Falsul în declaraţii (art.326 NCP). Decizia nr. 542/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 542/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 10-04-2015 în dosarul nr. 3288/335/2013
Dosar nr._
(Număr în format vechi 390/2015)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.542/A
Ședința publică din data de 10.04.2015
Completul constituit din
Președinte: T. A.
Judecător: M. C. M.
Grefier: O.-C. B.
Ministerului Public – P. de pe lângă Curtea de Apel București, a fost reprezentat de procuror M. M..
Pe rol, se află pronunțarea asupra apelului declarat de P. de pe lângă Judecătoria V. împotriva sentinței penale nr. 53/01.10.2014, pronunțată de Judecătoria V. în dosarul penal nr._ .
Dezbaterile au avut loc în ședința din camera de consiliu din 27 martie 2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, instanța stabilind data pronunțării la 10 aprilie 2015, când în aceeași compunere a hotărât următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra cauzei penale de față, reține următoarele:
Prin sp. nr. 53/01.10.2014 a Judecătoriei V. pronunțată în dosarul penal nr._ s-a dispus schimbarea încadrării juridice a infracțiunii de fals în declarații, prevăzută de art.292 VCP în art.326 NCP, în condițiile art.5 din NCP.
În baza art.12 alin.1 lit. a din Legea nr.78/2000 cu aplic. art. 74-76 VCP și art.320 ind. 1 din VCpp, s-a stabilit în sarcina inculpatului M. S. (fiul lui L. și A., născut la 25.02.1972 în ., domiciliat în ., C.N.P._, agent de poliție în cadrul I.P.J Teleorman - Poliția orașului V., Biroul Ordine Publică, fără antecedente penale) o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de efectuare de operațiuni financiare ca acte de comerț incompatibile cu funcția, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau foloase necuvenite.
În temeiul dispozițiilor art.326 NCP cu aplic. art.74-76 VCP și art.320 ind.1 VCpp, s-a stabilit în sarcina aceluiași inculpat o pedeapsă de o lună închisoare.
În baza dispozițiilor art. 33, 34 VCP cu aplic. art.5 NCP au fost contopite pedepsele și s-a stabilit în sarcina inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 6 luni închisoare.
În temeiul art.83 alin.1 NCP s-a amânat aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere de 2 (doi) ani, stabilit conform prev. art.84 NCP și calculat de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
În baza art.85 alin.1 NCP pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la serviciul de probațiune, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierilor de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de subzistență.
În temeiul art.86 alin.1 NCP. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art.85 alin.1 lit.c, d și e de mai sus se comunică Serviciului de Probațiune Teleorman.
În baza art.404 alin.3 NCpp s-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere și ale săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere, respectiv revocarea beneficiului amânării pedepsei închisorii și executarea acesteia în regim privativ de libertate.
A fost obligat inculpatul la plata sumei de 1300 lei cheltuieli judiciare în folosul statului.
S-a pus în vedere inculpatului că, potrivit art .85 alin.5 NCP obligațiile civile stabilite prin prezenta hotărâre trebuie îndeplinite cel mai târziu cu 3 luni înainte de expirarea termenului de supraveghere.
S-au pus în vedere inculpatului dispozițiile art. 88 alin.2 NCP referitoare la revocarea beneficiului amânării aplicării pedepsei închisorii și executarea acesteia în regim privativ de libertate în cazul neexecutării obligațiilor civile stabilite prin prezenta hotărâre.
Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că prin rechizitoriul nr.518/P/2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului M. S. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 12 alin. 1 lit. a din Legea nr.78/2000 și art.292 Cod penal, rap. la art.28 din Legea nr.176/2010 cu aplic. art.33 lit. a Cod penal.
În actul de sesizare s-a reținut că inculpatul M. S. este agent de poliție în cadrul I.P.J.-Teleorman - Poliția oraș V. - Biroul ordine publică, fiind desemnat ca polițist rutier prin dispoziția 50/28.08.2008 a Inspectoratului General al Poliției Române și nu are calitatea de organ de cercetare al poliției judiciare.
La data de 17.02.2010 a fost înregistrată la Oficiul Național al Registrului Comerțului - Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Teleorman, societatea comercială SORCATI IMPEX SRL cu sediul social în corn. Purani, ., județul Teleorman, cu numărul de ordine J_, după ce anterior aceeași societate comercială a avut sediul în mun. București.
În conformitate cu statutul acestei societăți comerciale, s-au asociat M. S. și M. G., persoană împuternicită în calitate de administrator, fiind M. N., sora învinuitului .
În conformitate cu art. 5 din documentul comercial indicat mai sus, fiecare din cei doi asociați dețin câte 50 % din capitalul social, semnatarii acestui act constitutiv având dreptul de a contribui la realizarea scopului și obiectivului de activitate al societății.
Printre domeniile de activitate ale . figurau comerțul cu amănuntul al carburanților pentru autovehiculele în magazinele specializate (ca activități principale) și colectarea deșeurilor nepericuloase, comerțul cu amănuntul de produse alimentare, tutun, băuturi alcoolice, etc.
La data de 28.11.2011, M. G. (unchiul învinuitului) și M. S. „în calitate de asociați, fiecare deținând câte 50 % din capitalul social „având în vedere prevederile Hotărârii 1/28.11.2011, în temeiul Legii nr. U/1990", au adoptat un nou act constitutiv al societății cu răspundere limitată SORCATI IMPEX, cuprinzând, alături de noi articole și pe marea majoritate a acelora din primul act constitutiv. Astfel, obiectul principal al activității societății (domeniul principal) l-a reprezentat tot comerțul cu amănuntul al carburanților pentru autovehicule în magazinele specializate, iar ca obiect secundar au fost incluse o multitudine de acte de comerț cu diferite bunuri alimentare și nealimentare. Administratorul societății a rămas în continuare numita M. N..
Implicarea învinuitului M. S., agent de poliție, în conducerea și administrarea ., a depășit limitele legal permisive, nesocotind actele normative care fixează riguros, în ce calitate și ce activități pot desfășura polițiștii în cadrul unei societăți comerciale, de tipul celei consemnate mai sus. Acesta a participat efectiv la administrarea societății comerciale al cărei asociat este, contactând distribuitorii, supraveghind activitățile efectuate de salariați la sunetele de lucru, stabilind prețurile bunurilor achiziționate, efectua personal plățile către societățile comerciale de la care se aproviziona, în numele societății comerciale la care era asociat, colecta banii din vânzări de la gestionarii de la punctele de lucru, de regulă în fiecare dimineață, întocmea facturi și contracte de vânzare pentru distribuția unor produse, etc. De asemenea, acesta avea specimen de semnătură în bancă (Raiffeisen Bank), pentru a putea face plățile în numele . și s-a folosit de dreptul său de semnătură pentru a face plățile în numele societății comerciale.
S-a reținut, de asemenea, că inculpatul, în calitate de funcționar public, și în conformitate cu dispozițiile art. 3 alin.3 din Legea nr. 176/2010, avea obligația de a depune o declarație de interese în scris, pe propria răspundere, declarație care cuprinde funcțiile și activitățile prevăzute în anexa nr. 2, referitoare la asigurarea transparenței în exercitarea funcției publice.
La toate declarațiile de tipul celor nominalizate mai sus, la rubrica „asociat sau acționar la societățile comerciale...", inculpatul a omis, cu intenție, să consemneze calitatea de „asociat" la ., consacrată în „actul constitutiv al societății de răspundere limitată u, în această manieră fiind completate declarațiile anuale întocmite în intervalul 2010-2013.
Raportat la probele administrate în cursul urmăririi penale, care au fost însușite de inculpat, acesta recunoscând de asemenea și săvârșirea faptelor, în aceeași modalitate ca cea expusă în rechizitoriu, solicitând judecarea sa conform procedurii în cazul recunoașterii învinuirii, instanța a reținut aceeași situație de fapt ca cea expusă în rechizitoriu.
Sub aspectul încadrării juridice, a considerat că fapta inculpatului M. S., agent de poliție în cadrul I.P.J. Teleorman, Poliția oraș V., care prin încălcarea atribuțiilor de serviciu, privitoare la incompatibilitate, instituită prin art.45 lit.g din Legea nr.360/2002 (Statutul polițistului) și art.94 alin.2 lit. c din Legea nr.161/2003, de a participa direct la administrarea S.C. „ Sorcati” SRL, având și calitatea de asociat și de a efectua acte de comerț, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de efectuare de operațiuni financiare ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau foloase necuvenite prev. de art.12 alin.1 lit.a din Legea nr.78/2000, privind prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție.
De asemenea, s-a arătat că fapta aceluiași inculpat constând în aceea că în perioada 2010-2013, nu a declarat că deține calitatea de asociat într-o societate comercială întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals în declarații, prevăzute și pedepsite de dispozițiile art.326 NCP
Prin urmare, în baza art.12 alin.1 lit. a din Legea nr.78/2000 cu aplic. art.74-76 VCP și art.320 ind,.1 din VCpp a stabilit în sarcina inculpatului o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de efectuare de operațiuni financiare ca acte de comerț incompatibile cu funcția, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau foloase necuvenite.
În temeiul dispozițiilor art.326 NCP, cu aplic. art. 74-76 VCP și art.320 ind.1 VCpp, a stabilit în sarcina aceluiași inculpat o pedeapsă de o lună închisoare.
În conformitate cu prevederile art.33, 34 VCP cu aplic. art.5 NCP a contopit cele două pedepse, aplicând pedeapsa cea mai grea, respectiv 6 luni închisoare, în privința căreia a făcut aplicarea art. 83 NCP privind amânarea aplicării pedepsei.
Împotriva aceste sentințe a formulat apel P. de pe lângă Judecătoria V..
În motivarea căii de atac s-a invocat, sub aspectul legalității, faptul că instanța de fond a schimbat încadrarea faptelor conform Noului Cod penal însă în mod nelegal a făcut aplicarea dispozițiilor cu privire la circumstanțele atenuante și concurs conform vechiului cod penal.
De asemenea, raportându-se la procedura recunoașterii învinuirii, prima instanță a făcut aplicarea art. 3201 VCpp în locul art. 396 al. 10 NCpp, respectiv a normelor de procedură penală în vigoare la momentul pronunțării hotărârii.
În plus, instanța a omis ca în încadrarea conform legii noi a infracțiunii de fals în declarații să mai facă trimiterea la art. 28 Legea 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice.
Sub aspectul temeiniciei, s-a susținut că, raportat la gravitatea faptelor comise care privesc infracțiuni asimilate faptelor de corupție și integritate în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pedeapsa aplicată pentru cele două infracțiuni este prea blândă iar reținerea circumstanțelor atenuante nu se impune.
Verificând sentința apelată prin prisma motivelor de apel și sub aspectul tuturor chestiunilor de fapt și de drept, Curtea reține că apelul formulat de P. de pe lângă Judecătoria V. este fondat urmând a fi admis pentru următoarele considerente:
În conformitate cu decizia nr. 265/06.05.2014 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial din data de 20.05.2014, dispozițiile art. 5 din Codul penal sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile. Este adevărat că anterior, prin decizia 2/14.04.2014 ÎCCJ - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a decis că prescripția răspunderii penale reprezintă o instituție autonomă față de instituția pedepsei, recunoscând astfel posibilitatea combinării dispozițiilor din actele normative succesive. Ulterior deciziei Curții Constituționale și instanța supremă a revenit asupra practicii sale, apreciind că nu se poate realiza o astfel de aplicare a legii penale mai favorabile pe instituții autonome.
În legătură cu această situație, Curtea constată că din perspectiva art. 7 al Convenției EDO noțiunea de lege înglobează dreptul de origine atât legislativă cât și jurisprudențială și implică condiții calitative, printre altele, pe cele ale accesibilității și previzibilității... interpretarea și aplicarea acestor texte depind de practică (Contoni c. Franța). Urmare a modificărilor legislative din 01.02.2014, a existat o practică contradictorie, respectiv cea impusă inițial de decizia ÎCCJ amintită mai sus și cea ulterioară datei de 20.05.2014 când s-a pronunțat Curtea Constituțională. Însă perioada de timp în care a fost aplicabilă decizia ÎCCJ și în care practica s-a orientat spre aplicarea legii penale mai favorabile pe instituții autonome este una redusă (3 săptămâni până la pronunțarea deciziei de către Curtea Constituțională) care nu conferă un caracter de stabilitate practicii în așa fel încât această soluție să capete putere de lege.
Pe cale de consecință, ținând cont de aceste considerente și de faptul că decizia Curții Constituționale a stabilit în mod clar modalitate de aplicare a legii penale mai favorabile, instanța de fond care s-a pronunțat la data de 01.10.2014 ar fi trebuit să aibă în vedere obligativitatea acestei decizii și să stabilească legea penală mai favorabilă aplicabilă inculpatului în mod global, raportat la toate instituțiile juridice incidente în speță, astfel cum sunt reglementate de Codul penal din 1969 și, respectiv Noul Cod penal. Prin urmare, critica formulată de P. privind nelegalitatea soluției primei instanțe din perspectiva reținerii încadrării faptelor conform Noului Cod penal combinată însă cu aplicarea unor circumstanțe atenuante sau aplicarea dispozițiilor referitoare la concursul de infracțiuni conform Codului penal din 1969 este întemeiată.
Față de acestea, se impune desființarea sentinței apelate și rejudecarea pe fond a cauzei, urmând ca soluționarea acesteia să se facă printr-o aplicare globală a legii penale mai favorabile.
Rejudecând cauza, Curtea va reține că situația de fond a fost în mod corect stabilită de prima instanță, aceasta fiind de altfel cea expusă în rechizitoriu și recunoscută de inculpat.
În ceea ce privește încadrarea juridică a faptelor, în mod corect s-a reținut că fapta inculpatului M. S. care, având calitatea de agent de poliție în cadrul I.P.J. Teleorman, Poliția oraș V., care prin încălcarea atribuțiilor de serviciu, privitoare la incompatibilitate, instituită prin art.45 lit.g din Legea nr.360/2002 (Statutul polițistului) și art.94 alin.2 lit. c din Legea nr.161/2003, în intervalul 2010-2013, a participat direct la administrarea S.C. „ Sorcati” SRL, având și calitatea de asociat și a efectuat acte de comerț, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de efectuare de operațiuni financiare ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau foloase necuvenite prev. de art.12 alin.1 lit. a din Legea nr.78/2000, privind prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție.
Sub aspectul laturii obiective, există acțiunea inculpatului de a efectua operațiuni financiare, ca acte de comerț, în cadrul unei societăți comerciale, acțiune realizată în condiții ilicite, respectiv cu încălcarea dispozițiilor privind incompatibilitatea, producându-se urmarea periculoasă, respectiv o atingere adusă încrederii publice care trebuie să existe cu privire la exercitarea funcției de către persoanele având calitatea de funcționar public, fără suspiciuni cu privire la realizarea unor interese personale, urmare care rezultă în mod direct chiar din săvârșirea acțiunilor interzise. Sub aspectul laturii subiective inculpatul a acționat cu intenție directă, existând și scopul obținerii pentru sine și pentru altul de bani și foloase necuvenite, acestea fiind reprezentate de sumele încasate de ., prin implicarea directă a inculpatului în actele de comerț.
În ceea ce privește fapta inculpatului care, în mod repetat, în intervalul 2010-2013, cu ocazia completării declarațiilor de avere și de interese, a declarat în mod nereal că nu are calitatea de asociat într-o societate comercială, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals în declarații în formă continuată prev. de art. 292 VCP cu aplic. art. 41 al. 2 VCP, în prezent art. 326 NCP cu aplic. art. 35 al. 1 NCP.
Astfel, sub aspectul laturii obiective, există o acțiune a inculpatului de declarare necorespunzătoare adevărului realizată printr-o omisiune, respectiv nemenționarea în declarațiile completate anual, în intervalul 2010-2013, a calității de acționar la o societate comercială, declarație făcută organelor statului – Ministerului Administrației și Internelor, IPJ Teleorman, producându-se urmarea periculoasă prevăzută de lege, respectiv o afectare a încrederii publice în corectitudinea declarațiilor oferite organelor state, această urmare rezultând în mod direct din acțiunea ilicită. Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acționat cu intenție directă, fiind îndeplinit și scopul cerut de lege, respectiv urmărirea producerii unor consecințe juridice vizând ascunderea stării de incompatibilitate în care se afla.
Prin rechizitoriu și prin hotărârea prin care s-a dispus condamnarea s-a reținut o infracțiune simplă de fals în declarații. Cu ocazia dezbaterilor, Ministerului Public a arătat că încadrarea oferită faptelor este una eronată, în fapt fiind vorba de patru acte materiale ale unei infracțiuni continuate.
Curtea reține că aceste susțineri sunt întemeiate, fiind întrunite condițiile legale pentru reținerea unei infracțiuni continuate (cu 4 acte materiale), atât conform art. 41 al. 2 VCP cât și raportat la art. 35 al. 1 NCP. Astfel, în conformitate cu dispozițiile legale amintite, infracțiunea este continuată când o persoană săvârșește la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, acțiuni sau inacțiuni care prezintă, fiecare în parte, conținutul aceleiași infracțiuni. În speță, a existat aceeași acțiune repetată a inculpatului care, pe parcursul a 4 ani (în intervalul 2010 - mai 2013) a oferit declarații false în cuprinsul declarațiilor de avere și de interese cu privire la aceleași aspecte (calitatea sa de acționar), existând și rezoluția infracțională unică la care face referire textul legal vizând ascunderea stării de incompatibilitate. În plus, este îndeplinită și condiția suplimentară prevăzută de art. 35 al. 1 NCP vizând unicitatea subiectului pasiv al infracțiunii, în cazul infracțiunilor de fals în declarații subiectul pasiv general fiind statul și MAI – IPJ Teleorman.
Pe cale de consecință, Curtea va schimba încadrarea juridică a faptei de fals în declarații reținute în sarcina inculpatului prin reținerea formei continuate a acestei infracțiuni.
În ceea ce privește omisiunea menționării dispozițiilor art. 28 din Legea 176/2010, raportat la faptul că acest text de lege face trimitere la Codul penal și încadrarea juridică dată faptei conform acestuia - fals în declarații, Curtea consideră că nu reprezenta un element care trebuie reținut obligatoriu în încadrarea faptei, fiind suficient a se stabili, conform celor arătat și mai sus, că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de fals în declarații.
La alegerea legii penale mai favorabile inculpatului urmează a se avea în vedere, astfel cum s-a analizat mai sus, necesitatea aplicării globale a legii. Sub aspectul limitelor de pedeapsă, se constată că acestea sunt identice, respectiv închisoarea de la 1 la 5 ani pentru infracțiunea prev. de art. 12 al. 1 lit. a din legea 78/2000 și închisoarea între 3 luni și 2 ani, alternativ cu amenda penală, pentru infracțiunea de fals în declarații. Pe de altă parte, dispozițiile referitoare la concursul de infracțiuni sunt mai favorabile în Codul penal de la 1969, presupunând un spor facultativ, față de cele din Noul Cod penal unde sporul este obligatoriu iar cuantumul nu este la aprecierea judecătorului.
Prin raportare la individualizarea executării pedepselor aplicate, Curtea constată că Noul Cod penal ar putea fi lege mai favorabilă în situația în care s-ar menține dispozițiile din hotărârea apelată privind amânarea aplicării pedepsei. În dezacord însă cu instanța de fond, Curtea consideră că nu sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 83 al. 1 lit. d NCP pentru a dispune amânarea aplicării pedepsei. Astfel, conform textului de lege amintit, se poate dispune amânarea dacă în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii precum și de posibilitățile sale de îndreptare, instanța apreciază că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară dar se impune supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.
În speță, Curtea va da eficiență în special datelor cu privire la persoana inculpatului care pe parcursul săvârșirii faptelor avea calitatea de polițist, persoană care este chemată să asigure respectarea legii, în schimb acesta apelând la fapte de natură penală în schimbul obținerii unor foloase bănești. De asemenea, nu se poate ignora că acesta a acționat o perioadă lungă de timp, activitatea sa fiind întreruptă de intervenția organelor judiciare, fără deci ca din proprie inițiativă să renunțe la a proceda într-o manieră contrară legii. Toate acestea dovedesc în opinia Curții că doar stabilirea unei pedepse, fără aplicarea efectivă a acesteia, este insuficientă pentru atingerea scopului pedepsei.
Pe cale de consecință, apreciind inaplicabilă această instituție, reținând că sub aspectul pedepsei rezultante Codul penal din 1969 constituie lege penală mai favorabilă, de asemenea instituția suspendării sub supraveghere conform acestui act normativ fiind mai favorabilă prin prisma obligațiilor și a efectului vizând reabilitarea de drept la expirarea termenului de încercare, Curtea apreciază că legea penală mai favorabilă, în ansamblul său, este Codul penal din 1969.
Astfel, la individualizarea pedepselor ce se vor aplica inculpatului Curtea va avea în vedere dispozițiile art. 52 VCP, referitoare la scopul pedepsei, precum și criteriile prev. de art. 72 VCP, respectiv dispozițiile părții generale a Codului penal, gradul de pericol social al faptei raportat la modul și mijloacele de săvârșire a faptei, scopul urmărit și urmarea produsă, precum și persoana infractorului și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
În raport de aceste criterii, urmează a da eficiență, astfel cum s-a arătat mai sus, duratei lungi de timp de săvârșire a faptelor, calității inculpatului la momentul respectiv dar și atitudinii acestuia de recunoaștere a comiterii infracțiunilor și asumare a responsabilității, motiv pentru care se vor aplica pedepse cu închisoarea pentru fiecare dintre cele două infracțiuni, într-un cuantum orientat spre minim, astfel cum a fost stabilit după aplicarea dispozițiilor art. 396 al. 10 Cpp. Curtea consideră că nu sunt incidente dispozițiile art. 74 VCP, neputând fi identificate elemente care pot fi valorificate ca și circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului (atitudinea de recunoaștere fiind avută în vedere prin reducerea cu 1/3 a limitelor pedepselor). De altfel, nici instanța de fond nu a indicat care ar fi aceste circumstanțe atenuante, reținând doar textul legal care face trimitere la acestea, fără însă a preciza, în concret, ce date referitoare la faptă sau persoană au fost avute în vedere.
Ținând cont că ambele infracțiuni au fost săvârșite înainte ca inculpatul să fi fost condamnat definitiv pentru vreuna dintre ele, sunt îndeplinite condițiile pentru existența concursului de infracțiuni conform art. 33 lit. a VCP, urmând ca, în conformitate cu art. 34 lit. b VCP, să fie contopite pedepsele stabilite, inculpatul urmând a executa pedeapsa cea mai grea.
În ceea ce privește individualizarea modalității de executare a pedepsei, Curtea consideră că sunt aplicabile dispozițiile art. 861 al. 1, 2 VCP. Astfel, pedeapsa rezultantă stabilită nu este mai mare de 3 ani, inculpatul nu a fost anterior condamnat și pronunțarea condamnării constituie un avertisment pentru acesta, astfel că va dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare stabilit în condițiile art. 86² VCP. Curtea arată și că simpla suspendare condiționată nu este suficientă în speță raportat la circumstanțele referitoare la persoană și la faptă analizate în cuprinsul prezentei, fiind necesară supravegherea inculpatului de un organism specializat pentru o corectă conștientizare a consecințelor unor astfel de fapte și pentru ca pedeapsa să-și atingă scopul coercitiv urmărit.
Față de acestea, urmează a se dispune suspendarea sub supraveghere a pedepsei aplicate, pe durata unui termen de încercare minim stabilit conform art. 862 VCP iar în baza art.863 al. 1 VCP va stabili în sarcina inculpatului următoarele măsurile de supraveghere:
a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probațiune Teleorman conform programului stabilit de consilierul de probațiune
b) să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile precum și întoarcerea;
c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență
Va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 864 VCP rap. la art. 83 VCP privind revocarea suspendării sub supraveghere în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni intenționate sau al neîndeplinirii, cu rea credință, a măsurilor de supraveghere stabilite de instanță.
In baza art.71 alin. 1 VCP va aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a (teza a II-a) și lit. b VCP, executarea acesteia fiind suspendată pe durata suspendării executării pedepsei conform art. 71 al. 5 VCP.
De asemenea, Curtea constată că instanța de fond a omis să se pronunțe cu privire la anularea înscrisurilor false, urmând ca în apel, în conformitate cu prevederile art. 580 rap. la art. 256 Cpp, să dispună anularea acestora, respectiv declarațiile de avere și interese aflate la filele 75-83 dup.
În baza art. 275 al. 3 Cpp cheltuielile judiciare avansate în apelul Parchetului vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 421 pct. 2 lit. a C.p.p. admite apelul formulat de P. de pe lângă Judecătoria V. împotriva sentinței penale nr. 53/01.10.2014 pronunțată de Judecătoria V. în dosarul cu nr. de mai sus.
Desființează sentința penală atacată și pe fond rejudecând:
În baza art. 386 C.p.p. schimbă încadrarea juridică a faptei de fals în declarații prevăzută de art. 292 V.C.p. în fals în declarații în formă continuată, prevăzută de art. 292 V.C.p. cu aplicarea art. 41 al. 2 V.C.p.
În baza art. 12 al. 1 lit. a din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 396 al. 10 C.p.p. art. 5 C.p. condamnă pe inculpatul M. S. la pedeapsa de 1 an închisoare.
În baza art. 292 V.C.p. cu aplic. art. 41 al. 2 V.C.p., art. 396 al. 10 C.p.p. și art. 5 C.p. condamnă pe inculpat la pedeapsa de 6 luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a V.C.p., 34 lit. b V.C.p. contopește pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea, de 1 an închisoare.
În baza art. 86 ind. 1 V.C.p. suspendă sub supraveghere executarea pedepsei pe un termen de 3 ani.
Pe durata termenului de încercare inculpatul va respecta următoarele măsuri de supraveghere:
-Se va prezenta la Serviciul de Probațiune Teleorman conform programului stabilit de consilierul de probațiune
-Va anunța în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare ce depășește 8 zile, precum și întoarcerea
-Va comunica și justifica schimbarea locului de muncă
-Va comunica informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.
Pune în vedere inculpatului dispozițiile art. 86 ind. 1 V.C.p.
Face aplicarea art. 71 al. 1, 5 – 64 lit. a teza a II-a și b V.C.p.
În baza art. 580 rap. la art. 256 C.p.p. anulează înscrisurile false, respectiv declarațiile de avere și interese aflate la filele 75 – 83 dosar urmărire penală.
În baza art. 275 al. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate în apelul Parchetului rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 10.04.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
A. T. C. M. M.
GREFIER,
O. C. B.
Red./Dact. MCM
23.04.15 2 ex.
Jud. fond: S. O. – Jud. V.
| ← Verificare măsuri preventive (art.206 NCPP). Decizia nr.... | Furtul (art.208 C.p.). Decizia nr. 620/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
