Verificare măsuri preventive (art.206 NCPP). Decizia nr. 85/2015. Curtea de Apel BRAŞOV
Comentarii |
|
Decizia nr. 85/2015 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 27-07-2015 în dosarul nr. 1150/62/2015/a5
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
Secția penală și pentru cauze cu minori
DECIZIA PENALĂ NR. 85/CDosar nr._
Ședința publică din data de 27 iulie 2015
Instanța constituită din:
- Complet de judecată FJC10:
Președinte – N. H. - judecător
- Grefier – N. B.
Cu participarea reprezentantei Ministerului Public – P. M. D. M. – procuror în cadrul Parchetului de pe lângă ICCJ – DIICOT – Serviciul Teritorial B.
Pe rol fiind soluționarea contestației declarată de P. de pe lângă ICCJ – DIICOT – Serviciul Teritorial B. împotriva încheierii de ședință din 22.07.2015 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul penalnr._ 15.
Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art. 369 Cod Procedură penală, în sensul că toate afirmațiile, întrebările și susținerile celor prezenți, inclusiv ale președintelui completului de judecată au fost înregistrate cu mijloace tehnice audio-video.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă intimatul inculpat G. M. F., asistat de apărătorul ales, avocat B. L. și intimata inculpată A. A. B., asistată de apărătorul desemnat din oficiu, avocat Cîcu D..
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Întrebate fiind, părțile declară că nu mai au cereri de formulat în cauză și nici chestiuni prealabile de invocat.
Având în vedere că nu mai sunt alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de soluționare și acordă cuvântul la dezbateri.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, arată că motivele pentru care a formulat contestația sunt foarte clare și elocvente pentru că, pe de o parte inculpații sunt cercetați alături de alte persoane în prezenta cauză pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri. Cei doi inculpați au fost supuși măsurii preventive celei mai ușoare, respectiv cea a controlului judiciar. A se avea în vedere că, această cauză se află pe rolul Tribunalul B. pe fond unde s-a dispus amânarea în vederea efectuării unei expertize întrucât unul din inculpați este cercetare pentru săvârșirea unei infracțiuni informatice.
A se observa că cercetarea este finalizată, cei doi inculpați au recunoscut faptele de care sunt acuzați. Apreciază că măsura controlului judiciar până la momentul la care se va soluționa cauza este în măsură să asigure buna desfășurare a procesului penal și este necesară și în prezent. Arată că soluția pe fond este diferită decât natura măsurii preventive care trebuie să asigure buna desfășurare în acest moment a procesului penal, motiv pentru care apreciază că în prezent cei doi inculpați trebuie să fie supuși măsurii preventive celei mai ușoare.
Avocat B. L., având cuvântul pentru intimatul inculpat G. M. F., solicită respingerea contestației formulată de parchet în ceea ce privește schimbarea măsurii preventive.
A se observa că ambii inculpați au optat pentru procedura simplificată, aceștia fiind audiați în fața instanței de fond, însă s-a solicitat de către apărare disjungerea cauzei în vederea judecării, dar doamna președinte de complet a apreciat ca judecata să se facă la comun.
Așa cum a arătat reprezentantul parchetului, cercetarea judecătorească este finalizată în ceea ce îi privește pe cei doi inculpați, dar proba ce urmează a fi administrată în cauză, vizează un alt inculpat. Instanța de fond, în mod corect a apreciat că la acest moment nu mai subzistă motivele care au stat la baza luării măsurii preventive întrucât tot ce a ținut de inculpatul G. M. F. pe parcursul urmăririi penale cât și pe parcursul cercetării judecătorești, s-a înfăptuit, fiind vorba de o probă ce urmează a fi administrată și care vizează un alt inculpat și o altă infracțiune. Ca atare, instanța de fond a apreciat că nu mai este necesară menținerea acestei măsuri.
Mai mult decât atât, a se observa toate încheierile de ședință anterioare în care atitudinea inculpatului G. M. a fost aceea de a fi de acord cu menținerea măsurii controlului judiciar. Însă, ținând cont de atitudinea și opțiunea acestuia procesuală, respectiv aceea de a fi optat deja pentru procedura simplificată, încheindu-se administrarea tuturor probelor, cunoscându-le și însușindu-și-le așa cum sunt menționate în rechizitoriu, este evident că la acest moment inculpatul G. M. a solicitat revocarea măsurii luate față de acesta.
Analizând toate aceste aspecte, apreciază că nu se mai impune menținerea măsurii controlului judiciar și ca atare, solicită respingerea contestației.
Avocat Cîcu D., având cuvântul pentru intimata inculpată A. A. B., solicită respingerea contestației formulate de parchet pe considerentul că nu se mai impune vreo măsură preventivă, întrucât temeiurile avute în vedere la luarea acestei măsuri nu mai subzistă la acest moment, astfel ceea ce prevede art.211 Cod procedură penală, consideră că nu există nicio probă care să releve faptul că această măsură mai este necesară.
De altfel, instanța de fond corect a reținut că inculpata și-a recunoscut săvârșirea faptei, astfel urmează a avea loc în baza probelor din cursul urmăririi penale. Ca atare, judecata în ceea ce privește urmează a se realiza cu celeritate, iar faptul că nu a fost soluționată până în prezent nu este din cauza comportamentului într-un mod negativ a inculpatei. Astfel, consideră că atâta timp cât inculpata are un loc de muncă, consideră că nu mai este necesară menținerea acestei măsuri și pe cale de consecință, solicită respingerea contestației.
Intimatul inculpat G. M. F., având ultimul cuvânt, solicită respingerea contestației.
Intimata inculpată A. A. B., având ultimul cuvânt, solicită respingerea contestației formulate de parchet.
CURTEA
Deliberând asupra contestației penale de față:
Constată că prin încheierea de ședință din data de 22.07.2015 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul penal nr._ 15 în baza art. 362 Cod procedură penală coroborat cu art. 208 Cod procedură penală raportat la art. 207 alin 4 Cod procedură penală a fost menținută măsura controlului judiciar sub puterea căreia se află inculpații: C. C. și P. C.-G.
Prin aceeași încheiere a fost revocată în baza art. 362 Cod procedură penală coroborat cu art. 208 Cod procedură penală raportat la art. 207 alin 5 Cod procedură penală măsura controlului judiciar sub puterea căreia se află inculpații: G. M. F. și A. A.-B..
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță, verificând în temeiul art. 362 Cod procedură penală coroborat cu art. 208 Cod procedură penală legalitatea și temeinicia măsurilor preventive luate față de inculpați, a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă ICCJ DIICOT Serviciul Teritorial B. nr.208D/P din data de 13 martie 2015 au fost trimiși în judecată, în stare de arest preventiv, inculpați: C. C. deținut în baza mandatului de arestare preventivă nr.5/UP/20.01.2015 emis de Tribunalul B.. Prin același rechizitoriu au fost trimiși în judecată, sub puterea măsurii controlului judiciar inculpații: G. M.-F. pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc prevăzută de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, trafic de droguri de risc prevăzută de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, trafic de droguri de risc prevăzută de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, și deținere de droguri de risc pentru consumul propriu prevăzută de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, toate în condițiile art. 38 alin.1 din Codul penal, A. A.-B. pentru săvârșirea a două infracțiuni de trafic de droguri de risc, fiecare prevăzută de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, ambele în condițiile art. 38 alin. 1 din Codul penal și P. C.-G. pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de risc pentru consum propriu prevăzută de art.4 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art.41 alin.1 din Codul penal”.
Ca și stare de fapt s-a reținut în sarcina inculpaților următoarele:
Inculpatul G. M.-F. la data de 16.09.2014, i-a vândut colaboratorului sub acoperire „O.” cantitatea de 1,90 grame cannabis, primind în schimb suma de 100 lei; la data de 07.10.2014, același inculpat i-a vândut colaboratorului sub acoperire „O.” cantitatea de 1,24 grame cannabis, primind în schimb suma de 120 lei; la data de 19.01.2015, inculpatul i-a vândut colaboratorului sub acoperire „O.” cantitatea de 0,38 grame de cannabis, primind în schimb suma de 60 lei iar la data de 19.01.2015, cu ocazia prinderii în flagrant, inculpatul G. M.-F. a deținut în vederea consumului propriu cantitatea de 0,14 cannabis.
Inculpata A. A.-B. la data de 19.01.2015, prin intermediul lui G. M.-F., i-a vândut colaboratorului sub acoperire „O.” cantitatea de 0,38 grame cannabis, pentru suma de 60 lei iar la data de 19.01.2015, i-a vândut lui G. M.-F. cantitatea de 3,46 grame cannabis, primind în schimb suma de 300 lei.
Inculpatul C. C. la data de 16.09.2014, prin intermediul lui G. M.-F., i-a vândut colaboratorului „O.” cantitatea 1 gram cannabis, pentru suma de 50 lei iar la data de 19.01.2015, a deținut la locuința sa din municipiul B., ..20M, județul B., un aparat tip MSR, model MSR 606, cu seria A_ și 20 de carduri PVC albe, prevăzute cu bandă magnetică, în scopul falsificării instrumentelor de plată electronică.
Inculpatul P. C.-G. la data de 19.01.2015, a deținut pentru consum propriu la locuința sa din municipiul B., ., județul B., cantitatea de 1,60 grame cannabis.
Sub aspectul măsurilor preventive s-a constatat că inculpații se află în prezent sub puterea măsurii preventive a controlului judiciar. Față de inculpatul G. M. F. măsura a fost luată prin încheierea de ședință 21/UP/2015 pronunțată în dosar penal nr._ al Tribunalului B., față de inculpații A. A.-B. și P. C.-G. prin încheierea nr.21/UP/17.02.2015 definitivă prin încheierea penală nr. 22/CC/18.02.2015 pronunțată în dosarul penal nr._ obligațiile impuse inițial fiind modificate prin încheierea judecătorul de cameră preliminară din data de 31.03.2015, iar față de inculpatul C. C. prin decizia penală nr.68/C/22.06.2015 a Curții de Apel B..
Prin prisma dispozițiilor art 362 Cod procedură penală raportat la dispozițiile art 208 Cod procedură penală instanța este datoare să verifice dacă mai subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurilor preventive.
Potrivit art 207 alin 5 Cod procedură penală, când constată că au încetat temeiurile care au determinat luarea sau prelungirea măsurii arestării preventive și nu există temeiuri noi care să o justifice ori în cazul în care au apărut împrejurări noi din care rezultă nelegalitatea măsurii preventive, judecătorul de cameră preliminară dispune prin încheiere revocarea acesteia și punerea în libertate a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză
Textul citat impune o dublă analiză, asupra legalității măsurilor preventive și apoi asupra proporționalității acestora cu acuzațiile aduse inculpaților și implicit asupra oportunității acestora raportat la persoana inculpaților și momentul procesual în care se află cauza.
Prima instanță a reținut că, măsurile preventive au fost legal dispuse prin raportare la competența materială și au fost luate cu respectarea drepturilor și garanțiilor instituite de lege în favoarea inculpaților și au răspuns necesității de a se asigura buna desfășurare a urmăririi penale.
Sub acest aspect, instanța de fond a reținut că probele strânse în cursul urmăririi penale conturează și în acest moment suspiciunea rezonabilă asupra săvârșirii de către inculpați a faptelor pentru care s-a dispus trimiterea lor în judecată.
Analizând în acest moment procesual necesitatea menținerii în continuare a măsurilor preventive dispuse în cauză, prima instanță a constatat că persistența motivelor plauzibile cu privire la săvârșirea unei infracțiuni și acuzația săvârșirii unor infracțiuni grave pot justifica prin ele însele, pentru o perioadă menținerea măsurilor preventive.
În ceea ce îi privește pe inculpații C. C. și P. C.-G., tribunalul a constatat că temeiurile avute în vedere a luarea măsurii preventive a controlului judiciar se mențin, măsura este proporțională cu gravitatea acuzației adusă inculpaților și necesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia. D. fiind momentul procesual, este necesar ca inculpații sa suporte în continuare restricții cu privire la libertatea de mișcare. Prin monitorizarea lor, prin măsurile și obligațiile ce le vor fi stabilite în sarcină, se asigură un just echilibru între acțiunile acuzaților și efectele acestora în societate și în ordinea de drept.
În ceea ce îi privește pe inculpații G. M. F. și A. A., tribunalul a constatat că nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii preventive a controlului judiciar, întrucât, aceștia au recunoscut faptele pentru care sunt trimiși în judecată, au optat pentru ca judecata să se facă pe baza probelor strânse la urmărire penală, pe care nu le-au contestat, iar împrejurarea că în ceea ce îi privește cauza nu s-a soluționat nu se datorează comportamentului acestora ci unor chestiuni ce țin de buna administrare a dosarului cauzei. Ca urmare instanța va revoca măsura controlului judiciar sub puterea căreia se află acești inculpați.
Împotriva acestei hotărâri a formulat contestație P. de pe lângă ICCJ – DIICOT – Serviciul Teritorial B. criticând-o pentru netemeinicie și solicitând desființarea ei iar în cadrul rejudecării pronunțarea unei noi hotărâri legale și temeinice prin care să se mențină măsura controlului judiciar a inculpaților G. M. F. și A. A..
În motivarea contestației formulate s-a arătat că inculpații G. M. F. și A. A. sunt cercetați alături de alte persoane în prezenta cauză pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri. Cei doi inculpați au fost supuși măsurii preventive celei mai ușoare, respectiv cea a controlului judiciar. Cauza se află pe rolul Tribunalul B. pe fond unde s-a dispus amânarea în vederea efectuării unei expertize întrucât unul din inculpați este cercetare pentru săvârșirea unei infracțiuni informatice. În ceea ce-i privește este adevărat că cercetarea este finalizată, cei doi inculpați recunoscând faptele de care sunt acuzați și solicitând judecarea cauzei în procedură simplificată. Cu toate acestea măsura controlului judiciar până la momentul la care se va soluționa cauza este în măsură să asigure buna desfășurare a procesului penal și este necesară și în prezent. Soluția care se va pronunța în fondul cauzei este diferită față de natura măsurii preventive care trebuie să asigure buna desfășurare în acest moment a procesului penal, motiv pentru care și în prezent cei doi inculpați trebuie să fie supuși măsurii preventive celei mai ușoare.
Analizând în aplicarea dispozițiilor art. 206 Cod procedură penală rap la art. 4251 Cod procedură penală hotărârea atacată și ținând seama de actele și lucrările dosarului, Curtea constată că este nefondată contestația formulată de P. de pe lângă ICCJ – DIICOT – Serviciul Teritorial B. pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 208 alin. 4 Cod procedură penală raportat la art. 207 alin 7 Cod procedură penală, (astfel cum a fost modificat prin OUG 82/10.12.2014) în tot cursul judecății instanța verifică prin încheiere, din oficiu, periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurii controlului judiciar ori a controlului judiciar pe cauțiune sau dacă au apărut temeiuri noi care să justifice menținerea acestei măsuri; când constată că au încetat temeiurile care au determinat luarea sau prelungirea măsurii preventive a controlului judiciar sau pe cauțiune și nu există temeiuri noi care să o justifice ori în cazul în care au apărut împrejurări noi din care rezultă nelegalitatea măsurii preventive, instanța dispune prin încheiere revocarea acesteia și punerea în libertate a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză.
Verificând conform art. 208 alin. 4 Cod procedură penală măsura preventivă a controlului judiciar aplicată inculpaților G. M. F. și A. A. prima instanță a reținut în mod întemeiat că temeiurile care au determinat luarea măsurilor preventive față de cei doi inculpați nu mai subzistă și nici nu au intervenit altele noi care să justifice menținerea măsurii.
Astfel, inculpatul G. M.-F. este judecat pentru săvârșirea a 3 infracțiuni de trafic de droguri de risc prevăzută de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 și deținere de droguri de risc pentru consumul propriu prevăzută de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, toate în condițiile art. 38 alin.1 din Codul penal constând în esență în aceea că la data de 16.09.2014, i-a vândut colaboratorului sub acoperire „O.” cantitatea de 1,90 grame cannabis, primind în schimb suma de 100 lei, la data de 07.10.2014, același inculpat i-a vândut colaboratorului sub acoperire „O.” cantitatea de 1,24 grame cannabis, primind în schimb suma de 120 lei; la data de 19.01.2015, inculpatul i-a vândut colaboratorului sub acoperire „O.” cantitatea de 0,38 grame de cannabis, primind în schimb suma de 60 lei iar la data de 19.01.2015, cu ocazia prinderii în flagrant, inculpatul G. M.-F. a deținut în vederea consumului propriu cantitatea de 0,14 cannabis.
Inculpata A. A.-B. este judecată pentru săvârșirea a două infracțiuni de trafic de droguri de risc, fiecare prevăzută de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, ambele în condițiile art. 38 alin. 1 din Codul penal la data de 19.01.2015 constând în esență în aceea că prin intermediul lui G. M.-F., i-a vândut colaboratorului sub acoperire „O.” cantitatea de 0,38 grame cannabis, pentru suma de 60 lei iar la data de 19.01.2015, i-a vândut lui G. M.-F. cantitatea de 3,46 grame cannabis, primind în schimb suma de 300 lei.
Față de cei doi inculpați măsura preventivă a fost luată prin încheierea de ședință 21/UP/17.02. 2015 pronunțată în dosar penal nr._ al Tribunalului B., definitivă prin încheierea penală nr. 22/CC/18.02.2015 a Curții de Apel B..
Măsura a fost verificată și menținută succesiv până la acest moment, obligațiile impuse inițial inculpatei A. A. B. fiind modificate prin încheierea judecătorul de cameră preliminară din data de 31.03.2015.
Evaluând situația celor doi inculpați la acest moment procesual, Curtea reține, similar primei instanțe că aceasta nu mai apare necesară pentru buna desfășurare a procesului penal și nici nu mai este proporțională cu gravitatea faptelor comise.
Astfel, deși în cauză există în continuare probe care conturează suspiciunea rezonabilă că inculpații pot fi autorii infracțiunilor reținute în sarcina lor, pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală și pentru care au fost trimiși în judecată, aceștia se află sub puterea măsurii de aproximativ 5 luni, timp în care urmărirea penală a fost finalizată, au cooperat cu organele de urmărire penală, au recunoscut comiterea faptelor și au avut o conduită care a ajutat la lămurirea cauzei sub toate aspectele. Mai mult Curtea reține că în fața primei instanței inculpații au avut aceeași poziție procesuală sinceră, au recunoscut faptele comise, au dat declarații și au uzat de procedura simplificată de judecare a cauzei, cerere admisă de către prima instanță, ceea ce presupune că raportat la ei cercetarea judecătorească este finalizată, nemaiavând cum să influențeze procedura.
Pe lângă atitudinea procesuală onestă menționată, Curtea mai reține că inculpata A. A. B. a depus la dosarul instanței de fond înscrisuri care atestă că este elevă în clasa a XI învățământ zi la Colegiul Tehnic R. R. din B. și că prestează activități lucrative începând cu luna iunie 2015 astfel că își are asigurate mijloacele de trai în această modalitate, aspect care reduce considerabil riscul recidivării comportamentului infracțional pentru care este judecată.
La dosarul cauzei a fost depus referatul de evaluare întocmit de către Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul B. referitor la inculpatul G. M. F. din care rezultă că deși consumă droguri de la vârsta de 17 ani, ulterior comiterii faptelor s-a înscris într-un program terapeutic în cadrul Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog B., a reușit să se integreze profesional și a renunțat la consumul de droguri și la anturajul din trecut. Practică din nou sport pentru întreținere și are un grup restrâns de prieteni care nu au preocupări indezirabile.
Ambii inculpați au respectat obligațiile care le-au fost impuse și măsurile de supraveghere dispuse în cadrul măsurii preventive a controlului judiciar luat față de ei încă din etapa urmăririi penale, nu și-au reluat preocupările infracționale ci dimpotrivă au dat dovadă, prin comportamentul lor ulterior comiterii faptelor, că au înțeles gravitatea faptelor comise, că le regretă, că și-au schimbat anturajul și că fac demersuri pentru a se îndrepta și a se reintegra în comunitate.
Această atitudine a inculpaților, coroborată cu împrejurarea că aceștia nu mai au cum să influențeze procedura care se derulează împotriva lor întrucât au optat pentru judecarea cauzei în procedură simplificată – cerere admisă de prima instanță – conduce la concluzia că măsura controlului judiciar instituită față de cei doi inculpați prin încheierea de ședință 21/UP/17.02. 2015 pronunțată în dosar penal nr._ al Tribunalului B. se impune a fi revocată; ea nu mai este necesară și nu mai corespunde scopului pentru care a fost luată astfel că în mod întemeiat a procedat prima instanță revocând-o.
Față de aceste considerente, în baza art. 206 Cod procedură penală raportat la art. 4251 alin. 7 pct. 1 lit. b Cod procedură penală se va respinge ca nefondată contestația formulată de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T. Serviciul Teritorial B. împotriva încheierii din data de 22.07.2015 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul penal nr._ 15 pe care o menține.
În baza art. 272 Cod procedură penală se va suporta din fondurile Ministerului de Justiție și se va plăti Baroului B. suma de 130 lei reprezentând onorariul avocatului desemnat din oficiu în procedura contestației pentru inculpata A. A. B..
În baza art. 275 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat în procedura contestației vor rămâne în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondată contestația formulată de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T. Serviciul Teritorial B. împotriva încheierii din data de 22.07.2015 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul penal nr._ 15 pe care o menține.
În baza art. 272 Cod procedură penală se suportă din fondurile Ministerului de Justiție și se plătește Baroului B. suma de 130 lei reprezentând onorariul avocatului desemnat din oficiu în procedura contestației pentru inculpata A. A. B..
În baza art. 275 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat în procedura contestației rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 27.07.2015.
PREȘEDINTEGREFIER
N. HădăreanNadia B.
Red.NH/31.07.2015
Dact.BN/31.07.2015/ex.2
Jud.fond.A.C.T.
← Redeschiderea procesului penal (la judecarea în lipsă)... | Verificare măsuri preventive (art.206 NCPP). Decizia nr.... → |
---|