Spălare de bani (Legea 656/2002 art. 23). Decizia nr. 237/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 237/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 12-02-2015 în dosarul nr. 6446/2/2014
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A II A PENALĂ
DOSAR NR._ (3680/2014)
DECIZIA PENALĂ NR. 237/A
Ședința din Camera de Consiliu din 12.02.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – B. F. V.
JUDECĂTOR – V. I. V.
GREFIER – T. S.
MINISTERUL PUBLIC- P. DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASATIE ȘI JUSTIȚIE – D.I.I.C.O.T. – S. CENTRALĂ fost reprezentat prin procuror C. M..
Pe rol se află soluționarea contestației în anulare declarate de condamnatul I. V. O. împotriva deciziei penale nr. 1207/A/14.10.2014 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a II-a Penală, în dosarul nr._/3/2005.
Dezbaterile pe fond și susținerile părților au avut loc în ședință publică de la 10.02.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta când, instanța a rămas în pronunțare asupra soluției, în temeiul art. 391 alin. 1 Cod procedură penală.
CURTEA,
Deliberând asupra contestației penale de față, constată că:
La data de 23.10.2014 a fost înregistrată contestația în anulare formulată de condamnatul I. V. O. împotriva deciziei penale nr.1207/A/14.10.2014 pronunțată de Curtea de Apel București –Secția a II a Penală, sub nr._ (3682/2014)
În motivarea contestației, petentul a invocat dispozițiile art. 426 lit. d C.proc.pen. (existența unui caz de incompatibilitate), învederând că în privința ambilor membri ai completului era incident la data pronunțării soluției cazul de incompatibilitate prev. de art. 64 alin. 6 C.proc.pen., în sensul că, prin decizia atacată aceștia au soluționat și contestația formulată de petent cu privire la măsura asigurătorie a sechestrului care fusese extinsă asupra unor bunuri de același complet de judecată printr-o încheiere anterioară.
Petentul a apreciat că în privința membrilor completului era incident și cazul de incompatibilitate prevăzut de art. 64 alin. 1 lit. f C.proc.pen., deoarece contestația formulată viza însăși luarea măsurii sechestrului, astfel că cei doi magistrați nu puteau fi imparțiali în soluționarea acesteia.
A arătat petentul că instanța ar fi putut dispune disjungerea contestațiilor în vederea distribuirii lor aleatorii către alte complete de judecată din cadrul instanței, respectându-se astfel și dispozițiile art. 250 alin. 6 C.proc.pen.
D. urmare, petentul a apreciat că, prin soluționarea contestației formulate de către același complet care a dispus măsura asiguratorie, i s-a negat dreptul la o cale de atac efectivă împotriva măsurii luate.
Petentul a mai arătat că lipsa de imparțialitate a magistraților a rezultat și din modul de dispunere a măsurii asigurătorii (măsura a fost dispusă din oficiu, fără a fi pusă în discuția părților, luarea măsurii s-a dispus fără citarea sa, nu au motivat încheierea prin care s-a dispus măsura).
A fost atașat dosarul nr._/3/2005 al Curții de Apel București.
La termenul de judecată din 10.02.2015, instanța a pus în discuție admisibilitatea în principiu a contestației în anulare, rămânând în pronunțare asupra acestui aspect.
Analizând actele și lucrările dosarului, asupra admisibilității în principiu a contestației în anulare, Curtea reține următoarele:
Prin încheierea de ședință din data de 15.09.2014, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a II-a Penală în dosarul nr._/3/2005, s-au dispus, printre altele, următoarele:
În baza art. 32 din Legea nr. 656/2002, art. 11 din Legea nr. 241/2005, art. 249 alin. 1 și 4 și art. 249 alin. 5 C.pr.pen. coroborate cu art. 32 lit. d din Codul familiei, aplicabil conform art. 6 din Legea nr. 71/2011, și cu art. 998 din Vechiul Cod Civil, aplicabil conform art. 6 din Legea nr. 71/2011, s-a dispus extinderea obiectului măsurii de indisponibilizare a sechestrului asigurător dispus prin ordonanța nr. 171/D/P/2003 din 12.01.2005 a P. General de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - S. Centrală, precum și sechestrul asigurator instituit prin încheierea de ședință din data de 20.05.2010 a Tribunalului București - Secția a II- Penală asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpaților I. A. M., I. O., I. G., M. C., N. S. G., T. M., A. M. și Elenkalan Hayrettin, inclusiv asupra conturilor și activelor societăților comerciale la care aceștia figurează ca împuterniciți, beneficiari reali, asociați sau administratori, situate în țară sau în străinătate, ale soțiilor acestora, ale rudelor de gradul I și ale altor persoane în posesia cărora se află bunuri cu privire la care există presupunerea rezonabilă că provin din faptele penale deduse judecății, cu evidențierea tuturor actelor de dispoziție efectuate asupra acestora, care se vor identifica în cursul procedurii de îndeplinire a măsurilor asiguratorii.
Prin decizia penală nr. 1207/A/14.10.2014 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a II-a Penală în dosarul nr._/3/2005, s-au dispus, printre altele, următoarele:
În temeiul art. 404 alin. 4 lit. c C.pr.pen., art. 32 din Legea nr. 656/2002, art. 11 din Legea nr. 241/2005, art. 249 alin. 1 și 4 și art. 249 alin. 5 C.pr.pen. coroborate cu art. 32 lit. d din Codul familiei, aplicabil conform art. 6 din Legea nr. 71/2011, și cu art. 998 din Vechiul Cod Civil, aplicabil conform art. 6 din Legea nr. 71/2011, s-au menținut măsurile asigurătorii dispuse prin ordonanța nr. 171/D/P/2003 din 12.01.2005 a Parchetului General de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - S. Centrală, precum și sechestrul asigurator instituit prin încheierea de ședință din data de 20.05.2010 a Tribunalului București - Secția a II- Penală asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpaților I. A. M., I. O., I. G., M. C., N. S. G., T. M., A. M. și Elenkalan Hayrettin, măsuri asigurătorii al căror obiect a fost extins prin încheierea de ședință din data de 15.09.2014 a Curții de Apel București - Secția a II-a Penală în dosarul nr._/3/2005 (inclusiv asupra conturilor și activelor societăților comerciale la care aceștia figurează ca împuterniciți, beneficiari reali, asociați sau administratori, situate în țară sau în străinătate, ale conturilor soțiilor, rudelor de gradul I ale acestora și ale altor persoane în posesia cărora se află bunuri cu privire la care există presupunerea rezonabilă că provin din faptele penale deduse judecății, cu evidențierea tuturor actelor de dispoziție efectuate asupra acestora, care s-au identificat în cursul procedurii de îndeplinire a măsurilor asiguratorii).
În temeiul art. 250 alin. 6 C.p.p. cu referire la art 13 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului și a îndatoririlor fundamentale respinge ca nefondate contestația formulată de intervenientul I. V. O. care a formulat contestație împotriva luării și împotriva modalității de aducere la îndeplinire a măsurilor asigurătorii dispuse de instanță prin încheierea din 15.09.2014.
Cu privire la calitatea procesuală a contestatorului de a formula prezenta cale de atac.
În temeiul art. 21 din Constituție, orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime.
Conform art. 129 din Constituție, împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii.
Potrivit art. 366 alin. 3 C.pr.pen., persoanele ale căror bunuri sunt supuse confiscării pot fi reprezentate de avocat și pot formula cereri, ridica excepții și pune concluzii cu privire la măsura confiscării.
În temeiul art. 34 C.pr.pen., sunt subiecți procesuali orice alte persoane având anumite drepturi, obligații sau atribuții în procedurile judiciare penale.
De asemenea, în baza art. 13 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, orice persoană, ale cărei drepturi și libertăți recunoscute de prezenta convenție au fost încălcate, are dreptul să se adreseze efectiv unei instanțe naționale, chiar atunci când încălcarea s-ar datora unor persoane care au acționat în exercitarea atribuțiilor lor oficiale.
Totodată, potrivit art. 52 alin. 3 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, în măsura în care prezenta cartă conține drepturi ce corespund unor drepturi garantate prin Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv dreptul la o cale de atac eficientă și la un proces echitabil reglementat prin art. 47 din Cartă, înțelesul și întinderea lor sunt aceleași ca și cele prevăzute de convenția menționată.
Raportând și coroborând ansamblul dispozițiilor legale sus-menționate în prezenta cauză, Curtea constată că societatea contestatoare are calitatea procesuală de a formula contestație în anulare, având în vedere și următoarele considerente de fapt.
Prin încheierea de ședință din data 15.09.2014 și decizia penală nr. 1207/A/14.10.2014, instanța de apel a dispus extinderea obiectului măsurii de indisponibilizare a sechestrului asigurator dispus prin ordonanța nr. 171/D/P/2003 din data de 12.01.2005 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - S. Centrală și a sechestrului asigurator instituit prin încheierea de ședință din data de 20.05.2010 a Tribunalului București - Secția a II-a Penală, asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpaților I. A. M., I. O., I. G., M. C., N. S. G., T. M., A. M. și Elenkalan Hayrettin inclusiv asupra conturilor și activelor societăților comerciale la care aceștia figurează ca împuterniciți, beneficiari reali, asociați sau administratori, situate în țară sau în străinătate, ale soțiilor acestora, ale rudelor de gradul I si ale altor persoane in posesia cărora se afla bunuri cu privire la care exista presupunerea rezonabila ca provin din faptele penale deduse judecații, cu evidențierea tuturor actelor de dispoziție efectuate asupra acestora, care se vor identifica în cursul procedurii de îndeplinire a masurilor asiguratorii.
Prin cererea depusă în data de 1.10.2014 prin serviciul registratură al Curții de Apel București – Secția a II-a Penală (aflată la fila 16 din vol. 9 al dosarului nr._/3/2005 al Curții de Apel București – Secția a II-a Penală), intervenientul I. V. O., în calitate de parte interesată, a formulat, în temeiul art. 250 alin. 6 C.pr.pen., art. 6 paragr. 1 al Convenției europene pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și art. 1 din Protocolul 1 adițional la Convenția europeană, contestație împotriva modului de aducere la îndeplinire a măsurii asiguratorii luate de către Curtea de Apel București – Secția a II-a Penală prin încheierea de ședință din data de 15.09.2014.
Acesta a arătat că sechestrul asigurător a fost dispus în mod injust, asupra unor bunuri care au fost dobândite din surse care nu au legătură cu cauza.
Având în vedere că atât în calea de atac a apelului, cât și în prezenta cale de atac a contestației în anulare contestatorul pretinde faptul că i s-ar fi încălcat dreptul de proprietate privind bunurile asupra cărora instanța de apel a extins obiectul măsurii de indisponibilizare a sechestrului asigurator, contestatorul justificând așadar un interes legitim și actual, Curtea constată că această societate are calitatea procesuală de a promova contestația în anulare.
Astfel, pentru contestatoare, prezenta cale de atac constituie modalitatea de exercitare efectivă a dreptului la un proces echitabil, în componenta sa relevantă referitoare la dreptul de acces la o instanță.
În consecință, Curtea constată că, deși contestatorul nu are calitatea de parte în sensul strict al dispozițiilor exprese ale art. 426 alin. 1 lit. a teza I C.pr.pen., totuși, acesta are calitatea de subiect procesual, în accepțiunea și, implicit, enumerarea exemplificativă expusă în art. 34 C.pr.pen., și, prin urmare, are dreptul de a formula prezenta cale de atac.
Analiza admisibilității contestației în anulare.
Potrivit art. 431 alin. 2 C.proc.pen., în etapa admisibilității în principiu, instanța (învestită cu soluționarea contestației în anulare), constatând că cererea de contestație în anulare este făcută în termenul prevăzut de lege, că motivul pe care se sprijină contestația este dintre cele prevăzute la art. 426 și că în sprijinul contestației se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar, admite în principiu contestația și dispune citarea părților interesate.
În speță, contestația petentului I. V. O. este făcută în termenul legal și, în drept, acesta a invocat un motiv prevăzut de art. 426 C.proc.pen.
Curtea constată însă că aspectele de fapt prezentate de către petent nu sunt confirmate de probele aflate la dosarul cauzei.
Astfel, prin încheierea din 15.09.2014, pronunțată în dosarul nr._/3/2005, instanța de apel a admis cererea Ministerului Public și a dispus, în baza art.32 din Legea nr 656/2002, art.11 din Legea nr 241/2005, art. 249 alin 1, 4 C pr pen, art. 249 alin 5 C pr pen coroborate cu disp.art. 32 lit. d C. familiei, aplicabile conform art. 6 din Legea 71/2011 si cu dispozițiile art. 998 din Vechiul Cod Civil, aplicabile conform art. 6 din Legea 71/2011 dispune extinderea obiectului măsurii de indisponibilizare a sechestrului asigurător dispus prin ordonanță nr 171/d/p/2003 din 12.01.2005 a Parchetului de pe lângă ICCJ/ D./S. Centrala precum si sechestrul asigurator instituit prin încheierea de ședință din data de 20.05.2010 a Tribunalului București secția a II- penala asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpaților I. A. M., I. O., I. G., M. C., N. S. G., Turica M., A. M. si Elenkalan Hayrettin, inclusiv asupra conturilor și activelor societăților comerciale la care aceștia figurează ca împuterniciți, beneficiari reali, asociați sau administratori, situate în țară sau în străinătate, ale soțiilor acestora, ale rudelor de gradul I si ale altor persoane in posesia cărora se afla bunuri cu privire la care exista presupunerea rezonabila ca provin din faptele penale deduse judecații, cu evidențierea tuturor actelor de dispoziție efectuate asupra acestora, care se vor identifica în cursul procedurii de îndeplinire a masurilor asiguratorii.
Împotriva modului de aducere la îndeplinire a acestei măsuri a formulat contestație în baza art. 250 alin. 6 C.proc.pen. petentul, arătând că bunurile sale mobile asupra cărora s-a dispus sechestru sunt dobândite din surse financiare care nu au nici o legătură cu cauza. Petentul nu a precizat în concret care ar fi bunurile mobile afectate de această măsură.
Potrivit art. 64 alin. 6 C.proc.pen., judecătorul care s-a pronunțat cu privire la o măsură supusă contestației, nu poate participa la soluționarea contestației.
De asemenea, art. 64 alin. 1 lit. f C.proc.pen., judecătorul este incompatibil dacă există o suspiciune rezonabilă că imparțialitatea sa ar fi afectată.
Conform art. 250 alin. 6 C.proc.pen., împotriva modului de aducere la îndeplinire a măsurii asigurătorii luate de către judecătorul de cameră preliminară ori de către instanța de judecată, procurorul, suspectul ori inculpatul sau orice altă persoană interesată poate face contestație la acest judecător ori la această instanță, în termen de 3 zile de la data punerii în executare a măsurii.
Rezultă așadar că poate fi atacată cu contestație doar modalitatea de aducere la îndeplinire a măsurii asigurătorii și nu măsura asigurătorie în sine. Totodată, textul legal prevede expres că această cale de atac este soluționată de aceeași instanță care a dispus măsura.
În aceste condiții, instanța constată că legea permite judecătorului care a dispus în cursul camerei preliminare sau în cursul judecății o măsură asigurătorie să soluționeze contestațiile formulate cu privire la modul de aducere la îndeplinire a măsurii respective, instituind totodată o excepție de la regula în materia incompatibilității prevăzută de art. 64 alin. 6 C.proc.pen.
Trebuie de asemenea observat și că, deși legea procesual penală nu permite atacarea prin intermediul contestației a măsurii asigurătorii în sine, în cuprinsul deciziei contestate instanța de apel a analizat motivele de contestație prezentate de petent, reținând că acesta a beneficiat de sume de bani provenind din infracțiunile deduse judecății.
Totodată, Curtea constată și că soluția propusă de petent prin intermediul contestației în anulare – cea a disjungerii de către instanța de apel a contestației formulate și repartizarea aleatorie a acesteia – nu are nici o acoperire legală. Practic, în lipsa unor dispoziții legale care să reglementeze modul în care ar trebui soluționată o contestație împotriva măsurii asigurătorii dispuse de instanță în cursul judecății (deși trebuie subliniat faptul că petentul, în cuprinsul contestației formulate, a precizat expres că atacă modul de aducere la îndeplinire a măsurii și nu măsura în sine), instanța de apel nu putea crea norme de procedură, astfel că a procedat ea însăși la analiza contestației.
Nu poate fi primită nici susținerea petentului privind faptul că expresia „această instanță” folosită în art. 250 alin. 6 C.proc.pen. s-ar referi doar Curtea de Apel București în general și nu la completul de judecată care a dispus măsura asigurătorie.
După cum rezultă din formularea art. 250 alin. 6 C.proc.pen. – „împotriva modului de aducere la îndeplinire a măsurii asigurătorii luate de către judecătorul de cameră preliminară ori de către instanța de judecată, procurorul, suspectul ori inculpatul sau orice altă persoană interesată poate face contestație la acest judecător ori la această instanță, în termen de 3 zile de la data punerii în executare a măsurii” – expresia folosită de legiuitor se referă la instanță în sensul de complet de judecată pe rolul căreia se află efectiv cauza. Acest aspect rezultă implicit din faptul că textul legal menționat se referă atât la judecătorul de cameră preliminară, cât și la instanța de judecată, fiind folosită în ambele cazuri exprimarea „la acest judecător ori la această instanță”.
Așadar, completul de judecată era compatibil să soluționeze contestația privind modul de aducere la îndeplinire a măsurii asigurătorii și, totodată, putea analiza și susținerile petentului privind împrejurarea că bunurile sechestrate ar fi provenit din alte surse decât faptele care constituiau obiectul cauzei.
Curtea constată de asemenea că în privința magistraților care au pronunțat decizia atacată nu era incident nici cazul de incompatibilitate prevăzut de art. 64 alin. 1 lit. f C.proc.pen. și, oricum, invocarea acestuia în cadrul unei contestații în anulare este vădit inadmisibilă.
Astfel, potrivit celor arătate de petent în cuprinsul contestației în anulare și a cererilor precizatoare ale acesteia, suspiciunea rezonabilă privind lipsa de imparțialitate a completului de judecată ar fi rezultat din modul în care ar fi dispus și motivat măsura asigurătorie la termenul din 15.09.2014.
Se poate însă observa că potrivit art. 67 alin. 1 C.proc.pen., de îndată ce persoana interesată a aflat despre existența unui caz de incompatibilitate, poate să formuleze cerere de recuzare. După termenul din 15.09.2014, în dosarul nr._/3/2005 au existat alte două termene de judecată, la 1.10.2014, respectiv la 9.10.2014, petentul fiind legal citat pentru fiecare dintre acestea. D. urmare, acesta a luat cunoștință încă din timpul procesului despre măsurile dispuse la termenul din 15.09.2014 și despre desfășurarea judecății la acel termen. Cu toate acestea, petentul nu a înțeles să formuleze o cerere de recuzare la cele două termene de judecată care au urmat.
În aceste condiții, atâta timp cât petentul a cunoscut presupusul motiv de incompatibilitate încă din timpul desfășurării procesului și nu a formulat o cerere de recuzare, nu poate invoca acest aspect cu ocazia contestației în anulare. În presupusele cazuri de incompatibilitate ale magistraților care compun un complet de judecată, legea nu oferă participanților la proces un drept de opțiune între formularea unei cereri de recuzare în cursul procesului și formularea unei contestații în anulare ulterior soluționării definitive a cauzei.
Cazul de contestație în anulare prevăzut de art. 426 lit. d teza a II-a C.proc.pen. se referă la situația în care cel îndreptățit află despre existența cazului de incompatibilitate după soluționarea definitivă a cauzei și, eventual, la situația în care, deși cererea de recuzare a fost formulată în cursul procesului, din diverse motive nu a existat o pronunțare pe fondul acesteia.
Trebuie de asemenea reținut și că motivele invocate de petent pentru a susține lipsa de imparțialitate a completului de judecată care a pronunțat hotărârea nu se circumscriu cazului de incompatibilitate prevăzut de art. 64 alin. 1 lit. f C.proc.pen. În acest sens, Curtea reține mai întâi că respingerea unor cereri nu poate constitui motiv de recuzare.
De asemenea, instanța de apel nu a dispus din oficiu, cum susține petentul, măsuri asigurătorii, ci în urma cererii parchetului (oricum, și dacă le-ar fi dispus din oficiu, acest aspect nu putea atrage incompatibilitatea) după punerea lor în discuție în ședință publică, încheierea prin care s-a dispus această măsură este motivată, iar petentul nu trebuia citat la momentul discutării luării măsurii, ci ulterior, ceea ce s-a și întâmplat.
Față de aceste considerente, Curtea în baza art.427 alin.1 C.pr.pen. va constata că I. V. O. are calitatea de a formula contestație în anulare împotriva deciziei penale nr.1207/14.10.2014 a Curții de Apel București-Secția a II a Penală.
În baza art.431 alin.1 C.pr.pen. va respinge ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de către contestatorul I. V. O..
În baza art.275 alin.2 C.pr.pen. va obliga contestatorul la plata sumei de 200 lei, cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.427 alin.1 C.pr.pen. constata că I. V. O. are calitatea de a formula contestație în anulare împotriva deciziei penale nr.1207/14.10.2014 a Curții de Apel București-Secția a II a Penală.
În baza art.431 alin.1 C.pr.pen. respinge ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de către contestatorul I. V. O..
În baza art.275 alin.2 C.pr.pen. obligă contestatorul la plata sumei d 200 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 12.02.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
B. F. V. V. I. V.
GREFIER,
T. S.
Red.jud.V.I.V.
Dact-EA 05.03.2015/4 ex
T.B.S.II.P.-jud.
| ← Vătămarea corporală gravă (art. 182). Decizia nr. 260/2015.... | Favorizarea infractorului (art. 264 C.p.). Decizia nr. 187/2015.... → |
|---|
