Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată. Art.278 ind.1 C.p.p.. Decizia nr. 846/2013. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 846/2013 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 24-10-2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ NR. 846/R DOSAR NR._
Ședința publică din data de 24 octombrie 2013
Instanța constituită din:
Complet de judecată CR4:
PREȘEDINTE: A. C. M. - judecător
Judecător: M. Ș.
Judecător: E. B.
Grefier: C. G.
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public – procuror L. T. – din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel B..
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de petentul O. L. împotriva sentinței penale nr. 167 din 11 septembrie 2013, pronunțată de Judecătoria Zărnești în dosarul penal nr._ .
Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod Procedură penală, în sensul că toate afirmațiile, întrebările și susținerile celor prezenți, inclusiv ale președintelui completului de judecată au fost înregistrate cu mijloace tehnice audio-video.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa recurentului petent O. L..
Procedură îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Întrebat fiind, reprezentantul Ministerului Public declară că nu mai are cereri de formulat în cauză.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța, față de dispozițiile art. 2781 alin. 10 din Codul de procedură penală, din oficiu, pune în discuție inadmisibilitatea căii de atac formulate de către petentul O. L..
Reprezentantul Ministerului Public arată că în cauză este vorba despre o plângere întemeiată pe dispozițiile art. 2781 Cod procedură penală, soluționată în fond de către Judecătoria Zărnești, la data de 11 septembrie 2013. Soluția pronunțată de către instanța de fond este definitivă, aceasta nefiind prevăzută cu cale de atac. Pe cale de consecință, în baza art. 38515 pct. 1 lit. a Cod procedură penală, solicită respingerea recursului declarat de petentul O. L. împotriva sentinței penale nr. 167 din 11 septembrie 2013 pronunțată de Judecătoria Zărnești în dosarul penal nr._, ca inadmisibil și a se dispune totodată obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
CURTEA,
Constată că, prin sentința penală nr. 167 din 11 septembrie 2013 pronunțată de Judecătoria Zărnești în dosarul penal nr._, în baza art. 278/1 alin. 8 lit. a) Cod procedură penală s-a respins ca nefondată plângerea formulată de petentul O. L. împotriva rezoluției din data de 21.03.2013, pronunțată în dosarul nr. 1292/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărnești, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimații B. D. și B. G..
S-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs petentul O. L., în data de 27 septembrie 2013, dosarul fiind înaintat de către instanța de fond și înregistrat pe rolul Curții de Apel B. la data de 16 octombrie 2013. Recurentul petent O. L. nu și-a motivat în drept recursul declarat împotriva sentinței penale nr. 167 din 11 septembrie 2013 pronunțată de Judecătoria Zărnești în dosarul penal nr._ .
La termenul de judecată din data de 24 octombrie 2013, această instanță a pus în discuție admisibilitatea căii de atac formulată de către petentul O. L..
Curtea reține că potrivit art. 2781 alin. 10 Cod procedură penală, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010, hotărârea judecătorului pronunțată potrivit alin. (8) este definitivă.
În speță, Judecătoria Zărnești a pronunțat sentința recurată la data de 11 septembrie 2013, ulterior intrării în vigoare a legii menționate.
Potrivit art. XXIV alin. 1 din Legea nr. 202/2010, doar hotărârile pronunțate în cauzele penale înainte de . prezentei legi rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul.
Așa fiind, reținând că legea procesual penală este de imediată aplicare, se constată că în cauză a fost recurată o hotărâre judecătorească definitivă, astfel încât, în baza art. 38515 pct. 1 lit. a Cod procedură penală, recursul declarat de petentul O. L. împotriva sentinței penale nr. 167 din 11 septembrie 2013 pronunțată de Judecătoria Zărnești în dosarul penal nr._ urmează a fi respins, ca inadmisibil.
În temeiul art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, recurentul petent va fi obligat să plătească statului suma de 20 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de petentul O. L., împotriva sentinței penale nr. 167/11.09.2013, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Zărnești.
În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală obligă petentul O. L. la plata sumei de 20 lei către stat cu titlu de cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 24 octombrie 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
A. C. M. M. Ș. E. B.
GREFIER
C. G.
Red. M.Ș./29.10.2013
Tehnoredact.R.G./30.10.2013/ 2 ex.
Jud. fond S. M.
| ← Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor... | Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 782/2013.... → |
|---|








