Înşelăciunea. Art.244 NCP. Decizia nr. 751/2015. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 751/2015 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 12-11-2015
ROMÂNIA
C. DE A. B.
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.751/ApDOSAR NR._
Ședința publică din 12 noiembrie 2015
Instanța constituită din:
Complet de judecată A4:
PREȘEDINTE C. G.
Judecător M. G. L.
Grefier N. B.
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public – procuror C. D. – din cadrul Parchetului de pe lângă C. de A. B..
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelului declarat de inculpatul PĂTRÂNȚAȘ M. M. împotriva sentinței penale nr. 362 din 03.03.2015 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedură îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 29 octombrie 2015, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 12 noiembrie 2015, când,
CURTEA
Constată că prin sentința penală nr. 362/03.03.2015 a Judecătoriei B., s-a respins cererea formulată de reprezentantul Ministrului Public de schimbare a încadrării juridice dată faptei reținute în sarcina inculpatului Pătrântaș M. M. prin rechizitoriu, din infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin 1, 2 și 3 Cod penal anterior, în actuala reglementare art. 244 alin 2 Cod penal, în infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin 1, 2 și 3 cu aplic art. 37 lit. a Cod penal, în actuala reglementare prevăzută de art. 244 alin 2 Cod penal cu aplic art. 41 alin 1 Cod penal.
În baza art. 215 alin 1, 2 și 3 Cod penal anterior cu aplicarea art. 5 Cod penal s-a condamnat inculpatul Pătrântaș M. M. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.
În baza art. 71 alin. 1 Cod penal anterior s-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a și lit. b) Cod penal pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 86 indice 1 alin. 1 Cod penal anterior s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale pe un termen de încercare de 5 ani, stabilit potrivit art. 86 indice 2 Cod penal.
În baza art. 86 indice 3 alin.1 Cod penal anterior s-a stabilit ca inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Bacău la datele fixate de acesta din urmă; b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.
Datele prevăzute la literele b) – d) se comunică Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Bacău.
În temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal anterior s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei.
S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86 indice 4 Cod penal a căror nerespectare determină revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.
În baza art. 397 raportat la art. 25 Cod procedură penală cu referire la art. 1357 cod civil s-a admis acțiunea civilă promovată de partea civilă S.C. O. V. I. G. S.A. și s-a obligat inculpatul la plata către aceasta a sumei de 2113,35 lei, la care se adaugă dobânda legală calculată de la data de 05.07.2005 până la data acoperirii integrale a prejudiciului.
În baza art. 397 raportat la art. 25 alin 3 Cod procedură penală s-a dispus desființarea înscrisurilor falsificate, respectiv adeverința de salariu nr. 42/21.06.2005, pretins a fi emisă de către S.C. Floroves S R.L și copia carnetului de muncă MMSSF nr._.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că din coroborarea materialului probator administrat în cursul urmăririi penale și în fața instanței de judecată, se reține că, la data de 05.07.2005, inculpatul a indus în eroare reprezentanții părții civile S.C. CEC Bank S.A., obținând un credit de nevoi personale în cuantum de 2.000 de lei, în vederea acordării creditului depunând la dosar adeverința de salariu nr. 42/21.06.2005 și copia carnetului de muncă ., nr._, ambele falsificate de către numita G. A.-B., înscrisurile atestând în mod nereal că inculpatul era angajat la ..
Astfel, din adresa nr._/13.06.2012 emisă de Inspectoratul Teritorial de Muncă B. reiese că, deși inculpatul figurează în bazele de date ale instituției cu contract de muncă, nu i-a fost repartizat vreun carnet de muncă (fila 20 d.u.p).
Raportul de constatare tehnico-științifică grafoscopică nr._/09.12.2011 a concluzionat că semnăturile și scrisul de completare a cererii de credit nr. 23.797 din data de 05.07.2005, scrisul de pe copia declarației din data de 05.07.2005, copia acordului nr. 23.797 din data de 05.07.2005 și copia angajamentului de plată din data de 05.07.2005, au fost executate de către inculpat (filele 21-93 d.u.p ). În cuprinsul aceluiași raport de constatare s-a mai arătat că scrisul de completare a copiei adeverinței de salariu nr. 42 din data de 21.06.2005, scrisul de certificare pentru conformitate cu originalul și cel de completare a rubricilor de pe filele 1, 2, 4, 8 și 9 ale copiei carnetului de muncă ..M.S.S.F. nr._ reproduce scrisul numitei G. A. – B. (filele 21-93 d.up), așa cum reiese și din declarația martorei dată în fața instanței. Astfel, deși martora a arătat că nu îl cunoaște pe inculpat, a recunoscut că înscrisurile depuse în vederea obținerii creditului au fost completate și semnate de către ea, deși nu avea acest drept, fără ca în perioada respectivă .. să aibă vreun angajat.
Sub aspectul încadrării juridice a faptei pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, instanța de fond reține incidența în cauză a dispozițiilor art. 5 Cod penal care prevăd că, în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă, precum și decizia Curții Constituționale nr. 265/ 06.05.2014, prin care s-a stabilit ca aplicarea legii penale mai favorabile să se realizeze în mod global.
Apreciind în mod concret aplicarea legii penale mai favorabile, atât din punct de vedere al limitelor de pedeapsă stabilite de lege pentru infracțiunea de înșelăciune, cât și din perspectiva modalității de individualizare a executării pedepsei, instanța de fond apreciază că vechea reglementare este mai favorabilă inculpatului, astfel că urmează să rețină în cauză săvârșirea de către inculpat a infracțiunii de înșelăciune, prevăzute de dispozițiile art. 215 alin 1,2 și 3 Cod penal anterior.
În drept, s-a reținut că fapta inculpatului care, cunoscând că sunt false, a folosit înscrisuri sub semnătură privată pentru a induce în eroare persoana vătămată S.C. C.E.C. Bank S.A., obținând un credit de consum în valoare de 2.000 lei, ulterior neachitat, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, prevăzute de art. 215 alin. 1, 2 și 3 Cod penal anterior.
Elementul material al infracțiunii reținute în sarcina inculpatului constă în inducerea în eroare a unității creditoare prin folosirea unor înscrisuri sub semnătură privată falsificate, iar urmarea imediată a acestei acțiuni constă în prejudiciul produs persoanei vătămate ca urmare a nerestituirii împrumutului acordat.
Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a comis infracțiunea cu intenție directă, prevăzând rezultatul faptei și urmărindu-l.
În ceea ce privește solicitarea reprezentantului Ministerului Public de schimbare a încadrării juridice date faptei reținute în sarcina inculpatului Pătrântaș M.-M. prin rechizitoriu din infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin 1, 2 și 3 Cod penal anterior, în actuala reglementare art. 244 alin 2 Cod penal, în infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin 1, 2 și 3 Cod penal anterior cu aplic art. 37 lit. a Cod penal, în actuala reglementare prevăzută de art. 244 alin. 2 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin 1 Cod penal, având în vedere condamnările anterioare ale inculpatului pentru fapte săvârșite în timpul minorității, instanța urmează să respingă cererea formulată în vederea reținerii dispozițiilor privind recidiva postcondamnatorie.
Față de aspectele de mai sus, apreciind ca fiind dovedită săvârșirea faptei pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului, instanța urmează să dispună condamnarea acestuia, având în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de dispozițiile art. 72 Cod penal anterior.
Față de valoarea prejudiciului produs persoanei vătămate, văzând și datele înscrise în fișa de cazier judiciar, instanța apreciază că scopul scopul preventiv-educativ al pedepsei, prevăzut de art.52 Cod penal anterior, poate fi atins și fără executare în regim privativ de libertate, pronunțarea unei hotărâri de condamnare putând constitui pentru inculpat un avertisment de natură a-l determina ca pe viitor să nu mai comită alte infracțiuni.
În aceste condiții, în baza art. 215 alin 1, 2 și 3 Cod penal anterior cu aplicarea art. 5 Cod penal, s-a condamnat inculpatul Pătrântaș M.-M. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.
În baza art. 71 alin. 1 Cod penal anterior s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a și lit. b) Cod penal pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 86 indice 1 alin. 1 Cod penal anterior s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale pe un termen de încercare de 5 ani, stabilit potrivit art. 86 indice 2 Cod penal anterior.
În baza art. 86 indice 3 alin.1 Cod penal anterior s-a stabilit ca inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Bacău la datele fixate de acesta din urmă; b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență, urmând ca datele prevăzute la literele b) – d) să se comunice Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Bacău.
În temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal anterior s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei.
S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86 indice 4 Cod penal anterior a căror nerespectare determină revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.
În baza art. 397 raportat la art. 25 Cod procedură penală cu referire la art. 1357 Cod civil s-a admis acțiunea civilă promovată de partea civilă S.C. O. V. I. G. S.A. și s-a obligat inculpatul la plata către aceasta a sumei de 2.113,35 lei, la care se adaugă dobânda legală calculată de la data de 05.07.2005 până la data acoperirii integrale a prejudiciului.
În baza art. 397 raportat la art. 25 alin 3 Cod procedură penală s-a dispus desființarea înscrisurilor falsificate, respectiv adeverința de salariu nr. 42/21.06.2005, pretins a fi emisă de către S.C. Floroves S R.L și copia carnetului de muncă MMSSF nr._.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul P. M. M.. Se solicită admiterea apelului, desființarea sentinței Judecătoriei B. și pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se dispună în baza dispozițiilor art.396 alin.6 Cod procedură penală, încetarea procesului penal, coroborat cu art.16 lit. f), întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale.
Analizând actele și lucrările dosarului curtea constată că apelul inculpatului este întemeiat, urmând a fi admis, pentru următoarele motive:
În cauză s-a stabilit cu certitudine că, la data de 05.07.2005, inculpatul a indus în eroare reprezentanții părții civile S.C. CEC Bank S.A., obținând un credit de nevoi personale, în cuantum de 2.000 de lei, prin inducerea în eroare a părții civile cu privire la calitatea sa de salariat la ... Inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. 1, 2 și 3 din vechiul Cod penal.
La data de 1.02.2015 a intrat în vigoare noul Cod penal, care a redus limitele de pedeapsă pentru infracțiunea de înșelăciune, prevăzând pentru această infracțiune limite de pedeapsă de la 1 la 5 ani, potrivit art. 244 alin. 2 din noul Cod penal.
Potrivit art. 154 alin. 1 lit. d Cod penal termenul de prescripție a răspunderii penale este de 5 ani, atunci când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii mai mare de 1 an dar care nu depășește 5 ani.
Potrivit art. 155 alin. 4 Cod penal, termenele de prescripție, dacă au fost depășite cu încă o dată, vor fi socotite îndeplinite oricâte întreruperi ar interveni.
Așadar, în cazul infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 244 alin. 2 din noul Cod penal, termenul de prescripție specială a răspunderii penale este de 10 ani.
Cum, în speță, inculpatul Pătrânțaș M. M. a săvârșit infracțiunea de înșelăciune la data de 05.07.2005, rezultă că termenul special de prescripție a răspunderii penale, de 10 ani, s-a împlinit la data de 04.07.2015. În consecință, având în vedere că pentru infracțiunea săvârșită de inculpat s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale, potrivit dispozițiilor noului Cod penal, rezultă că noul Cod penal este legea penală mai favorabilă, aplicabilă inculpatului în cauză.
Nefiind vorba de o schimbare a încadrării juridice, ci doar de aplicarea legii penale mai favorabile, potrivit art. 5 din noul Cod penal, curtea constată că nu se impune schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului, din art. 215 alin. 1, 2 și 3 din vechiul Cod penal în art. 244 alin. 2 din noul Cod penal.
Având în vedere că inculpatul nu a solicitat continuarea procesului penal, iar pentru infracțiunea pentru care acesta a fost condamnat în primă instanță s-a împlinit termenul special de prescripție a răspunderii penale, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) Cod procedură penală se va admite apelul declarat de inculpatul Pătrânțaș M. M. împotriva sentinței penale nr. 362/03.03.2015 a Judecătoriei B., dată în dosarul nr._, care va fi desființată sub aspectul soluției de condamnare a inculpatului și a soluției de obligare a inculpatului la plata despăgubirilor civile.
Rejudecând în aceste limite, în temeiul art. 16 lit. f Cod procedură penală va înceta procesul penal față de inculpatul Pătrânțaș M. M., pentru infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 244 alin. 2 din noul Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 1 din noul Cod penal și a art. 5 din noul Cod penal, ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.
Având în vedere că, potrivit art. 25 alin. 5 Cod procedură penală, în cazul în care dispune încetarea procesului penal ca urmare a prescripției răspunderii penale, instanța este obligată să lase nesoluționată acțiunea civilă formulată în cadrul procesului penal, curtea va face aplicarea acestui text de lege și va lăsa nesoluționată acțiunea civilă formulată de partea civilă . G. SA, în cadrul procesului penal.
Întrucât, potrivit art. 25 alin. 3 Cod procedură penală, instanța se pronunță din oficiu cu privire la desființarea totală sau parțială a unui înscris, chiar dacă nu există constituire de parte civilă, curtea va menține dispozițiile sentinței apelate cu privire la desființarea înscrisurilor falsificate, folosite de inculpat în săvârșirea infracțiunii. Stabilindu-se cu certitudine că inculpatul a folosit aceste înscrisuri falsificate, pentru a induce în eroare persoana vătămată, se impune desființarea lor..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În temeiul art. 421 pct. 2 lit. a Cod procedură penală admite apelul declarat de inculpatul Pătrânțaș M. M. împotriva sentinței penale nr. 362/03.03.2015 a Judecătoriei B., dată în dosarul nr._, pe care o desființează sub aspectul soluției de condamnare a inculpatului și a soluției de obligare a inculpatului la plata despăgubirilor civile.
Rejudecând în aceste limite,
În temeiul art. 16 lit. f Cod procedură penală încetează procesul penal față de inculpatul Pătrânțaș M. M., pentru infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 244 alin. 2 din noul Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 1 din noul Cod penal și a art. 5 din noul Cod penal, ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.
În temeiul art. 25 alin. 5 Cod procedură penală lasă nesoluționată acțiunea civilă formulată de partea civilă . G. SA în cadrul procesului penal.
Menține restul dispozițiilor sentinței apelate.
În temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi 12.11.2015.
PREȘEDINTEJUDECĂTOR
C. G. M. G. L.
GREFIER
N. B.
Red.CG/03.12.2015
Dact.BN/08.12.2015/ex.2
Jud.fond.A.C.B.
| ← Înşelăciunea. Art.244 NCP. Decizia nr. 783/2015. Curtea de... | Infracţiuni la regimul silvic. Legea nr.46/2008. Decizia nr.... → |
|---|








