Verificare măsuri preventive (art.206 NCPP). Decizia nr. 442/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 442/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 13-08-2015 în dosarul nr. 480/3/2015/a8
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A II-A PENALĂ
DOSAR NR._ (2898/2015)
DECIZIA PENALĂ NR. 442/CO
Ședința publică din data de 13.08.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – O. B.
GREFIER – O. P.
Ministerul Public – P. de pe lângă Curtea de Apel București este reprezentat prin procuror C. A..
Pe rol se află soluționarea cauzei penale având ca obiect contestația formulată de contestatorul-inculpat M. M., împotriva încheierii de ședință din data de 28.07.2015, pronunțată de Tribunalul București Secția I Penală, în dosarul nr._ 15.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns contestatorul-inculpat M. M., personal, în stare de arest și asistat de apărător ales, avocat A. A., cu împuternicire avocațială nr._ emisă la 11.08.2015 de Baroul Argeș.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea contestației.
Apărătorul ales al inculpatului solicită admiterea contestației și desființarea încheierii atacate, urmând a se dispune revocarea măsurii arestării preventive.
În subsidiar, solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu arestul la domiciliu.
În acest sens, susține că motivarea instanței de fond a fost copiată în întregime din cuprinsul încheierii de ședință din data de 23.06.2015, susținând că aceeași motivare se regăsește și în încheierile de ședință din data de 09.06.2015 și 12.05.2015.
De asemenea, apreciază că această modalitate de soluționare a cererilor de revocare și de înlocuire a măsurii arestării preventive formulate de către apărare cât și a verificării legalității și temeiniciei măsurii arestului preventiv este inadmisibilă, având în vedere că instanța de fond a folosit aceeași motivare.
Totodată, arată că în motivările încheierilor de ședință ale instanței de fond nu au fost specificate în mod concret temeiurile care au impus la acea dată menținerea măsurii arestării preventive.
Mai arată că această modalitate de motivare a cererilor formulate de apărare a apărut pentru prima dată în încheierea de ședință din data de 12.05.2015, imediat după momentul ieșirii dosarului din procedura camerei preliminare.
De asemenea, mai arată că de la acel moment și până în prezent au fost administrate probe, fiind audiat prin videoconferință cetățeanul italian, care a susținut că nu are nicio legătură cu inculpatul.
Totodată, susține că instanța de fond nu a avut în vedere acest aspect, nici înscrisurile comunicate de către autoritățile italiene și nici documentele medicale care atestă starea de sănătate a inculpatului.
Mai arată că instanța de fond nu a motivat nici un fel influența pe care o are trecerea timpului asupra pericolului social al faptelor.
Raportat la circumstanțele reale de săvârșire a faptei, arată că inculpatul nu a dorit decât să încheie acte de comerț cu acei cetățeni italieni, pe care i-a considerat de bună credință, acesta neavând cunoștință despre faptul că se află droguri în container.
Mai arată că în toate încheierile de ședință se specifică faptul că inculpatul a făcut parte din trupele de securitate.
Totodată, arată că din probatoriul administrat în cauză rezultă că inculpatul nu avea cunoștință despre faptul că în acel container se aflau stupefiante.
Cu privire la circumstanțele personale ale inculpatului, arată că acesta nu este cunoscut cu antecedente penale, apreciind că acesta nu reprezintă un pericol pentru ordinea publică, având în vedere vârsta înaintată și problemele medicale pe care le are.
Mai arată că în cauză mai trebuie audiați doar câțiva cetățeni italieni prin videoconferință, care se află în arest în Italia, iar inculpatul aflat în libertate nu poate influența în niciun fel declarațiile pe care aceștia urmează a le da.
Nu în ultimul rând, susține că nu există nicio dovadă că acesta aflat în libertate va încerca să se sustragă de la judecată.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea contestației ca nefondată și menținerea încheierii ca fiind legală și temeinică, apreciind că motivarea instanței de fond este legală și justificată prin raportare la gravitatea faptei și la circumstanțele reale de săvârșire ale acesteia.
De asemenea, arată că încheierile de ședință cu privire la care apărarea susține că sunt motivate identic, au fost verificate de instanța superioară, motivele apărării fiind cenzurate de către Curtea de Apel București prin respingerea contestațiilor formulate împotriva acestor încheieri.
Totodată, arată că instanța de fond nu poate să formuleze o altă motivare la fiecare termen de judecată, având în vedere că situația de fapt nu a suferit nicio modificare.
Nu în ultimul rând, arată că nu au temeiuri noi care să justifice luarea unei alte măsuri preventive.
Apărătorul ales al inculpatului, având cuvântul în replică arată că apărarea nu a invocat vechile încheieri ci a avut în vedere exclusiv încheierea de ședință contestată, care este copia încheierii din data de 23.06.2015 iar ca dovadă în acest sens este faptul că apare în încheiere că inculpatul a fost audiat la data de 28.07.2015, lucru care nu s-a întâmplat, acesta fiind audiat în data de 23.06.2015.
De asemenea, arată că apărarea nu a tergiversat în nici un fel urmărirea penală, întrucât nu avea nici un interes.
Contestatorul inculpat M. M., personal, în ultimul cuvânt arată că este acuzat de trafic de droguri și ținut în arest preventiv fără a exista la dosarul cauzei vreo probă în acest sens.
De asemenea, arată că nu s-a făcut o expertiză cu privire la substanța descoperită pentru a se stabili dacă sunt droguri, susținând că nu există probe clare care să-l acuze, iar în probele administrate în favoarea sa nu au fost luate în considerare.
Nu în ultimul rând, susține că este discriminat întrucât a fost ofițer de securitate.
Curtea declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra contestației penale de față, constată următoarele:
Prin încheierea de ședință din 28.07.2015, pronunțată de Tribunalul București – Secția I penală a fost respinsă cererea inculpatului M. M. de revocare a măsurii arestării preventive, s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului și a fost menținută această măsură preventivă.
Instanța a reținut că prin rechizitoriul întocmit de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Structura Centrală la data de 08.01.2015, în dosarul 36/D/P/2014 s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului M. M., cercetat sub aspectul săvârșirii complicitate la trafic de droguri de mare risc, prev. de art.48 al.1 C.p. rap. la art.2 al.1 și 2 din Legea nr.143/2000.
În actul de sesizare a instanței s-a reținut că începând cu luna noiembrie 2013 în deplină conivență infracțională cu numiții Scuteri A., Valellonga M., Bellucci Pietro și Tripodi Demetrio (cetățeni italieni) i-a ajutat pe aceștia în demersul lor de a transporta cocaină provenită din Bolivia cu destinația Milano (Italia).
Pentru ca drogurile să fie transportate cu succes din Bolivia în Italia și pentru a evita interceptarea drogurilor de către autorități, furnizorii acestora le-au disimulat în material feros, au păstrat contactul permanent cu inculpatul M. M. (telefonic și prin intermediul poștei electronice), care, prin intermediul firmei sale S.C ”ELZUROM AGINVEST” SRL, a intermediat operațiuni de import mărfuri.
Întrucât în urma investigațiilor efectuate, respectiv accesarea sistemului informatic utilizat de inculpatul M. M., au fost obținute datele de identificare ale containerului (în care au fost disimulate drogurile) și ruta de transport maritim cu destinația finală Portugalia - Sines au fost încunoștințate organele judiciare din Italia, care, la rândul lor, au dispus autorităților vamale din Olanda – Portul Rotterdam, ca în mod conspirat să efectueze controlul acestui container.
Astfel, în data de 17.04.2014, autoritățile olandeze au procedat la desigilarea și controlul containerului în discuție, identificat sub nr. EGSU3088964, expediat în data de 10.02.2014 din portul Matarani (Peru), la bordul navei Hansa Ronneburg, cu traseu prin Panama, unde a fost transbordat pe nava Ever Reward. Cu această ocazie s-a constatat că în container se afla material feros reciclabil, (provenit din Bolivia) printre care și un număr de 7 profile metalice suspecte, în interiorul cărora a fost găsită cantitatea totală de 70 kg cocaină.
Containerul și-a continuat deplasarea până la New York, unde a fost din nou transbordat pe nava Cosco Nagoya, cu destinația finală Portugalia, pentru societatea S.C ”ELZUROM AGINVEST” SRL, care aparține inculpatului M. M. și numitului Bellucci Pietro.
Prin încheierile de ședință din camera de consiliu din datele de 09.01.2015, 03.02.2015 și 24.02.2015 judecătorul de cameră preliminară a constatat succesiv legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive și a menținut măsura în ceea ce-l privește pe inculpatul M. M..
Prin încheierea de ședință din data de 24.02.2015 judecătorul de cameră preliminară în baza art.346 al.1 C.p.p. a respins cererile și excepțiile invocate de inculpatul M. M. și a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul nr.36/D/P/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, DIICOT, Structura centrală privind pe inculpatul M. M., trimis în judecată în stare de arest preventiv pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la trafic de droguri de mare risc, prev. de art.48 al.1 C.p. rap. la art.2 al.1 și 2 din Legea nr.143/2000 și pe inculpata S.C ”ELZUROM AGINVEST” S.R.L., trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la trafic de droguri de mare risc, prev. de art.48 al.1 C.p. rap. la art.2 al.1 și 2 din Legea nr.143/2000, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală.
Totodată a dispune începerea judecății cauzei privind pe inculpatul M. M. și pe inculpata S.C ”ELZUROM AGINVEST” S.R.L.
Soluția nu a fost contestată de cei doi inculpați.
În cursul judecății instanța a procedat la audierea inculpatului M. M., declarația acestuia fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei. De asemenea, instanța a apreciat că se impune pentru asigurarea dreptului la un proces echitabil al inculpatului consfințit de art.6 par.3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale la efectuarea unor cereri de asistență judiciară internațională în materie penală adresate autorităților judiciare italiene în vederea audierii prin videoconferință a numiților Scuteri A., Valellonga M., Bellucci Pietro și Tripodi Demetrio, pretinși participanți la comiterea ilicitului penal dedus judecății în calitate de martori.
La prezentul termen de judecată s-a procedat la audierea în calitate de martor a numitului Bellucci Pietro, declarația acestuia fiind consemnată și atașată dosarului cauzei. De asemenea s-a dispus efectuarea unei comisii rogatorii adresate Parchetului Republicii de pe lângă Tribunalul Ordinar din Regiunea Calabria – Direcția Districtuală A.-Mafia având ca obiect comunicarea în fotocopii certificate pentru conformitate cu originalul a declarațiilor numiților Scuteri A., Valellonga M., Bellucci Pietro și Tripodi Demetrio date în cauza obiect al dosarului instrumentat de unitatea de parchet anterior menționată.
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța a constatat faptul că au existat probe de natură să conducă la suspiciunea rezonabilă în sensul art.223 al.2 C.p.p. și al art.5 par.1 lit.c din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, cu privire la săvârșirea de către inculpat a faptelor imputate respectiv faptul că începând cu luna noiembrie 2013 în deplină conivență infracțională cu numiții Scuteri A., Valellonga M., Bellucci Pietro și Tripodi Demetrio (cetățeni italieni) i-a ajutat pe aceștia în demersul lor de a transporta 70 kg cocaină provenită din Bolivia cu destinația Milano (Italia).
Articolul 5 par.1 lit. c din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, ratificată de România la data de 20.06.1994 stipulează necesitatea existenței unor motive rezonabile de a presupune că persoana privată de libertate a comis o infracțiune, garantând astfel temeinicia măsurii privative de libertate și caracterul său nearbitrar.
În hotărârea Murray v. Regatul Unit, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat că dacă sinceritatea și temeinicia unei bănuieli constituiau elementele indispensabile ale rezonabilității sale, această bănuială nu putea privită ca una rezonabilă decât cu condiția ca ea să fie bazată pe fapte sau informații, care ar stabili o legătură obiectivă între suspect și infracțiunea presupusă. În consecință, nici o privare de libertate nu se poate baza pe impresii, intuiție, o simplă asociere de idei sau de prejudecăți (etnice, religioase sau de altă natură), indiferent de valoarea lor, în calitate de indiciu al participării unei persoane la comiterea unei infracțiuni.
Totuși faptele probatorii care ar putea da naștere unei bănuieli legitime nu trebuie să fie de același nivel cu cele necesare pentru a justifica o condamnare (Calejja v. Malta).
S-a mai reținut că la momentul luării măsurii privative de libertate cât și pe parcursul acesteia probe de natură să conducă la suspiciunea rezonabilă cu privire la săvârșirea de către inculpat a faptelor imputate în sensul art.223 al.2 C.p.p. existau și persistă, ele decurgând din materialul probator administrat în cauză, respectiv: procese - verbale de investigații, proces verbal de identificare a datelor tehnice ale sistemului informatic utilizat de inculpatul M. M., procese verbale de investigații, proces verbal de supraveghere operativă (filaj), activitate desfășurată în perioada 12.03.2014 – 14.03.2014, proces verbal de supraveghere operativă (filaj), activitate desfășurată în perioada 03.04.2014 – 05.04.2014 și planșe fotografice aferente, proces verbal de supraveghere operativă (filaj), activitate desfășurată în data de 06.05.2014, proces verbal de verificare a tranzacțiilor financiare efectuate de inculpatul M. M. și adresa emisă de BRD împreună cu extrasele de cont, tranzacțiile Western Union efectuate de inculpatul M. M., proces verbal de identificare a conexiunii la internet utilizat de inculpatul M. M., proces verbal de identificare a S.C ”Elzurom Aginvest” S.R.L, planșe fotografice capturate de pe înregistrarea video pusă la dispoziție de către S.C. Orange Shop S.R.L. situat în București, Calea Griviței nr. 236, sector 1, în baza ordonanței emise de DIICOT, proces verbal cu rezultatul activităților desfășurate în data de 03.04.2014, factura, precum și certificatul de garanție a aparatului de telefonie mobilă cumpărat de numitul Vallelonga M. și inculpatul M. M., procese verbale de redare a convorbirilor și comunicărilor telefonice efectuate de inculpatul M. M., proces verbal de percheziție domiciliară, declarație suspect M. M. (15.10.2014), declarație inculpat M. M. (18.12.2014), declarație inculpat în calitate de administrator al S.C ”Elzurom Aginvest” S.R.L (07.11.2014), documente privitoare la S.C ”Elzurom Aginvest” S.R.L, situația finaciară deținută de inculpații M. M. și S.C ”Elzurom Aginvest” S.R.L, proces verbal de percheziție informatică a sistemelor deținute de inculpatul M. M., documentele înaintate de autoritățile italiene cu ocazia depistării și capturării cantității de 70 kg cocaină, activitate realizată de autoritățile vamale olandeze, planșe fotografice cu aspecte privind obiectele în care au fost disimulate drogurile, procese verbale de redare a corespondenței electronice aparținând inculpatului M. M., decretul de reținere emis de către P. Republicii de pe lângă Tribunalul Ordinar din Regiunea Calabria – Direcția Districtuală A.-Mafia, documentul emis de Tribunalul din Regiunea Calabria prin care s-a dispus arestarea numiților Jerino Giuseppe, Scuteri A. și alții, dosarul de urmărire penală, operațiunea antidrog „Măslinul 99”, tradus în ce privește probele referitoare la inculpatul M. M., acestea fiind înaintate în baza comisiei rogatorii efectuate în cauză.
Au fost întrunite și dispozițiile prev. de art. 223 al.2 C.p.p., respectiv inculpatul a comis o infracțiune de trafic de stupefiante și există probe certe că lăsarea acestuia în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică. În ceea ce privește această ultimă condiție, instanța învederează faptul că aprecierea pericolului pentru ordinea publică pe care lăsarea în libertate a inculpatului îl prezintă nu trebuie făcută evident prin abstracție de gravitatea faptelor a căror săvârșire i se impută. Sub acest aspect existența pericolului poate rezulta, între altele și din însuși pericolul social al infracțiunii deduse judecății, de reacția publică la comiterea unei astfel de infracțiuni, de posibilitatea comiterii unor fapte asemănătoare de către alte persoane, în lipsa unei reacții corespunzătoare față de cei bănuiți ca autori ai unor astfel de fapte. Prin urmare, la stabilirea pericolului pentru ordinea publică nu se pot avea în vedere numai date legate de persoana inculpatului, ci și date referitoare la faptă, nu de puține ori acestea fiind de natură a crea în opinia publică un sentiment de insecuritate. În consecință, analizând circumstanțele reale existente în cauză, instanța constată faptul că i se impută inculpatului săvârșirea unei infracțiuni de trafic de droguri de mare risc, infracțiune cu un grad de pericol social generic ridicat, având în vedere că acest gen de infracțiuni, prin amploarea lor deosebită aduc atingere uneia dintre cele mai importante valori proteguite de legea penală, respectul datorat sănătății publice dar și pericolul social concret al faptei imputate inculpatului, pericol relevat de arsenalul de mijloace implicate pentru disimularea drogurilor în material feros pentru a nu fi descoperite de organele de control ale statelor tranzitate, perimetru extins, intern și extern în care inculpatul și cetățenii italieni acționau, cantitatea mare de droguri transportate legăturile pe care inculpatul și le-a format cu diverse persoane bănuite de a face parte din rândul organizației criminale cunoscute sub numele N’dragheta, precum și pregătirea inculpatului [lucrător în fosta Securitate a statului, profesie care i-a asigurat cunoașterea metodelor și tehnicilor de investigație și implicit mijloacele care ar putea fi utilizate pentru sustragerea de la răspundere penală].
S-a mai constatat că arestarea inculpatului corespunde scopului prevăzut de art. 202 alin. 1 C.p.p., impunându-se pentru o bună desfășurare a procesului penal și că aceasta nu a depășit o durată rezonabilă până la acest moment.
Într-adevăr, potrivit articolului 5 par.(3) din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale privarea de libertate nu trebuie să depășească un termen rezonabil. Curtea a menționat în repetate rânduri că: „Continuarea încarcerării nu se justifică, într-o speță concretă, decât dacă indici concreți manifestă o adevărată exigență a interesului public ce prevalează, în pofida prezumției nevinovăției, asupra regulii de respectare a libertății individuale” (Neumeister c. Austria).
Persistența motivelor rezonabile de a presupune că persoana arestată a săvârșit o infracțiune este o condiție sine qua non a legalității menținerii în detenție, dar nu este suficientă; Curtea trebuie să mai stabilească dacă și alte motive invocate de autoritățile judecătorești continuă să legitimeze privarea de libertate. Când ele se dovedesc a fi „pertinente” și „suficiente”, ea verifică în plus dacă autoritățile naționale competente au manifestat o „promptitudine particulară” la administrarea procesului (Assenov c. Bulgaria).
Începutul perioadei de detenție luată în considerare de judecătorii de la Strasbourg corespunde momentului reținerii și se încheie în momentul eliberării. Conform judecătorilor de la Strasbourg, noțiunea de „termen rezonabil” trebuie să fie interpretată în lumina datelor concrete ale fiecărui caz și nu trebuie să depindă de un termen maximal fixat in abstracto. Instanța constată că, în cauză, inculpatul a fost privat de libertate în data 16.10.2014, organele judiciare investite cu soluționarea prezentei cauze dând dovadă de diligență sporită în administrarea probatoriului necesar justei soluționări a cauzei, sesizând instanța la data de 08.01.2015 iar faza procedurii de cameră preliminară s-a finalizat la data de 24.02.2015.
În ceea ce privește starea de sănătate a inculpatului, pretins incompatibilă cu stare de detenție, instanța constată faptul că potrivit art.240 C.p.p. „(1) În cazul în care, pe baza actelor medicale, se constată că cel arestat preventiv suferă de o boală care nu poate fi tratată în rețeaua medicală a Administrației Naționale a Penitenciarelor, administrația locului de deținere dispune efectuarea tratamentului sub pază permanentă în rețeaua medicală a Ministerului Sănătății. Motivele care au determinat luarea acestei măsuri sunt comunicate de îndată procurorului, în cursul urmăririi penale, judecătorului de cameră preliminară, în cursul acestei proceduri, sau instanței de judecată, în cursul judecății.
(2) Timpul în care inculpatul este internat sub pază permanentă, conform alin. (1), intră în durata arestării preventive”.
Norma procesual penală este în concordanță cu dispozițiile Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale astfel cum au fost interpretate în jurisprudența Curții europene a drepturilor omului, potrivit cărora obligația autorităților să ia măsurile necesare pentru a proteja viața persoanelor ce intră sub jurisdicția lor se concretizează, în cazul deținuților, și în obligația de a proteja sănătatea persoanelor deținute, care se găsesc, așadar, într-un raport de dependență față de ele (hotărârea din 7 februarie 2006, Scavuzzo ș.a. c. Eleveției, § 51). Prin urmare, obligația pozitivă de a proteja viața persoanelor deținute implică acordarea îngrijirilor medicale, în scopul prevenirii morții (CEDO, hotărârea din 13 iunie 2002, Anguelova c. Bulgariei, § 110). În situația în care un deținut se întoarce de la un spital cu antecedente medicale cunoscute, autoritățile sunt obligate să asigure supravegherea sa medicală independent de inițiativa deținutului respectiv (hotărârea din 14 noiembrie 2006, Tarariyeva c. Rusiei, § 80)
Dacă nu se poate deduce o obligație generală de a repune în libertate sau de a transfera într-un spital civil un deținut, chiar dacă acesta suferă de o boală foarte dificil de îngrijit, art. 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale impune în toate cazurile statelor contractante să protejeze integritatea fizică a persoanelor lipsite de libertate (hotărârea din 12 iunie 2008, Kotsaftis c. Greciei, § 49). Instanța de contencios al drepturilor omului ține seama de trei elemente atunci când examinează compatibilitatea unei stări de sănătate îngrijorătoare cu menținerea în detenție a reclamantului: a) condiția deținutului; b) calitatea îngrijirilor acordate; c) oportunitatea menținerii detenției dată fiind starea de sănătate a reclamantului (hotărârea din 15 ianuarie 2004, Matencio c. Italiei, § 80).
Aplicând aceste principii în prezenta cauză, instanța nu constată existența unor motive care să impună, în considerarea exclusivă a stării de sănătate a inculpatului, celelalte aspecte fiind deja analizate anterior, înlocuirea măsurii arestării preventive a acestuia cu o măsură preventivă mai puțin restrictivă de drepturi.
Împotriva acestei încheieri a formulat contestație inculpatul M. M., care a criticat soluția instanței sub aspectul legalității și al temeiniciei, arătând în esență că, motivarea este identică cu motivări anterioare ceea ce echivalează cu lipsa acesteia, că judecătorul nu a avut în vedere probele administrate în cursul judecății și care dovedesc că nu avea cunoștință de faptul că în container se aflau disimulate droguri, dar și faptul că nu s-a ținut cont că necesitatea măsurii preventive scade proporțional cu durata acesteia și nici de starea sa de sănătate.
Analizând încheierea atacată, prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, Curtea apreciază contestația ca fiind nefondată, pentru următoarele considerente:
Curtea constată în prealabil că susținerile inculpatului privind faptul că motivarea încheierii este identică cu cele precedente fără a se ține cont de probele administrate pe parcurs sunt neîntemeiate, prima instanță a făcut o expunere exhaustivă a probelor avute în vedere la aprecierea asupra caracterului proporțional și necesar al măsurii preventive în încheierea atacată.
Faptul că prima instanță reia considerațiunile de ordin teoretic apare firesc în condițiile în care nu au intervenit modificări de ordin legislativ sau de jurisprudență în privința chestiunilor analizate. Aprecierea asupra forței probante a mijloacelor de probă în ceea ce privește acuzația adusă inculpatului nu poate fi efectuată la acest moment procesual, ci exclusiv cu ocazia soluționării cauzei în fond, astfel încât aprecierea in abstracto asupra aptitudinii probatoriului administrat de a fundamenta o bănuială legitimă în sensul că inculpatul a săvârșit infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată nu este doar suficientă, ci și în conformitate cu dispozițiile procedurale și interpretarea acestora astfel cum se reflectă în jurisprudența internă, cât și a CEDO. În fapt, nemulțumirea contestatorului se datorează faptului că prima instanță nu a dat relevanța pe care și-ar fi dorit-o acesta probelor administrate, ceea ce nu poate fi asimilat lipsei motivării.
Cu toate acestea, se impune a se preciza că susținerile inculpatului referitoare la faptul că nu cunoștea disimularea drogurilor în containerul ce îi era destinat, nu este doar neverosimilă, dată fiind valoarea drogurilor pe care urma să le primească ce relevă o relație nu doar de afaceri, ci și de încredere cu partenerul său, dar și infirmate de conținutul convorbirilor interceptate, în cadrul cărora inculpatul participă activ la discuția codificată referitoare la transport.
Nici în ceea ce privește temeiul concret pe care s-a întemeiat inițial arestarea, cât și ulterior menținerea acesteia nu se impun a fi reiterate considerentele care au justificat dispozițiile instanțelor și care în mod evident subzistă în contextul în care din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârșit o infracțiune de trafic de stupefiante și pe baza evaluării gravității faptei, a modului și a circumstanțelor de comitere a acesteia și a anturajului se constată că privarea de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.
Astfel, în mod temeinic judecătorul a apreciat că pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar reprezenta punerea în libertate a inculpatului rezultă din chiar aptitudinea faptelor pentru care este cercetat de a genera o stare de neliniște în rândul societății civile, timpul scurs de la data arestării preventive nefiind apt să epuizeze ecoul negativ al faptelor dată fiind gravitatea acestora, chestiunea duratei măsurii fiind amplu analizată de judecătorul fondului, contrar susținerilor apărării.
Este indiscutabil că cercetarea în libertate a inculpatului dată fiind natura și gravitatea faptelor presupus a fi săvârșite de acesta, în principal datorită naturii infracțiunii, caracterul organizat și transfrontalier, precum și a implicațiilor sociale grave ce decurg din traficul de droguri, este de natură a genera o stare de indignare, neîncredere și insecuritate în rândul opiniei publice.
Singurele aspecte ce se impun a fi reevaluate la acest moment sunt reprezentate de caracterul proporțional și necesar al măsurii prin luarea în considerare a duratei de timp ce s-a scurs de la momentul luării acesteia.
În aprecierea caracterului proporțional, dar și necesar al măsurii arestării preventive, se va avea în vedere în principal jurisprudența CEDO în materie. Or, Conform jurisprudenței Curții, evaluarea aspectului rezonabil al unei perioade de arestare nu se poate face in abstracto. Măsura în care este rezonabil ca un acuzat să rămână în arest se evaluează în fiecare caz, potrivit caracteristicilor speciale ale acestuia. Or, în condițiile în care arestarea preventivă a inculpatului a fost dispusă începând cu data de 16.10.2014, dată de la care a fost finalizată urmărirea penală, cercetarea judecătorească fiind avansată, fără a putea fi identificate perioade de pasivitate pe parcursul soluționării dosarului, nu se poate considera că motivarea inițială și-a pierdut relevanța în acest interval și nici că durata arestului preventiv a depășit un caracter rezonabil, având în vedere și diligența autorităților în desfășurarea procedurilor (a se vedea cauza G. E. împotriva României).
Astfel, temeiurile inițiale legate de necesitatea prezervării ordinii publice dată fiind gravitatea acuzației aduse, dar și necesitatea de a asigura bună desfășurare a procesului penal, apar în continuare ca justificând o necesitate reală de interes public în menținerea stării de arest în pofida principiul prezumției de nevinovăție.
Referitor la starea de sănătate a inculpatului, Curtea remarcă faptul că prima instanță s-a aplecat asupra susținerilor acestuia și a apreciat în mod rezonabil că starea actuală nu justifică adoptarea unei măsuri preventive alternative exclusiv pe acest considerent, boala de care suferă fiind una cronică ce nu pune în primejdie imediată viața acestuia și care poate fi îngrijită și în arest.
Așadar, Curtea va respinge, ca nefondată, contestația formulată de inculpatul M. M. și îl va obliga pe acesta la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondată, contestația formulată de inculpatul M. M., împotriva încheierii de ședință din data de 28.07.2015, pronunțată de Tribunalul București Secția I Penală, în dosarul nr._ 15.
În baza art.275 alin.2 C. pr. pen. obligă pe contestator la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 13.08.2015.
PREȘEDINTE,
O. B.
GREFIER,
O. P.
Red.B.O./21.09.2015
Dact.A.L./3 ex.
T.B.S1 – jud.J..C.
| ← Verificare măsuri preventive (art.206 NCPP). Decizia nr.... | Mandat european de arestare. Sentința nr. 129/2015. Curtea de... → |
|---|
