Vătămare corporală din culpă. Art.196 NCP. Decizia nr. 33/2015. Curtea de Apel BRAŞOV

Decizia nr. 33/2015 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 22-01-2015

ROMÂNIA

C. DE A. B.

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

DECIZIA PENALĂ NR.33/ApDOSAR NR._

Ședința publică din data de 22 ianuarie 2015

Instanța constituită din:

Completul de judecată CAJ1:

Președinte: A. M. – judecător

Judecător: A. D.

Grefier: A. I. P.

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public – procuror A. C. – din cadrul Parchetului de pe lângă C. de A. B.

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea apelurilor declarate de partea civilă C. M. și partea responsabilă civilmente S. DE A. „I.” B. împotriva sentinței penale nr.525 pronunțată de Judecătoria B. la data de 12 martie 2014 în dosarul penal nr._ .

Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art. 369 Cod procedură penală, în sensul că toate afirmațiile, întrebările și susținerile celor prezenți, inclusiv cele ale președintelui completului de judecată, au fost înregistrate cu mijloace tehnice audio-video.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.

Procedura îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 08 ianuarie 2015, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate prin încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, iar instanța din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru data de 22 ianuarie 2015, când,

CURTEA:

Asupra apelurilor penale de față, constată:

P. sentința penală nr.525/12.03.2014, pronunțată în dosar nr._, Judecătoria B., în baza art.397 alin.1 Noul Cod procedură penală raportat la art.1357 Cod civil, art. 54 alin.2, art. 48 alin. 2 din Legea nr. 136/1995 a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă S. C. Județean de Urgență B.,cu sediul în municipiul B., .. 25-27, jud. B. și a obligat asiguratorul de răspundere civilă S. I. B. să plătească suma de_,20 lei reprezentând contravaloarea serviciilor medicale acordate victimei C. M. .

În baza art.397 alin.1 Noul Cod procedură penală raportat la art.1357 Cod civil, art.54 alin.2, art. 48 alin 2 din Legea nr. 136/1995 a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă C. M., domiciliată în municipiul C., . ., jud. B. și a obligat asiguratorul de răspundere civilă S. I. B. să plătească părții civile suma de 2883,42 lei reprezentând investigații medicale, medicamente, orteză, cârje și 50.000 lei reprezentând daune morale, fiind respinse restul pretențiilor civile .

A constatat că, pentru autoturismul implicat în accident marca Opel Corsa cu numărul de înmatriculare BT 8334 BH s-a încheiat contractul de asigurare obligatorie RCA cu asiguratorul I. B. valabil la data de 26.05.2012.

În baza art. 274 alin.1 Noul Cod procedură penală a obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 1000 lei.

În baza art.50 din Legea nr.136/1995 a obligat asigurătorul de răspundere civilă S. I. B. să plătească părții civile C. M. suma de 1700 lei reprezentând cheltuieli judiciare respectiv onorariu apărător ales.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

În data de 26.05.2012, în jurul orelor 21,20, inculpatul R. C., fiind sub influența băuturilor alcoolice, a condus autoturismul marca Opel Corsa cu numărul de înmatriculare BT 8334 BH, pe . municipiul B. și, la trecerea de pietoni, marcată și semnalizată corespunzător, a surprins și accidentat pe numita C. M., după care și-a continuat deplasarea, fiind urmărit de un taximetrist ce a apelat serviciul de urgență 112. În cele din urmă inculpatul R. C. a fost oprit la o distanță de aproximativ 1 km de locul unde a avut loc accidentul, fiind imobilizat la scurt timp de un echipaj de poliție. După identificare inculpatul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul testării fiind de 0,83mg/l alcool pur în aerul expirat .

Inculpatul a fost condus la S. C. Județean de Urgență B. pentru recoltare de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei .

Din buletinele de analiză toxicologică nr. 815/T și 816/T din data de 28 .05.2012 a rezultat că inculpatul R. C. avea o alcoolemie de 1,50 g/l alcool pur în sânge la prima recoltare efectuată la ora 23,05 și de 1,35 g/l alcool pur în sânge la cea de a doua recoltare efectuată la ora 00,05.

În urma accidentului rutier partea vătămată C. M. a suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 70-80 de zile de îngrijiri medicale, potrivit raportului de expertiză medico –legală nr. 1400/E/28.05.2012 emis de Serviciul Județean de Medicină Legală B. .

Din adresa emisă de S. C. Județean de Urgență B. aflată la fila 47 din dosarul de urmărire penală s-a reținut că serviciile medicale acordate numitei C. M. sunt în cuantum de_,20 lei.

La dosar s-au depus, la solicitarea apărătorului asiguratorului, detalierea cheltuielilor efectuate pentru pacienta C. M..

Din adresa nr.1400/E/2012 din data de 20.01.2014 raport de expertiza medico – legală (completare 2) s-a reținut că numita C. M. a prezentat leziuni traumatice, care s-au putut produce la data de 26.05.2012 prin lovire cu și de corpuri dure, posibil în cadrul unui accident de trafic rutier și pentru care a necesitat 110-120 zile de îngrijiri medicale.

În intervalul de timp 26.05.2012-3.12.2012 numita C. M. a prezentat incapacitate temporală de muncă, după cum urmează:

- în perioada 26.05-26.06.2012 era încadrată în gradul I de invaliditate;

- în perioada 01.07 30.09.2012 era încadrată în gradul II de invaliditate;

- în perioada 01.10.-31.12.2012 era încadrată în gradul III de invaliditate.

Astfel, în perioada de timp 26.05- 30.09.2012, numita C. M. avea capacitatea de muncă pierdută în totalitate, iar în perioada 01.10- 31.12.2012 avea pierdută pe jumătate.

Începând cu data de 01.01.2013 numita C. M. nu se mai încadrează în grad de invaliditate,având deci capacitatea de muncă păstrată.

Din adeverința de venit nr. 2450/23.04.2013 emisă de Autoliv s-a reținut că veniturile încasate de partea civilă C. M. din perioada concediu medical nu sunt mai mici decât cele pe care le-ar fi încasat dacă lucra efectiv.

Martorul P. F. a susținut în fază de judecată că o cunoaște pe doamna C. M. sunt colegi de serviciu. În data de 26.05.2012, traversau pe trecerea de pietoni, unde au fost surprinși de un autoturism. T. martorul a remarcat apropierea autoturismului care venea cu viteză, el a reușit să facă un pas să se ferească, însă C. M. nu a reușit și a fost proiectată de către autoturism aproximativ 10 metri, iar conducătorul auto și-a continuat deplasarea. Cu privire la partea civilă C. M., martorul a precizat că a fost internată în spital în stare de comă, a suferit multiple intervenții chirurgicale. Partea civilă a avut fracturi de femur, tibie, bazin genunchi drept. În prima fază C. M. nu a putut să se deplaseze, aproximativ o lună, două, iar după aceea s-a deplasat cu ajutorul cârjelor sau a unui cadru . Partea civilă nu a putut să desfășoare activități la locul de muncă cca 9 luni. În prezent partea civilă nu s-a refăcut și nici nu crede că se va reface ,traumele suferite necesită o perioadă mai îndelungată de vindecare. Martorul a mai susținut că în prezent C. M. are proteze metalice în piciorul stâng, care a necesitat o nouă intervenție chirurgicală. Referitor la cheltuielile de deplasarea de la domiciliul la unitățile medicale martorul a precizat că acestea au fost suportate de către partea civilă.

Numita Plescan A. – D., fiind audiată în fază de judecată, a susținut că, după accident C. M. avea dureri, mergea cu ajutorul unei cârje, urca foarte greu scările și avea dureri în tot corpul. Martora știe că partea civilă a trebuit să cumpere tijele care au fost montate la operație și o ortoza pentru celalalt picior ca să îndrepte piciorul. Martora a mai susținut că a văzut-o pe doamna C. cum se sprijinea de dulap în vestiare, și lua pastile pentru dureri.

Din înscrisurile depuse la dosar instanța a reținut că partea civilă C. M. a achitat suma de 2883,42 lei reprezentând investigații medicale, medicamente, orteză, cârje.

Instanța a reținut dispozițiile art. 49, 50 și 51 din Legea 136/1995 în conformitate cu care asiguratorul acordă despăgubiri, în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asigurații răspund față de terțe persoane păgubite prin accidente de vehicule, acesteavizândsumele stabilite ca despăgubiri precum și cheltuielile de judecată, astfel că societatea de asigurare urmează a fi obligată la plata sumelor de bani stabilite cu titlu de despăgubire, sume care se încadrează în limitele stabilite prin Ordinul Președintelui Comisiei de Supraveghere a Asiguratorilor 14/2011, în vigoare la data producerii accidentului.

P. urmare, asiguratorul a fost obligat în cadrul acțiunii civile exercitate de persoanele păgubite prin accidente de autovehicule, pe de o parte la plata despăgubirilor civile sub forma daunelor materiale sau morale, iar pe de altă parte la plata cheltuielilor de judecată pe care persoanele păgubite le-au efectuat în cadrul procesului penal.

Instanța având în vedere înscrisurile depuse la dosar de către S. C. Județean de Urgență B., în baza art.397 alin.1 Noul Cod procedură penală raportat la art.1357 Cod civil, art.54 alin.2, art.48 alin 2 din Legea nr. 136/1995 a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă S. C. Județean de Urgență B. și a obligat asiguratorul de răspundere civilă S. I. B. să plătească suma de_,20 lei reprezentând contravaloarea serviciilor medicale acordate victimei C. M. .

În baza art.397 alin.1 Noul Cod procedură penală raportat la art.1357 Cod civil, art.54 alin. 2, art. 48 alin. 2 din Legea nr. 136/1995 a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă C. M. și a obligat asiguratorul de răspundere civilă S. I. B. să plătească părții civile suma de 2883,42 lei reprezentând investigații medicale, medicamente, orteză, cârje și 50.000 lei reprezentând daune morale.

Împotriva hotărârii menționate au declarat apel partea civilă C. M. și partea responsabilă civilmente S. I. B..

Având cuvântul, apărătorul ales al apelantei parte civilă a solicitat instanței admiterea apelului formulat,, apreciind că despăgubirile morale au fost acordate de către instanța de fond într-un cuantum mult prea mic în raport de suferința pe care partea civilă a avut-o și o are și în prezent din cauza acestui accident de circulație.

În ceea ce privește cuantumul daunelor materiale, dovedite prin înscrisuri și depoziții de martori, apărătorul apelantei parte civilă a solicitat instanței a constata că acesta este de 3.245 lei, iar nu cel stabilit de către prima instanță, care nu a avut în vedere înscrisurile doveditoare și nici valoarea deplasărilor.

În susținerea cererii, partea civilă C. M., prin apărătorul ales, a arătat că a suferit leziuni corporale pentru a căror vindecare a fost necesar un număr considerabil de zile medico-legale și o lungă perioadă de timp fiind în incapacitate totală sau parțială de muncă. Totodată, a arătat că în prezent nu este refăcută, fiind nevoită a urma tratamente de recuperare prin fizioterapie, inclusiv operații de extragere a tijelor metalice.

Ca atare, partea civilă a apreciat că valoarea despăgubirilor cu titlu de daune morale și materiale este mică și se impune majorarea acesteia.

Având cuvântul, apărătorul ales al apelantei parte responsabilă civilmente a solicitat instanței admiterea apelului astfel cum a fost formulat.

Astfel, hotărârea instanței de fond a fost criticată în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor acordate Spitalului C. Județean de Urgență B., apreciind că această parte civilă nu și-a dovedit constituirea de parte civilă, fiind încălcate prevederile art.313 din Legea nr.95/2006, decontul de cheltuieli nefiind întocmit conform prevederilor legale în materie.

Sub acest aspect, apărătorul apelantei parte responsabilă civilmente solicită instanței admiterea apelului și înlăturarea obligației de plată a despăgubirilor către S. C. Județean de Urgență B..

De asemenea, hotărârea primei instanțe a fost criticată și sub aspectul daunelor materiale și morale acordate părții civile C. M..

Sub acest aspect, apărătorul apelantei parte responsabilă civilmente a considerat că despăgubirile morale acordate de către instanța de fond sunt mult prea mari în raport de numărul de zile de îngrijiri medicale acordat părții civile. Astfel, apărătorul apelantei parte responsabilă civilmente a avut în vedere concluziile primului raport de expertiză medico-legală întocmit în cauză, potrivit căruia părții civile se acordă un număr de 70-80 zile de îngrijiri medicale, întrucât din avizul Institutului Național de Medicină Legală „M. Minovici” rezultă cu au existat nereguli grave în ceea ce privește întocmirea completării raportului de expertiză medico-legală.

Cu privire la daunele materiale acordate părții civile, apărătorul apelantei parte responsabilă civilmente a considerat că din actele dosarului nu rezultă dovedirea acestora în cuantumul indicat.

Examinând hotărârea atacată, prin prisma motivelor invocate, dar și sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art.417 alin.2 Cod procedură penală, curtea reține următoarele:

În mod legal și temeinic, instanța de fond a stabilit că sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie a inculpatului R. C., astfel cum sunt reglementate prin art.998-999 Vechiul Cod civil, care în data de 26.05.2012, orele 21,20, a condus autoturismul marca Opel Corsa cu număr de înmatriculare BT 8334 BH pe . municipiul B., având o îmbibație alcoolică de 1,5 gr/l alcool pur în sânge la prima probă recoltată, respectiv 1,35 gr/l la cea de a doua probă și a accidentat-o pe persoana vătămată C. M..

Pentru autoturismul implicat în accident marca Opel Corsa cu numărul de înmatriculare BT 8334 BH s-a încheiat contractul de asigurare obligatorie RCA cu asigurătorul I. B. valabil la data de 26.05.2012, data evenimentului rutier (filele 67-77 dosar de urmărire penală).

Potrivit art.49 din Legea nr.136/1995, asigurătorul acordă despăgubiri, în baza contractului de asigurare pentru prejudiciile de care asigurații răspuns față de terțe persoane păgubite prin accidentul de vehicul, societatea fiind obligată la plata sumelor de bani stabilite, cu titlu de despăgubiri civile.

P. urmare, asigurătorul plătește despăgubirea nemijlocit celui păgubit în măsura în care acesta nu a fost despăgubit de asigurat.

În speță, se constată că s-au constituit părți civile în cauză, după cum urmează:

- victima C. M. – 10.000 lei – daune materiale,

- 300.000 lei – daune morale (fila 38 dosar nr._/197/2013),

- S. C. Județean de Urgență – 23.933,20 lei reprezentând contravaloarea serviciilor medicale acordate victimei C. M. (fila 47 dosar urmărire penală).

Potrivit raportului de expertiză medico-legală nr.1400/E/28.05.2012 întocmit de Serviciul Județean de Medicină Legală B., s-a constatat că din Foaia de Observație nr._/2012 a Spitalului C. Județean de Urgență B. – ortopedie, partea civilă a fost internată în perioada 26.05 – 21.06.2012, cu diagnosticul: fractură subtrohanteriană șold stâng, operată, fractură ambe oase gamba stângă, operată, fractură conditil tibial drept, fractură apofiză transversă.

Astfel, s-a concluzionat că M. C. a prezentat leziuni traumatice care s-au putut produce la data de 26.05.2012 prin lovire cu și de corpuri dure, posibil în cadrul unui accident de trafic rutier, necesitând 70-80 zile îngrijiri medicale, în urma leziunilor traumatice suferite nerămânând cu infirmități (fila 39 dosar urmărire penală).

P. încheierea de ședință din 11.09.2013 (fila 65 dosar judecătorie) s-a dispus o completare a raportului de expertiză care să stabilească cu cât a fost diminuată capacitatea de muncă în perioada mai – decembrie 2012 a părții civile.

P. completarea la raportul de expertiză din 20.01.2014 s-a concluzionat că numita C. M. a prezentat leziuni traumatice care s-au putut produce posibil în cadrul unui accident de trafic rutier și a necesitat 110-120 zile de îngrijiri medicale.

În intervalul de timp 26.05.2012 – 31.12.2012 a prezentat incapacitate temporală de muncă, după cum urmează:

- 26.05 – 26.05.2012 – încadrată în gradul I de invaliditate,

- 01.07 – 30.09.2012 – încadrată în gradul II de invaliditate,

- 01.10 – 31.12.2012 – încadrată în gradul III de invaliditate (în perioada 26.05 – 30.09.2012 avea capacitatea de muncă pierdută în totalitate, iar în perioada 1.10 – 31.12.2012, avea capacitatea de muncă pierdută pe jumătate).

Începând cu 01.01.2013, numita nu se mai încadrează în grad de invaliditate, având deci capacitatea de muncă păstrată (fila 93 dosar judecătorie nr._ ).

Completarea 2 la raportul de expertiză medico-legală din 29.04.2013 a precizat numărul de îngrijiri medicale ca fiind de 120 de zile (fila 52 dosar judecătorie).

În faza de apel, Comisia de Avizare și Control din cadrul Institutului Național de Medicină Legală „M. Minovici” a aprobat Raportul de Expertiză Medico-Legală nr.1400/E/28.05.2012 și completările acestuia din 20.01.2014 efectuate de Serviciul Județean de Medicină Legală B. (filele 55-57 dosar curte).

Pentru dovedirea cheltuielilor efectuate pentru restabilirea stării de sănătate, partea civilă C. M. a depus la dosarul cauzei înscrisuri.

Cu referire la cuantumul daunelor materiale acordate părții civile C. M., instanța de fond a realizat o cuantificare corespunzătoare conform înscrisurilor depuse la dosar.

Nu putem primi critica părții responsabile civilmente în sensul că nu trebuie acordată contravaloarea facturii din 13.06.2013 întrucât nici pentru celelalte bonuri fiscale – cu a căror plată este de acord nu există o scrisoare medicală.

Atâta timp cât medicamentul respectiv a fost achiziționat în perioada în care au fost utilizate și celelalte medicamente, partea civilă are dreptul la contravaloarea acestuia.

Totodată, nu sunt întemeiate nici criticile părții civile C. M. referitoare la acordarea sumei de 3245 lei cu titlu de despăgubiri civile întrucât nu s-a făcut dovada „deplasărilor în scop de tratament, examinări medicale, examinări medico-legale și evaluări ale stării de sănătate pe ruta C.-B.-C.”.

Este adevărat că martorul P. F. a făcut vorbire despre aceste cheltuieli de deplasare de la domiciliul părții civile la unitățile medicale, însă nu a precizat o valoare a acestora și nici numărul deplasărilor efectuate.

Or, pentru a fi acordat prejudiciul, acesta trebuie să fie cert, ceea ce în speță nu s-a dovedit chiar prin respectarea principiului libertății probelor în procesul penal, respectiv audiere de martori pe latură civilă.

Privitor la daunele morale stabilite pentru suferințele psihice și fizice în urma vătămării corporale a părții civile, se remarcă o stabilire corespunzătoare a cuantumului în conformitate cu legislația în materie.

Incontestabil, o persoană tânără, care, urmare a accidentului de circulație, a fost supusă unei spitalizări de aproximativ o lună de zile, cu perioade de invaliditate totală sau parțială de muncă, cu concediu medical de 179 de zile, așa cum rezultă din copiile documentelor medicale și adresa societății angajatoare, este îndreptățită la acordarea de daune morale, suma stabilită asigurând o compensare a suferințelor fizice și psihice încercate prin fapta culpabilă a inculpatului R. C..

Astfel, nu se impune nici reducerea, dar nici majorarea cuantumului acestora.

Așa cum am arătat, S. C. Județean de Urgență B. s-a constituit parte civilă în cauză, fiind depuse documentele justificative întocmite de serviciul contabilitate în conformitate cu Ordinul 1100/2005 (filele 21 – 28 dosar judecătorie), atât consum medicamente pe foaie de observație, cât și detaliere cheltuială pe secții.

În atare împrejurări, în mod legal și temeinic, unității spitalicești trebuie să i se acopere cheltuielile ocazionate de spitalizarea părții civile C. M., urmare a accidentului rutier, conform textelor de lege sus menționate.

Așa fiind, în baza art.421 alin.1 pct.1 lit.b Cod procedură penală, va respinge, ca nefondate, apelurile declarate de partea civilă C. M. și partea responsabilă civilmente S. de A. I. din B. împotriva sentinței penale nr.525/12.03.2014 a Judecătoriei B., pronunțată în dosar nr._, pe care o va menține.

Partea responsabilă civilmente S. de A. I. din B. CUI_ cu reședința la Corespondentul Cartea V. din România, ., cu sediul în București, ..19-21, sector 1 va fi obligată la plata sumei de 35 lei contravaloarea avizării actelor medico-legale privind pe C. M. de către IML M. Minovici, conform facturii fiscale nr._/8.01.2015 către Institutul de Medicină Legală M. Minovici, cod fiscal_, cu sediul în București, Șoșeaua V. Bârzești nr.9, sector 4, cont RO90TREZ7020G330400_, Banca Trezorerie sect4-Exp.M-L.

Va respinge cheltuielile judiciare solicitate de către partea civilă C. M., conform art.276 alin.6 Cod procedură penală.

În baza art.275 alin.2 Cod procedură penală, va obliga fiecare apelantă la plata sumei de câte 500 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru aceste motive

În numele legii

DECIDE:

Respinge apelurile declarate de partea civilă C. M. și partea responsabilă civilmente S. de A. I. din B. împotriva sentinței penale nr.525/12.03.2014 a Judecătoriei B., pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.

Obligă partea responsabilă civilmente S. de A. I. din B. CUI_ cu reședința la Corespondentul Cartea V. din România, ., cu sediul în București, ..19-21, sector 1 la plata sumei de 35 lei contravaloarea avizării actelor medico-legale privind pe C. M. de către IML M. Minovici, conform facturii fiscale nr._/8.01.2015 către Institutul de Medicină Legală M. Minovici, cod fiscal_, cu sediul în București, Șoșeaua V. Bârzești nr.9, sector 4, cont RO90TREZ7020G330400_, Banca Trezorerie sect4-Exp.M-L.

Respinge cheltuielile judiciare solicitate de către partea civilă C. M..

Obligă fiecare apelantă la plata sumei de câte 500 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă .

Pronunțată în ședința publică din 22.01.2015.

PREȘEDINTEJUDECĂTOR

A. M. A. D.

GREFIER

A. I. P.

Red.A.M/20.02.2015

Dact.A.I.P/24.02.2015/4 exemplare

Red.jud.fond A.E.A./17.04.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Vătămare corporală din culpă. Art.196 NCP. Decizia nr. 33/2015. Curtea de Apel BRAŞOV