Evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Decizia nr. 521/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 521/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 03-04-2015 în dosarul nr. 29217/299/2014
Dosar nr._
(Număr în format vechi 843/2015)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA I PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.521/A
Ședința publică din data de 03.04.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: M. R.
JUDECĂTOR: R. A. A.
GREFIER: B. L.
MINISTERUL PUBLIC – P. de pe lângă Curtea de Apel București a fost reprezentat de procuror D. E..
Pe rol, soluționarea cauzei penale având ca obiect apelurile declarate de inculpatul P. C. A. și partea civilă AGENȚIA DE ADMINISTRARE FISCALĂ – DIRECȚIA GENERALĂ JURIDICĂ BUCUREȘTI împotriva sentinței penale nr.827 din data de 26.11.2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă apelantul-inculpat P. C. A. personal și asistat de apărător ales, avocat I. Hașoti, cu împuternicire avocațială ., nr._, emisă de Baroul București la data de 12.12.2014, atașată la fila 5 din dosar și consilierul juridic al apelantei-parte civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală – Direcția Generală Juridică București, Zurzu G., cu delegație de reprezentare nr.A_AJR_/02.04.2015, atașată la fila 39 din dosar, lipsă fiind intimata-parte responsabilă civilmente S.C R. T. S.R.L prin lichidator judiciar CII A. I..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței atașarea la dosarul cauzei a motivelor de apel formulate de apelanta-parte civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală.
În temeiul dispozițiilor art.420 alin.11 rap. la art.372 alin.1 Cod procedură penală, Curtea procedează la verificarea identității apelantului-inculpat P. C. A., care prezintă act de identitate provizoriu ., nr._, emis de DPEPSC Sector 1 la data de 18.08.2014, emis pentru reședință CRDS, atașat la fila 40 din dosar.
Fiind întrebat, în conformitate cu dispozițiile art.420 alin.4 Cod procedură penală, apelantul-inculpat P. C. A. arată că nu dorește să dea declarație în fața instanței de apel, recunoscând că a plătit cu întârziere taxele către stat.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, excepții de invocat ori probe de administrat, Curtea acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătorul ales al apelantului-inculpat P. C. A., având cuvântul, pune concluzii de admitere a apelului astfel declarat, iar pe latură penală solicită achitarea inculpatului în ceea ce privește reținerea și nevărsarea contribuțiilor de asigurări sociale, iar pe latură civilă respingerea acțiunii civile formulate de către ANAF, în ceea ce privește accesoriile aferente acestor contribuții de asigurări sociale.
Astfel, apreciază că potrivit dispozițiilor art.144 lit. k) din Legea nr.263/2010 reținerea și nevărsarea cu intenție a contribuțiilor reprezentând asigurări sociale către bugetul asigurărilor sociale de stat, constituie contravenție și, pe cale de consecință, consideră că acest fapt este o dispoziție derogatorie de la prevederile art.6 din Legea nr.241/2005, care prevede, într-adevăr, că reținerea și nevărsarea cu intenție a acestor contribuții constituie infracțiune. Prin urmare, fiind cazul unor prevederi derogatorii apreciază că nu sunt incriminate din punct de vedere penal la acest moment nevărsările de contribuții la bugetul de stat. Pe cale de consecință, apreciază că rămâne ca și element constitutiv al infracțiunii rămâne doar fapta de reținere și nevărsarea la bugetul de stat a impozitului pe venit, contribuții de asigurări sociale de stat și contribuția la șomaj. Din acest punct de vedere, solicită achitarea inculpatului în ceea ce privește reținerea și nevărsarea contribuțiilor reprezentând CAS și, pe cale de consecință, respingerea acțiunii civile formulate de către ANAF în ceea ce privește accesoriile acestora, având în vedere că se poate formula acțiune civilă, conform art.19 Cod procedură penală, numai pentru recuperarea prejudiciul produs prin comiterea faptei, ce face obiectul acțiunii penale, astfel încât, având în vedere că reținerea și nevărsarea acestor contribuții nu constituie infracțiuni, consideră că nici accesoriile datorate nu reprezintă un produs al infracțiunii care să determine formularea unei acțiuni civile în acest sens.
Consilierul juridic al apelantei-parte civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală, având cuvântul, pune concluzii de admitere a apelului astfel declarat, considerând că, în mod eronat, s-a considerat de către instanța de fond că prejudiciul a fost achitat, în condițiile în care, în realitate prejudiciul este format atât din debit, cât și din accesoriile conexe acestuia, cu atât mai mult cu cât, din adresele depuse la dosar rezultă că inculpatul a achitat doar suma de 1.164.439 lei și nu suma de 1.398.160 lei.
De asemenea, consideră că inculpatul mai are de achitat pentru debitul principal suma de 233.721 lei.
Concluzionând, solicită admiterea apelului, desființarea în parte a sentinței atacate, în sensul obligării inculpatului în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata sumei de 233.721 lei, sumă ce reprezintă diferența între prejudiciul cu care ANAF s-a constituit parte civilă și cel achitat de către inculpat, conform ordinelor de plată.
Apărătorul ales al apelantului-inculpat P. C. A., având cuvântul, pune concluzii de respingere a apelului declarat de partea civilă ANAF, având în vedere că în prezenta cauză s-a administrat o expertiză în cursul urmăririi penale, care a concluzionat că debitul principal a fost achitat în integralitate. Totodată, arată că raportul de expertiză a fost comunicat părții civile, care nu a înțeles să formuleze obiecțiuni, nu a contestat legalitatea și temeinicia expertizei în nicio fază a procesului penal. Mai mult, consideră că partea civilă a avut o atitudine contradictorie, în condițiile în care, inițial s-a constituit parte civilă cu o anumită sumă, după care a revenit și a menționat că s-a constituit din eroare cu acea sumă, urmând ca în cursul judecății să se constituie parte civilă cu întregul debit achitat. Astfel, la interpelarea instanței de judecată, referitor la concluziile raportului de expertiză, partea civilă a declarat că își menține constituirea de parte civilă în acea modalitate, respectiv pentru întregul debit achitat și pentru accesoriile aferente.
Apreciază că la acest moment procesual partea civilă nu a depus nici un înscris, care să conteste concluziile raportului de expertiză, astfel încât, consideră că pretenția părții civile este nedovedită la acest moment.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, pune concluzii de respingere, ca nefondat, a apelului declarat de către inculpat și menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică, apreciind că, în mod corect, instanța de fond din probele administrate în cauză a reținut vinovăția inculpatului, în comiterea infracțiunii prev. de art.6 din Legea nr.241/2005, cu aplicarea art.41 Cod penal 1969 și art.5 Cod penal. De asemenea, apreciază că instanța de fond a făcut o justă individualizare atât a pedepsei aplicate, cât și a modalității de executare a acesteia, în raport de dispozițiile art.72 Cod penal 1969.
Totodată, având în vedere că inculpatul a recunoscut fapta săvârșită, beneficiind de soluționarea cauzei potrivit procedurii simplificate prev. de art.374 alin.4 și art.375 Cod procedură penală, instanța de fond, în mod corect, a aplicat inculpatului pedeapsa închisorii de 8 luni egală cu minimul special redus cu o treime, urmare a aplicării dispozițiilor art.396 alin.10 Cod procedură penală, a cărei executare a fost suspendată condiționat conform art.81, art.82 Cod penal 1969, această lege fiind identificată mai favorabilă inculpatului.
Sub aspectul laturii civile, pune concluzii de respingere a apelului declarat de către inculpat, ca nefondat, întrucât conform art.6 din Legea nr.241/2005, constituie infracțiunea de evaziune fiscală reținerea și nevărsarea cu intenție, în cel mult 30 de zile de la scadență, a impozitelor și contribuțiilor cu reținere la sursă, în care sunt incluse și contribuțiile de asigurări sociale. Astfel, apreciază că nu se impune achitarea inculpatului sub acest aspect. Prin urmare, consideră că în mod corect inculpatul a fost obligat la plata accesoriilor aferente acestei sume, conform raportului de expertiză contribuțiile de asigurări sociale fiind stabilite la un cuantum de 530.385 lei.
Referitor la apelul declarat de partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală, pune concluzii de respingere a acestuia, ca nefondat, apreciind că instanța de fond a soluționat în mod corect latura civilă a cauzei, obligându-l pe inculpat în solidar cu partea responsabilă civilmente, doar la plata obligațiilor fiscale accesorii aferente debitului principal în sumă de 1.398.160 lei, care a fost achitat de către inculpat și care a fost stabilit prin raportul de expertiză financiar-contabilă efectuat în cauză.
Apelantul-inculpat P. C. A., având ultimul cuvânt, arată că își menține declarația dată în cauză, solicitând să i se comunice o sumă, pentru a putea demara formalitățile de plată.
CURTEA,
Prin sentința penală nr. 827/26.11.2014, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București s-au dispus următoarele:
În baza art. 386 C.p.p. schimbă încadrarea juridică a faptei reținute în sarcina inculpatului, din infracțiunea prev. de art. 6 din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 35 alin. 1 C.pen. și art. 5 C.pen., în infracțiunea prevăzută de art. 6 din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen. din 1969 și art. 5 C.pen.
În baza art. 6 din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen. din 1969, art. 5 C.pen. și art. 396 alin. 10 C.p.p. condamnă pe inculpatul P. C. A. la pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârșirea infractiunii de reținere și nevărsare, cu intenție, în cel mult 30 de zile de la scadență, a sumelor reprezentând impozite sau contribuții cu reținere la sursă in forma continuată.
In baza art. 71 alin. 1 C.pen. din 1969 rap. la art. 12 alin. 1 din Legea nr. 187/2012 aplicã inculpatului pedeapsa accesorie prevazuta de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a si b C.pen. din 1969.
În baza art. 81 C.pen. din 1969 suspendă condiționat executarea pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 8 luni, calculat potrivit dispozițiilor art. 82 C.pen. din 1969.
In baza art. 71 alin. 5 C.pen. din 1969 suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendarii executarii pedepsei principale.
Atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C.pen. din 1969, privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.
Constată recuperat parțial prejudiciul cauzat părții civile S. R. prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin achitarea debitului principal în cuantum de 1.398.160 lei.
În baza art. 19 rap. la art. 397 C.p.p. și art. 1357 și urm. C.civ. admite în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă S. R. prin Agenția Națională de Administrare Fiscală și obligă inculpatul P. C. A., în solidar cu partea responsabilă civilmente ., la plata obligațiilor fiscale accesorii aferente debitului principal de 1.398.160 lei, calculate de la data scadenței până la data plății efective.
În baza art. 249 C.p.p. rap. la art. 11 din Legea nr. 241/2005 dispune instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatului și ale părții responsabile civilmente pana la concurența sumei reprezentând obligațiile fiscale accesorii aferente debitului principal de 1.398.160 lei, calculate de la data scadenței până la data plății efective.
În baza art. 274 alin. 1 și 3 C.p.p. obligă inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente, la plata sumei de 1.500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 13 alin. 1 din Legea nr. 241/2005 dispune comunicarea unei copii de pe dispozitivul prezentei hotărâri Oficiului N. al Registrului Comertului la data rămânerii definitive a acesteia.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut că prin rechizitoriul din data de 18.06.2014, emis de P. de pe lângă Judecătoria Sector 1 București în dosarul nr. 3098/P/2013, s-a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului P. C. A., pentru săvârșirea infracțiunii de reținere și nevărsare a impozitelor și contribuțiilor cu reținere la sursă, faptă prevazută si pedepsită de dispozitiile art. 6 din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 35 alin. 1 C.pen. și art. 5 C.pen.
În fapt, prin actul de sesizare al instanței, P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București a reținut că în calitate de administrator al . BUCUREȘTI, în perioada februarie 2009 – martie 2013, inculpatul P. C. A. a reținut și nu a virat, cu intenție, în termen de 30 de zile de la scadență, până în luna mai 2013, impozite și contribuții cu reținere la sursă în sumă de 1.398.160 lei, din care: impozit pe veniturile din salarii în sumă totală de 568.967 lei, CAS asigurați în sumă de 530.385 lei, CASS asigurați în sumă de 273.541 lei și șomaj asigurați în sumă de 25.267 lei.
Situația de fapt a fost reținută pe baza următoarelor mijloace de probă: declarații suspect (filele 19-24 vol. I DUP), raport de expertiză contabilă judiciară (filele 29-202 vol. I DUP), adresă ITM și acte anexă prin care s-au comunicat ștate de plată și date din REVISAL (fil. 288-468 vol. I DUP), adresă ANAF – Direcția Generală Juridică (fil. 469 vol. I DUP), declarație inculpat (filele 471-473 vol. I DUP), fișă sintetică totală (fil. 2 - 163 vol. II DUP), balanțe de verificare (fil. 164- 207, 286-296, 366-504 vol. II DUP), situații financiare anuale, conturi de profit și pierdere, bilanțuri contabile (fil. 208- 285 vol. II DUP), istoric ORC (fil. 1 - 12 vol. III DUP), înscrisuri bancare (fil. 13-187, 386-551 vol. III DUP), balanțe de verificare și situații financiare anuale (fil. 164-504 vol. IV DUP), înscrisuri bancare (fil. 1-650 vol. V DUP), înscrisuri bancare (fil. 1-580 vol. VI DUP), înscrisuri bancare (fil. 1-610 vol. VII DUP).
Prin încheierea din data de 02.09.2014, judecătorul de cameră preliminară a constatat, în baza art. 345 alin. (1) C.p.p. rap. la art. 346 alin. 2 C.p.p., legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală, dispunând începerea judecății.
Persoana vătămată S. R. prin Agenția Națională de Administrare Fiscală s-a constituit parte civila in procesul penal cu suma de 1.398.160 lei, reprezentând prejudiciul cauzat bugetului de stat, la care se adaugă obligațiile fiscale accesorii aferente acestei sume, calculate de la data scadenței până la data plății efective.
A fost citată în cauză, în calitate de parte responsabilă civilmente, ., prin lichidator judiciar.
În cursul fazei de judecată, la termenul din data de 17.11.2014, cu respectarea tuturor garanțiilor și drepturilor procesuale, instanța a procedat la ascultarea inculpatului P. C. A., care a solicitat aplicarea procedurii prevăzute de art. 374 alin. 4 si art. 375 C. proc. pen., în sensul ca judecarea cauzei să se facă pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale.
Instanța a constatat că sunt îndeplinite condițiile solicitate de textul de lege mai sus menționat, respectiv că inculpatul a recunoscut în totalitate fapta reținută în actul de sesizare a instanței și nu a solicitat administrarea de probe, asfel încât a procedat la judecata cauzei numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală și a înscrisurilor în circumstanțiere depuse de inculpat.
La același termen, instanța a pus în discuția părților necesitatea schimbării încadrării juridice a faptei reținute în actul de sesizare, din infracțiunea prev. de art. 6 din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 35 alin. 1 C.pen. și art. 5 C.pen., în infracțiunea prevăzută de art. 6 din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen. din 1969 și art. 5 C.pen.
Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța reține următoarea situație de fapt:
În perioada februarie 2009 – martie 2013, inculpatul P. C. A., în calitate de administrator al ., a săvârșit la diferite intervale de timp și în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, inacțiuni care prezintă, fiecare în parte, conținutul aceleiași infracțiuni, respectiv a reținut și nu a vărsat, cu intenție, în cel mult 30 de zile de la scadența fiecărei luni, până în luna mai 2013, impozite și contribuții cu reținere la sursă în sumă de 1.398.160 lei, din care: impozit pe veniturile din salarii în sumă totală de 568.967 lei, CAS asigurați în sumă de 530.385 lei, CASS asigurați în sumă de 273.541 lei și șomaj asigurați în sumă de 25.267 lei.
Această situație de fapt rezultă din coroborarea următoarelor mijloace de probă: declarații suspect (filele 19-24 vol. I DUP), raport de expertiză contabilă judiciară (filele 29-202 vol. I DUP), adresă ITM și acte anexă prin care s-au comunicat ștate de plată și date din REVISAL (fil. 288-468 vol. I DUP), adresă ANAF – Direcția Generală Juridică (fil. 469 vol. I DUP), declarație inculpat (filele 471-473 vol. I DUP), fișă sintetică totală (fil. 2 - 163 vol. II DUP), balanțe de verificare (fil. 164- 207, 286-296, 366-504 vol. II DUP), situații financiare anuale, conturi de profit și pierdere, bilanțuri contabile (fil. 208- 285 vol. II DUP), istoric ORC (fil. 1 - 12 vol. III DUP), înscrisuri bancare (fil. 13-187, 386-551 vol. III DUP), balanțe de verificare și situații financiare anuale (fil. 164-504 vol. IV DUP), înscrisuri bancare (fil. 1-650 vol. V DUP), înscrisuri bancare (fil. 1-580 vol. VI DUP), înscrisuri bancare (fil. 1-610 vol. VII DUP).
Astfel, prin procesul-verbal din data de 08.02.2013, organele de cercetare penală s-au sesizat din oficiu sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 6 din Legea nr. 241/2005, constând în faptul că numitul P. C. A., în calitate de administrator la ., societate având ca obiect principal de activitate „Hoteluri și alte facilități de cazare similare", înregistrează restanțe la plata impozitelor și contribuțiilor cu reținere la sursă mai mari de 30 de zile de la data scadenței.
Astfel cum rezultă din raportul de expertiză contabilă judiciară întocmit în cauză, . a calculat și a înregistrat în contabilitate, în perioada 01.02._13, impozitele și contribuțiile cu reținere la sursă aferente salariilor angajaților, în cuantum total de 1.398.160 lei, din care: impozit pe veniturile din salarii în sumă totală de 568.967 lei, CAS asigurați în sumă de 530.385 lei, CASS asigurați în sumă de 273.541 lei și șomaj asigurați în sumă de 25.267 lei.
Expertiza contabilă a stabilit că reprezentantul legal al societății nu a achitat nicio sumă cu titlu de contribuții cu reținere la sursă în termenul legal de 30 de zile de la scadența fiecărei luni, întreaga sumă de 1.398.160 lei fiind achitată după termenul prevăzut de lege.
Tot din raportul de expertiză rezultă că la termenele scadente de plată ale impozitelor și contribuțiilor cu reținere la sursă societatea prezenta disponibil în casierie și în conturile bancare, în perioada 01.02._13 suma totală încasată fiind în cuantum de 32.200.431,34 lei. Din totalul acestor încasări, nu s-a achitat nicio sumă cu titlu de impozite și contribuții cu reținere la sursă în termenul legal, suma datorată cu acest titlu, în cuantum de 1.398.160 lei, aferentă perioadei februarie 2009-martie 2013, fiind achitată după expirarea termenului legal, de 30 de zile de la scadență, astfel cum s-a arătat anterior
Așadar, conform concluziilor raportului de expertiză, societatea a prezentat disponibil suficient pentru achitarea impozitelor și contribuțiilor cu reținere la sursă, însă în perioada respectivă reprezentantul . a preferat să efectueze plăți semnificative către furnizori, pentru plata chiriilor, a utilităților, a salariilor, precum și pentru acoperirea altor cheltuieli, în cuantum total de 31.099.024,05 lei, în detrimentul achitării datoriilor către bugetul de stat.
În aceste condiții, este evident că a existat posibilitatea concretă de plată a impozitelor și contribuțiilor cu reținere la sursă, cu atât mai mult cu cât sumele reținute din salarii cu titlu de contribuții către bugetul consolidat al statului au o destinație specială, nefiind permisă utilizarea acestora în alte scopuri, indiferent de dificultățile prin care trece la un moment dat o societate comercială.
În privința persoanei responsabile cu reținerea și virarea către bugetul general consolidat a sumelor reprezentând impozite și contribuții cu reținere la sursă, instanța retine ca potrivit prevederilor Legii nr. 82/1991, ale Legii nr. 31/1990 și ale actului constitutiv, de activitatea societății răspunde administratorul acesteia, respectiv inculpatul P. C. A..
Concluziile raportului de expertiză contabilă se coroborează cu declarațiile inculpatului, care a recunoscut săvârșirea faptei reținute în sarcina sa, solicitând să fie judecat conform procedurii simplificate a recunoașterii învinuirii.
In drept, instanța a analizat, in prealabil, in baza art. 386 C.p.p., necesitatea schimbării încadrării juridice a faptei reținute în rechizitoriu în sarcina inculpatului, din infracțiunea prev. de art. 6 din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 35 alin. 1 C.pen. și art. 5 C.pen., în infracțiunea prevăzută de art. 6 din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen. din 1969 și art. 5 C.pen., având în vedere succesiunea de legi intervenită de la momentul comiterii infracțiunii și până în prezent.
Astfel, potrivit art. 5 alin. 1 din Codul penal, în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.
Instanța reține că inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 6 din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 35 alin. 1 C.pen., pentru care legea prevede pedeapsa cu inchisoarea cuprinsa intre 1 si 6 ani, limite de pedeapsa care au fost majorate la acest cuantum prin Legea nr. 50/2013, publicată în Monitorul Oficial în data de 19.03.2013, intrată însă în vigoare anterior momentului epuizării infracțiunii (mai 2013). În aceste condiții, instanta a aplicat o pedeapsă cuprinsa intre limitele prevazute de legea in vigoare la momentul epuizării infracțiunii, limite de pedeapsă valabile și în prezent.
În privința Codului penal aplicabil în cauză, instanța apreciază că legea mai favorabilă inculpatului este Codul penal din 1969, sub aspectul modalității de individualizare judiciară a executării pedepsei, întrucât instanța a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, modalitate de individualizare mai favorabilă decât corespondentul acesteia din noua reglementare, respectiv amânarea aplicării pedepsei, prin prisma sferei obligațiilor impuse pe durata termenului de supraveghere.
Așadar, văzând și Decizia nr. 265/2014 a Curții Constituționale a României, prin care s-a statuat că dispozitiile art. 5 din Codul penal sunt constitutionale in masura in care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive in stabilirea si aplicarea legii penale mai favorabile, instanța apreciază că în cauză sunt aplicabile dispozițiile Codului penal din 1969, în ansamblul lor, astfel încât inculpatul a fost judecat în baza acestor dispoziții.
Așadar, in baza art. 386 C.p.p., instanta a schimbat încadrarea juridică a faptei reținute în rechizitoriu în sarcina inculpatului, din infracțiunea prev. de art. 6 din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 35 alin. 1 C.pen. și art. 5 C.pen., în infracțiunea prevăzută de art. 6 din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen. din 1969 și art. 5 C.pen., având în vedere succesiunea de legi penale intervenită de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea cauzei, respectiv . unui Nou Cod penal.
În consecință, fapta inculpatului P. C. A., care în perioada februarie 2009 – martie 2013, în calitate de administrator al ., a săvârșit la diferite intervale de timp și în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, inacțiuni care prezintă, fiecare în parte, conținutul aceleiași infracțiuni, respectiv a reținut și nu a vărsat, cu intenție, în cel mult 30 de zile de la scadența fiecărei luni, până în luna mai 2013, impozite și contribuții cu reținere la sursă în sumă de 1.398.160 lei, cu toate că societatea dispunea în mod efectiv de sumele de bani necesare achitării acestor impozite, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 6 din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen. din 1969 și art. 5 C.pen.
Având în vedere numărul de luni pentru care nu s-a efectuat plata către bugetul general consolidat a sumelor reprezentând impozite și contribuții cu reținere la sursă, în perioada februarie 2009 – martie 2013, precum și prevederile art. 58 din Codul fiscal, potrivit cărora plătitorii de salarii și de venituri asimilate salariilor au obligația de a calcula și de a reține impozitul aferent veniturilor fiecărei luni la data efectuării plății acestor venituri, precum și de a-l vira la bugetul de stat până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se plătesc aceste venituri, rezultând astfel că scadența virării sumelor reprezentând impozite și contribuții cu reținere la sursă o reprezintă cel mai târziu data de 25 a lunii următoare celei pentru care se datorează drepturile salariale, nevărsarea sumelor datorate la această scadență nereprezentând infracțiune decât după trecerea unui termen de 30 de zile de la această dată, instanța constată că în cauză sunt aplicabile disp. art. 41 alin. 2 C.pen. din 1969, referitoare la forma continuată a infracțiunii, aceasta consumându-se începând cu a 31-a zi de la scadență pentru datoriile corespunzătoare fiecărei luni.
Elementul material al laturii obiective constă în acțiunea inculpatului – reținerea în documentele financiar contabile a sumelor datorate de angajați la bugetul de stat, urmate de inacțiunea acestuia care constă în nedepunerea sumelor reprezentând impozite sau contribuții cu reținere la sursă, până la împlinirea celor 30 de zile.
Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru activitățile pe care le desfășoară instituțiile abilitate având ca atribuții colectarea sumelor de bani din care se alcătuiește bugetul general consolidat.
Legătura de cauzalitate între acțiunea făptuitorului și rezultatul produs rezultă din însăși materialitatea faptelor.
Din punct de vedere al laturii subiective, inculpatul a acționat cu intenție directă, societatea administrată de către acesta având disponibil la datele scadente, disponibil pe care însă l-a direcționat spre alte activități.
La individualizarea sancțiunii și proporționalizarea acesteia, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 72 alin. 1 și ale art. 52 Cod penal din 1969.
În conformitate cu dispozițiile art. 52 și 72 Cod penal din 1969, instanța a avut în vedere gradul de pericol social concret al faptei săvârșite, circumstanțele personale ale inculpatului, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală și limitele de pedeapsă stabilite de lege.
Gradul de pericol social al faptei comise a fost apreciat în baza art. 181 alin. 2 Cod penal din 1969, urmând a se avea în vedere modul și mijloacele de săvârșire a faptei, scopul urmărit, împrejurările concrete în care s-a comis fapta, precum și urmarea produsă.
Astfel, instanța constată că fapta a adus un prejudiciu important bugetului consolidat al statului, în cuantum de 1.398.160 lei, activitatea infractională a inculpatului desfășurându-se pe parcursul a peste 4 ani, îmbrăcând forma continuată prevăzută de art. 41 alin. 2 C.pen. din 1969.
În ceea ce privește persoana inculpatului P. C. A., acesta a avut o atitudine sinceră, recunoscând săvârșirea faptei și cooperând cu organele judiciare, aspect care rezultă din plata onorariului expertului contabil desemnat să efectueze expertiza contabilă, dar și din prezentarea în fata acestora in vederea audierii. Totodată, instanța a ținut cont că inculpatul a avut o comportament bun în trecut, nefiind cunoscut cu antecedente penale, conform fișei de cazier judiciar atașată la dosarul cauzei.
De asemenea, instanța a avut în vedere la individualizarea pedepsei faptul că acesta a acoperit parțial paguba produsă bugetului statului, prin achitarea debitului principal în cuantum de 1.398.160 lei, astfel cum rezultă din raportul de expertiză contabilă efectuat în cursul urmăririi penale.
În privința limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, instanța reține că potrivit art. 6 din Legea nr. 241/2005, atât în varianta în vigoare în prezent cât și la momentul săvârșirii faptei, această infracțiune se sancționează cu închisoare de la 1 an la 6 ani, limite care se reduc cu o treime în urma aplicării cauzei de reducere a pedepsei prevăzută de disp. art. 396 alin. 10 C.pr.pen.
În consecință, punând în balanță ansamblul acestor considerente, prin prisma dispozițiilor legale invocate anterior, instanța apreciază că în cauză se impune aplicarea unei pedepse inculpatului egală cu minimul special prevăzut de lege, redus ca urmare a aplicării disp. art. 396 alin. 10 C.pr.pen., în cuantum de 8 luni închisoare, având ca modalitate de executare suspendarea condiționată a executării pedepsei, aceasta fiind aptă să atingă scopul preventiv și punitiv al sancțiunii, neimpunându-se executarea pedepsei în regim de detenție pentru îndreptarea inculpatului, cu atât mai mult cu cât acesta va executa efectiv pedeapsa aplicata prin prezenta hotărâre în cazul în care în termenul de încercare ce urmează a fi stabilit conform art. 82 C.pen. din 1969 va săvârși o altă infracțiune.
Referitor la o eventuală incidență în cauză a dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 241/2005, în forma în vigoare la momentul epuizării activității infracționale, conform cărora "In cazul savarsirii unei infractiuni de evaziune fiscala prevazute de prezenta lege, daca in cursul urmaririi penale sau al judecatii, pana la primul termen de judecata, invinuitul ori inculpatul acopera integral prejudiciul cauzat, limitele pedepsei prevazute de lege pentru fapta savarsita se reduc la jumatate. Daca prejudiciul cauzat si recuperat in aceleasi conditii este de pana la 100.000 euro, in echivalentul monedei nationale, se poate aplica pedeapsa cu amenda. Daca prejudiciul cauzat si recuperat in aceleasi conditii este de pana la 50.000 euro, in echivalentul monedei nationale, se aplica o sanctiune administrativa, care se inregistreaza in cazierul judiciar", instanța apreciază că aceste dispoziții nu sunt aplicabile în cauza de față.
În primul rând, instanța constată că inculpatul nu a achitat decât parțial prejudiciul, fără a plăti obligațiile fiscale accesorii aferente debitului principal.
Totodată, conform Deciziei nr. 8 din 21 ianuarie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii, cauza de nepedepsire sau de reducere a pedepselor reglementată de art. 10 din Legea nr. 241/2005 este incidentă numai la infractiunile de evaziune fiscala prevazute de art. 9 din Legea nr. 241/2005, fiind excluse orice alte infractiuni de la beneficiul reglementat prin acest text.
În privința pedepsei accesorii, instanța reține că existența unei nedemnități în exercitarea drepturilor de natură electorală prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) este relevată de comportamentul antisocial al acestuia. Prin urmare, drepturile de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice sau de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat au fost interzise pe durata executării pedepsei.
Sub aspectul laturii civile, instanța reține că partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală a solicitat obligarea inculpatului în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata sumei de 1.398.160 lei, reprezentând prejudiciul cauzat bugetului de stat, la care se adaugă obligațiile fiscale accesorii aferente acestei sume, calculate de la data scadenței până la data plății efective. Potrivit art. 1357 C.civ., "Cel care cauzeaza altuia un prejudiciu printr-o fapta ilicita, savarsita cu vinovatie, este obligat sa il repare".
Prin urmare, pentru angajarea răspunderii civile delictuale se cer a fi întrunite cumulativ următoarele condiții: existența unui prejudiciu, existența unei fapte ilicite, existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și existența vinovăției celui care a cauzat prejudiciul, constând în intenția, neglijența sau imprudența cu care a acționat, precum și existența capacității delictuale a celui care a săvârșit fapta ilicită.
Referitor la prejudiciu, pentru a se dispune repararea sa este necesar ca acesta să fie cert și să nu fi fost reparat încă. Or, instanța constată că inculpatul a achitat suma de 1.398.160 lei reținută în actul de sesizare în sarcina sa cu titlu de debit principal, după împlinirea termenului legal, astfel cum rezultă din cuprinsul raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză.
Având în vedere concluziile raportului de expertiză contabilă, din care rezultă că prejudiciul produs bugetului de stat prin neachitarea taxelor și impozitelor cu reținere la sursă se ridică la suma de 1.398.160 lei, sumă care a fost deja achitată de inculpat, capătul de cerere vizând debitul principal solicitat de către partea civilă este neîntemeiat.
Cu toate acestea, instanța constată faptul că inculpatul nu a făcut dovada achitării obligațiilor fiscale accesorii aferente debitului principal de 1.398.160 lei, sume pe care partea civilă este îndreptățită să le obțină în virtutea principiului reparării integrale a prejudiciului.
Așadar, instanța constată că pretențiile părții civile sunt întemeiate parțial, motiv pentru care, în baza art. 19 rap. la art. 397 C.p.p. și art. 1357 și urm. C.civ. a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă S. R. prin Agenția Națională de Administrare Fiscală și a obligat inculpatul P. C. A., în solidar cu partea responsabilă civilmente ., la plata obligațiilor fiscale accesorii aferente debitului principal de 1.398.160 lei, calculate de la data scadenței până la data plății efective, sume ce vor fi calculate de către organul fiscal competent.
De asemenea, având în vedere dispozițiile art. 11 din Legea nr. 241/2005 potrivit cărora "În cazul în care s-a săvârșit o infracțiune prevăzută de prezenta lege, luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie", în baza art. 249 C.p.p. rap. la art. 11 din Legea nr. 241/2005, instanța a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatului și ale părții responsabile civilmente până la concurența sumei reprezentând obligațiile fiscale accesorii aferente debitului principal de 1.398.160 lei, calculate de la data scadenței până la data plății efective.
Împotriva sentinței penale au formulat apeluri inculpatul P. C. A. și partea civilă ANAF.
În motivarea apelului declarat de inculpat se solicită achitarea în ceea ce privește reținerea și nevărsarea contribuțiilor de asigurări sociale, iar pe latură civilă respingerea acțiunii civile formulate de către ANAF, în ceea ce privește accesoriile aferente acestor contribuții de asigurări sociale.
În motivarea apelului declarat de partea civilă se arată că, în mod eronat, s-a considerat de către instanța de fond că prejudiciul a fost achitat, în condițiile în care, în realitate, prejudiciul este format atât din debit, cât și din accesoriile conexe acestuia, cu atât mai mult cu cât, din adresele depuse la dosar rezultă că inculpatul a achitat doar suma de 1.164.439 lei și nu suma de 1.398.160 lei, inculpatul având de achitat în continuare pentru debitul principal suma de 233.721 lei.
Examinând sentința penală raportat la motivele de apel invocate și la dispozițiile privind procedura recunoașterii învinuirii, Curtea constată că ambele apeluri nu sunt fondate.
În motivarea apelului declarat de inculpat se solicită achitarea în ceea ce privește reținerea și nevărsarea contribuțiilor de asigurări sociale, iar pe latură civilă respingerea acțiunii civile formulate de către ANAF, în ceea ce privește accesoriile aferente acestor contribuții de asigurări sociale.
Relativ la apelul declarat de inculpat, Curtea constată că niciunul dintre motivele invocate nu este fondat.
Se constată că inculpatul s-a prevalat în fața primei instanțe de dispozițiile art. 396 al.10 C.p.p., recunoscând în totalitate faptele comise și renunțând la administrarea probelor. În consecință, temeiul pentru care poate exercita calea de atac a apelului este individualizarea pedepsei aplicate, iar nu existența vinovăției.
Se observă totuși că, prin susținerile invocate în apel, inculpatul solicită achitarea sa, întrucât fapta ar constitui contravenție iar nu infracțiune, deși apărătorul său a achiesat la concluziile de condamnare ale reprezentantului Ministerului Public, solicitând aplicarea unei pedepse sub minimul special prevăzut de lege și nu a invocat acest aspect în fața instanței de fond, așa cum rezultă din practicaua sentinței apelate.
Relativ la această apărare, Curtea constată că nu este fondată.
Într-adevăr, potrivit art. 144 lit. k) din Legea nr.263/2010, privind sistemul unitar de pensii publice, constituie contravenție neplata de către angajator, timp de 3 luni consecutiv, în condițiile legii, a contribuției de asigurări sociale la bugetul asigurărilor sociale de stat.
Potrivit art. 6 din Legea 241/2005, în varianta în vigoare la data săvârșirii faptelor și care constituie lege penală mai favorabilă în prezenta cauză, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la un an la 3 ani sau cu amendă reținerea și nevărsarea, cu intenție, în cel mult 30 de zile de la scadență, a sumelor reprezentând impozite sau contribuții cu reținere la sursă.
Se observă că între cele două texte există o diferență evidentă, norma de incriminare din art. 6 din legea 241/2005 având în vedere toate impozitele sau contribuțiile cu reținere la sursă, cu alte cuvinte sumele reținute ca impozit sau contribuție de la angajați, în timp ce art. 144 lit. k din legea 263/2010 se referă strict la contribuția de asigurări sociale la bugetul asigurărilor sociale de stat, contribuție ce aparține angajatorului, iar nu celui angajat.
Cum inculpatul a fost trimis în judecată pentru neplata impozitelor și contribuțiilor vizând veniturile din salarii, contribuția individuală de asigurări sociale reținută de la asigurați, contribuția individuală de asigurări de șomaj reținută de la asigurați, contribuția individuală de asigurări de sănătate reținută de la asigurați, toate acestea fiind impozite și contribuții cu reținere la sursă, este evident că apărarea face o confuzie între domeniul de aplicare al art. 6 din legea 241/2005 și domeniul de aplicare al art. 144 lit. k din Legea 263/2010.
În consecință, această apărare a inculpatului nu poate fi avută în vedere.
Curtea constată că situația de fapt a fost corect stabilită de prima instanță, raportat la probatoriul administrat în cursul urmăririi penale, coroborat cu declarația de recunoaștere a inculpatului, dată în fața primei instanțe.
Astfel, inculpatul recunoaște comiterea infracțiunii, recunoaștere ce se coroborează cu celelalte probe administrate în cursul urmăririi penale, aspecte necontestate de inculpat în calea de atac.
Potrivit art. 396 al. 10 C.p.p., în cazul procedurii recunoașterii vinovăției, instanța va pronunța condamnarea inculpatului, care beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei închisorii, și de reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei amenzii.
Din punct de vedere al legalității, Curtea constată că pedeapsa stabilită de prima instanță respectă limitele prevăzute de art. 396 al. 10 C.p.p.
Astfel, pentru infracțiunea de prev. de art. 6 din Legea 241/2005, minimul special al pedepsei închisorii este de 1 an, iar maximul de 3 ani închisoare.
Reiese din coroborarea dispozițiilor legale că, în aplicarea art. 396 al. 10 C.p.p., instanța nu putea stabili pedepse mai mici de 8 luni închisoare și mai mari de 3 ani și 4 luni închisoare.
În consecință, pedeapsa stabilită pentru inculpat, de 8 luni închisoare, respectă limitele prevăzute de lege.
De asemenea, prima instanță a procedat corect atunci când a dispus stabilirea pedepsei în baza Codului penal 1969, cu respectarea deciziei nr. 265/2014 a Curții Constituționale.
Se constată că apelul nu este fondat nici sub aspectul laturii civile a cauzei, deoarece în mod legal prima instanță a dispus obligarea inculpatului în solidar cu partea responsabilă civilmente . la plata obligațiilor fiscale accesorii aferente debitului principal de 1.398.160 lei, calculate de la data scadenței până la data plății efective.
Astfel, deși inculpatul a achitat în integralitate debitul principal, conform dispozițiilor legii fiscale urmează a se calcula penalități și eventual majorări de întârziere, ce vor fi calculate de la data scadenței până la data plății efective.
De altfel, apărarea nu a invocat nici un argument pentru a-și justifica solicitarea de respingere a acțiunii civile sub acest aspect.
Cât privește dispoziția privind instituirea sechestrului asigurator, se constată că, potrivit art. 11 din Legea 241/2005, în cazul în care s-a săvârșit o infracțiune prevăzută de acea lege, luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie. Așa fiind, chiar dacă la acest moment cuantumul majorărilor și penalităților de întârziere nu este stabilit în concret, în măsura în care partea civilă va proceda la calcularea acestora, conform dispoziției instanței, instituirea sechestrului asigurator se va face, în concret, pentru sumele astfel stabilite.
Așa fiind, în mod legal prima instanță a dispus în baza art. 249 C.p.p. rap. la art. 11 din Legea nr. 241/2005 instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatului și ale părții responsabile civilmente până la concurența sumei reprezentând obligațiile fiscale accesorii aferente debitului principal de 1.398.160 lei, calculate de la data scadenței până la data plății efective.
În motivarea apelului declarat de partea civilă se arată că, în mod eronat, s-a considerat de către instanța de fond că prejudiciul a fost achitat, în condițiile în care, în realitate prejudiciul este format atât din debit, cât și din accesoriile conexe acestuia, cu atât mai mult cu cât, din adresele depuse la dosar rezultă că inculpatul a achitat doar suma de 1.164.439 lei și nu suma de 1.398.160 lei, inculpatul având de achitat în continuare pentru debitul principal suma de 233.721 lei.
Curtea constată, contrar celor arătate de partea civilă, că în expertiza contabilă aflată la dosarul cauzei se stabilește că totalul impozitelor și contribuțiilor cu reținere la sursă restante la ultimul termen scadent din data de 25.03.2013 este în sumă de 986.570 lei, iar totalul impozitelor și contribuțiilor cu reținere la sursă achitate până la data întocmirii raportului de expertiză contabilă, conform fișei Administrației Finanțelor Publice Sector 1 la data de 20.02.2014, deci anterior trimiterii în judecată, este mai mare, de 1.121.908 lei, totalul contribuțiilor ce trebuia a fi reținute pe durata societății fiind de 1.710.805 lei, toate acestea fiind achitate, însă cu depășirea termenului de scadență de 30 de zile.
Or, în contextul în care se reține că toate contribuțiile au fost achitate, partea civilă nu mai poate solicita sume în plus, cu excepția penalităților și majorărilor de întârziere, calculate conform legii fiscale.
Într-adevăr, însumând sumele pentru care au fost depuse chitanțe la dosar rezultă suma de 1.154.554 lei, însă partea civilă omite împrejurarea că o parte dintre sume au fost achitate mai înainte de efectuarea expertizei contabile, după cum se reține în chiar cuprinsul acesteia și în documentele Administrației Finanțelor Publice Sector 1.
În plus, după cum corect se arată de apărare, raportul de expertiză a fost comunicat părții civile, care nu a înțeles să formuleze obiecțiuni, nu a contestat legalitatea și temeinicia expertizei în nicio fază a procesului penal, partea civilă având o atitudine contradictorie, în condițiile în care, inițial s-a constituit parte civilă cu o anumită sumă, după care a revenit și a menționat că s-a constituit din eroare cu acea sumă, urmând ca în cursul judecății să se constituie parte civilă cu întregul debit achitat, iar la interpelarea instanței de judecată, referitor la concluziile raportului de expertiză, partea civilă a declarat că își menține constituirea de parte civilă în acea modalitate, respectiv pentru întregul debit achitat și pentru accesoriile aferente. În consecință, orice dubiu profită inculpatului.
Așa fiind, prima instanță a constatat în mod temeinic că s-a recuperat parțial prejudiciul cauzat părții civile S. R. prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin achitarea debitului principal în cuantum de 1.398.160 lei, însă nefiind achitate penalitățile și majorările de întârziere, în baza art. 19 rap. la art. 397 C.p.p. și art. 1357 și urm. C.civ. a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă S. R. prin Agenția Națională de Administrare Fiscală și a obligat inculpatul P. C. A., în solidar cu partea responsabilă civilmente ., la plata obligațiilor fiscale accesorii aferente debitului principal de 1.398.160 lei, calculate de la data scadenței până la data plății efective.
Pentru considerentele expuse, Curtea în baza art. 421 pct. 1 lit. b C.p.p. va respinge ca nefondate apelurile declarate de apelantul inculpat P. C. A. și partea civilă ANAF împotriva sentinței penale nr. 827/26.11.2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București.
În baza art. 275 al. 2 C.p.p. va obliga fiecare apelant la cheltuieli judiciare către stat, aceștia aflându-se în culpă procesuală prin promovarea unor căi nefondate de atac.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 421 pct. 1 lit. b C.p.p. respinge ca nefondate apelurile declarate de apelantul inculpat P. C. A. și partea civilă ANAF împotriva sentinței penale nr. 827/26.11.2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București.
În baza art. 275 al. 2 C.p.p. obligă fiecare apelant la câte 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 03.04.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
R. M. A. A. R.
GREFIER
L. B.
Red. RM
2 ex/28.04.2015
| ← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 195/2015.... | Mandat european de arestare. Sentința nr. 78/2015. Curtea de... → |
|---|
