Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 129/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 129/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 03-08-2015 în dosarul nr. 4415/2/2015
Dosar nr._ (Număr în format vechi 2652/2015)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A II-A PENALĂ
Sentința Penală Nr. 129/2015
Ședința publică de la 03 August 2015
Completul compus din:
Președinte V. I. V.
Grefier C. B.
Ministerul Public - P. de pe lângă Curtea de Apel București, a fost reprezentat de procuror M. S..
Pe rol soluționarea contestației la executare formulată de contestatorul condamnat S. V., împotriva sentinței penale nr. 493/07.12.2012 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a II-a Penală.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsește contestatorul, pentru acesta răspunzând apărător desemnat din oficiu, avocat D. C. care depune delegația pentru asistență judiciară obligatorie nr._/2015.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează la fila 17 din dosar se află o declarație dată de contestatorul condamnat prin care arată că nu are cunoștință de prezenta contestației, dorește să o retragă și solicită judecarea cauzei în lipsa sa. Respectiva declarației a fost dată pe un formular al ANP – Penitenciarul C..
Reprezentantul Ministerului Public, față de referatul grefierului de ședință, solicită să se ia act de retragerea contestației.
Apărătorul contestatorului condamnat solicită să se ia act de retragerea contestației.
CURTEA,
Asupra contestației penale de față reține următoarele:
Prin sentința penală nr. 93/07.12.2012 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a II-a Penală în dosarul nr._, i-a fost recunoscută contestatorul condamnat S. V. hotărârea de condamnare dată de Tribunalul din Milano și s-a dispus transferarea acestuia într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei de 14 ani 6 lin și 20 de zile.
Împotriva acestei sentințe penale a declarat contestatorul condamnat S. V..
În ședința din publică de la data de 03 august 2015 contestatorul condamnat S. V., printr-o cerere dată în față administrației locului de detenție și atașată la dosarul cauzei, a învederat că înțelege să-și retragă contestația formulată.
Văzând dispozițiile art.4251 al.3 CPP rap. la art.415 CPP conform cărora până la închiderea dezbaterilor oricare dintre părți își poate retrage contestația declarată, Curtea va lua act de manifestarea de voință a contestatorului în acest sens.
În baza art.275 al.2 Cod procedură penală, va fi obligat contestatorul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
Ia act de retragerea contestației la executare formulate de petentul S. V. cu privire la sent.pen. nr. 493 din data de 7.12.2012 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a II-a Penală.
În baza art. 275 alin. 2 C.proc.pen. obligă petentul la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.
Onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 100 lei, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 3.08.2015.
Președinte,Grefier,
V. I. V. C. B.
← Întrerupere executare pedeapsă/contestaţie (art.592 NCPP).... | Verificare măsuri preventive (art.206 NCPP). Decizia nr.... → |
---|