Infracţiuni de corupţie. Legea nr. 78/2000. Decizia nr. 800/2012. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 800/2012 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 03-10-2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECȚIA PENALĂ ȘI P. CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ NR. 800/R DOSAR NR._
Ședința publică din data de 03 octombrie 2012
Instanța constituită din:
- Completul de judecată CR2
- Președinte - N. H. - judecător
- Judecător- N. Țînț
- Judecător- E. B.
- Grefier-O. S.
Cu participarea reprezentantei Ministerului Public – I. C. – procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Î. C. de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial B.
P. astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursurilor declarate de P. DE PE L. Î. C. DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE – DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE – SERVICIUL TERITORIAL B. și inculpatul S. C. împotriva sentinței penale nr. 22 din 31 ianuarie 2012, pronunțată de Judecătoria F. în dosarul penal nr._ .
Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod Procedură penală, în sensul că toate afirmațiile, întrebările și susținerile celor prezenți, inclusiv ale președintelui completului de judecată au fost înregistrate cu mijloace tehnice audio-video.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Dezbaterile în cauza penală de față au avut loc în ședința publică din data de 20 septembrie 2012, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, iar instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru data de astăzi, 03 octombrie 2012, când,
C U RT E A,
Constată că prin sentința penală nr. 22/31.01.2012 pronunțată de Judecătoria F. în dosarul penal nr._ a fost condamnat în baza art. 181 alin. 1 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 3201 alin. 7 Cod procedură penală inculpatul S. C., la o pedeapsă de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii împotriva intereselor financiare ale Comunităților Europene.
În baza art. 334 Cod procedură penală s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei săvârșite de inculpat, din infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. 1 și 2 Cod penal în infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. 1, 2 și 3 Cod penal.
În baza art. 215 alin. 1, 2 și 3 Cod penal, cu aplicarea art. 3201 alin. 7 Cod procedură penală a fost condamnat inculpatul S. C. la o pedeapsă de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.
În baza art. 33 lit. b și art. 34 lit. b Cod penal au fost contopite pedepsele stabilite pentru infracțiunile deduse judecății și s-a aplicat pedeapsa cea mai grea, respectiv aceea de 2 ani închisoare.
În baza art. 71 alin. 1 Cod penal i s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal din momentul în care hotărârea de condamnare rămâne definitivă și până la terminarea executării pedepsei sau considerarea ca executată a acesteia.
În baza art. 81, art. 82 Cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei închisorii pe durata unui termen de încercare de 4 ani.
În baza art. 71 alin. 5 Cod penal s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.
I s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal.
În baza art. 14 alin. 3 lit. b Cod procedură penală și art. 998 cod civil a fost obligat inculpatul S. C. să plătească părții civile Agenția de Plăți și Intervenție pentru A. ( A.P.I.A. ), cu sediul în Municipiul București, Bulevardul C. I, nr. 17, sector 2, suma de 216.103,55 lei cu titlu de despăgubiri civile la care se adaugă dobânzi de întârziere calculate de la data scadenței debitului și până la achitarea integrală a acestuia.
S-a menținut măsura sechestrului asigurator instituit asupra cotei de ½ parte din autoturismul marca Opel Vectra, . W0L000087R5206650, cu numărul de înmatriculare_, măsură dispusă prin ordonanța procurorului din data de 16.08.2011 și aplicată prin procesul-verbal din data de 24.08.2011.
În baza art. 191 alin. 1 Cod procedură penală inculpatul S. C. a fost obligat să plătească statului suma de 1.160 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 100 lei reprezintă onorariu avocat din oficiu.
P. a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Î. C. de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial B. nr. 27/P/2010, a fost trimis în judecată inculpatul S. C. pentru săvârșirea în concurs a unei infracțiuni împotriva intereselor financiare a Comunităților Europene, prevăzute de art. 181 alin. 1 din Legea nr. 78/2000 și a unei infracțiuni de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. 1 și 2 Cod penal ( cu aplicarea art. 33 lit. b Cod penal ), constând în esență în aceea că în scopul obținerii sprijinului pe suprafață aferent anului 2009, inculpatul a adăugat date nereale pe formularul „ M2 ” în numele fermierului T. Zosim-I. și a atestat, contrar realității, utilizarea de către acesta a suprafeței de 269,45 ha, cu consecința obținerii pe nedrept de fonduri nerambursabile pentru agricultură F.E.G.A. și F.E.A.D.R. provenite din bugetul general al Comunității Europene în sumă de 190.735,98 lei și fonduri din bugetul de stat al României în sumă de 25.367,57 lei.
Inculpatul a solicitat primei instanțe judecarea în procedura simplificată prevăzută de art. 3201 Cod procedură penală arătând că își recunoaște vinovăția și își însușește materialul probator administrat în cursul urmăririi penale.
În raport de această situație, instanța de fond coroborând recunoașterea inculpatului cu actele și probele existente la dosar, respectiv denunțul numitului T. Zosim-I. împreună cu documentele anexate, procesul-verbal de constatare a efectuării actelor premergătoare, declarațiile inculpatului S. C., declarațiile martorului T. Zosim I., S. I., ordonanța procurorului și procesul-verbal încheiat la data de 27.05.2011 cu ocazia ridicării unor documente de la numitul S. I., împreună cu documentele anexate rezultate în urma xerocopierii, declarațiile martorilor M. V., P. V., Lichidiu I., P. V., D. S., adresa nr. 27/P/2010 din data de 09.06.2011 a D.N.A. - Serviciul Teritorial B. către Inspectoratul Județean de Poliție B. - Serviciul Criminalistic, raportul de constatate tehnico-științifică nr._ din 14.06.2011, adresa nr. 153/CJ/06.09.2011 a A.P.I.A. - Centru Județean B. către D.N.A. –Serviciul Teritorial B. împreună cu documentele anexate, adresa nr. 27/P/2010 din data de 27.05.2011 a D.N.A. – Serviciul Teritorial B. către A.P.I.A. împreună cu adresa de răspuns nr. 2920 din 30.06.2011 ( constituire de parte civilă filele 225-233 dosar urmărire penală ), adresa nr. 27/P/2010 din data de 01.09.2011 a D.N.A. – Serviciul Teritorial B. către A.P.I.A. împreună cu adresa de răspuns nr. 3291/3330/06.09.2011, adresa nr. 4057 din 15.09.2011 a A.P.I.A. privind constituirea de parte civilă ( filele 239-261 dosar urmărire penală ), ordonanța procurorului din data de 16.08.2011 prin care se dispune instituirea unor măsuri asiguratorii, adresa nr. 27/P/2010 din data de 06.06.2011 a D.N.A.- Serviciul Teritorial B. către Primăria Municipiului F. împreună cu adresa de răspuns nr._ din data de 24.06.2011 și documentele anexate, adresa Primăriei Municipiului F. nr._ din data de 08.06.2011 împreună cu documentele anexate, declarația inculpatului S. C. cu referire la bunurile mobile și imobile deținute, procesul-verbal de aplicare a sechestrului din data de 24.08.2011, adresa nr. 27/P/2010 din data de 24.08.2011 a D.N.A. –Serviciul Teritorial B. către Instituția Prefectului B., a reținut în fapt că la data de 03 martie 2009, martorul T. Zosim I. a depus la A.P.I.A. - Centrul Local Șercaia cererea unică de plată pe suprafață pentru campania 2009, ce a fost înregistrată cu nr. 67 de inculpatul S. C., angajat în calitate de consilier superior.
Cu acest prilej, martorul T. Zosim I. a declarat o suprafață agricolă totală pentru care a solicitat sprijin de 14,15 ha, a completat declarația de suprafață cu blocurile fizice corespunzătoare fiecărei parcele și formularele cu indicativul III-1 și III-2 ce reprezentau angajamente și declarații, toate documentele semnându-le personal.
Desenele parcelelor pe ortofotoplanuri s-au realizat de către inculpatul S. C. cu consimțământul martorului T. Zosim I., sens în care cel din urmă a completat și semnat o declarație pe proprie răspundere.
La data de 14.03.2009, martorul T. Zosim I. a încheiat un contract de pășunat cu Primăria comunei Ticuș, județul B., primind în folosință suprafața de 27,48 ha pe o perioadă de 20 de ani, fapt pentru care, în ziua de 18 mai 2009, a înregistrat la A.P.I.A. - Centrul Local Șercaia suplimentarea cererii cu suprafața închiriată.
Inculpatul S. C. a completat formularul „ M2 ” cu datele de identificare a celor 3 parcele ce însumau suprafața de teren obținută de la Primăria Ticuș de martorul T. Zosim I., iar acesta din urmă a semnat pe respectivul exemplar la rubrica „ semnătura fermierului ”.
Într-una din zilele situate în intervalul 18 mai-25 mai 2009, cu toate că pe formularul „ M2 ” menționase suprafața totală de 27,48 ha a celor 3 parcele, inculpatul S. C. a adăugat pe următoarele 10 coloane ale acestui formular datele de identificare ale unor parcele deținute în realitate de Primăria Ticuș și alte 4 parcele pe un alt formular, semnând în fals, prin imitarea semnăturii martorului T. Zosim-I..
În continuare, inculpatul S. C. a șters, cu pastă corectoare, suprafața inițială de 27,48 ha peste care a scris cifra de 219,72 ha, reprezentând suprafața totală a parcelelor de pe formularul „ M2 ”.
Ca justificare a completării respectivului formular, inculpatul S. C. a consemnat, contrar adevărului, că parcelele menționate reprezentau teren primit pentru pășunat de la Consiliul Local Ticuș, conform contractului din 14.03.2009, contract ce în realitate a avut ca obiect atribuirea în folosință doar a unei suprafețe de 27 ha.
Prin această modalitate, în scopul obținerii subvenției, inculpatul S. C. a adăugat, în fals, un număr de 14 parcele teren ce au însumat suprafața de 283,75 ha.
La data de 25 mai 2009, inculpatul S. C. a constatat că două din parcele adăugate, în fals, în suprafață de 6,16 ha și 8,14 ha se suprapuneau cu terenurile retrocedate proprietarului S. G., situație în care a completat formulatul „ M3 ” de retragere parțială a suprafeței totale de 14,30 ha și a semnat, prin imitare, în locul martorului T. Zosim-I..
Astfel, prin activitatea sa infracțională, inculpatul S. C. a determinat plata nejustificată a sprijinului financiar pentru 269,45 ha înscrise ilegal prin documentele justificative.
Prin decizia nr._ din 23.11.2009 emisă de A.P.I.A. s-a recunoscut suprafața determinată pentru plată de 311,08 ha în favoarea martorului T. Zosim I., fiind achitat, mai întâi, un avans de 65.323,36 lei la data de 23.11.2009 și ulterior, la data de 07.06.2010 diferența de bani în valoare de 183.274,42 lei.
Observând că a încasat de la A. o sumă mai mare de bani decât i se cuvenea, martorul T. Zosim I. a luat legătura cu inculpatul S. C. și i-a solicitat lămuriri iar acesta i-a recomandat, mai întâi, să împartă surplusul cetățenilor comunei, presupunere neacceptată de către martor după care i-a sugerat să vireze banii în contul Primăriei Ticuș. Această a doua variantă a fost acceptată de martorul T. Zosim I., astfel că în perioada următoare a virat Primăriei comunei Ticuș suma totală de 210.000 lei.
Cuantumul sumelor obținute pe nedrept de martorul T. Zosim I., urmare a activității infracționale realizate de inculpatul S. C. a fost de 216.103,55 lei, din care 190.735,98 lei au provenit din fonduri europene iar suma de 25.367,57 lei a reprezentat contribuție de la bugetul național.
Referitor la încadrarea juridică a infracțiunii de înșelăciune săvârșită de inculpat, instanța de fond a reținut că această infracțiune a fost comisă cu prilejul încheierii unui contract de finanțare nerambursabilă între beneficiar și autoritatea contractantă în baza unei activități de inducere în eroare în ceea ce privește îndeplinirea condițiilor de accesare a fondurilor din bugetul național, fiind adăugate date nereale pe formularul depus de beneficiar.
În consecință, inducerea în eroare producându-se cu prilejul încheierii respectivului contract de finanțare nerambursabilă, prima instanță a apreciat, în baza art. 334 Cod procedură penală, că se impune schimbarea încadrării juridice a faptei săvârșite de inculpat, din infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. 1 și 2 Cod penal în infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. 1, 2 și 3 Cod penal.
În raport de starea de fapt stabilită, instanța de fond a reținut că în drept, faptele inculpatului S. C. care, în scopul obținerii sprijinului pe suprafață aferent anului 2009, a adăugat date nereale pe formularul „ M2 ” în numele fermierului T. Zosim-I. și a atestat, contrar realității, utilizarea de către acesta a suprafeței de 269,45 ha, cu consecința obținerii pe nedrept de fonduri nerambursabile pentru agricultură F.E.G.A. și F.E.A.D.R. provenite din bugetul general al Comunității Europene în sumă de 190.735,98 lei și fonduri din bugetul de stat al României în sumă de 25.367,57 lei, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii împotriva intereselor financiare ale Comunităților Europene prevăzută de art. 181 alin. 1 din Legea nr. 78/2000 și ale infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. 1, 2 și 3 Cod penal, săvârșite în concurs ideal.
La individualizarea pedepselor aplicate inculpatului, prima instanță a arătat că a avut în vedere dispozițiile art. 72 Cod penal, privind criteriile generale de individualizare a pedepsei.
Inculpatul are vârsta de 55 de ani, este căsătorit, în prezent este fără ocupație și nu are antecedente penale; a avut o conduită bună înainte de săvârșirea infracțiunilor și o comportare sinceră în cursul procesului, recunoscând și regretând faptele săvârșite.
Având în vedere împrejurările săvârșirii faptelor de către inculpat precum și persoana acestuia, s-a apreciat de către prima instanță că aplicarea câte unei pedepse cu închisoarea pentru fiecare faptă săvârșită, într-un cuantum egal cu minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunile comise, redus cu 1/3 în urma aplicării dispozițiilor art. 3201 alin. 7 Cod procedură penală, reprezintă o sancțiune suficientă care poate conduce la îndeplinirea scopului prevăzut de art. 52 Cod penal.
În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei rezultante aplicate inculpatului, instanța de fond a arătat că scopul educativ și preventiv al pedepsei aplicate poate fi atins chiar și fără executarea acesteia, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 81 Cod penal, astfel că se impune suspendarea condiționată a executării pedepsei cu închisoarea pe durata unui termen de încercare compus din cuantumul pedepsei rezultante aplicate la care s-a adăugat un interval de timp de 2 ani.
În ceea ce privește latura civilă a cauzei, instanța de fond a constatat că partea vătămată A.P.I.A. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 216.103,55 lei la care se adaugă dobânzile și penalitățile calculate până la data efectuării plății ( fila 240 dosar urmărire penală, vol. I, fila 13 dosar judecătorie ).
Având în vedere starea de fapt reținută în dosar, precum și vinovăția inculpatului, instanța de fond a apreciat că, în baza art. 14 alin. 3 lit. b Cod procedură penală și art. 998 Cod civil, se impune obligarea inculpatului S. C. să plătească părții civile Agenția de Plăți și Intervenție pentru A. ( A.P.I.A. ), suma de 216.103,55 lei cu titlu de despăgubiri civile la care se adaugă dobânzi de întârziere calculate de la data scadenței debitului și până la achitarea integrală a acestuia.
S-a apreciat că se impune de asemenea menținerea măsurii sechestrului asigurator instituit asupra cotei de ½ parte din autoturismul marca Opel Vectra, . W0L000087R5206650, cu numărul de înmatriculare_, măsură dispusă prin ordonanța procurorului din data de 16.08.2011 și aplicată prin procesul-verbal din data de 24.08.2011.
Împotriva acestei hotărâri au formulat recurs P. de pe lângă Î. C. de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial B. și inculpatul S. C., solicitând casarea ei iar în cadrul rejudecării pronunțarea unei noi hotărâri legale și temeinice.
În dezvoltarea motivelor de recurs Ministerul Public a arătat că hotărârea primei instanțe este nelegală întrucât nu i s-a aplicat inculpatului S. C. alături de pedeapsa principală a închisorii stabilită pentru infracțiunea prevăzută de art. 181 alin. 1 din Legea nr. 78/2000 și pedeapsa complementară obligatorie. Astfel, sub acest aspect prima instanță trebuia să rețină că infracțiunea prevăzută de art. 181 alin. 1 din Legea nr. 78/2000 este incriminată de către legiuitor cu o pedeapsă cu închisoarea cuprinsă între 3 și 15 ani închisoare și interzicerea unor drepturi. Conform art. 65 alin. 2 din Codul penal aplicarea pedepsei interzicerii unor drepturi este obligatorie atunci când legea prevede această pedeapsă. Condiția prevăzută de art. 65 alin. 1 Cod penal cu privire la pedeapsa principală de cel puțin 2 ani este valabilă și în cazul dispozițiilor art. 65 alin. 2 din Codul penal; oricum, instanța de fond a aplicat inculpatului S. C. o pedeapsă cu închisoarea de 2 ani raportat la comiterea infracțiunii împotriva intereselor financiare ale Comunității Europene. În consecință, în mod greșit Judecătoria F. nu a aplicat față de inculpatul S. C. și pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, b, c Cod penal.
S-a arătat de asemenea de către P. că hotărârea recurată este și netemeinică. În ceea ce privește netemeinicia hotărârii, P. a invocat în dezvoltarea motivelor de recurs că modalitatea de executare a pedepsei stabilită de către instanța de fond nu este în mod judicios aleasă, Judecătoria F. apreciind în mod eronat că scopul educativ și preventiv al pedepsei poate fi atins chiar și fără executarea acesteia, astfel că a suspendat condiționat executarea pedepsei aplicate fixând un termen de încercare de 4 ani. Ministerul Public apreciază că în cauză ar fi mai oportună aplicarea dispozițiilor art. 861 din Codul penal față de acest inculpat, în contextul în care se poate fixa un termen mai lung de încercare, între 2 și 5 ani, la care evident se adaugă cuantumul pedepsei aplicate. În acest sens, s-a solicitat instanței de recurs să aibă în vedere faptul că inculpatul S. C. mai are pe rolul instanței de fond, respectiv Judecătoria F., un dosar penal pentru o faptă concurentă cu cea dedusă judecății; măsurile de supraveghere prevăzute de art. 863 Cod penal sunt menite să asigure practic un control permanent asupra conduitei inculpatului, pentru a-l determina pe acesta la o conduită licită, astfel că modalitatea de executare a pedepsei prevăzută de art. 861 Cod penal apare mai adecvată. Totodată, s-a apreciat de către P. oportună obligarea inculpatului S. C. de a nu mai frecventa anumite locuri cum ar fi A.P.I.A. - Centrul Local Șercaia, Primăria Ticuș și de a nu intra în legătură cu anumite persoane cum ar fi T. Zosim I. și S. I.. Fapta este cu atât mai gravă cu cât a fost comisă de către un funcționar A.P.I.A., respectiv de către un consilier superior, însărcinat chiar cu respectarea dispozițiilor legale privind cererile formulate de către beneficiarii plăților directe în cadrul S.A.P.S.
De asemenea, tot sub aspectul netemeiniciei s-a arătat că în cauză Judecătoria F. ar fi trebuit să aplice inculpatului o pedeapsă complementară și în ceea ce privește infracțiunea de înșelăciune reținută în sarcina inculpatului, infracțiune pentru care instanța de fond a adoptat o pedeapsă de 2 ani închisoare.
În motivarea recursului formulat, inculpatul S. C. a arătat că apreciază drept netemeinică hotărârea primei instanțe în ceea ce privește modul de soluționare a laturii civile a cauzei. Deși a recunoscut comiterea faptelor, nu apare corect ca prin hotărârea penală atacată inculpatul S. C. să fie obligat să plătească A.P.I.A. suma de 216.103,55 lei, sumă de bani care niciodată nu s-a aflat în mâinile sale. Astfel cum a dovedit și prin actul depus în recurs la dosarul cauzei și în acest moment suma de bani în întregimea ei se află depusă în contul Primăriei Comunei Ticuș. Chiar dacă strict legal nici T. Zosim I. și nici fostul primar al comunei Ticuș, S. I. nu sunt părți în proces, just ar fi fost ca în cauză să fie introduși ca părți atât fostul primar al comunei Ticuș, respectiv S. I. cât și domnul T. Zosim I. ( care este ginerele fostului primar al comunei Ticuș, respectiv a domnului S. I. ), pentru a putea fi obligați la restituirea banilor încasați în mod nelegal de la A.P.I.A.
T. Zosim I. a fost cel care a încasat subvenția de la A.P.I.A. și speriindu-se de tot ceea ce se întâmplă, a vărsat toți banii în contul Primăriei Ticuș, această sumă aflându-se și în prezent în contul acestei primării, dovadă în acest sens fiind actele pe care le-a depus la dosarul cauzei. P. ca prejudiciul să fie recuperat mai repede în cauză și pentru a nu exista în continuare procese lungi și costisitoare în care să fie implicat inculpatul S. C., pentru ca acesta să plătească suma de 216.103,55 lei către A.P.I.A., ar trebui ca acesta din urmă să aibă posibilitatea de a se subroga în drepturile A.P.I.A. și de a chema ulterior în judecată pe T. Zosim I. și Primăria Comunei Ticuș în vederea recuperării acestei sume de bani. Din punctul său de vedere ar trebui prevăzută în procedura penală o cale prin care persoana fizică sau instituția în patrimoniul căreia se află suma care reprezintă paguba în cauză, să fie adusă în acest proces în așa fel încât printr-o singură hotărâre judecătorească suma să fie luată de la cel care o deține fără drept și dată păgubitului. În acest fel lucrurile s-ar încheia mult mai repede și mult mai ușor.
Verificând hotărârea atacată pe baza actelor și lucrărilor dosarului, prin prisma criticilor formulate, precum și din oficiu sub toate aspectele, astfel cum cer dispozițiile art. 3856 alin. 3 Cod procedură penală, dar în limitele prevăzute de alin. 1 al aceluiași articol, Curtea constată că recursul declarat de P. este parțial fondat iar cel promovat de inculpat este nefondat pentru următoarele considerente:
Prima instanță a reținut, pe baza materialului probator administrat în cursul urmăririi penale, cunoscut și însușit de inculpat, coroborat cu declarația inculpatului S. C. de recunoașterea a comiterii faptei, o stare de fapt corectă, constând în esență în aceea că într-una din zilele situate în intervalul 18 mai 2009 - 25 mai 2009 în scopul obținerii sprijinului pe suprafață aferent anului 2009, inculpatul a adăugat date nereale pe formularul „ M2 ” în numele fermierului T. Zosim-I. și a atestat, contrar realității, utilizarea de către acesta a suprafeței de 269,45 ha, cu consecința obținerii pe nedrept de fonduri nerambursabile pentru agricultură F.E.G.A. și F.E.A.D.R. provenite din bugetul general al Comunității Europene în sumă de 190.735,98 lei și fonduri din bugetul de stat al României în sumă de 25.367,57 lei.
În mod judicios a reținut prima instanță că în raport de faptele comise în cauză sunt întrunite condițiile pentru tragerea la răspundere penală a inculpatului S. C. pentru comiterea în concurs a infracțiunilor de folosire de declarații false care au drept rezultat obținerea de fonduri din bugetul general al Comunităților Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor, prevăzută de art. 181 alin. 1 din Legea nr. 78/2000 și înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. 1, 2 și 3 Cod penal, săvârșite în concurs ideal.
La individualizarea judiciară a pedepselor principale stabilite pentru fiecare dintre infracțiunile comise de inculpatul S. C., prima instanță a avut în vedere toate criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 Cod penal precum și scopul pedepsei, astfel cum acesta este reglementat de art. 52 Cod penal, realizând o justă individualizare a pedepselor.
Au fost avute în vedere atât dispozițiile părții generale și a celei speciale a Codului penal, dispozițiile Legii nr. 78/2000 cât și gradul de pericol social concret al faptelor comise de inculpat, analizat prin prisma circumstanțelor reale ale săvârșirii acestora cât și a circumstanțelor personale ale inculpatului; astfel, s-au stabilit pentru inculpat pedepse just individualizate, orientate spre limita minimă prevăzută de lege pentru infracțiunile comise, așa cum această limită a fost stabilită urmare a aplicării dispozițiilor art. 3201 alin. 7 Cod procedură penală.
Prima instanță a reținut în mod judicios că gradul de pericol social concret al infracțiunilor comise de inculpat este unul mediu, ținând seama de condițiile concrete și împrejurările în care a fost comisă fapta de către inculpat, motivația inculpatului, de valoarea prejudiciului creat și împrejurarea că nu a urmărit prin comiterea faptei un folos pentru sine precum și de circumstanțele personale ale inculpatului, care este o persoană în vârstă de 55 de ani, este căsătorit, integrat în societate, cu o bună conduită în comunitatea din care provine, fără antecedente penale; a avut o conduită bună înainte de săvârșirea infracțiunilor și o comportare sinceră în cursul procesului, recunoscând și regretând faptele săvârșite.
Cu toate acestea, în procesul individualizării judiciare a pedepselor stabilite pentru inculpat, în ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art. 181 alin. 1 din Legea nr. 78/2000, instanța de fond a omis să aplice inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 Cod penal, deși aplicarea acestei pedepse este obligatorie date fiind prevederile exprese în acest sens cuprinse de art. 181 alin. 1 din Legea nr. 78/2000, dispozițiile art. 65 alin. 2 Cod penal și cuantumul pedepsei principale stabilit pentru această infracțiune.
Pe cale de consecință, criticile aduse de către P. hotărârii recurate sunt fondate sub acest aspect, împrejurare care impune în baza art. 38515 pct. 2 lit. d Cod procedură penală admiterea recursului promovat în cauză de către P. de pe lângă Î. C. de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial B. împotriva sentinței penale nr. 22/31.01.2012 pronunțată de Judecătoria F. în dosarul penal nr._ /2012 și reformarea hotărârii, în sensul aplicării inculpatului S. C. alături de pedeapsa principală de 2 ani închisoare stabilită pentru infracțiunea prevăzută de art. 181 alin. 1 din Legea nr. 78/2000 a pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal pe o durată de 2 ani.
Curtea constată însă că o astfel de pedeapsă complementară nu se impune a fi aplicată și pe lângă pedeapsa principală de 2 ani închisoare aplicată aceluiași inculpat pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. 1, 2 și 3 Cod penal; textul de lege care incriminează această infracțiune nu prevede obligativitatea interzicerii unor drepturi inculpatului alături de pedeapsa principală a închisorii, iar instanța de recurs constată, luând în calcul considerente de oportunitate că în raport de natura infracțiunii, modalitatea de comitere, scopul urmărit și mai ales circumstanțele personale ale inculpatului, vârsta acestuia, gradul de instrucție școlară și posibilitățile sale de reeducare, că nu se impune interzicerea unor drepturi, dintre cele prevăzute de art. 64 Cod penal, inculpatului cu titlu de pedeapsă complementară alături de pedeapsa principală aplicată de către prima instanță.
Întrucât cele două infracțiuni reținute în sarcina inculpatului au fost comise în concurs ideal, în baza art. 33 lit. b Cod penal, art. 34 lit. b Cod penal și art. 35 alin. 1 Cod penal se vor contopi pedepsele de 2 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal pe o durată de 2 ani stabilită pentru infracțiunea prevăzută de art. 181 alin. 1 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 3201 alin. 7 Cod procedură penală și 2 ani închisoare stabilită pentru infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. 1, 2 și 3 Cod penal cu aplicarea art. 3201 alin. 7 Cod procedură penală și se va aplica inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal pe o durată de 2 ani.
Instanța de recurs apreciază că sunt nefondate și criticile aduse de P. sentinței recurate în ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei rezultante aplicate inculpatului S. C. pentru infracțiunile comise.
Astfel, în raport de persoana inculpatului, vârsta acestuia, gradul de instrucție școlară, pregătirea profesională, situația socială și familială pe care o are precum, lipsa antecedentelor penale și atitudinea sinceră adoptată în cursul procesului penal, Curtea constată că prima instanță a apreciat corect că scopul pedepsei rezultante aplicate inculpatului poate fi atins fără executarea pedepsei în regim privativ de libertate, modalitatea cea mai adecvată prevăzută de Codul penal fiind cea reglementată de art. 81 Cod penal, respectiv suspendarea condiționată a executării pedepsei.
Nicio probă de la dosar nu vine să conducă la concluzia că inculpatul ar fi înclinat spre comiterea de fapte antisociale și niciun element probatoriu din cauză nu conturează un risc, chiar și minim, de a fi reiterat în viitor de către inculpat un comportament infracțional astfel încât să se justifice o supraveghere a acestuia.
Chiar dacă pe rolul Judecătoriei F. există un dosar care îl privește pe inculpat, Curtea reține în primul rând că acesta din urmă beneficiază de prezumția de nevinovăție până la momentul la care va rămâne definitivă o soluție de condamnare, astfel că această împrejurare nu poate contura o înclinație a inculpatului spre comiterea de infracțiuni. În al doilea rând, din actele depuse la dosar rezultă că faptele pentru care este trimis în judecată inculpatul în cel de-al doilea dosar sunt concurente cu cele deduse în prezent judecății, comise în aceeași calitate de inculpat, pe care în prezent nu o mai are, împrejurare în raport de care nu se poate trage concluzia existenței unui risc de a comite noi fapte sau de a fi reiterat în viitor un comportament infracțional.
Or, în aceste condiții, Curtea reține că nu se impune antrenarea organelor abilitate ale statului într-un proces de supraveghere a inculpatului pe durata unui termen de încercare prelungit și nici instituirea unor măsuri de supraveghere pentru inculpat care apar la acest moment inutile și doar ar îngreuna nejustificat situația socială și materială a inculpatului.
În ceea ce privește recursul promovat de inculpatul S. C., care vizează modalitatea de soluționare a acțiunii civile exercitate în cadrul procesului penal, Curtea reține că sunt total nefondate criticile aduse hotărârii recurate de către acesta.
Prima instanță a reținut în mod corect că în cauză s-a constituit parte civilă, partea vătămată A.P.I.A., solicitând obligarea inculpatului S. C. la plata cu titlu de despăgubiri a sumei de 216.103,55 lei la care se adaugă dobânzile și penalitățile calculate până la data efectuării plății ( fila 240 dosar urmărire penală vol. I, fila 13 dosar judecătorie ).
S-a reținut în mod întemeiat de către prima instanță că în speță sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale a inculpatului pentru prejudiciul produs, reglementate de art. 998 Cod civil, întrucât inculpatul prin fapta sa ilicită, comisă cu vinovăție, a produs părții civile un prejudiciu material în cuantum de 216.103,55 lei reprezentând plățile făcute de A.P.I.A. în contul martorului T. Zosim-I. cu titlu de sprijin pe suprafață aferent anului 2009; astfel, s-au virat fonduri nerambursabile pentru o suprafață de 269,45 ha în loc de 27,48 ha cât utiliza martorul și pentru care ar fi fost îndreptățit să primească sprijinul dacă inculpatul nu ar fi falsificat formularul „ M2 ”; fondurile nerambursabile pentru agricultură F.E.G.A. și F.E.A.D.R. virate în contul martorului T. Zosim-I. proveneau din bugetul general al Comunității Europene în sumă de 190.735,98 lei și fonduri din bugetul de stat al României în sumă de 25.367,57 lei.
Apare fără relevanță, pe tărâmul răspunderii civile delictuale, dacă inculpatul și-a însușit sau nu vreo sumă de bani din cei virați în contul lui T. Zosim I. sau dacă a urmărit pentru el sau pentru altul obținerea sumei de bani rezultată în urma comiterii faptei ilicite. Ceea ce interesează este faptul ilicit, comis cu vinovăție și împrejurarea că prin acesta a produs un prejudiciu părții civile care se impune a fi reparat.
Având în vedere că nu s-a dovedit că martorii T. Zosim-I. sau S. I. ar fi participat alături de inculpat la comiterea faptei, aceștia nu pot fi obligați în solidar cu inculpatul la plata prejudiciului cauzat A.P.I.A., răspunderea pentru prejudiciul cauzat revenind exclusiv autorului faptului ilicit, respectiv inculpatului S. C..
Chiar dacă s-a făcut dovada în cursul procesului că banii virați de A.P.I.A. inițial în contul martorului T. Zosim-I., peste ceea ce i s-ar fi cuvenit acestuia pentru suprafața de 27,48 ha cât utiliza martorul, au fost ulterior virați în contul Primăriei Ticuș, unde se află și în prezent, Primăria nu poate fi obligată în cadrul acestui proces să restituie banii către A.P.I.A. pentru a se repara astfel prejudiciul cauzat prin infracțiune, întrucât între Primăria Ticuș și A.P.I.A. nu există niciun raport juridic; Primăria Ticuș nu are nicio calitate procesuală în proces, nu este subiect pasiv al obligației de a despăgubi A.P.I.A. iar inculpatul, în momentul comiterii infracțiunilor nu a acționat ca prepus al Primăriei, în baza unui raport de prepușenie, astfel că Primăria Ticuș nu are în cauză calitatea de parte responsabilă civilmente și nu poate fi obligată să despăgubească A.P.I.A. pentru fapta inculpatului.
În considerarea celor expuse, Curtea constată că hotărârea primei instanțe este la adăpost de orice critică sub aspectul modului de rezolvare a acțiunii civile exercitate în cadrul procesului penal, situație în raport de care recursul promovat de inculpatul S. C. se impune a fi respins ca nefondat în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b Cod procedură penală.
Urmare a respingerii recursului promovat în cauză, în baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală va fi obligat recurentul inculpat S. C. să plătească statului suma de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
În baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală restul cheltuielilor judiciare avansate de stat în recurs vor rămâne în sarcina acestuia.
P. ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de P. de pe lângă Î. C. de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial B. împotriva sentinței penale nr. 22/31.01.2012 pronunțată de Judecătoria F. în dosarul penal nr._ pe care o casează în ceea ce privește omisiunea de a aplica inculpatului S. C. pedeapsă complementară pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 181 alin. 1 din legea 78/2000 și a pedepsei rezultante aplicate.
Rejudecând în aceste limite:
Descontopește pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare aplicată inculpatului S. C. și repune în individualitatea lor pedepsele componente de 2 ani închisoare aplicată pentru infracțiunea prevăzută de art. 181 alin. 1 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 320/1 alin. 7 Cod procedură penală și 2 ani închisoare aplicată pentru infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. 1, 2 și 3 Cod penal cu aplicarea art. 320/1 alin. 7 Cod procedură penală.
Menține pedeapsa principală de 2 ani închisoare aplicată inculpatului S. C. pentru infracțiunea prevăzută de art. 181 alin. 1 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 320/1 alin. 7 Cod procedură penală și în baza art. 181 alin. 1 din Legea 78/2000 raportat la art. 65 alin. 2 Cod penal aplică inculpatului S. C. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal pe o durată de 2 ani.
În baza art. 33 lit. b Cod penal, art. 34 lit. b Cod penal și art. 35 alin. 1 Cod penal contopește pedeapsa de 2 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal pe o durată de 2 ani stabilită pentru infracțiunea prevăzută de art. 181 alin. 1 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 320/1 alin. 7 Cod procedură penală cu pedeapsa de 2 ani închisoare stabilită pentru infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. 1, 2 și 3 Cod penal cu aplicarea art. 320/1 alin. 7 Cod procedură penală și aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal pe o durată de 2 ani.
Menține restul dispozițiilor sentinței penale atacate.
Respinge recursul formulat împotriva aceleiași hotărâri de către inculpatul S. C..
În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală obligă recurentul inculpat S. C. să plătească statului suma de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
În baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală restul cheltuielilor judiciare avansate de stat în recurs rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 3.10.2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR N. H. N. Țînț E. B.
GREFIER
O. S.
Red.N.H./07.11.2012
Dact.O.S./13.11.2012
3 exemplare
Jud. fond: B. M. A.
| ← Ameninţare. Art.206 NCP. Decizia nr. 721/2014. Curtea de Apel... | Revocarea măsurii preventive. Art. 139 C.p.p.. Decizia nr.... → |
|---|
