Verificare măsuri preventive (art.206 NCPP). Decizia nr. 382/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 382/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 06-08-2015 în dosarul nr. 45320/3/2014/a7
Dosar nr._
(Număr în format vechi 2841/2015)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA I PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.382/C
Ședința publică din data de 06.08.2015
Curtea compusă din:
Președinte: M. C.
Grefier: O. C. B.
MINISTERUL PUBLIC - P. de pe lângă Curtea de Apel București a fost reprezentat prin procuror I. D..
Pe rol, se află soluționarea contestației formulată de inculpatul T. A. împotriva încheierii de ședință din data de 22.07.2015, pronunțată de Tribunalul București - Secția I Penală, în dosarul nr._ 14.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă contestatorul-inculpat, personal, în stare de arest și asistat de apărător desemnat din oficiu, avocat I. E., în substituirea apărătorului titular, cu delegație pentru asistență judiciară obligatorie depusă la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Nefiind cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de propus și administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri asupra contestației cu care a fost sesizată.
Apărătorul din oficiu al contestatorului-inculpat solicită admiterea contestației și înlocuirea măsurii arestării preventive cu o măsură mai ușoară - arestul la domiciliu sau controlul judiciar, inculpatul cunoscând obligațiile legale care trebuie să le respecte. De asemenea, solicită a se avea în vedere că acesta are un domiciliu stabil, are un copil minor în întreținere, faptul că este diabeto-insulino-dependent, în penitenciar suferind două come diabetice, iar în prezent urmează un tratament cu interferon. Mai arată că inculpatul regretă fapta săvârșită.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca nefondată, a contestației formulate de către inculpat, apreciind că starea de sănătate a inculpatului, nu este un motiv care să determine instanța de judecată să înlocuiască măsura arestului preventiv cu măsura arestului la domiciliu, având în vedere că în sistemul penitenciar există o asistență medicală corespunzătoare.
Totodată, consideră că situația familială a inculpatului, nu este un motiv pentru a dispune înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura arestului la domiciliu, situația acestuia fiind cunoscută încă de la luarea măsurii arestării preventive, astfel că nu este un criteriu nou care ar putea să conducă instanța că este necesară această înlocuire.
În ceea ce privește susținerea a unei eventuale nevinovății, consideră că din actele de la dosar, există în continuare probe care conduc la suspiciunea rezonabilă că inculpatul ar fi săvârșit fapta de tentativă la omor, astfel încât prin raportare la pericolul deosebit, atât a infracțiunii pe care a săvârșit-o inculpatul, cât și având în vedere și persoana acestuia - care este cunoscut cu antecedente penale, consideră că în mod temeinic și legal, instanța a constatat că se impune menținerea măsurii arestării preventive.
Contestatorul-inculpat T. A., personal, în ultimul cuvânt, arată că nu are nimic de spus.
Dezbaterile declarându-se închise, Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Prin încheierea de ședință din 22.07.2015, pronunțată de Tribunalul București – Secția I penală, în baza art.208 alin.4 coroborat cu art.362 C. pr. pen. s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului T. A. și a fost menținută această măsură.
A reținut instanța de fond că prin rechizitoriul nr.3120/P/2014 a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, inculpatul T. A., pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor, prev. de art.32 alin.1 C. pen. raportat la art.188 alin.1, cu aplicarea art.41 alin.1 C. pen.
În fapt, s-a reținut în actul de inculpare că la data de 04.09.2014, în jurul orelor 20:20, inculpatul T. A. a urmărit-o pe victima Magdo A. C., pe . sectorul 2, iar când a ajuns-o din urmă, în dreptul imobilelor nr.37-39, i-a aplicat o lovitură de o intensitate deosebită, folosind un corp tăietor-înțepător pe care îl purta asupra sa, într-o zonă vitală, cu intenția de a-i suprima viața, provocându-i în acest mod leziuni traumatice care au pus în primejdie viața victimei.
Analizând actele și lucrările dosarului, Tribunalul a constatat că, în cauză există situația prev. de art. 223 al.2 C.p.p., respectiv suspiciunea rezonabilă că inculpatul a comis infracțiunea de tentativă de omor și există probe certe că privarea sa de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.
În ceea ce privește această ultimă condiție, Tribunalul a învederat faptul că aprecierea pericolului pentru ordinea publică pe care lăsarea în libertate a inculpatului îl prezintă nu trebuie făcută evident prin abstracție de la gravitatea faptelor a căror săvârșire i se impută. Sub acest aspect existența pericolului poate rezulta, între altele și din însuși pericolul social al infracțiunii deduse judecății, de reacția publică la comiterea unei astfel de infracțiuni, de posibilitatea comiterii unor fapte asemănătoare de către alte persoane, în lipsa unei reacții corespunzătoare față de cei bănuiți ca autori ai unor astfel de fapte.
Prin urmare, la stabilirea pericolului pentru ordinea publică nu se pot avea în vedere numai date legate de persoana inculpatului, ci și date referitoare la faptă, nu de puține ori acestea fiind de natură a crea în opinia publică un sentiment de insecuritate. În consecință, analizând circumstanțele reale existente în cauză, Tribunalul a constatat faptul că i se impută inculpatului săvârșirea infracțiunii de tentativa la omor, infracțiune cu un grad de pericol social concret ridicat, având în vedere că acest gen de infracțiuni aduc atingere uneia dintre cele mai importante valori proteguite de legea penală, respectul datorat condiției umane. În contextul întăririi atitudinii de combatere a acestui flagel social, presupunerea săvârșirii unei atare infracțiuni este suficient de gravă pentru a justifica privarea de libertate, fiind necesară o reacție fermă împotriva celor bănuiți de comiterea unor asemenea fapte.
Totodată se remarcă faptul că inculpatul T. A. nu este pentru prima oară implicat într-un conflict, (a comis fapta în stare de recidivă, fiind condamnat pentru comiterea de infracțiuni contra patrimoniului), acesta dovedind astfel și un potențial criminogen ridicat.
Constatand, asadar, ca masura arestarii preventive a inculpatului a fost dispusa in conditiile cerute de lege, ca nu exista cauze care sa impiedice tragerea la raspundere penala, este proportionala cu gravitatea presupusei fapte savarsite, fata de toate circumstante reale ale faptelor si personale ale inculpatului, Tribunalul a apreciat că, cel putin in momentul actual, nu este suficienta pentru realizarea unei bune desfasurari a procesului penal luarea unor alte masuri preventive mai usoare, in speta măsura arestul la domiciliu sau măsura controlului judiciar, obligatiile ce ar fi impuse neasigurand garanțiile necesare împiedicării inculpatului de a se sustrage de la judecata, sau de la a savarsi noi fapte penale urmând să se aprecieze asupra necesității acestor măsuri pe parcursul procesului penal.
Împotriva acestei încheieri a formulat contestație, în termen legal, inculpatul T. A., susținând că îndeplinește condițiile pentru a se dispune înlocuirea măsura arestării preventive cu arestul la domiciliu prin raportare în mod deosebit la starea sa de sănătate, fiind dependent de insulină.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea constată că, în speță, contestația cu care a fost sesizată este nefondată.
Tribunalul a făcut o corectă analiză sub aspectul examenului de legalitate și temeinicie asupra măsurii arestării preventive a inculpatului T. A., prin prisma dispozițiilor Codul de procedură penală, apreciind în mod just că temeiurile care au determinat luarea măsurii subzistă și impun în continuare menținerea acesteia, până în prezent neintervenind modificări de natură a conchide că s-ar fi schimbat sau ar fi încetat aceste temeiuri, respectiv că o măsură preventivă mai ușoară ar fi suficientă pentru realizarea scopului prevăzut la art.202 alin.1 CPP.
Prima instanță a apreciat în mod corect că se impune menținerea măsurii arestării preventive dispusă față de inculpat având în vedere că există probe și indicii temeinice, care să justifice presupunerea rezonabilă, pentru un observator obiectiv, că acesta a săvârșit infracțiunea pentru care este judecat, fiind relevante următoarele mijloace de probă: declarașiile personei vătămate, raportul de constatare medico legală și de expertiză medico legală, declarațiile martorilor și declarațiile inculpatului de recunoaștere, în aspectele esențiale, a săvârșirii faptelor.
Curtea reamintește că art.202 alin. 3 C.pr.p. prevede că măsura preventivă trebuie să fie proporțională cu gravitatea acuzației aduse persoanei față de care este luată și necesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia, iar scopul prev. de art 202 C.pr.p- asigurarea bunei desfășurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii inculpatului de la judecată ori a prevenirii săvârșirii unei alte infracțiuni nu poate fi realizat în această fază procesuală cu inculpații în stare de libertate, Curtea reținând că această cauză se află în faza administrării de probe.
Curtea reține că sunt îndeplinite, în continuare, și condițiile prevăzute de art. 223 alin. 2 C.pr.pen., având în vedere că, din ansamblul probatoriu administrat în cauză rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârșit infracțiunea, iar privarea sa de libertate este necesară pentru înlăturarea pericolului concret pentru ordinea publică pe care acesta l-ar prezenta în ipoteza punerii în libertate, față de modalitatea și împrejurările presupusei săvârșiri a faptei, curajul și dezinvoltura cu care inculpatul a acționat, consecințele deosebit de grave asupra sănătății fizice și psihice a personei vătămate, violența cu care inculpatul a acționat
În ceea ce privește caracterul rezonabil al perioadei de privare de libertate, Curtea reține că inculpatul este reținut și arestat preventiv de la data de 10.09.2014, dar reamintește că durata procesului se raportează la fiecare caz în parte, la complexitatea dosarului, la natura probelor ce se cer administrate, astfel încât Curtea apreciază prin raportare la aceste criterii nu se poate reține că a fost încălcat termenul rezonabil al duratei acestei măsuri procesuale, fiind respectate exigențele art. 5 paragraful 1 lit. c din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, astfel cum acestea au fost statuate în practica Curții Europene a Drepturilor Omului.
Curtea reține pe de altă parte că potrivit art. 242 alin. 2 C.proc.pen. măsura preventivă se înlocuiește, din oficiu sau la cerere, cu o măsură preventivă mai ușoară, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru luarea acesteia și, în urma evaluării împrejurărilor concrete ale cauzei și a conduitei procesuale a inculpatului, se apreciază că măsura preventivă mai ușoară este suficientă pentru realizarea scopului prevăzut la art. 202 alin.1iar în cauza de față, așa cum arătam, față de momentul luării măsurii privative de libertate, Curtea nu a constatat să fi intervenit împrejurări de natură a modifica în sens favorabil inculpatului temeiurile care inițial au impus arestarea, toate circumstanțele reale și personale favorabile, invocate de apărător, inclusiv starea de sănătate a inculpatului fiind așadar avute în vedere și la momentul luării măsurii arestării.
Așa cum corect a reținut și Tribunalul nu s-a constatat vreo schimbare a temeiurilor inițiale care să conducă la admiterea cererii de înlocuire a măsurii arestării preventive formulate de inculpat.
D. urmare, apreciind că se impune menținerea stării de arest a contestatorului inculpat, nefiind oportună în interesul bunei soluționări a cauzei luarea unei alte măsuri preventive, Curtea va respinge în baza art. 425 1 alin 7 pct 1 lit b rap la art 206 Cpp, ca nefondată contestația formulată și în temeiul art. 275 alin. 2 cod de procedură penală va obliga pe inculpat la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
În baza art. 425 alin. 7 pct. 1 lit. a C.p.p. respinge, ca nefondată, contestația formulată de inculpatul T. A. împotriva încheierii penale din data de 22.07.2015, pronunțată de Tribunalul București, Secția I Penală, în dosarul nr._ 14.
În baza art. 275 alin. 3 C.p.p. bligă contestatorul la plata sumei de 300 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.
Onorariul apărătorului din oficiu, în cuanntum de 100 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 06.08.2015.
JUDECĂTOR DE DREPTURI ȘI LIBERTĂȚI,
M. C.
GREFIER,
O. C. B.
Red. și tehnored. C.M.
2 ex.
Red. M. B. – Tribunalul București – Secția I Penală
.
| ← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 1028/2015.... | Verificare măsuri preventive (art.206 NCPP). Decizia nr.... → |
|---|
