Ultrajul. Art. 239 C.p.. Decizia nr. 626/2012. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 626/2012 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 02-07-2012
- ROMÂNIA -
CURTEA DE APEL B.
Secția penală și pentru cauze cu minori
DOSAR NR._
DECIZIA PENALĂ NR. 626/R
Ședința publică din 2 iulie 2012
Instanța constituită din:
Complet de judecată CR2:
PREȘEDINTE – E. B. - judecător
Judecător – N. H.
Judecător – N. Țînț
Grefier – V. P.
Cu participarea reprezentantei Ministerului Public – procuror A. P.– din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel B..
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursurilor formulate de P. de pe lângă J. Zărnești și inculpatul B. S. împotriva sentinței penale nr. 340/20.11.2011 pronunțată de J. Zărnești în dosar penal nr._ .
Dezbaterile în cauza penală de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod procedură penală.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 21 iunie 2012 când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, iar instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru data de 2 iulie 2012.
CURTEA
Constată că, prin sentința penală nr.340/30.11.2011 pronunțată de J. Zărnești în dosar penal nr._, în baza art.239 al.2 Cod penal, cu aplicarea art.37 al.1 lit.b Cod penal, a fost condamnat inculpatul B. S., fiul lui S. si M., născut. la 02.07.1968 în Zărnești, jud. B., domiciliat în Zărnești, ., jud. B., CI . nr._, CNP_ la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj.
În baza art.39 al.4 Cod penal, a fostaplicatun spor de 3 luni, inculpatul urmând să execute în final 3 ani șsi 3 luni închisoare.
În baza art.71 al.1, 2 Cod penal, inculpatului i-a fost interzisă exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit.a (teza a II-a), b Cod penal pe durata executării pedepsei principale.
S-a luat act că partea vătămată B. N. M. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
În baza art.191 al.1 Cod procedură penală, inculpatul a fost obligat la plata sumei de 800 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în esență, faptul că, agentul de politie B. M., în data de 12.03.2008, împreună cu agentul de poliție V. L., constituiau patrula desemnată să verifice respectarea regulilor de circulație de către conducătorii de atelaje hipo. Partea vătămată a demarat singur misiunea, întrucât colegul său de echipaj fusese însărcinat în prealabil cu efectuarea a două proceduri de citare. Ajungând pe . că traficul era obstrucționat de un atelaj hipo, încărcat cu lemne, nesemnalizat, neînregistrat, deasupra încărcăturii aflându-se 4 persoane. Autoturismul condus de partea vătămată a declanșat semnalele acustice si luminoase, iar la indicația acestuia, conducătorul atelajului, martorul B. F. C. s-a conformat, oprind vehiculul în dreptul clădirii „Complex” din Tohanul Vechi. Partea vătămată a coborât din vehiculul marcat cu însemnele poliției și s-a îndreptat către căruță, concomitent din vehicul sărind și inculpatul, cu un topor asupra sa, care a început să profereze amenințări cu moartea. Ocupanții căruței au încercat să îl tempereze pe insurgent, prinzându-l de brațe, acesta însă a ridicat toporul, partea vătămată a ridicat concomitent mana pentru a-și proteja capul, iar în secunda următoare a fost lovit cu muchia în zona costală. Partea vătămată a reușit să prindă cu ambele mâini coada toporului, inculpatul fiind dezarmat cu ajutorul persoanelor din căruță, dintre care două au luat o drujbă și s-au îndreptat în fugă spre . a preluat conducerea atelajului, dirijându-l pe DN 73A, apoi pe . vătămată, pornit în urmărirea sa, a reușit să-l blocheze doar pentru scurt timp, inculpatul continuându-si goana furibundă până în dreptul locuinței sale. Aici a coborât, a luat același topor, pe care l-a îndreptat către agentul de poliție V. L., anunțat între timp de cele întâmplate și plecat deopotrivă în urmărirea agresorului, gest față de care acesta l-a somat cu pistolul să stea, însă inculpatul nu a răspuns somației, intrând în curtea sa.
Conform raportului de constatare medico-legala nr.890/E/14.03.2008, în urma loviturii primite, partea vătămată a suferit leziuni vindecabile în 4-5 zile de îngrijiri medicale.
La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, instanța a invocat dispozițiile art. 72 Cod penal, respectiv, dispozițiile din partea generală a Codului penal, limitele de pedeapsă prevăzute în partea speciala, gradul de pericol social concret al infracțiunii săvârșite, modul și împrejurările concrete ale comiterii acesteia, și persoana inculpatului.
Astfel, s-a constatat că inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr.2/11.01.1994 a Tribunalului B., definitiva prin decizia penală nr.23/1994 a Curții de Apel B., la o pedeapsă de 15 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav, din a cărei executare a fost liberat condiționat la data de 15.12.2004, cu un rest neexecutat de 1173 de zile. Având în vedere că fapta ce face obiectul prezentei cauze a fost săvârșită la data de 12.03.2008, s-a reținut recidiva post-executorie.
De asemenea, potrivit concluziilor Referatului de evaluare întocmit în cauza, inculpatul este marcat de impulsivitate și irascibilitate, trăsături ce îl pot plasa în situații cu potențial caracter criminogen, dovadă stând comiterea de-a lungul timpului a doua infracțiuni de omor. Cu toate acestea, chiar dacă invocă unele probleme de natura patologică, inculpatul nu urmează un tratament medicamentos, preferând să invoce o „suferință nervoasă” care generează impulsuri violente incontrolabile.
S-a reținut în defavoarea inculpatului atitudinea de negare a săvârșirii faptei, dublat de refuzul de a da orice declarație în cauză, antecedentele sale penale, ducând spre opțiunea aplicării unei pedepse orientate către maximul special, în modalitatea executării efective, la care va adăuga un spor.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au declarat recurs, P. de pe lângă J. Zărnești și inculpatul B. S..
Parchetul de pe lângă J. Zărnești a invocat cazurile de casare prev. de art.3859 pct.172 și pct.14 Cod procedură penală, arătând că în mod eronat instanța de fond nu a aplicat principiul legii mai favorabile, conform art.13 Cod penal, iar pedepsele au fost greșit individualizate.
În dezvoltarea motivelor de recurs depuse la dosarul cauzei, procurorul a arătat că are relevanță juridică principiul aplicării legii penale mai favorabile întrucât, deși limitele de pedeapsă sunt aceleași, de la 6 luni la 3 ani, atât în textul în vigoare la data faptei, cât și la data pronunțării sentinței, la data faptei nu era în vigoare art.239 alin.5 Cod penal, care majorează cu jumătate limitele pedepsei atunci când fapta este comisă împotriva unui organ de cercetare penală.
Relativ la cuantumul pedepsei, s-a apreciat cu nu au fost avute în vedere violența de care a dat dovadă inculpatul, faptul că partea vătămată avea calitatea de agent de poliție, purta uniforma specifică, inculpatul ignorând calitatea acestuia, motiv pentru care, dată fiind și starea de recidivă, s-a apreciat că pedeapsa ar trebui să fie exemplară și descurajantă pentru un comportament viitor similar.
La termenul când s-a dezbătut cauza în recurs, procurorul a suplimentat motivele, cerând aplicarea pedepsei complementare, prev. de art.64 lit.a teza a-II-a, b Cod penal, fiind îndeplinite condițiile art.65 Cod penal.
Recurentul inculpat a solicitat achitarea, în temeiul art.11 pct.2 lit.a rap. la art.10 lit.c Cod procedură penală, motivat de faptul că nicio probă din dosar, cu excepția depoziției părții vătămate, nu îl incriminează, prezența toporului fiind justificată de munca pe care o desfășurase anterior, în pădure.
Examinând sentința recurată în raport de toate actele și lucrările aflate la dosarul primei instanțe, în aplicarea dispozițiilor art.3856 alin.3 Cod procedură penală, Curtea constată următoarele:
Starea de fapt și încadrarea juridică au fost corect stabilite, pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală și nemijlocit în cadrul cercetării judecătorești realizată de J. Zărnești, rezultând fără putință de tăgadă că fapta inculpatului B. S., care, în data de 12.03.2008 l-a lovit cu muchia unui topor pe agentul de poliție B. M., aflat în exercițiul atribuțiilor de serviciu, cauzându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare 4-5 zile de îngrijiri medicale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de ultraj, prev. de art.239 al.2 Cod penal.
Deși prin declarația dată în data de 21.06.2012, în fața instanței de recurs, inculpatul a negat comiterea faptei, arătând că doar a înjurat partea vătămată, care fusese bătută de alte persoane cu două zile înainte, vinovăția inculpatului rezultă în mod cert din coroborarea declarațiilor date atât în cursul urmăririi penale, cât și în fața primei instanțe de partea vătămată și martorii V. L. (care a confirmat susținerile părții vătămate), T. N. și B. S. S. (ocupanți ai atelajului, care au susținut aceeași derulare a evenimentelor și faptul că au intervenit să îl dezarmeze pe inculpat), B. F. C. (conducătorul atelajului, care a arătat că, în momentul în care agentul de poliție a ajuns lângă atelaj, inculpatul a declanșat intempestiv atacul cu toporul, încercând să îl lovească pe cel dintâi, singurul gest al părții vătămate fiind de a se apăra), N. C. V., F. O. și Caldare F. (pasageri ai unor vehicule implicate în ambuteiajul creat de atelaj, care au arătat că, în momentul în care au încercat să depășească zona de conflict au observat o căruță, două persoane trăgând de o a treia aflată față în față cu un polițist, care ținea de coada unui topor, aflat la cealaltă persoană, a cărei dezarmare se încerca).
Totodată, nici un dintre martorii ascultați de prima instanță la solicitarea inculpatului - D. I. și I. M. C. nu au asistat nemijlocit la altercație, furnizând informații doar ulterioare comiterii faptei.
Așa fiind, solicitarea recurentului inculpat referitoare la achitarea sa, în baza temeiului de drept anterior menționat, este nefondată.
Curtea constată că sunt întemeiate criticile recurentului procuror privind omisiunea instanței de a face aplicarea dispozițiilor art.13 Cod penal.
În acest sens, se constată că, la data săvârșirii faptei, 12.03.2008, art.239 Cod penal nu conținea alin.5, conform căruia „Dacă faptele prevăzute în alin. 1 - 4 sunt săvârșite împotriva unui judecător sau procuror, organ de cercetare penală, expert, executor judecătoresc, polițist, jandarm ori militar, limitele pedepsei se majorează cu jumătate”.
Această din urmă modificare a fost introdusă prin OUG nr.198/2008, fiind în vigoare la momentul pronunțării sentinței.
În condițiile în care pedeapsa aplicată de instanță a fost de 3 ani închisoare, la care a fost adăugat un spor de 3 luni, rezultă că instanța a avut în vedere limita maximă de pedeapsă prev. de art.239 alin.2 Cod penal.
Întrucât în hotărâre nu au fost reținute dispozițiile art.13 Cod penal, pedeapsa astfel stabilită este nelegală având în vedere că la data pronunțării erau în vigoare dispozițiile art.239 alin.5 Cod penal, care ar fi condus la un maxim de 4 ani și 6 luni închisoare la care putea fi adăugat sporul prev. de art.39 alin.4 Cod penal.
Prin urmare, hotărârea instanței se impune a fi casată sub acest aspect, iar în urma rejudecării, Curtea constată că de la data săvârșirii infracțiunii și până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit mai multe legi penale care au modificat cuantumul pedepsei în cazul infracțiunii de ultraj atunci când este comisă împotriva unui organ de cercetare penală, motiv pentru care în speță este aplicabilă legea mai favorabilă, adică aceea în vigoare la data de 12.03.2008.
Așa fiind, vor fi reținute dispozițiile art.13 Cod penal cu privire la infracțiunea de ultraj, prev. de art.239 alin.2 Cod penal, cu aplicarea art.37 lit.b Cod penal, iar pedeapsa aplicată de prima instanță va fi menținută, apreciindu-se că a fost corect individualizată, fiind evaluate toate criteriile prev. de art.72 Cod penal.
În acest sens, prin aplicarea maximului special prevăzut de lege pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului au fost evidențiate atât pericolul social deosebit de ridicat al faptei comise de inculpat, împotriva unui agent al statului, însărcinat cu asigurarea respectării legii și aflat în exercițiul atribuțiilor de serviciu, cât și circumstanțele personale ale inculpatului, astfel cum rezultă din referatul de evaluare și fișa de cazier judiciar.
În mod corect s-a făcut aplicarea dispozițiilor art.39 alin.4 Cod penal, referitoare la tratamentul sancționator al recidivei postexecutorii, iar sporul de 3 luni închisoare, adăugat maximului special prev. de art.239 alin.2 Cod penal, cu aplicarea art.13 Cod penal, este apt să sancționeze antecedența penală a inculpatului, fiind create astfel premisele reeducării și reinserției sale sociale.
Cu privire la solicitarea recurentului procuror de aplicare a pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit.a teza a-II-a, lit.b Cod penal, instanța de recurs apreciază că nu se impune, iar privarea inculpatului de cele două drepturi nu doar pe perioada executării pedepsei principale (în condițiile art.71 Cod penal), ci și în continuare apare ca fiind o măsură disproporționată în raport cu scopul legitim urmărit prin interzicerea exercitării drepturilor prev. de art.64 lit.a teza a-II-a, lit.b Cod penal.
În considerarea tuturor argumentelor de fapt și de drept expuse în cele ce preced, constatând că în speță este incident doar cazul de casare prev. de art.3859 pct.172 Cod procedură penală, iar motivul invocat de recurentul procuror este în favoarea inculpatului, în baza art.38515 pct.2 lit. d Cod procedură penală, Curtea va admite recursurile formulate de P. de pe lângă J. Zărnești și inculpatul B. S. împotriva sentinței penale nr.340/30.11.2011 pronunțată de J. Zărnești în dosar penal nr._, pe care o va casa sub aspectul omisiunii aplicării art.13 Cod penal.
Rejudecând în aceste limite, va reforma hotărârea conform celor de mai sus și va menține celelalte dispoziții.
În baza art.189 Cod procedură penală, se va suporta fin fondurile Ministerului Justiției și se va plăti Baroului B. suma de 200 lei, onorariu cuvenit avocatului din oficiu asigurat recurentului, urmând a fi inclus în cheltuielile judiciare avansate de stat, care, față de dispozițiile art.192 alin.3 Cod procedură penală, vor rămâne în sarcina acestuia.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE :
Admite recursurile formulate de P. de pe lângă J. Zărnești și inculpatul B. S. împotriva sentinței penale nr. 340/20.11.2011 pronunțată de J. Zărnești în dosar penal nr._, pe care o casează sub aspectul omisiunii aplicării art. 13 Cod penal.
Rejudecând în aceste limite,
Reține dispozițiile art. 13 Cod penal cu privire la infracțiunea de ultraj, prevăzută de art. 239 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal, săvârșită de inculpatul B. S. la data de 12.03.2008 și menține pedeapsa aplicată de prima instanță, de 3 ani și 3 luni închisoare.
Menține celelalte dispoziții ale hotărârii recurate.
Se suportă din fondurile Ministerului Justiției suma de 200 lei, onorariul cuvenit avocatului din oficiu, care se plătește Baroului B., sumă ce se include în cheltuielile judiciare avansate de stat, care rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 2 iulie 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
E. B. N. H. N. Țînț
GREFIER
Pentru V. P. aflată
În concediu de odihnă, semnează
P. GREFIER
L. Giurgeștean
Red. N.Ț./12.07.2012
Dact.B.N./13.07.2012
- 4 ex -
Jud. fond C. A.
| ← Uz de fals. Art. 291 C.p.. Decizia nr. 545/2012. Curtea de Apel... | Infracţiuni de corupţie. Legea nr. 78/2000. Decizia nr.... → |
|---|
