Infracţiuni de corupţie. Legea nr. 78/2000. Decizia nr. 496/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Analizând actele și lucrările dosarului, atât pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, cât și a celor administrate pe parcursul judecății, instanța de fond a apreciat că situația de fapt reținută în rechizitoriu este confirmată de materialul probator administrat.

Astfel, s-a reținut că inculpații au fondat în luna septembrie 2007 Asociația Crescătorilor de animale „Bocaov 2007 Grădiștea”, aceasta având 37 de membrii și fiind înscrisă în Registrul Asociațiilor și Fundațiilor de la Judecătoria Călărași pe data de 26.09.2007.

Pe data de 25.06.2007, inculpatul A. D. a formulat la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură o cerere de plată pentru schemele de sprijin pe suprafață pentru anul 2007 în privința pășunii situată pe raza comunei Grădiștea. În sprijinul acestei cereri, inculpatul a atestat în mod nereal dreptul de folosință al Asociației „Bocaov 2007 Grădiștea” asupra respectivei pășuni, așa cum rezultă din înscrisurile atașate la filele 3-51 vol. III dosar urmărire penală, deși la acel moment respectiva asociație nici nu era încă înființată în mod legal, acest lucru întâmplându-se abia pe data de 26.09.2007, așa cum s-a arătat anterior.

Cererea de plată a fost semnată de către inculpatul A. D., care, astfel, și-a însușit conținutul acesteia, deși cunoștea că nu exprimă o situație de fapt reală, Asociația „Bocaov 2007” nedeținând niciun act care să ateste folosința legală a pășunii comunale. De asemenea, inculpatul A. D. a depus o împuternicire de la Asociația „Bocaov 2007 Grădiștea” semnată de către inculpatul B. A., în calitate de președinte al asociației, prin care inculpatul A. D. era împuternicit să reprezinte asociația în relația cu APIA.

În baza acestei cereri, APIA – Centrul Județean Călărași a acordat în cadrul schemelor de sprijin de suprafață suma de_,13 de lei, sumă ce provenea din fonduri europene nerambursabile – suma de_,98 lei – și din bugetul național – suma de_,15 lei. Plata acestei sume s-a realizat pe data de 10.06.2008, în contul inculpatului A. D., deschis la B.R.D. – Sucursala Călărași, așa cum rezultă din înscrisul atașat la fila 179 vol. II dosar de urmărire penală.

Pe data de 16.04.2008, inculpatul A. D. a formulat în numele asociației „Bocaov 2007 Grădiștea” o cerere de plată pentru schemele de sprijin pe suprafață pentru anul 2008, atestând, din nou în mod nereal dreptul de folosință al acestei asociații asupra pășunii comunale situată pe raza comunei Grăiștea. Sub acest aspect, deși la momentul formulării acestei cereri, Asociația „Bocaov 2007 Grădiștea” era legal constituită, nu avea un drept legal de folosință asupra pășunii comunale, aspect cunoscut de către inculpat, și care, rezultă din adresa nr. 113/25.07.2011, emisă de către Consiliul Local Grădiștea, din care reiese că în perioada 2007-2009 nu au fost atribuite spre folosință pășunile comunale niciunui crescător de animale, și nici Asociației „Bocaov 2007 Grădiștea” (filele 29-49 vol. II dosar de urmărire penală).

În baza acestei cereri, APIA – Centrul Județean Călărași a acordat inculpatului A. D. suma de_,01 lei, în cadrul schemelor de sprijin de suprafață – Campania 2008, sumă provenită din fonduri europene nerambursabile, așa cum rezultă din înscrisurile atașate la filele 128-129 din vol. II dosar de urmărire penală. Plata acestei sume s-a realizat pe data de 12.06.2009, în contul inculpatului A. D., deschis la B.R.D. – Sucursala Călărași, fiind transferată apoi, în data de 23.06.2009, în contul Asociației „Bocaov 2007 Grădiștea”.

Pe data de 28.03.2009, inculpatul B. A., primar la Comunei Grădiștea, a formulat la APIA, o cerere de plată în numele Asociației Crescătorilor de Animale „Bocaov 2007 Grădiștea” pentru schemele de sprijin pe suprafață aferente anului 2009, atestând, la rândul său, în mod nereal, dreptul de folosință al respectivei asociații asupra pășunii comunale, deși nici la momentul formulării acestei cereri, Asociația „Bocaov 2007 Grădiștea” nu avea un astfel de drept, așa cum rezultă din adresa Consiliului Local Grădiștea, menționată anterior, aspect cunoscut de către inculpat, în calitatea sa de primar al respectivei localități și de președinte al sus-numitei asociații.

În susținerea cererii, inculpatul a depus un certificat de înregistrare fiscală privind Asociația „Bocaov 2007 Grădiștea”, precum și un proces-verbal de punere în posesie a Consiliului Local Grădiștea asupra pășunii comunale din 12.11.2007, proces-verbal semnat doar de către inculpat, în calitate de primar, nu și de reprezentanții Consiliului Local. Niciunul dintre aceste acte nu valorau însă titlu de proprietate și nu atestau vreo altă situație juridică pe baza căreia Asociația „Bocaov 2007 Grădiștea” să aibă vreun drept de folosință asupra pășunii comunale.

În baza acestei cereri, APIA – Centrul Județean Călărași a acordat, pe data de 25.11.2009 suma de_,75 lei, ca plată în avans, iar pe data de 02.06.2010, suma de_,74, ca tranșă finală. Din suma totală de_,49, suma de_,63 lei a provenit din fonduri europene nerambursabile, iar suma de_,86 lei din bugetul național, așa cum rezultă din filele 236-237 și 430 din vol. II dosar de urmărire penală.

Plata acestor sume s-a realizat în datele de 30.11.2009 și 14.06.2010, în contul Asociației „Bocaov 2007 Grădiștea”, deschis la B.C.R. – Sucursala Călărași.

În ceea ce privește destinația sumelor de bani obținute în urma acestor cereri de plată adresate APIA, din înscrisurile administrate în cursul urmăririi penale rezultă că doar o parte din acești bani au fost folosiți pentru întreținerea efectivă a pășunilor, mai exact s-au realizat plăți pentru servicii sanitar-veterinare și pentru deparazitarea animalelor, în cuantum de 8967,27 lei, plăți către organizațiile udătorilor de apă din Călărași, în sumă de_ de lei, plăți către o societate comercială pentru realizarea unui bazin de îmbăiere, jgheaburi adăpare și puțuri de apă în sumă de 30.000 de lei, plăți pentru achiziția de semințe agricole, în sumă de 10.000 de lei, plăți pentru servicii de arat și discuit, în sumă de 6300 de lei, plăți pentru prestarea de servicii privind îndepărtarea buruienilor, desecarea lacurilor de băltire, în cuantum de 82.000 de lei, pentru achiziționarea unei motocositoare, în sumă de 11.000 de lei și pentru servicii sanitar-veterinare, în cuantum de 3500 de lei.

Totalul sumelor folosite, deci, pentru întreținerea efectivă a pășunilor sau în legătură cu aceasta, se ridică la aproximativ de 175.000 de lei, în condițiile în care subvențiile totale acordate de către APIA au fost de_,63 lei, pentru diferență fie neexistând niciun act justificativ, fie banii au fost folosiți în alte scopuri, fără nicio legătură cu întreținerea sau valorificarea pășunii comunale.

Sub acest aspect, faptul că inculpații au folosit o parte din sumele primite ca subvenție pentru sau în legătură cu întreținerea pășunii comunale nu are relevanță sub aspectul răspunderii lor penale, în sensul exonerării de răspundere penală, ca urmare a lipsei vinovăției, ca element constitutiv al infracțiunilor de care sunt acuzați, cât timp inclusiv aceste sume au fost obținute în mod nelegal, prin prezentarea ca adevărată a unei situații juridice despre care inculpații aveau cunoștință că nu este reală, inculpații acționând cu intenție, cel puțin indirectă, calificată prin scop, și anume acela al obținerii sumelor de bani acordate cu titlu de subvenție.

De aceea, s-a precizat de către judecătorul fondului că faptul că inculpații au folosit o parte din banii obținuți în acest mod pentru întreținerea pășunii comunale nu poate fi avut în vedere de către instanță decât în procesul de individualizare a pedepsei și a modalității de executare a acesteia.

În aceeași ordine de idei, s-a observat că întreaga apărare a inculpaților s-a axat pe ideea că nu au acționat cu vinovăția cerută de lege, scopul lor fiind acela de a accesa subvențiile respective în interesul comunității, singura modalitate concretă găsită în acest sens fiind înființarea unei asociații a crescătorilor de animale.

În sprijinul acestei apărări, inculpații au invocat o adresă a Instituției Prefectului – județului Călărași, din data de 04.05.2007, prin care se aducea la cunoștință primarilor comunelor de pe raza județului posibilitatea obținerii subvențiilor APIA de către crescătorii de animale individuali sau de către asociațiile crescătorilor de animale în ceea ce privește pășunile comunale. Această adresă avea la bază o adresă a Ministerului A. și Dezvoltării Rurale prin care se încurajau autoritățile locale să declare pășunile comunale, în vederea obținerii subvențiilor APIA.

Instanța de fond a apreciat însă că această apărare nu poate fi primită, întrucât doar faptul înființării unei asociații a crescătorilor de animale nu putea conduce prin el însuși la obținerea respectivelor subvenții, ci era necesară întrunirea tuturor condițiilor de acordare a acestor subvenții, în sensul că asociația înființată în acest scop trebuia să aibă drept de folosință al pășunii comunale, drept derivat dintr-un contract de concesiune sau închiriere și să facă dovada acestui drept, prin prezentarea actelor care îl atestă către instituția în drept să acorde respectivele subvenții.

Această condiție nu a fost îndeplinită de către inculpați, în calitate de reprezentanți ai Asociației „Bocaov 2007 Grădiștea”, aceștia având reprezentarea faptului că respectiva asociație nu era îndrituită să solicite respectivele subvenții, dată fiind calitatea lor și anume aceea de primar – inculpatul B. A. – respectiv de membru al Consiliului Local – inculpatul A. D..

În același context, faptul că în acordarea acestor subvenții poate fi decelată și o culpă a angajaților APIA – Centrul Județean Călărași, constând în analiza superficială a documentelor depuse de către inculpați, în susținerea cererilor de acordare a subvențiilor, nu poate funcționa ca o cauză de înlăturare a răspunderii penale a inculpaților, cât timp aceștia au avut reprezentarea perfectă a faptului că asociația pe care o reprezentau nu întrunea condițiile legale pentru a solicita respectivele subvenții, la momentul formulării cererilor, în pofida acestui fapt acceptând sumele de bani acordate cu acest titlu și încasându-le.

Prin urmare, prima instanță a apreciat că faptele inculpaților B. A. și A. D. de a prezenta APIA – Centrul Județean Călărași în cursul anului 2009 (inculpatul B. A.), respectiv 2007, 2008 (inculpatul A. D.), date inexacte prin care au atestat în mod nereal dreptul de folosință al Asociației „Bocaov 2007 Grădiștea” asupra pășunii comunale din . cunoștință de caracterul nereal al situației juridice prezentate, în scopul de a obține subvențiile acordate de către respectiva instituție, scop care a fost atins, inculpații obținând respectivele subvenții, în numele Asociației „Bocaov 2007 Grădiștea”, au fost probate și întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de înșelăciune și de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, ce are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene.

În ceea ce privește această ultimă infracțiune, prevăzută de art. 18¹ alin. 1 din legea nr. 78/2000, s-a precizat că incidența ei în speța dedusă judecății este dată de faptul că o parte din sumele acordate inculpaților cu titlul de subvenție, și anume_,61 lei, provenea din fonduri nerambursabile pentru agricultură provenite din bugetul general al Comunităților Europene. Tot în privința acestei infracțiuni, s-a mai precizat că legiuitorul a incriminat doar obținerea fondurilor europene cu încălcarea unor condiții, așa cum s-a întâmplat în cazul inculpaților, neavând relevanța dacă fondurile europene astfel obținute au fost sau nu utilizate conform destinației pentru care au fost acordate, utilizarea necorespunzătoare a fondurilor europene fiind incriminată de art. 18² din Legea nr. 78/2000, astfel încât faptul că inculpații au utilizat o parte din banii obținuți pentru întreținerea pășunii comunale nu are relevanță sub aspectul infracțiunii prevăzută de art. 18¹ din Legea nr. 78/2000.

De asemenea, s-a arătat că în ceea ce îl privește pe inculpatul A. D., întrucât în sarcina acestuia au fost reținute două acte materiale, constând în formularea a două cereri pentru acordarea de subvenții, în anul 2007 și în anul 2008, sunt incidente dispozițiile art. 41 alin. 2 C. pen. din 1969, privind caracterul continuat al infracțiunii, inculpatul acționând în baza unei rezoluții infracționale unice, anterioară primului act de executare, unitatea de infracțiune rezultând din modul concret de săvârșire a faptei. Trebuie menționat că dispozițiile art. 41 alin. 2 C. pen. din 1969 sunt incidente doar în cazul infracțiunii prevăzută de art. 18¹ alin. 1 din Legea nr. 78/2000, doar în privința acesteia existând două acte materiale de executare.

Sub aspectul încadrării juridice reținută prin rechizitoriu, la termenul din data de 14.05.2013, avocatul ales al inculpaților a solicitat schimbarea încadrării juridice în sensul reținerii în sarcina inculpaților doar a câte unei infracțiuni de fals în declarații prevăzută de art. 292 C. pen. din 1969, în loc de două infracțiuni în concurs, una de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. 1, 3 din 1969 și una prevăzută de art. 18¹ alin. 1 din Legea nr. 78/2000.

Sub acest aspect, instanța de fond a apreciat ca nefondată cererea formulată de către avocatul ales al inculpaților. Astfel, s-a arătat că nu se poate reține că activitatea infracțională a inculpaților s-a rezumat doar la prezentarea unor date nereale unei instituții din cele prevăzute de art. 145 C. pen. din 1969, în vederea producerii unor consecințe juridice, cât timp aceste consecințe s-au și produs, constând în obținerea pe nedrept a unor sume de bani cu titlul de subvenție, iar inculpații au acționat tocmai în scopul obținerii acestor sume, infracțiunea de înșelăciune fiind una de rezultat și fiind condiționată de pricinuirea unei pagube persoanei vătămate, în timp ce infracțiunea de fals în declarații este una de pericol, incriminarea acestei infracțiuni urmărind să ocrotească relațiile sociale privitoare la buna funcționare a instituțiilor sau unităților la care se referea art. 145 C. pen. din 1969, iar în prezent art. 176 C. pen. De asemenea, infracțiunea prevăzută de art. 18¹ alin. 1 din Legea nr. 78/2000 este una de rezultat, fiind condiționată de obținerea, pe nedrept, de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene, rezultat care s-a și produs.

Pe de altă parte, faptul că inculpații au folosit mijloace frauduloase pentru obținerea subvențiilor, constând în prezentarea în fața funcționarilor aparținând unei instituții publice, în sensul art. 175-176 C. pen., a unor documente care atestau o situație juridică nereală, rezultă din materialul probator administrat în cauză și întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals în declarații, prevăzută de art. 292 C. pen. din 1969, iar în prezent de art. 326 C. pen., sens în care, la termenul din data de 06.05.2014, din oficiu, instanța a pus în discuție schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpaților, prin reținerea, pe lângă infracțiunile pentru care inculpații au fost trimiși în judecată, și a infracțiunii prevăzute de art. 326 C. pen., de fals în declarații, precum și prin reținerea alin. 2 teza finală a art. 244 C. pen., care incriminează în prezent infracțiunea de înșelăciune, acest text precizând că atunci când mijlocul fraudulos folosit pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune constituie prin el însuși infracțiune, se aplică regulile concursului de infracțiuni.

Tot sub aspectul încadrării juridice, s-a mai precizat că, întrucât între momentul comiterii infracțiunilor și cel al judecării definitive a avut loc o succesiune de legi penale, se impune a se analiza care dintre aceste legi este mai favorabilă inculpaților, potrivit principiului legii penale mai favorabile. În acest sens, instanța de fond a apreciat ca fiind mai favorabile inculpaților dispozițiile Codului Penal în vigoare în prezent, atât timp cât în cazul infracțiunilor de înșelăciune, limitele de pedeapsă au fost semnificativ reduse, de la 3 la 15 ani închisoare, pentru varianta prevăzută de art. 215 alin. 1, 2 C. pen. din 1969, la 1 până la 5 ani închisoare, pentru infracțiunea prevăzută în prezent de art. 244 alin. 1, 2 C. pen. Aceeași situație este incidentă și în cazul infracțiunii incriminată de art. 18¹ alin. 1 din Legea nr. 78/2000, la momentul comiterii faptei limitele de pedeapsă fiind cuprinse între 3 și 15 ani închisoare, pentru ca în prezent aceste limite să fie cuprinse între 2 și 7 ani închisoare.

Întrucât inculpații au săvârșit cele trei infracțiuni analizate anterior mai înainte de a fi condamnați definitiv pentru vreuna dintre ele, în cauză sunt incidente dispozițiile legale privind concursul de infracțiuni, instanța de fond stabilind pentru fiecare infracțiune aflată în concurs câte o pedeapsă, și apoi aplicând o pedeapsă unică, rezultantă, raportată la întregul ansamblu infracțional. Sub acest aspect, prima instanță a constatat că dispozițiile art. 33 lit. a – art. 34 lit. b C. pen. din 1969 sunt mai favorabile inculpaților, aceste dispoziții consacrând sistemului cumulului juridic al pedepselor, cu posibilitatea adăugării unui spor, în timp ce dispozițiile art. 38-39 C. pen. în vigoare consacră un sistem mixt impunând obligația adăugării unui spor reprezentând 1/3 din totalul celorlalte pedepse, spor ce se adaugă obligatoriu pedepsei cele mai mari stabilite.

Relativ la individualizarea pedepselor ce au fost stabilite, prima instanță a avut în vedere, în privința ambilor inculpați, criteriile generale de individualizare, sens în care a luat în considerare, pe de o parte, prejudiciul destul de însemnat provocat prin săvârșirea infracțiunilor și faptul că inculpații s-au folosit de funcțiile pe care le dețineau pentru a săvârși infracțiunile, iar pe de altă parte, faptul că inculpații au folosit o parte din banii obținuți prin săvârșirea infracțiunilor în interesul comunității pe care o reprezentau, așa cum s-a menționat anterior, din actele contabile administrate în cursul urmăririi penale rezultând că aproximativ_ de lei au fost folosiți pentru întreținerea și efectuarea de diferite lucrări în privința pășunii comunale. Deși această împrejurare nu este de natură să înlăture caracterul penal al faptelor puse în sarcina inculpaților, pentru motivele anterior expuse, este un element care poate fi valorificat în procesul de individualizare a pedepselor, la care se adaugă și împrejurarea că inculpații se află la primul contact cu legea penală, așa cum rezultă din fișele lor de cazier judiciar, ceea de denotă, în opinia instanței, un potențial infracțional scăzut al inculpaților.

Ținând cont de toate aceste elemente, instanța de fond a apreciat că se impune stabilirea unor pedepse orientate către minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunile săvârșite de către inculpați, dar superioare acestui minim, și anume a câte unei pedepse de 3 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 18¹ alin. 1 din Legea nr. 78/2000, a câte unei pedepse de 2 ani închisoare pentru infracțiunea de înșelăciune și a câte unei pedepse de 6 luni închisoare pentru infracțiunea de fals în declarații, în cazul ambilor inculpați.

În ceea ce privește individualizarea executării pedepselor rezultante, prima instanță a apreciat, în cazul ambilor inculpați, că nu se impune executarea pedepsei în regim de detenție, ci, față de împrejurările expuse cu prilejul individualizării pedepselor, este suficientă aplicarea unor pedepse cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, simplul contact cu rigorile legii penale și cu organele judiciare, precum și măsurile de supraveghere și interdicțiile ce vor fi impuse inculpaților, constituind un avertisment suficient pentru aceștia în sensul de a-și corja pe viitor comportamentul și de a nu mai intra în conflict cu legea penală, fără ca pentru atingerea scopului preventiv și educativ al pedepsei, prin raportare la persoana inculpaților, să fie necesară executarea pedepsei în regim de detenție.

Ca un ultim aspect legat de latura penală a cauzei, s-a precizat că în cauză se impune aplicarea față de inculpați și a pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b, g C. pen., adică dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-au folosit pentru săvârșirea infracțiunilor, în cazul infracțiunii prevăzute de art. 18¹ alin. 1 din Legea nr. 78/2000, prevăzându-se, de altfel, obligativitatea interzicerii unor drepturi. Sub acest aspect, instanța de fond a apreciat că săvârșirea de către inculpați a infracțiunilor pentru care au fost condamnați determină, dată fiind calitatea pe care o aveau la data comiterii faptelor, aceea de primar, respectiv de consilier local, o nedemnitate pentru exercitarea drepturilor enumerate anterior, față de împrejurările cauzei instanța apreciind că se impune interzicerea acestor drepturi pe perioada maximă prevăzută de art. 66 alin. 1 C. pen. și anume 5 ani de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, potrivit art. 68 alin. 1 lit. b C. pen.

Referitor la latura civilă a cauzei, Agenția pentru Plăți și Intervenție în Agricultură s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de_,63 lei, reprezentând contravaloarea subvențiilor acordate celor doi inculpați, în calitate de reprezentanți ai Asociației „Bocaov 2007 Grădiștea”, din care cu_,14 lei în privința inculpatului A. D. și_,49 lei în privința inculpatului B. A..

Sub acest aspect, instanța de fond a apreciat că prejudiciul pretins de către partea civilă este cert și determinat atât sub aspectul întinderii, cât și sub aspectul existenței, rezultând din înscrisurile administrate în cursul urmăririi penale și chiar din poziția procesuală a inculpaților, care nu au negat niciodată cuantumul sumelor primite ca subvenții, susținând doar că aceste sume nu au fost folosite în interes personal, ci în interesul comunității, mai exact pentru întreținerea pășunii comunale. Relativ la această susținere, așa cum s-a arătat cu prilejul analizei laturii penale a cauzei, din documentele contabile ale Asociației „Bocaov 2007 Grădiștea” rezultă că, din subvențiile încasate, aproximativ_ de lei au fost folosiți pentru întreținerea pășunii, restul de bani fiind fie cheltuiți pentru activități care nu aveau o legătură cu obiectul de activitate al asociației, fie neexistând niciun document justificativ privind modul în care au fost cheltuiți.

Instanța de fond a apreciat că în cauză sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale a inculpaților nu doar în privința sumelor de bani pentru care nu există documente justificative sau care au fost folosite pentru alte scopuri decât cele legate de obiectul de activitate al asociației, ci și pentru sumele folosite pentru întreținerea pășunii comunale sau în legătură cu aceasta, cât timp aceste sume au fost obținute nelegal, asociația reprezentată de către cei doi inculpați neîntrunind, așa cum s-a arătat anterior, cerințele legale pentru accesarea respectivelor subvenții, cât timp nu a avut un drept de folosință a pășunii comunale.

De aceea, prima instanță a apreciat ca întemeiată acțiunea civilă formulată de către partea civilă A.P.I.A., obligându-i pe inculpați la repararea prejudiciului cauzat acesteia.

De asemenea, în vederea asigurării executării de către inculpați a obligațiilor civile și pentru repararea prejudiciului cauzat, instanța de fond a apreciat că se impune menținerea măsurilor asigurătorii instituite asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpaților, prin ordonanța nr. 134/P/2010 din data de 31.01.2012 a Direcției Naționale Anticorupție.

Având în vedere aceste considerente, prima instanță a pronunțat soluția menționată anterior.

Împotriva acestei sentințe au declarat apeluri P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție, apelanții-inculpați B. A. și A. D., și apelanta-parte civilă M. A. și Dezvoltării Rurale – Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură.

P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție, a solicitat admiterea apelului, desființarea în parte, în latură penală a sentinței atacate și rejudecând pe fond aplicarea globală a legii penale noi ca fiind legea penală mai favorabilă inculpaților, potrivit celor stabilite de Curtea Constituțională prin decizia nr. 265/2014, reindividualizarea pedepselor aplicate, în sensul majorării acestora, schimbarea modalității de executare a pedepsei rezultante, în sensul de a se dispune executarea în regim privativ de libertate, precum și aplicarea pedepselor accesorii corelative celor complementare deja aplicate la fond, cu precizarea pentru disp. art. 66 lit. g NCP a calității în exercitarea căreia inculpații au săvârșit faptele.

Apelanții-inculpați B. A. și A. D., au solicitat admiterea apelurilor, desființarea în parte, a sentinței atacate și rejudecând pe fond schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care au fost condamnați în trei infracțiuni de fals în declarații pentru inculpatul A. D. și două astfel de infracțiuni pentru inculpatul B. A., precum și aplicarea globală a legii penale vechi ca fiind legea penală mai favorabilă cu menținerea modalității de executare stabilită de prima instanță, dacă se va ajunge la concluzia că inculpații sunt vinovați.

În apărare inculpații au susținut că în această speță nu se poate vorbi de o fraudă a fondurilor europene pentru agricultură, având în vedere că din 2007 nu a fost limpede cum anume se accesau aceste fonduri, cu atât mai mult în cazul pășunilor, care erau în folosința tuturor cetățenilor din comună, apreciind că încă din 2007 exista dreptul comunei – entitate de drept public - să dobândească aceste subvenții, care să servească nu neapărat lucrărilor în strânsă legătură cu pășunea, neexistând pentru o astfel de subvenție o afectațiune specială, în cauză fiind vorba de o acțiune a primarului de a nu lăsa ca aceste fonduri să fie pierdute, fiind stinse anumite datorii istorice ale localității.

Au învederat că, în mod greșit instanța fondului a respins solicitarea apărării de a schimba încadrarea juridică din infracțiunile de corupție, înșelăciune și fals, în doar 2 infracțiuni de fals în declarații cu diverse modalități de participație pentru inculpatul B. și 3 infracțiuni de fals în declarații pentru inculpatul A..

Apelanta-parte civilă M. A. și Dezvoltării Rurale – Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, a solicitat admiterea apelului, desființarea în parte, în latură civilă a sentinței atacate și rejudecând pe fond, obligarea inculpaților și la plata dobânzilor și a penalităților de întârziere aferente sumei cu care s-a constituit parte civilă în cauză.

Examinand sentința atacata, pe baza actelor si lucrărilor dosarului, a criticilor formulate, precum si conform art. 417 și urm. NCPP, Curtea constata urmatoarele:

În ceea ce privește apelul declarat de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție, Curtea reține următoarele:

Referitor la motivul de apel vizând identificarea și aplicarea globală a legii penale mai favorabile, care în opinia parchetului este legea nouă, Curtea constată că raportat la posibilitățile concrete de individualizare judiciară a pedepselor, la circumstanțele atenuante judiciare prevăzute de vechiul cod penal și care nu se mai regăsesc în noul cod penal, la efectele acestora, la modalitățile de individualizare judiciară a executării pedepsei, dar și la tratamentul sancționator al concursului de infracțiuni și la condițiile prevăzute de legea veche pentru reținerea formei continuate a unora dintre infracțiunile pentru care inculpații au fost trimiși în judecată, formă continuată care potrivit noului cod penal este condiționată de unicitatea subiectului pasiv al infracțiunii, în caz contrar, fiind vorba de un concurs de infracțiuni sancționat mult mai aspru în noul cod penal, reținând totodată și disp. art. 12 al. 1 și disp. art. 16 al. 2 din Legea nr. 187/2012, Curtea consideră că legea penală mai favorabilă pentru ambii inculpații, este legea vechea.

De altfel, ambii inculpați au opinat în același sens, iar parchetul a considerat în sens contrar raportându-se la un singur criteriu de apreciere în acest sens, respectiv pedepsele pentru infracțiunile reținute în sarcina inculpaților, ale căror limite sunt reduse în noul cod penal.

Este adevărat că acesta reprezintă un criteriu ce trebuie avut în vedere la stabilirea legii penale mai favorabile aplicabile în cauză, dar nu constituie singurul și nici principalul criteriu ce trebuie reținut, având în vedere așa cum s-a precizat anterior că pentru ambii inculații sunt incidente dispozițiile legale privitoare la concursul de infracțiuni, net favorabile potrivit vechiului cod penal, iar pentru inculpatul A. D. a fost reținută o infracțiune în formă continuată, dispoziții care în mod asemănător îi sunt mai favorabile conform vechiului cod penal.

Așadar, făcând aplicarea disp. art. 5 NCP, astfel cum a fost interpretat prin decizia Curții Constituționale nr. 265/06.05.2014, publicată în Monitorul Oficial nr.372/20.05.2014, Curtea constată că în cauză, legea penală mai favorabilă pentru apelanții-inculpați este legea veche.

Sub acest aspect se cuvine precizat că la data pronunțării sentinței apelate, decizia Curții Constituționale menționată anterior nu fusese publicată în Monitorul Oficial, astfel încât nu era obligatorie, judecătorului fondului neavând nici o culpă în aplicarea legii penale mai favorabile pe instituții și nu în mod global.

În consecință, Curtea va admite apelul parchetului în sensul solicitat.

În ceea ce privește motivul de apel vizând necesitatea aplicării pedepselor accesorii, Curtea având în vedere concluzia de mai sus referitoare la legea penală mai favorabilă, va face aplicarea disp. art. 12 al. 1 din legea nr. 187/2012 atât cu privire la pedepsele accesorii, cât și cu privire la pedepsele complementare, neapreciind necesară precizarea funcției, a profesiei sau a activității a căror ocupare și exercitare se vor interzice în baza art. 64 al. 1 lit. c VCP, ca pedeapsă complementară, așa cum a solicitata parchetul, aceste aspecte rezultând foarte clar din considerentele sentinței atacate.

Referitor la modalitatea de individualizare a cuantumurilor pedepselor aplicate și a modalității de executare a pedepsei rezultante, Curtea apreciază că nu se impune o majorare a acestor pedepse, cu o singură excepție, vizând infracțiunea de înșelăciune al cărei cuantum de 2 ani închisoare nu se încadrează în limitele prev. de art. 215 al. 1, 3 VCP, motiv pentru care se impune majorarea acestui cuantum, la 3 ani închisoare, limita minimă prevăzută de legea veche identificată ca fiind lege penală mai favorabilă.

Astfel, având în vedere criteriile de individualizare prev. de art. 72 VCP, Curtea consideră că judecătorul fondului a procedat la o corectă stabilire a cuantumului fiecăreia dintre pedepsele aplicate inculpaților, raportat atât la împrejurările comiterii faptelor, periculozitatea acestora, urmările produse, perioada infracțională, participația penală, numărul actelor materiale, cât și la circumstanțele personale ale fiecărui inculpat favorabile acestora.

Pentru aceleași considerente, Curtea apreciază că și modalitatea de executare a pedepsei rezultante este aptă să determine atingerea scopului prev. de art. 52 VCP, neimpunându-se ca inculpații să execute pedepsele ce le-au fost aplicate, în regim privativ de libertate.

D. urmare, acest motiv de apel al parchetului va fi cenzurat ca nefondat.

În ceea ce privește apelul declarat de apelanta-parte civilă M. A. și Dezvoltării Rurale – Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, Curtea îl apreciază ca fiind fondat.

Astfel, din cuprinsul cererii de constituire de parte civilă aflată la filele 46-49 vol. 1 d.u.p., rezultă că la sumele cu care apelanta s-a constituit parte civilă împotriva fiecăruia din cei doi inculpați au fost solicitate atât dobânzi, cât și penalități de întârziere calculate până la data plății efective, fără însă a se preciza data de când încep să curgă aceste dobânzi și penalități.

Deși instanța de fond a admis integral acțiunea civilă nu a acordat aceste dobânzi și penalități și nici nu a arătat în considerentele sentinței pronunțate pentru ce motive a apreciat că nu se impune obligarea inculpaților și la plata acestor sume de bani.

În aceste condiții, considerând că judecătorul fondului din omisiune nu a dispus obligarea inculpaților și la plata de dobânzi și penalități, așa cum se ceruse de către partea civilă, Curtea admițând apelul părții civile va dispune în sensul solicitat, raportat la disp. art. 12 ind. 1 al. 1 din OUG nr. 125/2006.

În ceea ce privește momentul de la care se va proceda la calcularea acestor sume, Curtea va da eficiență principiului disponibilității care guvernează acțiunea civilă și în consecință va dispune așa cum a solicitat apelanta-parte civilă prin motivele de apel, ca aceste accesorii să fie datorate de la data constituirii de parte civilă, până la plata efectivă, respectiv începând cu data de 10.01.2012.

Referitor la apelurile declarate de cei doi inculpați, Curtea remarcă că aceștia au invocat în apărare aceleași motive cu cele învederate în fața judecătorului fondului, în sensul că nu au intenționat să comită infracțiunea prev. de art. 18 ind. 1 al. 1 din Legea nr. 78/2000, că nu li se pot imputa decât eventual mai multe infracțiunii de fals în declarații și că nu au folosit în interes propriu banii obținuți prin accesarea de fonduri europene nerambursabile.

Astfel, așa cum a apreciat și prima instanță, Curtea opinează că atâta timp cât inculpații au atestat, în mod nereal, că asociația pe care au înființat-o are un drept de folosință asupra pășunii comunale, deși în realitate nu avea un astfel de drept, așa cum rezultă din adresa Consiliului Local Grădiștea, aspect cunoscut de către ambii inculpați, obținând în acest fel pe nedrept mai multe sume de bani cu titlul de subvenție nerambursabilă, din banii astfel obținuți numai o parte fiind folosiți pentru întreținerea efectivă a pășunii respective, este perfect legală și temeinică încadrarea juridică stabilită de instanța de fond.

Inculpații, în calitate de reprezentanți ai Asociației „Bocaov 2007 Grădiștea”, au avut reprezentarea faptului că asociația nu era îndrituită să solicite respectivele subvenții, dată fiind calitatea lor și anume aceea de primar – inculpatul B. A. – respectiv de membru al Consiliului Local – inculpatul A. D., în condițiile în care era necesară întrunirea tuturor condițiilor de acordare a acestor subvenții, în sensul că asociația înființată în acest scop trebuia să aibă drept de folosință al pășunii comunale, inexistente în speță, iar în pofida acestui fapt au acceptat sumele de bani acordate cu acest titlu și le-au încasat.

În ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art. 18¹ alin. 1 din Legea nr. 78/2000, Curtea observă ca și judecătorul fondului că legiuitorul a incriminat doar obținerea fondurilor europene cu încălcarea unor condiții, așa cum s-a întâmplat în cazul inculpaților, neavând relevanța dacă fondurile europene astfel obținute au fost sau nu utilizate conform destinației pentru care au fost acordate, utilizarea necorespunzătoare a fondurilor europene fiind incriminată de art. 18² din Legea nr. 78/2000, astfel încât faptul că inculpații au utilizat o parte din banii obținuți pentru întreținerea pășunii comunale nu are relevanță sub aspectul infracțiunii prevăzută de art. 18¹ din Legea nr. 78/2000.

Sub aspectul încadrării juridice reținută de instanța de fond, Curtea apreciază ca nefondată cererea formulată de către avocatul ales al inculpaților, de schimbare a acestei încadrări juridice întrucât activitatea infracțională a inculpaților nu s-a rezumat doar la prezentarea unor date nereale unei instituții din cele prevăzute de art. 145 VCP, în vederea producerii unor consecințe juridice, cât timp aceste consecințe s-au și produs, constând în obținerea pe nedrept a unor sume de bani cu titlul de subvenție, iar inculpații au acționat tocmai în scopul obținerii acestor sume.

D. urmare reținerea în concurs atât a infracțiunii de înșelăciune care este o infracțiune de rezultat, condiționată de pricinuirea unei pagube persoanei vătămate, cât și a infracțiunii de fals în declarații care este o infracțiune de pericol, precum și a infracțiunii prevăzută de art. 18¹ alin. 1 din Legea nr. 78/2000 infracțiune de rezultat, condiționată de obținerea, pe nedrept, de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene, rezultat care s-a și produs, este pe deplin justificată, având în vedere că falsul în declarații reprezintă mijlocul fraudulos de săvârșire a infracțiunii de înșelăciune, care la rândul ei reprezintă infracțiunea mijloc pentru săvârșirea infracțiunii scop, constând în obținerea pe nedrept, de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene.

În aceste condiții, Curtea va respinge ca nefondate apelurile declarate de cei doi inculpați, cu precizarea în ceea ce privește aplicarea legii penale mai favorabile, individualizarea pedepselor și modalitatea de executare a pedepsei rezultante că nu se mai impune reluarea considerentelor menționate la momentul analizării apelului declarat de parchet care își păstrează valabilitatea.

Pentru toate aceste considerente, Curtea, în baza art.421 pct. 1 lit. b NCPP va respinge ca nefondate apelurile declarate de apelanții-inculpați B. A. și A. D., împotriva sentinței penale nr. 472/19.05.2014 a Jud. Sector 2 București.

În baza art.421 pct. 2 lit. a NCPP va admite apelurile declarate de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție, și de apelanta-parte civilă M. A. și Dezvoltării Rurale – Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, împotriva sentinței penale nr. 472/19.05.2014 a Jud. Sector 2 București.

Va desființa în parte sentința penală atacată și rejudecând pe fond:

Va face aplicarea disp. art. 5 NCP, astfel cum a fost interpretat prin decizia Curții Constituționale nr. 265/06.05.2014, publicată în Monitorul Oficial nr.372/20.05.2014, și în consecință:

Va constata că în cauză, legea penală mai favorabilă pentru fiecare din cei doi apelanți-inculpați este legea veche și astfel:

Va descontopi pentru fiecare inculpat pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare, în cele trei pedepse componente, respectiv: 3 ani, 2 ani și 6 luni închisoare.

Va reține pentru infracțiunea prev. de art. 18 ind. 1 al. 1 din Legea nr. 78/2000 limitele de pedeapsă prevăzute de textul incriminator în forma în vigoare la data faptelor și menține pedeapsa aplicată fiecărui inculpat pentru această faptă.

Va înlocui pentru fiecare inculpat disp. art. 244 al. 1 și 2 NCP, cu disp. art. 215 al. 1 și 3 VCP.

Va înlocui pentru fiecare inculpat disp. art. 326 NCP cu disp. art. 292 VCP.

Va majora cuantumul pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată fiecărui inculpat pentru infracțiunea de înșelăciune, la 3 ani închisoare și va menține pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată fiecărui inculpat de către prima instanță pentru infracțiunea de fals în declarații.

În baza art. 12 al. 1 din Legea nr. 187/2012, va înlătura aplicarea disp. art. 67 alin. 1 și 2 NCP și a disp. art. 66 alin 1 lit. a, b, g NCP, pentru fiecare inculpat și va face aplicarea disp. art. 65 al. 2 VCP rap. la art. 64 lit. a teza a doua, lit. b și lit. c VCP pe o perioada de 5 ani după executarea pedepsei principale, pentru fiecare inculpat, cu referire la infracțiunea prev. de art. 18 ind. 1 al. 1 din Legea nr. 78/2000.

În baza art. 33 lit.a, art. 34 lit.b, art. 35 al. 1 VCP va contopi pedepsele stabilite prin prezenta decizie și aplică fiecărui inculpat pedeapsa cea mai grea, respectiv 3 (trei) ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a doua, lit. b și lit. c VCP, pe o perioada de 5 ani după executarea pedepsei rezultante.

Pedeapsa complementară se va executa în condițiile prev. de art. 66 VCP.

De asemenea va face aplicarea disp. art. 71-64 lit. a teza a doua, lit. b și lit. c VCP.

Va menține modalitatea de executare a pedepsei rezultante stabilită de prima instanță pentru fiecare inculpat.

Va face aplicarea disp. art. 71 al. 5 VCP pentru fiecare inculpat.

Va obliga fiecare inculpat la plata și a dobânzilor și penalităților de întârziere aferente sumelor stabilite de prima instanță ca reprezentând prejudiciul creat părții civile, de la data constituirii de parte civilă, respectiv 10.01.2012, până la data plății efective.

Restul dispozițiilor sentinței penale apelate, vor fi menținute.

În baza art. 275 al. 3 NCPP cheltuielile judiciare avansate de stat, aferente apelurilor declarate de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție și de apelanta-parte civilă M. A. și Dezvoltării Rurale – Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, vor rămâne în sarcina acestuia.

În baza art. 275 al. 2 și 4 NCPP Curtea va obliga apelanții-inculpați la câte 200 lei, fiecare, cheltuieli judiciare către stat, aferente apelurilor declarate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art.421 pct. 1 lit. b NCPP respinge ca nefondate apelurile declarate de apelanții-inculpați B. A. și A. D., împotriva sentinței penale nr. 472/19.05.2014 a Jud. Sector 2 București.

În baza art.421 pct. 2 lit. a NCPP admite apelurile declarate de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție, și de apelanta-parte civilă M. A. și Dezvoltării Rurale – Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, împotriva sentinței penale nr. 472/19.05.2014 a Jud. Sector 2 București.

Desființează în parte sentința penală atacată și rejudecând pe fond:

Face aplicarea disp. art. 5 NCP, astfel cum a fost interpretat prin decizia Curții Constituționale nr. 265/06.05.2014, publicată în Monitorul Oficial nr.372/20.05.2014, și în consecință:

Constată că în cauză, legea penală mai favorabilă pentru fiecare din cei doi apelanți-inculpați este legea veche și astfel:

Descontopește pentru fiecare inculpat pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare, în cele trei pedepse componente, respectiv: 3 ani, 2 ani și 6 luni închisoare.

Reține pentru infracțiunea prev. de art. 18 ind. 1 al. 1 din Legea nr. 78/2000 limitele de pedeapsă prevăzute de textul incriminator în forma în vigoare la data faptelor și menține pedeapsa aplicată fiecărui inculpat pentru această faptă.

Înlocuiește pentru fiecare inculpat disp. art. 244 al. 1 și 2 NCP, cu disp. art. 215 al. 1 și 3 VCP.

Înlocuiește pentru fiecare inculpat disp. art. 326 NCP cu disp. art. 292 VCP.

Majorează cuantumul pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată fiecărui inculpat pentru infracțiunea de înșelăciune, la 3 ani închisoare și menține pedeapsa de 6 luni închisoare aplicate fiecărui inculpat de către prima instanță pentru infracțiunea de fals în declarații.

În baza art. 12 al. 1 din Legea nr. 187/2012, înlătură aplicarea disp. art. 67 alin. 1 și 2 NCP și a disp. art. 66 alin 1 lit. a, b, g NCP, pentru fiecare inculpat.

Face aplicarea disp. art. 65 al. 2 VCP rap. la art. 64 lit. a teza a doua, lit. b și lit. c VCP pe o perioada de 5 ani după executarea pedepsei principale, pentru fiecare inculpat, cu referire la infracțiunea prev. de art. 18 ind. 1 al. 1 din Legea nr. 78/2000.

În baza art. 33 lit.a, art. 34 lit.b, art. 35 al. 1 VCP contopește pedepsele stabilite prin prezenta decizie și aplică fiecărui inculpat pedeapsa cea mai grea, respectiv 3 (trei) ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a doua, lit. b și lit. c VCP, pe o perioada de 5 ani după executarea pedepsei rezultante.

Pedeapsa complementară se va executa în condițiile prev. de art. 66 VCP.

Face aplicarea disp. art. 71-64 lit. a teza a doua, lit. b și lit. c VCP.

Menține modalitatea de executare a pedepsei rezultante stabilită de prima instanță pentru fiecare inculpat.

Face aplicarea disp. art. 71 al. 5 VCP pentru fiecare inculpat.

Obligă fiecare inculpat la plata și a dobânzilor și penalităților de întârziere aferente sumelor stabilite de prima instanță ca reprezentând prejudiciul creat părții civile, de la data constituirii de parte civilă, respectiv 10.01.2012, până la data plății efective.

Menține restul dispozițiilor sentinței penale apelate.

În baza art. 275 al. 3 NCPP cheltuielile judiciare avansate de stat, aferente apelurilor declarate de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție și de apelanta-parte civilă M. A. și Dezvoltării Rurale – Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, vor rămâne în sarcina acestuia.

În baza art. 275 al. 2 și 4 NCPP obligă apelanții-inculpați la câte 200 lei, fiecare, cheltuieli judiciare către stat, aferente apelurilor declarate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 31.03.2015.

Președinte, Judecător,

P. V. A. C. E. R.

Grefier,

R. D. C.

Red. CER

2 ex. /31.03.2015

Dosar fond nr._ - Jud. Sector 2 București

Jud. fond – B. C.