Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 880/2013. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 880/2013 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 25-10-2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
Secția penală și pentru cauze cu minori
DECIZIA PENALĂ nr. 880/R DOSAR NR._
Ședința publică din 25 octombrie 2013
Instanța constituită din:
Complet de judecată CRM3:
Președinte: S. F. - judecător
Judecător: A. M.
Judecător: A. D.
Grefier: D. S.
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public – procuror C. A. – din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel B..
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursurilor declarate de P. de pe lângă J. B. și partea civilă R. Națională a P. R. prin DIRECȚIA SILVICĂ B. împotriva sentinței penale nr. 1113 din data de 11 iunie 2013 pronunțată de J. B. în dosarul penal nr._ .
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod procedură penală, în sensul că toate afirmațiile, susținerile, întrebările și răspunsurile părților prezente, inclusiv cele ale președintelui completului de judecată, au fost înregistrate prin mijloace tehnice audio-video.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 10 octombrie 2013, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate prin încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, iar instanța din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru data de 18 octombrie 2013, iar apoi a amânat pronunțarea pentru data de astăzi, 25 octombrie 2013, când;
CURTEA,
Se constată că prin sentința penală nr. 1113/11.06.2013 a Judecătoriei B., s-a constatat că în privința inculpatului T. N. G. nu sunt aplicabile dispozițiile art. 99 și urm. Cod penal.
În baza art. 208 al. 1, 209 al. 1 lit. a, i Cod penal cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal, art. 320¹ al. 7 Cod procedură penală, art. 74 al. 2, 76 lit. d Cod penal l-a condamnat pe inculpatul T. N. G., fiul lui N. și I., născut la data de 18.05.1992 în mun. B., domiciliat în com. Mănăștiur, .. 134, jud. T., CIP . nr._, CNP_, la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
În baza art. 71 al. 1, 2 Cod penal s-au interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a (teza a II-a), lit. b Cod penal pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 81 al. 1 Cod penal s-a suspendat condiționat executarea pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani stabilit conform art. 82 Cod penal.
În baza art. 71 alin. 5 Cod penal raportat la art. 64 lit. a (teza a II-a) și b Cod penal pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei, s-a suspendat și exercitarea pedepsei accesorii.
În baza art. 359 alin. 2 Cod penal s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal a căror nerespectare determină revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei în cazul săvârșirii unei alte infracțiuni.
În baza art. 208 al. 1, 209 al. 1 lit. a, i Cod penal cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal, art. 99 și urm. Cod penal, art. 320¹ al. 7 Cod procedură penală, art. 74 al. 2, 76 lit. d Cod penal l-a condamnat pe inculpatul T. G. A., fiul lui N. și I., născut la data de 13.09.1993 în mun. B., domiciliat în com. Mănăștiur, .. 134, jud. T., CIP . nr._, CNP_, la pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
În baza art. 71 al. 1, 2 Cod penal s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a (teza a II-a), lit. b Cod penal pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 81 al. 1 Cod penal s-a suspendat condiționat executarea pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 8 luni stabilit conform art. 82 Cod penal.
În baza art. 71 alin. 5 Cod penal raportat la art. 64 lit. a (teza a II-a) și b Cod penal pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei, s-a suspendat și exercitarea pedepsei accesorii.
În baza art. 359 alin. 2 Cod penal s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal a căror nerespectare determină revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei în cazul săvârșirii unei alte infracțiuni.
În baza art. 14, 346 Cod procedură penală raportat la art. 998 cod civil s-a respins acțiunea civilă formulată de partea civilă Direcția Silvică B. – O. S. B. ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că în cursul anului 2010, pe fondul unei situații materiale precare și al dificultăților locative cu care se confrunta familia inculpaților, aceștia au locuit într-un imobil dezafectat, aflat la . care aparținea Ocolului S. B.. În proximitatea acestuia, la o distanță de aproximativ 10 metri, se află o cabană ce aparținea tot Ocolului S. B. și care, din anul 2008, nu mai era utilizată de proprietară.
Profitând de lipsa oricărei persoane la această cabană sau a unor verificări periodice cu privire la starea acesteia, inculpații, frații T. N. și T. G., au pătruns de mai multe ori în interior, prin escaladarea geamului, sustrăgând în mod repetat diverse bunuri care se găseau în interior, în special de natură feroasă, în vederea valorificării acestora în centre de colectare fier vechi. Cei doi inculpați au acționat în unele ocazii singuri, în altele împreună sau alături și de alte persoane, până în luna ianuarie 2011 când comiterea acestor furturi a fost descoperită de angajații Ocolului S. și a fost anunțată organelor de poliție.
Pentru a reține această situație de fapt, instanța a avut în vedere plângerea penală formulată de Szokol L., reprezentantul părții vătămate, în cuprinsul căreia s-a reclamat că în perioada 2010 – ianuarie 2011 persoane necunoscute au sustras din Cabana Vlădeni mai multe bunuri, respectiv uși interioare, instalația electrică în totalitate, tabloul electric, țevile din cupru ale instalației de încălzire, instalațiile sanitare din toalete.
Urmare a plângerii penale s-a întocmit procesul verbal de cercetare la fața locului, acesta precum și planșa foto anexă demonstrând, prin urmele de răvășire existente și degradările aduse imobilului, faptul că s-a pătruns în interiorul acestuia și au fost sustrase bunurile la care se face referire în cuprinsul plângerii (cabluri electrice, țevi cupru, instalația sanitară etc.)
Pentru stabilirea identității persoanelor care au pătruns în imobil instanța s-a avut în vedere faptul că prin adresa nr._/14.02.2011 emisă de IPJ B. – S. Criminalistic s-a comunicat că în urma examinării în baza de date a sistemului AFIS s-a stabilit că una dintre urmele ridicate cu ocazia cercetării la fața locului aparține inculpatului T. G. A.. Aceleași concluzii au fost exprimate și în urma analizării acestor urme de către specialiști, prin raportul de constatare tehnico-științifică nr._/10.03.2011 arătându-se că fragmentul de urmă papilară a fost creat de inculpatul T. G. A..
Acesta a fost audiat în cauză în faza de urmărire penală, relatând că la începutul anului 2010 a pătruns în cabana în discuție împreună cu fratele său, numitul T. N., prin escaladarea ferestrei iar acolo, prin smulgere, au luat țevile de cupru de la instalația de încălzire pe care le-au vândut unei persoane din comunitate, primind în schimb alimente.
Inculpatul a susținut și că, ulterior acestui moment, a revenit în cabană împreună cu fratele său, sustrăgând ușa de la centrală, două aplice și profile din aluminiu precum și faptul că acțiuni de acest tip s-au derulat în mai multe rânduri, foarte des, fără a putea preciza din acest motiv numărul actelor, de fiecare dată fiind sustrase diverse mărunțișuri.
Declarațiile inculpatului T. G. A. se coroborează cu cele ale inculpatului T. N. care, audiat, a recunoscut și el faptul că începând cu anul 2010 a început să sustragă bunuri din cabană. Astfel, inculpatul a descris că a sustras împreună cu fratele său o ușă din fier de la centrala termică, profile din aluminiu și două aplice iar într-o altă ocazie țevile din cupru de la instalația de încălzire. Inculpatul a recunoscut, de asemenea, că într-o altă ocazie, singur, la începutul anului 2011, a sustras 11 kg de țevi de cupru.
Instanța a coroborat aceste declarații cu cele ale martorilor audiați în cursul urmăririi penale. Astfel, martorul D. I. a afirmat că a auzit că unii dintre frații T. obișnuiau să intre în cabană pentru a sustrage bunuri, el observându-i pe inculpații T. N. și T. G. procedând în acest fel și atrăgându-le atenția în mai multe rânduri să nu mai facă acest lucru în timp ce martorul B. F. a susținut și el că a auzit că frații T. au sustras bunuri din cabană.
De asemenea, numitul B. A., audiat în calitate de învinuit, a declarat că i-a auzit pe cei doi inculpați lăudându-se că sustrag bunuri din cabană în timp ce T. D., fratele inculpaților, a afirmat că are cunoștință că în cabană a pătruns cei doi inculpați.
Pe de altă parte, instanța a reținut ca relevant în cauză faptul că din declarațiile persoanelor audiate reiese posibilitatea ca și alte persoane să fi acționat într-o modalitate similară. Astfel, învinuitul P. C. a recunoscut cu ocazia audierii că a smuls panoul electric al cabanei, aruncând cutia cu panoul în spatele locuinței familie T., în timp ce numitul T. D. a susținut că a pătruns și el în cabană împreună cu B. A.. La rândul lor inculpații au declarat că au cunoștință de sustragerea unor bunuri din cabană de către alte persoane, făcând referire la B. A., la nepoții lui U. și fratele lor, T. D..
În raport de acestea, instanța a considerat că probele atestă faptul că cei doi inculpați au pătruns în mai multe rânduri în cabană, fără însă a se putea stabili numărul actelor, și au sustras diverse bunuri, neputându-se însă reține în sarcina lor sustragerea tuturor bunurilor la care a făcut referire partea vătămată în condițiile în care inculpații nu au recunoscut acest lucru iar probele nu au dus la stabilirea cu certitudine a faptul că sunt autorii tuturor sustragerilor din cabană.
În drept, faptele celor doi inculpați de a pătrunde, în intervalul începutul anului 2010 – ianuarie 2011, în mod repetat, de regulă prin escaladarea ferestrei, în cabana din Vlădeni aparținând Ocolului S. B. de unde au sustras diverse bunuri (țevi de cupru, cabluri electrice, ușă din fier etc.) întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt prev. de art. 208 al. 1 Cod penal.
Sub aspectul laturii obiective, există o acțiune a luare a unor bunuri din detenția posesorului legal, fără consimțământul acestuia, producându-se rezultatul prevăzut de lege, respectiv o diminuare a patrimoniului deținătorului, între acțiune și urmarea socialmente periculoasă existând un raport de cauzalitate directă. Sub aspectul laturii subiective, fiecare dintre inculpați a acționat cu intenție directă, urmărind producerea rezultatului păgubitor, existând și scopul însușirii pe nedrept a bunurilor sustrase.
Fapta fiecărui inculpat este una calificată, fiind săvârșită în condițiile art. 209 al. 1 lit. a Cod penal, respectiv de două persoane împreună și litera i – inculpații pătrunzând în cabană prin escaladarea ferestrei și folosind smulgerea pentru sustragerea unor bunuri (ex. țevile instalației sanitare).
Instanța a apreciat, de asemenea, că în mod corect s-a reținut că este vorba de o singură infracțiune de furt săvârșită în formă continuată. Astfel, în conformitate cu prevederile art. 41 al. 2 Cod penal, infracțiunea este continuată când o persoană săvârșește la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, acțiuni sau inacțiuni care prezintă, fiecare în parte, conținutul aceleiași infracțiuni. Instanța consideră îndeplinite în speță aceste condiții raportat la faptul că fiecare dintre acțiuni realizează conținutul infracțiunii de furt, inculpații au acționat într-o modalitate identică, prin pătrunderea în cabană și sustragerea de bunuri de aceeași natură iar actele s-au succedat la intervale relativ scurte de timp, toate acestea demonstrând și existența unei rezoluții unice infracționale.
În același timp, similar procurorului, instanța a constatat că nu se poate stabili numărul de acte materiale în condițiile în care probele administrate nu au fost suficiente pentru lămurirea acestui aspect.
În cauză, ambii inculpați au fost trimiși în judecată reținându-se starea de minoritate. Însă, cu privire la inculpatul T. N. G. instanța a constatat că acesta este născut la data de 18.05.1992, împlinind vârsta de 18 ani în data de 18.05.2010. Or, activitatea infracțională a inculpatului a debutat în timpul minoratului (începutul anului 2010) dar a luat sfârșit la începutul lunii ianuarie 2011 (acest inculpat făcând expres referire în cuprinsul declarației sale la săvârșirea unei fapte în această perioadă). Fiind vorba de o infracțiune continuată, această dată care este cea a epuizării infracțiunii se are în vedere pentru aprecierea incidenței anumitor instituții de drept, inclusiv pentru a se stabili dacă este vorba de fapte comise în minoritate sau nu. În raport de acestea, ținând cont că inculpatul T. N. G. era major la data epuizării infracțiunii continuate, în privința sa nu mai sus aplicabile dispozițiile art. 99 și urm. Cod penal cu privire la starea de minoritate.
În ceea ce privește sancțiunea aplicată inculpatului minor T. G. A., instanța a avut în vedere că acesta era minor la data săvârșirii infracțiunii astfel că sunt aplicabile dispozițiile art. 100 Cp care prevede aplicarea unei măsuri educative sau a unei pedepse. Conform al. 2 al aceluiași text de lege, „pedeapsa se aplică numai dacă se apreciază că luarea unei măsuri educative nu este suficientă pentru îndreptarea minorului”. Pentru alegerea sancțiunii, instanța a reținut criteriile oferite de al. 1, respectiv gradul de pericol social al faptei, starea fizică, dezvoltarea intelectuală și morală, comportamentul minorului, condițiile în care a trăit și orice alte elemente de natură a caracteriza persoana minorului.
Instanța a avut în vedere în special faptul că inculpatul a acționat în mod repetat, ceea ce indică un grad mai ridicat de periculozitate a făptuitorului care a încălcat în mod repetat normele legale dar și că acesta nu este la singura abatere, fiind deja sancționat administrativ pentru săvârșirea unei fapte de distrugere. În raport de aceste elemente se impune concluzia că aplicarea unei măsuri educative nu este suficientă, instanța urmând a aplica câte o pedeapsă, ținând cont de prevederile art. 109 Cod penal.
La individualizarea pedepselor aplicate inculpatului inculpaților pentru infracțiunile reținute în sarcina lor instanța a avut în vedere dispozițiile art. 52 Cod penal referitoare la scopul pedepsei, precum si criteriile prev. de art. 72 Cod penal, respectiv dispozițiile părții generale a Codului penal, gradul de pericol social al faptei raportat la modul si mijloacele de săvârșire a faptei, scopul urmărit si urmarea produsă, precum și persoana infractorului si împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală, urmând a ține cont și de aplicabilitatea dispozițiilor art. 320¹ al. 7 Cod procedură penală iar cu privire la inculpatul minor T. G. a prevederilor art. 109 Cod penal.
Analizând prin prisma acestor criterii, instanța a reținut că este vorba de o infracțiune contra patrimoniului, săvârșită prin mai multe acte, în mod repetat, la intervale relativ scurte de timp. Pe de altă parte, nu au fost folosite mijloace speciale, inculpații profitând de lipsa pazei și a controlului la cabana în discuție, bunurile sustrase nu aveau o valoare ridicată, iar cu privire la persoana inculpaților se va da eficiență atitudinii acestora sincere, adoptate încă din cursul urmăririi penale și apoi al judecății, care a contribuit la justa soluționare a cauzei.
De asemenea, astfel cum rezultă din cuprinsul referatelor de evaluare depuse la dosarul cauzei, instanța a avut în vedere situația specială a inculpaților care provin dintr-o familie care nu a fost de natură a le procura acestora mijloacele minime pentru subzistență, nu au beneficiat de stabilitate locativă, la data faptelor locuind într-un imobil dezafectat, iar scandalurile dintre părinți pe fondul consumului de alcool erau frecvente, inculpatul T. G. A. fiind chiar lovit de tatăl său, situație în care a suferit un hematom pe creier la care s-a adăugat o întârziere mintală ușoară. În ciuda acestor condiții care au influențat negativ dezvoltarea celor doi inculpați aceștia în prezent par a fi integrați social, desfășurând activități lucrative, asumându-și rolul de întreținători de familie și nefiind implicați în comiterea altor fapte de natură penală. Toate aceste date referitoare la persoana inculpaților au fost reținute de instanță ca și circumstanță atenuantă conform art. 74 al. 2 Cod penal și, ținând cont de aceste dispoziții legale precum și de art. 76 lit. d Cod penal, s-a aplicat fiecăruia o pedeapsă cu închisoarea într-un cuantum situat sub minimul prevăzut de lege, astfel cum a fost redus ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 320¹ al. 7 Cod procedură penală.
Având în vedere aplicarea unei pedepse cu închisoarea, în baza art. 71 al. 1 Cod penal instanța a interzis fiecărui inculpat exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a (teza a II-a), b Cod penal pe durata executării pedepsei.
În ceea ce privește individualizarea modalității de executare a pedepsei, cu privire la ambii inculpați, instanța a reținut că în cauză sunt îndeplinite condițiile pentru incidența instituției suspendării condiționate a executării pedepsei, prevăzute la art.81 Cod penal. Astfel, pe de o parte, pedeapsa aplicată de instanță în fiecare caz este mai mică de 3 ani închisoare, inculpații nu au mai fost condamnați și, ținând cont de circumstanțele concrete în care a fost săvârșită fapta, precum și de circumstanțele personale ale inculpaților analizate mai sus, s-a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia.
În consecință, în temeiul art. 81 Cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei principale pe perioada unui termen de încercare stabilit în condițiile art. 82 Cod penal pentru inculpatul T. N. G. și art. 110 Cod penal cu privire la inculpatul T. G. A., și, pe cale de consecință, s-a făcut aplicarea art. 71 alin. 5 Cod penal referitor la suspendarea și a executării pedepsei accesorii, pe durata suspendării executării pedepsei principale.
În baza art. 359 Cod procedură penală, instanța a atras atenția fiecărui inculpat cu privire la dispozițiile art. 83 Cod penal referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei în cazul săvârșirii cu intenție a unei noi infracțiuni.
Pe latură civilă, partea vătămată Direcția Silvică B. – O. S. B. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 27.000 lei reprezentând daune materiale, respectiv contravaloarea bunurilor sustrase din cabană și a distrugerilor provocate prin această sustragere în intervalul 2010 – ianuarie 2011.
Instanța a reținut că, pentru angajarea răspunderii civile delictuale ca temei al obligării la plata de despăgubiri, trebuie îndeplinite condițiile prevăzute de art. 998-999 Cod civil, respectiv fapta ilicită, prejudiciu, legătura de cauzalitate și vinovăția.
Cu privire la una dintre aceste condiții, respectiv prejudiciului, instanța a constatat că pentru a se dispune repararea acestuia este necesar să fie cert atât sub aspectul existenței cât și al cuantumului care trebuie să fie determinat sau determinabil.
În speță s-a reținut că nu există probe care să ducă la certitudinea sustragerii de către cei doi inculpați a tuturor bunurilor din cabană și în raport de care s-a calculat prejudiciului de partea civilă. Pe de altă parte, s-a reținut că partea civilă nu a dovedit nici valoarea bunurilor recunoscute a fi fost sustrase de către inculpați (de exemplu, țevile de cupru, instalația electrică, ușa centralei termice), la dosar fiind depuse doar procesele verbal de recepție la terminarea lucrărilor și înscrisuri atestând valoarea globală a bunurilor de inventar aflate în cabana Vlădeni. Or, în condițiile în care partea civilă nu a administrat nici un fel de probe din care să rezulte valoarea bunurilor stabilite a fi sustrase de inculpați după cum nu a oferit nici un criteriu pentru a stabili această valoare instanța consideră că prejudiciul suferit de fiecare parte civilă nu a fost probat sub aspectul cuantumului său, nefiind determinat, astfel că instanța va respinge acțiunea civilă promovată în cauză ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe au declarat recursuri P. de pe lângă J. B. și partea civilă R. Națională a P. – R..
În recursul declarat împotriva sentinței penale nr. 1113 din data de 11 iunie 2013 pronunțată de J. B., parchetul critică sentința sub aspectul netemeiniciei relativ la modalitatea de stabilire a cuantumului pedepselor aplicate celor doi inculpați și sub aspectul nelegalității în ceea ce privește nereținerea dispozițiilor art. 75 lit. c Cod penal în ce privește pe inculpatul major T. N. G.. Din probatoriul administrat în cursul urmăririi penale, inculpații uzând de procedura prevăzută de art.3201 alin. 7 Cod procedură penală, a rezultat săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1, lit. a și i Cod penal, în formă continuată, inculpații săvârșind pe o perioadă îndelungată de timp mai multe acte materiale în dauna părții civile Direcția Silvică B., constând în aceea că au sustras dintr-o cabană mai multe bunuri.
Instanța de fond a aplicat inculpatului major T. N. G. pedeapsa de 1 an închisoare, iar ca modalitate de executare a stabilit suspendarea condiționată a executării pedepsei, iar inculpatului minor la data faptei, T. G. A. a aplicat pedeapsa de 8 luni închisoare și ca modalitate de executare a stabilit suspendarea condiționată a executării pedepsei.
Având în vedere modalitatea de comitere a faptei și repetabilitatea acesteia, faptul că inculpații nu se află la prima batere de acest gen, se impune majorarea pedepselor aplicate raportat la pericolul social sporit al celor doi inculpați, iar ca modalitate de executare, suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.
Consideră că se impune reținerea circumstanței agravante prevăzută de art. 75 alin. 1 lit. c Cod penal pentru inculpatul major T. N. G., care a comis fapta împreună cu fratele său T. G. A., minor la data săvârșirii faptei, fiind fără putință de tăgadă că inculpatul T. N. G. nu a cunoscut faptul că fratele său este minor.
Partea civilă Ragia Națională a P. R. a criticat sentința sub aspectul cuantumului despăgubirilor civile acordate. Se solicită obligarea inculpaților la plata despăgubirilor civile în sumă de_ de lei, aș cum inculpații au recunoscut în cursul urmăririi penale.
Analizând actele și lucrările dosarului Curtea constată că recursul declarat de parchet este întemeiat sub aspectul nereținerii circumstanței agravante prevăzute de art. 75 lit. c Cod penal și art. 80 alin. 2 Cod penal pentru inculpatul T. N. G., relativ la săvârșirea de către acesta a infracțiunii prevăzute de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a, i Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal. Având în vedere că acest inculpat a săvârșit infracțiunea supusă judecății împreună cu fratele său minor, inculpatul T. G. A., se impune reținerea în sarcina primului a circumstanței agravante prevăzute de art. 75 lit. c Cod penal. Cei doi inculpați fiind frați, cu același domiciliu, nu poate fi admisă ipoteza că inculpatul T. N. G. nu ar fi avut cunoștință de faptul că fratele său este minor. Aspectul fizic al coinculpatului și relația de rudenie dintre cei doi, face inadmisibilă această susținere.
În ce privește cererea parchetului de majorare a cuantumului pedepselor aplicate celor doi inculpați, Curtea constată că aceasta nu este întemeiată, deoarece modul în care inculpații au săvârșit faptele, precum și persoana acestora, face ca pedepsele aplicate de instanța de fond să conducă la reeducarea inculpaților, fără a fi necesară majorarea acestora. Inculpații nu au comis infracțiunea de furt în condiții deosebit de grave și nu sunt persoane deosebit de periculoase, care să necesite aplicarea unor pedepse mai mari decât cele aplicate de instanța de fond. Așa cum a reținut și instanța de fond, inculpații nu au folosit mijloace speciale de săvârșire a infracțiunii, iar bunurile sustrase nu au avut o valoare deosebit de mare. Inculpații au avut o atitudine sinceră, au recunoscut săvârșirea faptei încă din cursul urmăririi penale, iar din referatele de evaluare rezultă că inculpații provin dintr-o familie defavorizată, locuiesc într-un imobil dezafectat, nu au mijloace de trai, aspecte care pot justifica săvârșirea faptei de către aceștia. Pentru aceste motive Curtea constată că nu se impune majorarea cuantumului pedepselor aplicate celor doi inculpați.
În ce privește recursul părții civile, Curtea constată că acesta nu este întemeiat, urmând a fi respins, pentru următoarele motive. În mod corect a reținut instanța de fond că în cauză nu nu există probe care să ducă la certitudinea sustragerii de către cei doi inculpați a tuturor bunurilor din cabană și în raport de care s-a calculat prejudiciului de partea civilă. Partea civilă trebuia să facă o minimă dovadă a existenței bunurilor despre care susține că au fost sustrase de inculpați, precum și a contravalorii acestor bunuri. Nefăcând această dovadă, simpla afirmație a părții vătămate cu privire la aceste bunuri și la contravaloarea lor nu este suficientă pentru a stabili cu certitudine valoarea prejudiciului.
Astfel, în mod corect a reținut instanța de fond că partea civilă nu a dovedit valoarea țevilor de cupru, instalației electrice, ușii centralei termice, la dosar fiind depuse doar procesele verbal de recepție la terminarea lucrărilor și înscrisuri atestând valoarea globală a bunurilor de inventar aflate în cabana Vlădeni. Această valoare globală nu este suficientă pentru obligarea inculpaților la plata sumelor solicitate de partea civilă, din moment ce aceasta nu a oferit nici un criteriu pentru a stabili valoarea bunurilor sustrase.
Având în vedere considerentele expuse, Curtea, în baza art.385/15 pct.1 Cod procedură penală, va admite recursul declarat de P. de pe lângă J. B. împotriva sentinței penale nr.1113/11.06.2013 pronunțată în dosarul penal nr._ al Judecătoriei B. pe care o va casa în privința nereținerii prevederilor art. 75 lit. c Cod penal și art. 80 alin. 2 Cod penal în încadrarea juridică a faptelor pentru care a fost condamnat inculpatul T. N. G. și rejudecând cauza:
Va reține prevederile art. 75 lit. c Cod penal și art. 80 alin. 2 Cod penal în încadrarea juridică a faptelor pentru care a fost condamnat inculpatul T. N. G., respectiv furt calificat prevăzut de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a, i Cod penal cu art. 41 alin. 2 Cod penal, art. 320/1 alin. 7 Cod penal, art. 74 alin. 2, art. 76 lit. d și art. 75 lit c și art 80 alin 2 Cod penal, menținând pedeapsa de 1 an închisoare aplicată inculpatului prin sentința recurată.
Va menține restul dispozițiilor sentinței recurate.
Va respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea civilă R. Națională a P. R.-prin Direcția Silvică B. împotriva aceleași sentințe
În baza art. 192 alin 2,.3 Cod procedură penală va obliga recurenta parte civilă R. Națională a P. R.-prin Direcția Silvică B. la plata a 50 de lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat în recurs, restul cheltuielilor judiciare rămânând în sarcina statului.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Admite recursul declarat de P. de pe lângă J. B. împotriva sentinței penale nr.1113/11.06.2013 pronunțată în dosarul penal nr._ al Judecătoriei B. pe care o casează în privința nereținerii prevederilor art. 75 lit. c Cod penal și art. 80 alin. 2 Cod penal în încadrarea juridică a faptelor pentru care a fost condamnat inculpatul T. N. G. și rejudecând cauza:
Reține prevederile art. 75 lit. c Cod penal și art. 80 alin. 2 Cod penal în încadrarea juridică a faptelor pentru care a fost condamnat inculpatul T. N. G., respectiv furt calificat prevăzut de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a, i Cod penal cu art. 41 alin. 2 Cod penal, art. 320/1 alin. 7 Cod penal, art. 74 alin. 2, art. 76 lit. d și art. 75 lit c și art 80 alin 2 Cod penal, menținând pedeapsa de 1 an închisoare aplicată inculpatului prin sentința recurată.
Menține restul dispozițiilor sentinței recurate.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea civilă R. Națională a P. R.-prin Direcția Silvică B. împotriva aceleași sentințe
În baza art. 192 alin 2,.3 Cod procedură penală obligă recurenta parte civilă R. Națională a P. R.-prin Direcția Silvică B. la plata a 50 de lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat în recurs, restul cheltuielilor judiciare rămânând în sarcina statului
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 25.10.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
S. F. A. M. A. D.
Grefier,
D. S.
Red.AD/13.11.2013
Tehnoredactat D.S./15.11.2013/2 ex.
Jud. fond. C. M.
| ← Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 794/2013. Curtea de... | Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor... → |
|---|
