Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr. 711/2012. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 711/2012 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 07-09-2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ NR. 711/R DOSAR NR._
Ședința publică din data de 7 septembrie 2012
Instanța constituită din:
Complet de judecată CRU2:
PREȘEDINTE: E. B. - judecător
Judecător: N. H.
Judecător: N. Țînț
Grefier D. S.
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public – procuror șef secție A. P. – din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel B..
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de P. de pe lângă T. pentru Minori și Familie B. împotriva încheierii de ședință din data de 6 septembrie 2012 pronunțată de T. pentru Minori și Familie B. în dosarul penal nr._ 12.
Dezbaterile asupra cauzei s-au efectuat în conformitate cu prevederile art. 304 Cod procedură penală, respectiv prin înregistrarea pe suport audio-video.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă intimatul inculpat A. G. V., în stare de arest preventiv, asistat de apărător ales - avocat V. N..
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Întrebați fiind, reprezentantul Ministerului Public și apărătorul ales al inculpatului, declară că nu au cereri de formulat.
Nefiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de soluționare și acordă cuvântul în susținerea recursului promovat de către P. de pe lângă T. pentru Minori și Familie B..
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul, susține că față de inculpatul minor A. G. V. s-a luat măsura arestării preventive, care ulterior a fost prelungită, iar după finalizarea cercetărilor a fost sesizată instanța, respectiv, T. pentru Minori și Familie B..
Prin încheierea de ședință din data de 6 septembrie 2012, tribunalul specializat a verificat și a constatat legalitatea actului de sesizare a instanței și în ceea ce privește măsura arestării preventive, instanța a apreciat că nu se mai impune și a dispus înlocuirea măsurii privative de libertate cu măsura neprivativă de libertate, aceea a obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, prevăzută de art. 145 Cod procedură penală.
În argumentarea aceste soluții, tribunalul a reținut că există indicii și probe cu privire la săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat, care este o infracțiune de o gravitate foarte ridicată și a reținut că pericolul pentru ordinea publică nu mai subzistă. Consideră acest punct de vedere neîntemeiat.
Instanța de fond a reținut pericolul deosebit de ridicat al infracțiunii, fiind o infracțiune de mare violență, însă este de precizat faptul că de la momentul arestării preventive a inculpatului a trecut un timp foarte scurt și inculpatul este minor, iar față de minori, măsura arestării preventive este o măsură de excepție. În condițiile în care cercetarea judecătorească încă nu a debutat, apreciază că măsura dispusă de către tribunal este prematură, raportat la dispozițiile art. 136 alin. 8 și art. 136 alin. 1 Cod procedură penală.
Partea vătămată a fost recent externată și sunt de audiat martori, astfel că pentru buna înfăptuire a cercetării judecătorești, pentru a fi eliminat orice risc de a fi influențați martorii și partea vătămată, solicită admiterea recursului formulat de către P. de pe lângă T. pentru Minori și Familie B., casarea încheierii din data de 6 septembrie 2012 pronunțată de T. pentru Minori și Familie B. și rejudecând, menținerea stării de arest preventiv a inculpatului.
Avocat ales V. N. pentru intimatul inculpat A. G. V., având cuvântul, solicită respingerea recursului promovat de P. de pe lângă T. pentru Minori și Familie B. în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b Cod procedură penală și menținerea încheierii pronunțate de tribunalul specializat, prin care s-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatului cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu.
Măsura arestării preventive față de inculpații minori are un caracter de excepție atunci când inculpatul nu a suferit condamnări anterioare.
Apreciază că perioada de detenție a inculpatului a fost de natură a diminua impactul asupra comunității din care acesta provine, dată fiind reacția promptă a organelor de urmărire penală.
Apărătorul ales menționează faptul că la data comiterii faptei, astfel cum rezultă din raportul de expertiză medico-legală, inculpatul avea discernământul parțial diminuat.
Inculpatul provine dintr-o familie organizată, fiind unicul copil, părinții putând să se ocupe cu deosebită atenție față de acesta. Inculpatul nu posedă profilul unui criminal, astfel încât consideră că lăsarea acestuia în stare de libertate nu prezintă pericol pentru ordinea publică, cele întâmplate constituind un accident în viața sa.
Mai mult, inculpatul a recunoscut încă de la început comiterea faptei, astfel cum este prezentată în rechizitoriu.
Raportul de expertiză medico-legală psihiatrică a fost depus la dosar după ce s-a dispus prelungirea măsurii arestării preventive și relevă faptul că viața părții vătămate nu a fost pusă în primejdie, zona vizată fiind zona lombară, care nu este una vitală.
Apărătorul ales susține că termenul de judecată stabilit la instanța de fond este la data de 25 septembrie 2012 și încă de la primul termen de judecată inculpatul nu va mai solicita alte probe și va solicita aplicarea dispozițiilor art. 3201 Cod procedură penală, astfel încât consideră că lăsarea în stare de libertate a inculpatului nu prezintă pericol pentru ordinea publică.
Intimatul inculpat A. G. V., personal, având ultimul cuvânt, regretă cele întâmplate și solicită a fi judecat în stare de libertate.
CURTEA,
Constată că, prin încheierea de ședință din data de 06.09.2012, pronunțată de T. pentru Minori și Familie B. în dosarul penal nr._ 12, în temeiul art.3001 Cod procedură penală, s-a constatat legalitatea și temeinicia arestării preventive a inculpatului A. G. V., fiul lui G. și M., ns. la 31.12.1994, în R., jud.B., cu domiciliul în ., jud.B., CNP_, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la omor calificat, prevăzută și pedepsită de art.20 raportat la art.174 al.1, art.175 al.1 lit.a, i Cod penal, cu aplicarea art. 99 și următoarele Cod penal.
În baza art.139 al.1 și 35 Cod procedură penală și art.145 Cod procedură penală, măsura arestării preventive a inculpatului A. G. V. a fost înlocuită cu măsura preventivă a obligării inculpatului de a nu părăsi localitatea de domiciliu, respectiv ., fără încuviințarea Tribunalului pentru Minori și Familie B..
Pe durata măsurii preventive, inculpatul a fost obligat să respecte următoarele obligații: să se prezinte la organul de urmărire penală sau, după caz, la instanța de judecată ori de câte ori este chemat; să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție; să nu își schimbe locuința fără încuviințarea Tribunalului pentru Minori și Familie B.; să nu dețină, să nu folosească și să nu poate nicio categorie de arme; să nu se apropie de persoana vătămată S. D., membrii familiei acesteia, precum și de martorii P. M. A., M. E. M., B. I. D., M. I. L., D. F., R. G. și să nu comunice cu aceste persoane direct sau indirect; să nu se afle în locuința persoanei vătămate.
Inspectoratul de Poliție al Județului B. – Secția de Poliție Rurală competentă pentru . stabilit ca organ de poliție desemnat cu supravegherea respectării de către inculpat a interdicției de a părăsi localitatea și a obligațiilor de mai sus.
Inculpatului i s-a atras atenția că în caz de încălcare, cu rea-credință, a măsurii preventive sau a obligațiilor stabilite mai sus se va lua față de el măsura arestării preventive.
S-a dispus punerea în libertate a inculpatului la rămânerea definitivă a prezentei încheieri, dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză.
Pentru a dispune în acest sens, prima instanță a reținut, în esență, faptul că măsura arestării preventive a inculpatului a fost luată în mod legal și temeinic, cu respectarea prevederilor art.148 al.1 lit.f Cod procedură penală, însă, în prezent, aceste temeiuri s-au modificat, justificând înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatului cu o măsură mai puțin restrictivă de drepturi, în condițiile art.139 Cod procedură penală.
Astfel, din probatoriul administrat în faza urmăririi penale, rezultă probe și indicii temeinice care justifică bănuiala rezonabilă privind săvârșirea de către inculpat a faptei pentru care fost trimis în judecată, fiind astfel îndeplinite cerințele art.143 Cod procedură penală. În acest sens, instanța a avut în vedere, în principal, propriile declarații ale inculpatului, declarațiile părții vătămate și ale martorilor P. M. A., M. E. M., Kicsi A., B. I. D., M. I. L., D. F. și R. G., procesul verbal de cercetare la fața locului și rapoartele de expertiză medico-legale.
Concluzia de mai sus nu afectează prezumția de nevinovăție de care beneficiază în continuare, integral, inculpatul, întrucât, în cazul măsurii arestării preventive nu se analizează fondul acuzațiilor aduse acestuia, care se va realiza în cursul judecării în fond a procesului, ci numai existența unor probe și indicii care justifică în mod rezonabil suspiciunea asupra săvârșirii unei anumite fapte.
Pe de altă parte, în această fază procesuală nu poate fi pusă în discuție încadrarea juridică a faptei, stabilită prin actul de inculpare, la care a făcut referire apărarea, aceasta fiind, de asemenea, o chestiune care nu poate fi tranșată decât în cursul judecării fondului cauzei, aceeași concluzie impunându-se și cu privire la verificarea susținerilor inculpatului privind existența unor acte de conduită provocatoare din partea părții vătămate.
În acest stadiu cerințele art.143 Cod procedură penală sunt pe deplin îndeplinite, cât timp inculpatul însuși recunoaște prin declarațiile date în cursul urmăririi penale actele de violență îndreptate împotriva vătămate.
În ceea ce privește celelalte două condiții impuse de prevederile art.148 al.1 lit.f Cod procedură penală, cea obiectivă este în mod evident îndeplinită, maximul pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunea de tentativă la omor calificat fiind superior pragului minim de 4 ani închisoare stabilit de către norma legală menționată.
În schimb, temeiurile legate de cerința subiectivă prevăzută de lege, respectiv ca lăsarea în libertate a inculpatului să prezinte pericol concret pentru ordinea publică s-au modificat și nu mai impun în prezent păstrarea inculpatului în stare de arest, spre deosebire de momentul luării și prelungirii arestării preventive.
Sub acest ultim aspect, instanța a precizat că măsura arestării preventive are un caracter excepțional în privința minorilor, cu atât mai mult cu cât inculpatul nu a suferit condamnări anterioare. Deși din fotocopiile existente la dosarul de urmărire penală rezultă că există suspiciuni privind implicarea inculpatului într-un scandal dintr-un local public, pe fondul consumului de alcool, incidentul respectiv este în curs de cercetare, inculpatul beneficiind de prezumția de nevinovăție, iar, pe de altă parte, văzând și concluziile referatului de evaluare efectuat în cauză, s-a apreciat că, urmare a avertismentului extrem de serios primit prin perioada petrecută în stare de arest preventiv, cu sprijinul familiei și în condițiile instituirii unei supravegheri adecvate, conduita anterioară a inculpatului, în ansamblul său iar nu prin raportare la un singur incident, poate constitui o premisă pentru diminuarea riscului ca, lăsat în libertate, inculpatul să reitereze presupusul comportament antisocial. Oricum, un astfel de risc, pentru a justifica menținerea stării de arest a inculpatului, ar trebui să rezulte cu certitudine, concluzie care nu se poate trage numai pe baza împrejurărilor sus-menționate, cu atât mai mult cu cât inculpatul este minor iar consecințele negative, în special sub aspect psihologic, al mediului carceral asupra unui minor nu pot fi negate.
Pe de altă parte, T. a apreciat că, deși fapta imputată inculpatului este extrem de gravă, față de circumstanțele concrete ale acesteia –pe fondul unui conflict între doi tineri și a consumului de băuturi alcoolice, factori care pot fi evitați pe viitor de către inculpat - și circumstanțele personale ale inculpatului, care este minor, timpul scurs de la momentul arestării preventive a inculpatului, deși nu este foarte lung, este totuși de natură a atenua impactul social al presupusei fapte asupra comunității din care face parte inculpatul, având în vedere și reacția fermă și imediată a organelor de stat.
Totodată, gravitatea faptei imputate inculpatului trebuie apreciată în concret, atât sub aspect obiectiv, cât și subiectiv, sens în care instanța a constatat că prin raportul de expertiză medico-legală psihiatrică (care a fost depus la dosarul de urmărire penală la data de 30.08.2012 și, ca urmare, nu a fost disponibil la momentul luării și prelungirii măsurii arestării preventive) se constată că la momentul săvârșirii faptei inculpatul ar fi avut discernământul diminuat.
Față de toate aceste aspecte, s-a apreciat că la acest moment nu se mai impune păstrarea inculpatului în stare de arest, prevenirea riscului reiterării unui comportament violent și asigurarea bunei desfășurări a procesului penal putând fi realizate și prin luarea față de inculpat a unei măsuri preventive mai puțin restrictive de drepturi, precum obligarea de a nu părăsi localitatea de domiciliu, o astfel de măsură preventivă fiind însă pe deplin necesară, nu atât pentru a preveni sustragerea inculpatului de la procesul penal, aspect cu privire la care nu există date relevante la acest moment, însă mai ales pentru ca inculpatul să poată fi supus unei supravegheri corespunzătoare dată fiind conduita sa anterioară.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs P. de pe lângă T. pentru Minori și Familie B., criticând-o pentru netemeinicia soluției dispuse, solicitând casarea acesteia și menținerea arestării preventive a inculpatului; în esență, procurorul a invocat pericolul social ridicat al faptei de care este acuzat inculpatul, dar și faptul că măsura este necesară pentru buna desfășurare a procesului penal având în vedere că în cauză cercetarea judecătorească nu a început.
Verificând încheierea atacată pe baza actelor și lucrărilor dosarului, prin prisma criticilor formulate, precum și din oficiu sub toate aspectele, astfel cum cer dispozițiile art. 3856 alin. 3 Cod procedură penală, dar în limitele prevăzute de alin. 1 al aceluiași articol, Curtea constată că recursul declarat P. de pe lângă T. de Minori și Familie B. este nefondat pentru următoarele considerente:
Inculpatul A. G. V. a fost arestat preventiv prin încheierea de ședință nr.13/10.08.2012 a Tribunalului pentru Minori și Familie B., sub acuzația comiterii infracțiunii de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20 Cod penal raportat la art.174 alin.1, 175 alin.1 lit.i Cod penal, cu aplicarea art. 99 și urm. Cod penal, constând, în esență, în aceea că, în noaptea de 09/10.08.2012, în jurul orelor 23:45, în urma unei altercații cu partea vătămată S. D., în vârstă de 22 ani, i-a aplicat acestuia o lovitură cu o sticlă în zona feței, care i-a produs o fractură de mandibulă și o lovitură cu cuțitul în zona lombară dreaptă, acțiuni ce au produs victimei un traumatism cranio-facial acut prin agresiune, fractură ram. anterior mandibulă stângă și plagă prin înjunghiere lombar dreapta.
Ca temei al privării de libertate au fost reținute dispozițiile art.148 lit. f Cod procedură penală.
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă T. pentru Minori și Familie B., în dosarul nr.111MF/P/2012, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului minor A. G. V., pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat prevăzută și pedepsită de art.20 raportat la art.174 alin.1 Cod penal, art.175 alin.1 lit. a,i Cod penal, cu aplicarea art.99 și următoarele Cod penal.
În fapt, s-a reținut în sarcina inculpatului că, în noaptea de 09/10.08.2012, pe fondul consumului de alcool, a reproșurilor făcute de concubina sa cu privire la faptul că nu i-a luat apărarea față de partea vătămată S. D., reproșuri care erau total nejustificate și în scop de răzbunare, simțindu-se lezat în demnitatea sa de bărbat, inculpatul a luat din locuința sa un cuțit și o sticlă de bere, cu scopul declarat de a-l întâlni pe partea vătămată și a–l agresa, ceea ce a și făcut, lovindu-l pe partea vătămată în zona capului cu o sticlă de bere și cu un cuțit în zona lombară dreaptă. S-a reținut că, deși potrivit raportului de expertiză medico-legală întocmit de S. Județean de Medicină Legală B., rezultă că leziunile suferite de partea vătămată nu i-au pus în primejdie viața, aceste concluzii nu sunt obligatorii pentru organul de urmărire penală sub aspectul încadrării juridice a faptelor săvârșite de către inculpat, iar în sarcina inculpatului A. G. V. se reține săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat, dat fiind împrejurările concrete în care inculpatul a săvârșit fapta, scopul urmărit, zona corpului uman țintită.
Curtea constată, astfel cum în mod corect a apreciat și instanța de fond, că, în cauză, este îndeplinită cerința prevăzută de art. 143 alin. 1 Cod procedură penală, în sensul că există suficiente indicii temeinice, în accepțiunea dată acestei noțiuni de art. 681 Cod procedură penală, care justifică presupunerea rezonabilă că inculpatul ar fi comis fapta pentru care a fost trimis în judecată, relevante în acest sens fiind propriile declarații, care se coroborează cu cele ale martorilor P. M. A., Kicsi A., M. E. etc., cu declarațiile părții vătămate, precum și cu aspectele consemnate în procesul-verbal de cercetare la fața locului și în rapoartele de expertiză medico-legală.
Contrar celor susținute de recurent, Curtea constată că și sub aspectul condițiilor prevăzute de art. 148 lit. f) Cod procedură penală, hotărârea primei instanțe este la adăpostul oricăror critici având în vedere că în cauză nu mai este îndeplinită una dintre cerințele a cărei respectare este necesară pentru menținerea măsurii arestării preventive și anume aceea a existenței la dosar a unor probe că lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică, deși pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea reținută în sarcina sa este închisoarea mai mare de 4 ani.
Cu privire la acest aspect, este de menționat că, în jurisprudența sa constantă (spre exemplu, cauza C. contra României), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a dezvoltat patru motive fundamentale pentru a justifica arestarea preventivă a unui acuzat suspectat că ar fi comis o infracțiune, și anume pericolul ca acesta să fugă, riscul ca acuzatul, odată pus în libertate, să împiedice administrarea justiției, să comită alte infracțiuni sau să tulbure ordinea publică.
Pericolul de împiedicare a bunei desfășurări a procesului penal, ca și pericolul de tulburare a ordinii publice, nu pot fi invocate în mod general și abstract de către autorități, ci trebuie să se bazeze pe probe faptice, neputând fi considerate relevante și suficiente decât dacă se întemeiază pe date de natură să demonstreze că punerea în libertate a acuzatului ar afecta, într-adevăr, ordinea de drept, ceea ce presupune existența unor indicii concrete care relevă o veritabilă cerință de interes public ce prevalează, în ciuda prezumției de nevinovăție, asupra regulii de respectare a libertății individuale stabilită de art. 5 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Așadar, pericolul pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a unui inculpat nu poate fi presupus generic, ci el trebuie să fie de ordinul evidenței și nemijlocit dovedit, art. 148 lit. f) Cod procedură penală impunând existența la dosarul cauzei a unor probe în sensul că o întreagă colectivitate ar fi pusă în primejdie dacă presupusul infractor este lăsat liber.
Legea cere ca acest pericol să fie generat nu de săvârșirea faptei, ci de lăsarea inculpatului în libertate, fiind, deci, ulterior comiterii acțiunii antisociale și trebuie constatat pe baza altor elemente de apreciere, cum ar fi datele care circumstanțiază persoana făptuitorului, timpul scurs de la săvârșirea faptelor cercetate, conduita persoanei bănuite de comiterea acestora pe parcursul investigațiilor.
În speță, din actele dosarului, rezultă că, pe parcursul derulării urmăririi penale, inculpatul a recunoscut fapta imputată, iar atitudinea pe care a înțeles să o adopte până în prezent în cauză demonstrează că a conștientizat gravitatea conduitei adoptate și, mai ales, consecințele posibile ale acesteia; totodată, nu este cunoscut cu antecedente penale, este foarte tânăr, are o familie organizată, referatul de evaluare evidențiind perspectivele concrete de reintegrare socială de care acesta dispune.
Prin urmare, profilul socio-moral al inculpatului nu mai justifică în nici un fel, la acest moment, temerea că, lăsat în libertate, ar periclita ordinea de drept sau ar crea disfuncții în menținerea acesteia.
Cu privire la aspectele ce țin de persoana inculpatului, Curtea subliniază că ele reprezintă, potrivit art. 136 alin. 8 Cod procedură penală, elemente de care trebuie să se țină seama la alegerea celei mai bune măsuri provizorii, arestarea preventivă a unui acuzat neputând fi justificată în mod esențial și abstract de gravitatea și natura infracțiunii de care acesta este bănuit, astfel cum a susținut recurentul.
Totodată, instanța de recurs constată că, la dosarul cauzei, nu există niciun indiciu că inculpatul s-ar sustrage de la judecată ori ar încerca să influențeze mersul procesului, sau că ar comite alte infracțiuni similare.
Ca urmare, având în vedere aceste aspecte, Curtea, în acord cu opinia primei instanțe, apreciază că judecarea cauzei cu inculpatul în stare de libertate nu ar putea fi afectată, realizarea scopului prevăzut de art. 136 Cod procedură penală nefiind condiționată de privarea sa de libertate.
Împrejurarea că în cauză cercetarea judecătorească nu a demarat nu constituie un argument pentru menținerea arestării preventive a inculpatului, în condițiile în care, în acord cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, independent de stadiul în care se află procedura, instanța este obligată să analizeze argumentele prezentate de inculpat cu privire la profilul său personal și la situația sa familială, precum și posibilitatea de a adopta una dintre măsurile alternative arestării preventive, prevăzute de dreptul intern.
Totodată, obligațiile impuse inculpatului pe durata măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea Ungra sunt de natură să asigure buna desfășurare a procesului penal.
Ca urmare, având în vedere considerentele anterior expuse, Curtea, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) Cod procedură penală, va respinge, ca nefondat recursul declarat de P. de pe lângă T. de Minori și Familie B. și va menține încheierea de ședință din data de 06.09.2012.
Față de soluția ce urmează a fi pronunțată, în temeiul art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de P. de pe lângă T. pentru Minori și Familie B. împotriva încheierii de ședință din data de 06.09.2012, pronunțată de T. pentru Minori și Familie B. în dosarul penal nr._ 12, pe care o menține.
În baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 07 septembrie 2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
E. B. N. H. N. Țînț
Grefier
D. S.
red.NȚ/10.09.2012
tehnoredact.DS/11.09.2012
jud.fond.A. I.
| ← Infracţiuni privind comerţul electronic. Legea nr. 365/2002.... | Furt. Art.228 NCP. Decizia nr. 419/2014. Curtea de Apel BRAŞOV → |
|---|
