Verificare măsuri preventive. Art.206 NCPP. Decizia nr. 119/2014. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 119/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 19-09-2014
ROMÂNIA
C. DE A. BARȘOV
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ NR.119/CDOSAR NR._
Ședința publică din data de 19 septembrie 2014
Instanța constituită din:
Complet de judecată CFJC6:
Președinte - A. C. M.
Grefier - A. I. P.
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public - procuror C. A. – din cadrul Parchetului de pe lângă C. de A. B..
Pe rol fiind soluționarea contestației formulate de inculpatul B. G. împotriva încheierii de ședință pronunțată de Tribunalul B. la data de 16 septembrie 2014 în dosarul penal nr._ 14.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în conformitate cu dispozițiile art.369 Cod procedură penală, în sensul că toate afirmațiile, întrebările și susținerile celor prezenți, inclusiv cele ale președintelui completului de judecată, au fost înregistrate prin mijloace tehnice audio – video.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă contestatorul-inculpat B. G., în stare de arest ( deținut în Penitenciarul C.) asistat de apărătorul ales, avocat S. A. I..
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Întrebați fiind de către instanță, atât apărătorul contestatorului inculpat cât și reprezentantul Ministerului Public precizează că nu au alte cereri ori chestiuni prealabile de formulat.
Având în vedere că nu mai sunt alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de soluționare și acordă cuvântul la dezbateri.
Având cuvântul, apărătorul contestatorului inculpat B. G. solicită instanței admiterea contestației formulate, casarea în parte a încheierii de ședință pronunțată de Tribunalul B. la data de 16 septembrie 2014 iar în cadrul rejudecării admiterea cererii de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura controlului judiciar, apreciind că această măsură preventivă este de natură a conduce la îndeplinirea scopului prevăzut de lege.
Cu privire la starea de fapt reținută în sarcina inculpatului, apărătorul acestuia precizează că în seara zilei de 09.08.2014 inculpatul nu a acționat din proprie inițiativă ci ca urmare a provocării părții vătămate, care l-a urmărit pe inculpat până în fața casei, dorind să intre în curtea acestuia pentru a-l agresa.
Astfel, apărătorul contestatorului inculpat apreciază că în cauză încadrarea juridică a faptei reținute în sarcina inculpatului este ușor forțată, fiind în contradicție cu concluziile actului medical întocmit în cauză, potrivit cărora părții vătămate nu i-a fost pusă viața în pericol, loviturile au fost de o intensitate medie, obiectul cu care s-a acționat nu era apt pentru a produce sfârșitul letal al unei persoane. În aceste condiții, nu se poate aprecia că fapta imputată inculpatului se poate încadra la tentativă de omor prevăzută de art.32 raportat la art.188 alin.1 Cod penal ci la infracțiunea de loviri sau alte violențe prevăzută de art.193 alin.2 Cod penal, pedepsită cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani.
Pentru aceste considerente și având în vedere circumstanțele concrete de comitere a faptei, poziția procesuală a inculpatului – care a recunoscut și regretat săvârșirea faptei -, circumstanțele personale ale inculpatului, care, astfel cum reiese din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, este încadrat în grad de handicap, este integrat social, are doi copii minori în întreținere și pe tatăl său, care este bolnav, apărătorul contestatorului inculpat solicită instanței, potrivit art.205 alin.10 Cod procedură penală, înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura controlului judiciar, apreciind că aceasta este de natură a asigura scopul prevăzut de art.202 Cod procedură penală, inculpatul fiind pregătit să respecte obligațiile prevăzute de art.215 Cod procedură penală.
Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public consideră că încheierea pronunțată de Tribunalul B. la data de 16 septembrie 2014 este întemeiată pe dispozițiile Codului de procedură penală, dispoziții ce au fost respectate când s-a apreciat asupra menținerii măsurii arestării preventive a inculpatului, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor.
Cu privire la susținerile apărătorului contestatorului inculpat, în sensul că obiectul vulnerant folosit la comiterea faptei nu ar fi putut produce efectele urmărite de inculpat, că actul medico-legal întocmit în cauză a concluzionat că loviturile aplicate au fost de o intensitate medie și că acestea nu au pus viață părții vătămate în pericol, reprezentantul Ministerului Public consideră că acestea au fost avute în vedere de către instanța de fond la momentul la care a motivat încheierea prin care s-a dispus menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului, judecătorul fondului spunând că se au în vedere atât actul medico-legal cât și celelalte probe.
Astfel, urmează a se avea în vedere faptul că inculpatul, la momentul agresării părții vătămate, a aplicat acesteia lovituri numai în zona capului, elemente care au condus la concluzia că fapta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă de omor.
Analizând toate aceste elemente, reprezentantul Ministerului Public consideră că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.223 alin.2 Cod procedură penală privind măsura arestului preventiv, motiv pentru care solicită instanței respingerea contestației formulate de inculpat.
Având cuvântul în replică, apărătorul ales al contestatorului inculpat solicită instanței a constata că motivarea instanței de fond cu privire la menținerea măsurii arestării preventive și a respingerii cererii de înlocuire a acestei măsuri cu măsura controlului judiciar este o motivare ce îmbracă motivarea asupra fondului cauzei, judecătorul exprimându-și punctul de vedere cu privire la vinovăția inculpatului, accentuând că fapta s-a săvârșit într-un loc public, deși fapta s-a săvârșit aproape în curtea imobilului inculpatului.
Deși între inculpat și partea vătămată au existat discuții contradictorii, în fața bufetului din . loc nici un incident. Partea vătămată l-a urmărit pe inculpat până în fața casei și a continuat cu injurii, astfel că inculpatul, din dorința de a preveni . curte și agresarea sa fizică, a lovit-o pe aceasta cu un băț, care prin consitența sa nu era apt să producă sfârșitul letal al unei persoane.
Având ultimul cuvântul, contestatorul inculpat B. G. solicită instanței judecarea sa în stare de libertate, având în vedere actele medicale depuse la dosarul cauzei, potrivit cărora este încadrat în grad de handicap, are doi copii minori în întreținere.
Cu privire la starea de fapt, contestatorul inculpat precizează că partea vătămată l-a lovit prima cu pumnul și că loviturile aplicate părții vătămate nu au vizat zona capului ci a vrut să o lovească pe aceasta în mână, însă partea vătămată s-a lăsat în jos și astfel a fost lovită în cap.
CURTEA:
Prin încheierea din 16.09.2014 a Tribunalului B. în baza art. 208 al 2, 3 Cod procedură penală raportat la art. 207 alin. 4 Cod procedură penală s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului B. G., deținut în baza mandatului de arestare preventivă nr.40/2014 emis de Tribunalul B. la data de 10.08.2014 și s-a respins cererea inculpatului B. G. de înlocuire a măsurii arestării preventive.
Pentru a pronunța această încheiere instanța de fond a reținut că, prin rechizitoriul nr. 540/P/2014 întocmit de P. de pe lângă Tribunalul B. s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului B. G. pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 32 al. 1 Cod penal raportat la art. 188 Cod penal.
Prin actul de sesizare a instanței s-a reținut în esență că în data de 9.08.2014, pe fondul unui conflict anterior, inculpatul B. G. a lovit cu o bâtă, în mai multe rânduri, pe partea vătămată D. G. zona vizată fiind capul victimei.
Actualmente s-a finalizat faza camerei preliminare iar, în baza art. 346 al 2 Cod procedură penală a fost constatată legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul nr.540/P/2014 întocmit la 14.08.2014 de către P. de pe lângă Tribunalul B., a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală, s-a dispus începerea judecății cauzei relativ la inculpatul indicat și s-a fixat termen de judecată la 8.10.2014.
În sensul art. 208 Cod procedură penală, cu aplicarea art. 207 al 3-5 Cod procedură penală, instanța a reținut următoarele:
Conform dispozițiilor art. 207 alin. 4 din noul Cod de procedură penală – la care face trimitere art. 208 al 3 Cod procedură penală - ,,când constată că temeiurile care au determinat luarea măsurii se mențin sau există temeiuri noi care justifică o măsură preventivă, instanța dispune prin încheiere menținerea măsurii preventive față de inculpat.’’
Potrivit dispozițiilor art. 223 alin. 2 Cod procedură penală, măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată ,,dacă din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că acesta a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani sau mai mare și, pe baza evaluării gravității faptei, a modului și a circumstanțelor de comitere a acesteia, a anturajului și a mediului din care provine, a antecedentelor penale și a altor împrejurări privitoare la persoana acestuia, se constată că privarea de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.”
Față de dispozițiile mai sus invocate, instanța de judecată a constatat că probele administrate în faza de urmărire penală îndreptățesc presupunerea rezonabilă a unui observator independent în sensul reținerii în sarcina inculpatului B. G. a faptelor pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată.
În jurisprudența sa, C. Europeană a Drepturilor Omului a subliniat că aceasta bănuială nu poate fi privită ca rezonabilă decât cu condiția ca ea să fie bazată pe fapte sau informații care să stabilească o legătură obiectivă între inculpat și infracțiunea presupus a fi comisă. Deși nicio privare de libertate nu se poate baza doar pe impresii, pe intuiție, pe o simplă asociere de idei sau prejudecăți, în calitate de indicii ale participării unei persoane la comiterea unei infracțiuni, faptele probatorii care ar putea da naștere unei bănuieli legitime nu trebuie să fie de același nivel cu cele necesare pentru a justifica o condamnare.
Analizând din aceasta perspectivă probele administrate în cursul urmării penale, condiția existenței unei suspiciuni rezonabile privind săvârșirea faptei de către inculpatul B. G. este îndeplinită.
Astfel sunt de observat chiar declarațiile inculpatului B. G. – care recunoaște faptele – dar și procesul verbal de cercetare la fața locului, declarațiile părții vătămate și ale martorilor.
Toate cele expuse conturează și în prezent incidența unei suspiciuni rezonabile privind săvârșirea faptelor de către inculpatul B. G..
Susținerile apărătorului inculpatului B. G. – relativ la eventuala schimbare a încadrării juridice a faptei – exced prezentului moment procesual când se analizează exclusiv incidența actuală a temeiurilor vizate de art. 223 Cod procedură penală.
Actele medicale ce ar releva expres punerea în primejdie a vieții persoanei vătămate în urma loviturilor aplicate de către inculpat nu se constituie în unica probă ce determină încadrarea juridică a faptelor comise de către acesta, atitudinea inculpatului B. G., determinarea acestuia în săvârșirea faptei, obiectul contondent utilizat, regiunea corpului persoanei vătămate în care a aplicat loviturile, putând presupune existența cel puțin a unei intenții indirecte de suprimare a vieții persoanei vătămate, așa cum s-a reținut și la momentul dispunerii arestării preventive.
Art. 223 alin. 2 teza finală din Codul de procedură penală impune ca și condiție pentru luarea măsurii arestării preventive ca, pe baza evaluării gravității faptei, a modului și a circumstanțelor de comitere a acesteia, a anturajului și a mediului din care provine, a antecedentelor penale și a altor împrejurări privitoare la persoana inculpatului, privarea de liberate să fie necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.
La stabilirea pericolului pentru ordinea publică instanța a avut în vedere – ca și prin încheierea precedentă, neintervenind elemente probatorii noi - atât pericolul social al faptelor penale săvârșite – tentativă de omor, prin care a fost vizată o valoare esențială ocrotită de legea penală, viața persoanei - cât și periculozitatea infractorului – ce are antecedente penale pentru săvârșirea unei infracțiuni de tâlhărie - pentru înlăturarea acestuia fiind necesară existența unei reacții adecvate a autorităților, de natură să descurajeze pe viitor săvârșirea unor alte asemenea fapte.
Este evidentă reacția opiniei publice în cazul în care organele judiciare nu ar acționa suficient de ferm împotriva manifestărilor infracționale cu un accentuat pericol social ale persoanelor care înțeleg săvizeze prin faptele lor o valoare esențială ocrotită de legea penală, viața persoanei.
Nu se poate ignora faptul că inculpatul și-a manifestat violența și agresivitatea pe timpul zilei (în jurul orei 19), într-un loc public, în mijlocul comunității restrânse în care locuiește iar . sa a fost văzută de către martorul Feer P. și apoi rezultatul violențelor a fost constatat de alți martori care s-au adunat la fața locului
Analizând în concret gravitatea faptelor, a modului și a circumstanțelor de comitere a acesteia, anturajul și mediul din care provine inculpatul, precum și antecedentele penale, instanța de judecată a apreciat că se impune în continuare privarea de libertate, o altă măsură preventivă nefiind suficientă la acest moment.
Art. 242 al 2 din Noul Cod de procedură penală arată că “ măsura preventivă se înlocuiește, din oficiu sau la cerere, cu o măsură preventivă mai ușoară, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru luarea acesteia și, în urma evaluării împrejurărilor concrete ale cauzei și a conduitei procesuale a inculpatului, se apreciază că măsura preventivă mai ușoară este suficientă pentru realizarea scopului prevăzut de art. 202 al 1 ”.
În sensul textului indicat tribunalul a reținut că, în cauza de față, „conduita procesuală” a inculpatului B. G. nu a fost una deosebită, cum are în vedere în mod expres art. 242 al 2 din Noul Cod de procedură penală, și nici “evaluarea împrejurărilor concrete ale cauzei ”, astfel cum au fost expuse anterior, nu justifică în prezent o măsură preventivă mai ușoară.
Trecerea timpului este un factor de natură a modifica “intensitatea” temeiului procesual vizat de art. 223 al 2 Cod procedură penală însă gradul de pericol social al unor fapte penale grave, personalitatea unor inculpați, momentul procesual, imperativul aflării adevărului judiciar sunt și ele criterii neechivoce în stabilirea subzistenței sau nu a acestui temei.
Aspectele subliniate de inculpatul B. G. – situație familială, stare de sănătate etc. – nu pot prevala în prezent în raport de cele arătate privitor la gradul de pericol social al faptelor ce i se impută acestuia sau la antecedența sa penală.
Față de toate cele expuse instanța,în baza art. 208 raportat la art. 207 alin. 4 Cod procedură penală, a menținut starea de arest preventiv a inculpatului B. G. și a respins cererea inculpatului B. G. de înlocuire a măsurii arestării preventive.
Împotriva acestei încheieri a formulat contestație inculpatul, solicitând admiterea contestației formulate, desființarea în parte a încheierii, iar în cadrul rejudecării admiterea cererii de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura controlului judiciar, apreciind că această măsură preventivă este de natură a conduce la îndeplinirea scopului prevăzut de lege, întrucât în seara zilei de 09.08.2014 inculpatul nu a acționat din proprie inițiativă ci ca urmare a provocării părții vătămate, care l-a urmărit pe inculpat până în fața casei, dorind să intre în curtea acestuia pentru a-l agresa.
Pentru aceste considerente și având în vedere circumstanțele concrete de comitere a faptei, poziția procesuală a inculpatului – care a recunoscut și regretat săvârșirea faptei -, circumstanțele personale ale inculpatului, care, astfel cum reiese din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, este încadrat în grad de handicap, este integrat social, are doi copii minori în întreținere și pe tatăl său, care este bolnav, solicită instanței, potrivit art.205 alin.10 Cod procedură penală, înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura controlului judiciar, apreciind că aceasta este de natură a asigura scopul prevăzut de art.202 Cod procedură penală, inculpatul fiind pregătit să respecte obligațiile prevăzute de art.215 Cod procedură penală.
C. analizând actele și lucrările dosarului urmează a respinge contestația formulată de inculpat pentru următoarele considerente:
Inculpatul a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv pentru comiterea infracțiunii prevăzută de art. 32 alin. 1 Cod penal raportat la art. 188 Cod penal, faptă ce constă în aceea că în data de 9.08.2014, pe fondul unui conflict anterior, inculpatul B. G. a lovit cu o bâtă, în mai multe rânduri, pe partea vătămată D. G. zona vizată fiind capul victimei.
La momentul luării măsurii arestului preventiv și apoi la prelungirea duratei acestei măsuri instanța a ținut seama de natura faptei săvârșite, complexitatea cauzei și a constatat oportunitatea menținerii inculpatului în stare de arest preventiv pentru buna desfășurare a procesului penal și înlăturarea pericolului pe care s-a apreciat că îl reprezintă inculpatul pentru ordinea publică.
În raport cu art.5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 23 din Constituție, măsura lipsirii de libertate a unei persoane se poate dispune atunci când există motive verosimile că s-a săvârșit o infracțiune sau există motive temeinice de a se crede în posibilitatea săvârșirii unei noi infracțiuni, fiind necesară astfel apărarea ordini publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor, desfășurarea în bune condiții a procesului penal.
În speță, pericolul pentru ordinea publică se apreciază în raport de comportamentul inculpatului, reacția opinie publice, rezonanțelor faptelor presus a fi comise de către inculpat, și își găsește expresia și în starea de neliniște, sentimentul de insecuritate în rândul societății generat de faptul că persoane bănuite de săvârșirea unor infracțiuni de o gravitate deosebită sunt cercetate și judecate în stare de libertate.
C. reține că temeiurile care a determinat arestarea preventivă a inculpatului subzistă în continuare, având în vedere că fapta săvârșită de acesta aduce atingere valorilor ocrotite de legea penală, respectiv viața și integritatea corporală a persoanei.
Potrivit dispozițiilor art. 223 alin. 2 Cod de procedură penală „măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată și dacă din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că acesta a săvârșit o infracțiune intenționată contra vieții,…și, pe baza evaluării gravității faptei, a modului și circumstanțelor de comitere a acesteia, a anturajului și a mediului din care provine, a antecedentelor penale și a altor împrejurări privitoare la persoana acestuia, se constată că privarea sa de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică”.
Totodată, potrivit dispozițiilor art. 242 alin. 2 Cod de procedură penală „Măsura preventivă se înlocuiește, din oficiu sau la cerere, cu o măsură preventivă mai ușoară, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru luarea acesteia și, în urma evaluării împrejurărilor concrete ale cauzei și a conduitei procesuale a inculpatului, se apreciază că măsura preventivă mai ușoară este suficientă pentru realizarea scopului prevăzut la art. 202 alin. 1”.
Analizând textele de lege, raportat la fapta pentru care este cercetat inculpatul, modalitatea săvârșirii acesteia și atitudinea inculpatului, C. apreciază că nu se impune înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatului, întrucât fapta comisă de inculpat, respectiv cea de tentativă la omor calificat, este gravă, iar urmarea mai gravă nu s-a produs din motive independente de voința autorului faptei.
Astfel „ gravitatea faptelor “ sau „ modul și circumstanțele de comitere a acestora” se constituie în criterii neechivoce, consacrate legislativ de Noul Cod de procedură penală, de natură a justifica și actualmente privarea de libertate a inculpatului.
În ceea ce privește apărările inculpatului, legate de existența unei provocări din partea victimei, urmează a fi avută în vedere de instanță, cu ocazia judecării fondului cauzei, procedură în care se administrează probe în acuzare și apărare, în faza de verificare a măsurii arestării preventive și a contestației cu privire la această măsură, instanța neputând face aprecieri privind o eventuală schimbare de încadrare juridică.
În ceea ce privește circumstanțele personale ale inculpatului și situația familială a acestuia, față gravitatea faptei presupus a fi săvârșită de inculpat și de pericolul social concret pe care acesta îl reprezintă, C. apreciază că acestea primează, astfel încât nu se va dispune înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură preventivă neprivativă de libertate.
Față de considerentele arătate mai sus, în temeiul dispozițiilor art. 206, art. 4251 alin. 7 pct. 1 lit.b Cod de procedură penală se va respinge, ca nefondată, contestația formulată de inculpatul B. G..
În baza art. 275 alin. 2 Cod de procedură penală inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondată, contestația formulată de inculpatul B. G. împotriva încheierii din data de 16.09.2014 a Tribunalului B., pronunțată în dosarul nr._ 14, pe care o menține.
În baza art. 275 alin. 2 Cod de procedură penală obligă pe inculpat să plătească statului suma de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 19.09.2014.
Președinte Grefier
A. C. M. A. I. P.
Red.A.C.M/06.11.2014
Dact.A.I.P./06.11.2014 /4 exemplare
Red.jud.fond B.B.
| ← Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP.... | Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP.... → |
|---|
