Luarea de mită. Art.289 NCP. Decizia nr. 729/2014. Curtea de Apel BRAŞOV

Curtea de Apel BRAŞOV - Sentințe și decizii penale / 2016

Decizia nr. 729/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 18-12-2014

ROMÂNIA

C. DE A. B.

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

DECIZIA PENALĂ NR.729/Ap DOSAR NR._

Ședința publică din data de 18 decembrie 2014

Instanța constituită din:

Completul de judecată CAT1:

Președinte: A. D. – judecător

Judecător: A. M.

Grefier: A. I. P.

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public – procuror A. C. – din cadrul Parchetului de pe lângă C. de A. B.

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea apelurilor formulate de către P. DE PE L. TRIBUNALUL B. și inculpatul S. V. C. împotriva sentinței penale nr.212/S pronunțată de Tribunalul B. la data de 23 iunie 2014 în dosarul penal nr._ .

Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art. 369 Cod procedură penală, în sensul că toate afirmațiile, întrebările și susținerile celor prezenți, inclusiv cele ale președintelui completului de judecată, au fost înregistrate cu mijloace tehnice audio-video.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.

Procedura îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 02 decembrie 2014, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate prin încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, iar instanța din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru data de 09 decembrie 2014, iar apoi pentru data de 18 decembrie 2014, când,

CURTEA:

Asupra apelurilor penale de față:

Constată că, prin sentința penală nr.212/S/23.06.2014, pronunțată în dosar nr._ al Tribunalului B., s-au hotărât următoarele:

I. A fost respinsă cererea formulată de inculpatul S. V. C. de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art.254 alin.1 Cod Penal anterior raportat la art.7 alin.1 din Legea nr.78/2000, în infracțiunea prevăzută de art. 244 alin.1 Noul Cod Penal – înșelăciune.

În baza art.254 alin.1 Cod penal anterior raportat la art.7 alin.1 din Legea nr.78/2000, cu aplicarea art.5 Noul Cod penal și a art.396 al.10 Noul Cod de procedură penală, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, a condamnat pe inculpatul S. V. C., fiul lui C. și T., născut la data de 04 septembrie 1982 în mun. B., CNP_, domiciliat în Rîșnov, .. 25, ., ., divorțat, fără copii, agent de poliție în cadrul IPJ B., fără antecedente penale, la pedeapsa închisorii de 2 ani și în baza art. 65 Cod penal anterior a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a doua, lit.b și c Cod penal anterior pe o durată de 4 ani.

În baza art. 81 ,82 Cod penal anterior a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 4 ani.

S-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza II ,b, c Cod penal anterior pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei, conform art. 71 Cod penal.

În baza art.71 alin.5 Cod penal anterior, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei s-a suspendat și executarea pedepselor accesorii.

A atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.83 Cod penal anterior privind revocarea suspendării condiționate.

În baza art.254 al. 3 Cod penal anterior s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 300 lei ce a format obiectul infracțiunii de luare de mită.

II. Au fost respinse cererile formulate de inculpatul H. G. de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art.26 Cod penal anterior raportat la art.254 alin.1 Cod Penal anterior raportat la art.7 alin.1 din Legea nr.78/2000, în infracțiunea prevăzută de art.48 raportat la art.244 alin.1 Cod Penal – complicitate la înșelăciune dar și cererea de schimbare a încadrării juridice în infracțiunea de tăinuire prevăzută de art. 221 Cod penal anterior .

În baza art.396 al.5 raportat la art.16 al.1 lit.c Noul Cod de procedură penală a dispus achitarea inculpatului H. G., fiul lui G. și A., născut la data de 04 februarie 1986 în mun. B., CNP_, domiciliat în sat Colonia B., ., ., necăsătorit, fără copii, agent de poliție în cadrul IPJ B., fără antecedente penale, relativ la infracțiunea de complicitate la luare de mită, prevăzută de art.26 Cod penal anterior raportat la art.254 alin.1 Cod penal anterior raportat la art.7 alin.1 din Legea nr.78/2000, cu aplicarea art.5 Noul Cod penal.

Inculpatul S. V. C. a fost obligat să plătească statului suma de 720 lei reprezentând cheltuieli judiciare la urmărirea penală și instanța de fond, restul cheltuielilor judiciare rămân în sarcina statului.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul din 23.11.2013 întocmit în dosarul 1276/P/2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul B. s-a dispus:

Punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpaților:

- S. V. C., pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art.254 alin.1 Cod penal raportat la art.7 alin.1 din Legea nr.78/2000; faptă penală ce constă în aceea că acesta, în calitate de agent de poliție cu aviz de poliție rutieră în cadrul IPJ B. – Poliția Municipiului B. – Biroul Rutier, în data de 10 septembrie 2013, în jurul orei 1530, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, după ce l-a lăsat să înțeleagă că e dispus să accepte bani, a primit suma de 300 de lei de la D. F., investigator sub acoperire, pentru a nu-și îndeplini îndatoririle de serviciu, respectiv pentru a nu–i aplica acestuia o sancțiune contravențională și

- H. G., pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la luare de mită, prevăzută de art.26 Cod penal raportat la art.254 alin.1 Cod penal raportat la art.7 alin.1 din Legea nr.78/2000; faptă penală ce constă în aceea că, în calitate de agent de poliție cu aviz de poliție rutieră în cadrul IPJ B. – Poliția Municipiului B. – Biroul Rutier, în data de 10 septembrie 2013, în jurul orei 1530, fiind în exercitarea atribuțiilor de serviciu, l-a sprijinit moral pe colegul de echipaj, S. V. C., să primească suma de 300 de lei de la D. F., investigator sub acoperire, pentru ca S. V. C. să nu-și îndeplinească îndatoririle de serviciu, respectiv pentru a nu i se aplica acestuia o sancțiune contravențională, iar după ce a primit suma de 300 de lei, S. V. i-a dat lui H. G. partea sa din banii primiți, respectiv suma de 100 de lei.

În cursul urmăririi penale s-a administrat următorul probatoriu :

- proces verbal de constatare a efectuării actelor premergătoare;

- procese verbale de redare;

- proces verbal încheiate de către investigatorul sub acoperire;

- înscrisuri (fișa postului, rapoarte etc);

- declarațiile învinuiților S. V. C., A. G., H. G.;

- procese verbale de prezentare material de urmărire penală.

În fața instanței de fond, la primul termen de judecată, cel din data de 06.05.2014 inculpatul S. V. C. a arătat că solicită judecarea cauzei potrivit procedurii de recunoaștere a învinuirii înscrisă în art.375 din Noul Cod procedură penală, inculpatul H. G. nu a agreat această procedură, ambii inculpați au consimțit să dea declarație în cauză, au fost audiați martorii din lucrări A. G. și investigatorul sub acoperire D. F., ambii inculpați au depus înscrisuri în circumstanțiere și au fost efectuate de către Serviciul de Probațiune de pe lângă instanță referate de evaluare presentențială pentru cei doi inculpați.

Din analiza probatoriului cauzei, instanța de fond a reținut în fapt următoarele:

La data de 26.08.2013, în dosarul penal nr.709/P/2013, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul B. a dispus desemnarea în respectiva cauză a investigatorului sub acoperire, D. F., pe care l-a autorizat să efectueze următoarele activități:

1) – să conducă, în perioada de valabilitate a prezentei ordonanțe, orice autovehicule pe drumurile publice din județul B. și să se legitimeze cu documentele de identitate atribuite precum și să susțină examenul necesar reducerii perioadei de suspendare a dreptului de a conduce de la 90 la 30 de zile;

2) – să comită contravenții la regim rutier, prevăzute de OUG nr. 195/2002 și H.G. nr.1391/2006 astfel încât în fapt să nu pericliteze siguranța proprie sau a altor persoane;

3) – să poarte asupra lui bunuri sau bani (lei/euro) ce urmează a fi oferiți agentului de poliție C. D. sau altor agenți de poliție/persoane desemnate de acesta, bancnotele fiind înregistrate, marcate sau tratate criminalistic, în scopul probării infracțiunii de corupție;

4) – în baza dispozițiilor art.261 al.6 din Legea nr.78/2000, investigatorul sub acoperire este autorizat să promită, să ofere, sau, după caz, să dea bani sau alte foloase, direct sau indirect, agentului de poliție D. C. sau altor agenți de poliție rutieră, pentru ca făptuitorul să îndeplinească, să nu îndeplinească, să întârzie îndeplinirea atribuțiilor de serviciu sau să efectueze un act contrar acestor atribuții (ex: pentru programarea cu prioritate, promovarea frauduloasă a examenului, neaplicarea de sancțiuni);

5) – să efectueze interceptarea și înregistrarea audio video precum și de imagini în conformitate cu dispozițiile art.914 și art.915 din Codul de procedură penală și art. 911-913 Cod procedură penală a convorbirilor pe care le vor purta în mediu ambiental cu numitul D. C. sau cu alte persoane indicate de acesta, precum și cu alții lucrători de poliție, în timp ce se află în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pentru ca aceștia să îndeplinească, să nu îndeplinească sau să întârzie îndeplinirea atribuțiilor de serviciu ori să efectueze un act contrar acestor atribuții – conform încheierii judecătorului.

În data de 10 septembrie 2013, investigatorul sub acoperire, D. F., deplasându-se pe DN 13, pe Calea Feldioarei din mun. B., cu autoturismul marca Renault Laguna cu nr. de înmatriculare_, a săvârșit o contravenție de natură să-i fie suspendat permisul de conducere pentru o perioadă de 90 de zile.

Știind că se află pe raza mun. B., D. F. a crezut că viteza legală este de 50 km/h, astfel că a condus autoturismul cu 102 km/h, pentru ca organul de poliție să-i poată suspenda dreptul de a conduce pentru 90 de zile, conform autorizării, însă pe respectiva porțiune de drum viteza legal admisă era de 60 km/h.

La ora 15:36, autoturismul condus de către investigatorul sub acoperire a fost oprit de către agentul de poliție, S. V. C., astfel cum i-a fost indicat prin stație de operatorul radar, A. G., care a comunicat faptul că autoturismul marca Renault Laguna a circulat cu viteza de 102 km/h.

În momentul în care a oprit autoturismul condus de către D. F., lângă S. V. C. (îmbrăcat cu cămașă cu mânecă scurtă) se afla și colegul acestuia, inculpatul Hriscu G. (îmbrăcat cu cămașă cu mânecă lungă).

Deși în porțiunea de drum unde acționa aparatul radar viteza legal admisă era de 60 km/h (astfel că D. F. depășise viteza legală doar cu 42 km/h), inculpatul S. V. C. a profitat de împrejurarea că investigatorul sub acoperire nu cunoștea acest aspect și i-a spus că-i va suspenda dreptul de a conduce pentru 90 de zile, urmând să meargă la Tg. M. cu dovadă, ceea ce s-ar fi putut întâmpla legal doar dacă investigatorul contravenient ar fi depășit viteza legală cu mai mult de 50 km/h.

Prin afirmațiile sale, S. V. C. încerca să pună presiune pe contravenient, pentru ca acesta să-i ofere mită, cu atât mai mult cu cât știa de la operatorul radar, A. G., că abaterea rutieră nu fusese înregistrată cu aparatul radar, astfel că într-un proces contravențional nu s-ar fi putut proba săvârșirea contravenției de către D. F..

În continuare, din atitudinea inculpatului S. V. C., a reieșit indubitabil împrejurarea că este dispus să negocieze sancționarea lui D. F., în cele din urmă spunând: puteți achita ... nu știu ... să vorbesc cu băiatu să văd dacă e ceva, iar după câteva secunde i-a dat lui D. F. asigurarea înapoi spunând: ia asta și să mi-o dai! ... Te aștept eu aicea!

Din această ultimă afirmație a reieșit faptul că inculpatul S. V. C. i-a pretins bani lui D. F., pentru a nu-i aplica sancțiunea contravențională, fără a indica însă o sumă anume.

D. F. a pus în asigurare suma de 300 de lei (bancnote de 50 de lei) și s-a deplasat la autospeciala poliției, unde, pe scaunul din dreapta se afla S. V. C., iar pe scaunul din stânga, H. G..

Investigatorul i-a înmânat asigurarea și banii lui S. V. C..

Din înregistrarea video, a rezultat că H. G. este filmat doar în partea superioară a corpului, nu i se văd mâinile – el susține că în intervalul orar 15,35-15,46 a întocmit două procese –verbale de contravenție, aspect ce rezultă din înscrisul de la fila 114 coroborat cu declarația martorului A. G., din înregistrarea video rezultând legitimarea de către acest inculpat a conducătorilor auto în acest interval orar.

În planșa foto de la fila 60 dosar de urmărire penală, inculpatului H. G. nu i se văd mâinile, instanța a constatat din înregistrarea video și din această planșă foto că acesta se uită spre colegul său dar nu poate reține cu certitudine că inculpatul și-ar fi îndreptat privirea către banii primiți de colegul său, astfel cum se stabilește în rechizitoriu .

După ce S. V. C. a închis portiera, nu se cunoaște dacă cei doi discută între ei, niciunul dintre cei doi inculpați nu susține acest lucru, iar dacă au discutat nu se cunoaște ce au discutat .

Inculpatul H. a negat că ar fi observat banii în mâna colegului său. Chiar în situația în care inculpatul H. ar fi observat că inculpatul S. V. C. ținea banii în mână fără a se feri de colegul său astfel cum se reține în rechizitoriu, nu se poate reține că un asemenea aspect ar trebui să ridice vreun semn de întrebare polițistului, dat fiind că sunt frecvente situațiile în care cetățenii achită pe loc amenda, aspect confirmat instanței de martorul A. G. – fila 110 .

Inculpatul S. V. C. a arătat în declarați sa din cursul urmăririi penale, că H. G. a văzut unde el a pus banii primiți drept mită de la D. F., iar în rechizitoriu se reține că S. V. C. avea ocazia să ia banii de la D. F. la mașina acestuia, dar a preferat să-i solicite investigatorului să-i aducă la mașina de poliție, acesta fiind un loc sigur, deși era de față și H. G.. Cu toate acestea, în contextul anterior subliniat, luând în considerare și declarațiile celor doi martori audiați în cauză din care rezultă că inculpatul H. G. nu a participat la vreo discuție între inculpatul S. și investigatorul acoperit și nu a purtat, de asemenea, nicio discuție cu investigatorul acoperit, acesta din urmă arătând instanței de fond că nu poate preciza dacă inculpatul care se afla pe locul șoferului a fost atent la martor când i-a predat inculpatului S. asigurarea cu banii la mașina poliției, iar asigurarea i-a fost restituită la autoturismul său de martorul A. G. – fila 107 – prima instanță a apreciat că nu se poate reține, dincolo de orice dubiu, o atitudine a inculpatului H. G. de înlesnire sau de ajutor dat înainte sau concomitent inculpatului S. V. C., atitudine care să susțină învinuirea de complicitate la luare de mită adusă acestuia prin rechizitoriu.

Materialul probatoriu a confirmat indubitabil că din cei 300 de lei primiți de la investigatorul acoperit, S. V. C. i-a dat și lui A. G. suma de 100 de lei, acesta din urmă știind de unde proveneau banii.

După ce a luat banii de la D. F., S. V. C. i-a dat actele acestuia lui A. G. (îmbrăcat cu cămașă cu mânecă scurtă) pentru a le restitui investigatorului, ceea ce s-a și întâmplat.

Deși avea obligația de a nota orice autoturism oprit, S. V. C. nu a efectuat nicio mențiune în raportul de activitate cu privire la autoturismul Renault Laguna condus de către D. F..

După ce a scăpat de aplicarea contravenției, oferind suma de 300 de lei, în aceeași zi, la ora 1620, investigatorul sub acoperire, D. F. a fost sancționat de un alt agent de poliție, pentru depășirea vitezei legale, conducând în localitate cu viteza de 114 km/h, cu suma de 720 de lei amendă și reținerea permisului de conducere.

Inculpatul S. V. a afirmat în fața organelor judiciare că din cei 300 lei primiți ar fi dat o sută de lei și lui H. G., martorul A. G. arătând instanței că atunci când S. i-a dat 100 lei din acești bani i-a spus că și colegul său H. a primit o sută de lei, martorul precizând însă că nu a discutat cu H. acest lucru și nu știe dacă acesta a primit efectiv respectiva sumă de bani – fila 109. În condițiile în care inculpatul H. G. a negat în permanență această împrejurare, prima instanță a reținut că doar susținerea inculpatului S. V. sub acest aspect nu este suficientă pentru a reține, dincolo de orice dubiu, această împrejurare.

Așa fiind, în raport de materialul probatoriu administrat în cauză, instanța de fond a apreciat că:

1. În drept, fapta inculpatului S. V. C., care în calitate de agent de poliție cu aviz de poliție rutieră în cadrul IPJ B. – Poliția Municipiului B. – Biroul Rutier, în data de 10 septembrie 2013, în jurul orei 1530, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, după ce l-a lăsat să înțeleagă că e dispus să accepte bani, a primit suma de 300 de lei de la D. F., investigator sub acoperire, pentru a nu-și îndeplini îndatoririle de serviciu, respectiv pentru a nu–i aplica acestuia o sancțiune contravențională ,întrunește din perspectiva art. 5 Noul Cod penal elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art.254 alin.1 Cod penal anterior raportat la art.7 alin.1 din Legea nr.78/2000, cuantumul sancționator pentru această infracțiune în reglementarea penală existentă la momentul comiterii faptei penale fiind mai blândă, acea reglementare prevăzând sancțiunea închisorii cuprinsă între 3 și 15 ani și interzicerea unor drepturi, în timp ce actuala reglementare prevede în art. 289 Noul Cod penal pedeapsa închisorii cuprinsă între 4 și 15 ani.

D. fiind că la momentul în care inculpatul S. V. l-a oprit în trafic pe investigatorul sub acoperire contravenient, se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu și avea atribuții de sancționare a conducătorilor auto, chiar dacă ulterior la momentul la care a primit banii obiect al mitei a știut în fapt că nu poate sancționa șoferul oprit spunându-i acestuia că îi va suspenda permisul de conducere pentru 90 de zile, instanța a constatat că acesta la momentul adoptării rezoluției infracționale era în exercițiul atribuțiilor de serviciu. Pentru aceste considerente, instanța de fond a apreciat că încadrarea juridică stabilită prin rechizitoriu în sarcina ambilor inculpați de luare de mită, respectiv complicitate la luare de mită este corectă, sens în care vor fi respinse ca neîntemeiate cererile de schimbare a încadrării juridice în înșelăciune/complicitate la înșelăciune formulate de inculpatul S. V. C., respectiv de inculpatul H. G., luarea de mită ca infracțiune s-a consumat în momentul primirii banilor de către inculpatul S. .

Cu privire la susținerea apărării inculpatului S. V. C., în sensul că nu acest inculpat este autorul moral al infracțiunii, el fiind instigat, provocat de investigatorul acoperit, instanța a avut în vedere următoarele:

În acest sens a fost formulată și apărarea inculpatului în procedura camerei preliminare, acesta invocând, în acest context, prin apărătorul său ales nelegalitatea probelor care au fost obținute prin mijloace de provocare și influențare a inculpatului coroborate cu un moment de rătăcire a inculpatului pe fondul unor grave probleme financiare.

Instanța nu a primit această apărare, dimpotrivă a reținut că în cauză nu poate fi vorba de o acțiune din proprie inițiativă a agentului de poliție sau de o provocare, instigare care să atragă sancțiunea nelegalității probelor.

În acest demers instanța de fond a avut în vedere că, potrivit jurisprudenței ICCJ, în acord cu jurisprudența CEDO, utilizarea agenților infiltrați este admisibilă în măsura în care este circumscrisă unor garanții, însă interesul public nu poate justifica utilizarea elementelor obținute ca urmare a unei provocări polițienești deoarece un astfel de procedeu este susceptibil de a priva de la început și în mod definitiv un acuzat de un proces echitabil.

Într-adevăr, instanța a subliniat, întocmai ca și apărarea, că orice probă obținută ca urmare a unei provocări din partea poliției trebuie înlăturată pentru ca procedura să fie conformă exigențelor unui proces echitabil ( art. 6 CEDO ).

Există provocare a poliției atunci când agenții nu se limitează la a examina de o manieră obiectivă activitatea ilicită, ci exercită asupra persoanei în cauză o influență de natură a o incita la comiterea unei infracțiuni care altfel nu ar fi fost săvârșită, în scopul de a face posibilă constatarea infracțiunii, adică pentru a obține dovezi și pentru a o trage la răspundere (Ramanauskas, Eurofinacom contra Franței).

Totodată, instanța a subliniat că în cauza Ludi contra Elveției, CEDO a statuat că din momentul în care acuzatul își dă seama că îndeplinește un act ce cade sub incidența legii penale își asumă riscul de a întâlni un funcționar al poliției infiltrat și care încearcă în realitate să-l demaște.

Raportând aceste principii la prezenta speță, instanța a analizat factorul volitiv, aspectul psihic ce a determinat luarea hotărârii de a săvârși infracțiunea de către inculpatul S. V. C. prin raportare la declarațiile înseși ale inculpatului - singurele probe în măsură să lămurească acest aspect deosebit de important.

În acest context instanța a remarcat faptul că atât în cursul urmăririi penale cât și în fața instanței de judecată, la momentul audierii nemijlocite, inculpatul nu a invocat o asemenea provocare, acesta a susținut că atitudinea adoptată la data de 10.09.2013 a fost determinată de faptul că avea ceva probleme cu banca și s-a gândit că ar fi binevenită o sumă, iar în fața instanței de fond, prin solicitarea de a fi judecat potrivit procedurii de recunoaștere a învinuirii, a renunțat practic la această apărare formulată de apărătorul său în procedura camerei preliminare.

Ca atare, prima instanță a considerat că nu se poate reține că aceste declarații ale inculpatului, furnizate organelor judiciare, ar fi afectate de vreun viciu sau ar fi obiectiv alterate, prin urmare, sub aspectul examinat, declarațiile inculpatului sunt edificatoare.

În contextul probatoriu mai sus examinat instanța a reținut ca fiind lipsită de temeinicie această apărare formulată de apărător pentru inculpat sub aspectul lipsei vinovăției.

Vinovăția inculpatului îmbracă forma intenției directe, inculpatul prevăzând și urmărind rezultatul faptei sale, arătând că o sumă de bani i-ar prinde bine în situația financiară strâmtorată în care se afla la momentul respectiv.

Așa fiind, instanța a realizat tragerea acestuia la răspundere penală, sens în care a făcut aplicațiunea prevederilor art.72 Cod penal anterior privind criteriile de individualizare judiciară a pedepsei în acord cu cerințele art. 52 Cod penal anterior .

Astfel, instanța a avut în vedere gradul mediu de pericol social al infracțiunii raportat la calitatea subiectului activ, la mobilul comiterii faptei penale – obținerea de venituri din activitatea pe care o desfășura și pentru care era remunerat de stat.

Referitor la circumstanțele personale ale inculpatului, instanța a reținut că acesta este o persoană în vârstă de 32 de ani, se află la primul conflict cu legea penală,, s-a prezentat în fața organelor judiciare, și-a asumat răspunderea față de cele întâmplate regretând comiterea faptei penale.

Având în vedere circumstanțele reale ale faptei dar și profilul socio-moral al inculpatului astfel cum este conturat de referatul de evaluare presentențială, instanța a apreciat că fapta de luare de mită pentru care inculpatul S. V. C. este vinovat este o faptă care prezintă pericolul social specific infracțiunii de drept și nu o faptă lipsită de pericol social astfel cum a susținut apărarea, context în care s-a apreciat că răspunde cerințelor art.52 Cod penal anterior și este îndestulătoare pentru reeducarea acestui inculpat pedeapsa închisorii de 2 ani și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 al.1 lit.a teza a doua, lib. b, c Cod penal pe o durată de 4 ani, la stabilirea pedepsei instanța având în vedere și dispozițiile art. 396 al. 10 Noul Cod de procedură penală.

Considerând că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia și constatând că sunt îndeplinite toate condițiile art.81 Cod penal anterior, instanța a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei ca modalitate de individualizare judiciară a executării pedepsei.

Conform art.82 Cod penal anterior s-a fixat termen de încercare de 4 ani în sarcina inculpatului.

S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.83 Cod penal anterior, potrivit cărora dacă în cursul termenului de încercare săvârșește din nou o infracțiune instanța revocă suspendarea condiționată a executării pedepsei dispunând executarea în întregime a pedepsei care nu se contopește cu pedeapsa aplicată pentru noua infracțiune Ca pedepse accesorii, conform art.71 Cod penal anterior au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 al.1 teza II, lit.b, c Cod penal anterior, însă potrivit art.71 al.5 Cod penal anterior acestea au fost suspendate pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei.

Pedepsele accesorii și complementare au fost stabilite în raport de dispozițiile art.12 din Legea nr.187/2012 care prevăd că :” În cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele accesorii și complementare se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracțiunea comisă”, în speță potrivit legii penale vechi în vigoare la data comiterii faptei penale, apreciată mai favorabilă în raport cu infracțiunea dedusă judecății . În același sens a statuat și C. Constituțională prin decizia nr. 265 din 6 mai 2014. Totodată, din perspectiva deciziei constituționale menționate s-a realizat și modalitatea de individualizare judiciară a pedepsei.

În baza art.254 al. 3 Cod penal anterior s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 300 lei ce a format obiectul infracțiunii de luare de mită.

2. Față de inculpatul H. G., instanța de fond a constatat că există o modificare în realitatea obiectivă, astfel că nu poate fi primită apărarea acestuia că fapta imputată nu există, însă la dosar, din probatoriul analizat în considerentele de mai sus cu prilejul expunerii stării de fapt, instanța a concluzionat că nu există probe că inculpatul H. G. a săvârșit infracțiunea pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată, motiv pentru care a dispus achitarea acestuia în temeiul art. 396 al. 5 Noul Cod procedură penală pentru incidența temeiului legal înscris în art. 16 al. 1 lit. c Cod procedură penală .

Instanța a respins cererea acestui inculpat de schimbare a încadrării juridice în infracțiunea de tăinuire prevăzută de art.221 Cod penal anterior față de cele mai sus reținute relativ la necoroborarea cu nici un alt mijloc de probă a susținerii inculpatului S. V. privind remiterea către inculpatul H. a unei sume de 100 lei din cei 300 lei reprezentând bani primiți cu titlu de mită .

Cu aplicarea art.274 Noul cod de procedură penală în privința cheltuielilor judiciare avansate de stat în cauză până la acest moment procesual.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel P. de pe lângă Tribunalul B. formulând critici de nelegalitate, în ceea ce privește reținerea în favoarea inculpatului S. V. C. a prevederilor art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, cu consecința reducerii limitelor de pedeapsă cu o treime, argumentând împrejurarea că inculpatul și-a modificat declarația inițială, dată în faza de urmărire penală, arătând că banii dați de martorul-investigator sub acoperire D. F. i-a primit lângă mașina martorului și nu lângă mașina poliției, așa cum a declarat inițial. Instanța a reținut aceeași situație de fapt din actul de sesizare, respectiv faptul că banii s-au primit lângă mașina poliției, aspectul fiind important prin prisma identificării tuturor persoanelor implicate în comiterea infracțiunilor cercetate. Pentru aceste motive apreciază că prevederile art.396 alin. 10 Cod procedură penală nu erau incidente în cauză.

De asemenea, s-au formulat critici de netemeinicie cu privire la soluția de achitare a inculpatului H. G. arătând că, rezultă din înregistrarea video aflată la dosarul cauzei, că inculpatul H. G. a oprit în trafic mașina martorului D. F., că se afla în mașina poliției și, la secunda 10 a minutului 07, se afla aplecat cu capul spre inculpatul S. V. C., în timp ce la secunda imediat următoare 11 inculpatul S. număra banii primiți de la martor care se deplasase în acest scop la mașina poliției. Se mai invocă și declarațiile concordante ale inculpatului S. V. C. și ale martorului A., în sensul că banii primiți de la martorul D. F. au fost împărțiți în mod egal, câte o sută de lei, între aceștia și inculpatul H. G.. Apreciază că există probe suficiente pentru condamnarea inculpatului Hriscu G., iar argumentele primei instanțe, care a concluzionat că nu există alte probe de vinovăție a acestui inculpat decât declarația inculpatului S. C. și care a înlăturat concludența înregistrării video depuse la dosarul cauzei sunt nejustificate.

Împotriva aceleași sentințe a declarat apel și inculpatul S. V. C. care a solicitat, în principal, achitarea sa de sub acuza infracțiunii de luare de mită întrucât a fost provocat de investigatorul sub acoperire arătând că această teză a provocării a fost invocată și în faza camerei preliminare, judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul B. motivând că aceasta urmează a fi analizată odată cu fondul cauzei, dar prin sentința penală nr.212/S/2014 a Tribunalului B. teza provocării nu a mai fost analizată sub nicio formă.

A arătat că teza provocării se bazează pe lipsa oricăror indicii anterioare săvârșirii presupusei fapte, în sensul comiterii unor infracțiuni de corupție de către inculpatul S. V., astfel că, în cauză, nu era necesară desemnarea unui investigator sub acoperire. Investigatorul sub acoperire ar fi trebuit să comită contravenții rutiere pentru a-i fi reținut permisul de conducere și să ajungă la alți ofițeri din cadrul Serviciului Rutier. În acea zi, investigatorul, în lipsa oricăror indicii concrete, printr-un raport aflat la dosarul cauzei, a dedus că echipajul de poliție format din H. G., S. V. și A. G. ar fi favorizat anumiți conducători auto. În acest sens, s-a obținut de la procurorul de caz o autorizare temporară pentru a înregistra audio-video și acțiunile în legătură cu acești trei polițiști, precum și de a verifica dacă aceștia comit infracțiuni de corupție sau nu.

Din filmarea realizată, se poate observa cum investigatorul sub acoperire îi spune inculpatului S. V. „cum să facem să fie bine”, „aș plăti, dar nu am tot”, abordări care nu au venit din partea inculpatului.

Se arată că activitatea reținută ca infracțională în sarcina inculpatului S. V., în lipsa oricăror indicii anterioare și în lipsa unei inițiative infracționale, a fost determinată de către acțiunea investigatorului sub acoperire care nu s-a desfășurat în mod pasiv și a fost determinantă în luarea deciziei infracționale.

În aceste condiții, apărătorul apelantului inculpat a solicitat instanței achitarea inculpatului în temeiul art.16 alin.1 lit.b teză finală Cod procedură penală, apreciind că fapta nu este infracțiune sub aspectul neîntrunirii elementelor legate de latura subiectivă, invocând jurisprudența CEDO( c.Bulfinsky c.României, C. și S. c.României,Teixeira c. Portugaliei, Malininas c. Lituaniei, Khudobin c. Rusiei).

În subsidiar, a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului din infracțiunea prevăzută de art.254 Cod penal raportat la art.7 din Legea nr.78/2000 în infracțiunea prevăzută de art.244 Noul Cod penal, pentru următoarele considerente:

În susținerea acestei cereri s-a arătat că, la început, atât inculpatul S. cât și inculpatul H. au fost cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită și abuz în serviciu, pronunțându-se o soluție de scoatere de sub urmărire penală pentru raționamentul că aceștia nu aveau atribuție de serviciu, pe care să nu o fi îndeplinit, față de faptul că nu aveau înregistrarea cu aparatul de măsurare a vitezei. Pentru a exista infracțiunea de luare de mită trebuie ca funcționarul că aibă în atribuțiile de serviciu, la acel moment, efectuarea acelei atribuții pentru care solicită sau primește suma de bani ori alte foloase. Solicită instanței a constata că cei trei polițiști se aflau, la acel moment, într-o acțiune pe linia controlului de viteză. Potrivit art.102 pct.38 lit.e din OUG nr.195/2002 constatarea acestor contravenții legate de regimul vitezei se face numai cu mijloace omologate și verificate metrologic. Așadar, dacă această constatare nu s-a făcut, era evident că acel conducător auto nu putea fi sancționat. În aceste condiții, inculpatul S. V. a comunicat conducătorului auto că față de viteza cu care a circulat (102 km/h) ar fi trebuit să i se rețină permisul de conducere, aspect care nu era adevărat, chiar în măsura în care ar fi existat înregistrarea, deoarece pentru aplicarea acestei sancțiuni complementare, aceea de a i se reține permisul de conducere, viteza ar fi trebuit să fie mai mare de 110 km/h. Față de aceste considerente, consideră că, în primul rând, inculpatul S. V. nu avea atribuții de serviciu pentru care a fi subiect activ al infracțiunii de luare de mită, iar în al doilea rând, această faptă îmbracă forma infracțiunii de înșelăciune având în vedere că inculpatul a prezentat o stare de fapt falsă ca fiind adevărată.

Cea de a treia teză invocată în apărare vizează achitarea inculpatului în temeiul art.181 Vechiul Cod penal coroborat cu art.19 din Legea nr.255/2013 având în vedere, pe de o parte, atitudinea sinceră a inculpatului, reținută chiar de către procurorul de caz prin rechizitoriu, atitudinea de regret manifestată de către inculpat în fața instanței de fond, iar pe de altă parte înscrisurile depuse în circumstanțiere. Solicită instanței a avea în vedere și principiul de egalitate de tratament juridic având în vedere că față de martorul A. G. s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală în baza art.181 Vechiul Cod penal.

În măsura în care instanța va admite cererea de schimbare a încadrării juridice, a solicitat instanței amânarea aplicării pedepsei. În caz contrar, a solicitat instanței aplicarea unei pedepse orientată spre minimul general cu reținerea de circumstanțe atenuante.

Cu privire la posibilitatea achitării inculpatului în cadrul procedurii simplificate, precizează că dispozițiile art.396 alin.1 Noul Cod procedură penală nu condiționează pronunțarea uneia dintre cele cinci soluții enumerate în acest articol de urmarea ori neurmarea procedurii simplificate.

Analizând apelurile formulate, prin prisma motivelor invocate, în conformitate cu dispozițiile art. 416 și următoarele Cod de procedură penală, C. constată că apelul parchetului este fondat, iar apelul inculpatului S. V. C. este nefondat pentru următoarele considerente:

Sentința pronunțată de prima instanță este numai parțial corectă.

Se constată că prezumția de nevinovăție de care inculpații S. V. C. și H. G. beneficiază, conform art.4 Cod procedură penală, art. 23 alin. 11 din Constituție și art. 6 par. 2 din CEDO, este răsturnată de probe certe, decisive și sigure de vinovăție în raport cu infracțiunile de care sunt acuzați.

Inculpatul S. V. C. a recunoscut comiterea infracțiunii de luare de mită prevăzută de art.254 alin.1 Vechiul Cod penal raportat la art.7 alin.1 din Legea nr.78/2000 și a solicitat judecata potrivit procedurii simplificate de la art.374 raportat la art. 396 alin. 10 Noul Cod penal.

În privința ambilor inculpați vinovăția este dovedită de: declarația inculpatului S. V. C. coroborată cu declarația martorului D. S., cu aspectele rezultate din înregistrarea video a activității constând în oprirea mașinii acestui martor, cu declarația martorului A. G..

Din coroborarea acestor probe rezultă următoarele:

În data de 10.09.2013 echipajul de poliție format din agenții de poliție cu aviz de poliție rutieră S. V. C. și H. G., inculpați în cauză, și martorul A. G. (agent de poliție cu aviz de poliție rutieră și operator radar) supravegheau traficul pe DN13. pe Calea Feldioarei, în vederea surprinderii și sancționării autovehiculelor care circulau cu depășirea vitezei legale pe acel tronson de drum care era de 60 de Km/h.

Martorul cu identitatea protejată D. S. ( desemnat ca investigator sub acoperire prin ordonanța din 26.08.2013 dată in dosar 709/P/2013 a Parchetului de pe lângă Tribunalul B. și autorizat, prin ordonanța provizorie nr. 216/ 10 .09.2013 a Parchetului de pe lângă Tribunalul B., confirmată de instanță, să intercepteze și să înregistreze audio-video convorbirile sau comunicările pe care le va purta cu echipajul de poliție ce-și desfășura activitatea pe aparatul radar pe DN 13, Feldioara) circula cu autoturismul Renault Laguna cu nr. de înmatriculare_, deplasându-se pe DN 13, pe Calea Feldioarei, din mun. B., având viteza de 102 Km /h.

După cum rezultă din declarațiile martorului A. G. (operator radar în acea zi), aparatul radar nu a înregistrat efectiv pe cameră viteza acestei mașini. Martorul A. G. a transmis inculpaților S. V. C. și H. G. să oprească această mașină, după care, realizând că nu se va putea proba contravenția săvârșită, le-a spus inculpaților să dea drumul mașinii. Inițial, în declarațiile date la prima instanță, martorul a precizat că a comunicat prin stație atât faptul că mașina în cauză avea viteza de 102 Km/h și trebuie oprită, cât și faptul că trebuie să i se dea drumul, precizând că nu poate preciza exact cu care dintre cei doi inculpați a vorbit efectiv și la care dintre ei era stația, arătând și faptul că ulterior s-a deplasat personal la locul în care erau cei doi polițiști S. și H. pentru a le spune să nu facă proces verbal pentru că nu aveau înregistrarea radar, martorul arătând că el crede că a vorbit aceste lucruri cu S. V.. În declarația dată în fața instanței de apel martorul a arătat că a raportat prin stație viteza mașinii ambilor inculpați, după care s-a deplasat la locul la care erau aceștia, la aproximativ 100 de m de locul unde era radarul, și a constatat că inculpații opriseră mașina și le-a spus amândurora să-i dea drumul. Martorul D. S. a precizat că a fost oprit de inculpatul S. V. C.. Din înregistrarea video rezultă că, la momentul opririi în trafic al autoturismul Renault Laguna cu nr. de înmatriculare_, condus de martorul sub acoperire D. S., inculpatul H. G. se afla lângă inculpatul S. V. C..

De asemenea, din probele arătate, rezultă că ambii inculpați aveau cunoștință că, lipsind înregistrarea radar, contravenția nu poate fi probată deci martorul D. S. nu poate fi sancționat.

Inculpatul S. V. C. a recunoscut, cu ocazia audierii în fața tribunalului, aspectele reținute în actul de sesizare, respectiv faptul că i-a comunicat martorului D. F. că urmează să i se aplice amenda de 720 de lei și suspendarea permisului pe trei luni pentru că a depășit viteza cu peste 50 de Km/h, deși cunoștea că, de fapt, contravenția nu era înregistrată și, mai mult, martorul depășise viteza legală cu doar 42 de Km/h, deci nu i se putea în nici un caz suspenda permisul.

Acest inculpat a recunoscut toate aspectele reținute în actul de sesizare privind modalitatea în care a acceptat propunerea martorului de a-i da bani, solicitând aplicarea față de el a procedurii simplificate, nuanțându-și însă declarațiile date în faza urmăririi penale, respectiv precizând că a luat banii pe care martorul D. S. i-a pus în asigurare la mașina martorului, nu la mașina poliției și arătând că nu a discutat nimic despre modul în care a tratat contravenția săvârșită de martorul D. S. cu inculpatul H. G. și nici nu știe dacă inculpatul H. a văzut cum a luat el din asigurare banii dați de martorul D. S. și i-a pus în torpedoul mașinii poliției.

Deoarece rezultă, fără nici un dubiu, din înregistrarea video, că martorul D. S. a așezat banii, în mod vizibil, la vedere, în asigurare și i-a dat inculpatului S. V. care se afla pe scaunul din dreapta al mașinii poliției, mașină al cărei scaun de la șofer era ocupat de inculpatul H. G., situație reținută de altfel și de tribunal, instanța de control judiciar apreciază că nuanțarea declarațiilor date de inculpatul S. C. în faza de urmărire penală s-a făcut cu scopul exonerării de răspundere a inculpatului H. G., care nu a recunoscut infracțiunea de complicitate la luare de mită de care este acuzat, amănuntul constând în locul în care au fost primiți banii pe care inculpatul l-a uitat în intervalul scurs de la luarea declarației la urmărire penală până la momentul declarațiilor date în fața primei instanțe având semnificație mare în stabilirea vinovăției inculpatului H..

Așadar, deoarece inculpatul S. V. C. nu a recunoscut integral fapta reținută în sarcina sa care include și modalitatea, împrejurările și locul săvârșirii acesteia deci nu poate beneficia de prevederile art.374 raportat la art.396 alin.10 Cod procedură penală, cu consecința reducerii limitelor de pedeapsă cu o treime, sub acest aspect apelul parchetului fiind fondat.

Analiza apărărilor inculpatului S. V. C. formulate în apelul declarat de acesta:

Inculpatul S. V. C. a invocat existența provocării care se bazează pe lipsa oricăror indicii anterioare săvârșirii presupusei fapte, în sensul comiterii unor infracțiuni de corupție de către inculpatul S. V., astfel că, în cauză, nu era necesară desemnarea unui investigator sub acoperire. S-a arătat că investigatorul sub acoperire ar fi trebuit să comită contravenții rutiere pentru a-i fi reținut permisul de conducere și să ajungă la alți ofițeri din cadrul Serviciului Rutier. În acea zi, investigatorul, în lipsa oricăror indicii concrete, printr-un raport aflat la dosarul cauzei, a dedus că echipajul de poliție format din H. G., S. V. și A. G. ar fi favorizat anumiți conducători auto. În acest sens, s-a obținut de la procurorul de caz o autorizare temporară pentru a înregistra audio-video și acțiunile în legătură cu acești trei polițiști, precum și de a verifica dacă aceștia comit infracțiuni de corupție sau nu.

Din filmarea realizată, s-a apreciat că se poate observa cum investigatorul sub acoperire îi spune inculpatului S. V. „cum să facem să fie bine”, „aș plăti, dar nu am tot”, abordări care nu au venit din partea inculpatului.

S-a arătat că activitatea reținută ca infracțională în sarcina inculpatului S. V., în lipsa oricăror indicii anterioare și în lipsa unei inițiative infracționale, a fost determinată de către acțiunea investigatorului sub acoperire care nu s-a desfășurat în mod pasiv și a fost determinantă în luarea deciziei infracționale.

În aceste condiții, apărătorul apelantului inculpat s-a solicitat instanței achitarea inculpatului în temeiul art.16 alin.1 lit.b teză finală Cod procedură penală, apreciindu-se că fapta nu este infracțiune sub aspectul neîntrunirii elementelor legate de latura subiectivă. S-a invocat jurisprudența CEDO (c.Bulfinsky c.României, C. și S. c.României,Teixeira c. Portugaliei, Malininas c. Lituaniei, Khudobin c. Rusiei).

C. constată, în primul rând, că au existat indicii că, pe DN 13, către Feldioara, din mun. B., își desfășoară activitatea un aparat radar, iar polițiștii în cauză ar favoriza anumite autovehicule, din investigațiile prealabile rezultând că aceștia au oprit un autoturism care a încălcat linia continuă fără să-i aplice o sancțiune existând posibilitatea primirii de mită de către polițiști. În acest sens a fost emisă ordonanța provizorie nr. 216/10.09.2013 a Parchetului de pe lângă Tribunalul B., confirmată de instanță, pentru autorizarea investigatorului sub acoperire D. S. să intercepteze și să înregistreze audio-video convorbirile sau comunicările pe care le va purta cu echipajul de poliție ce-și desfășoară activitatea pe aparatul radar pe DN 13, Feldioara.

De asemenea exista necesitatea autorizării unui investigator sub acoperire, prin încheierea nr. 57/27.03.2014 a Tribunalului B. definitivă prin încheierea nr. 15/CP/14.04.2014 a Curții de A. B., statuându-se că ordonanța din 26.08.2013 dată in dosar 709/P/2013 a Parchetului de pe lângă Tribunalul B. respectă prevederile art.26/1 din L. 78/2000.

În ceea ce privește existența provocării din perspectiva inițiativei infracționale ( pe care inculpatul pretinde că nu a avut-o, propunerea venind de la martor) se constată, în primul rând, că nu este exclusă posibilitatea ca infracțiunea de luare de mită să fie comisă ca urmare a propunerii venite de la mituitor, în caz contrar alternativa acestei infracțiuni constând în acceptarea promisiunii nu ar mai fi deloc incriminată de legiuitor.

Analizând jurisprudența ÎCCJ și CEDO în materia provocării ( c. Teixeira de Castro c. Portugaliei, C. Vanyan c. Rusia, c. Ramanauskas c. Lituaniei) se constată că se apreciază ca existentă provocarea în cazul în care investigatorul nu s-a limitat la a investiga în mod pasiv activitatea infracțională, ci a exercitat o asemenea influență asupra persoanei vizate încât să determine săvârșirea unei fapte penale, faptă penală care, fără o atare intervenție, nu ar fi fost săvârșită, cu scopul fățiș de a obține probe, respectiv de a constata o infracțiune, aspecte ce duc la încălcarea art. 6 din CEDO. Activitatea de provocare trebuie să îmbrace forme concrete care să determine în mintea unei persoane ideea de a săvârși o infracțiune, idee care nu ar fi existat fără această provocare; provocarea poate consta în rugăminți insistente în ciuda unor refuzuri repetate din partea inculpatului, amenințări, promisiuni false, șantaj, hărțuire etc.

Se constată că, în cauză, investigatorul sub acoperire a utilizat procedeul unor rugăminți și insinuări discrete cu privire la faptul că ar fi dispus să recompenseze eventuala atitudine binevoitoare a agentului de poliție de a nu-i suspenda permisul, folosind un limbaj obișnuit, frecvent întâlnit în asemenea situații, fără a se lovi de refuzul inculpatului, fără a fi nevoit să insiste ori să facă o propunere ispititoare căreia să nu i se poată rezista ( investigatorul nici măcar nu a menționat vreo sumă), inculpatul a acceptat rapid cu expresia „ puteți achita, nu știu, să vorbesc cu băiatul (…)”, după care i-a oferit investigatorul și modalitatea în care să dea mita restituindu-i doar asigurarea cu expresia” ia asta și să mi-o dai”, expresie ce se erijează într-o veritabilă pretindere a unei sume de bani pe care investigatorul trebuia să o pună în acea asigurare, în final inculpatul primind efectiv banii ( din înregistrarea video rezultând că a făcut acest lucru cu lejeritate și fără nicio jenă în ciuda faptului că banii se observau vizibil din asigurare).

Mai mult inculpatul, după ce a oprit mașina investigatorului, deși încunoștințat de martorul A. că nu a fost înregistrată contravenția pe aparatul radar, deci nu se poate aplica nicio sancțiune, a angajat o discuție cu investigatorul căruia i-a precizat cuantumul amenzii și sancțiunea complementară la care se expune, fără a-i spune adevărul cu privire la limita de viteză legală pe acel tronson de drum și cu privire la inexistența înregistrării contravenției, această discuție neputând avea drept scop decât obținerea prin intimidare a unei sume de bani de la martor ceea ce înseamnă că inculpatul luase deja rezoluția infracțională.

În aceste condiții nu se poate aprecia că activitatea investigatorului sub acoperire nu s-a desfășurat în mod pasiv, că a fost cauza determinantă a săvârșirii infracțiunii de către inculpat, că art. 6 din CEDO a fost încălcat, neimpunându-se achitarea inculpatului.

De asemenea, deoarece agenții de poliție cu aviz de poliție rutieră au ca atribuții de serviciu, conform OG. 2/2000, depistarea și sancționarea infracțiunilor la regimul circulației nu se poate afirma că inculpații H. G. și S. V. nu aveau competența de a constata și sancționa contravenția rutieră comisă de martorul-investigator sub acoperire D. F.. Este adevărat că, nefiind înregistrată, contravenția nu se putea proba, iar sancțiunea complementară a reținerii permisului nu era aplicabilă în cazul martorului, aspecte cunoscute de inculpatul S. V., pe care acesta a înțeles să le ascundă, dar aceste împrejurări nu conduc la concluzia că inculpatul nu se afla în exercitarea unui act ce intra în îndatoririle sale de serviciu ( constatarea contravențiilor rutiere și aplicarea sancțiunilor legale), astfel încât fapta acestuia să poată fi încadrată juridic ca simplă înșelăciune. Nu se impune așadar schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului S. V. din infracțiunea prevăzută de art.254 Cod penal raportat la art.7 din Legea nr.78/2000 în infracțiunea prevăzută de art.244 Noul Cod penal ( instanța nu este ținută de motivarea dată soluției de scoatere de sub urmărire penală a inculpaților sub aspectul comiterii infracțiunilor de abuz în serviciu, inculpații aveau atribuțiuni de serviciu pentru constatare contravenției martorului D. dar nu-l puteau efectiv sancționa deoarece contravenția nu ar fi putut fi probară, neputând aplica sancțiunea nu există prejudiciu ca element constitutiv al infracțiunii de abuz în serviciu).

Nu sunt întrunite condițiile pentru a se reține că fapta inculpatului S. V. nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, neputându-se aprecia că infracțiunea de luare de mită care este o infracțiune gravă de corupție ar aduce o atingere minimă valorii sociale protejate prin norma incriminată, respectiv încrederea populației în actele realizate în exercitarea îndatoririlor de serviciu ale funcționarilor publici. Încălcarea legii de către funcționarul investit cu aplicarea acesteia, în condițiile în care atitudinea inculpatului în faza judecății a fost doar parțial sinceră ( încercându-se ascunderea unor aspecte de natură a antrena răspunderea penală a coinculpatului H.), obiectul mitei fiind o sumă de bani care nu este chiar neglijabilă, conduc la concluzia că nu sunt întrunite condițiile pentru aplicarea dispozițiilor art 18/1 Vechiul Cod penal. Nu se poate aprecia că inculpatul S. V., autor al unei infracțiuni de corupție, care a încercat să ascundă anumite aspecte în faza de judecată, trebuie să beneficieze de același tratament cu martorul A. G. care a fost scos de sub urmărire penală pentru o infracțiune mult mai puțin gravă, aceea de tăinuire, și care a manifestat constant o atitudine de recunoaștere și regret a faptei comise.

Urmare a înlăturării dispozițiilor art.374 raportat la art.396 alin.10 Cod procedură penală reținute în favoarea inculpatului de prima instanță se impune majorarea cuantumului pedepsei principale aplicate acestuia de la 2 la 3 ani apreciindu-se acest cuantum ca fiind proporțional cu gravitatea faptei comise și apt să asigure rolul de prevenție generală și specială al pedepsei.

Instanța de control judiciar apreciază că, raportat la cuantumul pedepsei principale stabilite pentru inculpatul S. V. C., nu sunt întrunite condițiile pentru a se dispune amânarea aplicării pedepsei conform art. 83 Noul Cod penal. Raportat la lipsa antecedentelor penale ale inculpatului și înscrisurile în circumstanțiere depuse la dosarul cauzei se apreciază că modalitatea de executare a pedepsei principale de 3 ani închisoare, aceea a suspendării condiționate conform art. 81 Cod penal, se impune a fi menținută ( dată fiind această modalitatea de executare se apreciază că aceleași înscrisuri în circumstanțiere nu sunt apte a determina și reținerea de circumstanțe atenuante cu atât mai mult cu cât schimbarea de atitudine a inculpatului a determinat nereținerea în favoarea acestuia a prevederilor art. 396 alin. 10 Cod penal pentru argumentele anterior arătate).

Față de argumentele expuse toate motivele de apel formulate de inculpatul S. V. C. sunt nefondate.

În ceea ce-l privește pe inculpatul H. G., acesta nu a recunoscut comiterea infracțiunii de complicitate la luare de mită, pentru care este cercetat, arătând că nu a cunoscut activitatea infracțională a coinculpatului S. deoarece el, personal, nu a discutat cu martorul D. F., iar colegul său, coinculpatul S., nu l-a încunoștințat de împrejurarea că a primit bani de la martor.

Prima instanță a reținut că există dubiu în privința vinovăției acestui inculpat deoarece, deși se afla în mașină în momentul în care coinculpatul S. a primit banii puși în asigurare de la investigatorul sub acoperire și deși se uita spre colegul său, nu este sigur că a văzut cum acesta a primit banii. În plus se reține că inculpatul H. era ocupat în acel moment cu întocmirea altor procese verbale de contravenție, nu a purtat nicio discuție cu coinculpatul S. sau cu investigatorul în momentul în care s-au primit banii, iar martorul-investigator nu a putut preciza dacă inculpatul H. a fost atent când s-au primit banii. Mai mult instanța a reținut și că inculpatul H., în situația în care ar fi văzut totuși banii, ar fi putut crede că reprezentau o plată pe loc a unei amenzi aplicate martorului și nu o mită. Pentru aceste motive s-a dispus achitarea acestui inculpat.

Concluziile primei instanțe sunt eronate, urmarea unei coroborări defectuoase a probelor administrate în cauză.

În primul rând, pornind de la declarațiile martorului A. G. care a arătat, în fața instanței de apel, că le-a atras atenția inculpaților că martorul D. S. nu poate fi sancționat deoarece contravenția săvârșită de acesta nu poate fi probată, neexistând înregistrarea acesteia pe aparatul radar, trebuie trasă concluzia că, în situația în care inculpații ar fi fost de bună credință, martorului ar fi trebuit să i se dea drumul. Chiar dacă numai inculpatul S. a vorbit efectiv cu martorul D., căruia i-a ascuns împrejurarea că nu a avut o viteză suficientă pentru a i se reține permisul și că nu există înregistrarea radar, admițând că inculpatul H. nu a cunoscut efectiv conținutul acestei discuții, totuși inculpatul H., și el agent de poliție cunoscător a reglementărilor legale în materie, avertizat de martorul A. cu privire la neînregistrarea contravenției, știa că nu au ce discuții să mai poarte cu martorul-investigator. Atitudinea inculpatului H. G. este una de complicitate morală începând chiar din momentul în care martorul A. a adus la cunoștința inculpaților că trebuie să-i dea drumul martorului D. și acest lucru nu s-a întâmplat..

În sprijinul tezei vinovăției inculpatului H. sunt și înregistrarea video și declarațiile date de martorul D. S. în fața instanței de apel. Din aceste probe rezultă că inculpatul S. i-a cerut martorului D. să vină cu asigurarea ( în care i se sugerase că trebuie puși banii- obiect al mitei) la mașina poliției. Martorul s-a conformat, a pus suma de 300 de lei în asigurare și i-a înmânat inculpatului S., aflat pe scaunul din dreapta al mașinii poliției, în timp ce scaunul de la șofer era ocupat de inculpatul H. care, așa cum se vede clar pe înregistrare, în minutul 7 secunda 11 s-a uitat spre inculpatul S., acesta fiind exact momentul în care inculpatul S. primise banii de la martor. Declarațiile martorului D. care a arătat „ banii se vedeau din asigurare”… „eu cred că da, H. a văzut banii pentru că era întors cu fața spre S.” coroborate cu atitudinea inculpatului S. care nu arată nicio reținere în a primi banii în mașina poliției, în prezența colegului H., deși i-ar fi putut primi în alt loc în care să nu riște să fie văzut, sunt un argument în plus în sprijinul tezei existenței unei înțelegeri între inculpați.

De altfel, înțelegând că locul primirii banilor ar putea fi un element incriminator pentru inculpatul H., inculpatul S. a dat în fața instanțelor o altă declarație decât cea de la urmărirea penală, respectiv a indicat ca loc al primirii banilor mașina martorului, aspect ce nu corespunde adevărului.

La aceste probe se adaugă declarațiile inculpatului S. care a arătat că, din cei 300 de lei primiți, a dat 100 de lei inculpatului H. și 100 de lei martorului A.. Martorul A. a confirmat că a primit 100 de lei și că inculpatul S. i-a spus că a dat 100 de lei și inculpatului H.. Împrejurarea că martorul A. a primit banii, despre care i s-a spus că provin de la martorul D., fără a mai cere în plus nicio altă explicație indică o anumită uzanță în ceea ce privește împărțirea banilor primiți drept mită.

Toate aceste probe conduc indubitabil la concluzia vinovăției inculpatului H. G. în ceea ce privește săvârșirea infracțiunii de complicitate la luare de mită prevăzută de art.26 raportat la art.254 alin.1 Cod penal de la 1969 raportat la art. 7 alin. 1 din Legea nr. 78/2000.

Analiza apărărilor inculpatului H. G.:

Inculpatul a susținut că nu a cunoscut că martorul D. nu putea fi amendat, aspect contrazis de declarațiile martorului A. care a precizat că le-a comunicat inculpaților prin stație atât viteza mașinii martorului, cât și faptul că nu înregistrase contravenția pe aparatul radar, arătând că stația putea fi la oricare dintre inculpați, în declarația dată în apel a precizat că s-a deplasat și personal la locul unde se aflau inculpații, la aproximativ 100 de m de locul în care era el cu radarul, a constatat că inculpații opriseră mașina martorului și le-a spus că trebuie să îi dea drumul întrucât nu se putea proba contravenția. În aceste condiții nu se susține nici apărarea că inculpatul ar fi putut crede că banii primiți de S. ar fi putut reprezenta achitarea pe loc a amenzii.

În ceea ce privește susținerea că nu s-a stabilit modalitatea de comitere a infracțiunii de luare de mită de către inculpatul S. și, dacă momentul consumării ar fi cel al pretinderii, inculpatul H. nu ar fi complice moral deoarece nu se afla lângă inculpatul S. care a avut ideea spontană de a comite această infracțiune.

Se constată că momentul consumării infracțiunii este cel al acceptării promisiunii martorului D. care s-a arătat a fi dispus să recompenseze o eventuală atitudine binevoitoare a inculpatului S. în sensul de a nu-i suspenda permisul, respectiv cel în care polițistul S. a răspuns: „puteți achita, nu știu, să vorbesc cu băiatul (…)”. Ulterior, același inculpat a și pretins banii oferind investigatorul și modalitatea în care să dea mita restituindu-i doar asigurarea cu expresia” ia asta și să mi-o dai”, expresie ce se erijează într-o veritabilă pretindere a unei sume de bani pe care investigatorul trebuia să o pună în acea asigurare, iar în final inculpatul a și primit efectiv banii”.

Momentul consumării infracțiunii de luare de mită este cel al consumării în prima variantă alternativă, cea a acceptării promisiunii, variantele alternative ale pretinderii și primirii realizate ulterior nu afectează unicitatea infracțiunii.

Nu are nicio relevanță că inculpatul H. nu s-a aflat lângă inculpatul S. la momentul acceptării promisiunii și la cel al pretinderii, ci doar la cel al primirii banilor, deoarece, așa cum s-a argumentat pe larg mai sus, concluzia instanței de control judiciar este în sensul că a existat o înțelegere între inculpați, complicitatea morală a inculpatului H. începând încă din momentul în care, după ce inculpații au fost încunoștințați de martorul A. că nu se înregistrase contravenția, martorul D. nu a fost lăsat să plece, iar inculpatul S. a început cu el o conversație ce nu putea avea drept scop decât intimidarea martorului pentru ca acesta să dea mită. Așa cum deja s-a arătat, și inculpatul H., deși nu a discutat personal cu martorul, cunoștea reglementările legale în materie și, avertizat de martorul A. cu privire la neînregistrarea contravenției, știa că nu au ce discuții să mai poarte cu martorul-investigator D.. Urmare a faptului că martorul nu a fost lăsat să plece, ci au început discuții între el și inculpatul S. arată că ideea inculpatului S. de a lua mită nu a fost deloc spontană.

S-a mai invocat că, din probele administrate, ar putea cel mult să rezulte vinovăția inculpatului H. sub aspectul infracțiunii de tăinuire, instanța de control procedând la o coroborare în ansamblu a probatoriului administrat, conform argumentelor expuse anterior, a concluzionat că inculpatul H. a avut o înțelegere cu inculpatul S., a sprijinit rezoluțiunea infracțională luată de acesta, atitudine ce are semnificația juridică a complicității morale la infracțiunea de luare de mită.

Față de argumentele arătate, apelul parchetului este fondat și sub aspectul netemeiniciei sentinței atacate în privința achitării inculpatului H. G..

Pentru aceste motive, în baza art. 421 pct. 2 lit. a Cod procedură penală va admite apelul declarat de P. de pe lângă Tribunalul B. împotriva sentinței penale nr.212/S/23 iunie 2014 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul penal nr._, pe care o va casa în privința reținerii prevederilor art. 396 alin. 10 Noul Cod de procedură penală și a cuantumului pedepsei aplicate inculpatului S. V. C., a soluției de achitare a inculpatului H. G., a modalității de aplicare a prevederilor art.254 alin.3 Codul penal de la 1969, a dispozițiilor privind cheltuielile judiciare avansate în instanța de fond și, rejudecând:

Va înlătura reținerea prevederilor art. 396 alin.10 Noul Cod de procedură penală în ceea ce-l privește pe inculpatul S. V. C. și va majora de la 2 ani la 3 ani închisoare pedeapsa principală aplicată acestui inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită prevăzută de 254 alin. 1 Codul penal de la 1969 rap. la art. 7 alin. 1 din Legea nr. 78/2000 ( în vigoare la data săvârșirii faptei), cu aplicarea art. 5 Noul Cod penal, menținând pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit.a teza II-a, lit. b și c Cod penal de la 1969 pe o durată de 4 ani.

Menținând aplicarea prevederilor art. 81 Cod penal privind suspendarea condiționată a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului S. V. C. va majora termenul de încercare, stabilit conform art.82 Cod penal de la 1969 de la 4 ani la 5 ani.

În baza art.26 raportat la art.254 alin.1 Cod penal de la 1969 raportat la art.7 alin.1 din Legea nr.78/2000( în vigoare la data săvârșirii faptei), cu aplicarea art. 5 Noul Cod penal ( legea veche fiind favorabilă inculpatului prin apreciere globală) va condamna pe inculpatul H. G.( fiul lui G. și A., născut la data de 04 februarie 1986 în mun. B., CNP_, domiciliat în sat Colonia B., ., ., ., necăsătorit, fără copii, agent de poliție în cadrul IPJ B., fără antecedente penale) la pedeapsa principală de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la luare de mită, apreciind acest cuantum ca suficient pentru atingerea scopului de prevenție generală și specială și de reeducare al pedepsei raportat la împrejurările săvârșirii faptei, contribuția inculpatului, atitudinea acestuia pe parcursul desfășurării cercetărilor și persoana inculpatului .

În baza art. 65 Cod penal de la 1969 va aplica inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza II-a, lit.b și c Cod penal de la 1969 pe o durată de 4 ani.

În baza art. 81, 82 Cod penal de la 1969 va dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 5 ani, apreciind că scopul pedepsei poate fi atins fără privare de libertate raportat la lipsa antecedentelor penale ale inculpatului și la circumstanțele personale ale acestuia.

Va interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza II ,b, c Cod penal de la 1969.

În baza art. 71 alin. 5 Cod penal de la 1969, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei, va suspenda și executarea pedepselor accesorii.

Va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal de la 1969 privind revocarea suspendării condiționate.

În baza art. 254 al. 3 Cod penal de la 1969 va dispune confiscarea de la inculpatul S. V. C. a sumei de 100 de lei și de la inculpatul H. G. a sumei de 100 de lei, sume ce au format obiectul infracțiunii de luare de mită (rezultând din probatoriul administrat că acestea au fost sumele efective de care a beneficiat fiecare inculpat în parte).

În baza art. 274 alin. 1, 2 Cod procedură penală va obliga pe inculpații S. V. C. și H. G. să plătească statului suma de câte 450 de lei fiecare reprezentând cheltuieli judiciare efectuate la urmărirea penală și instanța de fond.

Va menține restul dispozițiilor sentinței apelate.

Va respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul S. V. C. împotriva aceleași sentințe.

În baza art 275 alin. 2, 3 Cod procedură penală va obliga pe apelantul inculpat S. V. C. la plata sumei de 175 de lei cheltuieli judiciare avansate de stat în apel, restul cheltuielilor rămânând în sarcina statului.

Pentru aceste motive

În numele legii

DECIDE:

Admite apelul declarat de P. de pe lângă Tribunalul B. împotriva sentinței penale nr.212/S/23 iunie 2014 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul penal nr._, pe care o desființează în privința reținerii prevederilor art. 396 alin. 10 Noul Cod de procedură penală și a cuantumului pedepsei aplicate inculpatului S. V. C., a soluției de achitare a inculpatului H. G., a modalității de aplicare a prevederilor art 254 alin. 3 Codul penal de la 1969, a dispozițiilor privind cheltuielile judiciare avansate în instanța de fond și, rejudecând:

Înlătură reținerea prevederilor art. 396 alin.10 Noul Cod de procedură penală în ceea ce-l privește pe inculpatul S. V. C. și majorează de la 2 ani la 3 ani închisoare pedeapsa principală aplicată acestui inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită prevăzută de 254 alin. 1 Codul penal de la 1969 rap. la art. 7 alin. 1 din Legea nr. 78/2000 ( în vigoare la data săvârșirii faptei), cu aplicarea art. 5 Noul Cod penal, menținând pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit.a teza II-a, lit. b și c Cod penal de la 1969 pe o durată de 4 ani.

Menținând aplicarea prevederilor art. 81 Cod penal privind suspendarea condiționată a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului S. V. C. majorează termenul de încercare, stabilit conform art 82 Cod penal de la 1969 de la 4 ani la 5 ani.

În baza art. 26 rap. la art. 254 alin. 1 Cod penal de la 1969 rap. la art. 7 alin. 1 din Legea nr. 78/2000( în vigoare la data săvârșirii faptei), cu aplicarea art. 5 Noul Cod penal condamnă pe inculpatul H. G.( fiul lui G. și A., născut la data de 04 februarie 1986 în mun. B., CNP_, domiciliat în sat Colonia B., ., ., ., necăsătorit, fără copii, agent de poliție în cadrul IPJ B., fără antecedente penale) la pedeapsa principală de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la luare de mită .

În baza art. 65 Cod penal de la 1969 aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza II-a, lit.b și c Cod penal de la 1969 pe o durată de 4 ani.

În baza art. 81 ,82 Cod penal de la 1969 dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 5 ani.

Interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza II ,b, c Cod penal de la 1969.

În baza art. 71 alin. 5 Cod penal de la 1969, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei, suspendă și executarea pedepselor accesorii.

Atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal de la 1969 privind revocarea suspendării condiționate.

În baza art. 254 al. 3 Cod penal de la 1969 dispune confiscarea de la inculpatul S. V. C. a sumei de 100 de lei și de la inculpatul H. G. a sumei de 100 de lei, sume ce au format obiectul infracțiunii de luare de mită.

În baza art. 274 alin. 1, 2 Cod procedură penală obligă pe inculpații S. V. C. și H. G. să plătească statului suma de câte 450 de lei fiecare reprezentând cheltuieli judiciare efectuate la urmărirea penală și instanța de fond.

Menține restul dispozițiilor sentinței apelate.

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul S. V. C. împotriva aceleași sentințe.

În baza art 275 alin. 2, 3 Cod procedură penală obligă pe apelantul inculpat S. V. C. la plata sumei de 175 de lei cheltuieli judiciare avansate de stat în apel, restul cheltuielilor rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 18 decembrie 2014.

PREȘEDINTEJUDECĂTOR

A. D. A. M.

GREFIER

A. I. P.

Red.A.D/05.03.2015

Dact.A.I.P/05.03.2015/5 exemplare

Red.jud.fond M.G.D./23.06.2014

← Tâlhărie. Art.233 NCP. Decizia nr. 42/2015. Curtea de Apel BRAŞOV  Infracţiuni de corupţie. Legea nr. 78/2000. Decizia nr.... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Luarea de mită. Art.289 NCP. Decizia nr. 729/2014. Curtea de Apel BRAŞOV