Falsul privind identitatea. Art. 293 C.p.. Decizia nr. 61/2012. Curtea de Apel BRAŞOV

Decizia nr. 61/2012 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 10-05-2012

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL B.

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

DECIZIA PENALĂ NR.61/Ap DOSAR NR._

Ședința publică din data de 10 mai 2012

Instanța constituită din:

- Complet de judecată CA2:

Președinte - O. B.

Judecător - C. E.

- Grefier - C. G.

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public – procuror I. C. – din cadrul Parchetului de pe lângă Î. C. de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție.

Pe rol fiind soluționarea recursurilor declarate de P. DE PE L. Î. C. DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE – DNA – SERVICIUL TERITORIAL B., inculpații S. S., N. C. și partea civilă S. R. P. AGENȚIA NAȚIONALĂ DE A. FISCALĂ, împotriva sentinței penale nr.2253/S din 14 noiembrie 2011, pronunțată de Judecătoria B. în dosarul penal nr._ .

Dezbaterile în cauza de față au avut loc în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod procedură penală, în sensul că toate afirmațiile, întrebările și susținerile celor prezenți, inclusiv cele ale președintelui completului de judecată, au fost înregistrate prin mijloace tehnice audio – video.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru recurentul inculpat S. S., apărător ales, avocat Serstea G. și apărător desemnat din oficiu, avocat Alfianu A., recurentul inculpat N. C., asistat de apărător ales, avocat S. C. și apărător desemnat din oficiu, avocat B. A., pentru intimatul inculpat D. M., apărător din oficiu, avocat F. P., lipsă fiind recurenta parte civilă S. R. prin Agenția Națională de A. Fiscală și intimatele părți responsabile civilmente . SRL, ., . SRL.

Procedura îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Instanța, din oficiu, invocă excepția de necompetență materială a Curții de Apel B. în soluționarea apelurilor declarate de către P. de pe lângă Î. C. de Casație și Justiție – DNA, inculpații S. S. și N. C. și partea civilă S. R. prin Agenția Națională de A. Fiscală.

Reprezentanta Ministerului Public pune concluzii de admitere a excepției și declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului B..

Apărătorii inculpaților S. S., N. C. și D. M. apreciază că, față de recalificarea căii de atac, este necesară declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului B..

Inculpatul N. C., având cuvântul, menționează că este de acord cu declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului B..

CURTEA

Asupra excepției de necompetență materială, Curtea constată următoarele:

P. Legea 202/2010 infracțiunile de evaziune fiscală prevăzute de art. 9 din Legea 241/2005 au fost trecute din competența de judecată în primă instanță a judecătoriei în competența de judecată în primă instanță a tribunalului.

Din interpretarea dispozițiilor art. XXIV al. 2 și 3 din Legea 202/2010 rezultă că sentințele privind infracțiunile de evaziune fiscală prevăzute de art. 9 din Legea 241/2005 pronunțate după . Legii 201/2010 sunt supuse apelului la tribunal și recursului la curtea de apel.

În speță, prima instanță a fost învestită la data de 30.04.2008, iar prin Legea 202/2010 nu a operat nici o modificare referitoare la numărul căilor de atac în cazul sentințelor privind infracțiunile de evaziune fiscală prevăzute de art. 9 din Legea 241/2005.

Astfel, atât înainte de . Legii 202/2010, cât și după . acestei legi sentințele privind infracțiunile de evaziune fiscală prevăzute de art. 9 din Legea 241/2005 sunt supuse apelului și recursului.( în acest sens Nota Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 130/C/03.05.2012)

Având în vedere dispozițiile art.39 al. 1 și 42 Cod procedură penală, Curtea urmează să admită excepția de necompetență materială și să decline competența de soluționare a apelurilor declarate în cauză în favoarea Tribunalului B..

În baza art.189 Cod procedură penală se va dispune avansarea din fondurile Ministerului Justiției către Baroul B. a sumei de 150 lei, reprezentând onorariile parțiale cumulate cuvenite avocaților desemnați din oficiu.

În baza art.192 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În baza art.42 Cod procedură penală raportat la art. XXIV alin.2 și 3 din Legea nr.202/2010, declină competența de soluționare a apelurilor declarate în cauză în favoarea Tribunalului B..

În baza art.189 Cod procedură penală, dispune avansarea din fondurile Ministerului Justiției către Baroul B. a sumei de 150 lei, reprezentând onorariile parțiale cumulate cuvenite avocaților desemnați din oficiu.

În baza art.192 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 10.05.2012.

Președinte, Judecător,

O. B. C. E.

Grefier,

C. G.

Red.O.B./18.05.2012

Dact.C.G./21.05.2012

2 exemplare

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Falsul privind identitatea. Art. 293 C.p.. Decizia nr. 61/2012. Curtea de Apel BRAŞOV