Acord de recunoaştere a vinovăţiei. Art.483 NCPP. Decizia nr. 606/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 606/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 20-04-2015 în dosarul nr. 50954/299/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A II-A PENALĂ
DOSAR NR._
(1045/2015)
DECIZIA PENALĂ NR. 606/A
Ședința publică din data de 20.04.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – O. B.
JUDECĂTOR – I. T.
GREFIER – I. D.
Ministerul Public – P. de pe lângă Curtea de Apel București a fost reprezentat de procuror I. L..
Pe rol se află soluționarea cauzei penale având ca obiect apelul formulat de inculpatul Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva sentinței penale nr. 92/17.02.2015 a Judecătoriei Sectorului 1 București.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă intimatul – inculpat personal și asistat de apărător ales, avocat B. – Raine Danny G., care depune împuternicire avocațială nr._/20.04.2015, lipsind apelanta – parte civilă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că la data de 01.04.2015 și 06.04.2015 s-au depus motivele scrise de apel de către apelanta – parte civilă.
Curtea pune în discuție admisibilitatea apelului formulat de partea civilă ANAF.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea apelului ca inadmisibil, chiar dacă a intervenit o Decizie a Curții Constituționale care acordă dreptul părților civile posibilitatea exercitării căii de atac a apelului, această decizie nu a fost publicată, astfel încât nu este obligatorie pentru instanță, iar actualul Cod nu prevede posibilitatea părților civile de a exercita apel.
Avocatul intimatului – inculpat solicită respingerea apelului ca inadmisibil. Într-adevăr Decizia Curții Constituționale nu a fost publicată în Monitorul Oficial, deci nu produce efecte, motiv pentru care, luând în considerare art. 488 Cod procedură penală, partea civilă nu are calitatea de a formula apel în procedura acordului de recunoaștere, motiv pentru care solicită respingerea apelului, ca inadmisibil.
Intimatul – inculpat, având ultimul cuvânt,menționează că nu dorește să mai adauge nimic la precizările apărătorului său.
CURTEA,
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.92 din 17.02.2015, Judecătoria Sectorului 1 București a admis acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București cu inculpatul B. R. C., pentru săvârșirea infracțiunii de „reținere și nevărsare a impozitelor și contribuțiilor cu reținere la sursă”, fapta prev. de art. 6 din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal din 1968 și art.5 din Codul penal, obiect al dosarului de urmărire penală nr. 3387/P/2012 și a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 1 an și 15 zile închisoare pentru săvârșirea infracțiunii menționate, dispunându-se suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani și 15 zile.
Totodată, i-a fost interzisă inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b din Codul penal din 1968, pedeapsă a cărei executare a fost suspendată în condițiile prev. de art. 71 al. 5 din Codul penal din 1968.
S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 din Codul penal din 1968 referitoare la revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni pe durata termenului de încercare.
În baza art. 486 alin. 2 din Codul de procedură penală, instanța a lăsat nesoluționată acțiunea civilă exercitată de AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ.
În baza art. 485 alin. 4 rap. la art. 398 și art. 274 alin. 1 din Codul de procedură penală, a obligat pe inculpat la plata sumei de 3600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că la data de 24.10.2014, a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București cu inculpatul B. R. C., cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de „reținere și nevărsare a impozitelor și contribuțiilor cu reținere la sursă”, faptă prevăzută în art. 6 din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal din 1968 și art. 5 din Codul penal, obiect al dosarului de urmărire penală nr.3387/P/2012.
S-a reținut, în esență, prin actul de sesizare a instanței că, în perioada 01.01_08, inculpatul B. R.-C., în calitate de administrator al S.C. BOG DESIGN S.R.L., la diferite intervale de timp, în dauna aceluiași subiect pasiv - Statul Român, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, a reținut și nu a vărsat cu intenție, în cel mult 30 de zile de la scadența fiecărei luni, sume ce reprezintă impozite și contribuții cu reținere la sursă, în cuantum de 53.023 lei (echivalentul a 15.799,46 euro).
S-a reținut că fapta descrisă mai sus întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de ”reținere și nevărsare a impozitelor și contribuțiilor cu reținere la sursă”, fapta prev. de art. 6 din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal din 1968 și art. 5 Cod penal.
Totodată s-a precizat că situația de fapt anterior expusă a fost stabilită în urma analizei coroborate a mijloacelor de probă administrate în cursul urmăririi penale, respectiv: declarații inculpat B. R. C. (f 18-26), fișa ONRC (f 28/32), raport de expertiză contabilă judiciară (f 33-159), înscrisuri comunicate de ANCPI conform adresei nr. 5646 din 28.04.2014 (f51), înscrisuri comunicate de Serviciul Impozite si Taxe Locale - Primăria Gruiu (f 520-526), înscrisuri comunicate de Depozitarul Central S.A. (f 527), înscrisuri comunicate de Inspectoratul de Stat în Construcții (f 529), documente privind S.C. BOG DESIGN S.R.L., respectiv verificări la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București, fișa sintetică totală, declarații, contracte individuale de muncă în copie, state de salarii, extrase de cont puse la dispoziție de Banca Transilvania (f 179-516).
De asemenea, s-a ajuns la un acord între procuror și inculpat cu privire la felul și cuantumul pedepsei ce au fost aplicate inculpatului, iar la stabilirea limitelor acestuia a existat avizul prim-procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București, conform art. 478 alin. (4) din Codul de procedură penală.
Astfel, analizând materialul probator administrat în cursul urmăririi penale, instanța a reținut că în perioada 01.01_08, inculpatul B. R.-C., în calitate de administrator și asociat la S.C. BOG DESIGN S.R.L., la diferite intervale de timp, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, a reținut și nu a vărsat cu intenție, în cel mult 30 de zile de la scadența fiecărei luni, sume ce reprezintă impozite si contribuții cu reținere la sursă, în cuantum de 53.023 lei (echivalentul a 15.799,46 euro).
Fiind audiat de organele de urmărire penala, inculpatul B. R.-G. a recunoscut că în perioada în care a fost administrator și asociat la S.C. BOG DESIGN S.R.L., din cauza unor probleme financiare, a preferat să achite datoriile către furnizori și nu a achitat sau a achitat cu întârziere impozitele si taxele cu reținere la sursa.
Din expertiza contabilă judiciară efectuată în cauză, a reieșit că în perioada 01.01 2007, cu prim termen scadent la 25.02.2005 pana în 01.08.2008, cu ultim termen scadent la 25.08.2008, S.C. BOG DESIGN S.R.L., a generat obligații de plată de tipul impozitelor și contribuțiilor cu reținere la sursă în cuantum de 35.048 lei, din care impozit pe veniturile din salarii în sumă de 11.694 lei, CAS asigurați_ lei, CASS asigurați 8.937 lei și șomaj asigurați 1.158 lei. La suma menționată s-a adăugat soldul existent la 1 ianuarie 2007, astfel că s-a stabilit că impozitele și contribuțiile datorate de societate în perioada cercetată sunt în sumă totală de 53.023 lei, din care la bugetul de stat suma de 16.330 lei, iar la bugetul asigurărilor sociale de stat suma de 36.693 lei.
De asemenea s-a arătat că în perioada supusă controlului, din suma totală reținută societatea a virat către cele doua bugete suma de 8.822 lei, din care suma de 4.334 lei către bugetul de stat și suma de 4.488 lei către bugetul asigurărilor sociale, plățile fiind însă efectuate după expirarea termenului legal de 30 de zile de la scadență, astfel că, deși prejudiciul cauzat prin fapta reținută în actul de inculpare este de 53.023 lei, la ultimul termen scadent al perioadei analizate prejudiciul rămas neacoperit se ridica la suma de 44.201 lei (echivalentul a 12.496, 46 euro).
Din extrasele de cont depuse la dosarul de urmărire penală (filele 179-516), a reieșit că în perioada cercetată societatea comerciala a avut încasări în cuantum de 1.461.201,2 lei din care 1.461.192, 65 provin din încasări clienți și a efectuat plați în sumă de 1.649.183,74 lei din care 1.515.923,91 lei plați către furnizori si 11.902,79 lei rambursări credite.
Cu toate că inculpatul avea disponibilul atât în casă, cât și în bancă, pentru a achita valoarea lunara a impozitelor si contribuțiilor cu reținere la sursă a căror valoare era situată intre 1.428 lei si 2280 lei, acesta nu a îndeplinit la niciunul dintre termenele scadente această obligație de plată. Din expertiza contabilă coroborată cu extrasele de cont a reieșit că la data de 25 martie 2007, societatea avea disponibilități în valoare de 149.820,81 lei, însă nicio sumă de bani nu a fost virată la bugetul de stat sau la bugetul asigurărilor sociale, banii fiind direcționați către stingerea datoriilor contractuale.
În drept, s-a apreciat că fapta inculpatului B. R.-C., care în calitate de administrator și asociat la S.C. BOG DESIGN S.R.L., la diferite intervale de timp, in dauna aceluiași subiect pasiv - Statul Român, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, a reținut si nu a vărsat cu intenție, in cel mult 30 de zile de la scadența fiecărei luni, sume ce reprezintă impozite si contribuții cu reținere la sursă, în cuantum de 53.023 lei (echivalentul a 15.799,46 euro) întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de „reținere si nevărsare a impozitelor si contribuțiilor cu reținere la sursă” în formă continuată, fapta prevăzută în art. 6 din Legea nr. 241/2005, cu modificările și completările ulterioare (în forma în vigoare la data săvârșirii faptei), cu aplicarea art. 41 alin. (2) din Codul penal din 1968 și cu aplicarea art. 5 din Codul penal
Sub aspectul legii penale mai favorabile în cazul acestei infracțiuni continuate, instanța a reținut că în mod corect procurorul a stabilit că legea penală mai favorabilă este determinată de Codul penal din 1968. Aparent tratamentul sancționator al infracțiunii continuate este mai favorabil în noua reglementare penală, sporul facultativ conform art. 36 alin. (1) din Codul penal fiind de 3 ani închisoare, spre deosebire de vechea reglementare care prevedea în art. 42 rap. la art. 34 alin. (1) lit. b) din Codul penal din 1968 un spor facultativ de 5 ani închisoare. Cu toate acestea, instanța a constatat că modalitatea de individualizare a pedepsei cu privire la are procurorul și inculpatul B. R.-C. au ajuns la un acord este mai favorabilă pe vechea reglementare.
Comparând dispozițiile referitoare la individualizarea executării pedepsei din legile penale incidente, a reținut că este mai favorabilă suspendarea condiționată a executării pedepsei prev. în art. 81 din Codul penal din 1968, această reglementare fiind mai favorabilă sub aspectul condițiilor de acordare având în vedere că obligațiile de pe durata termenului de încercare sunt mai puține, iar amânarea aplicării pedepsei prevăzută de dispozițiile art. 83 și urm. din Codul penal intrat în vigoare la data de 01.02.2014 presupune acordul infractorului de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității (art. 83 alin. (1) lit. c) din acest act normativ).
Astfel, s-a reținut că legea penală mai favorabilă este reprezentată de Legea nr.241/2005, cu modificările și completările ulterioare (în forma în vigoare la data săvârșirii faptei) și Codul penal din 1968, conform art. 5 alin. (1) din Codul penal, aceste acte normative fiind aplicate în mod global inculpatului în prezenta cauză.
Analizând latura obiectivă a infracțiunii de „reținere și nevărsare, cu intenție, în cel mult 30 de zile de la scadență, a sumelor reprezentând impozite sau contribuții cu reținere la sursă”, faptă prevăzută în art. 6 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, cu modificările și completările ulterioare (în forma în vigoare la data săvârșirii faptei), instanța a reținut următoarele:
A apreciat că elementul material constă în acțiunea de a reține și a calcula (prin evidențierea în actele contabile ale societății a sumelor datorate cu acest titlu), urmată de inacțiunea constând în nevărsarea, în cel mult 30 de zile de la scadență, a impozitelor sau contribuțiilor cu reținere la sursă (acele impozite stabilite de lege în sarcina salariaților, care se rețin de angajator din drepturile salariale lunare cuvenite salariaților și sunt virate la bugetul de stat: contribuțiile salariaților la asigurările sociale, contribuțiile angajaților pentru asigurări sociale de sănătate, contribuțiile personalului la fondul de șomaj, impozitul pe veniturile din salarii, și impozitul pe veniturile din drepturile de autor) în valoare totală de 53.023 lei, acțiuni și omisiuni care au fost efectuate, astfel cum s-a arătat în considerentele anterioare, de către inculpatul B. R.-C., în calitatea sa de administrator al S.C. BOG DESIGN S.R.L.
A mai apreciat că acțiunile și inacțiunile care formează elementul material al laturii obiective ale infracțiunii, fiind săvârșite la diferite interval de timp, în perioada 01.01_08, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, prezintă, fiecare în parte, conținutul aceleiași infracțiuni, motiv pentru care în cauză s-a reținut forma continuată a infracțiunii, potrivit art. 41 alin. (2) din Codul penal din 1968.
O cerință esențială a laturii obiective a infracțiunii s-a apreciat că este condiția de timp. Astfel, până la împlinirea celor 30 de zile de la scadență (prin scadență înțelegându-se termenul prevăzut de lege pentru virarea la bugetul de stat a impozitelor și contribuțiilor cu reținere la sursă, acesta fiind data de 25 a lunii următoare celei pentru care se datorează plata, conform art. 111 alin. (4) indice 1 coroborat cu art. 114 alin. (2) indice 1 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare), răspunderea penală a inculpatului nu poate fi atrasă. În cauză se constată îndeplinită această cerință, în perioada 01.01_08, scadența fiecărei luni fiind depășită.
De asemenea, s-a apreciat că urmarea imediată a infracțiunii constă în crearea unei stări de pericol pentru activitățile pe care le desfășoară instituțiile abilitate cu atribuții în colectarea sumelor de bani ce formează bugetul general consolidat, iar legătura de cauzalitate dintre aceasta și elementul material rezultă din materialitatea faptei.
Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acționat cu vinovăție în modalitatea intenției indirecte, conform dispozițiilor art. 19 alin. (1) pct. 1 lit. b) din Codul penal din 1968, întrucât el a prevăzut rezultatul faptei sale (raportat la dispozițiile legale clare în acest sens și raportat la studiile inculpatului, nu se poate susține că nu a prevăzut acest rezultat al faptei) și, deși nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui. Astfel, inculpatului, în calitate de administrator care semna declarațiile fiscale ce erau depuse la organele abilitate și în care erau evidențiate sumele ce trebuiau virate la bugetul de stat cu titlu de impozite și/sau contribuții cu reținere la sursă, a știut că aceste obligații fiscale sunt reținute și calculate, a știut că acestea urmează a fi virate de către societate, și cu toate acestea nu a onorat aceste plăți în termen de 30 de zile de la scadență (deși avea disponibilul necesar din care a efectuat alte plăți – inclusiv plata furnizorilor), acceptând posibilitatea creării unei stări de pericol pentru activitățile pe care le desfășoară instituțiile abilitate cu atribuții în colectarea sumelor de bani ce formează bugetul general consolidat. Nu s-a putut susține că inculpatul a săvârșit fapta cu forma de vinovăție a culpei cu prevedere, apreciindu-se că acesta a socotit fără temei că rezultatul prevăzut nu se va produce, în condițiile în care urmarea imediată în acest caz se produce prin simpla trecere a timpului. Pe de altă parte, s-a avut în vedere și perioada mare de timp în care inculpatul a săvârșit acțiunile și inacțiunile care prezintă, fiecare în parte, conținutul aceleiași infracțiuni.
În consecință, s-a constatat faptul că din probele administrate în cursul urmăririi penale rezultă suficiente date cu privire la existența faptei pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală și cu privire la vinovăția inculpatului, maximul special prevăzut de lege pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului în cuprinsul actului de inculpare este mai mic de 7 ani închisoare, acordul de recunoaștere a vinovăției a fost încheiat în formă scrisă, conține mențiunile prevăzute în art. 482 din Codul de procedură penală, iar cu ocazia încheierii acestuia inculpatul a fost asistat de avocat ales - av. Bardan Raine Danny-G. cu împuternicire avocațială depusă la dosarul de urmărire penală.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, Agenția Națională de Administrare Fiscală, care a apreciat că sancțiunea de a lăsa nesoluționată acțiunea civilă prevăzută de către dispozițiile art.486 alin.2 Cod procedură penală, datorată faptului că nu s-a încheiat o tranzacție sau un acord de mediere între partea civilă și inculpat, îngreunează recuperarea prejudiciului cauzat Statului Român și are un impact deosebit asupra bugetului general consolidat. A mai apreciat că introducerea prin dispozițiile art.486 alin.2 Cod procedură penală a obligativității încheierii unei tranzacții sau a unui acord de mediere, pentru a nu fi lăsată nesoluționată latura civilă, vine în contradicție flagrantă cu dispozițiile art.25 Cod procedură penală.
De asemenea, apelanta a criticat faptul că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra cererii pe care a formulat-o, de înființare a măsurilor asiguratorii asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatului și ale părții responsabile civilmente, așa cum prevăd dispozițiile art.249 Cod procedură penală.
A mai arătat că, dispozițiile art.488 alin.1 Cod procedură penală, încalcă liberul acces la justiție al părților pentru apărarea drepturilor și a intereselor lor legitime.
Examinând actele dosarului și sentința penală apelată prin prisma criticilor formulate, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, în limitele devoluate, în conformitate cu disp. art.417 alin.2 Cod procedură penală, Curtea apreciază că apelul declarat este inadmisibil, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituție privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și celui privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor art. 13 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Codul de procedură penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru toate persoanele aflate în situații juridice identice.
Codul de procedură penală reglementează hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac care pot fi exercitate împotriva acestora, titularii, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor.
În contextul în care sentința penală atacată statuează asupra unui acord de recunoaștere a vinovăție încheiat între procuror și intimatul inculpat, în privința căii de atac a apelului, titularii, termenul și motivele, sunt incidente dispozițiile procedurii speciale reglementate în cuprinsul Capitolului I, Titlul IV Cod procedură penală, respectiv art. 488 Cod procedură penală. Or, se poate lesne constata că împotriva sentinței pronunțate potrivit art. 485 Cod procedură penală, pot exercita calea de atac a apelului exclusiv procurorul și inculpatul, partea civilă nefiind titular al unei astfel de căi de atac, în raport de legislația în vigoare la momentul soluționării.
Deși printr-un comunicat dat publicității la data de 7 aprilie 2015, Curtea Constituțională a arătat că a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 488 -„Calea de atac”- alin. (1)-(4) din Codul de procedură penală, precum și soluția legislativă cuprinsă în art. 484 -„Procedura în fața instanței”- alin. (2) din Codul de procedură penală sunt neconstituționale, Curtea constată că până la data pronunțării prezentei, decizia instanței de contencios constituțional nu a fost publicată în Monitorul Oficial și nici nu au intervenit modificări legislative care să confere părții civile calitatea procesuală de a exercita calea de atac a apelului. Astfel, Curtea apreciază că dacă s-ar recunoaște promovarea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de lege, s-ar ajunge la încălcarea principiului legalității căilor de atac consfințit prin art. 129 din Constituție, ceea ce este inadmisibil.
Pentru aceste considerente, Curtea va respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de apelanta parte civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală și o va obliga pe aceasta la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de apelanta parte civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva sentinței penale nr. 92/17.02.2015 a Judecătoriei Sector 1 București.
Obligă pe apelantă la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 20.04.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
O. B. I. T.
GREFIER,
I. D.
Red. B.O./ 07.05.2015
Tehnored.V.D./5 ex./28.04.2015
Jud.Sect.1 – jud. M.M.O.
| ← Tâlhărie (art.211 C.p.). Decizia nr. 538/2015. Curtea de Apel... | Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 195/2015.... → |
|---|
