Verificare măsuri preventive. Art.206 NCPP. Decizia nr. 140/2014. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 140/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 17-10-2014
ROMÂNIA
C. DE A. B.
Secția penală și pentru cauze cu minori
DECIZIA PENALĂ NR. 140/CDosar nr._
Ședința publică din data de 17 octombrie 2014
Instanța constituită din:
- Complet de judecată CFJC3:
Președinte – S. F. - judecător
- Grefier – D. C.
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public – A. C. – procuror în cadrul Parchetului de pe lângă C. de A. B.
Pe rol fiind soluționarea contestațiilor declarate de contestatorii – inculpați B. C. C. și O. I. C. împotriva Încheierii din data de 14 octombrie 2014, pronunțată de T. B. în dosarul penal nr._ 14.
Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art. 369 Cod Procedură penală, în sensul că toate afirmațiile, întrebările și susținerile celor prezenți, inclusiv ale președintelui completului de judecată au fost înregistrate cu mijloace tehnice audio-video.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă contestatorul inculpat O. I. C., în stare de arest, deținut în Penitenciarul C., asistat de apărător desemnat din oficiu, avocat S. C. și contestatorul – inculpat B. C. C., în stare de arest deținut în Penitenciarul C., asistat de avocat din oficiu B. M..
Procedură îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Întrebate fiind părțile, acestea declară că nu au alte cereri de formulat.
Nefiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de soluționare și acordă cuvântul părților asupra contestației declarate.
Apărătorul desemnat din oficiu pentru contestatorul inculpat O. I. C., avocat S. C., solicită admiterea contestației declarată de condamnat împotriva Încheierii din data de 14 octombrie 2014, pronunțată de T. B. în dosarul penal nr._ 14, iar, în urma rejudecării, instanța de control judiciar să dispună înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a controlului judiciar. În opinia sa, temeiurile care au stat la baza arestării preventive a inculpatului O. I. C. nu mai subzistă. Apreciază ca fiind îndeplinite condițiile pentru înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a controlului judiciar și a se avea în vedere circumstanțele reale și personale ale inculpatului, care este tânăr, este la prima confruntare cu legea penală, fapta a fost săvârșită pe fondul unui teribilism datorat vârstei, a recunoscut și regretă fapta săvârșită și lăsat în libertate, acesta ar urma niște cursuri de învățământ.
Apărătorul desemnat din oficiu pentru contestatorul inculpat B. C. C., avocat B. M., solicită admiterea contestației declarată de condamnat împotriva Încheierii din data de 14 octombrie 2014, pronunțată de T. B. în dosarul penal nr._ 14, iar în urma rejudecării, instanța de control judiciar să dispună înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a arestului la domiciliu. A se avea în vedere circumstanțele reale și personale ale inculpatului, care se află la prima confruntare cu legea penală, fapta a fost săvârșită în stare de ebrietate, a recunoscut și regretă fapta săvârșită și lăsat în libertate, acesta va respecta cu strictețe condițiile impuse de instanță. Pentru aceste considerente, solicită admiterea contestației.
Reprezentatul Ministerului Public pune concluzii de respingere a contestației formulate de contestatorii – inculpați B. C. C. și O. I. C. împotriva Încheierii din data de 14 octombrie 2014, pronunțată de T. B. în dosarul penal nr._ 14, având în vedere împrejurarea că, temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestului preventiv subzistă și în prezent. Arată că, judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței și legalitatea administrării probelor în cauză, urmând ca judecata să se desfășoare cu cei doi inculpați în stare de arest preventiv. De asemenea, s-a reținut că ambii inculpați au dat dovadă de o violență deosebită. A se avea în vedere faptul că, inculpatul B. C. C. este recidivist, iar fapta inculpaților prezintă un pericol pentru ordinea publică. Pentru aceste considerente, în baza art. 425 indice 1 alin. 7 lit. b Cod procedură penală, solicită respingerea contestațiilor declarate de cei doi inculpați ca fiind neîntemeiate.
Contestatorul – inculpat B. C. C., având ultimul cuvânt, precizează că regretă fapta săvârșită și lasă decizia la aprecierea instanței.
Contestatorul – inculpat O. I. - C., având ultimul cuvânt, precizează că regretă fapta săvârșită și solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a controlului judiciar. Menționează că, lăsat în libertate, își a încheia învățământul educațional și s-ar alătura familiei sale.
C.
Deliberând asupra contestației de față, constată următoarele:
Prin încheierea din data de 14 octombrie 2014, T. B. a dispus următoarele:
În baza art. 208 al. 2, 3 Cod procedură penală raportat la art. 207 alin. 4 Cod procedură penală a menținut starea de arest preventiv a inculpaților B. C.-C. și O. I.-C. și a respins cererile inculpaților de înlocuire a măsurii arestării preventive.
Pentru a pronunța această încheiere, prima instanță a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 566/P/2014 întocmit de P. de pe lângă T. B. s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpaților O. I. C. și B. C. C. pentru comiterea infracțiunii de „loviri sau vătămări cauzatoare de moarte” prevăzută de art. 195 din Cod penal, cu aplicarea art. 41 al. 1 Cod penal pentru inculpatul B. C. C., reținându-se, în esență, că în noaptea de 17/18.08.2014, în jurul orelor 02:40, în timp ce se afla în parcarea din spatele blocului nr. 2 de pe . Zărnești, județul B., inculpatul O. IUSTINCONSTANTIN, i-a aplicat fără motiv victimei A. I.-L. o lovitură puternică cu pumnul în față, determinând căderea acesteia la sol și izbirea cu capul de asfalt, după care a mai lovit-o de câteva ori cu pumnul în zona capului, producându-i leziuni grave ce i-au cauzat decesul, iar inculpatul B. C.-C., în aceleași împrejurări, a lovit-o în mod repetat cu pumnul și picioarele în cap și peste corp pe victima A. I.-L., în timp ce era căzută la pământ în stare de inconștiență, producându-i leziuni incompatibile cu viața.
A fost finalizată faza camerei preliminare și în baza art. 346 al. 2 Cod procedură penală a fost constatată legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul nr.566/P/2014 întocmit de către P. de pe lângă T. B., a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală, s-a dispus începerea judecății cauzei relativ la inculpații indicați și s-a fixat termen de judecată la 5.11.2014.
În sensul art. 208 Cod procedură penală, cu aplicarea art. 207 al. 3-5 Cod procedură penală, instanța a observat următoarele:
De la începutinstanța a subliniat că, în mod invariabil, anumite considerente expuse anterior în cauza de față (relevate, exemplificativ, în Încheierea din data de 17.09.2014) vor fi reiterate, atât prin prisma nemodificării, în esența sa, a situației de fapt avute în vedere cu ocazia pronunțării acestei încheieri, cât și prin aceea a reiterării, de către procuror sau de către apărătorii inculpaților O. I. C. și B. C. C., a acelorași argumente ce au mai fost analizate în cauza ce îi vizează pe inculpații indicați.
Conform dispozițiilor art. 207 alin. 4 din noul Cod de procedură penală – la care face trimitere art. 208 al. 3 Cod procedură penală - ,,când constată că temeiurile care au determinat luarea măsurii se mențin sau există temeiuri noi care justifică o măsură preventivă, judecătorul de cameră preliminară dispune prin încheiere menținerea măsurii preventive față de inculpat.’’
Potrivit dispozițiilor art. 223 alin. 2 Cod procedură penală, măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată ,,dacă din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că acesta a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani sau mai mare și, pe baza evaluării gravității faptei, a modului și a circumstanțelor de comitere a acesteia, a anturajului și a mediului din care provine, a antecedentelor penale și a altor împrejurări privitoare la persoana acestuia, se constată că privarea de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.”
Față de dispozițiile mai sus invocate, instanța de judecată constată că probele administrate în faza de urmărire penală îndreptățesc presupunerea rezonabilă a unui observator independent în sensul reținerii în sarcina inculpaților O. I. C. și B. C. C. a faptelor pentru care s-a dispus trimiterea lor în judecată.
În jurisprudența sa, C. Europeană a Drepturilor Omului a subliniat că aceasta bănuială nu poate fi privită ca rezonabilă decât cu condiția ca ea să fie bazată pe fapte sau informații care să stabilească o legătură obiectivă între inculpat și infracțiunea presupus a fi comisă. Deși nicio privare de libertate nu se poate baza doar pe impresii, pe intuiție, pe o simplă asociere de idei sau prejudecăți, în calitate de indicii ale participării unei persoane la comiterea unei infracțiuni, faptele probatorii care ar putea da naștere unei bănuieli legitime nu trebuie să fie de același nivel cu cele necesare pentru a justifica o condamnare.
Analizând din aceasta perspectivă probele administrate în cursul urmării penale, condiția existenței unei suspiciuni rezonabile privind săvârșirea faptelor de către inculpații O. I. C. și B. C. C. este îndeplinită.
Astfel, sunt de observat chiar declarațiile inculpaților indicați (care recunosc agresarea fizică a victimei A. I.-L.) dar și procesul verbal de cercetare la fața locului, declarațiile martorilor Donosie D.-E. și B. N.-R., actele medico –legale etc.
Toate cele expuse conturează și în prezent incidența unei suspiciuni rezonabile privind săvârșirea faptelor de către inculpații O. I. C. și B. C. C..
Susținerile apărătorului inculpatului O. I. C. sau ale reprezentantului Ministerului Public relativ la eventuala schimbare a încadrării juridice a faptei ,procurorul apreciind inclusiv posibilitatea întrunirii elementelor constitutive ale infracțiunii de omor comis cu intenție indirectă exced prezentului moment procesual când se analizează exclusiv incidența actuală a temeiurilor vizate de art. 223 Cod procedură penală.
Art. 223 alin. 2 teza finală din Cod procedură penală impune ca o condiție pentru luarea măsurii arestării preventive ca, pe baza evaluării gravității faptei, a modului și a circumstanțelor de comitere a acesteia, a anturajului și a mediului din care provine, a antecedentelor penale și a altor împrejurări privitoare la persoana inculpatului, privarea de liberate să fie necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.
La stabilirea pericolului pentru ordinea publică judecătorul are în vedere atât pericolul social al faptelor penale săvârșite – „loviri sau vătămări cauzatoare de moarte” prevăzută de art. 195 din Cod penal, prin care a fost suprimată o valoare esențială ocrotită de legea penală ,viața persoanei - cât și periculozitatea infractorilor – exemplificativ inculpatul B. C. C. fiind recidivist în sensul art. 41 al. 1 Cod penal iar celalalt inculpat manifestând, cum arată procurorul, o violență deosebită în noaptea de 17/18.08.2014 - pentru înlăturarea acestuia fiind necesară existența unei reacții adecvate a autorităților, de natură să descurajeze pe viitor săvârșirea unor alte asemenea fapte.
Este evidentă reacția opiniei publice în cazul în care organele judiciare nu ar acționa suficient de ferm împotriva manifestărilor infracționale cu un accentuat pericol social ale persoanelor care afectează prin faptele lor o valoare esențială ocrotită de legea penală, viața persoanei.
Analizând în concret gravitatea faptelor, a modului și a circumstanțelor de comitere a acesteia, anturajul și mediul din care provine inculpații, precum și antecedentele penale, judecătorul de cameră preliminară apreciază că se impune în continuare privarea lor de libertate, o altă măsură preventivă nefiind suficientă la acest moment.
Art. 242 al 2 din Noul Cod de procedură penală arată că “măsura preventivă se înlocuiește, din oficiu sau la cerere, cu o măsură preventivă mai ușoară, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru luarea acesteia și, în urma evaluării împrejurărilor concrete ale cauzei și a conduitei procesuale a inculpatului, se apreciază că măsura preventivă mai ușoară este suficientă pentru realizarea scopului prevăzut de art. 202 al 1”.
În sensul textului indicat tribunalul a observat că, în cauza de față, „conduita procesuală” a inculpaților nu a fost una deosebită, cum are în vedere în mod expres art. 242 al. 2 din Noul Cod de procedură penală, și nici “evaluarea împrejurărilor concrete ale cauzei”, astfel cum au fost expuse anterior, nu justifică în prezent o măsură preventivă mai ușoară.
Trecerea timpului este un factor de natură a modifica “intensitatea” temeiului procesual vizat de art. 223 al. 2 Cod procedură penală însă gradul de pericol social al unor fapte penale grave, personalitatea unor inculpați, momentul procesual, imperativul aflării adevărului judiciar sunt și ele criterii neechivoce în stabilirea subzistenței sau nu a acestui temei.
Aspectele subliniate de inculpații O. I. C. și B. C. C. – vârstă tânără, regretul consecințelor faptelor etc. – nu pot prevala în prezent,la mai puțin de două luni de la arestarea lor preventivă, în raport de cele arătate privitor la gradul de pericol social al faptelor ce li se impută acestuia, la antecedența penală a inculpatului B. C. C., la modalitatea concretă de comitere a faptelor.
Nu poate fi ignorat faptul că – după exercitarea de violențe asupra victimei - inculpații O. I. C. și B. C. C. au plecat la domiciliu, lăsându-l pe A. I.-L. în stare de inconștiență iar victima a rămas la locul agresiunii până dimineața în jurul orelor 06:00, când a fost descoperită, în comă, de martorul B. I.-B., care a anunțat organele de poliție
Împotriva acestei încheieri au formulat contestație inculpații O. I. C. și B. C. C..
Inculpatul O. I. C. a solicitat admiterea contestației și înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a controlului judiciar, arătând că temeiurile care au stat la baza arestării preventive nu mai subzistă față de circumstanțele reale și personale ale inculpatului, care este tânăr, este la prima confruntare cu legea penală, fapta a fost săvârșită pe fondul unui teribilism datorat vârstei, a recunoscut și regretă fapta săvârșită și lăsat în libertate, acesta ar urma niște cursuri de învățământ.
Inculpatul B. C. C. a solicitat admiterea contestației și înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a arestului la domiciliu, arătând că se află la prima confruntare cu legea penală, fapta a fost săvârșită în stare de ebrietate, a recunoscut și regretă fapta săvârșită și lăsat în libertate, acesta va respecta cu strictețe condițiile impuse de instanță.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma contestațiilor formulate, C. constată că sunt nefondate, urmând a fi respinse, ca atare, pentru considerentele care vor fi arătate mai jos.
Inculpații au fost arestați preventiv la data de 22 august 2014 pentru săvârșirea infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prevăzută de art. 195 Cod penal și trimiși în judecată în stare de arest preventiv.
Ca stare de fapt, s-a reținut, în esență, că inculpatul O. I. C., în noaptea de 17/18.08.2014, în jurul orelor 02:40, în timp ce se afla în parcarea din spatele blocului nr. 2 de pe . Zărnești, jud. B., i-a aplicat fără motiv victimei A. I.-L. o lovitură puternică cu pumnul în față, determinând căderea acesteia la sol și izbirea cu capul de asfalt, după care a mai lovit-o de câteva ori cu pumnul în zona capului, producându-i leziuni grave ce i-au cauzat decesul iar inculpatul B. C.-C., în aceleași împrejurări, a lovit-o în mod repetat cu pumnul și picioarele în cap și peste corp pe victima A. I.-L., în timp ce era căzută la pământ în stare de inconștiență, producându-i leziuni incompatibile cu viața.
C. precizează, cu titlu preliminar, faptul că la acest moment procesual al exercitării funcției judiciare de judecată, nu se realizează o analiză amănunțită a mijloacelor de probă, deoarece nu se stabilește vinovăția inculpaților, această operațiune juridică, urmând a se realiza la momentul analizei pe fond a cauzei, așa cum corect a constatat și T. B..
Bănuiala legitimă și rezonabilă, în sensul că inculpații ar fi săvârșit infracțiunea de care sunt acuzați, rezultă din probele administrate până în prezent, respectiv cele din cursul urmăririi penale, descrise de judecătorul de la T. B., astfel că nu vor mai fi reluate, argumentele fiind însușite de Curte integral.
Potrivit art. 202 alin. 1 Cod de procedură penală, măsurile preventive pot fi dispuse, dacă există probe sau indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă, că inculpatul ar fi săvârșit o infracțiune și dacă sunt necesare în scopul asigurării bunei desfășurări a procesului penal.
Potrivit art. 211 Cod de procedură penală, măsura controlului judiciar sau o altă măsură mai puțin restrictivă, poate fi dispusă dacă prin ea se asigură realizarea scopului prevăzut de art. 202 alin. 1 noul Cod de procedură penală.
Așa cum am arătat, la dosarul cauzei sunt mijloace de probă care susțin bănuiala legitimă, în sensul că, inculpații ar fi săvârșit infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte de care sunt acuzați, eventuale solicitare a schimbării încadrării juridice excede obiectul acestei cauze, așa cum corect a precizat șu T. B..
Fapta de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte face parte din categoria infracțiunilor expres prevăzute de art. 223 al. 2 noul cod de procedură penală ca justificând luarea măsurii arestului preventiv, iar din evaluarea gravității faptei, a modului și a circumstanțelor de comitere a acesteia, a anturajului și a mediului din care provine inculpatul, a antecedentelor penale și a altor împrejurări privitoare la persoana acestuia, se constată că privarea sa de libertate este necesară și în acest moment pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.
T. B. a avut în vedere modalitatea și împrejurările comiterii faptei astfel cum sunt descrise în rechizitoriu: pe timp de noapte, agresarea repetată a victimei, inclusiv după ce a căzut la pământ, faptul că inculpații au plecat și au lăsat victima la pământ, aceasta fiind găsită după mai multe ore, ceea ce a determinat imposibilitatea salvării acesteia, ceea ce denotă o periculozitate sporită a inculpaților și nepăsare față de viața victimei, fiind astfel evident că numai măsura arestării preventive este singura în măsură să asigure buna derulare a procesului, dar și necesară și proporțională cu gravitatea acuzației.
Măsura arestării preventive este necesară în vederea bunei desfășurări a procesului penal, inculpatul B. este cunoscut cu antecedente penale, ținând seama de timpul scurt scurs de la comiterea faptei, de stadiul procesual al cauzei, de împrejurarea că nu au intervenit modificări de ordin probator care să justifice o apreciere diferită asupra pericolului reprezentat de lăsarea inculpaților în libertate.
Apărările formulate de inculpați în sensul că au avut o atitudine sinceră, că au colaborat cu organele de anchetă, că au familii sunt apărări de fond ce vor fi avute în vedere cu ocazia dezbaterilor, privarea de libertate a acestora se impune pentru buna desfășurare a procesului penal, fiind vorba de îndeplinirea condiției proporționalității în lumina oferită de Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților sale Fundamentale și o altă măsură mai ușoară restrictivă de libertate apare ca fiind lipsită de eficiență la acest moment procesual.
De asemenea, durata arestării preventive, de nici trei luni de zile, rămâne rezonabilă față de celeritatea cu care s-a desfășurat urmărirea penală și celelalte date ale cauzei.
Toate aceste aspecte coroborate, justifică pericolul social concret pentru ordinea publică, dar și faptul că buna desfășurare a procesului penal se poate desfășura cu inculpații la acest moment, doar în stare de arest preventiv, măsura fiind necesară și proporțională cu gravitatea acuzației, ceea ce atrage și soluția respingerii cererilor formulate de inculpați de înlocuire a acestei măsuri cu o alta, mai puțin restrictivă.
Totuși, C. de A. B. are a observa, contrar Tribunalului B. care a arătat că: „…pentru înlăturarea acestuia (pericolului pentru ordinea publică) fiind necesară existența unei reacții adecvate a autorităților, de natură să descurajeze pe viitor săvârșirea unor alte asemenea fapte. Este evidentă reacția opiniei publice în cazul în care organele judiciare nu ar acționa suficient de ferm împotriva manifestărilor infracționale cu un accentuat pericol social ale persoanelor care afectează prin faptele lor o valoare esențială ocrotită de legea penală, viața persoanei”, această măsură preventivă nu are legătură cu sentimentul de neîncredere în organele statului care nu ar reacționa suficient de ferm.
Fără a ignora rezonanța socială produsă în comunitate cu consecințe asupra disciplinei publice, al respectului față de lege, că există chiar posibilitatea comiterii unor fapte asemănătoare de către alte persoane și subliniind că rezonanța socială a unei fapte poate conduce, în anumite situații, la dispunerea unei măsuri procesuale preventive, în condițiile în care comiterea acelei fapte sau implicarea anumitor persoane în calitate de autori ai acesteia produce turbulențe sociale, manifestări care aduc atingere ordinii publice, se constată că faptele reținute ca fiind comise de inculpații din prezentul dosar sunt cunoscute cetățenilor și dezaprobate de cea mai mare parte a acestora.
Ceea ce așteaptă societatea, opinia publică de la organele judiciare este cercetarea și sancționarea celor vinovați de situația creată, inclusiv prin luarea, în cazuri excepționale, a unor măsuri procesuale care să asigure buna desfășurare a anchetei penale, dar așteptarea societății nu poate impune pronunțarea unor soluții în afara actelor dosarului și a dispozițiilor legale, ci exclusiv pe baza probelor și a legii. Nici un text legal nu face vorbire de așteptarea cetățenilor de la actul de justiție ori că reacția organelor judiciare trebuie să fie pe măsura așteptărilor cetățenilor.
Pericolul pentru ordinea publică nu trebuie confundat cu reacția opiniei publice, ci raportat la necesitatea ca urmărirea penală și judecata să se desfășoare strict pe baza legii, în condiții optime, cu celeritate, ținând seama și de particularitățile cauzei.
Actul de justiție se realizează exclusiv pe baza probelor administrate, inclusiv în ceea ce privește luarea/prelungirea măsurilor preventive și în conformitate cu dispozițiile legale, cu principiile de drept ale unui stat de drept și nu în raport de temerea pe care ar avea-o anumite persoane din colectivitate că justiția nu acționează eficient, deoarece, în astfel de condiții, actul de justiție s-ar transforma într-un act de justiție popular sau populist și nu acesta este sensul actului de justiție într-un stat de drept.
Interpretările eronate oferite în anumite decizii de speță, în sensul că persoanele ce compun colectivitatea trebuie să aibă sentimentul că justiția acționează ferm, depășesc atât dispozițiile Codului de procedură penală, dar și cele consfințite prin Convenția europeană a drepturilor omului și libertăților sale fundamentale (care oricum este drept intern) și cristalizate prin practica judiciară a instanței de contencios european, inclusiv în numeroase decizii prin care statul român a fost condamnat.
De altfel, a aplica legea cu hotărâre, nu înseamnă a dispune luarea celor mai severe măsuri sau pedepse „exemplare”, ci aplicarea echilibrată, obiectivă și rațională a dispozițiilor legale într-o anumită speță, în baza silogismului juridic de suprapunere a normei legale peste situația de fapt.
Acesta este și sensul oferit de C. Europeană a drepturilor omului în numeroase decizii (exemplificativ, cauza J. contra României) în care s-a statuat că instanța este obligată să verifice dacă sunt suficiente măsuri preventive mai puțin grave și numai ca ultima ratio măsura cea mai aspră a arestării preventive, consacrând astfel, caracterul excepțional al arestării preventive.
În concepția instanței europene, „privarea de libertate a unei persoane este atât de gravă, încât ea nu se justifică decât atunci când alte măsuri, mai puțin severe, au a fi considerate ca insuficiente pentru salvgardarea unui interes personal sau public ce ar impune detenția” (cauza Witold Litwa contra Poloniei).
Probele pentru dovedirea pericolului pentru ordinea publică nu se pot desprinde din probele administrate în cauză, acelea fiind mijloace de probă, procedee probatorii, care vor fi analizate pe fondul cauzei la momentul stabilirii vinovăției sau lipsei de vinovăție a inculpaților pentru faptele cercetate, iar datorită faptului că ne aflăm la momentul procesual al solicitării luării măsurii arestării preventive, ar trebui să existe probe noi în susținerea dezideratului analizat, așa cum C. de A. B. a precizat și cu prilejul altor soluții în cauze asemănătoare.
A raționa altfel, în sensul că punerea în primejdie a colectivității prin lăsarea în libertate a inculpaților sau rezonanța faptelor în aceeași colectivitate pot fi deduse exclusiv din împrejurările în care s-a comis fapta, natura și gravitatea ori amploarea lor sau elementele ce caracterizează persoana fiecărui inculpat și că pericolul social concret pentru ordinea publică nu trebuie să rezulte neapărat din probe certe aflate la dosarul cauzei, ar însemna ca instanța competentă să se pronunțe cu neobservarea condițiilor expres stabilite prin textul de lege menționat, așa cum s-a arătat, ceea ce apare ca inadmisibil în luarea unei hotărâri care privește libertatea persoanei, prezumată nevinovată în contextul dispozițiilor art. 23 alin. (11) din legea fundamentală și art. 4 Cod procedură penală.
Din același motiv, nici recrudescența infracțională, nici gravitatea unei anume categorii de fapte sau fenomen infracțional, nu poate fi reținută, atâta timp cât aceasta constituie obiect de examinare pentru legiuitor în stabilirea politicii penale, sub aspect incriminator, în sensul stabilirii pericolului social generic prin limitele de pedeapsă și, pe cale de consecință, a regimului sancționator și nu privește direct actul de justiție ce constă în stabilirea corectă a silogismului juridic, iar fermitatea constă în respectarea întocmai a regulilor de desfășurare a procesului penal, în vederea pronunțării de hotărâri corespunzătoare legii și adevărului, prin oferirea imparțială a protecției judiciare.
Pornind de la premisa că din practica instanței de contencios european, privitor la arestarea preventivă a unei persoane bănuite de săvârșirea unei infracțiuni, s-a reținut că instanța europeană acceptă faptul că, din cauza gravității deosebite și a reacției publicului față de acestea, unele infracțiuni pot determina tulburări sociale, ce pot justifica arestarea preventivă, cel puțin pentru o anumita perioada de timp. Acest motiv trebuie considerat ca relevant și suficient numai dacă este bazat pe fapte de natură să demonstreze că eliberarea acuzatului ar determina o tulburare reală a ordinii publice.
Evident, aceste alegații ale Tribunalului B. nu atrag netemeinicia soluției pronunțate cu consecințe asupra modificării acesteia, ci doar de o interpretare a noțiunii de pericol pentru ordinea publică, hotărârea instanței de fond fiind legală și temeinică.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 206 Cod procedură penală, va respinge ca nefondată contestația și va menține încheierea atacată.
Față de prevederile art. 275 alin. 2 Cod de procedură penală va obliga contestatorul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE
Respinge contestațiile formulate de inculpații O. I. C. și B. C. C. împotriva încheierii de ședință pronunțată de T. B. la data de 14 octombrie 2014 în dosarul nr._ 14, pe care o menține.
Onorariile avocaților din oficiu în sume de câte 100 lei se suportă din fondurile MJ și se includ în cheltuielile judiciare.
Obligă inculpații să plătească statului câte 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 17 octombrie 2014.
PREȘEDINTE GREFIER
S. F. D. C.
Red.S.F./13.01.2015/
Dact.D.C./14.01.2015/5 exemplare
Jud. fond.B.B.
| ← Înşelăciunea. Art.244 NCP. Decizia nr. 512/2014. Curtea de... | Redeschiderea procesului penal. la judecarea în lipsă. Art.466... → |
|---|
