Contestaţie la executare (art.598 NCPP). Decizia nr. 77/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 77/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 06-02-2015 în dosarul nr. 13762/3/2014
Dosar nr._
(Număr în format vechi 139/2015)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA I PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.77/C
Ședința publică din data de 6 februarie 2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: M. R.
GREFIER: B. L.
MINISTERUL PUBLIC – P. de pe lângă Curtea de Apel București a fost reprezentat de procuror D. E..
Pe rol, soluționarea cauzei penale având ca obiect contestația formulată de petentul-condamnat M. V. împotriva sentinței penale nr.918 din data de 17.09.2014, pronunțată de Tribunalul G., Secția Penală, în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă petentul-condamnat M. V. personal, aflat în stare de detenție și asistat de apărător desemnat din oficiu, avocat B. F., cu delegație pentru asistență judiciară obligatorie nr._, emisă de Baroul București la data de 28._, atașată la fila 9 dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Nefiind cereri prealabile de formulat, excepții de invocat ori probe de administrat, Curtea acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătorul din oficiu al petentului-condamnat M. V., având cuvântul, precizează că petentul-condamnat insistă în soluționarea contestației, motiv pentru care depune și un memoriu formulat de către acesta. Astfel, pune concluzii de admitere a contestației astfel formulate, având în vedere că se invocă aplicarea legii penale mai favorabile, în sensul înlăturării dispozițiilor art. 176 lit. i Cod penal 1968, situație în care s-ar reduce pedeapsa aplicată cu cel puțin doi ani.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, pune concluzii de respingere a contestației astfel formulate, ca nefondată, având în vedere că, în mod corect, instanța de fond a constatat incidența dispozițiilor art.599 alin. 5 Cod procedură penală, respingând cererea formulată de către condamnat ca inadmisibilă. Astfel, arată că prin sentința penală nr.174/5.03.2014, pronunțată de Tribunalul G., în baza art.23 din Legea nr.255/2013 rap. la art.595 Cod procedură penală, s-a admis contestația la executare doar cu privire la aplicarea pedepsei complementare de 7 ani, dispusă prin sentința penală nr.666 din data de 10.12.1999, prezenta cauză vizând aplicarea legii penale mai favorabile a pedepsei principale aplicate prin sentința penală anterior menționată.
Petentul-condamnat M. V., având ultimul cuvânt, solicită să se constate că a executat 19 ani din pedeapsă, rămânând doar 655 zile până la comisia de liberare, motiv pentru care solicită să i se reducă pedeapsa aplicată.
CURTEA,
Prin sentința penală nr. 918/17.09.2014 pronunțată de Tribunalul G. s-au dispus următoarele:
În baza art. 599 alin. 5 din Noul Cod de Procedură penală.
Respinge ca inadmisibilă contestația la executare formulată de condamnatul M. V., fiul lui P. și G., născut la data de 28.04.1968, în prezent deținut în Penitenciarul G., privind aplicarea legii penale mai favorabile cu privire la condamnarea dispusă prin sentința penală nr. 666 din 10.12.1999 a Tribunalului București secția I a penală, definitivă prin decizia penală nr. 411 din 30.01.2001 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
În baza art. 275 alin. 2 Cod Procedură penală, obligă contestatorul să plătească statului suma de 50 lei cheltuieli judiciare .
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut că, prin sentința penală nr. 1356 din 06.05.2014, Tribunalul București Secția I Penală, a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată de instanță din oficiu și în temeiul art. 50 alin. 3 Cod procedură penală, raportat la art.595 Cod procedură penală, a declinat competența de soluționare a contestației formulată de petentul M. V. în favoarea Tribunalului G..
A dispus înaintarea dosarului Tribunalului G., instanța competentă în soluționarea cauzei.
Pentru a dispune astfel, tribunalul a avut în vedere că, instanța de executare este Tribunalul București – Secția I Penală, însă, întrucât condamnatul se afla, la data formulării cererii în Penitenciarul G., așa cum rezultă din înscrisurile aflate la dosar, competența de soluționare a prezentei contestații revine Tribunalului G., ca instanță în a cărei circumscripție se află locul de deținere, corespunzătoare în grad instanței de executare, motiv pentru care a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului G..
După declinare, dosarul penal nr._ al Tribunalul București secția I a penală, a fost înregistrat pe rolul Tribunalului G. la data de 15.05.2014, dosar la care s-a depus în xerocopie fișa de evaluare a condamnatului și mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 925/05.03.2001 emis de Tribunalul București secția I penală.
Tribunalul, deliberând asupra contestației la executare formulată de condamnatul M. V. reține că, prin sentința penală nr. 174 din 05.03.2014, pronunțată de Tribunalul G. în dosarul penal nr._, în baza art. 23 din Legea nr. 255/2013 raportat la art. 595 Noul Cod de Procedură Penală, s-a admis contestația la executare ca urmare a sesizării Comisiei de evaluare constituită în baza H.G 836/2013 de pe lângă Penitenciarul G. privind pe condamnatul M. V., privind aplicarea legii penale mai favorabile, cu privire la pedeapsa complementară de 7 ani dispusă prin sentința penală nr. 666 din 10.12.1999 a Tribunalului București secția I penală, definitivă prin decizia penală nr. 411 din 30.01.2001 a Curții Supreme de Justiție.
În baza art. 6 alin 5 Cod penal, s-a redus pedeapsa complementară de la 7 ani la maximul de 5 ani prevăzut de art. 66 alin. 1 Cod penal.
Prezenta cauză are ca obiect contestația la executare formulată de condamnatul M. V., privind aplicarea legii penale mai favorabile în ceea ce privește pedeapsa aplicată prin sentința penală nr. 666 din 10.12.1999 a Tribunalului București secția I a penală, definitivă prin decizia penală nr. 411 din 30.01.2001 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, la fel ca și contestația ce a fost deja soluționată o dată la Tribunalul G. prin sentința penală nr. 174 din 05.03.2014 pronunțată de ceastă instanță în dosarul penal nr._ .
Prin urmare, această împrejurare atrage inadmisibilitatea prezentei contestații la executare formulată de condamnatul M. V..
În acest sens, Tribunalul are în vedere că inadmisibilitatea, ca sancțiune procedurală, intervine în cazul în care părțile exercită drepturi procesuale epuizate deja prin alte căi procesuale similare și este prevăzută de art. 599 alin. 5 Cod procedură penală.
Or, așa după cum s-a arătat, nu numai că există identitate de temei legal între cererea ce formează obiectul dosarului de față și cererea soluționată prin sentința penală nr. 174 din 05.03.2014 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul penal nr._ al Tribunalului G., temei ce l-a constituit aplicarea legii penale mai favorabile ca și în cauza de față, dar există și identitate de persoană, de motive și de apărări.
Față de cele expuse mai sus, tribunalul, în baza art. 599 alin. 5 Cod de procedură penală, a respins ca inadmisibilă contestația la executare formulată de condamnatul M. V., privind aplicarea legii penale mai favorabile cu privire la condamnarea dispusă prin sentința penală nr. 666 din 10.12.1999 a Tribunalului București secția I a penală, definitivă prin decizia penală nr. 411 din 30.01.2001 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Împotriva sentinței penale a formulat contestație condamnatul M. V..
Examinând contestația formulată de condamnat, Curtea constată că solicitarea acestuia de desființare a sentinței penale este nefondată, hotărârea primei instanțe fiind legală și temeinică.
Prima instanță a constatat în mod corect că solicitarea petentului este inadmisibilă, deoarece cu privire la pedeapsa pe care o execută contestatorul instanța de judecată s-a mai pronunțat, definitiv, sub aspectul legii penale mai favorabile.
Astfel, s-a reținut că prin sentința penală nr. 174 din 05.03.2014, pronunțată de Tribunalul G. în dosarul penal nr._, în baza art. 23 din Legea nr. 255/2013 raportat la art. 595 Cod de Procedură Penală, s-a admis contestația la executare ca urmare a sesizării Comisiei de evaluare constituită în baza H.G 836/2013 de pe lângă Penitenciarul G. privind pe condamnatul M. V., privind aplicarea legii penale mai favorabile, cu privire la pedeapsa complementară de 7 ani dispusă prin sentința penală nr. 666 din 10.12.1999 a Tribunalului București secția I penală, definitivă prin decizia penală nr. 411 din 30.01.2001 a Curții Supreme de Justiție.
În baza art. 6 alin 5 Cod penal, s-a redus pedeapsa complementară de la 7 ani la maximul de 5 ani prevăzut de art. 66 alin. 1 Cod penal.
Prima instanță a reținut că prezenta cauză are ca obiect contestația la executare formulată de condamnatul M. V., privind aplicarea legii penale mai favorabile în ceea ce privește pedeapsa aplicată prin sentința penală nr. 666 din 10.12.1999 a Tribunalului București secția I a penală, definitivă prin decizia penală nr. 411 din 30.01.2001 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, la fel ca și contestația ce a fost deja soluționată o dată la Tribunalul G. prin sentința penală nr. 174 din 05.03.2014 pronunțată în dosarul penal nr._ .
Prin urmare, s-a constatat în mod corect că această împrejurare atrage inadmisibilitatea prezentei contestații la executare formulată de condamnatul M. V..
În acest sens, Tribunalul a avut în vedere în mod legal dispozițiile art. 599 alin. 5 Cod procedură penală, constatând că există identitate de temei legal între cererea ce formează obiectul dosarului de față și cererea soluționată prin sentința penală nr. 174 din 05.03.2014 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul penal nr._ al Tribunalului G., temei ce l-a constituit aplicarea legii penale mai favorabile ca și în cauza de față, existând și identitate de persoană, de motive și de apărări.
De asemenea, Curtea constată că împotriva sentinței penale condamnatul a exercitat calea de atac, sentința rămânând definitivă prin decizia penală nr. 284/20.05.2014, pronunțată de Curtea de Apel București Secția a II-a Penală, prin care a fost respinsă contestația formulată de condamnat.
Pe de altă parte, se observă că în motivarea cererilor sale condamnatul face referire la aspecte ce exced obiectului cauzei, cum ar fi durata deja executată, situația familială sau circumstanțele sale personale, aceste aspecte neavând relevanță juridică, față de obiectul cererii.
Curtea constată în plus că nu sunt incidente dispozițiile art. 6 Cod penal în ceea ce privește pedeapsa principală pe care o execută condamnatul, fiind incidente dispozițiile art. 6 al. 6 C.p. referitoare la pedepsele complementare, aspect soluționat cu autoritate de lucru judecat prin sentința penală nr. 174/05.03.2014.
Se reține că prin sentința penală nr. 666 din 10.12.1999 pronunțată de Tribunalul București Secția a II-a Penală, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 411 din 30.01.2001 a Curții Supreme de Justiție, inculpatul M. V. a fost condamnat la 25 de ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav prev. de art. 174, 175 lit. i -176 lit. a, d cu aplic. art. 37 lit. b, 75 lit. c din Codul penal din 1969 și 7 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a și b din Codul penal anterior, la 10 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prev. de art. 211 al. 2 lit. a,d,e C.p. 1969 cu aplic. art. 37 lit. b și art. 75 lit. c C.p. 1969, în final urmând să execute 25 de ani închisoare și 7 ani pedeapsa complementară.
Fapta pentru care inculpatul a fost condamnat la 25 de ani închisoare are corespondent în noul cod penal în art. 188, 189 alin. 1 lit. d, h și se pedepsește cu detențiunea pe viață sau închisoarea de la 15 la 25 de ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
Potrivit art. 4 din Legea 187/2012 pedeapsa aplicată pentru o infracțiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul Codului penal din 1968, care nu depășește maximul special prevăzut de Codul penal, nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi; se observă că, pentru infracțiunea pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului, pedeapsa aplicată definitiv nu depășește maximul special prevăzut de legea nouă – 25 ani închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 188, 189 lit. d,h C.p., astfel că pedeapsa aplicată nu poate fi modificată.
Mai mult, se constată că fapta pentru a fost condamnat contestatorul a fost săvârșită în stare de recidivă postexecutorie, astfel că, în aplicarea dispozițiilor noului cod, limitele de pedeapsă se majorează cu jumătate, practic ajungându-se la maximul general, cuantumul final a pedepsei depășind cuantumul pedepsei pe care condamnatul o execută.
Toate aceste aspecte au fost, de altfel, deja analizate de Curtea de Apel București Secția a II-a Penală, prin decizia nr. 284/20.05.2014.
Totodată, se constată că pedeapsa complementară suportă modificări în durată și conținut raportat la art. 6 alin. 6 Cod penal combinat cu art. 66 Cod penal, durata acesteia fiind redusă la maximul de 5 ani prevăzut de legea nouă, prin sentința penală nr. 174/05.03.2014, pronunțată de Tribunalul G..
Pentru aceste considerente, Curtea în baza art. 425 ind.1 C.p.p. va respinge ca nefondată contestația formulată de petentul condamnat M. V. împotriva sentinței penale nr. 918/17.09.2014 pronunțată de Tribunalul G. Secția Penală.
În baza art. 275 alin.2 Cod procedură penală va obliga pe contestator la cheltuieli judiciare către stat, acesta aflându-se în culpă procesuală prin promovarea unei căi nefondate de atac.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art. 425 ind.1 C.p.p. respinge ca nefondată contestația formulată de petentul condamnat M. V. împotriva sentinței penale nr. 918/17.09.2014 pronunțată de Tribunalul G. Secția Penală.
În baza art. 275 alin.2 Cod procedură penală obligă pe contestator la 300 lei cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 100 lei se avansează din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 06.02.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
R. M. L. B.
Red. RM
2 ex/09.03.2015
| ← Conducere fără permis (art.335 NCP). Decizia nr. 250/2015.... | Traficul de migranţi (art.263 NCP). Decizia nr. 161/2015.... → |
|---|
