Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 1040/2012. Curtea de Apel BRAŞOV

Decizia nr. 1040/2012 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 05-12-2012

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL B.

Secția penală și pentru cauze cu minori

DECIZIA PENALĂ NR. 1040/R DOSAR NR._

Ședința publică din data de 5 decembrie 2012

Instanța constituită din:

Complet de judecată CR4:

Președinte: A. C. M. - judecător

Judecător: O. B.

Judecător: C. E.

Grefier: A. O.

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public – procuror L. T. - din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel B..

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de inculpatul A. E. F. împotriva sentinței penale nr. 1701 din data de 27 septembrie 2012 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul penal nr._ .

Dezbaterile în cauza de față au avut loc în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod procedură penală, în sensul că toate afirmațiile, susținerile, întrebările și răspunsurile părților prezente, inclusiv cele ale președintelui completului de judecată, au fost înregistrate prin mijloace tehnice audio-video.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.

Procedura îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 22 noiembrie 2012, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate prin încheierea de ședință din acea dată, iar instanța din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru data de 29 noiembrie 2012 și apoi pentru data de astăzi, 5 decembrie 2012.

CURTEA,

Asupra recursului penal de față:

I. P. sentința penală nr.1701/27.09.2012, Judecătoria B. a hotărât,în baza art. 208 al. 1, 209 al. 1 lit. a, e, g, i Cod penal cu aplicarea art. 74 al. 1 lit. c, al. 2 Cod penal, 76 lit. c Cod penal, condamnarea inculpatului C. I. M. la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

S-a constatat că infracțiunea dedusă judecății este concurentă cu faptele pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 2100/2011 a Judecătoriei B., definitivă prin decizia penală nr.343/R/12.04.2012 a Curții de Apel B..

În baza art. 85 Cod penal, s-a anulat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 ani închisoare stabilită prin sentința penală nr. 2100/2011 a Judecătoriei B..

În baza art. 449 Cod procedură penală, a fost descontopită pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare stabilită prin sentința penală nr. 2100/2011 a Jud. B. și s-au repus în individualitatea lor pedepsele componente, respectiv 1 an și 2 luni închisoare, 1 an închisoare și 1 an închisoare (aplicate inițial prin sentința penală nr. 1483/2010 a Judecătoriei B.), 1 an închisoare, 1 an închisoare și 1 an și 2 luni închisoare, înlăturând temporar sporul de 10 luni închisoare.

În baza art. 85 al. 1 Cod penal raportat la art. 33 lit. a, 34 lit. b Cod penal s-a contopit pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare stabilită prin prezenta cu pedepsele de mai sus astfel cum au fost repuse în individualitate și s-a aplicat pedeapsa cea mai grea, respectiv 1 an și 6 luni închisoare la care adaugă sporul de 10 luni închisoare stabilit prin sentința penală nr. 2100/2011 a Judecătoriei B., în final inculpatul executând 2 ani și 4 luni închisoare.

În baza art. 71 al. 1, 2 Cod penal s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a (teza a II-a), b Cod penal.

În baza art. 86¹ al. 1, 2 Cod penal s-a suspendat executarea pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 5 ani stabilit în condițiile art. 86² Cod penal și care curge de la data de 23.07.2010 conform art. 865 Cod penal.

În baza art. 863 Cod penal s-a obligat inculpatul, pe durata termenului de încercare, la respectarea următoarelor măsuri de supraveghere și obligații: să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul B., să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile precum și întoarcerea, să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă, să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele de existență și să participe la programul Unul la Unul sau la un alt program de consiliere psihologică organizat de Serviciul de probațiune și ales de această instituție

În baza art. 359 Cod procedură penală s-a atras atenția inculpatului cu privire la dispozițiile art. 83, 84 Cod penal și art. 864 al. 2 Cod penal referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni sau al nerespectării măsurilor de supraveghere și obligațiilor impuse prin prezenta.

În baza art. 71 al. 5 Cod penal s-a suspendat executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a (teza a II-a) și b Cod penal pe durata suspendării executării pedepsei principale.

S-a constatat că inculpatul a fost reținut pentru 24 de ore în data de 07.05.2010.

Totodată, în baza art. 208 al. 1, 209 al. 1 lit. a, e, g, i Cod penal cu aplicarea art. 74 al. 1 lit. a, c, al. 2 Cp, 76 lit. c Cod penal s-a dispus condamnarea inculpatului C. I. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

În baza art. 71 al. 1, 2 Cod penal s-au interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a (teza a II-a), b Cod penal pe durata executării pedepsei.

În baza art. 81 al. 1 Cod penal s-a suspendat condiționat executarea pedepsei pe un termen de încercare de 3 ani stabilit în condițiile art. 82 Cod penal.

În baza art. 71 al. 5 Cod penal s-a suspendat executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor preăzute. de art. 64 lit. a (teza a II-a), b Cod penal pe durata suspendării executării pedepsei principale.

În baza art. 359 Cod procedură penală s-a atras atenția inculpatului cu privire la dispozițiile art. 83 Cod penal referitoare la revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei în cazul săvârșirii de noi infracțiuni.

S-a constatat că inculpatul a fost reținut 24 de ore în data de 07.05.2010.

De asemenea, prin aceeași sentință s-a dispus, în baza art. 208 al. 1, 209 al. 1 lit. a, e, g, i Cod penal cu aplicarea art. 74 al. 1 lit. a, al. 2 Cod penal, 76 lit. c Cod penal, condamnarea inculpatului A. E. F. la pedeapsa de 1 an și 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

În baza art. 71 al. 1, 2 Cod penal s-au interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a (teza a II-a), b Cod penal pe durata executării pedepsei.

În baza art. 81 al. 1 Cod penal s-a suspendat condiționat executarea pedepsei pe un termen de încercare de 3 ani și 3 luni stabilit în condițiile art. 82 Cod penal.

În baza art. 71 al. 5 Cod penal s-a suspendat executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a (teza a II-a), b Cod penal pe durata suspendării executării pedepsei principale.

În baza art. 359 Cod procedură penală s-a atras atenția inculpatului cu privire la dispozițiile art. 83 Cp referitoare la revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei în cazul săvârșirii de noi infracțiuni.

S-a constatat că inculpatul a fost reținut 24 de ore în data de 07.05.2010.

În baza art. 208 al. 1, 209 al. 1 lit. a, e, g, i Cod penal cu aplicarea art. 74 al. 1 lit. a, c, al. 2 Cod penal, 76 lit. c Cod penal s-a dispus condamnarea inculpatului P. C. A. G. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

În baza art. 208 al. 1, 4, 209 al. 1 lit. a, e, g Cod penal cu aplicarea art. 74 al. 1 lit. a, c, al. 2 Cod penal, art. 76 lit. c Cod penal s-a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

S-a constatat că infracțiunea dedusă judecății este concurentă cu infracțiunea pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului prin sentința penală nr. 1345/2011 a Judecătoriei B., definitivă prin nerecurare la data de 27.06.2011.

În baza art. 85 Cod penal s-a anulat suspendarea condiționată a pedepsei de 1 an și 2 luni închisoare stabilită prin sentința penală nr. 1345/2011 a Judecătoriei B..

În baza art. 85 al. 1 raportat la art. 33 lit. a, 34 lit. b Cod penal s-au contopit cele două pedepse de câte 1 an închisoare stabilite prin prezenta cu pedeapsa de 1 an și 2 luni închisoare stabilită prin sentința penală nr. 1345/2011 a Judecătoriei B., aplicându-se pedeapsa cea mai grea, respectiv 1 an și 2 luni închisoare la care adaugă un spor de 2 luni închisoare, în final inculpatul executând 1 an și 4 luni închisoare.

În baza art. 71 al. 1, 2 Cod penal s-au interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a (teza a II-a), b Cod penal pe durata executării pedepsei.

În baza art. 85 al. 1, 3 raportat la art. 81 al. 1, 2 Cod penal s-a suspendat condiționat executarea pedepsei pe un termen de încercare de 3 ani și 4 luni stabilit în condițiile art. 82 Cod penal și care curge de la data de 27.06.2011 conform art. 85 al. 3 Cod penal.

În baza art. 71 al. 5 Cod penal s-a suspendat executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a (teza a II-a), b Cod penal pe durata suspendării executării pedepsei principale.

În baza art. 359 Cod procedură penală s-a atras atenția inculpatului cu privire la dispozițiile art. 83 Cod penal referitoare la revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei în cazul săvârșirii de noi infracțiuni.

S-a constatat că inculpatul a fost reținut 24 de ore în data de 07.05.2010.

De asemenea, în baza art. 208 al. 1, 209 al. 1 lit. a, e, g, i Cod penal cu aplicarea art. 74 al. 1 lit. a, c, al. 2 Cod penal, 76 lit. c Cod penal s-a condamnat inculpatul F. Ș. R. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

În baza art. 208 al. 1, 4, 209 al. 1 lit. a, e, g Cod penal cu aplicarea art. 74 al. 1 lit. a, c, al. 2 Cod penal, art. 76 lit. c Cod penal s-a condamnat inculpatul la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

În baza art. 33 lit. a, 34 lit. b Cod penal s-au contopit cele două pedepse, inculpatul urmând a executa pedeapsa cea mai grea, respectiv 1 an închisoare.

În baza art. 71 al. 1, 2 Cod penal s-au interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a (teza a II-a), b Cod penal pe durata executării pedepsei.

În baza art. 81 al. 1, 2 Cod penal s-a suspendat condiționat executarea pedepsei pe un termen de încercare de 3 ani stabilit în condițiile art. 82 Cod penal.

În baza art. 71 al. 5 Cod penal s-a suspendat executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a (teza a II-a), b Cod penal pe durata suspendării executării pedepsei principale.

În baza art. 359 Cod procedură penală s-a atras atenția inculpatului cu privire la dispozițiile art. 83 Cod penal referitoare la revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei în cazul săvârșirii de noi infracțiuni.

S-a constatat că inculpatul a fost reținut 24 de ore în data de 07.05.2010.

În sfârșit, prin aceeași sentință s-a dispus, în baza art. 208 al. 1, 209 al. 1 lit. a, e, g, i Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal, condamnarea inculpatului M. R. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

În baza art. 864 raportat la art. 83 Cod penal s-a revocat suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 4 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 415/2008 a Judecătoriei B., definitivă la data de 15.04.2008 prin nerecurare, pedeapsă care se execută alăturat celei stabilite prin prezenta, rezultând 7 ani închisoare.

În baza art. 208 al. 1, 4, art. 209 al. 1 lit. a, e, g Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal s-a condamnat inculpatul la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

În baza art. 864 raportat la art. 83 Cod penal s-a revocat suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 4 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 415/2008 a Judecătoriei B., definitivă la data de 15.04.2008 prin nerecurare, pedeapsă care se execută alăturat celei stabilite prin prezenta, rezultând 7 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a, 34 lit. b Cod penal s-au contopit cele două pedepse de câte 7 ani închisoare stabilite prin prezenta, în final inculpatul executând pedeapsa cea mai grea, respectiv 7 ani închisoare.

În baza art. 71 al. 1, 2 Cod penal s-au interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a (teza a II-a), b Cod penal pe durata executării pedepsei.

În baza art. 88 Cod penal s-a dedus din pedeapsă reținerea de 24 de ore din data de 07.05.2010 precum și perioada 10.11._08 (arest preventiv în cauza în care s-a pronunțat sentința penală nr. 415/2008 a Judecătoriei B.)

S-a luat act că părțile vătămate . SRL și P. C. G. nu s-au constituit părți civile în cauză.

Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că, în cursul serii de 06.05.2010 cei șase inculpați din prezenta cauză, C. I. M., C. I., P. C. A., A. E. F., F. Ș. R. și M. R., au consumat băuturi alcoolice iar în cursul nopții, după orele 00.30, s-au deplasat împreună într-un parc din apropierea Autogării 2 B., continuând să bea. Pe fondul stării de ebrietate și dorind să procure băuturi, cei șase s-au hotărât să se deplaseze în perimetrul autogării unde erau amplasate mai multe chioșcuri, intenționând să sustragă băutură din acestea. Întrucât l-au observat în zonă pe martorul U. E. care efectua serviciul de pază, inculpații C. și P. au mers la acesta și l-au determinat să se deplaseze în grupul sanitar situat lângă chioșcuri. Ulterior inculpații C. și F. au forțat sistemul de închidere tip lacăt al uneia dintre vitrinele frigorifice aparținând . SRL, după deschidere toți cei șase inculpați participând la sustragerea de bunuri – peturi și doze de bere, pe care le-au transportat în spatele gardului viu din zona imobilului amplasat vizavi de Autogara 2 B.. De asemenea, unul dintre inculpați, posibil inculpatul F., a contactat telefonic partea vătămată P. C. G., solicitându-i să se deplaseze pe . a-l transporta la domiciliu. La sosirea părții vătămate la fața locului inculpații au înconjurat vehiculul și, pe fondul stării de ebrietate, s-au manifestat agresiv verbal, partea vătămată speriindu-se și abandonând vehiculul. Inculpații au început să transporte bunurile sustrase din locul în care le lăsaseră inițial în portbagajul mașinii, acțiune care însă nu a fost finalizată ca urmare a sosirii la fața locului a unei echipaj de poliție. Speriați de posibilitatea de a fi prinși inculpații aflați la momentul respectiv lângă vehicul aparținând părții vătămate – P., F. și M. s-au urcat în mașină și au plecat de la fața locului, în timp ce inculpații C., C. și A. au fugit printre blocurile din zonă. Autoturismul în care se aflau cei trei inculpați a fost depistat în trafic, pe . de un echipaj de poliție în timp ce ceilalți trei inculpați au revenit la scurt timp la fața locului, fiind depistați de organele de poliție.

Pentru a reține această situație de fapt, instanța de fond a avut în vedere procesul verbal de constatare (fila 21 dosar urmărire penală) în conformitate cu care un echipaj de poliție a fost sesizat în data de 07.05.2010, orele 02.30, cu privire la existența unui grup de persoane în zona Autogării 2 B. care sparge un chioșc amplasat în zonă, deplasându-se în zona respectivă. La fața locului a fost identificat P. C. G. iar în timpul discuțiilor cu acesta un autoturism Audi a plecat de la fața locului, partea vătămată susținând că vehiculul îi aparține și nu știe cine îl conduce. Conform procesului verbal, în zonă s-a constatat prezența a două persoane – identificate ca inculpații A. și C., cu privire la care martorul U. a susținut că au făcut parte din grupul care a spart un chioșc.

De asemenea, conform procesului verbal de depistare (fila 35 dosar urmărire penală), în jurul orelor 02.45, autoturismul cu numărul de înmatriculare_ aparținând părții vătămate P. a fost depistat în trafic de un echipaj de poliție și oprit pe . fiind identificați inculpații P., M. și F. iar în portbagajul vehiculului au fost găsite mai multe pet-uri și doze de bere. Bunurile găsite sunt enumerate atât în cuprinsul acestui proces verbal cât și în procesul verbal de examinare auto întocmit în cauză (fila 27 dosar urmărire penală).

Instanța de fond a reținut și faptul că în conformitate cu procesul verbal întocmit la aceeași dată (fila 46 dosar urmărire penală) în apropierea Autogării 2, respectiv lângă gardul viu al imobilului de pe .. 155, au fost găsite mai multe sticle și cutii de bere care au fost ridicate de organele de poliție.

Cu privire la proveniența acestor bunuri, martorul U. E. a relatat atât în cursul urmăririi penale cât și al judecății că în cursul nopții, în jurul orelor 02.45, în autogară a intrat un grup de 6 tineri din care 2 l-au obligat să intre într-un grup sanitar de unde i-a auzit spărgând vitrinele frigorifice. La momentul la care a ieșit din grupul sanitar a văzut pe jos mai multe pet-uri de bere iar două persoane l-au obligat să-i ajute la transportul bunurilor până la blocurile din zonă unde se aflau încă 4 băieți.

Spargerea vitrinei frigorifice aparținând părții vătămate . SRL a rezultat și din declarațiile martorei C. E. (fila 140 dosar urmărire penală, fila 130 dosar instanță) care, ajungând a doua zi la locul de muncă, a constatat că vitrina societății fusese spartă în cursul nopții, probă care a fost coroborată cu procesul verbal de cercetare la fața locului (fila 37 dosar urmărire penală) și planșa foto anexă (filele 38-42 dosar urmărire penală) din care a rezultat forțarea lacătului vitrinei și sustragerea produselor aflate în interior.

În ceea ce privește identitatea autorilor, instanța de fond a reținut că martorul U. E. i-a recunoscut pe inculpații C. I., C. I. și P. C. A. ca făcând parte din grupul care a venit în autogară în stare de ebrietate, inculpații P. și C. fiind indicați ca persoanele care l-au determinat să intre în grupul sanitar în timp ce s-au sustras bunuri (în acest sens procesul verbal de prezentare pentru recunoaștere după planșă foto fila 159 dosar urmărire penală). De asemenea, martorul l-a recunoscut și pe inculpatul F. ca făcând parte din același grup (fila 152 dosar urmărire penală).

Partea vătămată P. C. a participat la rândul său la efectuarea unei recunoașteri după planșă foto (filele 166, 173 dosar urmărire penală), ocazie în care i-a identificat pe inculpații C. și C. ca făcând parte din grupul aflat în apropierea autogării care s-a manifestat violent observându-l, inculpatul C. încercând chiar să-l lovească.

În ceea ce privește activitățile derulate în concret în cursul nopții de inculpați, cu privire la sustragerea bunurilor din vitrină, instanța de fond a avut în vedere declarațiile inculpatului F. Ș. R. din cursul urmăririi penale (filele 104 și următoarele) și al judecății (fila 63), acesta arătând că toți cei șase inculpați din prezenta cauză au consumat alcool în cursul nopții iar apoi, pentru a procura băutură, s-au hotărât să sustragă de la chioșcurile din autogară. În acest scop, inculpatul C. a forțat ușa unei vitrine frigorifice care era încuiată cu un lacăt după care toți șase au sustras bidoane cu bere și cutii cu diverse băuturi într-un loc din apropiere, ascunzându-le lângă un gard viu. Ulterior, toți șase au încărcat bunurile în portbagajul autoturismului lui P. G. care venise la fața locului iar la momentul la care a apărut în zonă un echipaj de poliție s-au speriat astfel că el, inculpatul P. și inculpatul M. s-au urcat în mașină și au plecat de la fața locului.

Instanța de fond a coroborat aceste declarații și cu cele ale inculpatului P. C. A. care, după ce în faza de urmărire penală a negat săvârșirea vreunei infracțiuni (filele 123 și următoarele dosar urmărire penală), în cursul judecății a revenit asupra poziției sale (fila 66) arătând că a consumat băuturi alcoolice cu ceilalți inculpați după care s-au deplasat la autogară unde inculpatul C. a forțat ușa unei vitrine frigorifice, restul inculpaților sustrăgând din interior peturi de bere pe care le-au transportat lângă un . inculpatului, ulterior bunurile au fost transportate la mașina lui P. C. care fusese apelat anterior. La apariția unui echipaj de poliție s-au urcat în autoturism și au fugit de la fața locului.

De asemenea, declarații de recunoaștere a săvârșirii faptei au fost oferite și de inculpatul C. I. care, deși în cursul urmăririi penale (filele 96 și următoarele dosar urmărire penală) a recunoscut doar faptul că s-a aflat în zona respectivă, susținând că a plecat la momentul la care a luat cunoștință de hotărârea inculpaților de a sustrage bunuri, în cursul judecății a revenit și a susținut că a participat la sustragerea de bunuri din vitrina frigorifică și la transportul acestora însă nu poate oferi alte amănunte datorită stării de ebrietate în care se afla.

În același sens s-a reținut declarația de recunoaștere a săvârșirii faptei oferită de inculpatul C. I. care, după ce inițial a negat propria implicare, a revenit asupra declarațiilor și încă din cursul urmăririi penale a făcut referire la prezența în zonă a tuturor celor șase inculpați din prezenta cauză. Inculpatul C. a relatat încă din această fază, declarații reluate și în cursul judecății, că el și inculpatul F. au forțat vitrina, reușind să rupă lacătul, iar ceilalți inculpați (mai puțin inculpatul M.), au venit și au transportat bunurile. Inculpatul P. a chemat un prieten care a venit cu o mașină și tot el împreună cu F. au încărcat bunurile în portbagajul mașinii. De asemenea, inculpatul C. a arătat că la momentul la care a apărut un echipaj de poliție el împreună cu C. I. și A. E. F. au fugit de la fața locului, el și A. revenind după un scurt interval de timp pentru a vedea ce s-a întâmplat.

În raport de aceste declarații coroborate între ele precum și probele analizate anterior, respectiv declarațiile martorului U. E. și procesele verbale de prezentare pentru recunoaștere după planșă foto, instanța de fond a considerat că există certitudine cu privire la faptul că inculpații F., C., C. și P. au sustras bunuri din vitrina frigorifică pe care le-au transportat inițial lângă un gard iar apoi la mașina aparținând părții vătămate P. C..

În ceea ce privește pe inculpatul A. E. F., instanța de fond a constatat că acesta a negat constant implicarea în săvârșirea infracțiunii deduse judecății. Astfel, în cursul urmăririi penale, inculpatul a susținut (fila 116 dosar urmărire penală) că a consumat băuturi alcoolice împreună cu ceilalți 5 inculpați după care s-au hotărât să facă rost de băutură într-o altă modalitate. În acest context inculpații P. și F. s-au deplasat la o vitrină frigorifică pe care au deschis-o prin forțare iar din interior au luat peturi și doze de bere pe care le-au transportat într-un alt loc, necunoscut de inculpat. Acesta a susținut și că s-a îndepărtat împreună cu C. pentru a-și face nevoile, la întoarcere fiind depistați de organele de poliție. Declarația din faza de judecată este relativ diferită (fila 65) în sensul că inculpatul a afirmat că a băut împreună cu ceilalți inculpați după care el a plecat acasă. A revenit la autogară în jurul orelor 02.30, intenționând să cumpere țigări, împrejurare în care a fost reținut de agenții de poliție.

Analizând credibilitatea acestor declarații, instanța de fond a avut în vedere că inculpatul a explicat diferențele dintre cele două declarații prin faptul că organele de poliție l-ar fi obligat să declare în modalitatea respectivă, profitându-se de starea avansată de ebrietate în care se afla.

Instanța de fond a considerat însă această explicație puțin verosimilă raportat la faptul că declarația din cursul urmăririi penale (cea aparent scrisă la indicația organelor de poliție, astfel cum susține inculpatul) este tot o declarație de negare a săvârșirii faptei și nu una prin care inculpatul să se fi incriminat pentru comiterea acesteia, neexistând nici un interes pentru agenții de poliție pentru a obține o astfel de declarație. În raport de acestea, în opinia instanței de fond, diferențele dintre cele două declarații sunt explicabile doar prin nesinceritatea acestora care a făcut ca inculpatul să nu poată oferi în mod coerent o versiune a evenimentelor din noaptea respectivă, motiv pentru care aceste declarații nu vor fi reținute ca atare, urmând a fi avute în vedere doar în măsura coroborării cu celelalte probe administrate în cauză.

Astfel, instanța de fond a reținut faptul că inculpatul A. a recunoscut prezența în zona săvârșirii infracțiunii și în compania celorlalți inculpați, declarație care se coroborează cu declarațiile tuturor celorlalți inculpați.

În ceea ce privește participarea efectivă a inculpatului la sustragerea bunurilor, instanța de fond a dat eficiență declarațiile coroborate ale inculpaților F., C., C. și P., toți făcând referire la faptul că inculpatul A. a luat și el bunuri din vitrina frigorifică și le-a transportat atât în locația inițială, lângă gard cât și ulterior la autoturismul părții vătămate. Instanța de fond a remarcat faptul că inculpatul C. a făcut referire expresă la inculpatul A., indicând că acesta a fugit împreună cu el la apariția organelor de poliție, revenind împreună la scurt timp când au și fost depistați de organele de poliție, declarație care indică, o dată în plus, caracterul profund nesincer al declarațiilor inculpatului A. prin care acesta a explicat (în două variante total diferite) motivul prezenței sale în zona autogării și al depistării sale de organele de poliție.

Față de toate acestea, reținând ca reale declarațiile celor patru inculpați, astfel cum au fost analizate mai sus și reținute de instanța de judecată, instanța de fond a considerat că s-a făcut dovada participării inculpatului A. la comiterea faptei de furt vizând sustragerea de bunuri din vitrina frigorifică aparținând părții vătămate . SRL.

De asemenea, inculpatul M. R. a negat săvârșirea vreunei infracțiuni în noaptea de 06/07.05.2010, declarațiile succesive oferite în cauză fiind însă contradictorii și necoroborându-se nici între ele și nici cu alte probe administrate în cauză. Astfel, în faza de urmărire penală (fila 134 dosar urmărire penală) inculpatul a susținut că a consumat băuturi alcoolice împreună cu inculpatul F., în apropierea Pieței Astra după care, împreună, s-au deplasat în stația de autobuz de pe . ce se aflau în stație lângă ei a oprit un autoturism Audi condus de inculpatul P. care s-a oferit să-i ducă la domiciliu, astfel că atât el cât și F. s-au urcat în autoturismul în discuție, acesta fiind oprit ulterior de organele de poliție. Această declarație este însă contrazisă de declarația inculpatului F. care a afirmat prezența sa și a inculpatului M. într-o altă locație decât cea indicată de inculpat, respectiv în zona autogării și nu în cartierul Astra, dar și de declarațiile tuturor celorlalți inculpați care au susținut că în cursul nopții inculpatul M. s-a aflat în compania lor, la locul săvârșirii infracțiunii. În raport de acestea, instanța constată că declarația inculpatului M. este nesinceră astfel că urmează a fi înlăturată de la soluționarea cauzei. De altfel, inculpatul însuși a revenit asupra acestei declarații, în cursul judecății oferind o declarație diferită (fila 129). Astfel, inculpatul a recunoscut că s-a aflat în compania celorlalți inculpați din prezenta cauză, consumând băuturi alcoolice, la un moment dat ajungând în zona autogării. Deoarece se afla în stare de ebrietate a adormit, fiind trezit de organele de poliție în timp ce se afla în mașina aparținând părții vătămate P.. În legătură cu modul în care a ajuns în acest vehicul inculpatul a susținut că a fost urcat de alte persoane, el fiind în stare de inconștiență. Declarațiile inculpatului M. în ceea ce privește faptul că a adormit pe o bancă se coroborează, cel puțin parțial, cu declarațiile inculpatului C. care a susținut că inculpatul a dormit pe o bancă, fiind trezit de inculpatul P. înainte să înceapă procesul de transport al bunurilor către mașina părții vătămate P.. Pe de altă parte însă ceilalți inculpați care au fost audiați în cauză – C., F., P., au făcut referire la participarea efectivă a inculpatului la sustragerea băuturii, afirmând că după forțarea vitrinei toate cele șase persoane au început să transporte bunuri.

Mai mult, participarea efectivă a inculpatului la comiterea furtului a rezultat cu certitudine și din derularea ulterioară a activității infracționale a inculpaților, respectiv faza transportării bunurilor la mașina părții vătămate. În acest sens instanța de fond a constatat că inculpatul M. a fost depistat în mașina părții vătămate iar explicația acestuia – faptul că a fost urcat în stare de inconștiență, nu este susținută de nici o altă probă, nici unul dintre inculpați nefăcând o astfel de afirmație. De altfel, ar fi fost și imposibil în condițiile în care urcarea inculpaților în vehicul s-a datorat apariției organelor de poliție și dorinței de a scăpa de acestea, fiind astfel o acțiune derulată cu rapiditate care nu le-ar fi permis să-l ia pe inculpat de pe bancă și să-l transporte la vehicul.

În acest context instanța de fond a constatat că singura explicație plauzibilă cu privire la prezența inculpatului M. în vehicul este cea oferită de toți ceilalți inculpați, respectiv faptul că au fost surprinși de organele de poliție în timp ce transportau bunurile la vehiculul în discuție, ceea ce duce la concluzia participării inculpatului M. la comiterea infracțiunii de furt a bunurilor aparținând părții vătămate . SRL.

În ceea ce privește sustragerea autoturismului părții vătămate P., declarația acestuia cu privire la faptul că nu a încredințat vehiculul inculpaților pentru a-l utiliza s-au coroborat cu declarațiile inculpaților P. și F. care au recunoscut că, fiind surprinși de organele de poliție în timp ce încărcau bunurile în autoturism, s-au urcat în vehicul pentru a fugi de la fața locului, împreună cu ei fiind și inculpatul M., în acest sens instanța reținând și procesul verbal de depistare (fila 35 dosar urmărire penală) precum și procesul verbal de examinare auto (fila 27 dosar urmărire penală).

În drept, s-a reținut că fapta fiecăruia dintre inculpații C. I. M., C. I., P. C. A., A. E. F., F. Ș. R. și M. R. care, în noaptea de 06/07.05.2010 împreună, au sustras din vitrina frigorifică aparținând părții vătămate . SRL și aflată în Autogara 2 B., după ce au deschis-o prin forțare, mai multe peturi și cutii de bere întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt prevăzută de art. 208 al. 1 Cod penal.

Fapta este calificată, fiind săvârșită în condițiile art. 209 al. 1 lit. a, prin participarea mai multor persoane, litera e raportat la faptul că vitrina era amplasată într-un loc public în sensul art. 152 lit. a Cod penal, litera g, acțiunea derulându-se pe timp de noapte și litera i, ținând cont că inculpații au acționat prin forțarea sistemului de închidere a vitrinei.

De asemenea, s-a reținut că fapta inculpaților P. C., F. Ș. și M. R. care, la aceeași dată, au deposedat partea vătămată P. C. de autoturismul Audi cu număr de înmatriculare_ în vederea utilizării acestuia întrunește, pentru considerentele expuse mai sus, elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 al. 1, 4, art. 209 al. 1 lit. a, e, g Cod penal, existând în plus scopul folosirii pe nedrept a bunului.

La individualizarea pedepselor aplicate inculpaților pentru infracțiunile reținute în sarcina lor, instanța de fond a reținut dispozițiile art. 52 Cod penal, referitoare la scopul pedepsei, precum și criteriile prevăzute de art. 72 Cod penal, respectiv dispozițiile părții generale a Codului penal, gradul de pericol social al faptei raportat la modul si mijloacele de săvârșire, scopul urmărit si urmarea produsă, precum și persoana infractorului si împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. Instanța a avut în vedere că este vorba de infracțiuni contra patrimoniului, fără violență, comise în mod spontan și pe fondul stării de ebrietate, precum și că pentru săvârșirea acestora nu au fost folosite instrumente speciale, urmarea nu putea fi una gravă, iar prejudiciul concret creat a fost recuperat, toate elemente care demonstrează o periculozitate mai redusă a autorilor. De asemenea, instanța a reținut, ca circumstanță atenuantă cu privire la inculpații C., A., P. și F., comportamentul bun anterior comiterii faptei (infracțiunea pentru care s-a dispus deja condamnarea inculpatului P. vizând conducerea autovehiculului aparținând părții vătămate P. conform situației de fapt reținută și în prezenta cauză, după ce a consumat băuturi alcoolice) iar cu referire la inculpații C., C., P. și F. instanța a reținut și aplicarea art. 74 al. 1 lit. c Cod penal, respectiv atitudinea sinceră adoptată în cauză care a contribuit la justa soluționare a cauzei. În plus, instanța de fond a reținut cu privire la toți inculpații (mai puțin inculpatul M.) și aplicarea art. 74 al. 2 Cod penal, apreciind că starea de ebrietate în care aceștia s-au aflat la momentul respectiv, coroborată cu vârsta fragedă, a contribuit la luarea rezoluției infracționale, putând fi reținută ca circumstanță atenuantă judiciară.

În raport de toate acestea instanța de fond a aplicat fiecăruia dintre inculpați (mai puțin inculpatul M.) pedepse cu închisoarea, într-un cuantum situat sub minimul special, dând eficiență prevederilor art. 76 lit. c Cod penal. În cazul inculpatului M., ținând seama de vârsta acestuia raportat la ceilalți participanți, antecedentele penale și atitudinea nesinceră, dar reținând circumstanțele referitoare la faptă analizate mai sus precum și starea de ebrietate în care se afla inculpatul, instanța de fond i-a aplicat pedeapsa închisorii, în limita minimă prevăzută de lege.

Cu referire la inculpatul C. I. M., din analiza fișei de cazier s-a reținut că acesta a fost condamnat prin sentința penală nr. 1483/2010 a Judecătoriei B., definitivă la data de 23.07.2010 la pedeapsa rezultantă de 1 an și 2 luni închisoare, pedeapsă care a fost contopită în sentința penală nr. 2100/2011 a Judecătoriei B., definitivă prin decizia penală nr. 343/R/12.04.2012 a Judecătoriei B., fiind stabilită o rezultantă de 2 ani închisoare, executarea fiind suspendată condiționat conform art. 81 Cod penal.

În ceea ce privește individualizarea modalității de executare a pedepsei, instanța de fond a apreciat că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 86¹ Cod penal, cuantumul pedepsei rezultante fiind mai mic de 3 ani, inculpatul nu a fost anterior condamnat și, ținând cont de circumstanțele personale analizate, vârsta inculpatului și pericolul mai redus al faptei, s-a apreciat că pronunțarea condamnării constituie un avertisment față de acesta și, chiar și fără executarea pedepsei, acesta nu va mai comite infracțiuni. Față de acestea, instanța de fond a suspendat executarea pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare stabilit în condițiile art. 86² Cod penal și care a curs, conform art. 865 Cod penal, de la data rămânerii definitive a primei hotărâri prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei (sentința penală nr. 1483/2010 a Judecătoriei B.), respectiv data de 23.07.2010.

În ceea ce-l privește pe inculpatul P. C. A. s-a constatat că acesta a fost condamnat la pedeapsa de 1 an și 2 luni închisoare prin sentința penală nr. 1345/2011 a Judecătoriei B., definitivă la data de 27.06.2011 prin nerecurare, executarea pedepsei fiind suspendată condiționat conform art. 81 Cod penal.

Raportat la faptul că infracțiunile deduse judecății au fost săvârșite înainte ca hotărârea de mai sus să devină definitivă instanța de fond, în baza art. 85 Cod penal, a anulat suspendarea executării pedepsei de 1 an și 2 luni închisoare și, reținând existența concursului de infracțiuni, s-au contopit cele două pedepse cu închisoarea stabilite prin prezenta cu pedeapsa de 1 an și 2 luni închisoare, inculpatul urmând a executa pedeapsa cea mai grea la care s-a adăugat un spor de 2 luni închisoare. În ceea ce privește individualizarea modalității de executare a pedepsei, instanța de fond a apreciat că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 81 Cod penal, raportat la faptul că pedeapsa rezultantă este mai mică de 2 ani închisoare, inculpatul nu a fost anterior condamnat și, ținând cont de circumstanțele personale ale inculpatului, comportamentul acestuia anterior și ulterior săvârșirii faptei, s-a putut aprecia că scopul pedepsei poate fi atins chiar și fără executarea acestei.

Față de acestea, în baza art. 85 al. 1, 3 Cod penal raportat la art. 81 al. 1, 2 Cod penal instanța a suspendat condiționat executarea pedepsei pe durata unui termen de încercare stabilit în condițiile art. 82 Cod penal și care curge, conform art. 85 al. 3 Cod penal, de la data de 27.06.2011, data rămânerii definitive a sentinței penale nr. 1345/2011 a Judecătoriei B..

În ceea ce privește pe inculpații C. I. și A. E., pentru aceleași motive ca cele analizate în cazul inculpatului P., instanța de fond a constatat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 81 Cod penal, astfel că a dispus suspendarea condiționată a executării pedepselor cu închisoarea aplicate acestora și, pe cale de consecință, conform art. 71 al. 5 Cod penal, și suspendarea pedepsei accesorii vizând interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a (teza a II-a), litera b Cod penal.

Cu referire la inculpatul F. Ș., având în vedere că ambele infracțiuni pentru care s-a dispus condamnarea în prezenta cauză au fost săvârșite înainte ca inculpatul să fi fost condamnat definitiv pentru vreuna dintre ele, instanța a constatat că sunt îndeplinite condițiile pentru existența concursului de infracțiuni astfel că, în baza art. 33 lit. a, 34 lit. b Cod penal a contopit cele două pedepse, inculpatul urmând a executa pedeapsa cea mai grea.

Pentru aceleași motive ca și cele analizate în cazul celorlalți inculpați, instanța a suspendat executarea pedepsei principale conform art. 81 Cod penal, precum și executarea pedepsei accesorii raportat la dispozițiile art. 71 al. 5 Cod penal.

În ceea ce-l privește pe inculpatul M. R., acesta a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare prin sentința penală nr. 415/2008 a Judecătoriei B., definitivă la data de 15.04.2008 prin nerecurare, executarea pedepsei fiind suspendată sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 7 ani, termen care nu se împlinise la data comiterii infracțiunilor deduse judecății în prezenta cauză.

Având în vedere că inculpatul a săvârșit noi infracțiuni intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 1 an, după condamnarea la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni și înainte de executarea acesteia, instanța a constatat că sunt îndeplinite condițiile pentru existența stării de recidivă postcondamnatorie conform art. 37 lit. a Cod penal.

De asemenea, ținând cont că infracțiunile au fost comise în interiorul termenului de încercare, instanța a constatat incident art. 83 Cod penal, astfel că, în baza art. 864 Cod penal raportat la art. 83 Cod penal a revocat, în raport de fiecare dintre cele două infracțiuni, suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 4 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 415/2008 a Judecătoriei B., pedeapsă care se va executa alăturat fiecăreia dintre cele două pedepse stabilite prin prezenta.

Raportat la faptul că cele două infracțiuni de furt au fost săvârșite înainte ca inculpatul să fi fost condamnat pentru vreuna dintre ele, existând concurs de infracțiuni, în baza art. 33 lit. a, 34 lit. b Cod penal instanța de fond a contopit pedepsele stabilite, inculpatul urmând a executa pedeapsa cea mai grea.

În baza art. 71 al. 1, 2 Cod penal, ca urmare a aplicării unei pedepse cu închisoarea, instanța a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a (teza a II-a), lit. b Cod penal pe durata executării pedepsei.

II. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs inculpatul A. E. F., care a solicitat achitarea sa în temeiul art. 10 lit. c Cod procedură penală, deoarece fapta nu a fost săvârșită de către acest inculpat. Acesta, prin apărător, susține că nu a fost o neconcordanță între declarațiile date, ci este vorba de nuanțe de natură să explice punctul de vedere al inculpatului. Toți inculpații au fost în stare de ebrietate, iar starea de fapt nu a fost lămurită în concret și chiar dacă s-a stabilit prezența acestui inculpat la spargerea chioșcului, a fost numai datorită declarațiilor celorlalți coinculpați. Din depoziția coinculpatului P. nu reiese cu certitudine că inculpatul A. ar fi participat la săvârșirea faptei. Având în vedere starea de ebrietate dar și dubiul cu privire la participarea acestuia la săvârșirea faptei, se solicită în principal achitarea inculpatului. În subsidiar s-a solicitat aplicarea și față de acest inculpat a dispozițiilor art. 74 lit. c Cod penal și reducerea cuantumului pedepsei aplicate.

III. Examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, dar văzând și dispozițiile art.3856 alin.3 Cod procedură penală, Curtea va respinge ca nefondat recursul promovat în cauză, pentru următoarele considerente:

Astfel, în mod corect a stabilit instanța de fond vinovăția inculpatului A. E. F. cu privire la infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a, e, g și i Cod penal, pentru care a fost trimis în judecată.

Aceasta rezultă în primul rând din declarația dată de inculpatul A. E. F. în cursul urmăririi penal, în care a susținut că a consumat băuturi alcoolice împreună cu ceilalți 5 inculpați după care s-au hotărât să facă rost de băutură într-o altă modalitate, context în care inculpații P. și F. s-au deplasat la o vitrină frigorifică pe care au deschis-o prin forțare iar din interior au luat peturi și doze de bere pe care le-au transportat într-un alt loc. Chiar dacă inculpatul A. E. F. a susținut și că s-a îndepărtat împreună cu C. pentru a-și face nevoile și că la întoarcere au fost depistați de organele de poliție, această susținere nu se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză. Astfel, în declarațiile date de coinculpații F., C., C. și P., aceștia toți fac referire la faptul că inculpatul A. a luat și el bunuri din vitrina frigorifică și le-a transportat atât în locația inițială, lângă gard, cât și ulterior la autoturismul părții vătămate. Chiar inculpatul C. a menționat explicit că inculpatul A. a fugit împreună cu el la apariția organelor de poliție, revenind împreună la scurt timp când au și fost depistați de organele de poliție.

Față de toate acestea, în mod corect a reținut instanța de fond că s-a făcut dovada participării inculpatului A. la comiterea faptei de furt vizând sustragerea de bunuri din vitrina frigorifică aparținând părții vătămate . SRL.

În ce privește individualizarea pedepsei aplicate acestui inculpat, curtea constată că instanța de fond a făcut o justă aplicare a criteriilor generale de individualizare a pedepsei. În cazul inculpatului A. E. F. s-a reținut incidența circumstanței atenuante legale prevăzută de art. 74 alin. 1 lit. a Cod penal și a circumstanțelor atenuante judiciare prevăzute de art. 74 alin. 2 Cod penal. Nu poate fi reținută în sarcina acestuia și circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 alin. 1 lit. c Cod penal, așa cum a solicitat inculpatul, deoarece acesta nu a recunoscut săvârșirea faptei și nici nu a avut o atitudine de căință activă, care să justifice o astfel de circumstanță atenuantă. Față de gravitatea faptei și de numărul mare al participanților, curtea constată că nu se poate reduce cuantumul pedepsei aplicate inculpatului A. E. F., pedeapsa de 1 an și 3 luni închisoare, stabilită de instanța de fond fiind aptă pentru asigurarea scopului acesteia.

În lumina celor de mai sus, Curtea, în baza art.38515 pct.1 lit.b Cod procedură penală, va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul A. E. F. împotriva sentinței penale nr.1701/ 27.09.2012 pronunțată de Judecătoria B., pe care o va menține.

Văzând și dispozițiile art.189 și a92 alin.2 Cod procedură penală,

Pentru aceste motive,

În numele legii

Decide:

În baza art.38515 pct.1 lit.b Cod procedură penală, respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul A. E. F. împotriva sentinței penale nr.1701/ 27.09.2012 pronunțată de Judecătoria B., pe care o menține.

În baza art.189 Cod procedură penală, dispune avansarea din fondurile Ministerului Justiției către B. B. a sumei de 200 lei, reprezentând onorariul avocatului desemnat din oficiu.

În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală, obligă recurentul-inculpat A. E. F. la plata sumei de 300 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat în recurs.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 05.12.2012.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

A. C. M. O. B. C. E.

Grefier,

A. O.

red.CE/19.12.2012

tehnoredact. A.O./19.12.2012/2 ex.

jud.fond C. M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 1040/2012. Curtea de Apel BRAŞOV