Cerere de transfer de procedură în materie penală. Legea 302/2004. Decizia nr. 1118/2012. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1118/2012 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 19-12-2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ NR. 1118/R Dosar penal nr._
Ședința publică din 19 decembrie 2012
Instanța constituită din:
- Complet de judecată CR3:
Președinte – C. C. G. - judecător
Judecător – A. M.
Judecător- A. C. M.
- Grefier – D. C.
Cu participarea reprezentantei Ministerului Public – procuror A. P. – din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel B.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de P. DE PE L. J. B. împotriva Încheierii din ședința Camerei de Consiliu din data de 3 septembrie 2012 pronunțată de J. B. în dosarul penal nr._ .
Dezbaterile asupra cauzei s-au efectuat în conformitate cu prevederile art. 304 Cod procedură penală, respectiv prin înregistrarea pe suport audio-video.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 6 decembrie 2012, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate prin încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, iar instanța din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru data de 12 decembrie 2012, și apoi, pentru 19 decembrie 2012.
CURTEA
Asupra recursului penal de față, constată:
Prin încheierea de ședință din 3 septembrie 2012 pronunțată în dosar nr._, J. B. în baza art. 124 din Legea nr. 302/2004 a respins propunerea formulată de P. de pe lângă J. B. privind transferul procedurii penale în cauza în care au fost efectuate cercetări față de numitul S. V. pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire, respectiv față de B. D. pentru înșelăciune către autoritățile judiciare din Ungaria.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Transferul procedurii se poate dispune în situațiile în care prezența persoanelor cercetate în fața organelor de cercetare nu poate fi asigurată din anumite motive, stabilite în mod expres în cadrul legii. Prin urmare cazurile în care se poate dispune transferul procedurii sunt legate de persoana cercetată, prin raportare la locul unde aceasta se află și implicit posibilitatea acesteia de a se prezenta în fața organelor de cercetare, iar nu de particularitățile cauzei în care aceasta este cercetată. Ori în speța se față se solicită transferul de procedură într-o cauză în care sunt cercetate persoane cu cetățenie română, care au domiciliul în România (în municipiul A.-B. D. și municipiul B. -S. V.), pentru fapte săvârșite pe teritoriul României, cu motivarea că în Ungaria se desfășoară în prezent o anchetă paralelă, în condițiile în care autoritățile maghiare anchetează modalitatea în care autoturismul (ce formează obiectul material al infracțiunilor pentru care se fac cercetări în prezentul dosar) a ieșit din posesia proprietarului acesteia.
Având în vedere aceste aspecte instanța a considerat că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.124 din legea nr.302/2004 pentru a se dispune transferul procedurii penale și pe cale de consecință a respins propunerea formulată de P. de pe lângă J. B..
Împotriva hotărârii menționate a declarat recurs P. de pe lângă J. B., hotărâre criticată pentru nelegalitate întrucât în cauză nu a fost citat și S. V..
Examinând hotărârea atacată, în baza actelor și lucrărilor dosarului, Curtea constată că recursul, este fondat.
Potrivit art. 291 Cod procedură penală judecata poate avea loc numai dacă părțile sunt legal citate și procedura este îndeplinită, neprezentarea părților citate nu împiedică judecarea cauzei conform alin. 2 al aceluiași articol.
În speță, deși propunerea formulată de P. de pe lângă J. B. privind transferul procedurii penale privește pe numiții S. V. și B. D., judecata a avut loc la instanța de fond doar cu citarea legală a acestuia din urmă.
Ca atare, cum în speță au fost încălcate dispozițiile legale referitoare la citarea părților, numitul S. V. nu și-a putut efectua o apărare corespunzătoare, ceea ce echivalează cu o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului.
Prin urmare, în baza art. 38515 pct. 2 lit. c Cod procedură penală, se va admite recursul declarat de P. de pe lângă J. B. împotriva încheierii de ședință din 3 septembrie 2012 a Judecătoriei B., ce va fi casată și se va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
În rejudecare, judecătorul va proceda la judecarea cauzei după ce toate părțile vor fi legal citate.
Cheltuielile judiciare către stat vor rămâne în sarcina acestuia conform art. 192 alin. 3 Cod procedură penală.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE
Admite recursul declarat de P. de pe lângă Judecătorie B. împotriva încheierii de ședință din 3.09.2012 a Judecătoriei B., pronunțată în dosar nr._, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 19.12.2012.
Președinte, Judecător,Judecător,
C. C. G. A. M. A. C. M.
Grefier,
D. C.
Red.A.M./07.01.2013
Dact. D.C./09.01.2013/2 exemplare
Jud.fond.L.B.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
FIȘA – DOSAR PENTRU PRACTICA DE CASARE
1. Natura cauzei: RECURS
2. Nr. dosar Curtea de Apel: _
Inculpați: 1
3.Obiectul cauzei: Legea 302/2004
4. Termen de judecată: 06.12.2012
5. Complet de judecată: Președinte- C. C. G.
Apel: Judecători - A. M.
- A. C. M.
6. Complet de judecată
fond
:- L. B.
7. Numele judecătorului: L. B.
redactor la fond
8. Numărul hotărârii: Încheierea de ședință din 3.09.2012
Soluția la instanța de fond
În baza art. 124 din Legea nr. 302/2004 respinge propunerea formulată de P. de pe lângă J. B. privind transferul procedurii penale în cauza în care au fost efectuate cercetări față de numitul S. V. pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire, și față de B. D. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune către autoritățile judiciare din Ungaria.
.
9. Motivele schimbării/desființării/casării
soluției (pe scurt) cu mențiunea:
imputabilă/neimputabilă
10. Obiecțiuni
| ← Prelungire arestare preventivă propusă de DNA/DIICOT. Art.234... | Ultrajul contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi... → |
|---|








