Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Decizia nr. 246/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 246/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 13-02-2015 în dosarul nr. 1385/98/2013
Dosar nr._
(Număr în format vechi 4766/2014)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr. 246/A
Ședința publică din data de 13.02.2015
Completul constituit din
Președinte: M. C. M.
Judecător: T. A.
Grefier: C. G.
Ministerului Public – P. de pe lângă Curtea de Apel București, a fost reprezentat de procuror N. M..
Pe rol se află soluționarea cauzei penale având ca obiect apelul declarat de inculpatul F. C. împotriva sentinței penale nr. 377 din data de 29.10.2014, pronunțată de Tribunalul Ialomița, în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă apelantul-inculpat F. C. personal și asistat de apărător ales, av. P. R. în baza împuternicirii avocațiale . nr._/2015, fila nr. 30.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, Curtea aduce la cunoștință părților că membrii completului de judecată au vizionat și audiat nemijlocit înregistrările efectuate în prezenta cauză.
Apărătorul ales al apelantul-inculpat F. C. depune la dosar cererea de probe în scris.
Reprezentanta Ministerului Public, având cuvântul solicită respingerea cererii de efectuare a expertizei tehnice ca nefiind utilă, raportat la probatoriul administrat în fața primei instanțe și la procesul verbal încheiat de prima instanță de judecată cu ocazia audierii și vizionării înregistrărilor.
Curtea, după deliberare, în urma vizionării și audierii nemijlocite a înregistrărilor din dosar arată că nu a constatat existența unor neconcordanțe în cele consemnate în procesele verbale de redare.
Cu privire la aspectele invocate, astfel cum au fost consemnate în încheierea de ședință din 30.01.2015, vizând existența unei distanțe destul de mare între inculpat și denunțător, arată că acestea se confirmă conform înregistrărilor, dar nu prezintă relevanță din punct de vedere al efectuării unei eventuale expertize, aceste aspect reprezentând mai mult o interpretare a celor înregistrate, astfel cum sunt ele evidențiate.
De asemenea, Curtea împărtășește opinia Ministerului Public că, raportat la restul materialului probator administrat în cauză, proba cu expertiza nu este utilă, nefiind îndeplinită condiția prevăzută de art. 100 C.p.p., ținând cont de ceea ce se pretinde a se dovedi printr-o astfel de probă.
În concluzie, Curtea respinge cererea de efectuare a unei expertize tehnice a înregistrărilor aflate la dosarul de urmărire penală.
Apărătorul ales al apelantul-inculpat F. C. arată că s-a raportat și la prima înregistrare efectuată, unde lipsește evident un fragment, unde apar voci străine, putându-se vorbi în acest sens de o nelegalitate a procedurii de administrare a unei astfel de probe.
Curtea arată că proba este reprezentată de ansamblul său și nu de acel fragment în care apar alte elemente sonore, iar aceasta trebuie să se coroboreze cu restul materialului probator administrat în cauză.
Nemaifiind cereri prealabile de discutat, excepții de invocat ori probe de administrat, se constată cauza în stare de judecată și se acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătorul ales al apelantul-inculpat F. C. având cuvântul, în temeiul art. 421 alin. 2 lit. a) C.p.p. solicită admiterea apelului declarat, desființarea sentinței penale apelante, și rejudecând cauza să se dea o nouă apreciere probelor existente la dosar și să se dispună achitarea inculpatului în temeiul art. 396 alin. 1 și alin. 5, raportat la art. 16 alin. 1 lit. c) C.p.p.
Arată că-și menține în esență toate motivele de apel expuse în cerere, apreciind sentința penală nr. 377 din data de 29.10.2014, pronunțată de Tribunalul Ialomița, în dosarul nr._ ca fiind nelegală și netemeinică în ceea ce privește condamnarea inculpatului.
Arată că, evenimentele din prezenta cauză pot fi sintetizate în 3 momente importante: 1.întâlnirea inițială dintre martorul denunțător și inculpat, 2. denunțul și convorbirile telefonice realizate și 3. a doua întâlnire dintre martora denunțătoare și inculpat.
Raportat la primul moment, apreciază că instanța de fond în mod greșit a reținut situația de fapt din rechizitoriu, fără a ține cont de declarația inculpatului și de declarația martorei denunțătoare dată în fața instanței de judecată, precizând că inculpatul a dat numărul său de telefon denunțătoarei, ca metodă folosită de toți lucrătorii postului din zona respectivă, în ideea de a interveni eficient într-un eventual incident ce ar intra în competența atribuțiilor sale de serviciu, aspecte care au fost susținute de martorii audiați în cauză.
Arată că, este indiscutabil faptul că inculpatul a respectat dispozițiile legale din O.U.G. 195/2002 și a îndeplinit atribuțiile de serviciu în mod legal, că nu a promis sau condiționat contra unei sume de bani îndeplinirea/neîndeplinirea unui act la care era obligat prin natura funcției, luând încă de la început măsuri legale.
De asemenea subliniază faptul că, nu a fost stabilit un loc ulterior pentru întâlnirea cu martora denunțătoare, apreciind că toată activitatea presupus-infracțională a fost doar în imaginația acelei persoane, inculpatul îndeplinindu-și în mod legal atribuțiile de serviciu.
În ceea ce privește procedura denunțului, arată că organul de urmărire penală a încălcat în mod flagrant principiul loialității probelor de la art. 101 C.p.p. prin stabilirea și punerea la dispoziție sumei de bani, prin instruirea în amănunt a denunțătorului de a săvârși darea de mită, precum și prin organizarea unui flagrant în scopul obținerii de probe în lipsa unor indicii concrete, aceste aspecte nefiind analizate de instanța fondului, încălcându-se astfel dreptul la un proces echitabil.
Învederează faptul că inculpatul F. C. a fost provocat cu ocazia organizării flagrantului, iar în aceste condiții se impune a fi înlăturată această probă.
În condițiile în care suma care se presupune că a fost dată cu titlul de mită a fost stabilită de procuror, iar inculpatul nu a solicitat o sumă de bani, astfel cum rezultă din probatoriul administrat în cauză, apreciază că reprezentantul Ministerului Public putea influența cuantumul pedepsei prin stabilirea unui cuantum mai ridicat al sumei de bani, aspect ce reprezintă o încălcare flagrantă o normelor de procedură penală și imprimă hotărârii atacate un caracter de nelegalitate.
Referitor la convorbirile telefonice și la a doua întâlnire a inculpatului cu martora denunțătoare solicită a se observa că, în adoptarea soluției de condamnare s-a acordat relevanță doar probelor în acuzare, instanța întemeindu-și în mod greșit hotărârea de condamnare doar pe pasaje incriminatorii, reținute din procesele verbale de redare a interceptărilor, fără să aprecieze în mod obiectiv fiecare probă în contextul ansamblului probator, iar apărarea inculpatului a fost înlăturată în mod neîntemeiat, ca fiind nesinceră.
În concluzie consideră că: inculpatul nu a pretins o sumă de bani, nu a pretins îndeplinirea sau neîndeplinirea vreunui act în temeiul atribuțiilor sale de serviciu, nu a văzut suma de bani, nu a fost găsită suma de bani în mașina inculpatului și nu a acceptat suma de bani de la martorul denunțător, apreciind că probele administrate în cauză nu dovedesc vinovăția clientului său, iar orice îndoială existentă în cauză profită acestuia.
Reprezentanta Ministerului Public, având cuvântul solicită respingerea apelului ca nefondat, apreciind că hotărârea de condamnare a inculpatului este legală și temeinică.
Arată că, deși inculpatul neagă săvârșirea infracțiunii de luare de mită, consideră că acesta nu a putut să justifice în mod plauzibil motivul pentru care a dat numărul de telefon martorului denunțător și motivul întâlnirii ulteriore cu martorul denunțător.
Învederează că în mod întemeiat instanța fondului a dispus înlăturarea apărărilor formulate de inculpat raportat la întregul material probator administrat în cauză, având în vedere procesul verbal prin care s-a consemnat denunțul lui S. E. Steluța, procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante, procesele verbale de înregistrare și transcriere a convorbirilor telefonice, înregistrarea convorbirilor telefonice dintre inculpat și martoră, precum și declarațiile martorilor S. E. Steluța și G. C..
Subliniază că din declarațiile martorilor rezultă că, după ce au făcut rost de bani, l-au sunat pe inculpat, acesta spunându-le să se întâlnească la ieșirea din loc. Amara, martorii denunțători procedând conform solicitării inculpatului.
De asemenea consideră că declarațiile martorilor denunțători se coroborează cu procesele verbale de transcriere a convorbirilor telefonice, reieșind fără nici un dubiu acceptarea de către inculpat a sumei de 200 de lei ce a făcut obiectul infracțiunii de luare de mită, inculpatul lăsând geamul deschis la mașină și indicând locul unde să fie puși banii.
Apărătorul ales al apelantul-inculpat F. C. având cuvântul în replică, arată că inculpatul nu a solicitat nici un moment să se întâlnească, aceasta fiind exclusiv atitudinea martorului denunțător, iar clientul său a înțeles că ar fi fost vreo problemă cu actele acestei persoane.
Apelantul-inculpat F. C., având ultimul cuvânt arată că, a ajuns aici pentru faptul că a acceptat întâlnirea cu martora denunțătoare, precizând că în momentul în care a fost sunat de aceasta a luat în considerare aspecte legate de nelămuriri sau de faptul că nu a fost găsit vreun act, în nici un caz luarea de mită.
Subliniază faptul că nu el a stabilit întâlnirea și locul întâlnirii, iar la acea ora era de serviciu, dându-i de înțeles martorei că este pe traseu, iar mergând spre B. va da de el.
Legat de solicitarea de expertizarea înregistrărilor efectuate în cauză, arată că a considerat-o utilă pentru că pare dubios fragmentul neinteligibil tocmai după ce martora a spus că a întârziat să facă rost de bani.
Arată că nu s-a discutat de bani, că nu s-a promis nimic și a întocmit atribuțiile de serviciu potrivit dispozițiilor legale, neexplicându-și de ce s-a mers pe infracțiunea de luare de mită, deși la acel moment putea fi văzută presupusa fapta ca fiind o primire de foloase necuvenite.
Învederează faptul că, discuția la a doua întâlnire nu a durat mai mult de 1 minut, iar tonul cu care s-a exprimat a fost interogativ, semnul făcut de fiind acela de a merge la mașina personală și nu acela de a pune banii în mașina sa de serviciu, neînțelegând de ce s-a susținut că el a plecat imediat după ce s-ar fi pus banii, deși acest aspect este contrazis de declarațiile luate în cauză.
Subliniază că, din moment ce s-a considerat că înregistrarea efectuată în cauză este aptă a-l incrimina, nu vede de ce aceeași înregistrare nu este aptă a combate declarațiile martorului G. C., care o întreabă pe martora S. E. Steluța dacă a aruncat banii în mașină, rezultând faptul că acest martor practic nu a văzut nimic.
De asemenea arată că, este într-o relație de divergență cu unele persoane de la conducerea I.P.J.Ialomița, intuind că aceste probleme se datorează și acestui aspect.
CURTEA,
Deliberând asupra cauzei penale de față, reține următoarele:
Prin sp. nr. 377/F/20.10.2014 Tribunalul Ialomița a dispus condamnarea inculpatului F. C. (fiul lui I. și M., născut la data de 31.05.1961 în ., domiciliat în Slobozia, ., ., ., ., CNP-_) la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, prev. de art.254 alin.1 și 2 din Codul penal anterior cu aplicarea art.5 din Noul Cod penal, raportat la art.7 alin.1 din Legea nr.78/2000, cu aplicarea art.74-76 Cod penal anterior.
În baza art. 81 Cod penal anterior a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 3 ani.
În baza art. 71 Cod penal a interzis inculpatului pe durata executării pedepsei exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, teza a II-a, lit. b și c Cod penal anterior.
În baza art. 71 alin 5 din Cod penal anterior, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei a suspendat și executarea pedepselor accesorii prev. de art. 64 lit. a, teza a II-a, lit.b și c Cod penal anterior.
În baza art.359 Cod pr.penală anterior a atras atenția inculpatului asupra cauzelor care conduc la revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.
A luat act că inculpatul a fost reținut 24 ore la data de 25.02.2013.
În baza art.254 alin.3 din Codul penal anterior a dispus confiscarea în folosul statului a sumei de 200 lei din care suma de 146 lei a fost ridicată de organul de poliție judiciară de la inculpat, conform procesului verbal de constatare a infracțiunii flagrante din 25.02.2013 și a obligat pe inculpat către stat la plata diferenței de 54 lei.
A obligat inculpatul la 1.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a dispune astfel, Tribunalul a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița nr. 83/P/2013 din 22.05.2013 a fost trimis în judecată în stare de libertate inculpatul F. C., pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită prev. de art.254 al.1 și 2 Cod penal raportat la art. 7 al.1 din Legea nr.78/2000, reținându-se că la data de 25.02.2013 inculpatul, în timp ce exercita atribuții de control trafic rutier, nu a sancționat-o contravențional pe numita S. E. Steluța (în prezent G. S. E. Steluța) acceptând primirea sumei de 200 lei.
În fapt, prima instanță a reținut că inculpatul F. C. este agent șef de poliție, desfășurându-și activitatea la IPJ Ialomița- Postul de Poliție Grivița unde funcționează ca ajutor șef de post și face parte din structura poliției judiciare. Printre atribuțiunile sale de serviciu, legate în principal de ordinea și liniștea publică, constatarea și cercetarea unor fapte penale, constatarea și sancționarea unor contravenții, inculpatul F. C. are atribuții și pe linie de circulație rutieră, în sensul verificării și controlării traficului rutier pe raza comunei Grivița.
La data de 25.02.2013, inculpatul F. C. a fost planificat să efectueze această activitate pe intervalul orar 12,00-14,00, însă acesta a început efectiv efectuarea serviciului la ora 12,30.
În jurul orelor 13,00, din direcția B. spre Slobozia circula autoturismul Chevrolet Aveo, condus de martora S. E. Steluța (în prezent G. S. E. Steluța) în autoturism aflându-se pe bancheta dreaptă față și prietenul ei la acea dată (în prezent soțul acesteia) martorul G. C., care ținea în brațe un cățeluș de rasă bichon, în mașină mai aflându-se și un al doilea cățel. După ieșirea din ., inculpatul a observat că numitul G. C. ținea în brațe un cățeluș, a făcut semn de oprire după care s-a deplasat la autoturismul acestora cu mașina din dotarea poliției.
După ce s-a legitimat, inculpatul a solicitat martorei S. E. să-i prezinte documentele și i-a comunicat că ținerea cățeilor pe bancheta din față constituie contravenție ce se sancționează cu amendă de minim 670 lei și puncte de penalizare. Inculpatul i-a notat totodată datele de stare civilă într-o agendă și i-a comunicat că îi va întocmi proces verbal de contravenție și a întrebat-o dacă este de acord să-l semneze.
În această împrejurare martora i-a răspuns că nu o să semneze procesul verbal după care l-a întrebat dacă nu poate rezolva problema și altfel spunându-i că va merge la Slobozia pentru a lua o sumă de bani, întrucât nu are bani asupra sa.
Pe drum către Slobozia cei doi martori au convenit să sesizeze comportamentul inculpatului la parchet. Deplasându-se la P. de pe lângă Tribunalul Ialomița, unde au făcut denunțul, procurorul de caz a dispus organizarea unui flagrant.
La suma de 150 lei pe care martorii au procurat-o de la părinții lui G. C., procurorul de caz le-a remis o bancnotă de 50 lei, seriile bancnotelor fiind notate de procuror într-un proces verbal.
După stabilirea efectuării flagrantului, martora l-a sunat pe inculpat spunându-i că se întoarce în . se întâlni cu el.
Întrebat fiind la telefon de către S. E. Steluța unde poate fi găsit, întrucât ea a plecat din Slobozia cu mașina spre Grivița, inculpatul i-a spus să îi dea un telefon când iese din Amara. După ce a ieșit din .-a sunat din nou pe inculpat, iar acesta i-a spus să-și continue drumul că o să-l găsească pe traseu.
Ieșind din . B., cei doi martori l-a văzut pe inculpat în dreptul autoturismului poliției oprind și ei paralel cu mașina poliției. Mergând la mașina inculpatului, martora a purtat din nou o discuție cu inculpatul, explicându-i motivul întârzierii și spunându-i că nu reușit să facă rost decât de 200 lei. În această împrejurare, la sugestia inculpatului, a pus suma de bani pe scaunul din față la geamul portierei stânga care era întredeschis.
După predarea sumei de bani, martora a mers la mașina sa condusă de G. C. plecând spre B.. După parcurgerea unei distanțe scurte de 40-50 m, G. C. a întors mașina spre direcția Slobozia, fapt observat de inculpat, care a plecat imediat cu autoturismul poliției pe niște străzi din . după aproximativ 15-20 minute de mașina echipei operative pentru flagrant.
Efectuându-se percheziție asupra autoturismului și inculpatului nu s-a găsit suma de 200 lei.
Pentru a reține această situație de fapt, prima instanță a reținut procesul verbal din 25.02.2013 prin care s-a consemnat denunțul lui S. E. Steluța, procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante, procese verbale de înregistrare și transcriere a convorbirilor telefonic, înregistrarea întâlnirii dintre inculpat și martoră, precum și declarațiile martorilor S. E. Steluța și G. C..
Inculpatul nu a recunoscut săvârșirea infracțiunii, susținând că este doar o înscenare a martorei, arătând că atunci când martora l-a întrebat dacă nu poate fi rezolvată altfel această situație el s-a gândit la faptul că în locul amenzii să-i aplice un avertisment. Inculpatul a mai arătat în fața instanței că nu s-a discutat nimic în legătură cu vreo sumă de bani și nu își poate explica de ce martora l-a sunat după ora 16,00, spunând că ea a plecat din Slobozia cu mașina spre Grivița, afirmând că a făcut rost de bani. Cu privire la momentul punerii banilor în mașina poliției, inculpatul a susținut că nu i-a spus martorei să-i pună pe geam, ci tonul său a fost interogator „ce faceți îi puneți pe geam”.
Inculpatul a mai declarat „Eu nu am văzut momentul în care martora ar fi pus ceva în mașină, întrucât îl urmăream pe prietenul ei cum filma cu telefonul din mașină”.
Apărarea inculpatului a fost înlăturată ca nesinceră fiind contrazisă de probele dosarului .
Astfel, discuțiile purtate între martoră și inculpat redate din înregistrările efectuate la 25.02.2013, formează convingerea că acestea au avut loc în considerarea primirii unei sume de bani de către inculpat pentru a nu întocmi proces verbal de contravenție.
Martora îi arata explicit inculpatului când afirma „N-am reușit să fac rost decât de 200 lei, e vreo problemă „, iar răspunsul inculpatului este „săru-mâna, nu-i nici o problemă, de nici un fel”.
Când martora îi precizează inculpatului „Îi pun peste geam, dar vă rog eu mult de tot să nu-mi trimiteți nimic acasă. Din suflet vă rog”, inculpatul i-a răspuns „Înseamnă că sunt tâmpit”,
Din înregistrările redate, din declarațiile martorilor rezultă că inculpatul nu a avut intenția înlăturării unui asemenea incident, nu a avut o replică fermă, neîndoielnică de refuz privind primirea banilor, ci mai mult s-a complăcut în această situație acceptând oferirea unei sume de bani.
În drept, prima instanță a reținut că activitatea infracțională a inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită- prev. de art. 254 alin.1 și 2 din Codul penal anterior cu aplicarea art.5 din Noul Cod penal, raportat la art.7 alin.1 din Legea nr.78/2000, text de lege enunțat în ședință publică și în baza căruia inculpatul urmează a fi condamnat.
Instanța a avut în vedere că, întrucât infracțiunea a fost săvârșită în anul 2013, anterior intrării în vigoare a Noului Cod penal, conform art.5 din Noul Cod penal, trebuie să determinată legea mai favorabilă pentru inculpat.
Potrivit art.5 al.1 din Noul Cod penal, în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.
Alegerea legii penale mai favorabile ce urmează a fi aplicată inculpatului, trebuie să aibă în vedere nu numai limitele de pedeapsă care sunt mai reduse în reglementarea nouă din art.289 (între 3 și 10 ani închisoare și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică) față de prevederea din Codul penal anterior, unde potrivit art.254 pedeapsa este cuprinsă între 3 și 15 ani închisoare și interzicerea unor drepturi, ci urmează a fi stabilită în ansamblul ei, fără combinarea unor legi succesive în sensul deciziei nr.265 din 06.05.2014 a Curții Constituționale.
Considerentele avute în vedere de prima instanță pentru care s-a apreciat că legea veche este mai favorabilă sunt următoarele:
- În timp ce în legea veche aplicarea circumstanțelor atenuante legale nu sunt limitate la anumite infracțiuni în legea nouă, conform art.75 din Codul penal, circumstanțele atenuante nu se aplică în cazul săvârșirii unor anume infracțiuni între care și infracțiunilor de corupție sau infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție.
- Potrivit legii penale vechi, modalitățile de individualizare a pedepselor constau și în aplicarea unei pedepse cu suspendarea condiționată a executării pedepsei reglementare pe care nu o regăsim în legea veche.
În consecință, s-au aplicat dispoziția legii vechi care în concret este mai favorabilă inculpatului.
În favoarea inculpatului, instanța a reținut împrejurări ce pot constitui circumstanțe atenuante decurgând din valoarea modică a sumei primite, conduita bună a inculpatului înainte de săvârșirea infracțiunii, făcând aplicarea art.74-76 din Codul penal anterior și coborând pedeapsa sub minimul prevăzut de lege.
Instanța a apreciat că în cauză scopul pedepsei poate fi atins și fără privarea de libertate a inculpatului, dispunând suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare, făcându-se în cauză aplicarea art.81 și 82 din Codul penal anterior.
Conform art.359 Cod pr.penală anterior, s-a atras atenția inculpatului asupra cauzelor care conduc la revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.
Conform art. 71 Cod penal a interzis inculpatului pe durata executării pedepsei exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, teza a II-a, lit. b și c Cod penal anterior.
Conform art. 71 alin 5 din Cod penal anterior, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii prev. de art. 64 lit. a, teza a II-a, lit.b și c Cod penal anterior.
S-a luat act că inculpatul a fost reținut 24 ore la data de 25.02.2014.
Conform art.254 al.3 din Codul penal anterior, banii, valorile sau orice alte bunuri care au făcut obiectul luării de mită se confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani.
În cauză, din procesul verbal întocmit de organul de poliție judiciară la 25.02.2013 (rezultă că la percheziționarea personală, precum și a autoturismului s-a găsit suma de 146 lei, care a fost ridicată de poliția judiciară și urmează a fi virată la stat, inculpatul fiind obligat către stat la plata diferenței de 54 lei.
Totodată, inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel inculpatul F. C., criticând soluția de condamnare pronunțată de instanță ca nelegală și netemeinică raportat la următoarele considerente:
1. Încălcarea dreptului la apărarea și dreptul la un proces echitabil ca urmare a neadministrării probei cu expertiza criminalistică
Instanța de fond a încuviințat la termenul de 30.05.2014 administrarea acestei probe după care a revenit asupra acesteia, apreciind-o în mod nejustificat ca neutilă în condițiile în care inculpatul s-a declarat nevinovat și a susținut că totul a fost o provocare.
Inculpatul a invocat constant că există anumite elemente care nu se coroborează, lipsind anumite fragmente, în locul acestora inserându-se altele, în acest sens fiind înregistrarea de la ora 16.12 când lipsește afirmația inculpatului despre ce bani vorbiți, doamnă, pentru că nu am discutat nimic de bani? și, respectiv, 16.58, când se poate observa o distanță destul de mare între inculpat și denunțătoare, situație în care anumite fragmente din convorbirea transcrisă au fost realizate fără ca inculpatul să audă ce i se spune, un expert putând să stabilească dacă atunci când denunțătoarea i se adresa inculpatului exista posibilitatea ca acesta să nu fi auzit în mod direct ceea ce i s-a spus. De asemenea, s-a invocat posibilitatea ca înregistrările video să nu fi fost realizate simultan cu evenimentele acustice.
În condițiile în care hotărârea de condamnare s-a întemeiat strict pe procesul verbal de înregistrare, expertiza era o probă hotărâtoare.
2. Greșita reținere a situației de fapt
S-a invocat faptul că instanța a reținut situația de fapt expusă în rechizitoriu fără a ține seama de declarația inculpatului și nici de cea a martorului denunțător, din cuprinsul acestora reieșind că nu s-a discutat nici un moment despre vreo sumă de bani sau alt folos, nu s-a promis absolut nimic, luându-se împotriva martorului măsurile legale, după care i s-au înapoiat documentele, nu a fost stabilită o întâlnire ulterioară sau un loc în acest sens.
3. Încălcarea flagrantă a principiului loialității administrări probelor prin stabilirea și punerea la dispoziție a sumei de bani și instruirea în amănunt a denunțătorului în vederea provocării comiterii infracțiunii
S-a arătat că și în fața instanței de fond s-a invocat acest lucru, fără ca acest aspect să fie analizat în vreun fel. Din declarațiile martorilor rezultă că s-a depășit limita cadrului legal de către organul de urmărire penală care nu s-a limitat la a cerceta în mod pasiv activitatea presupus infracțională, stabilind personal ca denunțătoarea să remită inculpatului suma de 200 lei, procurorul suplimentând suma de 150 lei pe care o deținea martora cu suma de 50 lei din fonduri proprii.
S-a arătat în plus că instanța de fond a argumentat pedeapsa aplicată prin valoarea modică a sumei primite, sumă care însă a fost stabilită de procuror care deci a influențat și pedeapsa aplicată, ceea ce reprezintă o încălcare flagrantă a normelor de procedură penală și imprimă hotărârii de condamnare un caracter de nelegalitate.
De asemenea, rezultă că martorul a fost instruit nu numai cum să utilizeze tehnica de înregistrare dar și ce anume trebuie să spună la telefon și cum să procedeze pentru a reuși să-l atragă în flagrant pe inculpat.
4. În adoptarea soluției de condamnare s-a acordat credit doar probelor în acuzare, instanța întemeindu-se în mod greșit doar pe pasajele incriminatorii reținute din procesele verbale de redare a interceptărilor fără să aprecieze în mod obiectiv fiecare probă în contextul ansamblului probator administrat în cauză iar apărarea inculpatului a fost înlăturată în mod neîntemeiat ca nesinceră.
S-a susținut că instanța a reținut doar înregistrările convorbirilor care nu se coroborează cu declarațiile martorului S. E. Steluța, declarații care ele însele sunt contradictorii. De asemenea, s-a afirmat că înlăturarea declarațiilor inculpatului ca nesincere și neluarea acestora în considerare ca probe reprezintă o încălcare a prezumției de nevinovăție și a principiului egalității armelor în fața instanței.
5. Reținerea în mod greșit de către instanța de judecată că inculpatul nu ar fi avut o reacție neîndoielnică de refuz privind primirea banilor și săvârșirea de către acesta a infracțiunii de luare de mită în modalitatea acceptării, deși din probele instrumentate nu rezultă vinovăția acestuia.
Probele administrate în cauză dovedesc cu claritate că inculpatul nu a acceptat și nici nu a primit suma de bani, în mod greșit instanța reținând în considerentele sentinței săvârșirea infracțiunii de luare de mită în modalitatea acceptării.
Față de toate acestea, s-a susținut că nu există probe din care să rezulte că inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii pentru care s-a dispus soluția de condamnare motiv pentru care s-a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței penale apelate și în rejudecare achitarea inculpatului în baza art. 16 al. 1 lit. c Cpp.
Verificând sentința apelată prin prisma motivelor de apel și sub aspectul tuturor chestiunilor de fapt și de drept, Curtea consideră apelul formulat de inculpat neîntemeiat, pentru următoarele considerente:
Inculpatul a criticat faptul că prima instanță nu a efectuat expertiza criminalistică a înregistrărilor, susținând că acest lucru a dus la încălcarea dreptului la un proces echitabil. Cererea de efectuare a expertizei a fost de altfel reiterată în fața instanța de apel.
Curtea constată că instanța de fond a încuviințat inițial efectuarea acestei expertize, la termenul de judecată din data de 30.05.2014 după care, la termenul din data de 01.10.2014 a revenit asupra acesteia, apreciind-o ca nefiind utilă ținând cont de restul materialului probator. De asemenea, solicitarea de efectuare a expertizei în fața instanței de apel a fost respinsă.
Din interpretarea art. 100 Cpp administrarea unei probe poate fi respinsă, printre altele, atunci când aceasta nu este relevantă sau când nu mai este necesară având în vedere că au fost administrate suficiente mijloace de probă pentru dovedirea elementului de fapt care constituie obiectul probei.
În speță – raportat și la motivele de apel amintite mai sus, Curtea constată, pe de o parte, că inculpatul face referire la faptul că ar fi existat o anumită distanță între inculpat și martora G. S. E., urmând ca expertul să stabilească dacă în aceste condiții inculpatul ar fi putut să audă ce anume spunea martora. O astfel de împrejurare nu este însă relevantă în cauză, în plus, din economia dialogului purtat în împrejurările respective și replicile dintre persoanele participante se poate deduce că distanța (care este vizibilă inclusiv în înregistrările video) permitea o conversație normală. Prin urmare, opinia unui expert în sensul solicitat de inculpat nu reprezenta un mijloc de probă util.
Cu privire la cel de-al doilea aspect invocat în mod repetat de inculpat, acestea vizează faptul că din înregistrare lipsesc anumite pasaje, fiind inserate altele – în acest sens fiind înregistrarea din data de 25.02.2014, ora 16.12, motiv pentru care este necesară opinia unui expert. Curtea, procedând la audierea înregistrării în discuție, a constatat că într-adevăr, astfel cum se redă și în procesul verbal aferent (fl. 20 dup), după afirmația martorei îmi cer scuze că am întârziat…dar a trebuit să fac rost de bani replica inculpatului nu poate fi înțeleasă, motiv pentru care în procesul verbal s-a notat neinteligibil (pe fundal auzindu-se alte voci). Inculpatul susține că la acest moment ar fi spus despre ce bani vorbiți, doamnă, pentru că nu am discutat nimic de bani. Acesta este singurul pasaj care este contestat de inculpat în sensul arătat, respectiv faptul că lipsește răspunsul său.
Curtea constată deci că restul înregistrării nu a fost contestată de inculpa și prin urmare nu există nici un alt dubiu cu privire la veridicitatea înregistrărilor, cu excepția acestei lipse a răspunsului inculpatului. În opinia Curții, această situație nu justifică efectuarea unei expertize, audierea înregistrărilor ducând la stabilirea cu certitudine a faptului că lipsește replica inculpatului. Raportat la restul materialului probator dar și la ansamblul acțiunilor inculpatului din ziua respectivă (care nu sunt negate de acesta), existența sau nu a replicii în discuție nu are nici o relevanță, aceasta nefiind hotărâtoare nici în acuzare, nici în apărare. În acest sens, Curtea arată că, și în măsura în care susținerile inculpatului sunt reale iar fragmentul care lipsește constată în afirmația lui despre ce bani vorbiți, doamnă, pentru că nu am discutat nimic de bani acest lucru nu are valoare probatorie, astfel cum se va analiza în cuprinsul prezentei.
Pe cale de consecință, efectuarea expertizei înregistrărilor nu ar fi fost o probă utilă în cauză, aspectele cu privire la care se susține că ar fi fost necesară lămurirea neavând relevanță în cauză.
Inculpatul a invocat nelegalitatea obținerii acestei probe precum și a celorlalte de la dosar, susținându-se că s-a încălcat principiul loialității administrării probelor, consacrat în prezent în art. 101 Cpp. Astfel, s-a susținut că organele de urmărire penale au acționat ca și agenți provocatori, determinând martora să comită fapta de dare de mită și implicându-se activ organizarea acesteia (stabilind suma care urma să fie dată, contribuind la completarea acestei sume din banii proprii și instruind martora cu privire la ce să spună).
Cu privire la această susținere, respectiv existența unei provocări, Curtea va avea în vedere că în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-au indicat criteriile în raport de care trebuie examinat dacă inculpatul a fost sau nu victima unei provocări ilicite din partea poliției. În acest sens, în cauza Edwards și Lewis c. Regatul Unit (hotărârea din 27 octombrie 2004) s-au avut în vedere motivul pentru care operațiunea poliției a fost organizată, natura și întinderea participării poliției la săvârșirea de infracțiuni, natura determinării sau a presiunilor efectuate de poliție.
În cazul de față, prin prisma acestor criterii, se constată că acțiunea procurorului a avut la bază denunțul unei persoane private care, din proprie inițiativă, s-a prezentat la P. și a descris acțiunea ilicită a inculpatului, respectiv faptul că nu i-a aplicat nici o sancțiune contravențională, sugerând să găsească o altă modalitate de rezolvare. Această persoană nu are legături cu organele de urmărire penală și nici cu inculpatul și nu poate fi suspectată de vreun alt interes în cauză decât intenția de a respecta legea.
De asemenea, cu privire la natura și întinderea participării poliției se constată că acestea au avut în principal un rol de observator de la distanță, plasând aparatură de înregistrare audio-video asupra martorului.
Este adevărat că, astfel cum a indicat și inculpatul, procurorul a stabilit suma care să fie oferită, respectiv 200 lei, însă acest lucru nu a avut vreun rol în derularea ulterioară a evenimentelor. În condițiile în care amenda aplicabilă în astfel de situații ar fi fost de 670 lei, suma de 200 lei apare ca fiind una rezonabilă, putându-se presupune de orice persoană că ar fi suficientă în cauză. În plus, raportat la cuantumul acestei sume, nu se poate susține că intenția a fost de a face o propunere de nerefuzat inculpatului în sensul de a-l determina pe acesta în mod hotărâtor de a lua hotărârea infracțională.
Nu în ultimul rând, atât rezoluția infracțională dar și acțiuni ilicite ale inculpatului (care intră în conținutul infracțiunii de luare de mită) – acceptarea promisiunii unei sume de bani, este anterioară implicării organelor de poliție prin urmare acțiunile acestora neavând nici un rol în săvârșirea infracțiunii.
Pe cale de consecință, nu ne regăsim în situațiile în care s-a considerat că organele statului au acționat ca și agenți provocatori – spre exemplu, cauza Ramanauskas c. Lituaniei, (hotărârea din 5 februarie 2008) când toate inițiativele care au dus la săvârșirea faptei au venit din partea acestora, neexistând vreun indiciu că fără implicarea polițiștilor infracțiunea ar fi fost comisă, situație care, conform celor expuse pe larg mai sus, nu se regăsește în speță. În plus, astfel cum se va analiza ulterior în cuprinsul prezentei, în opinia Curții, infracțiunea se consumase deja la momentul intervenirii organelor de poliție, în forma reținută și în rechizitoriu – aceea a acceptării primirii unei sume de bani, acțiunea organelor de poliție având ca scop exclusiv strângerea de probe.
Pe cale de consecință, se constată că nu se poate reține provocarea săvârșirii infracțiunii, principiul loialității administrării probelor fiind respectat, nejustificându-se înlăturarea probelor aflate la dosarul de urmărire penală.
Cu privire la susținerea privind faptul că suma de bani stabilită de procuror a influențat cuantumul pedepsei aplicate inculpatului, Curtea consideră că acest lucru nu ar fi de natură a afecta legalitatea vreunei probe sau a procesului penal în ansamblul său. Pe de altă parte, suma modică la care a făcut referire prima instanță se aplică oricărei sume de câteva sute de lei, fiind în opoziție cu situațiile în care mita se ridică la sute de mii sau milioane de lei, situație în care în mod evident sancțiunea va fi mai aspră. În situația în care amenda ar fi fost de aproximativ 700 lei, este evident că nu s-ar fi dat o sumă mai mare cu titlu de mită, situație în care, indiferent de cuantum, acesta ar fi fost modic, astfel că nu se poate susține că acțiunea procurorului a influențat pedeapsa aplicată.
În raport de toate acestea, în mod întemeiat prima instanță a avut în vedere la pronunțarea hotărârii probele administrate în cursul urmăririi penale, coroborate cu cele administrate în faza de judecată, acestea ducând la stabilirea situației de fapt reținute și în rechizitoriu și în cuprinsul hotărârii primei instanțe.
S-a invocat de inculpat în apel că situația de fapt a fost reținută în mod eronat iar declarațiile martorei G. S. E. au fost contradictorii, existând mai multe variante oferite succesiv de aceasta, conform celor arătate pe larg în cuprinsul motivelor de apel.
În opinia Curții, susținerile apărătorului sunt neîntemeiate, toate aspectele subliniate cu referire la declarația martorei nereprezentând contradicții ci o relatare absolut normală a unor discuții, neputându-se pretinde unei persoane să reproducă cuvânt cu cuvânt discuții la care a participat. Ținând cont și de faptul că era vorba de evenimente extraordinare pentru o persoană obișnuită – formularea unui denunț, purtarea de tehnică de înregistrare etc., este cu atât mai justificată concluzia imposibilității redării exacte a conversației purtate dar și cea a bunei credințe a martorei în declarațiile oferite, aceasta relatând evenimentele astfel cum le-a perceput și oferind explicații cu privire la interpretarea acestora.
Similar primei instanțe, Curtea consideră că declarațiile martorei – atât cele din faza de urmărire penală cât și din faza de judecată, coroborate cu înregistrările aflate la dosar, precum și cu însăși declarația inculpatului, dovedesc cu evidență săvârșirea faptei de luare de mită și vinovăția inculpatului.
Astfel, infracțiunea de luare de mită se săvârșește prin una sau mai multe dintre următoarele acțiuni prevăzute alternativ de textul de lege, respectiv pretinderea, primirea de bani sau alte foloase, acceptarea promisiunii.
În speță, în rechizitoriu s-a reținut acceptarea primirii unei sume de bani urmată de primirea efectivă a sumei de 200 lei.
Or, s-a stabilit cu certitudine că martora G. a săvârșit o contravenție rutieră – transportul unor căței pe bancheta din față a unui autoturism, această contravenție fiind constatată de inculpatul F. C. aflat în exercițiul atribuțiilor de serviciu. De asemenea, este cert că inculpatul nu a întocmit proces verbal de sancționare a contravenției, doar aducând la cunoștința martorei că amenda este foarte mare (peste 700 lei), notând datele de stare civilă ale acesteia într-un carnețel (?) precum și numărul și tipului mașinii. Toate acestea rezultă din declarațiile inculpatului și alte martorei G. E., de asemenea la dosar fiind depuse copii ale înscrisului întocmit de inculpat.
Este de asemenea cert că martora a discutat cu inculpatul despre nesancționarea sa, în acest sens fiind atât declarația martorei G. cât și cea a inculpatului. Martora în mod repetat a susținut că a întrebat dacă problema poate fi rezolvată în alt fel în timp ce inculpatul a admis și el o discuție pe această temă cu martora, discuție finalizată prin plecarea martorei fără a fi sancționată, primind de la inculpat numărul său de telefon.
Avocatul inculpatului a încercat să acrediteze ideea că această desfășurare a evenimentelor nu a avut nici o legătură cu primirea ulterioară de către inculpat a unei sume de ban, invocând în acest sens modificarea declarațiilor martorei. Astfel, inițial (fl. 33 dup) martora a susținut că inculpatul insista că o va amenda, întrebând dacă ea este de acord să semneze procesul verbal, moment în care ea a întrebat dacă putem rezolva problema și altfel, iar inculpatul s-a uitat la mine după care a spus că da și i-a dat numărul de telefon, convenind să se întoarcă după o jumătate de oră. Audiată în fața instanței martora și-a menținut declarația, declarând că inculpatul tot repeta că amenda este mare, moment în care i-a spus că nu am bani la mine, voi merge la Slobozia și mă voi întoarce…fără a specifica o anumită sumă (fl. 114). Martora a precizat cu ocazia audierii că nu își amintește totuși exact dacă a făcut referire la bani și a recunoscut că nu i s-a cerut vreo sumă de bani.
Spre deosebire de martoră, care a fost constantă în declarații (după cum se observă mai sus și cu precizările făcute de Curte anterior în cuprinsul prezentei), inculpatul a dat declarații contradictorii. Astfel, în faza de urmărire penală a susținut că martora a spus că merge la Slobozia și că se va întoarce și că va fi recunoscătoare, el spunându-i că nu este cazul (fl. 9 dup) în timp ce în fața instanței declarația a fost diferită, respectiv că martora a întrebat dacă nu poate fi rezolvată altfel această situație, iar răspunsul meu a fost făcut cu un gest dând din cap (fl. 21).
Similar martorei care a înțeles din întreg comportamentul inculpatului disponibilitatea acestuia de a primi bani, Curtea consideră că toate împrejurările dovedesc cu certitudine acest lucru. Astfel, pretextul notării într-un carnețel a datelor persoanelor este pentru a le înregistra într-un sistem de date cu privire la fapte contravenționale. Chiar și în măsura în care ar exista un astfel de sistem (deși ne întrebăm în ce bază ar fi organizat), se constată că inculpatul nu a notat în nici un caz natura contravențiilor constatate (în contextul în care în care în carnețel apar și alte notări nu numai ale martorei). Este total neplauzibil a crede că inculpatul se baza pe o memorie foarte bună pentru a nota ulterior fiecare contravenție (nesancționată), mai ales că notițele nu erau inserate în aceeași zi în așa-zisa bază la care inculpatul a făcut referire.
Pe de altă parte, explicațiile oferite de inculpat pentru furnizarea numărului său de telefon către contravenienții nesancționați sunt extrem de neverosimile și chiar naive. A crede că un polițist lasă numărul său de telefon tuturor contravenienților pentru a evita să sune la 112 în caz de urgență sau dacă va mai trece de la B. la Slobozia (respectiv prin zona acoperită de inculpat) și dacă va fi nevoie să îl sune este chiar naiv. Ne întrebăm care ar fi motivul pentru care cineva, trecând prin zona respectivă, ar apela polițistul care l-a oprit în altă ocazie, singura explicație fiind posibilitatea ca, prin aceleași metode, acesta să intervină pentru a lăsa nesancționată o nouă contravenție.
În raport de toate acestea, Curtea consideră că toate probele, coroborate, privite inclusiv prin prisma întâlnirii ulterioare dintre cei doi – întâlnire care de asemenea este cert, demonstrează că inculpatul a acceptat să lase nesancționată contravenție în schimbul promisiunii primirii ulterioare a unei sume de bani. Nu prezintă relevanță faptul că nu s-a stabilit cu exactitate suma în discuție, locul sau momentul întâlnirii (deși chiar și inculpatul a recunoscut că martora a promis că se va întoarce într-o jumătate de oră) și nici chiar că este posibil ca martora să nu fi spus explicit că merge după bani, toate datele existente în cauză demonstrând că atât aceasta cât și inculpatul au înțeles ca neaplicarea sancțiunii să fie făcută în urma unui folos.
Că aceasta este situația o demonstrează și derularea ulterioară, respectiv faptul că martora l-a contactat telefonic pe inculpat și cei doi s-au întâlnit. Inculpatul a susținut că nu își poate explica motivul pentru care a fost sunat, iar cu ocazia ultimului cuvânt a spus că a presupun că martora și-ar fi uitat documente la el în mașină. Este evident că această explicație este nereală în condițiile în care nici un moment în discuțiile succesive între cei doi nu se face referire la această posibilitate. De asemenea, nici un moment inculpatul nu cere explicații și nici nu refuză întâlnirea cu martora, dimpotrivă i-a oferit indicații pentru a-l găsi.
Această acceptare a întâlnirii, privită prin prisma celor analizate mai sus, demonstrează cu evidență că aceasta avea ca obiect primirea banilor, toate acțiunile de până la acest moment dovedind acceptarea promisiunii banilor și fiind suficientă pentru consumarea infracțiunii de luare de mită.
Prin urmare, ceea ce inculpatul a încercat să dovedească pe parcursul procesului - faptul că nu a primit banii sau că nu a avut cunoștință de acțiunea martorei (declarațiile în acest sens fiind confuze) nu prezintă nici o relevanță.
Curtea remarcă totuși că inculpatul, în prima declarație, susține că nu a primit nici o sumă de bani și nici nu a văzut banii, presupunând totuși că exista această intenție a martorei căreia i-a spus că geamul de la mașină este deschis pentru a-i demonstra că înțelege că ar intenționa să-l provoace oferindu-i o sumă de bani (fl. 9 dup). Pe de altă parte, în fața instanței a arătat că martora a venit spre mine…cu mâna strânsă la piept…spunându-mi că ar avea o sumă de bani. I-am atras atenția că geamul este deschis la mașină și să aibă grijă ce vorbește. De asemenea, inculpatul a susținut că a întrebat-o ce faceți, îi puneți pe geam, prin urmare admițând că martora a realizat această acțiune, respectiv punerea pe geamul mașinii a banilor. Cu toate acestea, banii nu au fost identificați în mașină sau asupra inculpatului, fiind deci în contradicție cu afirmațiile acestuia (de asemenea, ar fi total inexplicabil a crede că martora s-a prefăcut că pune banii în mașină prin geam).
Mai mult, orice ar fi spus inculpatul în acea ocazie nu poate fi primit ca reprezentând o dovadă a nevinovăției sale. Atât din cuprinsul declarației inculpatului – care a afirmat explicit că a realizat că este înregistrat (chiar dacă a susținut că l-a bănuit pe martorul G. S. C.) cât și din cuprinsul interceptărilor, rezultă că, pe fondul insistenței martorei (evident fără exercițiu în astfel de situații) și a experienței personale, inculpatul a realizat ce se întâmplă. Într-o asemenea situație, acesta a înțeles cum trebuie să reacționeze – dovadă fiind dispariția rapidă de la locul faptei și ascunderea sumei de bani primite, astfel că, și dacă verbal și-ar fi manifestat dezacordul cu privire la primirea banilor, atitudinea sa oricum nu ar mai fi fost credibilă prin prisma acțiunilor anterioare și nu ar fi putut să conducă la concluzia nevinovăției sale.
Față de toate cele expuse, Curtea constată că din absolut toate probele aflate la dosarul cauzei rezultă că inculpatul, aflat în exercitarea atribuțiilor sale de serviciu, nu a sancționat contravențional pe martora G. S. E., acceptând promisiunea acesteia de a primi ulterior o sumă de bani în schimbul inacțiunii sale iar ulterior, la interval de câteva ore, s-a întâlnit cu aceasta pentru primirea banilor. În opinia Curții probele – atât interceptările cât și declarațiile martorei și ale inculpatului (astfel cum s-au analizat mai sus) demonstrează și faptul că banii au fost primiți însă, oricum, acest aspect nu prezintă relevanță sub aspectul existenței faptei.
Pe cale de consecință, în mod corect instanța de fond a stabilit situația de fapt și săvârșirea de către inculpat a faptelor descrise în rechizitoriu.
De asemenea, în mod corect s-a reținut că aceste fapte întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită, atât din perspectiva Codului penal din 1969 cât și raportat la dispozițiile Noului Cod penal. În plus, raportat și la modalitatea de individualizare a pedepsei aplicate, prima instanță a stabilit în mod corect legea penală mai favorabilă inculpatului.
Cu privire la cuantumul pedepsei, acesta se situează sub minimul special, prima instanță reținând circumstanțe atenuante. Curtea apreciază pedeapsa foarte redusă raportat la calitatea inculpatului, modul de acțiune, atitudinea sa ulterioară săvârșirii infracțiunii precum și faptului că acesta a mai fost cercetat pentru fapte similare, însă, având în vedere că apelul a fost exercitat doar de acesta nu s-ar putea dispune majorarea acesteia.
Față de toate acestea, se constată că soluția de condamnare dispusă de prima instanță este legală și temeinică, în plus nu se justifică reducerea cuantumului pedepsei aplicate sau modalitatea de individualizare a executării pedepsei (care este cea mai favorabilă pentru inculpat), motiv pentru care, în baza art. 421 pct. 1 lit. b Cpp apelul formulat de inculpat va fi respins ca neîntemeiat.
În baza art. 275 al. 2 Cpp va obliga apelantul-inculpat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 500 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 421 pct. 1 lit. b C.p.p. respinge ca nefondat apelul formulat de inculpatul F. C. împotriva sentinței penale nr. 377/F/29.10.2014 pronunțată de Tribunalul Ialomița în dosarul cu numărul de mai sus.
În baza art. 275 al. 2 C.p.p. obligă inculpatul apelant la 500 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul parțial al apărătorului din oficiu, de 50 de lei, va fi avansat din fondurile MJ.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 13.02.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
M. C. M.Pt. jud. T. A., lipsă din instanță ca urmare a participării la un seminar,
semnează președinte complet,
M. C. M.
GREFIER,
C. G.
Red./Dact. MCM
13.03.15 2 ex.
Jud. T. I. – Tribunal Ialomița
| ← Delapidarea (art. 215 ind.1 C.p.). Decizia nr. 240/2015. Curtea... | Furt (art.228 NCP). Decizia nr. 258/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
