Verificare măsuri preventive. Art.206 NCPP. Decizia nr. 49/2015. Curtea de Apel BRAŞOV

Curtea de Apel BRAŞOV - Sentințe și decizii penale / 2016

Decizia nr. 49/2015 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 08-05-2015

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL B.

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR. 49/C DOSAR NR._

Ședința publică din data de 8 mai 2015

Instanța constituită din:

Complet de judecată JDL3(C):

PREȘEDINTE – S. F.

Grefier - A. O.

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public – procuror A. G. – din cadrul Parchetului de pe lângă Î. C. de Casație și Justiție – DIICOT - Serviciul Teritorial B.

Pe rol fiind soluționarea contestației formulată de inculpatul C. A. A. împotriva încheierii de ședință din data de 30.04.2015 a Tribunalului B., în dosarul nr._ 15.

Dezbaterile în cauza de față au avut loc în conformitate cu dispozițiile art. 369 Cod procedură penală, în sensul că toate afirmațiile, susținerile, întrebările și răspunsurile părților prezente, inclusiv cele ale președintelui completului de judecată, au fost înregistrate prin mijloace tehnice audio-video.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă, contestatorul inculpat C. A. A., personal, asistat de apărători aleși, avocat V. N. și avocat I. I..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care:

În temeiul art. 372 alin. 1 Cod procedură penală se procedează la verificarea identității inculpatului C. A. A. cu privire la datele de stare civilă ale acestuia.

Instanța pune în vedere contestatorului inculpat dispozițiile art. 83 al. 1 lit. a Cod de procedură penală, potrivit cărora are dreptul de a nu da nicio declarație, atrăgându-i-se atenția că dacă refuză să dea declarații nu va suferi nicio consecință defavorabilă, iar dacă va da declarații acestea vor putea fi folosite ca mijloace de probă împotriva sa.

Întrebat fiind, contestatorul inculpat C. A. A., personal, declară că dorește să dea declarație în fața acestei curți de apel.

Instanța procedează la ascultarea contestatorului inculpat cele declarate fiind tehnoredactate în scris, iar după citire și semnare s-a atașat la dosarul cauzei.

Apărătorul ales al contestatorului inculpat C. A. A., avocat I. I., depune la dosar înscrisuri, respectiv, istoricul măsurilor preventive extras de pe portarul Înaltei Curți de Casație și Justiție și un proces-verbal de predare-primire a copiilor unor sentințe cu ., sentința civilă nr. 2227C/28.06.2013 pronunțată de Tribunalul B. în dosar nr._ ; decizia civilă nr. 19/. pronunțată de Tribunalul B. în dosar nr._ ; sentința civilă nr. 253/CA/17.04.2013 pronunțată de Tribunalul B. în dosar nr._ ; decizia civilă nr. 13/A/26.06.2013 pronunțată de Tribunalul B. în dosar nr._ ; sentința penală nr. 162/CA/05.06.2013; sentința civilă nr. 1212/CA/14.04.2014 pronunțată de Tribunalul B. în dosar nr._ și extras de pe minuta deciziei nr. 193/R//11.09.2007 pronunțată de Curtea de Apel B. în dosar nr._, toate aceste hotărâri privind aspecte ale cauzei.

Întrebată fiind de către instanță, reprezentantul Ministerului Public învederează că dorește să ia cunoștință doar de hotărârile judecătorești depuse de către apărătorul ales al inculpatului.

Instanța primește la dosar înscrisurile prezentate de către apărătorul ales al contestatorului inculpat.

Întrebați fiind, apărătorii aleși ai inculpatului și reprezentantul parchetului arată că nu au cereri, chestiuni prealabile de formulat.

Nefiind cereri, chestiuni prealabile de formulat, instanța constată cauza în stare de soluționare și, în conformitate cu dispozițiile art. 388 Cod procedură penală raportat la dispozițiile art. 208 Cod de procedură penală, acordă cuvântul în susținerea contestației formulată în cauză.

Avocat ales V. N. pentru contestatorul inculpat, C. A. A., având cuvântul solicită admiterea contestației împotriva încheierii de ședință din 30.04.2015 a Tribunalului B. prin care s-a dispus menținerea măsurii preventive a arestului la domiciliu față de inculpatul C. A. A..

În primul rând, supune atenției instanței de control judiciar decizia Curții Constituționale din data de 7 mai 2015 prin care se invocă faptul că articolul 222 din Codul de procedură penală este neconstituțional sub aspectul faptului că nu este prevăzută durata măsurii arestului la domiciliu și nici perioada pe care această măsură poate fi luată în cursul camerei preliminare și a judecății cauzei, încălcându-se astfel o . drepturi și libertăți prevăzute în constituție, respectiv, articolele 23, 25, 26, 39, 41 și 53.

Aduce în discuție această decizie a Curții Constituționale chiar dacă ea devine obligatorie numai în momentul publicării în Monitorul Oficial, însă consideră că ideile principale ale acestei decizii pot fi îmbrățișate de către judecător atunci când își motivează hotărârea chiar dacă hotărârea nu este publică în Monitorul Oficial. Spune acest lucru pentru că din dispozitivul încheierii atacate, judecătorul nu s-a pronunțat cu privire la termenul la care urmează să se verifice din nou măsura arestului la domiciliu. În atare situație, instanța urmează să analizeze cele învederate, urmând ca apoi să decidă dacă sunt sau nu întemeiate în momentul de față aceste condiții, atât timp cât decizia Curții Constituționale nu a fost publicată.

Măsura arestului la domiciliu față de inculpatul C. A. A., așa cum rezultă din motivarea încheierii atacate, dar și din expunerea reprezentantului Ministerului Public, constă în pericolul pentru ordinea publică pe care inculpatul îl reprezintă în acest moment, reținându-se faptul că ar fi comis nouă fapte pentru care acesta este trimis în judecată.

A se constata că în acest moment procesual trebuie avute în vedere doar cele trei fapte pentru care judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție a luat măsura arestării preventive, respectiv, pentru două infracțiuni de abuz în serviciu care privește drumul de la R. și pentru o infracțiune de tentativă la instigare la abuz în serviciu.

Fără a intrat pe fondul cauzei, face câteva precizări cu privire la cele două infracțiuni de abuz în serviciu, și anume, faptul că prejudiciul însumat ar reprezenta aproximativ 3 milioane de lei. Consideră că acest prejudiciu s-ar putea constata dacă acel drum de la R. nu ar fi fost efectuat. Însă la dosarul cauzei există fotografii și din actele dosarului rezultă că drumul de la R. a fost construit., prin urmare, nu se poate reține că în cauză există acest prejudiciu în cuantum de 3 milioane de lei. Mai mult infracțiunea de abuz în serviciu este reținută în sarcina inculpatului ca un folos pe care l-a adus unei alte persoane, în speță, firmei . această situație, societatea Gotic nu este trimisă în judecată,reprezentantul legal D. I. este complice la această faptă, iar cu privire la inculpatul D. I. nu s-a luat măsura arestării lui cu privire la această infracțiune. Face aceste precizări deoarece pe tot parcursul judecății în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție atât în timpul urmăririi penale, cât și la începutul fazei de cameră preliminară, apărarea nu a avut la dispoziție această încheiere a judecătorului de drepturi și libertăți prin care s-a dispus luarea măsurii arestării preventive. A se observa faptul că încheierea prin care s-a luat măsurii arestării preventive față de inculpatul C. A. A. din data de 24.10.2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost redactată foarte târziu la aproximativ 3 luni de zile. În toată această perioadă inculpatul nu a știu cum să-și pregătească apărarea și pentru ce fapte, deoarece din referatul cu propunere de luare a măsurii arestării preventive se face vorbire despre nouă fapte, iar judecătorii de la Î. C. de Casație și Justiție au constatat că există probe și indicii temeinice din care rezultă faptul că inculpatul ar fi comis trei fapte din cele nouă pentru care se solicită de către Ministerul Public luarea măsurii arestării preventive.

În prezenta cauză sunt cercetați mai mulți inculpați față de care nu s-a luat măsura arestării preventive pentru care sunt complici sau chiar autori la aceste fapte. În atare situație, consideră că nu există un tratament egal în ceea ce îl privește pe inculpatul C. A. A. față de ceilalți inculpați din prezenta cauză. Pentru acest considerent, spune că măsura arestului preventiv și, ulterior, a arestului la domiciliu este mult prea dură având în vedere situația celorlalți inculpați.

Un alt punct de vedere atât al instanței, cât și a reprezentantului Ministerului Public este acela că dacă nu s-ar păstra măsura arestului la domiciliu sau nu ar exista altă măsură restrictivă de libertate inculpatul va influența buna desfășurare a procesului penal prin influențarea martorilor și celorlalți inculpați. Reprezentantul Ministerului Public a arătat în fața tribunalului că ar exista la dosar 2-3 declarații a unor martori și a unor suspecți, în care aceștia au relatat faptul că inculpatul C. conducea într-un mod autoritar Consiliul Județean. A se avea în vedere că Consiliul Județean este o instituție mare și este necesar o asemenea autoritate pentru a conduce o astfel de unitate. De asemenea, timp de 14 ani de când inculpatul deține această funcție de președinte al Consiliului Județean B. nu a aplicat nicio sancțiunea vreunui subaltern și, totodată, nu a desfăcut niciun contract de muncă, pentru că această autoritate dacă exista trebuia să reflecte și în astfel de acțiuni de sancționare sau de desfacere disciplinară a contractului de muncă, împrejurare care nu s-a constatat la inculpat.

Mai precizează faptul că inculpat C. A. A. la începutul urmăririi penale timp de 17 zile s-a aflat sub puterea controlului judiciar, perioadă a respectat toate obligațiile impuse de această măsură; după aceea a fost arestat preventiv, iar la acest moment se află în arest la domiciliu, și în continuare respectă toate obligațiile care i-au fost stabilite, respectiv, de a nu lua legătura cu ceilalți inculpați și cu martorii indicați în rechizitoriu. Pe de altă parte, inculpații din prezenta cauză și se află sub măsura controlului judiciar au aceleași restricții de a nu lua legătura cu inculpații și cu martorii. Din acest punct de vedere nu înțelege de ce inculpatul C. trebuie în continuare să stea sub măsura arestului la domiciliu, iar ceilalți inculpați sub măsura controlului judiciar, astfel realizarea scopului de a nu se lua legătura între ei se poate atinge foarte simplu și prin controlul judiciar cu menținerea acestor obligații de a nu lua legătură unii cu alții și de a nu impieta asupra bunei desfășurării a procesului penal. Nu înțelege de ce reprezentații DNA-ului consideră că inculpatul ar putea să ia legătura cu ceilalți inculpați și martori, atâta timp cât probele se bazează pe actele ridicate de la consiliul județean și de la firma Gotic, acte asupra cărora inculpatul nu are niciun fel de influență,dar și pe interceptări telefonice care se află la dosarul cauzei. Dacă martorii sau inculpații și-ar schimba declarațiile acestea ar trebui motivate în fața instanței de judecată, orice revenire asupra unei situații pe care au arătat-o în declarațiile pe care le-au dat. Dacă s-ar reveni nemotivat atunci s-ar pune problema în sensul că ar putea să existe o suspiciune că aceștia ar fi fost influențați.

Concluzionând, apreciază că pentru egalitate de tratament juridic și având în vedere și decizia Curții Constituționale despre care a făcut vorbire consideră că în această fază a procesului penal nu se mai impune menținerea arestului la domiciliu a inculpatului C. A. A.. Motivarea acuzării că inculpatul ar putea să lua legătura cu ceilalți inculpați s-ar putea foarte bine reglementa și prin măsura controlului judiciar, interzicându-i-se acestuia în continuare să nu ia legătura cu părțile din proces.

Pentru aceste considerente, solicită admiterea contestației formulate de către inculpat.

Avocat ales I. I. pentru contestatorul inculpat, C. A. A., având cuvântul învederează instanței de control judiciar faptul că în speța de față ne regăsim în situația prevăzută de art. 241 din Codul de procedură penală, respectiv, încetarea de drept a măsurilor preventive sub toate aspectele, pentru următoarele considerente:

A se avea în vedere faptul că inculpatul a fost arestat în data de 24.10.2014, iar sesizarea instanței legal constituită și aptă să judece această cauză, potrivit înregistrării prezentului dosar este data de 24.04.2015. Mergând pe perioada 24.10.2014 – 24.04.2015 se poate observa că au trecut mai mult de 6 luni de zile de când inculpatul a fost lipsit de libertate. Astfel că, potrivit principiului in dubio pro reo și potrivit principiului supremației drepturilor și libertăților fundamentale, inculpatul trebuie pus de îndată în libertate. S-ar putea spune că textul face distincție între faza de urmărire penală, respectiv, faza de judecată. În opinia apărării spune că există o necorelare legislativă care nu poate fi interpretată în contra inculpatului, ci în favoarea acestuia și a drepturilor și libertăților fundamentale, acea că lipsirea de libertate are un singur tratament așa cum arată expres dispozițiile art. 399 pct. 9 din Codul de procedură penală și nu cum se lasă să se înțeleagă un alt text de lege care spune că durata arestului la domiciliu nu se ia în calcul. Necorelarea dintre cele două texte atestă că ceea ce primează este lipsirea de libertate. Inculpatul la acest moment se află în faza în care nu a început cercetarea judecătorească, dar se află și în situația în care nu a fost arestat la domiciliu în cursul urmării penale, a fost în fața unui judecător de drepturi și libertăți și în fața unui judecător de cameră preliminară potrivit celor două funcții create de noul cod de procedură penală, astfel fiind acesta nu se află în nici una din aceste situații și, tocmai această chestiune urmează să fie reglementată de curtea constituțională. Din acest punct de vedere dispozițiile nu pot fi interpretate decât în favoarea inculpatului și a se constata că la acest moment procesual inculpatul a depășit termenul de 180 de zile cât timp a fost lipsit de libertate. Subliniază această lipsă de corelare a celor două texte pentru că la art. 399 pct. 9 Cod de procedură penală se spune că durata măsurii arestului la domiciliu se deduce din pedeapsa aplicată prin echivalarea unei zile de arest preventiv la domiciliu cu o zi din pedeapsă, în timp ce art. 222 pct. 10 Cod de procedură penală privind durata arestului la domiciliu se spune că durata privării de libertate dispusă prin măsura arestului la domiciliu nu se ia în considerare pentru calculul duratei maxime a măsurii arestării preventive a inculpatului în cursul urmăririi penale, or acest aspect vine contra drepturilor și libertăților fundamentale. De asemenea, trebuie avută în vedere Convenția Europeană a Drepturilor Omului și jurisprudența Curții de la Strasbourg privind drepturile și libertățile fundamentale ale omului. Art. 47 din Cartea Europeană a Drepturilor Omului arată că orice persoană are drepturi și libertăți și dacă acestea sunt încălcate are dreptul la exercitarea unei căi de atac și se mai spune că procesul trebuie să fie întotdeauna etic, echitabil și judecat de aceea instanță legal instituită. De aceea a făcut vorbire la faptul că numai din data de 24.04.2015 de când Tribunalul B. a fost sesizat cu soluționarea prezentei cauze, inculpatul se află în fața unei instanțe legal constituită potrivit legii și principiul legalității, proporționalității, necesității și previzibilității legii penale își au deopotrivă rezonanță. Tot în constituție se spune că libertatea inculpatului este individuală și inviolabilă, adică nu poate fi atinsă decât în două situații, pe timpul reținerii și, respectiv, pe timpul arestării. Astfel că nu regăsește nicăieri menționat arestul la domiciliu.

A se observa în motivarea încheierii atacate, la pagina 16, se reține că în baza art. 208 Cod procedură penală raportat la art. 207 alin. 4 Cod procedură penală va menține măsura controlului judiciar pentru inculpatul C. A. A., evident că este o eroare materială, dar potrivit principiului in dubio pro reo și a ceea ce spune aritmetica procesului penal și drepturile și libertățile inculpatului, instanța a avut în vedere tratamentul nediscriminatoriu și egal pentru toți inculpații trimiși în acest dosar.

Un alt motiv pentru care critică încheierea pronunțată de Tribunalul B. este acela că nu stabilește limitele acestei măsuri. În motivele contestatei pe care a formulat-o a făcut vorbire despre faptul că judecătorul de cameră preliminară a fixat termene subiective de verificare a măsurii arestului la domiciliu din 15 în 15 zile. În prezent ne aflăm în faza de judecată și mergând pe textul de lege, instanța de judecată trebuia să se verifice măsura arestului la domiciliu în raport de cele două considerente prevăzute de lege, gradul de pericol social al infracțiunii și scopul măsurii relativ la sănătate, vârstă, situație familială și alte împrejurări. Raportat dispozițiile art. 242 alin. 2 din Codul de procedură penală, judecătorul fondului a reținut că conduita procesuală a inculpatul nu a fost una deosebită, însă acest text de lege nu impune nicio conduită deosebită. Această motivare încalcă tot ceea ce a reținut judecătorul de drepturi și libertăți și judecătorul de cameră preliminară în sensul că nu se pot reține din punct de vedere al conduitei niciun fel de considerații negative.

S-a mai reține faptul că dinamica procesului și dezvoltarea procesului trebuie să fie ținut permanent în seamă și că perioada de timp în care inculpatul s-a aflat a devenit la limita rezonabilității, a se avea în vedere încheierea camerei de consiliu din ianuarie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție unde s-a apreciat că inculpatul este la limita rezonabilități cu atât mai mult peste limita rezonabilității la 6 luni de la trimiterea inculpatului în judecată, adică depășind termenul de 180 de zile prevăzut de lege.

De asemenea, a constatat că sunt încălcate drepturile fundamentale ale vieții private și a membrilor familiei inculpatului prin măsura luată prin faptul că inculpatul este supus controlului, de vreme ce soția și cei doi copii trăiesc în aceleași locuință cu inculpatul și astfel este încălcat principiul constituțional privind viața de familie și principiul constituțional privind libera circulație. Orice limitate se face în inviolabilitatea libertății care trebuie să fie proporțională să fie necesară, or în momentul de față consideră că această măsură a arestului la domiciliu nu mai este necesară a fi menținută așa cum se face vorbire în încheierea atacată la pagina 16..

Totodată, nu poate fi reținută nici teza reținută de către judecătorul fondului menționată la pagina 15 alineatul 4 din considerentele încheierii atacate în sensul că nu au intervenit până în prezent niciun fel de elemente probatorii noi de natură a modifica aspectele reținute de către mai mulți judecători de cameră preliminară și de drepturi și libertăți din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție relativ la posibilitatea ca inculpații menționați să fi comis faptele ce li se impută. A depus acele hotărâri judecătorești care au autoritatea lucrului judecat cu amendamentul forței civile în penal dar care trebuie să le rețină.

Mergând mai departe în legătură cu reacția opiniei publice, a se observa că tot judecătorii de la Î. C. de Casație și Justiție au reținut că după trecerea unui interval de timp, respectiv, 6 luni de zile s-a estompat impactul asupra opiniei publice.

Un alt aspect reținut de către tribunal este acela că nu s-a procedat, exemplificativ, la ascultarea inculpaților, consideră că nici aspect nu a fost observat de către instanță pentru că într-un mod atipic judecătorul de cameră preliminară a procedat la ascultarea inculpaților în momentul în care a fost sesizat prima dată cu rechizitoriul; s-a procedat la o audiere chiar dacă trunchiată când s-a prezentat rechizitoriului însă nu la modul prevăzut expres de textul de lege odată cu începerea cercetării judecătorești. La acest moment procesual ne interesează măsura preventivă, chiar astăzi instanța de control judiciar a pus în vedere inculpatului când a fost ascultat să se limiteze doar cu privire la măsura preventiv. Astfel, față de dispozițiile art. 223 Cod procedură penală cu trimitere la art. 399 alin. 9 Cod procedură penală raportat la cele expuse în fața instanței de control judiciar, consideră că inculpatul C. A. A. se află în situația încetării de drept a măsurii preventive a arestului la domiciliu.

Nu în ultimul rând, vrea să aducă în atenția acestei instanțe de control judiciar faptul că a existat o perioadă în care inculpatul nu s-a aflat sub puterea niciunui mandat, respectiv, în perioada 12 februarie 2015 - 17 februarie 2015, astfel încât solicită a se verifica și acest aspect.

Pentru toate motive, solicită revocarea măsurii preventive a arestului la domiciliu și punerea de îndată în libertate a inculpatului C. A. A..

Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul solicită respingerea contestației formulată de către inculpatul C. A. A. și menținerea încheierii din data de 30.04.2015 a Tribunalului B. prin care s-a dispus în baza 208 Cod procedură penală raportat la art. 207 alin. 4 Cod procedură penală menținerea stării de arest la domiciliu a inculpatului C. A. A..

Apreciază că la momentul la care instanța a fost investită cu judecarea prezentei cauzei, evident, că judecătorul a analizat cu atenția dosarul și a avut propria opinia raportat la temeiurile în baza cărora s-a dispus măsurile preventive anterioare. Evident că propriile aprecieri ale judecătorului de la fond au fost confirmate în mod diferit de judecătorii care de-al lungul timpului au judecat acest dosar. Ce ceea ce este important de reținut este faptul că la acest moment judecătorul a apreciat că se impune menținerea măsurii arestului la domiciliul datorită faptului că subzistă în continuare temeiurile care au determinat luarea acestei măsuri preventive. Temeiurile în baza cărora a fost dispusă măsura sunt cele prevăzute de art. 223 alin. 2 Cod procedură penală raportat la art. 201 Cod procedură penală, pentru că și arestul la domiciliu face trimitere tot la măsura arestului preventiv. Modalitatea în care judecătorul a înțeles să pună propriile cuvinte în îndeplinirea acestor condiții excede cadrului procesual și nu se poate face o raportare în ceea ce privește această apreciere cu cele ale judecătorilor anteriori care au avut funcția de judecător de cameră de preliminară sau de judecător de drepturi și libertăți și au apreciat îndeplinirea acestor condiții.

Consideră că și la acest moment se impune menținerea acestei măsuri a arestului la domiciliu și sub nicio formă nu trebuie încetată de drept. De altfel există texte de lege care impun necesitatea verificării măsurilor preventive la 60 de zile la momentul începerii judecății, termen care nu a fost depășit. Există temei care spune că măsura arestului la domiciliu nu se deduce, într-adevăr, prin măsura arestului preventiv, dar avem și textul de la art. 399 alin. 9 din Codul de procedură penală care spune că măsurile preventive se deduc din pedeapsa aplicată, astfel se face diferențiere în ceea ce privește măsurile preventive în faza de urmărire penală și în faza de judecată.

Evident că s-a sesizat Curtea Constituțională cu privire la neconstituționalitatea articolului 222 Cod de procedură penală, însă până la publicarea acestei decizi în Monitorul Oficial, această cauză trebuie să fie judecată cu forma actuală prevăzută în codul de procedură penală.

Măsura care a fost dispusă față de inculpat se justifică la acest moment procesual dat fiind faptul că infracțiunile pentru care este cercetat nu comportă doar o latură obiectivă, ci comportă o latură subiectivă deosebit de importantă. Această latură subiectivă ar rezulta din poziția inculpatului vis-a-vis de infracțiuni și poziția celorlalți participanți la procesul penal în ceea ce privește dovedirea infracțiunilor pentru care acest inculpat a fost trimis în judecată, și anume, pozițiile martorilor și pozițiilor celorlalți suspecți față de care nu s-a dispus trimiterea în judecată care în opinia acuzării sunt deosebit de importante.

S-a făcut referire la numite aspecte care au fost surprinse în faza de urmărire penală raportat la conduita inculpatului C. vis-a-vis de subordonații săi. La dosar s-a depus, într-adevăr, un act din care rezultă că inculpatul C., pe perioada cât a fost președinte la Consiliul Județean B., nu a sancționat nicio persoană și nu a desfăcut niciun contract de muncă. A se avea în vedre faptul că nu aceasta era modalitatea de lucru a inculpatului și acest aspect reiese foarte clar din probele care au fost administrate în dosar până în acest moment, respectiv, omul care nu era la locul potrivit era mutat de a doua zi fără niciun fel de preaviz sau fără niciun fel de modificare a organigramei în altă poziție. În acest sens, există declarațiile martorei C. și ale suspectului P. care cuprind aspecte importante referitoare la acest lucru.

Aprecierea subzistenței măsurii preventive s-a făcut și raportat la sentimentul de insecuritate generală în sânul opiniei publice prin lăsarea în libertate a inculpatului. Este evident că Î. C. de Casație și Justiție judecând un inculpat care a săvârșit fapte la B. a considerat că acestea sunt mai estompate și că nu mai sunt în atenția opiniei publice. Trebuie să sublinieze faptul că în momentul în care s-a dispus declinarea dosarului de la București la B., pentru că acest inculpat este de notorietate această știre s-a aflat pe prima pagină a tuturor ziarelor și a tuturor televiziunilor.

S-a făcut referire la dispozițiile art. 242 Cod procedură penală solicitându-se înlocuirea măsurii arestului la domiciliu cu cea a controlului judiciar. Art. 242 din Codul de procedură penală impune analiza măsurilor preventive sub două aspecte, acea a împrejurărilor concrete ale cauzei și cele ale conduitei procesuale ale inculpatului. Conduita procesuală a inculpatului nu a comportat nicio diferență față de momentul la care s-a dispus inițial măsura arestului preventiv. S-a făcut vorbire despre o încheiere a Înaltei Curți de Casație și Justiție din ianuarie 2015 în care instanța a apreciat că a avut o conduită ireproșabilă, exemplară, dar măsura arestului la domiciliu a fost dispusă în data de 17 februarie 2015 ulterior, iar aprecierea la acest moment asupra conduitei procesuale nu comportă alte diferențieri. Împrejurările concrete ale cauzei sunt următoarele: s-a dispus începerea judecății și urmează a se administra probatoriul în integralitate. Apreciază că la acest moment procesual măsura arestului la domiciliu este singura proporțională cu scopul urmărit și este rezonabilă, fiind dispusă pe o perioadă de aproximativ 3 luni de zile.

Cu privire la susținerea apărării în sensul că pe perioada 10.02._15 inculpatul nu s-ar fi aflat sub puterea niciun mandat, apreciază că inculpatul a fost sub puterea unui mandat confirmat ulterior, respectiv, sub puterea mandatului anterior față de care nu se pronunțase contestația la măsură.

În replică, domnul avocat V. N. precizează instanței de control judiciar că inculpatul este trimis în judecată pentru mai multe fapte, dar acționează întotdeauna prezumția de nevinovăție. Nu se poate solicita să fie condamnat pe rechizitoriul care a fost depus în fața instanței, acest aspect va fi rolul instanței de judecată.

Contestatorul inculpat C. A. A., personal, având ultimul cuvânt învederează instanței că este trecut de vârsta de 63 ani și până la acest moment nu a fost chemat în fața unei instanțe de judecată. Consideră că a stat timp de 7 luni în arest preventiv nemeritat după părerea sa și de la început a declarat că este total nevinovat. Precizează că lasă în urmă sa o carieră profesională și politică care după părerea sa a fost impecabilă. La vârsta de 27 de ani era șeful unui atelier de proiectare la Fabrica de elicoptere, la 35 de ani a fost cadru universitar, iar în anul 1992 era cel mai tânăr senator din parlamentul României și de patru mandate este președinte al Consiliului Județean B.. S-au făcut câteva afirmații în rechizitoriu care după părerea sa nu sunt corecte și sunt multe aspecte neadevărate pe care o să le demonteze în timpul procesului penal. Confirmă faptul că în cei 15 ani a schimbat două persoane de pe pozițiile lor și ca ordonator și coordonat al acestei instituții a făcut-o în cunoștință de cauză și pentru bunul mers al consiliului județean. Conduce același consiliu județean pe care l-a găsit în anul 2000 când a preluat conducerea cu excepția a două persoane, una dinte aceste persoane a ieșit la pensie și cealaltă persoană a decedat; posturile au fost ocupate prin concursuri care s-au ținut la București și la agenția funcționalului public. Cum se poate spune că a creat prejudiciu și în același timp să lucrezi la cele mai mici prețuri din țară. Va demonstra toate aceste aspecte pe parcursul derulării procesului.

Solicită schimbarea măsura arestului la domiciliu într-o altă măsură mai blândă, și anume, acea a controlului judiciar cu toate restricțiile pe care legea le impune și pe care instanța le consideră necesare a fi dispuse pentru asigurarea unei bune desfășurări a procesului penal. A dovedit până acum 7 luni că nu a luat legătura cu nicio persoană și nici nu vrea să ia legătura cu nicio persoană din dosar.

CURTEA:

Deliberând asupra contestației de față, constată următoarele:

Prin încheierea din data de 30 aprilie 2015, Tribunalul B. a menținut starea de arest la domiciliu a inculpatului C. A. A., în temeiul art. 208 raportat la art. 207 alin.4 Cod procedură penală și a admis cererea inculpatului C. A. A. în sensul de a putea lua legătura cu numitul C. ANTONIN V., suspect în dosarul nr. 49/P/2014 al D.N.A –Serviciul Teritorial B..

Pentru a pronunța această încheiere, prima instanță a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 49/P/2014 întocmit de către D.N.A – Serviciul Teritorial B. s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului C. A. A. (alături de alți inculpați) pentru comiterea infracțiunilor de:

- abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit prev. de art. 13² din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 309 Cod penal și art. 5 Cod penal;

- abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 13² din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal;

- luare de mită prev. de art. 289 alin. 1 Cod penal raportat la art. 6 din Legea 78/2000 și art. 7 lit. a din Legea 78/2000, cu aplicarea art. 5 Cod penal.

- spălare a banilor prev. de art. 29 alin.1 lit. b din Legea 656/2002 cu aplicarea art. 35 alin.1 Cod penal și art. 5 Cod penal;

- trafic de influență, prev. de art. 291 Cod penal raportat la art. 6 din Legea 78/2000 și art. 7 lit. a din Legea 78/2000;

- instigare la tentativă la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit prev. de art. 47 Cod penal raportat la art. 32 Cod penal raportat la art. 13² din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. 1 Cod penal; toate cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal.

În sarcina inculpatului C. A. A. s-au reținut, în esență, în actul de sesizare, următoarele:

1. Faptul că, acționând în modalitatea descrisă pe larg la expunerea stării de fapt, în calitate de președinte al Consiliului Județean B., prin îndeplinirea necorespunzătoare a atribuțiilor de serviciu stabilite prin Legea 215/2001 (art. 116, vizând gestionarea bugetului propriu al județului), acționând în baza unei înțelegeri prealabile cu inculpatul D. I.,a aprobat,cu încălcarea dispozițiilor legislației în vigoare privitoare la procedura achizițiilor publice (OUG 34/2006, HG 925/2006), modificarea, prin actul adițional nr. 3/2008, a contractului de achiziții publice nr.8798/10.11.2006 (Lucrări de reabilitare DJ 131C Km 17+000 - 29+050 R. – R.), în sensul actualizării prețului cu un coeficient k (individualizat în actul încheiat), act adițional pe care l-a semnat prin delegare, cauzând astfel un prejudiciu bugetului U. Județul B. (Consiliul Județean B.) de 2.220.917,10 lei, sumă care reprezintă totodată folos material necuvenit obținut de firma GOTIC SA.

2. Faptul că, acționând în modalitatea descrisă la expunerea stării de fapt,în calitate de președinte al Consiliului Județean B., prin îndeplinirea necorespunzătoare a atribuțiilor de serviciu stabilite prin Legea 215/2001 (art. 116 vizând gestionarea bugetului propriu al județului), acționând în baza unei înțelegeri prealabile cu inculpatul D. I., a aprobat, cu încălcarea dispozițiilor legislației în vigoare privitoare la procedura achizițiilor publice (OUG 34/2006, HG 925/2006), modificarea, prin actul aditional nr. 2/2010, a contractului de achiziții publice nr. 69/20.09.2007 (Contractul de concesiune - privind lucrările de întreținere, reparații și salubrizare a drumurilor județene din B. întreținere și salubrizare în sezonul rece – deszăpeziri precum și întreținerea și reparații pe timp de vară), în sensul actualizării prețului acestuia cu un coeficient k (individualizat în act), act adițional pe care apoi l-a semnat, producând un prejudiciu bugetului U. Județul B. (Consiliul Județean B.) în valoare de 25.670.415,12 lei, sumă care reprezintă totodată folos material necuvenit obținut de firma GOTIC SA.

3. Faptul că acționând în modalitatea descrisă la expunerea stării de fapt, în calitate de președinte al Consiliului Județean B., prin îndeplinirea necorespunzătoare a atribuțiilor de serviciu stabilite prin Legea 215/2001 (art. 116 vizând gestionarea bugetului propriu al județului), acționând în baza unei înțelegeri prealabile cu inculpatul D. I., în modalitatea descrisă la punctul II.1 din expunerea stării de fapt, în executarea contractului de achiziții publice nr. 8798/10.11.2006 (Lucrări de reabilitare DJ 131C Km 17+000 - 29+050 R. – R., în perioada noiembrie 2006 - mai 2007 a acceptat la plată și a dispus decontarea de lucrări în valoare totală de 1.012.612,16 lei care în fapt nu au fost vreodată executate (sumele fiind ulterior stornate prin centralizatorul de lucrări pe luna iunie 2007), sumă care reprezintă totodată folos material necuvenit obținut de firma GOTIC SA.

4. Faptul că, în perioada ianuarie_07, acționând în modalitatea descrisă la expunerea stării de fapt, a primit în tranșe de la inculpatul D. I. suma totală de 1.248.704,95 lei pentru ca în calitatea sa de președinte al Consiliului Județean B. să își îndeplinească în mod necorespunzător atribuțiile de serviciu în sensul favorizării firmei acestuia, . atribuirea de contracte de achiziții publice, sumă primită prin intermediul firmei C. SRL pe care o deținea și controla.

5. Faptul că, în mod continuat, acționând în perioada ianuarie_07 în modalitatea descrisă la punctul III din expunerea stării de fapt, în vederea ascunderii/disimulării adevăratei naturi a provenienței sumei totale de 1.248.704,95 lei (primită cu titlu de mită de la inculpatul D. I. pentru a-și îndeplini necorespunzător atribuțiile de serviciu în sensul favorizării firmei acestuia, . atribuirea de contracte de achiziții publice), a procedat la încheierea de contracte de publicitate fictive în baza cărora aceste sume au fost transferate din contul firmei lui D. I., . contul firmei sale, ..

6. Faptul că, în calitate de președinte al Consiliului Județean B., acționând în modalitatea descrisă la expunerea stării de fapt, îndeplinindu-și necorespunzător atribuțiilor de serviciu stabilite prin Legea 215/2001 (art. 116 vizând gestionarea bugetului propriu al județului), în baza unei înțelegeri prealabile cu inculpatul B. G., în executarea contractului de achiziție nr. 638/29.01.2007 pentru realizarea investiției „Reabilitare, amenajare refuncționalizare Complex de agrement T.”, a dispus efectuarea unor plăți necuvenite în beneficiul firmei acestuia, ., în sumă de 263.857,93 lei, cunoscând că deconturile depuse atestă cheltuieli nereale, prejudiciind astfel bugetul U. Județul B. (Consiliul Județean B.) cu această sumă, folos necuvenit obținut de ..

7. Faptul că, în calitate de președinte al Consiliului Județean B., acționând în modalitatea descrisă la expunerea stării de fapt, îndeplinindu-și necorespunzător atribuțiilor de serviciu stabilite prin Legea 215/2001 (art. 116 vizând gestionarea bugetului propriu al județului), în baza unei înțelegeri prealabile cu inculpatul B. G., în executarea contractului de achiziție nr. 56/05.05.2008 pentru realizarea investiției „Amenajare suprafețe de joc - terenuri sportive la Liceul A. Ș.”, a dispus efectuarea unor plăți necuvenite în beneficiul firmei acestuia, ., în sumă de 400.322,61 lei, cunoscând că deconturile depuse atestă cheltuieli nereale, prejudiciind astfel bugetul U. Județul B. (Consiliul Județean B.) cu această sumă, folos necuvenit obținut de ..

8. Faptul că, acționând în modalitatea descrisă la expunerea stării de fapt, a promis inculpatului B. G. că își va folosi influența reală pe care o are în calitate de președinte al Consiliului Județean B. asupra subordonaților, membri ai comisiei de licitație, pentru a-i determina să atribuie contractul de achiziții publice ”Proiectare și execuție, reabilitare – Spitalul Clinic Județean de Urgență B. (Consolidare și reamenajare Spitalul Clinic Județean de Urgență B. – Corp B) în valoare de peste 20 milioane lei, în favoarea firmei acestuia, ., pretinzându-i în schimb ca din acești bani să remită suma necesară, respectiv 664.180,54 lei, pentru recuperarea prejudiciului stabilit de Curtea de Conturi, cauzat anterior de aceeași firmă Consiliului Județean (în executarea contractului de achiziție nr. 638/29.01.2007 pentru realizarea investiției „Reabilitare, amenajare refuncționalizare Complex de agrement T.” - 263.857,93 lei și a contractului de achiziție nr. 56/05. 05.2008 pentru realizarea investiției „Amenajare suprafețe de joc - terenuri sportive la Liceul A. Ș.” - 400.322,61 lei).

9. Faptul că, acționând în modalitatea descrisă la expunerea stării de fapt, folosindu-și influența reală asupra persoanelor din subordine, conferită de funcția de președinte al Consiliului Județean B.,acționând cu intenție prin intermediul lui P. M. L. și I. R. P., i-a determinat pe membrii comisiei de licitație constituită pentru atribuirea contractului de achiziții publice ”Proiectare și execuție, reabilitare – Spitalul Clinic Județean de Urgență B. (Consolidare și reamenajare Spitalul Clinic Județean de Urgență B. – Corp B) să renunțe la raportul întocmit (prin care a fost desemnată deja câștigătoare asocierea . Satu M. – . Tulcea) și să demareze o procedură rapidă de atribuire a contractului firmei Ramb Sistem SRL.

Prin sentința penală nr. 295/21.04.2015 a Î.C.C.J – Secția Penală a fost declinată competența în sensul art. 50 Cod procedură penală, iar cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului B..

Dosarul a depășit faza de cameră preliminară – fiind stabilit termen privitor la fondul cauzei pentru data de 28.05.2015 - iar, în sensul art. 208 Cod procedură penală cu referire la art. 207 Cod procedură penală, instanța a observat că potrivit dispozițiilor art. 207 alin. 4 Cod procedură penală la care face trimitere art. 208 al 3 Cod procedură penală ,,când constată că temeiurile care au determinat luarea măsurii se mențin sau există temeiuri noi care justifică o măsură preventivă, judecătorul de cameră preliminară dispune prin încheiere menținerea măsurii preventive față de inculpat.’’

Potrivit dispozițiilor art. 223 alin. 2 Cod procedură penală măsura arestării preventive (sau la domiciliu) a inculpatului poate fi luată ,,dacă din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că acesta a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani sau mai mare și, pe baza evaluării gravității faptei, a modului și a circumstanțelor de comitere a acesteia, a anturajului și a mediului din care provine, a antecedentelor penale și a altor împrejurări privitoare la persoana acestuia, se constată că privarea de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.”

În mod similar, conform art. 208 al 5 Cod procedură penală: „În tot cursul judecății, instanța verifică prin încheiere, din oficiu, periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurii controlului judiciar ori a controlului judiciar pe cauțiune sau dacă au apărut temeiuri noi, care să justifice menținerea acestei măsuri. Dispozițiile art. 207 alin. (3) – (5) se aplică în mod corespunzător“, făcându-se astfel trimitere inclusiv la dispozițiile expuse ale art. 207 al 4 Cod procedură penală.

În raport de dispozițiile mai sus invocate, tribunalul a constatat că și la acest moment procesual probele administrate în faza de urmărire penală îndreptățesc „presupunerea rezonabilă” a unui observator independent în sensul reținerii în sarcina inculpatului C. A. A. dar și a celorlalți coinculpați a faptelor pentru care s-a dispus trimiterea lor în judecată.

În jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat că aceasta bănuială/suspiciune nu poate fi privită ca rezonabilă decât cu condiția ca ea să fie bazată pe fapte sau informații care să stabilească o legătură obiectivă între inculpat și infracțiunea presupus a fi comisă și deși nicio privare/restrângere de libertate nu se poate baza doar pe impresii, pe intuiție, pe o simplă asociere de idei sau prejudecăți, în calitate de indicii ale participării unei persoane la comiterea unei infracțiuni, faptele probatorii care ar putea da naștere unei bănuieli legitime nu trebuie să fie de același nivel cu cele necesare pentru a justifica o condamnare.

Analizând din aceasta perspectivă probele administrate în cursul urmării penale condiția existenței unei suspiciuni rezonabile privind săvârșirea faptelor de către inculpații indicați apare ca îndeplinită.

Așa cum s-a arătat, practica și literatura juridică în materie – atât cea internă dar și cea conturată de jurisprudența Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale – relevă constant faptul că probele (‚elementele probatorii) ce pot justifica detenția provizorie a unei persoane, sub forma arestului la domiciliu în cauza de față, sau restrângerea libertății de mișcare (exemplificativ prin măsura controlului judiciar) nu echivalează, necesarmente, cu cele ce pot fundamenta condamnarea acesteia, așa cum par a aprecia unii dintre apărătorii inculpaților care au făcut referiri repetate la fondul cauzei sau la nevinovăția unora dintre inculpații indicați.

La acest moment procesual – anterior începerii cercetării judecătorești - se analizează probatoriul administrat în cursul urmăririi penale exclusiv în scopul analizei oportunității menținerii măsurilor preventive a inculpaților indicați, nefiind necesară lămurirea cauzei sub toate aspectele, ceea ce se va realiza cu ocazia examinării pe fond a prezentului dosar.

Tribunalul a observat că în prezent, la analiza cerințelor vizate de art. 208 Cod procedură penală cu trimitere la art. 207 Cod procedură penală, apare ca esențial faptul că mai mulți judecători de cameră preliminară și de drepturi și libertăți din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție au apreciat ca existentă în cauză „suspiciunea rezonabilă ” vizată de art. 202 al 1 Noul Cod de procedură penală în sensul că inculpatul C. A. A. și ceilalți ar fi putut comite infracțiunile ce li se impută de către D.N.A – Serviciul Teritorial B..

Acest aspect reiese în mod neechivoc nu doar din încheierile prin care s-a dispus arestarea preventivă, ulterior la domiciliu, a inculpatului C. A. A. dar și prin cele prin care, succesiv, s-a dispus menținerea acestei măsuri.

Nu au intervenit până în prezent niciun fel de elemente probatorii noi de natură a modifica aspectele reținute de către mai mulți judecători de cameră preliminară și de drepturi și libertăți din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție relativ la posibilitatea ca inculpații menționați să fi comis faptele ce li se impută.

O reiterare a acestei discuții, în lipsa unor asemenea elemente probatorii noi,–apare în prezent ca lipsită de fundament juridic.

La stabilirea pericolului pentru ordinea publică privitor la inculpatul C. A. A. tribunalul a avut în vedere primordial gradul de pericol social al faptelor penale ce i se impută prin rechizitoriu, pericol abstract dar și concret, precum și modalitatea concretă de comitere a faptelor, pentru înlăturarea acestuia fiind necesară existența unei reacții adecvate a autorităților, de natură să descurajeze pe viitor săvârșirea unor alte asemenea fapte.

Este evidentă reacția opiniei publice în cazul în care organele judiciare nu ar acționa suficient de ferm împotriva manifestărilor infracționale cu un accentuat pericol social ale persoanelor care înțeleg săvizeze prin faptele lor o valori esențiale ocrotite de legea penală, valori ce țin nu doar de gestionarea concretă (și corectă) a bugetului de stat (la nivel județean) ci și de lezarea activității unei persoane juridice de interes public, putând produce o tulburare gravă a activității acesteia și/sau o pagubă adusă patrimoniului ei.

Analizând în concret gravitatea faptelor, modul și circumstanțele de comitere a acestora (cum apar expuse în rechizitoriu), tribunalul a apreciat că se impune în continuare menținerea măsurilor preventive dispuse față de inculpați în cursul urmăririi penale.

Tribunalul a considerat, similar cu judecătorii de drepturi și libertăți și de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, că gravitatea faptelor ce li se impută inculpaților, conduita procesuală a acestora și modul în care se raportează la incident, justifică și în prezent menținerea măsurilor preventive și prin prisma scopului stabilit de art. 202 al. 1 cod procedură penală și a proporționalității măsurii cu faptele imputate.

Cercetarea judecătorească nu a început iar măsura preventivă incidentă a inculpatului C. A. A. apare și în prezent ca oportună pentru realizarea scopurilor avute în vedere de normele procesual penale în materie.

Atât timp cât nu s-a procedat, exemplificativ, la ascultarea inculpaților de către instanța de judecată toate interdicțiile ce derivă din măsurile preventive aplicate anterior în cauză – arest la domiciliu sau control judiciar – sunt și în prezent necesare, în opinia tribunalului .

Conform art. 242 al 1 Cod procedură penală „Măsura preventivă se revocă, din oficiu sau la cerere, în cazul în care au încetat temeiurile care au determinat-o ori au apărut împrejurări noi din care rezultă nelegalitatea măsurii”.

Prin prisma celor arătate – inclusiv relativ la faptul că nu au intervenit până în prezent niciun fel de elemente probatorii noi de natură a modifica aspectele reținute de către mai mulți judecători de cameră preliminară și de drepturi și libertăți din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție – textul indicat nu apare actualmente ca incident în cauza de față.

Art. 242 al 2 Cod de procedură penală arată că “măsura preventivă se înlocuiește, din oficiu sau la cerere, cu o măsură preventivă mai ușoară, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru luarea acesteia și, în urma evaluării împrejurărilor concrete ale cauzei și a conduitei procesuale a inculpatului, se apreciază că măsura preventivă mai ușoară este suficientă pentru realizarea scopului prevăzut de art. 202 al 1 ”.

În sensul textului indicat tribunalul a observat că, în cauza de față, „conduita procesuală” a inculpatului C. A. A. nu a fost una deosebită, cum are în vedere art. 242 al 2 Cod de procedură penală și nici “evaluarea împrejurărilor concrete ale cauzei” nu justifică în prezent o măsură preventivă mai ușoară privitor la acest inculpat.

Este de observat și căținerea inculpatului la dispoziția organelor judiciare, sub forma arestului la domiciliu, apare necesară pentru lămurirea stării de fapt și pentru atingerea scopurilor prevăzute de art. 202 al 1 din Codul de procedură penală.

Împotriva acestei încheieri a formulat contestație inculpatul Căncesu A. A., criticând încheierea atacată invocând decizia Curții Constituționale din data de 7 mai 2015 prin care s-a constatat că articolul 222 din Codul de procedură penală este neconstituțional sub aspectul faptului că nu este prevăzută durata măsurii arestului la domiciliu și nici perioada pe care această măsură poate fi luată în cursul camerei preliminare și a judecății cauzei, încălcându-se astfel o . drepturi și libertăți prevăzute în constituție, respectiv, articolele 23, 25, 26, 39, 41 și 53.

Chiar dacă decizia devine obligatorie numai în momentul publicării în Monitorul Oficial, ideile principale ale acestei decizii pot fi îmbrățișate de către judecător atunci când își motivează hotărârea; din dispozitivul încheierii atacate, rezultă că judecătorul nu s-a pronunțat cu privire la termenul la care urmează să se verifice din nou măsura arestului la domiciliu. În atare situație, instanța urmează să analizeze cele învederate, urmând ca apoi să decidă dacă sunt sau nu întemeiate în momentul de față aceste condiții, atât timp cât decizia Curții Constituționale nu a fost publicată.

Măsura arestului la domiciliu față de inculpatul C. A. A., așa cum rezultă din motivarea încheierii atacate, constă în pericolul pentru ordinea publică pe care inculpatul îl reprezintă în acest moment, reținându-se faptul că ar fi comis nouă fapte pentru care acesta este trimis în judecată.

Din această perspectivă, inculpatul a precizat că în acest moment procesual trebuie avute în vedere doar cele trei fapte pentru care judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție a luat măsura arestării preventive, respectiv, două infracțiuni de abuz în serviciu care au legătură cu drumul de la R. și pentru o infracțiune de tentativă la instigare la abuz în serviciu.

Cu privire la cele două infracțiuni de abuz în serviciu, inculpatul a arătat că prejudiciul însumat ar reprezenta aproximativ 3 milioane de lei: acest prejudiciu s-ar putea constata dacă acel drum de la R. nu ar fi fost efectuat. Însă, la dosarul cauzei există fotografii și din actele dosarului rezultă că drumul de la R. a fost construit, prin urmare, nu se poate reține că în cauză există acest prejudiciu în cuantum de 3 milioane de lei.

Mai mult infracțiunea de abuz în serviciu este reținută în sarcina inculpatului ca un folos pe care l-a adus unei alte persoane, în speță, firmei . această situație, societatea Gotic nu este trimisă în judecată, reprezentantul legal D. I. este complice la această faptă, iar cu privire la inculpatul D. I. nu s-a luat măsura arestării lui cu privire la această infracțiune. Inculpatul a precizat că pe tot parcursul judecății în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție atât în timpul urmăririi penale, cât și la începutul fazei de cameră preliminară, apărarea nu a avut la dispoziție această încheiere a judecătorului de drepturi și libertăți prin care s-a dispus luarea măsurii arestării preventive. S-a mai invocat faptul că încheierea prin care s-a luat măsurii arestării preventive față de inculpatul C. A. A. din data de 24.10.2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost redactată foarte târziu la aproximativ 3 luni de zile. În toată această perioadă inculpatul nu a știu cum să-și pregătească apărarea și pentru ce fapte, deoarece în referatul cu propunere de luare a măsurii arestării preventive se face vorbire despre nouă fapte, iar judecătorii de la Î. C. de Casație și Justiție au constatat că există probe și indicii temeinice din care rezultă faptul că inculpatul ar fi comis trei fapte din cele nouă pentru care se solicită de către Ministerul Public luarea măsurii arestării preventive.

În prezenta cauză sunt cercetați mai mulți inculpați față de care nu s-a luat măsura arestării preventive, care au calitatea de complice sau chiar autor la aceste fapte, astfel că nu există un tratament egal în ceea ce îl privește pe inculpatul C. A. A. față de ceilalți inculpați din prezenta cauză și că măsura arestului preventiv și, ulterior, a arestului la domiciliu este mult prea dură având în vedere situația celorlalți inculpați.

Un alt punct de vedere atât al instanței, cât și a reprezentantului Ministerului Public pe care inculpatul îl critică, este acela că dacă nu s-ar păstra măsura arestului la domiciliu sau nu ar exista altă măsură restrictivă de libertate inculpatul va influența buna desfășurare a procesului penal prin influențarea martorilor și celorlalți inculpați. Reprezentantul Ministerului Public a arătat în fața tribunalului că ar exista la dosar 2-3 declarații a unor martori și a unor suspecți, în care aceștia au relatat faptul că inculpatul C. conducea într-un mod autoritar Consiliul Județean; în acest sens s-a precizat că este o instituție mare și este necesară o asemenea autoritate pentru a conduce o astfel de unitate. De asemenea, timp de 14 ani de când inculpatul deține această funcție de președinte al Consiliului Județean B. nu a aplicat nicio sancțiune vreunui subaltern și, totodată, nu a desfăcut niciun contract de muncă, pentru că această autoritate dacă există, trebuia să se reflecte și în astfel de acțiuni de sancționare sau de desfacere disciplinară a contractului de muncă, împrejurare care nu s-a constatat la inculpat.

De asemenea, s-a arătat că inculpatul C. A. A., la începutul urmăririi penale, timp de 17 zile s-a aflat sub puterea controlului judiciar, perioadă în care a respectat toate obligațiile impuse de această măsură; după aceea a fost arestat preventiv, iar la acest moment se află în arest la domiciliu, și în continuare respectă toate obligațiile care i-au fost stabilite, respectiv, de a nu lua legătura cu ceilalți inculpați și cu martorii indicați în rechizitoriu.

Pe de altă parte, inculpații din prezenta cauză și care se află sub măsura controlului judiciar au aceleași restricții de a nu lua legătura cu inculpații și cu martorii. Din acest punct de vedere nu se înțelege de ce inculpatul C. trebuie în continuare să stea sub măsura arestului la domiciliu, iar ceilalți inculpați sub măsura controlului judiciar, astfel realizarea scopului de a nu se lua legătura între ei se poate atinge foarte simplu și prin controlul judiciar cu menținerea acestor obligații de a nu lua legătură unii cu alții și de a nu impieta asupra bunei desfășurării a procesului penal.

Nu se înțelege de ce Ministerul Public consideră că inculpatul ar putea să ia legătura cu ceilalți inculpați și martori, atâta timp cât probele se bazează pe actele ridicate de la consiliul județean și de la firma Gotic, acte asupra cărora inculpatul nu are niciun fel de influență, dar și pe interceptări telefonice care se află la dosarul cauzei. Dacă martorii sau inculpații și-ar schimba declarațiile acestea ar trebui motivate în fața instanței de judecată, orice revenire asupra unei situații pe care au arătat-o în declarațiile pe care le-au dat. Dacă s-ar reveni nemotivat atunci s-ar pune problema în sensul că ar putea să existe o suspiciune că aceștia ar fi fost influențați.

Inculpatul a mai arătat că în prezent este incident art. 241 din Codul de procedură penală, respectiv, încetarea de drept a măsurilor preventive sub toate aspectele, pentru următoarele considerente:

Inculpatul a fost arestat în data de 24.10.2014, iar sesizarea instanței legal constituită și aptă să judece această cauză, potrivit înregistrării prezentului dosar a avut loc la data de 24.04.2015. Verificând perioada 24.10._15 se poate observa că au trecut mai mult de 6 luni de zile de când inculpatul a fost lipsit de libertate, astfel că, potrivit principiului in dubio pro reo și potrivit principiului supremației drepturilor și libertăților fundamentale, inculpatul trebuie pus de îndată în libertate. S-ar putea spune că textul face distincție între faza de urmărire penală, respectiv, faza de judecată. S-a susținut că există o necorelare legislativă care nu poate fi interpretată în contra inculpatului, ci în favoarea acestuia și a drepturilor și libertăților fundamentale, acea că lipsirea de libertate are un singur tratament așa cum arată dispozițiile art. 399 pct. 9 din Codul de procedură penală și nu cum se lasă să se înțeleagă un alt text de lege care spune că durata arestului la domiciliu nu se ia în calcul. Necorelarea dintre cele două texte atestă că ceea ce primează este lipsirea de libertate. Inculpatul la acest moment se află în faza în care nu a început cercetarea judecătorească, dar se află și în situația în care nu a fost arestat la domiciliu în cursul urmării penale, a fost în fața unui judecător de drepturi și libertăți și în fața unui judecător de cameră preliminară potrivit celor două funcții create de noul cod de procedură penală, dar acesta nu se află în nici una din aceste situații și, tocmai această chestiune urmează să fie reglementată de curtea constituțională. Din acest punct de vedere, dispozițiile nu pot fi interpretate decât în favoarea inculpatului și a se constata că la acest moment procesual inculpatul a depășit termenul de 180 de zile cât timp a fost lipsit de libertate. S-a subliniat această lipsă de corelare a celor două texte pentru că la art. 399 pct. 9 Cod de procedură penală se spune că durata măsurii arestului la domiciliu se deduce din pedeapsa aplicată prin echivalarea unei zile de arest preventiv la domiciliu cu o zi din pedeapsă, în timp ce art. 222 pct. 10 Cod de procedură penală privind durata arestului la domiciliu se spune că durata privării de libertate dispusă prin măsura arestului la domiciliu nu se ia în considerare pentru calculul duratei maxime a măsurii arestării preventive a inculpatului în cursul urmăririi penale, or acest aspect vine contra drepturilor și libertăților fundamentale. De asemenea, trebuie avută în vedere Convenția Europeană a Drepturilor Omului și jurisprudența Curții de la Strasbourg privind drepturile și libertățile fundamentale ale omului. Art. 47 din Cartea Europeană a Drepturilor Omului arată că orice persoană are drepturi și libertăți și dacă acestea sunt încălcate are dreptul la exercitarea unei căi de atac și se mai spune că procesul trebuie să fie întotdeauna etic, echitabil și judecat de aceea instanță legal instituită. De aceea a făcut vorbire la faptul că numai din data de 24.04.2015 de când Tribunalul B. a fost sesizat cu soluționarea prezentei cauze, inculpatul se află în fața unei instanțe legal constituită potrivit legii și principiul legalității, proporționalității, necesității și previzibilității legii penale își au deopotrivă rezonanță. Tot în constituție se spune că libertatea inculpatului este individuală și inviolabilă, adică nu poate fi atinsă decât în două situații, pe timpul reținerii și, respectiv, pe timpul arestării, dar nu regăsește nicăieri menționat arestul la domiciliu.

De asemenea, a solicitat a se observa în motivarea încheierii atacate, la pagina 16, se reține că în baza art. 208 Cod procedură penală raportat la art. 207 alin. 4 Cod procedură penală va menține măsura controlului judiciar pentru inculpatul C. A. A., evident că este o eroare materială, dar potrivit principiului in dubio pro reo și a ceea ce spune aritmetica procesului penal și drepturile și libertățile inculpatului, instanța a avut în vedere tratamentul nediscriminatoriu și egal pentru toți inculpații trimiși în acest dosar.

Un alt motiv pentru care inculpatul a criticat încheierea pronunțată de Tribunalul B. este acela că nu stabilește limitele acestei măsuri. În motivele contestației pe care a formulat-o a făcut vorbire despre faptul că judecătorul de cameră preliminară a fixat termene subiective de verificare a măsurii arestului la domiciliu din 15 în 15 zile. În prezent dosarul se află în faza de judecată și potrivit textului de lege, instanța de judecată trebuia să verifice măsura arestului la domiciliu în raport de cele două considerente prevăzute de lege, gradul de pericol social al infracțiunii și scopul măsurii relativ la sănătate, vârstă, situație familială și alte împrejurări. Raportat dispozițiile art. 242 alin. 2 din Codul de procedură penală, judecătorul fondului a reținut că conduita procesuală a inculpatului nu a fost una deosebită, însă acest text de lege nu impune nicio conduită deosebită. Această motivare încalcă tot ceea ce a reținut judecătorul de drepturi și libertăți și judecătorul de cameră preliminară în sensul că nu se pot reține din punct de vedere al conduitei niciun fel de considerații negative.

S-a mai reținut și faptul că dinamica și dezvoltarea procesului trebuie să fie avute permanent în vedere și că perioada de timp în care inculpatul s-a aflat sub puterea măsurii preventive a ajuns la limita rezonabilității, așa cum s-a arătat în încheierea camerei de consiliu din ianuarie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție unde s-a apreciat că inculpatul este la limita rezonabilități cu atât mai mult peste limita rezonabilității, la 6 luni de la trimiterea inculpatului în judecată, adică depășind termenul de 180 de zile prevăzut de lege.

De asemenea, a constatat că sunt încălcate drepturile fundamentale ale vieții private și a membrilor familiei inculpatului prin măsura luată din cauza faptului că inculpatul este supus controlului, de vreme ce soția și cei doi copii trăiesc în aceleași locuință cu inculpatul și astfel este încălcat principiul constituțional privind viața de familie și principiul constituțional privind libera circulație. Orice limitare are loc în inviolabilitatea libertății care trebuie să fie proporțională să fie necesară, or în momentul de față măsura arestului la domiciliu nu mai este necesară așa cum se face vorbire în încheierea atacată la pagina 16.

Totodată, nu poate fi reținută nici teza la care a făcut referire judecătorul fondului menționată la pagina 15 alineatul 4 din considerentele încheierii atacate, în sensul că nu au intervenit până în prezent niciun fel de elemente probatorii noi de natură a modifica aspectele reținute de către mai mulți judecători de cameră preliminară și de drepturi și libertăți din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție relativ la posibilitatea ca inculpații menționați să fi comis faptele ce li se impută. A depus acele hotărâri judecătorești care au autoritatea lucrului judecat cu amendamentul forței civile în penal.

Cu privire la reacția opiniei publice, a solicitat a se observa că tot judecătorii de la Î. C. de Casație și Justiție au reținut că după trecerea unui interval de timp, respectiv 6 luni de zile s-a estompat impactul asupra opiniei publice.

Un alt aspect reținut de către tribunal este acela că nu s-a procedat, exemplificativ, la ascultarea inculpaților, dar nici aspect nu a fost observat de către instanță pentru că, într-un mod atipic, judecătorul de cameră preliminară a procedat la ascultarea inculpaților în momentul în care a fost sesizat prima dată cu rechizitoriul; s-a procedat la o audiere chiar dacă trunchiată când s-a prezentat rechizitoriului însă nu la modul prevăzut expres de textul de lege odată cu începerea cercetării judecătorești. La acest moment procesual interesează măsura preventivă. Astfel, față de dispozițiile art. 223 Cod procedură penală cu trimitere la art. 399 alin. 9 Cod procedură penală raportat la cele expuse în fața instanței de control judiciar, inculpatul C. A. A. a apreciat că se află în situația încetării de drept a măsurii preventive a arestului la domiciliu.

Nu în ultimul rând, a mai precizat faptul că a existat o perioadă în care inculpatul nu s-a aflat sub puterea niciunui mandat, respectiv, în perioada 12 februarie 2015 - 17 februarie 2015, astfel încât a solicitat a se verifica și acest aspect.

Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma contestației formulate, Curtea constată că este nefondată, urmând a fi respinsă, ca atare, pentru considerentele care vor fi arătate mai jos.

Inculpatul contestator a fost reținut și arestat preventiv la data de 24 octombrie 2014 de către Î. C. de Casație și Justiție, în temeiul art. 226 alin. 1, 223 alin. 2 Cod procedură penală, sub aspectul comiterii infracțiunilor de:

1.instigare la tentativă la infracțiunea de abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit prevăzută de art. 47 Cod penal raportat la art. 15 raportat la art. 13/2 din legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. 1 Cod penal (constând în determinarea membrilor comisiei de licitație constituită pentru atribuirea contractului de achiziții publice „proiectare și execuție, reabilitare Spitalul Clinic Județean de urgență B. - Corp B” să renunțe la raportul întocmit prin care a fost desemnată câștigătoare asocierea . M. – . Tulcea și să demareze o procedură rapidă de atribuire a contractului firmei .);

2.abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit prevăzută de art. 13/2 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. 1, cu aplicarea art. 309 Cod penal (constând în aceea că și-a îndeplinit necorespunzător atribuțiile de serviciu, acceptând și decontând, în perioada noiembrie 2006-mai 2007, lucrări în valoare totală de 1.012.612,16 lei în favoarea ., ulterior au fost stornate din centralizatorul de lucrări pe luna următoare, iunie 2007 și care în fapt nu au fost executate – contractul de achiziții publice nr. 8798/10.11.2006 lucrări de reabilitare DJ 131C km. 17+000-29+050 R.-R.);

3.abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit prevăzută de art. 13/2 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. 1 Cod penal (constând în aceea că, în calitate de președinte al Consiliului Județean, pentru a-l favoriza pe D. ion, a inițiat un proiect de hotărâre de consiliu pentru alocarea unor sume de bani – 2.900.000 lei- pentru lucrări neefectuate, prezentând date nereale consilierilor, pe care i-a convins astfel să adopte hotărârea, iar ulterior, pentru a da o aparență de legalitate deciziei luate, a convocat comisia de negociere, ai cărui membri au decis conform voinței sale, a semnat procesul verbal întocmit de comisie, iar apoi a dispus decontarea respectivelor sume, cu consecința prejudicierii U.A.T. Jud. B. cu suma de 1.851.194 lei, stabilită de Curtea de Conturi în legătură cu contractul de achiziții publice nr. 8798/10.11.2006 lucrări de reabilitare DJ 131C km. 17+000-29+050 R.-R.).

Inculpatul a dat o declarație în fața judecătorului de la Curtea de Apel B., aceasta fiind atașată la filele 59-60 dosar.

Curtea precizează, cu titlu preliminar, faptul că la acest moment procesual al exercitării funcției judiciare de judecată, nu se realizează o analiză amănunțită a mijloacelor de probă, deoarece nu se stabilește vinovăția inculpatului, această operațiune juridică, urmând a se realiza la momentul analizei pe fond a cauzei, așa cum corect a constatat și judecătorul fondului.

Bănuiala legitimă și rezonabilă, în sensul că inculpatul ar fi săvârșit infracțiunile de care este acuzat și pentru care a fost luată măsura preventivă, înlocuită ulterior cu măsura arestului la domiciliu, rezultă din probele administrate până în prezent, respectiv cele din cursul urmăririi penale, descrise de judecătorul de la Tribunalul B. anterior, astfel că nu vor mai fi reluate, argumentele fiind însușite de C. integral cu privire la acestea.

Potrivit art. 202 alin. 1 Cod de procedură penală, măsurile preventive pot fi dispuse, dacă există probe sau indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă, că inculpatul ar fi săvârșit o infracțiune și dacă sunt necesare în scopul asigurării bunei desfășurări a procesului penal.

Așa cum am arătat, la dosarul cauzei sunt mijloace de probă care susțin bănuiala legitimă, în sensul că, inculpatul ar fi săvârșit infracțiunile de care este acuzat. Lăsarea în libertate a inculpatului prezintă, în continuare pericol concret pentru ordinea publică, în acest sens, Curtea are în vedere gravitatea infracțiunilor ce i se impută inculpatului, natura acestor fapte penale, sumele mari de bani stabilite cu titlu de prejudiciu.

Chiar dacă inculpatul a afirmat în fața instanței că la B. se execută cele mai ieftine drumuri din țară, chiar cu 30% mai ieftine față de prevederile Ministerului dezvoltării, aceste aspecte urmează a fi verificate în fața instanței de fond, în cadrul exercitării dreptului la apărare. De altfel, în calea de atac a contestației privind măsura preventivă nici nu s-ar putea efectua aceste probe.

Instanța va analiza prioritar dacă măsura a încetat de drept, așa cum a susținut inculpatul, în raport de: existența unei perioade neacoperite (12 februarie 2015 - 17 februarie 2015), contradicția dintre art. 399 pct. 9 Cod de procedură penală ce prevede că durata măsurii arestului la domiciliu se deduce din pedeapsa aplicată prin echivalarea unei zile de arest preventiv la domiciliu cu o zi din pedeapsă, în timp ce art. 222 pct. 10 Cod de procedură penală privind durata arestului la domiciliu prevede că durata privării de libertate dispusă prin măsura arestului la domiciliu nu se ia în considerare pentru calculul duratei maxime a măsurii arestării preventive a inculpatului în cursul urmăririi penale și aplicarea deciziei pronunțate de Curtea Constituțională prin care s-a constatat neconstituționalitatea măsurii preventive a arestului la domiciliu, nepublicată în M.O.

1. Referitor la existența perioadei neacoperite 12 februarie 2015 - 17 februarie 2015, instanța constată că afirmația nu c are acoperire în actele dosarului. Prin încheierea din 17 februarie 2015 pronunțată de judecătorul de cameră preliminară de la Î. C. de Casație și Justiție s-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatului cu măsura arestului la domiciliu. Acest aspect a fost invocat și în fața acestui judecător care a constatat că măsura arestării preventive a fost menținută prin încheierea nr. 23/C/10 februarie 2015 pronunțată de Î. C. de Casație și Justiție în dosarul nr._, anterior expirării duratei pe care a fost dispusă respectiv, 13.01._15, astfel că nu există nicio perioadă neacoperită.

Chiar dacă prin încheierea din 27 ianuarie 2015 s-a fixat termen pentru verificarea legalității și temeiniciei măsurii preventive a arestului la domiciliu la data de 10 februarie 2015, aceasta nu înseamnă că măsura dispusă la acel moment, prin încheierea din 13 ianuarie 2015 a încetat de drept, în condițiile în care contestația promovată de Ministerul Public nu fusese soluționată, având fixat termen de judecată în aceeași zi, la ora 13,00.

Chiar dacă nu s-a indicat prin acea încheiere termenul pentru care s-a menținut măsura, acesta este conform art. 207 alin. 6 Cod de procedură penală de 30 de zile, iar termenele fixate pentru verificarea legalității și temeiniciei măsurii preventive sunt administrative, susceptibile de modificare, ele nu indică data și ora la care măsura preventivă încetează de drept, fiind stabilite de o manieră care să permită soluționarea unei eventuale contestații înaintea împlinirii termenului pentru care a fost dispusă măsura preventivă și tocmai în scopul de a evita încetarea de drept a acestora; în caz contrar, ar putea exista o abatere disciplinară a judecătorului.

2. Referitor la contradicția dintre art. 399 pct. 9 Cod de procedură penală ce prevede că durata măsurii arestului la domiciliu se deduce din pedeapsa aplicată prin echivalarea unei zile de arest preventiv la domiciliu cu o zi din pedeapsă, în timp ce art. 222 pct. 10 Cod de procedură penală privind durata arestului la domiciliu prevede că durata privării de libertate dispusă prin măsura arestului la domiciliu nu se ia în considerare pentru calculul duratei maxime a măsurii arestării preventive a inculpatului în cursul urmăririi penale, instanța are a constata că este vorba de o confuzie în care se află inculpatul cu privire la aceste instituții de drept procesual penal. Astfel, textul art. 222 pct. 10 Cod de procedură penală face parte din capitolul ce reglementează măsura preventivă a arestului la domiciliu, în timp ce art. 399 Cod de procedură penală face parte din capitolul ce reglementează deliberarea și hotărârea instanței. Este vorba de instituții diferite și legiuitorul a considerat că arestul la domiciliu, deși este o măsură privativă de libertate, față de specificul acesteia nu impune ca durata acesteia să fie avută în calculul celor 180 de zile de arest preventiv din cursul urmării penale, text ce are în vedere exclusiv arestarea preventivă ce se execută în fie în Arestul IPJ/IGPMB, fie în penitenciar.

Prin urmare, nu este vorba de nicio contradicție între textele legale menționate, ci de o confuzie între cele două instituții de drept procesual penal.

3. Referitor la aplicarea deciziei pronunțate de Curtea Constituțională prin care s-a constatat neconstituționalitatea măsurii preventive a arestului la domiciliu, nepublicată în M.O., instanța are a constata că în prezent se cunoaște doar dispozitivul acestei decizii, nu și motivarea acesteia, astfel încât să permită instanței să ia cunoștință de considerentele pe care le-a avut în vedere instanța de contencios constituțional, acesta fiind argumentul pentru care devine obligatorie doar de la publicare. De altfel, decizia pronunțată de Curtea Constituțională devine general obligatorie și cu putere de lege, doar de la publicarea acesteia în Monitorul Oficial, astfel că în prezent nu poate fi aplicată.

Se constată așadar, că motivele invocate de inculpat în susținerea tezei încetării de drept a măsurii preventive sunt lipsite de suport.

Cu privire la susținerea inculpatului în sensul că perioada de timp în care inculpatul s-a aflat sub puterea măsurii preventive a ajuns la limita rezonabilității, așa cum s-a arătat în încheierea camerei de consiliu din ianuarie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție unde s-a apreciat că inculpatul este la limita rezonabilități cu atât mai mult peste limita rezonabilității, la 6 luni de la trimiterea inculpatului în judecată, adică depășind termenul de 180 de zile prevăzut de lege, instanța are a observa că dispozițiile legale prevăd în mod expres că perioada de arest la domiciliu nu se ia în calcul la perioada de 180 de zile cât poate fi o persoană în stare de arest preventiv în cursul urmăririi penale.

Acest text are și o rațiunea perfect logică, de altfel, în sensul că este vorba de măsuri preventive diferite, cu conținut și obligații diferite și din acest motiv zilele petrecute în ambele de prevenție nu pot fi însumate.

Referitor la susținerea inculpatului că la pagina 16 din încheierea atacată, se reține că „în baza art. 208 Cod procedură penală raportat la art. 207 alin. 4 Cod procedură penală va menține măsura controlului judiciar pentru inculpatul C. A. A.”, evident că este o eroare materială, dar potrivit principiului in dubio pro reo și a ceea ce spune aritmetica procesului penal și drepturile și libertățile inculpatului, instanța a avut în vedere tratamentul nediscriminatoriu și egal pentru toți inculpații trimiși în acest dosar, instanța are a observat că inculpatul a speculat pur și simplu o eroare materială a judecătorului fondului.

A susține pe baza unei simple erori materiale că judecătorul fondului a raționat altminteri în raport de soluția pronunțată, reprezintă un sofism pe care instanța de control judiciar nu îl va avea în vedere.

În legătură cu faptul că sunt încălcate drepturile fundamentale ale vieții private și a membrilor familiei inculpatului prin măsura luată din cauza faptului că inculpatul este supus controlului, de vreme ce soția și cei doi copii trăiesc în aceleași locuință cu inculpatul și astfel este încălcat principiul constituțional privind viața de familie și principiul constituțional privind libera circulație:

Instanța are a constata că și această alegație reprezintă un sofism; nu există nicio legătură între măsura preventivă a arestului la domiciliu și viața privată a inculpatului; mai mult, printr-o asemenea măsură chiar se respectă (atât cât pot fi respectate drepturile și libertățile fundamentale ale unui persoane aflate sub puterea unei măsuri preventive, deoarece orice măsură preventivă reprezintă o ingerință, o atingere a acestor drepturi și libertăți, o restricționare a acestora) dreptul la viată privată a inculpatului și membrilor familiei acestuia, câtă vreme aceștia locuiesc împreună.

În ceea ce privește celelalte drepturi fundamentale, așa cum s-a arătat anterior, orice măsură preventivă reprezintă o ingerință, o atingere a acestor drepturi și libertăți, o restricționare a acestora, ce au fost determinate de o anumită calitate procesuală, în anumite condiții cerute de lege.

Referitor la susținerea că tribunal a motivat că nu s-a procedat, exemplificativ, la ascultarea inculpaților și nici aspect nu a fost observat de către instanță pentru că, într-un mod atipic, judecătorul de cameră preliminară a procedat la ascultarea inculpaților în momentul în care a fost sesizat prima dată cu rechizitoriul și că s-a procedat la o audiere chiar dacă trunchiată când s-a prezentat rechizitoriului însă nu la modul prevăzut expres de textul de lege odată cu începerea cercetării judecătorești, se constată că nu acesta a fost motivul determinant al menținerii măsurii preventive, ci doar un element care a avut o anumită relevanță (scăzută, e drept) în evaluarea necesității și proporționalității măsurii preventive.

De asemenea, hotărârile civile depuse de inculpat la dosar, deși ar putea contura anumite stări de fapt, vor fi evaluate în concret în raport și odată cu celelalte probe administrate în cauză, dar acestea nu fac dovada că inculpatul ar fi adăpost de orice acuzație pentru a putea determina o soluție de revocare a măsurii preventive.

În consecință, instanța de control judiciar are a verifica dacă se impune menținerea măsurii preventive a arestului la domiciliu, în sensul dacă aceasta mai este necesară și proporțională în raport de gravitatea acuzației și scopul urmărit.

Efectuând propriul demers analitic, având în vedere și apărările formulate de către inculpat C. A. A., expuse în detaliu în practicaua încheierii și sintetizate anterior, instanța arată că, în conformitate cu prevederile înserate în Capitolul 1 al Titlului V al Codului de procedură penală, art.202, pentru a se dispune o măsură preventivă trebuie să existe probe sau indicii temeinice din care să rezulte suspiciunea rezonabilă că o persoană a săvârșit o infracțiune și această măsură este necesară în scopul asigurării bunei desfășurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii suspectului ori inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori al prevenirii săvârșirii unei alte infracțiuni.

În raport cu cea de-a doua cerință necesară pentru luarea unei măsuri preventive, respectiv scopul acesteia, conform art.202 alin.1 Cod procedură penală, măsurile preventive pot fi dispuse dacă sunt necesare în scopul bunei desfășurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii de la urmărirea penală sau de la judecată, ori al prevenirii săvârșirii unei alte infracțiuni. Orice măsură preventivă trebuie să fie proporțională cu gravitatea acuzației aduse persoanei față de care este luată și necesară pentru realizarea, atingerea scopului urmărit prin dispunerea acesteia.

În legătura cu existența unor probe din care să rezulte suspiciunea rezonabilă că inculpatul a comis infracțiuni pentru care a fost trimis în judecată, până la acest moment procesual s-a stabilit existența unor astfel de probe, materialul probator administrat pe parcursul urmăririi penale fiind elocvent în sensul existenței unei suspiciuni rezonabile că inculpatul C. A. A. ar fi autorul infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată, raportat la declarațiile coinculpaților, martorilor audiați, notelor de redare a convorbirilor telefonice purtate între inculpați, proceselor verbale de percheziție, adreselor și înscrisurilor, aspecte ce conturează activitatea infracțională desfășurată de acesta, în special cu privire la cele trei infracțiuni pentru care s-a dispus arestarea preventivă a acestuia, ce a fost ulterior înlocuită cu măsura arestului la domiciliu.

Având în vedere momentul procesual în care se află cauza, instanța apreciază că nu se impune o analiză completă și concordantă a probatoriului administrat și nici identificarea unor probe certe de vinovăție, această sarcină revenind judecătorului fondului, ci doar verificarea existenței unor date sau informații care să susțină suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârșit infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată, cu respectarea principiului prezumției de nevinovăție de care beneficiază pe parcursul procesului penal, principiu care nu este incompatibil cu luarea și menținerea unor măsuri preventive, sub condiția respectării cerințelor legale.

Se constată că inculpatul este bănuit că ar fi comis infracțiuni de o gravitate semnificativă, însă problema care se ridică este aceea dacă în raport de criteriile identificate în art. 223 alin.2 Cod de procedură penală și anume: gravitatea faptei, modul și circumstanțele de comitere, anturajul și mediul din care provine, antecedentele penale și alte împrejurări privitoare la persoana acestuia, precum și față de momentul procesual în care se află cauza, privarea de libertate sub forma arestului la domiciliu mai este necesară și în continuare pentru realizarea scopului măsurii preventive.

Având în vedere dinamismul procesului penal și faptul că măsurile preventive au drept scop desfășurarea în bune condiții a procesului penal și activității procesuale, este firesc ca acestea să fie adaptate în funcție de temeiurile de fapt și de drept ale cauzei, asigurându-se astfel o flexibilitate a acestora, în raport de anumite împrejurări concrete legate de cauza penală, precum și de persoana făptuitorului.

Acest aspect este confirmat și de obiectul art. 5 alin. 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților sale Fundamentale care formează un tot unitar, împreună cu paragraful 1 lit. c din același articol (Lowless împotriva Irlandei nr. 3) și care are scopul de a oferi indivizilor o garanție specială, respectiv o procedură vizând asigurarea că nimeni nu este privat de libertate în mod arbitrar (Schiesser împotriva Elveției), atâta timp cât nu există motive temeinice de a bănui că o persoană, prin atitudinea sa, conduita sa generală și personală, ar putea aduce atingere ordinii de drept, indiferent de etapa procesuală în care se află cauza. Orice persoană este considerată nevinovată până la condamnarea sa, cu toate consecințele ce derivă din această prezumție, iar dispoziția analizată are drept obiect principal o evaluare concretă, detaliată, fundamentată asupra caracterului necesar în ceea ce privește menținerea unei măsuri preventive, indiferent de natura ei și de momentul procesual.

Este adevărat că măsura arestului preventiv la domiciliu constituie o măsură preventivă cu conținut privativ de libertate, distincția dintre măsura preventivă a arestului la domiciliu și cea a arestului preventiv fiind dată de severitatea coerciției, mai sporită în cazul celei din urmă și mai puțin restrictivă în cazul primei măsuri.

Având în vedere considerentele expuse anterior, la acest moment nu este necesară înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură, respectiv cea a controlului judiciar, aceasta fiind suficientă pentru realizarea scopului la care se referă art.202 alin.1 Cod procedură penală, acela al bunei desfășurări a procesului penal, în același timp plasarea inculpatului în arest la domiciliu, înscriindu-se în categoria acelor măsuri ferme și necesare ale autorităților pentru inhibarea unor conduite viitoare, reprobabile de aceeași natură, neexistând date în sensul că luarea acestei măsuri alternative (ce nu ar mai fi o măsură privativă de libertate) ar fi suficientă în acest moment procesul.

În plus, instanța mai are a preciza că așa cum s-a stabilit în doctrină și în practica judiciară, necesitatea și proporționalitatea oricărei măsuri preventive se estompează odată cu trecerea timpului și în măsura în care, în condițiile lipsei unor date certe că persoana respectivă a încercat sau încearcă să zădărnicească aflarea adevărului (cauza Wemhoff împotriva Germaniei), că ar încerca să se sustragă de la judecată (cauza Stogmuller împotriva Austriei) sau ar pregăti comiterea de noi infracțiuni (Matzenetter contra Austriei), în viitor se va putea dispune fie înlocuirea cu o altă măsură mai puțin restrictivă, fie revocarea acesteia.

Pe cale de consecință, se constată că privarea de libertate a inculpatului la domiciliu este în continuare necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică și pentru buna desfășurare a cercetării judecătorești.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 206 Cod de procedură penală, va respinge ca nefondată contestația și va menține încheierea atacată.

Față de prevederile art. 275 alin. 2 Cod de procedură penală va obliga contestatorul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge contestația formulată de inculpatul C. A. A. împotriva încheierii de ședință pronunțată de Tribunalul B. la data de 30 aprilie 2015 în dosarul nr._ 15, pe care o menține.

Obligă inculpatul să plătească statului suma de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 8 mai 2015.

PREȘEDINTE

S. F.

GREFIER

A. O.

Red.S.F./22.09.2015

Tehnoredact.A.O./23.09.2015/4 ex.

Jud. fond B. B.

← Infracţiuni la regimul silvic. Legea nr.46/2008. Decizia nr....		Fals în înscrisuri sub semnătură privată. Art.322 NCP.... →

Verificare măsuri preventive. Art.206 NCPP. Decizia nr. 49/2015. Curtea de Apel BRAŞOV

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Verificare măsuri preventive. Art.206 NCPP. Decizia nr. 49/2015. Curtea de Apel BRAŞOV