Furt calificat. Art.229 NCP. Decizia nr. 1061/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1061/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 07-09-2015 în dosarul nr. 49174/299/2014
Dosar nr._
2605/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.1061/A
Ședința publică din data de 07 septembrie 2015
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: O. R.-N.
JUDECĂTOR: C.-V. G.
GREFIER: D. S.
MINISTERUL PUBLIC – P. de pe lângă Curtea de Apel București este reprezentat de procuror M. M..
Pe rol, se află judecarea cauzei penale având ca obiect apelul declarat de inculpatul P. M. împotriva Sentinței penale nr.351 din data de 29 mai 2015, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în Dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns apelantul inculpat P. M., personal, aflat în stare de arest preventiv în altă cauză și asistat juridic de apărătorul desemnat din oficiu, avocat A. A., în baza delegației nr._/2015, emisă de Baroul București (atașată la fila 12 din dosar).
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apelantul inculpat solicită acordarea unui nou termen de judecată, pentru a-și angaja un apărător ales, iar, la întrebarea Curții, precizează că singurul motiv pentru care a formulat apel în prezenta cauză este acela că prima instanță nu a dedus din pedeapsa aplicată perioada de aproximativ 11 luni închisoare, pe care a executat-o într-o altă cauză.
Reprezentantul Ministerului Public arată că, fiind primul termen de judecată în apel, nu se opune cererii inculpatului de amânare a judecării cauzei, deși, astfel, acesta își amână posibilitatea de a formula separat o cerere de contopire a pedepselor, împiedicând rămânerea definitivă a hotărârii pronunțate de prima instanță.
Curtea, după deliberare, respinge cererea apelantului inculpat de amânare a judecării cauzei, constatând că, de la data înregistrării cauzei pe rolul instanței de apel (13 iulie 2015), acesta a avut timp suficient pentru a-și angaja un apărător ales.
Fiind întrebat, apelantul inculpat precizează că dorește să dea declarație în fața instanței de apel, situație în care Curtea procedează la ascultarea acestuia, declarația sa fiind consemnată în scris, citită, semnată de declarat și de apărătorul din oficiu al acestuia și apoi atașată la dosar (fila 13).
Nefiind cereri prealabile de formulat, excepții de invocat ori probe noi de propus și administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri asupra apelului cu care a fost sesizată.
Apărătorul din oficiu al apelantului inculpat solicită admiterea apelului, desființarea sentinței penale atacate și, în rejudecarea pe fond a cauzei, în principal, față de poziția procesuală exprimată de acesta la termenul de astăzi, achitarea sa, în temeiul art.16 alin.1 lit.c din Codul de procedură penală, întrucât nu există probe din care să rezulte, în mod indubitabil, că el a săvârșit fapta pentru care a fost trimis în judecată și condamnat în primă instanță.
În subsidiar, solicită reducerea pedepsei până la limita de 1 an închisoare, având în vedere concursul dintre cauzele de atenuare și cauzele de agravare, potrivit art.79 alin.3 din Codul penal.
Reprezentantul Ministerului Public susține că vinovăția inculpatului a fost temeinic dovedită prin probatoriul administrat în cauză, iar acesta a recunoscut fapta reținută în sarcina sa atât în faza de urmărire penală, cât și în fața primei instanțe, uzând de procedura simplificată de judecată. Totodată, arată că nu se justifică reducerea pedepsei, față de gravitatea infracțiunii săvârșite de inculpat și perseverența infracțională a acestuia, care, la scurt timp după ce a fost eliberat, a intrat din nou în conflict cu legea penală. În consecință, solicită respingerea apelului declarat de inculpat, ca nefondat și menținerea sentinței penale atacate, ca fiind legală și temeinică.
Apelantul inculpat P. M., personal, în ultimul cuvânt, precizează că recunoaște și regretă fapta săvârșită și promite că nu va mai intra niciodată în conflict cu legea penală. Învederează că familia sa are o situație socială modestă și că este tatăl unui copil minor, în vârstă de 7 ani, care este bolnav, iar, în prezent, se află într-un cămin.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin Sentința penală nr.351 din data de 29 mai 2015, pronunțată în Dosarul nr._, Judecătoria Sectorului 1 București a hotărât astfel:
În temeiul art.228 alin.1 - art.229 alin.1 lit.b cu aplic. art.41 alin.1 din Codul penal corob. cu art.396 alin.10 din Codul de procedură penală, a condamnat pe inculpatul P. M. (fiul lui C. și V., născut la data de 17 aprilie 1980 în municipiul București, CNP_) la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, în stare de recidivă postexecutorie (faptă săvârșită la data de 15 august 2014, în dauna persoanei vătămate B. C.).
În temeiul art.67 alin.1 din Codul penal, a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a, b din același cod, pe o perioadă de 1 an.
În temeiul art.65 alin.1, 3 din Codul penal, a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării acelorași drepturi.
În temeiul art.397 și art.19 din Codul de procedură penală, a constatat că persoana vătămată B. C. nu s-a constituit parte civilă, prejudiciul cauzat acesteia fiind integral recuperat.
În temeiul art.274 alin.1 din Codul de procedură penală, a obligat pe inculpat la plata către stat a sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, onorariul avocatului din oficiu, în cuantum de 300 lei, rămânând în sarcina statului și fiind avansat din fondul Ministerului Justiției în favoarea Baroului București.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță (sesizată prin Rechizitoriul nr._/P/2014 din data de 09 octombrie 2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București) a stabilit următoarea situație de fapt, recunoscută de inculpat, care a optat pentru procedura simplificată de judecată:
La data de 15 august 2014, organele de poliție din cadrul Biroului Poliție T.F. Gara de Nord au fost sesizate de către persoana vătămată B. C. cu privire la faptul că, în aceeași zi, în jurul orei 21:10, în timp ce își cumpăra bilet de călătorie cu trenul, de la o casă de bilete din Gara de Nord, fără să observe, i-a fost sustrasă o geantă conținând bunuri și înscrisuri personale, pe care o lăsase pe pervazul ghișeului, în apropierea sa.
În urma cercetărilor efectuate, a fost identificată martora N. Ilenuța, casier C.F.R., care a declarat că i-a eliberat persoanei vătămate biletul de tren, iar, înainte ca aceasta să constate lipsa genții, a observat un bărbat care privea în mod dubios spre acea geantă.
Pe baza semnalmentelor indicate de martoră, organele de poliție l-au identificat pe autor în proximitatea Gării de Nord, iar, în urma percheziției corporale efectuate asupra acestuia, au găsit geanta persoanei vătămate, care conținea un telefon mobil, cartea de identitate, o legitimație C.F.R., un card bancar și cărți de citit. Bunurile respective au fost restituite persoanei vătămate, pe bază de dovadă.
Ulterior, martora N. Ilenuța a declarat că, în timp ce se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu, s-a prezentat la ghișeu persoana vătămată, care a solicitat eliberarea unui bilet de călătorie cu trenul. Întrucât aceasta avea mai multe bagaje, i-a solicitat să țină geanta în fața sa, întrucât îl observase pe inculpat, uitându-se dubios la geanta respectivă. Persoana vătămată și-a așezat geanta în partea opusă celei în care se afla inculpatul, ulterior constatând lipsa ei. Martora nu a observat sustragerea efectivă a genții, întrucât era ocupată cu eliberarea biletului de tren.
Atât martora N. Ilenuța, cât și persoana vătămată l-au identificat pe inculpat, în urma prezentării fotografiei acestuia, ca fiind autorul furtului.
Fiind audiat în faza de urmărire penală, inculpatul a recunoscut comiterea infracțiunii, arătând că, la data de 15 august 2014, în jurul orei 21:10, în timp ce se afla în Gara de Nord, pentru a face rost de bani, a observat, pe pervazul unei case de bilete, o geantă de damă, lângă o femeie care își cumpăra bilet de tren. Profitând de neatenția acesteia, a luat geanta de pe pervaz, fără a fi observat de nimeni. După ce a sustras geanta, a părăsit incinta gării, iar, la aproximativ 5 minute, a fost depistat de către organele de poliție. La solicitarea acestora, le-a înmânat geanta sustrasă, cu toate bunurile aflate în interiorul său.
De asemenea, inculpatul a adoptat aceeași poziție procesuală și în fața primei instanțe, cu ocazia audierii realizate la termenul din data de 24 martie 2015.
Cu privire la încadrarea juridică, prima instanță a constatat că fapta inculpatului (săvârșită în timpul nopții) întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art.228 alin.1 - art.229 alin.1 lit.b din Codul penal.
În sarcina inculpatului, prima instanță a reținut, conform art.41 alin.1 din Codul penal, starea de recidivă postexecutorie, în raport cu pedeapsa aplicată, pentru săvârșirea unei infracțiuni de tâlhărie (prevăzută de art.211 alin.2 lit.c cu aplic. art.37 lit.a din vechiul Cod penal), prin Sentința penală nr.1278/2015 a Tribunalului București (rămasă definitivă prin Decizia penală nr.1768/2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție), care, în urma aplicării legii penale mai favorabile, prin Sentința penală nr.473/2014 a Judecătoriei G. (rămasă definitivă prin Decizia penală nr.101/2015 a Tribunalului G.), a fost redusă, de la 10 ani închisoare, la 7 ani și 354 zile închisoare, acesta, arestat la data de 30 august 2005, fiind eliberat la data de 28 februarie 2014, fără a mai avea de executat vreun rest de pedeapsă.
La individualizarea pedepsei, prima instanță a avut în vedere criteriile prevăzute de art.74 din Codul penal, respectiv gravitatea infracțiunii, împrejurările de comitere (sustragerea genții persoanei vătămate într-un loc aglomerat, profitând de faptul că aceasta era angrenată într-o altă activitate și nu își putea supraveghea în bune condiții bunurile personale), recuperarea prejudiciul (exclusiv ca efect al acțiunii prompte a organelor de poliție), antecedentele penale ale inculpatului (condamnat anterior, de mai multe ori, pentru infracțiuni contra patrimoniului) ce atrag starea de recidivă și conduita procesuală a acestuia, valorificată prin prisma dispozițiilor art.396 alin.10 din Codul de procedură penală, constatând că, în urma aplicării prevederilor art.79 alin.3 din Codul penal, limitele speciale ale pedepsei se încadrează între 1 an și 5 ani închisoare.
Împotriva sentinței penale anterior menționate, a declarat apel în termenul legal (la data de 09 iunie 2015) inculpatul P. M. (care, la momentul respectiv, era deținut în cauza care a făcut obiectul Dosarului nr._/299/2014 al Judecătoriei Sectorului 1 București, soluționat de instanța respectivă prin Sentința penală nr.168/2015, rămasă definitivă la data de 26 mai 2015 prin Decizia penală nr.777/2015 a Curții de Apel București – Secția a II-a Penală, în sensul condamnării sale la pedeapsa rezultantă de 10 luni și 20 zile închisoare, din executarea căreia a fost eliberat, la termen, în data de 22 iulie 2015, după sesizarea instanței de apel în prezenta cauză, care s-a realizat la data de 13 iulie 2015).
Până la termenul de astăzi, stabilit pentru judecarea apelului declarat în cauza de față, inculpatul a fost din nou arestat preventiv, începând cu data de 06 august 2015, fiind judecat, în prezent, în această stare, în cauza care face obiectul Dosarului nr._/299/2015 al Judecătoriei Sectorului 1 București, aflat în procedura de cameră preliminară.
Inculpatul nu a prezentat motive scrise de apel, însă, la termenul de astăzi, a precizat, inițial, că motivul declarării căii de atac este exclusiv acela al omisiunii primei instanțe de a deduce din pedeapsa aplicată perioada executată în baza Sentinței penale nr.168/2015 a Judecătoriei Sectorului 1 București, iar, apoi, prin avocatul din oficiu desemnat să-i asigure asistența juridică, a solicitat, ca urmare a declarației formulate în fața Curții, în principal, achitarea sa, în temeiul art.16 alin.1 lit.c din Codul de procedură penală, susținând că nu există probe din care să rezulte cu certitudine ar fi săvârșit infracțiunea ce constituie obiectul judecății și, în subsidiar, reducerea pedepsei până la limita minimă de 1 an închisoare.
Cu ocazia audierii de către instanța de apel, inculpatul a afirmat că recunoaște săvârșirea faptei de care este acuzat, precizând că el este cel care a sustras geanta persoanei vătămate, dar a pretins că nu există probe care să-i dovedească vinovăția, deoarece martora nu a văzut momentul sustragerii acelui bun, iar organele de poliție nu au realizat o reconstituire la locul faptei.
În apel, nu au fost solicitate și administrate probe noi.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivele invocate de inculpat, precum și din oficiu, potrivit art.417 alin.2 din Codul de procedură penală, sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, Curtea constată că apelul cu judecarea căruia a fost sesizată este nefondat, pentru considerentele care se vor arăta în cele ce urmează:
1. Contrar susținerii inculpatului, Curtea reține că probatoriul cauzei dovedește, mai presus de orice îndoială rezonabilă, că acesta a săvârșit fapta ce constituie obiectul judecății, a cărei încadrare juridică, în infracțiunea de furt calificat, în stare de recidivă postexecutorie, prevăzută de art.228 alin.1 - art.229 alin.1 lit.b cu aplic. art.41 alin.1 din Codul penal, a fost în mod legal stabilită de prima instanță, astfel că soluția de condamnare a acestuia este legală și temeinică, fiind pronunțată de către instanța respectivă cu respectarea dispozițiilor art.396 alin.2 din Codul de procedură penală.
De altfel, inculpatul însuși a recunoscut comiterea acelei fapte, atât în faza de urmărire penală (filele 8-9 și 12-13, d.u.p.), cât și în cursul judecății în primă instanță, când a optat pentru procedura simplificată de judecată (filele 26-27, d.f.), dar și în declarația dată în fața instanței de apel la termenul de astăzi (fila 13, d.a.).
Declarațiile constante, de recunoaștere, ale inculpatului nu sunt singulare în ansamblul materialului probator, ci se adaugă unor mijloace de probă pertinente și convingătoare, ce îl indică, în afara oricărui dubiu, drept autor al faptei deduse judecății.
Astfel, inculpatul a fost observat de către un martor ocular, N. Ilenuța, în timp ce se uita insistent la geanta persoanei vătămate, fiind recunoscut apoi de către acel martor, din fotografie (filele 27-28 și 30, d.u.p.).
De asemenea, persoana vătămată B. C. l-a indicat pe inculpat ca fiind acela care i-a sustras geanta, profitând de neatenția sa, în timp ce se afla la un ghișeu din Gara de Nord, pentru a-și procura un bilet de călătorie cu trenul (filele 14 și 16-19, d.u.p.).
Totodată, organele de poliție, sesizate imediat după consumarea faptei, l-au depistat pe inculpat, înainte ca el să părăsească zona gării, astfel cum intenționa și au găsit asupra lui geanta sustrasă din posesia persoanei vătămate, care a fost restituită acesteia, împreună cu bunurile personale aflate în ea (filele 21-22 și 26, d.u.p.).
Găsirea genții aparținând persoanei vătămate asupra inculpatului, precum și recunoașterea de către acesta, la momentul respectiv, a obținerii acelui bun prin sustragere au fost confirmate de martorul asistent D. D. (filele 31-32, d.u.p.).
Împrejurarea neefectuării unei reconstituiri a faptei, invocată de apărare, este nerelevantă, întrucât acest procedeu probatoriu nu era necesar, în condițiile în care mijloacele de probă obținute sunt suficiente pentru a dovedi, cu certitudine, săvârșirea acelei fapte de către inculpat.
În consecință, Curtea constată nefondată cererea inculpatului, de a se dispune achitarea sa, în temeiul art.16 alin.1 lit.c din Codul de procedură penală.
2. Contrar susținerii apărării, Curtea reține că nu se justifică reducerea pedepsei aplicate de prima instanță, care este legală și just individualizată, în raport cu toate criteriile prevăzute în art.74 alin.1 din Codul penal.
În acest sens, Curtea observă, în prealabil, că pedeapsa respectivă (1 an și 6 luni închisoare) este apropiată de limita specială minimă (1 an închisoare), stabilită conform art.79 alin.3 din Codul penal rap. la art.396 alin.10 din Codul de procedură penală și la art.43 alin.5 din Codul penal.
De asemenea, Curtea constată că acea pedeapsă este proporțională cu gravitatea infracțiunii (comisă pe timp de noapte, într-un spațiu public aglomerat, asupra unei femei, profitând de neatenția acesteia) și reflectă în mod adecvat periculozitatea socială a inculpatului, care, potrivit fișei de cazier judiciar (filele 31-34, d.f.), a suferit anterior numeroase condamnări definitive pentru infracțiuni contra patrimoniului (furt calificat, dar și tâlhărie), săvârșind infracțiunea dedusă judecății după mai puțin de 6 luni de la eliberarea sa din executarea unei pedepse privative de libertate. Mai mult, astfel cum deja s-a evidențiat, după ce, ulterior sesizării instanței de apel, inculpatul a fost eliberat, la termen, în data de 22 iulie 2015, din executarea unei alte asemenea pedepse, acesta a fost arestat preventiv, peste numai 15 zile, pentru comiterea unei alte infracțiuni, astfel că șansele de corijare a comportamentului său antisocial, în absența unei pedepse suficient de severe, sunt minime.
3. Contrar susținerii inculpatului, Curtea constată că, în speță, prima instanță nu putea dispune deducerea perioadei executate de acesta în baza Sentinței penale nr.168/2015 a Judecătoriei Sectorului 1 București, deoarece, la data dezbaterilor din prezenta cauză (19 mai 2015), sentința respectivă nu rămăsese încă definitivă, astfel că nu era în mod legal posibilă contopirea pedepselor stabilite pentru infracțiuni concurente.
Inculpatul are deschisă, însă, potrivit art.585 din Codul de procedură penală, calea unei cereri separate de contopire a pedepselor, ocazie cu care se va dispune și asupra deducerii din pedeapsa rezultantă a perioadelor executate de acesta în regim privativ de libertate.
Față de considerentele anterior expuse și întrucât, nici din oficiu, nu se constată motive de reformare a vreunei dispoziții din sentința penală atacată, care este legală și temeinică sub toate aspectele, Curtea, în temeiul art.421 pct.1 lit.b din Codul de procedură penală, va respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul P. M., constatând că acesta este arestat preventiv în altă cauză.
Potrivit art.275 alin.2 din Codul de procedură penală, inculpatul apelant, aflat în culpă procesuală, va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, urmând ca onorariul avocatului din oficiu, desemnat să asigure asistența juridică obligatorie a acestuia, să fie acoperit din sumele avansate din fondul Ministerului Justiției, conform art.272 alin.1, 2 din același cod.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
În temeiul art.421 pct.1 lit.b din Codul de procedură penală, respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul P. M. împotriva Sentinței penale nr.351 din data de 29 mai 2015, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în Dosarul nr._ .
Constată că inculpatul este arestat preventiv în altă cauză.
În temeiul art.275 alin.2 din Codul de procedură penală, obligă pe apelantul inculpat la plata către stat a sumei de 400 lei, reprezentând cheltuieli judiciare.
În temeiul art.272 alin.1, 2 din Codul de procedură penală, onorariul avocatului din oficiu, în cuantum de 260 lei, se acoperă din sumele avansate din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 07 septembrie 2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
O. R.-N. C.-V. G.
GREFIER,
D. S.
Red.jud.C.V.G. / Th.red.jud.C.V.G./gref.V.M.C.
Ex.2 / 07 octombrie 2015
Judecătoria Sectorului 1 București - jud.M.I.J.
| ← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 140/2015.... | Înşelăciunea (art.244 NCP). Decizia nr. 1206/2015. Curtea de... → |
|---|
