Ucidere din culpă. Art.192 NCP. Decizia nr. 334/2015. Curtea de Apel BRAŞOV
Comentarii |
|
Decizia nr. 334/2015 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 29-04-2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
- SECȚIA PENALĂ -
DECIZIA PENALĂ NR. 334/Ap DOSAR NR._
Ședința publică din 29 aprilie 2015
Instanța constituită din:
Completul de judecată A5:
PREȘEDINTE - A. C. M. - judecător
JUDECĂTOR - M. Ș.
Grefier - R. G.
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public - procuror șef secție A. P.C. D.C. A. -
din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel B..
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelurilor declarate de P. DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA B. și inculpatul B. I. A. împotriva sentinței penale nr. 2805 din data de 26.11.2014, pronunțată de Judecătoria B. în dosarul penal nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedură îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 1 aprilie 2015, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța în vederea deliberării, a amânat pronunțarea la data de 15 aprilie 2015 și apoi pentru astăzi, 29 aprilie 2015, când,
CURTEA
Prin sentința penală nr. 2805 din 26.11.2014 a Judecătoriei B. cu aplicarea art. 5 Noul Cod penal, în baza art. 178 al. 2 Cod penal inculpatul B. I. A., a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă.
În baza art. 71 al. 1, 2 Cod penal i s-a interzis inculpatului B. I. A. exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a (teza a II-a), b Cod penal de durata executării pedepsei principale.
În baza art. 81 Cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 4 ani stabilit în condițiile art. 82 Cod penal.
În baza art. 71 al. 5 Cod penal s-a suspendat executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a (teza a II-a), b Cod penal pe durata suspendării executării pedepsei principale.
I s-au pus în vedere inculpatului B. I. A. dispozițiile art. 83 Cod penal referitoare la revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei în cazul săvârșirii cu intenție a unei noi infracțiuni.
S-a luat act că persoana vătămată I. Ș. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
S-a luat act că partea civilă Spitalul Clinic Județean de Urgență B., prin reprezentant legal renunță la constituirea de parte civilă întrucât s-a achitat suma de 6272,85 lei reprezentând prestații medicale acordate numitului I. Ș.
În baza art. 274 al. 1 Noul Cod de procedură penală inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că, prin procesul verbal de cercetare la fața locului (filele 10-12 dosar urmărire penală) se atestă că la data de 09.11.2008 în jurul orelor 15,55 organele de poliție s-au deplasat pe . din municipiul B. fiind sesizați cu producerea unui accident de circulație. La fața locului a fost identificat autoturismul Daewoo tipul Espero cu numărul_ care se afla pe carosabil pe rândul de mers dinspre Complexul M. spre Calea București pe banda I orientat cu fața spre Calea București, paralel cu axul drumului și trotuar, la o distanță de 1,90 m de la colțul dreapta față la bordura trotuarului și de la colțul dreapta spate la stâlpul R. nr. 280, 8,60 m și colțul spate la stâlpul R. nr. 280, 8,80 m. Au fost descoperite două urme de frânare ce au fost găsite pe carosabil pe banda I sens de mers spre Calea București, prima în lungime de 20,20 m care începe la 1,80 față de bordura trotuarului sens de mers spre Calea București și se termină la roata din față a autoturismului cu numărul de înmatriculare_ și a doua în lungime de 24,30 care începe la 3,30 m față de bordura aceluiași trotuar și se termină la roata stânga față a autoturismului cu numărul_ . S-a mai găsit o pată de culoare brun roșcată de diametrul 10 cm pe carosabil, pe banda I sens de mers spre Calea București, la o distanță de 4 m față de bordura trotuarului din dreapta sens de mers spre Calea București și la 15,80 m față de stâlpul R. nr. 280.
Instanța a reținut, cu privire la consecințele accidentului, raportul medico-legal nr. 457/Aut din 15.11.2008 întocmit de Serviciul Județean de Medicină Legală B. în conformitate cu care moartea numitului Ivascu A. în vârstă de 78 de ani a fost violentă, leziunile constatate la autopsie putându-se produce prin lovire de corpuri dure, posibil în cadrul unui accident rutier produs la data de 09.11.2008, între aceste leziuni și deces existând o legătură de cauzalitate directă.
Inculpatul în fază de urmărire penală a susținut că se deplasa pe banda întâi a bulevardului Saturn dinspre Complexul Marea spre Calea București, iar când a ajuns în dreptul trecerii de pietoni marcată și semnalizată corespunzător din dreptul imobilului cu nr. 42 a observat o persoană de sex masculin care se deplasa în diagonală față de trecerea de pietoni, la aproximativ 2-3 metri față de marcajul pietonal. Victima s-a angajat în traversarea străzii dinspre dreapta spre stânga a sensului de deplasare a autoturismului, inculpatul a frânat însă nu a reușit să evite impactul.
În fază de judecată inculpatul a susținut că, la data respectivă se deplasa la volanul autoturismului pe . Gemenii spre direcția Poienelor, în zona complexului mic a rulat pe banda a doua însă în urma semnalizării unei mașini din spatele lui a trecut pe banda întâi astfel că la prima trecere de pietoni amplasată în zona respectivă a încetinit și a circulat pe banda întâi, întrucât nu erau pietoni și-a continuat deplasarea. Și la a doua trecere de pietoni a încetinit și observând că nu este nimeni și-a continuat deplasarea, dintr-o dată a văzut victima la câțiva metri în față însă nu poate preciza poziția exactă a acesteia în raport de trecerea de pietoni însă cu siguranță victima se deplasa din partea dreaptă spre stânga a sensului lui de deplasare și în afara trecerii de pietoni în diagonală. Stâlpul amplasat chiar la trecerea de pietoni i-a obturat vizibilitatea și a lovit victima la aproximativ 1 metru jumătate - 2 metri după ce a reușit să evite impactul cu victima. În momentul apropierii de trecerea de pietoni a ridicat piciorul de pe accelerație și mai mult ca sigur a frânat deoarece așa face instinctiv ori de câte se apropie de trecerea de pietoni, nu crede că a accelerat nici după ce nu a văzut pe nimeni pe trecerea de pietoni, mergând din inerție și apoi a frânat din nou văzând victima. Inculpatul a mai susținut că de regulă nu merge în oraș cu mai mult de 50 km/h și prin urmare, nu-și explică viteza calculată de expert, însă nu exclude să fie avut o viteză mai ridicată fiind posibil să fi accelerat la momentul la care șoferul din spate îi cerea prin semne luminoase să elibereze banda a doua.
Martorul Bandur F. D. în fază de urmărire penală a susținut că a observat un pieton pe trotuarul din stânga sensului său de deplasarea, respectiv Poienelor - Gemenii și că acesta a pășit pe trecerea de pietoni unde a făcut doi pași, moment în care a fost surprins și accidentat de un autoturism Daewoo Espero ce circula pe banda întâi de mers spre Poienelor. Martorul a precizat că persoana accidentată a început traversarea pe trecerea de pietoni marcată cu zebră. În urma impactului persoana accidentată a fost proiectată pe partea carosabilă în fața trecerii de pietoni. Cu privire la impact martorul a arătat că a fost frontal întrucât autoturismul Daewwo Espero avea parbrizul spart în urma accidentului.
În fază de judecată martorul a susținut că își amintește că la data respectivă se deplasa din direcția Poienelor spre Gemenii circulând pe . trecerii de pietoni situată mai sus de zona Ardealul, o persoană ce s-a angajat în traversarea străzii a fost lovită. Martorul din instinct având în vedere și profesia pe care o are a oprit pentru a acorda ajutor, ulterior fiind identificat de organele de poliție și audiat în cauză. Cu privire la autoturismul implicat în accident martorul a susținut că, cu siguranță circula pe banda întâi, însă în ceea ce privește pe pieton nu poate afirma cu certitudine dacă se afla pe trecerea de pietoni sau în afara acesteia, în opinia martorului, pietonul se afla în zona trecerii de pietoni. Martorul a mai afirmat că pietonul traversa din stânga sensului lui de deplasare spre dreapta.
În fază de urmărire penală s-a întocmit raportul de expertiză criminalistică nr. 3/13.01.2012 de către Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice B. în care s-a concluzionat următoarele:
- viteza de deplasarea autoturismului Daewoo Espero cu numărul de înmatriculare_ în momentele imediat premergătoare imprimării urmelor de frânare pe carosabil a fost de 66 km/h;
- viteza de deplasarea a autoturismului Daewoo Espero cu numărul de înmatriculare_ în momentul impactului a fost de cca 54 km/h
- impactul dintre autovehiculul Daewoo și victimă a fost localizat pe porțiunea marcajului trecerii de pietoni corespunzătoare sensului de deplasare al autoturismului, acesta fiind situat în plan longitudinal al drumului în direcția Gemenii, la o distanță de cca 1,5 m față de reperul fix (stâlpul R. nr. 280), iar în plan transversal al drumului, la o distanță de cca 2,7 m față de bordura trotuarului din partea dreaptă a sensului de deplasare al autoturismului.
- apropiindu-se cu autoturismul pe care îl conducea de o trecere de pietoni semnalizată prin indicator și marcaj, pentru numitul Baciul I. A. s-a declanșat o stare de pericol potențial, caracterul stării de pericol a devenit iminent pentru conducătorul auto în momentul angajării victimei în traversarea sensului de mers al autovehiculului de la dreapta la stânga și pătrunderea acesteia pe marcajul pietonal.
- numitul B. I. A. putea evita producerea evenimentului rutier în cazul în care ar fi acordat prioritatea de trecere pietonului angajat în traversarea drumului printr-un loc marcat și semnalizat corespunzător;
- în condițiile reținute în expertiză numitul I. A. nu putea prevenii accidentarea sa.
Inculpatul B. I. A. a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză criminalistică nr 3/2012, obiecțiuni ce vizează stabilirea timpului în care pietonul a parcurs distanța din spatele stâlpului R. până în zona impactului respectiv timpul în care autoturismul a parcurs distanța din momentul identificării pietonului care s-a angajat în traversarea până la impact, precum și stabilirea momentului unghiului mort.
În cauză s-a întocmit raportul de expertiză criminalistică nr. 131/17.10.2012 supliment la raportul nr. 3/2012 de către Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice B. care a concluzionat că timpul în care autoturismul marca Daewoo Espero cu numărul de înmatriculare BV-69-WUk condus de către numitul B. I. A. a parcurs distanța cuprinsă între momentul pătrunderii victimei pe marcajul pietonal și cel al impactului a fost de cca 3,4 secunde.
În ceea ce privește stabilirea momentului unghiului mort, această obiecție a fost respinsă întrucât în cauză nu se poate discuta despre acest aspect, impactul având loc la o distanță de 2,7 m față de bordura din dreapta a trotuarului din sensul de deplasarea al autoturismului, astfel încât pietonul a fost vizibil, iar inculpatul B. I. A. trebuia să ia toate măsurile pentru a nu pune în pericol viața vreunei persoane având în vedere că trecerea de pietoni era semnalizată prin indicator și marcaj.
Reținând vinovăția inculpatului, în baza probelor și înscrisurilor depuse la dosar, instanța de fond l-a condamnat la pedeapsa arătată mai sus, iar ca modalitate de executare s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate.
Sub aspectul laturii civile, instanța a reținut că Spitalul Clinic Județean de Urgență B. în fază de urmărire penală s-a constituit ca partea civilă în cauză cu suma de 6272,85 lei reprezentând cheltuieli de spitalizare pentru victima I. A..
Partea vătămată I. Ș. nu s-a constituit ca parte civilă în cauză.
Din adresa nr. 7290/20.03.2014 emisă de Spitalul Clinic Județean de Urgență B. instanța de fond a reținut că partea civilă renunță la constituirea de partea civilă în dosarul nr._, având în vedere că s-a achitat suma de 6272,85 lei reprezentând prestații medicale acordate numitului Ivascu Ș..
Împotriva acestei sentințe au declarat apel:
- P. de pe lângă Judecătoria B., criticând soluția instanței de fond sub aspectul modalității de executare a pedepsei aplicate inculpatului, având în vedere faptul că inculpatul în apropierea trecerii de pietoni nu a redus viteza de deplasare, nesocotind prevederile art. 35 alin. 1 și art. 72 alin. 2 din OUG nr. 195/2002, respectiv ale art. 135 lit. h din HG nr. 1391/2002, suspendarea sub supraveghere a modalității de executare a pedepsei aplicate răspunzând cel mai bine scopului educativ al pedepsei și ceea ce privește individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, instanța de fond aplicând o pedeapsă egală cu minimul special prevăzut de legea penală pentru infracțiunea de ucidere din culpă, nu corespunde modalității și circumstanțelor comiterii faptei de către inculpat, ceea ce impune majorarea cuantumului pedepsei aplicate și
- inculpatul, solicitând în principal, achitarea sa în baza art. 16 alin. 1 lit. d Cod de procedură penală, întrucât vizibilitatea conducătorului auto a fost obturată de un stâlp de electricitate amplasat pe trotuar, la mijlocul trecerii de pietoni, iar în subsidiar să se dispună amânarea aplicării pedepsei, fiind întrunite condițiile prevăzute de legea penală, nu are antecedente penale și este de acord să presteze muncă în folosul comunității.
Curtea, verificând hotărârea atacată în raport de actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de apel formulate, precum și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept, astfel cum cer dispozițiile art. 417 alin.2 Cod de procedură penală, dar în limitele prevăzute de art. 417 alin.1 Cod de procedură penală, constată că apelul parchetului este fondat, iar apelul inculpatului este nefondat pentru următoarele motive.
Fapta comisă de inculpat, împrejurările săvârșirii acesteia și vinovăția inculpatului au fost corect stabilite de prima instanță, găsindu-și corespondent în probele administrate în cauză.
Încadrarea juridică dată activității infracționale este legală și rezultă din starea de fapt reținută de instanța de fond, potrivit probelor administrate în faza de urmărire penală și în fața instanței.
În ceea ce privește cuantumul pedepsei aplicate inculpatului, Curtea reține că, raportat la dispozițiile art.72 Cod penal, modul, împrejurările concrete ale săvârșirii faptei și persoana inculpatului, care nu are antecedente penale, pedeapsa a fost corect stabilită de instanța de fond. La stabilirea cuantumului pedepsei aplicate, de 2 ani închisoare, instanța de fond a avut în vedere circumstanțele concrete ale comiterii faptei, astfel că nu se impune majorarea cuantumului pedepsei aplicate inculpatului, acest motiv de apel formulat de parchet nefiind întemeiat, prin pedeapsa stabilită, fiind realizat scopul preventiv al pedepsei, conform dispozițiilor art. 52 Cod penal anterior.
În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei, criticată de parchet, instanța de control judiciar reține că, față de gravitatea faptei comise de inculpat, fiind lezate valorile care ocrotesc viața persoanei, chiar dacă infracțiunea este săvârșită din culpă, faptul că accidentul de circulație, soldat cu moartea victimei, s-a produs pe trecerea de pietoni, acest motiv de apel al parchetului este fondat, realizarea scopului preventiv al pedepsei prevăzut de art. 52 Cod penal și a funcțiilor educative și sancționatorii ale acesteia nu se poate îndeplini prin suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate, ci prin aplicarea inculpatului a unor măsuri de supraveghere.
În consecință în baza art. 86/1 Cod penal se va dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate, pe o durată de 4 ani, ce constituie termen de încercare potrivit prevederilor art. 86/2 Cod penal.
În baza art. 86/3 alin. 1 Cod penal, se va dispune ca pe durata termenului de încercare inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
- să se prezinte la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul B., la datele fixate de acesta,
- să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea,
- să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă,
- să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.
În baza art. 86/1 alin. 3 lit. e Cod penal se va dispune ca inculpatul să nu conducă nici un autovehicul pe durata termenului de încercare și se va atrage atenția inculpatului asupra prevederilor art. 86/4 Cod penal.
În ceea ce privește motivele de apel ale inculpatului, cu privire la achitarea sa, întrucât vizibilitatea i-a fost obturată de stâlpul de electricitate amplasat pe trotuar, la mijlocul trecerii de pietoni, astfel că nu a avut posibilitatea să o vadă pe victima angajată pe trecerea de pietoni, Curtea reține că acest motiv de apel nu este fondat, întrucât trecerea de pietoni este semnalizată corespunzător, inculpatul avea obligația ca în apropierea acesteia să reducă viteza de deplasare, astfel încât să fie prevenită orice încălcare a legii penale. Potrivit raportul de expertiză criminalistică nr. 3/13.01.2012 de către Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice B. viteza de deplasare a autoturismului Daewoo Espero cu numărul de înmatriculare_ în momentele imediat premergătoare imprimării urmelor de frânare pe carosabil a fost de 66 km/h, iar viteza de deplasarea a autoturismului Daewoo Espero cu numărul de înmatriculare_ în momentul impactului a fost de cca 54 km/h.
Ca urmare a obiecțiunilor formulate de inculpat prin raportul de expertiză criminalistică nr. 131/17.10.2012, supliment la raportul nr. 3/2012 de către Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice B. s-a concluzionat că impactul a avut loc la o distanță de 2,7 m față de bordura din dreapta a trotuarului din sensul de deplasarea al autoturismului, astfel încât pietonul a fost vizibil, iar inculpatul B. I. A. trebuia să ia toate măsurile pentru a nu pune în pericol viața vreunei persoane, având în vedere că trecerea de pietoni era semnalizată prin indicator și marcaj, astfel că susținerile inculpatului nu sunt dovedite în cauză.
În ceea ce privește motivul de apel formulat de inculpat în sensul amânării aplicării pedepsei, Curtea reține că infracțiunea de ucidere din culpă prevăzută de art. 178 alin. 2 Cod penal anterior are corespondent în Noul Cod penal la art. 192 alin. 2, pedeapsa prevăzută de le fiind de la 2 la 7 ani.
Potrivit dispozițiilor art. 83 pct. 2 din Noul Cod penal „nu se poate dispune amânarea aplicării pedepsei dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită este de 7 ani sau mai mare…”, astfel că, nefiind întrunită această condiție prevăzută de legea penală, nu se poate aplica amânarea aplicării pedepsei și acest motiv de apel al inculpatului este nefondat.
Față de considerentele arătate mai sus, Curtea, în baza art. 421 pct. 2 lit. 2 Cod de procedură penală, analizând apelurile potrivit art. 417 alin.2 Cod de procedură penală, va admite apelul declarat de parchet, sub aspectul modalității executării pedepsei aplicate și în baza art. 421 pct. 1 lit. b Cod de procedură penală se va respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpat.
În baza art. 275 alin. 2 Cod de procedură penală inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat și în baza art. 275 alin. 3 Cod de procedură penală celelalte cheltuieli vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 421 pct. 2 lit. a Cod de procedură penală admite apelul declarat de P. de pe lângă Judecătoria B. împotriva sentinței penale nr. 2805 din 26.11.2014 a Judecătoriei B. pe care o desființează, sub aspectul modalității executării pedepsei aplicate și rejudecând cauza:
Înlătură aplicarea dispozițiilor art. 81 – 83 Cod penal.
În baza art. 86/1 Cod penal dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului B. I. A., pe o durată de 4 ani, ce constituie termen de încercare potrivit prevederilor art. 86/2 Cod penal.
În baza art. 86/3 alin. 1 Cod penal, dispune ca pe durata termenului de încercare inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
- să se prezinte la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul B., la datele fixate de acesta,
- să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea,
- să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă,
- să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.
În baza art. 86/1 alin. 3 lit. e Cod penal dispune ca inculpatul să nu conducă nici un autovehicul pe durata termenului de încercare.
Atrage atenția inculpatului asupra prevederilor art. 86/4 Cod penal.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
În baza art. 421 pct. 1 lit. b Cod de procedură penală respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpat.
În baza art. 275 alin. 2 Cod de procedură penală obligă pe inculpat să plătească statului suma de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, iar celelalte cheltuieli rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 29.04.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
A. C. M. M. Ș.
GREFIER,
R. G.
Red. A.C.M./22.05.2015
Dact. R.G./22.05.2015/2 ex
Jud.fond: A. E. A.
← Lovire sau alte violenţe. Art.193 NCP. Decizia nr. 227/2015.... | Strămutare. Art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP. Sentința nr.... → |
---|