Furt. Art.228 NCP. Decizia nr. 608/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 608/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 21-04-2015 în dosarul nr. 2565/269/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A II-A PENALĂ
DOSAR NR._
(867/2015)
DECIZIA PENALĂ NR. 608/A
Ședința publică din data de 21.04.2015
Curtea constituită din:
Președinte: I. T.
Judecător: O. B.
Grefier: I. D.
Ministerul Public – P. de pe lângă Curtea de Apel București a fost reprezentat de procuror L. I..
Pe rol se află soluționarea apelurilor declarate de P. de pe lângă Judecătoria Oltenița, inculpații T. C.-N., B. D. și A. D. I. împotriva sentinței penale nr. 4/13.01.2015 a Judecătoriei Oltenița, pronunțată în dosarul nr._ .
Dezbaterile asupra apelurilor au avut loc în ședința publică de la termenul de judecată din 06.04.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, în baza art. 391 alineat 1 Cpr.pen., a stabilit termen de pronunțare 08.04.2015 și ulterior, astăzi, 21.04.2015.
CURTEA,
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.4/13.01.2015, Judecătoria Oltenița, a condamnat pe inculpați astfel:
- pe inculpatul T. C. N. la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea a trei infracțiuni de furt calificat prev. de art. 228 al. 1-229 al. 1 lit. b și d, al. 2 lit. b Cod Penal, cu aplicarea art. 38 al. 1 Cod Penal, art. 5 Cod Penal, art. 375 al. 1 rap. la art. 374 al. 4 Cod procedură penală și art. 74 al. 1 lit. a, b și d Cod Penal;
- pe inculpatul B. D. la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea a două infracțiuni de furt calificat prev. de art. 228 al. 1-229 al. 1 lit. b și d, al. 2 lit. b Cod Penal, cu aplicarea art. 38 al. 1 Cod Penal, art. 5 Cod Penal, art. 375 al. 1 rap. la art. 374 al. 4 Cod procedură penală și art. 74 al. 1 lit. a, b și d Cod Penal;
- pe inculpatul A. D. I. la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea unei infracțiuni de tăinuire prev. de art. 270 al. 1 Cod penal și a două infracțiuni de complicitate la furt calificat prev. de art. 48 al. 1 și art. 49 Cod Penal rap. art. 228 al. 1-229 al. 1 lit. b și d, al. 2 lit. b Cod Penal, cu aplicarea art. 38 al. 1 Cod Penal, art. 5 Cod Penal, art. 375 al. 1 rap. la art. 374 al. 4 Cod procedură penală și art. 74 al. 1 lit. a, b și d Cod Penal;
Instanța a dispus ca pe timpul executării pedepsei inculpaților să le fie interzisă exercitarea drepturilor prev. de art. 66 al. 1 lit. a, b, d Cod penal.
Pe latură civilă a dispus obligarea inculpaților astfel:
- inculpatul T. C. N. la 400 lei despăgubiri către cumpărătorul de bună-credință C. M.; 2100 Euro (în echivalent, la cursul de schimb din ziua plății) și la 2250 RON c/val. bunurilor sustrase și nerestituite către partea civilă P. I..
- inculpații, în solidar, la despăgubirea părții civile C. G. cu suma de 4000 lei.
A obligat inculpații, în solidar, la plata sumei de 5000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului și la câte 300 lei onorariu avocat din oficiu.
A menținut starea de arest a inculpatului T. C.-N., deducând din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestului preventiv din 15.05.2014 până la 16.05.2014 și din data de 21.05.2014 la zi.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
1. La data de 24.07.2013, în jurul orelor 2300 - 2400, inculpații T. C.-N. și B. D. s-au deplasat cu bicicleta aparținând inculpatului T. C.-N. pe . mun. Oltenița, la o locuință din spatele restaurantului libanez din oraș, cei doi cunoscând că imobilul aparține unor cetățeni străini. Observând că luminile din imobil sunt stinse, iar gratiile de la ușa de acces erau trase, cei doi inculpați au luat hotărârea infracțională de a sustrage bani sau bunuri de valoare din locuință.
În acest sens, inculpatul T. C.-N. a rămas pe trotuarul din fața locuinței, pentru a avertiza în cazul în care s-ar apropia cineva, iar inculpatul B. D. a escaladat gardul împrejmuitor, s-a îndreptat spre ușa de acces având în mâini o pereche de mănuși, a îndoit grilajul ușii de acces, apoi, cu o șurubelniță pe care o avea asupra sa, a forțat ușa reușind să pătrundă în interiorul imobilului aparținând persoanei vătămate R. H. D..
Inculpatul a sustras dintr-un dormitor, o geantă ce conținea un laptop marca SONY VAIO (ca semn distinctiv lipsea tasta CTRL) iar dintr-un alt dormitor, de pe pat, un IPAD, bunuri pe care le-a transportat lângă gardul împrejmuitor unde îl aștepta inculpatul T. C.-N.. După ce i-a dat bunurile sustrase peste gard, cei doi inculpați s-au deplasat la domiciliul inculpatului T. C.-N. unde le-au depozitat, hotărând de comun acord ca inculpatul T. C.-N. să se ocupe de valorificarea acestora, iar banii rezultați din vânzare să îi împartă în mod egal.
În data de 25.07.2013 inculpatul T. C.-N. s-a deplasat la domiciliul inculpatului A. D. I. având asupra lui laptopul marca Sony Vayo, sustras în noaptea anterioară. Întrucât inculpatul T. C.-N. cunoștea că acesta se ocupa cu vânzarea de bunuri 1-a rugat să intermedieze vânzarea laptopului, solicitând suma de 400 lei. Bănuind că laptopul provine din săvârșirea unor infracțiuni de furt, inculpatul A. D. I. a acceptat intermedierea vânzării laptopului, contactându-1 în acest sens în aceeași zi pe martorul D. G., căruia i-a oferit spre vânzare laptopul contra sumei de 500 lei.
Ulterior, inculpatul A. D. I. s-a întâlnit cu inculpatul T. C.-N. căruia i-a înmânat suma de 400 lei pe care acesta o solicitase pentru laptop, diferența de 100 lei rămânând în posesia inculpatului A. D. I., drept comision de intermediere.
În cursul lunii septembrie martorul D. G. a vândut laptopul susmenționat martorului Măgeanu V. contra sumei de 800 lei.
Referitor la Ipad-ul sustras inculpatul T. C.-N. a declarat că nu mai reține cu certitudine dacă 1-a valorificat, iar inculpatul B. D. a declarat că în acea perioadă T. C.-N. i-a povestit că 1-a aruncat sau l-a spart și nu a reușit să îl vândă.
2. În noaptea de 04/05.08.2013 inculpații T. C.-N. și B. D. s-au deplasat cu bicicletele pe . din municipiul Oltenița. Ajungând în dreptul imobilului aparținând persoanei vătămate C. G., cei doi au observat că luminile sunt stinse, iar după ce au supravegheat timp de aproximativ două ore imobilul și s-au asigurat că nu este nimeni în locuință, au luat de comun acord hotărârea infracțională de a pătrunde prin efracție pentru a sustrage bani sau obiecte de valoare.
În acest sens, inculpatul T. C.-N. a rămas lângă gardul împrejmuitor „pentru a asigura paza" iar inculpatul B. D. a escaladat gardul și s-a apropiat de una din ferestre, având în mâini mănuși și a forțat geamul tip termopan cu o șurubelniță pe care o avea asupra sa și a sustras din interior un notebook marca HP PAVILION, un televizor LCD marca SONY BRAVIA și un televizor LED marca SAMSUNG FULLHD, bunuri pe care le-a transportat lângă gardul împrejmuitor unde îl aștepta inculpatul T. C.-N.. Cei doi au dus bunurile sustrase la domiciliul inculpatului T. C.-N., hotărând de comun acord ca și de această dată acesta să se ocupe de valorificare, iar banii rezultați să fie împărțiți ulterior în mod egal.
În data de 06.08.2013, inculpatul T. C.-N. s-a întâlnit cu inculpatul A. D. I., pe care 1-a rugat să intermedieze vânzarea unui televizor marca Sony Bravia, solicitând în schimbul acestuia suma de 400 lei. Deși cunoștea că inculpatul T. C.-N. se ocupa cu săvârșirea infracțiunilor de furt calificat, iar bunurile ar putea proveni din săvârșirea de infracțiuni, inculpatul A. a acceptat propunerea acestuia și în cursul aceleiași zile i-a vândut televizorul susmenționat martorului D. I. contra sumei de 500 lei.
Ulterior, inculpatul A. D. I., s-a întâlnit cu inculpatul T. C.-N. căruia i-a înmânat suma de 400 lei pe care acesta o solicitase pentru televizor, diferența de 100 lei rămânând în posesia inculpatului A., drept comision de intermediere.
În aceeași perioadă, inculpatul T. C.-N. i-a vândut televizorul LED marca SAMSUNG FULLHD martorului C. M. contra sumei de 400 lei iar laptopul marca HP PAVILION 1-a vândut martorului T. A. contra sumei de 700 lei, banii obținuți fiind împărțiți în mod egal între cei doi inculpați.
3. În cursul lunii decembrie 2013, la spălătoria auto la care lucra inculpatul T. C.-N. în acea perioadă a venit persoana vătămată P. I., care a afirmat în prezența acestuia că intenționează să părăsească țara, moment în care inculpatul a luat hotărârea infracțională de a pătrunde în locuința acestuia cu intenția de a sustrage bunuri.
In perioada următoare, inculpatul T. C.-N. a supravegheat locuința persoanei vătămate pentru a verifica dacă acesta a părăsit țara, iar în noaptea de 21/22.01.2014, constatând că luminile în imobil sunt stinse, a pătruns prin escaladare în curtea imobilului, a spart geamul de la ușa de acces în locuință însă nu a reușit să deschidă ușa. In cursul aceleiași nopți inculpatul s-a întors la domiciliu de unde a luat o șurubelniță apoi a revenit la locuința lui P. I., pătrunzând în interiorul locuinței după ce a forțat în prealabil cu șurubelnița un geam.
După ce a căutat în toate camerele imobilului, inculpatul a pătruns prin forțarea unei alte ferestre într-o magazie anexă a imobilului de unde a sustras mai multe scule electrice (bormașină, flex, rotopercutor, fierăstrău pendular etc). Din interiorul imobilului inculpatul a sustras suma de 2000 euro, un televizor LCD marca DIGI HOME, un laptop marca Acer, un aparat de fotografiat marca Fujifilm, două telefoane mobile (unul marca Nokia-nefuncțional și unul marca Samsung-cu carcasă de culoare roz), mai multe parfumuri, bunuri pe care le-a transportat la domiciliu.
În perioada imediat următoare, inculpatul T. C.-N. s-a întâlnit cu inculpatul A. D. I., pe care 1-a rugat să intermedieze vânzarea unui telefon mobil marca Samsung dual si cu carcasă de culoare roz, solicitând în schimbul acestuia suma de 70 lei. Deși și de această dată inculpatul A. a realizat că telefonul ar putea proveni din săvârșirea unor furturi, acesta a acceptat propunerea, iar după o săptămână a vândut telefonul susmenționat martorului D. G. contra sumei de 100 lei. Din această sumă, 70 lei i-a înmânat-o inculpatului T. C.-N., iar 30 lei i-a păstrat drept comision de intermediere.
Celelalte bunuri sustrase au fost valorificate personal de inculpatul T. C.-N. astfel: Televizorul LCD marca DIGI HOME 1-a vândut martorului P. M. din mun. Oltenița contra sumei de 400 lei, o parte din sculele electrice le-a vândut martorului P. V. contra sumei de 100 lei, laptopul marca Acer 1-a vândut martorului I. D. contra sumei de 400 lei, iar aparatul foto marca Fujifilm 1-a păstrat la locuința sa.
Prima instanță a reținut că situația de fapt este probată cu următoarele mijloace de probă:
- pt. pct. 1: proces-verbal de sesizare din oficiu din data de 25.07.2013 din care rezultă că organele de poliție s-au sesizat cu privire la săvârșirea unei infracțiuni de furt calificat din locuințe aparținând numitului R. H. D., proces-verbal de cercetare la fața locului și planșă foto din care rezultă că în urma sesizărilor, organele de cercetare penală s-au deplasat la fața locului unde au efectuat cercetările privind circumstanțele în care a fost săvârșită fapta și s-au fixat, ridicat urmele găsite în câmpul infracțional, declarație persoană vătămată R. H. D., ordonanță de ridicare laptop marca Sony Vaio și dovadă de restituire, declarații martori, declarații inculpați,
- pt. pct. 2: proces-verbal de sesizare din oficiu din data de 05.08.2013 din care rezultă că organele de poliție s-au sesizat cu privire la săvârșirea unei infracțiuni de furt calificat din locuințe aparținând numitului C. G., proces-verbal de cercetare Ia fața locului și planșă foto din care rezultă că în urma sesizărilor, organele de cercetare penală s-au deplasat la fața locului unde au efectuat cercetările privind circumstanțele în care a fost săvârșită fapta și s-au fixat, ridicat urmele găsite în câmpul infracțional, declarație persoană vătămată C. G., ordonanțe de ridicare televizor și dovezi de restituire, declarații martori, declarații inculpați,
- pt. pct. 3: proces-verbal de sesizare din oficiu din data de 22.01.2014 din care rezultă că organele de poliție s-au sesizat cu privire la săvârșirea unei infracțiuni de furt calificat din locuințe aparținând numitului P. I., proces-verbal de cercetare la fața locului și planșă foto din care rezultă că în urma sesizărilor, organele de cercetare penală s-au deplasat la fața locului unde au efectuat cercetările privind circumstanțele în care a fost săvârșită fapta și s-au fixat, ridicat urmele găsite în câmpul infracțional, declarație persoană vătămată P. I., ordonanțe de ridicare bunuri și dovezi de restituire, declarații martori, declarații inculpați.
Instanța a luat act de cererea inculpatului de a fi judecați conform dispoz. prev. de art. 375 alin. 1 rap. la art. 374 alin. 4 Cod procedură penală a procedurii de judecată în situația recunoașterii vinovăției și a procedat la audierea fiecărui inculpat în parte, fiecare recunoscând fără echivoc săvârșirea faptelor și că își însușesc în totalitate materialul probator efectuat și administrat în cursul urmăririi penale.
Instanța a reținut că martorii audiați în cauză, respectiv D. G., B. B. G., V. M. – E., G. S. G., A. G., C. M., P. V., P. M., Măgeanu V., C. M., Ivascu D., C. F., C. A., D. C. și C. Nicușor, nu au adus elemente noi față de cele relatate de inculpați în faza urmăririi penale.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel P. de pe lângă Judecătoria Oltenița și inculpații T. C. N., B. D. și A. D. I..
P. a criticat sentința primei instanțe sub aspectul legalității, arătând că sentința apelată nu este motivată, judecătorul fondului a stabilit o pedeapsă unică pentru un concurs de infracțiuni, fără a proceda în prealabil la stabilirea de pedepse pentru fiecare infracțiune în parte, dar și pentru netemeinicie, arătând că doar în măsura în care pedepsele ar fi orientate către minim, legea penală mai favorabilă este Codul penal în vigoare, însă instanța a aplicat pedepse orientate către mediu, situație în care legea penală mai favorabilă este Codul penal din 1969.
S-a mai arătat că instanța a omis să rețină incidența art. 396 al. 10 Cod procedură penală, aceasta de altfel procedând la efectuarea cercetării judecătorești, deși inculpații au solicitat aplicarea procedurii simplificate, dar și reținerea stării de recidivă postexecutorie în sarcina apelantului - inculpat B. D., față de sentința penală nr. 90/15.03.2011 a Judecătoriei Oltenița și sentința penală nr. 27/10.02.2009 a Judecătoriei Oltenița, apreciind că în mod greșit s-a reținut pedeapsa de 3 ani și șase luni în cazier, deoarece este vorba de o pedeapsă de 4 ani, dar și că se impunea contopirea pedepselor aplicate prin sentința penală nr. 269/20.11.2013 a Judecătoriei Oltenița, față de care există concursul de infracțiuni. P. a menționat că prima instanță a omis aplicarea pedepsei complementare, deși a aplicat pedepse accesorii.
S-a precizat că sentința este nelegală și sub aspectul laturii civile în contextul în care inculpatul A. D. trebuia obligat în solidar la repararea prejudiciului cauzat părții civile P. I., dar și sub aspectul obligării inculpaților în solidar la plata cheltuielilor judiciare, al căror cuantum este de altfel prea ridicat în raport de activitățile derulate.
Inculpatul A. D. I. a criticat sentința instanței de fond pentru nelegalitate și netemeinicie, apreciind că instanța de fond a făcut o greșită încadrare juridică, reținând în sarcina sa o infracțiune de tăinuire și două infracțiuni de complicitate la furt calificat, aplicând în mod eronat Decizia nr.2/2008 dată în recurs în interesul legii, dar și că pedeapsa a fost greșit individualizată în raport de circumstanțele reale și personale, menționând în principal faptul că nu există nicio deosebire de tratament în această privință față de ceilalți doi inculpați.
Apelantul - inculpat T. C.-N. a solicitat reindividualizarea pedepsei și a modalității de executare, învederând circumstanțe personale.
Apelantul – inculpat B. D. a solicitat de asemenea redozarea pedepsei, solicitând a se aplica Codul penal din 1969, lege penală mai favorabilă.
Analizând sentința atacată, prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, Curtea apreciază apelurile formulate ca fiind fondate, pentru următoarele considerente:
Astfel, se reține că inculpații au fost trimiși în judecată prin rechizitoriul nr.271/P/2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Călărași astfel:
- inculpatul T. C.-N. pentru săvârșirea a trei infracțiuni de furt calificat prev. de art. 228 alin. 1-art. 229 alin. 1 lit. b și d, alin. 2 lit. b Cod Penal din 1969,
- inculpatul B. D. pentru săvârșirea a două infracțiuni de furt calificat prev. de art. 228 alin. 1 — art. 229 alin. 1 lit. b și d, alin. 2 li.t b Cod Penal din 1969, și
- inculpatul A. D.-I. pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire, prev. de art. 270 alin. L din Cod penal și a două infracțiuni de complicitate la furt calificat, prev. de art 48 alin. 1 Cod penal rap la art. 228 alin 1-229 alin. 1 lit. b și d, alin. 2 lit. b Cod penal din 1969.
În fapt, s-a reținut că la data de 24.07.2013, în jurul orelor 2300 - 2400, inculpatul T. C.-N. a asigurat paza în timp ce inculpatul B. D. a escaladat gardul împrejmuitor al imobilului aparținând persoanei vătămate R. H. D. și a pătruns prin efracție în locuință de unde a sustras un laptop, un IPAD. Ulterior, la data de 25.07.2013 inculpatul T. C.-N. i-a încredințat inculpatului A. D. I. laptopul sustras, acesta ajutând la valorificarea lui prin vânzarea către martorul D. G. contra sumei de 500 lei, din care 100 de lei au reprezentat comisionul său.
În noaptea de 04/05.08.2013, inculpatul T. C.-N. a asigurat paza în timp ce inculpatul B. D. a escaladat gardul imobilului aparținând persoanei vătămate C. G. și a pătruns prin efracție în locuință de unde a sustras un notebook, un televizor LCD și un televizor LED, bunuri pe care le-a transportat lângă gardul împrejmuitor unde era așteptat de inculpatul T. C.-N.. Ulterior inculpatul T. C.-N. s-a ocupat de valorificarea acestora prin intermediul aceluiași inculpat A. D. I., televizorul marca Sony Bravia fiind vândut martorului D. I. contra sumei de 500 lei, din care 100 de lei au reprezentat comisionul său, celelalte bunuri fiind vândute contra sumei de 1100 lei de inculpatul T. C.-N..
În cursul lunii decembrie 2013, inculpatul T. C.-N., aflând că persoana vătămată P. I. urmează să părăsească țara, a supravegheat locuința acestuia, iar în noaptea de 21/22.01.2014, constatând că luminile în imobil sunt stinse, a pătruns prin escaladare în curtea imobilului și a pătruns prin efracție atât în locuință de unde a sustras suma de 2000 euro, un televizor LCD, un laptop, un aparat de fotografiat, două telefoane mobile, mai multe parfumuri, cât și într-o magazie anexă de unde a sustras mai multe scule electrice (bormașină, flex, rotopercutor, fierăstrău pentular etc).
În perioada imediat următoare, inculpatul T. C.-N. a valorificat bunurile sustrase, inculpatul A. D. I. ajutându-l să vândă telefonul mobil marca Samsung dual, contra sumei de 100 lei, din care 30 lei au reprezentat comisionul său.
Curtea constată că deși inculpații au recunoscut săvârșirea faptelor astfel cum au fost descrise în actul de sesizare, solicitând ca judecata să aibă loc pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale pe care și le-au însușit, prima instanță în mod eronat nu a procedat în conformitate cu dispozițiile art. 377 Cod procedură penală și a art. 375 Cod procedură penală, respectiv fără a acorda cuvântul pe cererea acestora de a fi judecați în procedura simplificată și fără a se pronunța, procedând în mod nelegal la administrarea probelor în condițiile care exced reglementării procedurii speciale, omițând de altfel și aplicarea dispozițiilor art. 396 al. 10 Cod procedură penală, deși menționează în considerente că nu există impedimente în acest sens.
Pe fond, Curtea în consens cu prima instanță apreciază că din probele administrate în cursul urmăririi penale rezultă incontestabil existența faptelor și vinovăția inculpaților, declarațiile acestora de recunoaștere coroborându-se întru-totul cu procesele verbale de cercetare la fața locului și declarațiile persoanelor vătămate și ale martorilor, precum și procesele verbale de ridicare și de restituire a bunurilor sustrase.
Apelurile exercitate sunt fondate sub aspectul faptului că prima instanță nu a motivat sentința atacată, a aplicat un tratament sancționator nelegal inculpaților aplicând o sancțiune unică pentru un concurs de infracțiuni, a apreciat greșit asupra legii penale mai favorabile, dar și asupra cuantumului pedepselor aplicate, fără a avea în vedere niciunul dintre criteriile de individualizare și fără a face nicio deosebire de tratament între inculpați, ceea ce apare inechitabil față de contribuțiile diferite ale acestora, dar și în raport de datele ce caracterizează persoana acestora, aspecte ce se impun a fi remediate în calea de atac prin rejudecarea laturii penale în integralitatea sa.
Cu referire la încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului T. C. N., Curtea constată cu precădere că în ceea ce privește infracțiunile săvârșite la datele de 24/25.07.2013 și de 04/05.08.2013, contribuția acestuia realizează tipicitatea unei participații în forma complicității, dat fiind că inculpatul nu îndeplinește o acțiune care să poată constitui element material al infracțiunii de furt calificat sau al infracțiunii de violare de domiciliu, dar nici a infracțiunii complexe de furt calificat prin violare de domiciliu astfel este incriminată fapta de legea penală în vigoare. Acțiunea acestuia de a asigura paza constituie indubitabil un act de complicitate concomitentă.
La aprecierea asupra legii penale mai favorabile, Curtea va avea în vedere că deși limitele de pedeapsă prevăzute de legea penală în vigoare la momentul judecării cauzei sunt reduse în raport de dispozițiile anterioare, respectiv, de la 2 la 7 ani închisoare, față de pedeapsa închisorii de la 3 la 15 ani, relevant în această considerație este tratamentul sancționator al concursului de infracțiuni, în contextul în care art. 39 Cod penal reglementează sistemul cumulului juridic cu spor obligatoriu, în timp ce art. 34 Cod penal din 1969 stipula caracterul facultativ al unui astfel de spor.
Se constată astfel că aprecierea asupra legii penale incidente în raport de art. 5 Cod penal este intrinsec legată de aprecierea asupra orientării pedepsei. Or, în raport de atitudinea procesuală sinceră a inculpatului și faptul că acesta nu este cunoscut cu antecedente penale, dar și în considerarea contribuției sale concrete, Curtea apreciază că se impune orientarea pedepselor la limita minimă prevăzută de lege. În acest context, Codul penal din 1969 este lege mai favorabilă, deoarece conduce la aplicarea în concret a unei pedepse mai blânde, respectiv de 2 ani închisoare, având în vedere incidența art. 320 indice 1 Cod procedură penală din 1968, fără spor, în comparație cu 1 an și 4 luni închisoare minimul la care se poate ajunge pentru infracțiunea de furt calificat prev. de art. 228-229 al. 1 lit. b și d și al. 2 lit. b Cod penal, ca urmare a efectului art. 396 al. 10 Cod procedură penală la care s-ar adăuga în mod obligatoriu un spor de pedeapsă, egal cu o treime din totalul celorlalte pedepse, care nu poate fi mai mic de 10 luni și 10 zile, astfel încât s-ar depăși pedeapsa rezultantă minimă ce poate fi aplicată inculpatului în conformitate cu legea penală în vigoare la data faptelor, chiar dacă în această ipoteză infracțiunea de violare de domiciliu nu ar intra în conținutul constitutiv al unei infracțiuni complexe de furt calificat.
La individualizarea judiciară a pedepselor, intrinsec legată de aprecierea asupra legii penale mai favorabile, Curtea a avut în vedere și faptul că în raport de frecvența infracțiunilor de același gen comise de inculpat într-un interval scurt de timp, se impune ca acesta să execute în regim de detenție pedeapsa rezultantă, apreciindu-se că executarea efectivă a unei pedepse de 2 ani închisoare este aptă să garanteze scopului pedepsei, respectiv reeducarea inculpatului, cât și funcțiile acesteia de prevenție specială și generală.
La aplicarea pedepsei accesorii, Curtea va avea în vedere natura și gravitatea infracțiunilor săvârșite, dispozițiile art. 71 al. 3 Cod penal din 1968 astfel cum au fost interpretate prin decizia nr. 74/2007 dată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, cât și jurisprudența CEDO în materia drepturilor electorale și va interzice inculpatului A. D. I. exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a și b Cod penal din 1969 pe durata executării pedepsei principale.
În privința inculpatului B. D. la aprecierea asupra legii penale mai favorabile, Curtea va avea în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de legea penală în vigoare la momentul judecării cauzei sunt reduse în raport de dispozițiile anterioare, respectiv, de la 2 la 7 ani închisoare, față de pedeapsa închisorii de la 3 la 15 ani, dar și faptul că la individualizarea judiciară a pedepsei nu se poate face abstracție de faptul că inculpatul a comis infracțiunile deduse judecății în stare de recidivă postexecutorie, ceea ce impune ca pedepsele ce urmează a-i fi aplicate să se situeze peste limita minimă, în considerarea perseverenței infracționale.
Or, față de acest aspect, Codul penal actual constituie legea penală mai favorabilă, deoarece conduce la aplicarea unei pedepse mai blânde chiar și în contextul aplicării unui spor obligatoriu.
Astfel, în principal, Curtea va reține starea de recidivă postexecutorie și va aplica inculpatului pedepse principale situate peste minimul legal pentru fiecare dintre cele două infracțiuni prev. de art. 228 al. 1 - 229 al. 1 lit. b și d și al. 2 lit. b Cod penal, dând relevanță dispozițiilor art. 396 al. 10 Cod procedură penală, dar și art. 43 al. 5 Cod penal, în ordinea de prioritate prev. de art. 79 al. 2 Cod penal, urmând a da eficiență dispozițiilor art. 39 al. 1 lit. b Cod penal privind tratamentul sancționator al concursului de infracțiuni.
D. fiind că potrivit art. 12 al. 1 din L. 187/2012, pedepsele accesorii se aplică potrivit legii identificate ca lege mai favorabilă, iar art. 65 al. 1 Cod penal statuează în sensul că pedeapsa accesorie constă în interzicerea exercitării drepturilor a căror exercitare a fost interzisă ca pedeapsă complementară, impunându-se aprecierea asupra necesității aplicării de pedepse complementare. Astfel, având în vedere că inculpatul denotă perseverență infracțională în comiterea de infracțiuni contra patrimoniului, Curtea apreciază necesar să-i interzică inculpatului cu titlu de pedeapsă complementară și implicit accesorie, exercitarea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, precum și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, fiind nedemn să îndeplinească astfel de demnități.
Cât privește cererea procurorului de a contopi pedepse aplicate inculpatului pentru infracțiuni concurente direct în calea da atac, aceasta nu este fondată în raport de decizia nr. 70/2007 dată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, decizie a căror considerente nu s-au axat pe principiul neagravării situației în calea de atac, ci exclusiv pentru necesitatea asigurării dublului grad de jurisdicție în materie penală, ceea ce face ca această interpretare obligatorie să fie valabilă și în aplicarea noilor dispoziții penale în considerarea art. 474 indice 1 Cod procedură penală.
Referitor la inculpatul A. D. I., Curtea apreciază nefondată critica acestuia vizând greșita aplicare a deciziei nr. 2/2008 dată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, prin care s-a statuat în sensul că „în situația existenței unui prim act de tăinuire, urmat de o altă acțiune a aceluiași tăinuitor care promite că va asigura valorificarea în continuare și a altor bunuri sustrase, sunt întrunite elementele constitutive ale complicității la infracțiunea de furt în formă simplă sau continuată, după caz, în concurs real cu infracțiunea de tăinuire, chiar dacă promisiunea anticipată de tăinuire a bunurilor nu a fost îndeplinită.”
Astfel, dispozitivul deciziei menționate nu poate fi analizat izolat de considerentele care au fundamentat decizia instanței, în cuprinsul cărora se menționează expres că în timp ce complicele cunoaște care va fi activitatea autorului unei anumite fapte penale și că, prin fapta sa, dă ajutor la săvârșirea acelei infracțiuni, tăinuitorul, intervenind abia după consumarea infracțiunii din care provine bunul, nu cunoaște când a avut loc acea infracțiune, la săvârșirea căreia nu a avut nicio contribuție, încât actul comis de el nu se inserează, ca și cel al complicelui, în antecedența susceptibilă să constituie cauză a infracțiunii, ci în consecințele post-factum ale acesteia.
S-a apreciat că dacă o persoană tăinuiește un bun, indiferent de modalitate, expresă sau tacită, face cu acest prilej și o promisiune de tăinuire, activitatea sa nu ar putea fi calificată juridic decât ca fiind un concurs real între infracțiunea de tăinuire și complicitate la furt în formă simplă sau continuată, deoarece autorul, săvârșind prima faptă de tăinuire, a avut reprezentarea consumării numai a infracțiunii cu care ea este conexă (tăinuirea consumându-se în momentul primirii, dobândirii, transformării sau înlesnirii valorificării bunului), odată cu activitatea ulterioară, în raport cu alte elemente ce au survenit, făptuitorul și-a format o nouă reprezentare, a unei alte infracțiuni ce urmează a fi săvârșită, la care el se hotărăște să participe prin promisiunea de tăinuire a bunului provenit din aceasta.
Ca atare, în interpretarea obligatorie a instanței supreme, actul de tăinuire în sine, constituie o promisiune tacită a unei tăinuiri viitoare, astfel încât în mod corect s-a apreciat că actele succesive primului act de tăinuire, întrunesc elementele constitutive a două infracțiuni de complicitate la furt. Cum însă complicelui nu i-au fost cunoscute împrejurările comiterii faptelor, dar nici modalitatea săvârșirii acestora, în sarcina sa nu poate fi reținută forma calificată a infracțiunii, ci exclusiv forma simplă, date fiind dispozițiile exprese ale art. 28 al. 2 Cod penal din 1969, dispoziții ce se regăsesc și în forma actuală a Codului penal la art. 50 al. 2, potrivit cărora “circumstanțele privitoare la faptă se răsfrâng asupra autorului și a participanților numai în măsura în care aceștia le-au cunoscut sau le-au prevăzut.”
La aprecierea asupra legii penale mai favorabile, Curtea va avea în vedere că deși limitele de pedeapsă prevăzute de legea penală în vigoare la momentul judecării cauzei sunt reduse în raport de dispozițiile anterioare, doar în ceea ce privește infracțiunea de furt, respectiv, de la 6 luni la 3 ani închisoare, față de pedeapsa închisorii de la 1 la 12 ani, în timp ce pentru infracțiunea de tăinuire limita minimă este una mult redusă sub imperiul legii vechi, respectiv de 3 luni închisoare, față de pedeapsa de 1 an închisoare prevăzută de noul cod penal. Relevant în această considerație este și tratamentul sancționator al concursului de infracțiuni, în contextul în care art. 39 Cod penal reglementează sistemul cumulului juridic cu spor obligatoriu, în timp ce art. 34 Cod penal din 1969 stipula caracterul facultativ al unui astfel de spor.
Se constată astfel că aprecierea asupra legii penale incidente în raport de art. 5 Cod penal este intrinsec legată de aprecierea asupra orientării pedepsei. Or, în raport de atitudinea procesuală sinceră a inculpatului și faptul că acesta nu este cunoscut cu antecedente penale, dar și în considerarea contribuției sale concrete, Curtea apreciază că se impune orientarea pedepselor la limita minimă prevăzută de lege. În acest context, Codul penal din 1969 este lege mai favorabilă, deoarece conduce la aplicarea în concret a unei pedepse mai blânde, respectiv de 8 luni închisoare, având în vedere incidența art. 320 indice 1 Cod procedură penală din 1968, fără spor, în comparație cu 8 luni închisoare minimul la care se poate ajunge pentru infracțiunea de tăinuire prev. de art. 270 al. 1 Cod penal, ca urmare a efectului art. 396 al. 10 Cod procedură penală la care s-ar adăuga în mod obligatoriu un spor de pedeapsă, egal cu o treime din totalul celorlalte pedepse.
La individualizarea judiciară a modalității de executare, Curtea constată îndeplinite condițiile prev. de art. 81 Cod penal din 1969, implicit condiția privind aceea că scopul pedepsei poate fi garantat și fără executarea efectivă a acesteia, în raport de datele ce caracterizează persoana inculpatului, vârsta acestuia, situația familială și lipsa antecedentelor.
La aplicarea pedepsei accesorii, Curtea va avea în vedere natura și gravitatea infracțiunilor săvârșite, dispozițiile art. 71 al. 3 Cod penal din 1968 astfel cum au fost interpretate prin decizia nr. 74/2007 dată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, cât și jurisprudența CEDO în materia drepturilor electorale și va interzice inculpatului A. D. I. exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a și b Cod penal din 1969 pe durata executării pedepsei principale, suspendând executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale.
Pe latură civilă, constatând că în mod eronat prima instanță a stabilit în mod nelegal obligația de a repara prejudiciul cauzat părții civile exclusiv în sarcina inculpatului T. C. N., în contextul în care în mod corect a reținut participația inculpatului A. D. I. la săvârșirea infracțiunii, implicit a faptei ilicite, în forma complicității, cu încălcarea regulii solidarității în cazul obligațiilor decurgând din fapte delictuale, chestiune ce urmează a fi îndreptată în prezentul apel.
Trebuie precizat că persoanele implicate în comiterea unei fapte ilicite sunt ținute în solidar pentru repararea prejudiciului cauzat în totalitatea sa, indiferent de contribuție și independent de măsura în care au beneficiat de eventuale foloase pe urma săvârșirii infracțiunii, fiind lipsit de relevanță sub aspectul obligației de a repara prejudiciul că inculpatul A. D. I. a contribuit doar la vânzarea unora dintre bunuri, chestiune ce ar fi fost avută în vedere doar în cazul în care fapta sa ar fi întrunit elementele constitutive ale unei infracțiuni distincte, cum ar fi infracțiunea de tăinuire.
Critica parchetului referitoare la omisiunea primei instanțe de a se pronunța explicit în sensul respingerii solicitării de acordare a daunelor morale a aceleiași părți civile nu poate fi însușită, dispoziția primei instanțe fiind clară în privința dezdăunării acordate acestei părți, restul pretențiilor fiind implicit respinse fără a se impune vreo mențiune expresă.
Cât privește cheltuielile judiciare, Curtea constată de asemenea că maniera în care a procedat prima instanță este nelegală, în condițiile în care art. 274 al. 2 Cod procedură penală statuează expres în sensul că atunci „când sunt mai mulți inculpați, procurorul sau, după caz, instanța hotărăște partea din cheltuielile judiciare datorate de fiecare. La stabilirea acestei părți se ține seama, pentru fiecare dintre inculpați, de măsura în care a provocat cheltuielile judiciare.”, obligația nefiind una solidară. Și critica vizând cuantum acestora apare justificată, astfel încât Curtea urmează a reaprecia cuantumul prin prisma criteriilor legale, respectiv în măsura în care au fost necesare pentru efectuarea actelor de urmărire penală și pentru judecarea fiecăruia dintre inculpați.
Nelegală apare și obligarea inculpaților la plata onorariilor apărătorilor din oficiu desemnați pentru asistarea inculpaților în primă instanță, în raport de dispozițiile art. 274 al. 1 teza finală Cod procedură penală conform cărora „inculpatul este obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, cu excepția cheltuielilor privind avocații din oficiu și interpreții desemnați de organele judiciare, care rămân în sarcina statului.”
Prin urmare, Curtea, va admite apelurile declarate de P. de pe lângă Judecătoria Oltenița și apelanții inculpați T. C. N., B. D. și A. D. I., va desființa sentința penală apelată în totalitate, sub aspectul laturii penale, și, în parte, pe latură civilă și rejudecând în fond, va proceda la schimbarea încadrării juridice în sensul arătat în considerente, va aplica fiecăruia dintre inculpați câte o pedeapsă pentru fiecare dintre infracțiunile reținute în sarcina acestora în raport de criteriile de individualizare evocate și va da eficiență regulilor sancționatorii ale concursului de infracțiuni, aplicând în final fiecăruia dintre inculpați o pedeapsă rezultantă ce se va executa în modalitățile precizate, dar și la remedierea aspectelor nelegale constatate sub aspectul laturii civile, cât și a cheltuielilor judiciare.
Va menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate care nu contravin prezentei.
Cheltuielile judiciare avansate de stat în apel vor rămâne în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelurile declarate de P. de pe lângă Judecătoria Oltenița și apelanții inculpați T. C. N., B. D. și A. D. I., împotriva sentinței penale nr.4/13.01.2015 pronunțată de Judecătoria Oltenița.
Desființează sentința penală apelată în totalitate, sub aspectul laturii penale, și, în parte, pe latură civilă și rejudecând în fond:
1. Schimbă încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului T. C. N., din trei infracțiuni prev. de art. 228 al. 1-229 al. 1 lit. b și d, al. 2 lit. b Cod Penal, cu aplic art. 5 Cod Penal în două infracțiuni de complicitate la furt calificat prev. de art. 26 Cod penal din 1969 rap. la art. 208 al. 1-209 al. 1 lit. a, g și i Cod penal din 1969, infracțiunea de furt calificat prev. de art. 208 al. 1-209 al. 1 lit. g și i Cod penal din 1969, două infracțiuni de complicitate la violare de domiciliu prev. de art. 26 cod penal din 1969 rap. la art. 192 al. 1 și 2 Cod penal din 1969 și infracțiunea de violare de domiciliu prev. de art. 192 al. 1 și 2 Cod penal din 1969.
În baza art. 26 Cod penal din 1969 rap. la art. 208 al. 1-209 al. 1 lit. a, g și i Cod penal din 1969, cu aplic. art. 320 ind. 1 Cod procedură penală din 1968 și art. 5 Cod penal, condamnă pe inculpatul T. C. N. la două pedepse a câte 2 ani închisoare fiecare pentru săvârșirea a două infracțiuni de complicitate la furt calificat (fapte din data de 24/25.07.2013 și de 04/05.08.2013).
În baza art. 208 al. 1-209 al. 1 lit. g și i Cod penal din 1969, cu aplic. art. 320 ind. 1 Cod procedură penală din 1968 și art. 5 Cod penal, condamnă pe inculpatul T. C. N. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat (faptă din data de 21/22.01.2014).
În baza art. 26 Cod penal din 1969 rap. la art. 192 al. 1 și 2 Cod penal din 1969, cu aplic. art. 320 ind. 1 Cod procedură penală din 1968 și art. 5 Cod penal, condamnă pe inculpatul T. C. N. la două pedepse a câte 2 ani închisoare fiecare pentru săvârșirea a două infracțiuni de complicitate la violare de domiciliu (fapte din data de 24/25.07.2013 și de 04/05.08.2013).
În baza art. 192 al. 1 și 2 Cod penal din 1969, cu aplic. art. 320 ind. 1 Cod procedură penală din 1968 și art. 5 Cod penal, condamnă pe inculpatul T. C. N. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu (faptă din data de 21/22.01.2014).
În baza art. 33 lit. a Cod penal din 1969 rap. la art. 34 lit. b Cod penal din 1969, aplică inculpatului T. C. N. pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.
În baza art. 71 Cod penal din 1969, interzice inculpatului T. C. N. exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a și b Cod penal din 1969 pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 88 Cod penal din 1969, deduce din durata pedepsei aplicate, durata prevenției de la data de 15.05.2014 la data de 16.05.2014 și de la 21.05.2014 la zi.
2. Schimbă încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului B. D. din două infracțiuni prev. de art. 228 al. 1 -229 al. 1 lit. b și d și al. 2 lit. b Cod penal în două infracțiuni prev. de art. 228 al. 1 -229 al. 1 lit. b și d și al. 2 lit. b Cod penal cu aplic. art. 43 al. 5 Cod penal.
În baza art. 228 al. 1 -229 al. 1 lit. b și d și al. 2 lit. b Cod penal cu aplic. art. 396 al. 10 Cod procedură penală, art. 43 al. 5 Cod penal și art. 5 Cod penal condamnă pe inculpatul B. D. la două pedepse a câte 2 ani și 3 luni închisoare fiecare pentru săvârșirea a două infracțiuni de furt calificat (fapte din data de 24/25.07.2013 și de 04/05.08.2013).
În baza art. 67 Cod penal, aplică pe lângă fiecare pedeapsă principală pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a și b C od penal pe o durată de 2 ani.
În baza art. 65 al. 1 Cod penal interzice inculpatului B. D. exercitarea drepturilor prev. de art. 66 lit. a și b Cod penal cu titlu de pedeapsă accesorie pe lângă fiecare pedeapsă principală.
În baza art. 39 al. 1 lit. b Cod penal, aplică inculpatului B. D. pedeapsa cea mai grea de 2 ani și 3 luni închisoare, la care adaugă un spor de 9 luni închisoare, inculpatul executând în final pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare.
În baza art. 45 al. 3 lit. a Cod penal aplică inculpatului B. D. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a și b Cod penal pe o durată de 2 ani, ce se execută în condițiile art. 68 al. 1 lit. c Cod penal.
În baza art. 45 al. 5 rap. la al. 3 lit. a Cod penal aplică inculpatului B. D. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a și b Cod penal, ce se execută în condițiile art. 65 al. 3 Cod penal.
3. Schimbă încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului A. D. I. din infracțiunile prev. de art. 270 al. 1 Cod penel și două infracțiuni prev. de art. 48 al. 1 Cod penal rap. la 228 al. 1 -229 al. 1 lit. b și d și al. 2 lit. b Cod penal în infracțiunea prev. de art. 221 Cod penal din 1969 și două infracțiuni prev. de art. 26 Cod penal din 1969 rap. la art. 208 al. 1 Cod penal din 1969.
În baza art. 221 Cod penal din 1969, cu aplic. art. 320 ind. 1 Cod procedură penală din 1968 și art. 5 Cod penal, condamnă pe inculpatul A. D. I. la pedeapsa de 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire (faptă din data de 24/25.07.2013).
În baza art. 26 Cod penal din 1969 rap. la art. 208 al. 1 din 1969, cu aplic. art. 320 ind. 1 Cod procedură penală din 1968 și art. 5 Cod penal, condamnă pe inculpatul A. D. I. la două pedepse a câte 8 luni închisoare pentru săvârșirea a două infracțiuni de complicitate la furt (fapte din data de 04/05.08.2013 și 21/22.01.2014).
În baza art. 33 lit. a Cod penal din 1969 rap. la art. 34 lit. b Cod penal din 1969, aplică inculpatului A. D. I. pedeapsa cea mai grea de 8 luni închisoare.
În baza art. 71 Cod penal din 1969, interzice inculpatului A. D. I. exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a și b Cod penal din 1969 pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 81 Cod penal din 1969, dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatului, pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 8 luni, calculat potrivit art. 82 Cod penal din 1969.
În baza art. 71 al. 5 Cod penal din 1969 suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale.
Atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal din 1969, privind revocarea suspendării condiționate.
Obligă, în solidar, pe inculpații T. C. N. și A. D. I. la plata sumei de 2100 euro, în echivalent lei la cursul de schimb al BNR de la data plății și a sumei de 2250 lei către partea civilă P. I., reprezentând daune materiale.
Obligă pe fiecare dintre inculpați la plata a câte 1500 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Onorariile apărătorilor din oficiu desemnați pentru asistarea inculpaților în primă instanță, în cuantum de 300 lei pentru fiecare se suportă din fondul Ministerului Justiției.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate care nu contravin prezentei.
Cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina acestuia.
Onorariile apărătorilor din oficiu desemnați pentru asistarea inculpaților T. C. N. și B. D. în apel, în cuantum de 300 lei pentru fiecare, cât și onorariul parțial al apărătorului din oficiu desemnat pentru inculpatul A. D. I. în apel, în cuantum de 75 lei, se suportă din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 21.04.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
I. T. O. B.
GREFIER,
I. D.
Red.B.O./ 03.06.2015
Tehnored.V.D./7 ex./30.04.2015
Jud.Oltenița – jud.C.V.
| ← Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice (art.336 NCP).... | Verificare măsuri preventive (art.206 NCPP). Decizia nr.... → |
|---|
