Favorizarea infractorului (art. 264 C.p.). Decizia nr. 187/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 187/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 09-02-2015 în dosarul nr. 36026/3/2013*
Dosar nr._
3617/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.187/A
Ședința publică din data de 09 februarie 2015
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: C.-V. G.
JUDECĂTOR: O. R.-N.
GREFIER: D. S.
Ministerul Public – P. de pe lângă Curtea de Apel București este reprezentat de procuror M. M..
Pe rol, se află judecarea cauzei penale având ca obiect apelul declarat de P. de pe lângă Tribunalul București împotriva Sentinței penale nr.1526 din data de 22 mai 2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția I Penală în Dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică, a lipsit intimata inculpată F. M.-D., care a fost reprezentată juridic de apărătorul desemnat din oficiu, avocat G. I., în baza delegației nr._/2014, emisă de Baroul București (atașată la fila 18 din dosar).
S-au prezentat martorii F. E., F. L. și M. I..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea procedează la ascultarea, sub prestare de jurământ, a martorilor F. E., F. L. și M. I., declarațiile acestora fiind consemnate în scris, citite, semnate de declaranți, precum și de apărătorul din oficiu al intimatei inculpate și atașate, în final, la dosar (filele 78-80).
Nefiind cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau alte probe noi de propus și administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri asupra apelului cu care a fost sesizată.
Reprezentantul Ministerului Public, susținând apelul declarat de P. de pe lângă Tribunalul București, critică hotărârea primei instanțe, pe motive de nelegalitate și netemeinicie.
Astfel, sub primul aspect, arată că, în sarcina inculpatei trimise în judecată în prezenta cauză, s-a reținut că i-a favorizat pe inculpații I. M.-D. și B. R., care au fost judecați, într-o altă cauză, sub acuzația săvârșirii infracțiunii de trafic de minori, în sensul că, audiată fiind de către instanța de fond din cauza respectivă, a îngreunat și a zădărnicit judecata, prin negarea rolului celor doi inculpați în activitatea infracțională. Întrucât, prin declarația din fața acelei instanțe, inculpata a favorizat două persoane, consideră că, în sarcina acesteia, se impune a fi reținute două infracțiuni de favorizarea infractorului, în concurs real.
Sub cel de-al doilea aspect, susține că, în mod neîntemeiat, prima instanță a reținut că inculpata s-a aflat într-o stare de temere, în momentul când a formulat declarația prin care i-a favorizat pe cei doi infractori, întrucât acea pretinsă temere nu a fost dovedită, ci doar dedusă, mai ales că inculpata nu a afirmat că ar fi fost amenințată de cineva. Sub același aspect, arată că inculpata a formulat declarația respectivă după 9 ani de la momentul săvârșirii infracțiunii, iar audierea ei s-a realizat prin mijloace care îi asigurau protecția. De asemenea, susține că, în mod neîntemeiat, prima instanță a reținut, drept motiv al soluției de achitare, faptul că declarația inculpatei, formulată în calitate de parte vătămată, a fost înlăturată de către instanța care a pronunțat condamnarea celor doi infractori, întrucât nu are nicio relevanță, pentru tragerea la răspundere penală a persoanei care a săvârșit infracțiunea de favorizarea infractorului, dacă declarația prin care aceasta a îngreunat sau a zădărnicit judecata a fost sau nu valorificată, infracțiunea în discuție fiind distinctă, autonomă, față de infracțiunea comisă de cei favorizați. D. urmare, consideră că este netemeinică soluția din sentința penală apelată, de achitare a inculpatei. Subliniază și contrarietatea dintre temeiurile achitării menționate de prima instanță, pe de o parte, reținerea unei stări de temere, iar, pe de altă parte, constatarea incidenței în speță a dispozițiilor art.181 din vechiul Cod penal.
Față de argumentele anterior expuse, întrucât s-a dovedit că inculpata, prin declarația sa, a îngreunat și a zădărnicit judecata, în cauza în care au fost acuzați inculpații I. M.-D. și B. R., negând participarea lor la săvârșirea infracțiunii de trafic de minori, a cărei victimă a fost și, de asemenea, având în vedere împrejurarea că aceasta a fost audiată prin mijloace tehnice menite să îi asigure protecția, astfel că nu se poate reține existența unei temeri și că faptele săvârșite de ea prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, punând în primejdie buna înfăptuire a justiției, consideră că se impune condamnarea sa, pentru săvârșirea a două infracțiuni de favorizarea infractorului, la pedepse cu închisoarea, orientate spre minim, în reglementarea prevăzută de legea penală veche, mai favorabilă, cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante, în condițiile art.861 din Codul penal anterior.
În consecință, solicită admiterea apelului Parchetului, desființarea sentinței penale atacate, iar, în rejudecarea pe fond a cauzei, pronunțarea unei hotărâri legale și temeinice, în sensul celor anterior menționate.
Apărătorul din oficiu al intimatei inculpate solicită respingerea apelului declarat de P., ca nefondat și menținerea sentinței primei instanțe, ca fiind legală și temeinică.
Susține că, deși inculpata nu și-a menținut declarațiile date în faza de urmărire penală, negând participarea celor două persoane acuzate, I. M.-D. și B. R., la activitatea infracțională de trafic de minori, aceasta nu a influențat în niciun fel cercetarea judecătorească, întrucât cele două persoane au fost, în final, condamnate.
Cu privire la legea penală mai favorabilă, în ipoteza în care se va admite apelul Parchetului, consideră că aceasta este legea veche.
Referitor la solicitarea reprezentantului Ministerului Public, de schimbare a încadrării juridice dintr-o infracțiune în două infracțiuni de favorizarea infractorului, prevăzute de art.264 alin.1 din vechiul Cod penal, solicită respingerea acesteia, întrucât, în opinia sa, trebuie reținută o singură infracțiune, în condițiile în care a fost comisă o singură faptă, în aceeași împrejurare.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin Sentința penală nr.1526 din data de 22 mai 2014, pronunțată în Dosarul nr._, Tribunalul București – Secția I Penală a hotărât astfel:
În temeiul art.396 alin.5 în ref. la art.16 alin.1 lit.b din Codul de procedură penală, a achitat pe inculpata F. M.-D. (fiica lui I. și E., născută la data de 19 noiembrie 1986 în municipiul Călărași, județul Călărași, CNP_), pentru săvârșirea infracțiunii de favorizarea infractorului, prevăzută de art.264 alin.1 din vechiul Cod penal cu aplic. art.5 din Codul penal, pe motiv că fapta nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege.
Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului, iar onorariul avocatului din oficiu a fost avansat din fondul Ministerului Justiției.
Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul (sesizat prin Rechizitoriul nr.44D/P/2012 din data de 01 noiembrie 2013 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Structura Centrală) a constatat că trimiterea în judecată a inculpatei, sub acuzația săvârșirii infracțiunii anterior menționate, s-a realizat în raport cu următoarea situație de fapt:
Inculpații I. M.-D. și B. R. au fost trimiși în judecată, alături de alți inculpați, la data de 06 iunie 2006, sub acuzația săvârșirii infracțiunilor de trafic de persoane, trafic de minori și asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, prevăzute de art.12 alin.1 și alin.2 lit.a din Legea nr.678/2001, art.13 alin.1, 2, 3 din aceeași lege și, respectiv, art.323 din vechiul Cod penal.
Printre victimele traficului de minori, a fost identificată și partea vătămată F. M.-D., care a fost audiată în această calitate.
Cu ocazia ascultării sale în cursul cercetării judecătorești, aceasta nu și-a mai susținut declarațiile din faza de urmărire penală, negând participarea inculpaților I. M.-D. și B. R. la traficarea sa.
Astfel, în declarațiile din faza de urmărire penală, partea vătămată F. M.-D. a relatat următoarele aspecte faptice: l-a cunoscut pe inculpatul I. M.-D. prin intermediul numitei P. G.; din discuțiile avute cu el, a înțeles că acesta o putea ajuta să lucreze în Spania; întrucât ea nu avea pașaport, inculpatul respectiv a însoțit-o la poliție, în municipiul Călărași, unde a achitat taxele necesare obținerii acelui document și a completat formularele; pașaportul i-a fost eliberat după două săptămâni, iar, în momentul când a mers la poliție pentru a-l ridica, a fost însoțită de același inculpat; tot atunci, a aflat că, împreună cu ea, urmau să meargă în Spania P. G. și C. Z.-N., pe cea din urmă întâlnind-o chiar în ziua în care a ridicat pașaportul; după aproximativ o săptămână, la domiciliul său, a venit inculpatul I. M.-D., care i-a comunicat, atât ei, cât și numitei P. G., că urmau să meargă în Spania, pentru a se prostitua; ea nu a fost de acord cu acest lucru, însă inculpatul respectiv i-a spus că, având deja făcut pașaportul, trebuia să plece, astfel că nu a mai avut nimic de obiectat și a fost de acord cu propunerea acestuia; în ziua plecării, ea și numita P. G. au fost aduse, din . municipiul Călărași, de către un bărbat trimis de inculpatul I. M.-D., cu un autoturism marca Matiz, având numărul de înmatriculare_ ; în municipiul Călărași, cele două fete s-au întâlnit cu inculpatul și cu numita C. Z.-N. și, împreună, au mers până la Fetești, după care s-au deplasat, cu un microbuz, până la B.; acolo, cele trei fete, însoțite de inculpat, s-au urcat într-un alt microbuz care efectua rute spre Spania; în acea țară, au fost așteptați de un prieten al inculpatului I. M.-D., și anume inculpatul B. R.; împreună cu acesta, au mers la un hotel, unde au fost cazați pentru o noapte; a doua zi, inculpatul B. R. le-a luat pe numitele P. G. și C. Z.-N., pentru a le duce să lucreze într-un club; partea vătămată a rămas la hotel, întrucât i s-a spus că, pentru a lucra, trebuia să i se facă rost de un pașaport din care să rezulte că era majoră, iar nu minoră; în perioada cât a stat la hotel, i-au fost făcute poze tip pașaport de către o fată pe nume „D.”, prietenă cu inculpatul B. R.; inculpatul I. M.-D. a mai rămas la hotel timp de 5 zile, după care a revenit în România; ea a aflat, de la inculpatul B. R., că celelalte două fete nu mai lucrau pentru el, ci au fost vândute altui cetățean român, care se ocupa tot cu traficul de ființe umane; în aceste condiții, ea a cerut să fie dusă în același club unde lucrau și acele fete, lucru care s-a și întâmplat; pentru a putea lucra în acel loc, cetățeanul respectiv a modificat, pe pașaportul părții vătămate, anul nașterii, transformând-o astfel pe aceasta din minoră în majoră; banii obținuți din practicarea prostituției erau luați de o fată cu porecla de „Blonda”, care avea obligația să-i dea cetățeanului român care o cumpărase; în acel club, a rămas timp de o săptămână, perioadă în care a obținut suma de 900 de euro, care i-a fost luată, în totalitate, de către „Blonda”; ulterior, a fost trimisă într-un alt club, dintr-un alt oraș, unde a practicat din nou prostituția și a câștigat suma de 400 de euro, care i-a fost și aceasta luată de către fata ce o supraveghea, care era persoana de încredere a aceluiași cetățean român; la un moment dat, i-a spus supraveghetoarei că dorea să revină în România, motiv pentru care a fost trimisă înapoi la inculpatul B. R.; după ce a ajuns din nou la acest inculpat, a fost trimisă, împreună cu o altă tânără, într-un alt club, pentru a practica prostituția, însă cei care răspundeau de clubul respectiv au refuzat să o primească, întrucât și-au dat seama că pașaportul ei fusese modificat; din acest motiv, a fost trimisă într-un alt oraș din Spania, la un alt club, iar, în momentul când a ajuns acolo, a fost legitimată de către poliția spaniolă; întrucât era minoră, a fost cazată într-un centru special, unde a rămas timp de 2 luni, fiind audiată de către autoritățile spaniole; ulterior, a fost trimisă în țară, în baza unui titlu de călătorie emis de misiunea diplomatică a României în Spania.
Tot în faza de urmărire penală, părții vătămate F. M.-D. i-a fost prezentat un album cu fotografii reprezentând persoane de sex masculin, ocazie cu care aceasta i-a recunoscut pe inculpații I. M.-D. și B. R..
În cursul judecății, fiind audiată de către instanța sesizată la termenul din data de 15 februarie 2012, partea vătămată F. M.-D. a revenit asupra declarațiilor inițiale, susținând că inculpatul I. M.-D. nu a avut niciun rol în recrutarea sa, în vederea exploatării, prin obligare la practicarea prostituției în Spania și, de asemenea, că inculpatul B. R. nu a avut nici el vreun rol în transportarea, primirea, transferarea și exploatarea ei sexuală.
Prin această declarație, partea vătămată i-a ajutat pe cei doi inculpați, pentru a îngreuna sau zădărnici judecata, chiar dacă acest rezultat nu s-a produs, din motive independente de voința sa.
În urma examinării probatoriului cauzei (necontestat), Tribunalul a reținut, în fapt, că, la data de 15 februarie 2012, inculpata, fiind audiată, în calitate de parte vătămată, în Dosarul nr._._ al Tribunalului București – Secția a II-a Penală, și-a schimbat declarațiile constante din faza de urmărire penală, favorizându-i astfel pe inculpații I. M.-D. și B. R., trimiși în judecată, în cauza respectivă, sub acuzația săvârșirii, între altele, a infracțiunii de trafic de minori, inclusiv cu privire la acea parte vătămată.
Potrivit art.264 alin.1 din vechiul Cod penal (text de lege în baza căruia inculpata a fost trimisă în judecată), infracțiunea de favorizarea infractorului constă în ajutorul dat unui infractor, fără o înțelegere stabilită cu acesta înainte sau în timpul săvârșirii infracțiunii, pentru a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală, judecata sau executarea pedepsei ori pentru a asigura infractorului folosul sau produsul infracțiunii.
În speță, Tribunalul a constatat că ajutorul pe care inculpata l-ar fi dat celor două persoane acuzate a intervenit după momentul când ele au fost trimise în judecată și după mult timp de la săvârșirea infracțiunii reținute în sarcina acestora.
Cu privire la acest ajutor, Tribunalul a constatat că inculpata nu a făcut altceva decât să nege orice participare a tuturor persoanelor implicate în cauza respectivă, fără ca, prin această poziție, contrară celei exprimate în faza de urmărire penală, să fi afectat, însă, în vreo măsură, cercetarea judecătorească și, implicit, condamnarea acuzaților I. M.-D. și B. R..
Astfel, prin Sentința penală nr.556/F din data de 02 iulie 2013, pronunțată în Dosarul nr._._ al Tribunalului București – Secția a II-a Penală, toți inculpații trimiși în judecată în cauza respectivă, inclusiv I. M.-D. și B. R., au fost condamnați la pedepse cu închisoarea, în regim de detenție.
Prin acea sentință, declarația de parte vătămată, din cursul judecății, a inculpatei din prezenta cauză a fost înlăturată, fiind menținute doar declarațiile date de aceasta în faza de urmărire penală. În consecință, împrejurarea că inculpata și-a schimbat radical declarațiile inițiale a fost lipsită de efecte juridice.
Pe de altă parte, la momentul când a formulat plângerea penală și, ulterior, a fost audiată de către polițist și procuror, în această calitate, partea vătămată avea numai 16 ani, fiind însoțită de mama sa, F. E.. D. urmare, declarațiile acesteia din faza de urmărire penală au fost date sub presiunea prezenței mamei și a autorităților, fiind rezonabil a se crede că, abia în timpul audierii sale de către instanța de judecată, în aceeași calitate, ea, devenită între timp majoră, a fost în măsură să prezinte propria versiune asupra celor întâmplate.
În același timp, instanța care a judecat cauza respectivă a evidențiat că partea vătămată, cunoscând că inculpații erau conștienți de faptul că ea ar fi putut furniza informații reale, de natură să atragă consecințe defavorabile în ceea ce îi privește, a perceput apropierea acestora ca având un efect intimidant. În aceste condiții, partea vătămată a denaturat, în mod voit, adevărul, urmărind să reducă riscul de a se expune unei eventuale răzbunări din partea inculpaților. De altfel, cu aceeași ocazie, partea vătămată a explicat instanței care a audiat-o contradicțiile din declarațiile sale prin faptul că nu ar mai face ceea ce a făcut la 16 ani, precizând, totodată, că nu mai dorește să se afle în apropierea inculpaților I. M.-D. și B. R.. În plus, înainte de a fi audiată, partea vătămată a formulat, în scris, o cerere, prin care a solicitat să nu se afle în aceeași încăpere cu inculpații, motivând o stare de temere, iar acea cerere i-a fost încuviințată.
D. urmare, prin poziția procesuală pe care a înțeles să o adopte în fața instanței care a audiat-o, partea vătămată nu a dorit și nu a urmărit să vină, în orice mod, în sprijinul celor doi inculpați, ci a dat acea declarație astfel cum a apreciat, din postura de persoană majoră.
Pentru toate aceste considerente, Tribunalul a considerat că fapta inculpatei, care, la data de 15 februarie 2012, fiind audiată în calitate de parte vătămată în Dosarul nr._._ al Tribunalului București – Secția a II-a Penală, nu și-a menținut declarațiile anterioare, date în faza de urmărire penală, nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de favorizarea infractorului.
Având în vedere contextul social actual, în care autoritatea judecătorească trebuie să răspundă nevoilor de siguranță și corectitudine ale cetățenilor, Tribunalul a apreciat că, deși inculpata nu a săvârșit fapta dedusă judecății cu forma de vinovăție prevăzută de lege, totuși comportamentul său nu poate rămâne nesancționat, fiind necesară aplicarea unei amenzi administrative. Sub acest aspect, Tribunalul a avut în vedere dispozițiile art.19 din Legea nr.255/2013, potrivit cărora, atunci când, în cursul procesului, se constată că, în privința unei fapte comise anterior intrării în vigoare a noului Cod penal, sunt aplicabile dispozițiile art.181 din vechiul Cod penal, ca lege penală mai favorabilă, instanța dispune achitarea inculpatului, în condițiile noului Cod de procedură penală.
Împotriva sentinței penale anterior menționate (a cărei minută a fost comunicată la data de 27 mai 2014), a declarat apel în termenul legal (la data de 29 mai 2014) P. de pe lângă Tribunalul București.
Cererea de apel a Parchetului, însoțită de motivele scrise, a fost înaintată de Tribunal și înregistrată pe rolul acestei Curți la data de 13 august 2014.
Potrivit acelor motive (filele 4-14, d.a.) și concluziilor orale formulate de reprezentantul Ministerului Public în dezbaterile de la termenul de astăzi (consemnate în practicaua acestei decizii), P. a invocat, pe de o parte, nelegala încadrare juridică a faptelor, solicitând să se rețină în sarcina inculpatei două infracțiuni de favorizarea infractorului, în raport cu fiecare persoană acuzată, ajutată de aceasta în vederea îngreunării ori zădărnicirii judecății (I. M.-D. și B. R.), iar, pe de altă parte, greșita achitare a inculpatei, în raport cu motive contradictorii și contrare probatoriului cauzei, solicitând să se dispună condamnarea ei, pentru ambele infracțiuni, în încadrarea juridică prevăzută de legea penală veche (art.264 alin.1 din Codul penal anterior), apreciată a fi mai favorabilă acesteia, la pedepse cu închisoarea, orientate spre minimul special și suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante, în condițiile art.861 din vechiul Cod penal.
Cu ocazia judecării apelului, Curtea nu a putut proceda la ascultarea nemijlocită a inculpatei intimate, potrivit art.420 alin.4 din Codul de procedură penală, întrucât aceasta, fiind legal citată la adresa de domiciliu (verificată, din oficiu, în baza de date DEPABD), nu s-a prezentat în fața instanței de apel, iar mandatul de aducere emis pe numele său nu a putut fi executat, întrucât nu a fost găsită la adresa respectivă, membrii familiei susținând că este plecată în Spania, fără a cunoaște locația unde ar putea fi depistată și fără a putea indica vreun mijloc, inclusiv telefonic, în care să poată fi contactată (fila 31, d.a.), aceleași aspecte fiind învederate Curții și de către mama și fratele inculpatei, F. E. și F. L., audiați ca martori (filele 78-79, d.a.).
În schimb, Curtea i-a citat, din oficiu și i-a audiat, în mod nemijlocit, pe martorii menționați în rechizitoriu, C. Z.-N., F. E., F. L. și M. I. (filele 63 și 78-80, d.a.).
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivele invocate în susținerea căii de atac deduse judecății, precum și din oficiu, potrivit art.417 alin.2 din Codul de procedură penală, sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, Curtea constată că apelul cu care a fost sesizată este fondat, în limitele și pentru considerentele care se vor arăta în cele ce urmează:
Sub un prim aspect, Curtea, însușindu-și critica Parchetului, constată că faptele reținute în sarcina inculpatei prin actul de sesizare realizează, teoretic, elementele constitutive ale două infracțiuni de favorizarea infractorului, în raport cu fiecare dintre cele două persoane acuzate (I. M.-D. și B. R.) despre care se susține că, prin declarația formulată la data de 15 februarie 2012, în calitate de parte vătămată, în Dosarul nr._._ al Tribunalului București – Secția a II-a Penală, în fața instanței sesizate cu judecarea în fond a acestora pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori, contrară declarațiilor din faza de urmărire penală, le-a sprijinit, în lipsa unei înțelegeri prealabile, în vederea îngreunării sau zădărnicirii judecății, cu scopul împiedicării tragerii lor la răspundere penală.
În acest sens, Curtea reține că, atât potrivit legii penale vechi (art.264 alin.1 din Codul penal anterior), cât și conform legii penale noi (art.269 alin.1 din actualul Cod penal), elementul material al laturii obiective a infracțiunii incriminate constă în ajutorul dat „unui infractor” și, respectiv, „făptuitorului”, folosirea celor două substantive la singular dovedind că, în concepția constantă a legiuitorului, săvârșirea unui astfel de element material (prin acte comisive sau omisive) în raport cu mai multe persoane „ajutate”, care au calitățile respective, determină un număr corespunzător de infracțiuni, aflate în concurs, chiar dacă aceasta s-a realizat în aceleași împrejurări și chiar cu aceeași ocazie.
În consecință, constatând fondat primul motiv din apelul Parchetului, Curtea va dispune, în temeiul art.386 alin.1 din Codul de procedură penală, schimbarea încadrării juridice a faptelor ce fac obiectul judecății din o infracțiune prevăzută de art.264 alin.1 din vechiul Cod penal în două infracțiuni prevăzute de art.264 alin.1 din vechiul Cod penal, fiecare cu aplic. art.5 alin.1 din Codul penal, legea penală veche fiind reținută a fi mai favorabilă inculpatei în raport cu un motiv asupra căruia se va reveni.
Sub un al doilea aspect, Curtea constată, mai întâi, caracterul vădit contradictoriu al motivelor în raport cu care prima instanță, reținând ca dovedite, în materialitatea lor, faptele inculpatei (necontestate de ea și evidente, câtă vreme declarația de parte vătămată din cursul judecății contrazice, în mod flagrant, susținerile sale din faza de urmărire penală, reținute în hotărârea de condamnare a celor doi acuzați a exprima adevărul, în urma coroborării lor cu celelalte mijloace de probă administrate în cauza respectivă), a pronunțat soluția de achitare pe care P. o contestă.
Astfel, conform dispozitivului sentinței penale apelate, temeiul juridic al achitării inculpatei l-au constituit dispozițiile art.16 alin.1 lit.b (teza a II-a) din Codul de procedură penală, reținându-se că aceasta nu a acționat cu vinovăția prevăzută de lege, sens în care, în considerentele hotărârii respective, s-a arătat, pe de o parte, că declarația ei de parte vătămată din cursul judecății nu a produs efecte juridice, întrucât nu a împiedicat condamnarea persoanelor acuzate, iar, pe de altă parte, că intenția sa nu a fost aceea de a le sprijini pe persoanele respective, ci de a expune situația de fapt în raport cu percepția sa de persoană majoră, care s-a maturizat (în condițiile în care, la momentul primelor declarații, era minoră și s-a aflat sub presiunea părintelui care a însoțit-o și a organelor judiciare care au audiat-o).
În schimb, potrivit considerentelor aceleiași sentințe, achitarea inculpatei a fost pronunțată, pe lângă motivele anterior menționate, și în considerarea temerii sub stăpânirea căreia aceasta ar fi dat declarația de parte vătămată din cursul judecății, ceea ce echivalează cu reținerea exercitării unei constrângeri asupra acesteia, care ar fi trebuit să atragă, teoretic, un alt temei al achitării (art.16 alin.1 lit.d teza a II-a din Codul de procedură penală), dar și în raport cu lipsa de pericol social a faptei sale (făcându-se trimitere explicită la incidența art.19 din Legea nr.255/2013 rap. la art.181 din vechiul Cod penal).
Analizând toate motivele anterior menționate, Curtea constată că, din nicio probă a dosarului, nu rezultă nici influențarea, în vreun fel, a declarațiilor inițiale, din faza de urmărire penală, ale părții vătămate (inculpata din prezenta cauză), nici constrângerea acesteia, de către o persoană anume, în vederea formulării declarației din cursul judecății. De altfel, nici prima instanță, făcând referire la aceste împrejurări, nu a indicat vreo probă din care ele ar rezulta, astfel că reținerea lor se întemeiază numai pe simple speculații.
Lipsa de efecte juridice a declarației părții vătămate (inculpata din prezenta cauză) din cursul judecății, în condițiile pronunțării unei hotărâri de condamnare (între timp rămasă definitivă, prin Decizia penală nr.1560/A din data de 12 decembrie 2014 a Curții de Apel București – Secția I Penală) a ambelor persoane acuzate favorizate prin acea declarație (pe baza altor mijloace de probă), nu are nicio relevanță, din perspectiva elementelor constitutive ale infracțiunilor imputate, întrucât existența acestora nu este condiționată, pe latură obiectivă, de o anume finalitate a ajutorului acordat acelor persoane, în sensul îngreunării sau zădărnicirii efective a actului de judecată și al exonerării de răspunderea penală, fiind suficientă, pentru consumarea lor, săvârșirea unor acte de sprijin, în vederea obținerii unor astfel de rezultate, indiferent dacă ele au fost sau nu, în cele din urmă, realizate.
Contrar celor reținute de prima instanță, probatoriul cauzei dovedește că inculpata a acționat cu intenție, prevăzând și, cel puțin, acceptând că, prin declarația sa de parte vătămată din cursul judecății, le-a favorizat pe cele două persoane acuzate, negând, în pofida realității și chiar a propriilor declarații anterioare, implicarea lor în traficarea sa și, astfel, a creat o stare de pericol pentru înfăptuirea justiției, sens în care sunt avute în vedere declarațiile martorei C. Z.-N. (filele 132-136, d.u.p. și fila 63, d.a.), care, infirmând susținerile din declarația respectivă, a relatat, inclusiv cu ocazia audierii ei nemijlocite de către instanța de apel, că inculpata, ca de altfel și ea, a fost traficată, pe când era minoră, de cele două persoane acuzate (fiind racolată de I. M.-D. și predată lui B. R., în vederea exploatării sexuale în cluburi din Spania), declarațiile martorului M. I. (filele 146-147, d.u.p. și fila 80, d.a.), care, la momentul ascultării lui nemijlocite în prezenta cale de atac, a confirmat că a asistat la efectuarea unor recunoașteri de pe planșe foto (prilej cu care partea vătămată F. M.-D., inculpata din această cauză, i-a indicat pe I. M.-D. și B. R. ca fiind cei care au convins-o să meargă în Spania, pentru a practica prostituția, au transportat-o și au cazat-o acolo, unde a fost exploatată sexual în diverse cluburi) și declarațiile martorilor F. L. și F. E., fratele și, respectiv, mama inculpatei (filele 137-145, d.u.p. și filele 78-79, d.a.), audiați și ei, în mod nemijlocit, de către instanța de apel, care au confirmat că aceasta a dispărut de la domiciliu, iar ulterior au aflat că a fost dusă în Spania, deși era minoră și nu avea pașaport, cea din urmă precizând că a aflat despre practicarea prostituției de către fiica sa, în acea țară, la momentul când aceasta a dat declarație (în care i-a indicat pe I. M.-D. și B. R. ca fiind implicați în racolarea și exploatarea ei sexuală), în prezența sa, în fața organelor de poliție.
În schimb, Curtea, asemenea primei instanțe (conform mențiunii din considerentele sentinței penale atacate), constată lipsa de pericol social, ca trăsătură esențială a oricărei infracțiuni, potrivit vechiului Cod penal (art.17 și art.181), pentru faptele săvârșite de inculpată sub imperiul acelei legi (care, astfel, îi este mai favorabilă), în raport cu cele două persoane acuzate, pe care le-a favorizat prin declarația sa de parte vătămată din cauza în care acestea au fost judecate și, în final, definitiv condamnate.
În acest sens, Curtea, raportându-se la criteriile enunțate în art.181 alin.2 din vechiul Cod penal, constată că, la momentul traficării și exploatării sale sexuale (în primăvara-vara anului 2003), inculpata avea vârsta de numai 16 ani, că acest episod nefericit din viața sa i-a lăsat, cu certitudine, o traumă puternică, a cărei rememorare în fața instanței care a audiat-o, în calitate de parte vătămată, abia la data de 15 februarie 2012, după aproximativ 9 ani de la consumarea lui, ar fi fost, cu siguranță, dureroasă și că, deși nu s-a dovedit exercitarea vreunei constrângeri asupra sa, este rezonabil a crede că reîntâlnirea, după atâta timp, cu persoanele acuzate de acele acțiuni a avut un impact emoțional puternic și a retrezit în ea sentimente de temere față de acestea, pe care le-a și comunicat, în scris, instanței respective, fiind încuviințată, drept urmare, audierea ei fără prezența fizică în sala de judecată, prin intermediul rețelei video-audio, persoanele acuzate, prezente la acea audiere, cunoscând, însă, identitatea sa, astfel că prefigurarea mentală a riscului unei posibile răzbunări din partea lor, în ipoteza formulării unei declarații care să le incrimineze, era firească.
De asemenea, Curtea constată că inculpata nu are antecedente penale de nicio natură (astfel că nu se poate reține, în mod obiectiv, o predispoziție infracțională) și că neprezentarea sa în actualul proces penal s-a datorat, cel mai probabil, încercării de a uita un trecut dureros și a evita orice posibil contact cu cei care au traficat-o, în vederea exploatării sexuale, pe când era minoră, din declarațiile fratelui și mamei sale (audiați, în mod nemijlocit, de către instanța de apel) rezultând că aceasta s-a stabilit în Spania, unde lucrează într-o unitate de alimentație publică și păstrează legătura cu familia din țară numai telefonic, utilizând posturi publice.
D. urmare, reținând incidența în speță a dispozițiilor tranzitorii ale art.19 din Legea nr.255/2013, Curtea, în temeiul art.17 alin.2 din Codul de procedură penală în ref. la art.181 din vechiul Cod penal corob. cu art.91 lit.c din același cod, va pronunța achitarea inculpatei, pentru cele două infracțiuni de favorizarea infractorului ce fac obiectul judecății, prevăzute de art.264 alin.1 din vechiul Cod penal, aplicând acesteia, pentru ambele infracțiuni, o unică sancțiune administrativă, și anume amenda, în cuantumul ei maxim, de 1.000 de lei.
Față de toate aceste considerente, Curtea, în temeiul art.421 pct.2 lit.a din Codul de procedură penală, va admite apelul declarat de P. de pe lângă Tribunalul București, va desființa, în întregime, sentința penală atacată și, în rejudecarea pe fond a cauzei, va hotărî în sensul celor anterior menționate.
Potrivit art.275 alin.3 din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare, atât în fond, cât și în apel, vor rămâne în sarcina statului, sub primul aspect Curtea reținând că actuala reglementare (care, în lipsa unei dispoziții contrare, este de imediată aplicare, ca orice normă procesuală), spre deosebire de cea din vechiul Cod de procedură penală, ieșit din vigoare (art.192 alin.1 pct.1 lit.d), nu mai oferă temei legal pentru obligarea inculpatei la suportarea acelor cheltuieli, în raport cu cauza juridică a achitării sale.
În temeiul art.272 alin.1, 2 din Codul de procedură penală, onorariul avocatului din oficiu, desemnat să o reprezinte juridic pe inculpata intimată, va fi acoperit din sumele avansate din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În temeiul art.421 pct.2 lit.a din Codul de procedură penală, admite apelul declarat de P. de pe lângă Tribunalul București împotriva Sentinței penale nr.1526 din data de 22 mai 2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția I Penală în Dosarul nr._ .
Desființează, în întregime, sentința penală apelată și, în fond, rejudecând:
În temeiul art.386 alin.1 din Codul de procedură penală, schimbă încadrarea juridică din o infracțiune prevăzută de art.264 alin.1 din vechiul Cod penal în două infracțiuni prevăzute de art.264 alin.1 din vechiul Cod penal, fiecare cu aplic. art.5 alin.1 din Codul penal.
În temeiul art.17 alin.2 din Codul de procedură penală rap. la art.19 din Legea nr.255/2013 în ref. la art.181 din vechiul Cod penal corob. cu art.91 lit.c din vechiul Cod penal, achită pe inculpata F. M.-D., pentru două infracțiuni de favorizarea infractorului, prevăzute de art.264 alin.1 din vechiul Cod penal, fiecare cu aplic. art.5 alin.1 din Codul penal și aplică acesteia, pentru ambele infracțiuni, sancțiunea amenzii administrative, în cuantum de 1.000 de lei.
În temeiul art.275 alin.3 din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare, în fond și în apel, rămân în sarcina statului.
În temeiul art.272 alin.1, 2 din Codul de procedură penală, onorariul avocatului din oficiu, în cuantum de 200 lei, se acoperă din sumele avansate din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 09 februarie 2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
C.-V. G. O. R.-N.
GREFIER,
D. S.
Red.jud.C.V.G / Th.red.jud.C.V.G./gref.V.M.C.
Ex.2 / 12 martie 2015
T.București - jud.L.C.
| ← Spălare de bani (Legea 656/2002 art. 23). Decizia nr. 237/2015.... | Lovire sau alte violenţe (art.193 NCP). Decizia nr. 312/2015.... → |
|---|
