Înlocuire măsură preventivă (art.242 NCPP). Decizia nr. 111/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 111/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 16-02-2015 în dosarul nr. 40779/3/2013*/a12
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A II-A PENALĂ
DOSAR NR._ (571/2015)
DECIZIA PENALĂ NR.111/CO
Ședința publică din data de 16 februarie 2015
Curtea constituită din:
Președinte: L. N.-C.
Grefier: E.-A. N.
* * * * * * * * *
Ministerul Public – P. de pe lângă Curtea de Apel București a fost reprezentat de procuror Amaryl S..
Pe rol soluționarea cauzei penale având ca obiect contestația declarată de P. de pe lângă Tribunalul București împotriva încheierii de ședință din data de 10 februarie 2015, a Tribunalului București-Secția I penală, pronunțată în dosarul nr._ *.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă contestatorii-inculpați Z. A.-L., aflat în stare de arest preventiv și asistat de apărător ales-avocat T. A. și M. F., aflat în stare de arest preventiv și asistat de apărător ales-avocat D. D..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită admiterea contestației formulate de P. de pe lângă Tribunalul București, apreciind încheierea atacată ca fiind nelegală și netemeinică.
Apreciază că măsura arestării preventive trebuie menținută întrucât temeiurile avute în vedere la luarea acestei măsuri subzistă și la acest moment procesual și impun, în continuare, privarea de libertate a inculpaților.
Precizează că din probele aflate la dosarul cauzei rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpații au săvârșit faptele pentru care aceștia sunt cercetați, probe ce au fost avute în vedere de către judecătorul de fond în momentul în care s-a dispus arestarea preventivă.
În ceea ce privește pericolul concret pentru ordinea publică, arată că inculpații sunt cercetați pentru infracțiuni ce prezintă un grad ridicat de pericol social ce rezultă din natura și gravitatea deosebită a faptelor, din împrejurările și modalitatea în careu au acționat inculpații, din consecințele pe care le produc acest gen de fapte, din înmulțirea alarmantă și rezonanța socială deosebit de negativă a infracțiunilor de acest gen.
Mai artă că faptele pentru care cei doi inculpați au fost trimiși în judecată nu sunt singulare, aceștia procurându-și în acest fel consistente venituri, fiind vorba de cocaină în cantități relativ mari, lucru care nu este la îndemâna oricui și pentru comercializarea cărora este nevoie de o oarecare experiență.
În ceea ce privește circumstanțele personale ale inculpaților, arată că inculpatul A.-L. Z. nu este cunoscut cu antecedente penale, aspect care este în favoarea inculpatului, dar care nu reprezintă altceva decât starea de normalitate, astfel încât nu se justifică lăsarea sa în libertate în raport cu gravitatea deosebită a faptelor.
Referitor la inculpatul M. F., arată că acesta nu este la primul conflict cu legea penală.
Apărătorul ales al contestatorului-inculpat Z. A.-L., având cuvântul, solicită respingerea contestației, ca nefondată, și menținerea încheierii atacate, ca fiind legală și temeinică, apreciind că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu.
Precizează că nu există date din care să rezulte că inculpatul ar putea împienta desfășurarea procesului penal dacă va fi cercetat în arest la domiciliu.
În ceea ce privește circumstanțele personale, solicită a se avea în vedere faptul că inculpatul a avut o atitudine sinceră pe parcursul desfășurării procesului penal și nu are antecedente penale.
Apărătorul ales al contestatorului-inculpat M. F., având cuvântul, solicită respingerea contestației, și menținerea încheierii atacate, ca fiind legală și temeinică, apreciind că măsura arestului la domiciliu este justificată la acest moment procesual.
Astfel, solicită a se avea în vedere perioada de când acesta este arestat, respectiv 1 an și 4 luni.
Mai arată că inculpatul a declarat că nu a știut de unde a apărut acel pachețel cu cocaină ce a fost găsit în torpedoul mașinii.
Menționează că pedeapsa de 3 ani închisoare a fost aplicată pentru o faptă ce a fost săvârșită în anul 2014.
Apreciază că inculpatul nu prezintă un pericol public pentru ordinea publică, astfel că se poate înlocui măsura arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu.
Contestatorul-inculpat Z. A.-L., personal, în ultimul cuvânt, arată că este de acord cu concluziile apărătorului ales și lasă la aprecierea instanței soluția ce o va pronunța.
Contestatorul-inculpat M. F., personal, în ultimul cuvânt, arată că este de acord cu concluziile apărătorului ales și solicită respingerea contestației declarată de P. de pe lângă Tribunalul București.
CURTEA
Asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin încheierea de ședință din 10.02.2015, Tribunalul București – Secția I Penală, în baza art. 242 alin.2 Cod procedură penală raportat la art. 202 alin.1 si alin.4 lit.d Cod procedură penală, art.218 alin.1-3 Cod procedură penală si art. 220 Cod procedură penală a înlocuit măsura arestării preventive pentru inculpații:
-Z. A. L. zis „T.” fiul lui M. și G., născut la data de 30.12.1984, în București, CNP_, dom. în București, ., ., f.f.l în București, ., sector 1, arestat în baza MAP. nr. 274/UP/26.09.2013, emis de Tribunalul Bucuresti-Secția a-II-a penală și
-M. F. zis „D.” fiul lui V. și A., născut la data de 09.04.1979, în C., CNP_, dom. în C., ., jud. C., arestat în baza M.A.P. nr.273/UP/26.09.2013, emis de Tribunalul Bucuresti - Secția a-II-a penală
cu măsura arestului la domiciliu.
A dispus punerea în libertate la rămânerea definitivă a prezentei încheieri a inculpatului Z. A. L. de sub puterea M.A.P. nr. 274/UP/26.09.2013, emis de Tribunalul Bucuresti-Secția a-II-a penală, dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză.
A dispus punerea în libertate la rămânerea definitivă a prezentei încheieri a inculpatului M. F. de sub puterea M.A.P. nr.273/UP/26.09.2013, emis de Tribunalul Bucuresti - Secția a-II-a penală, dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză.
În temeiul art.221 alin.1 Cod procedură penală a impus inculpatului Z. A. L. ca, pe perioada măsurii preventive a arestului la domiciliu, să nu părăsească, fără permisiunea organului judiciar în fața căruia se află cauza, cu excepția prezentării în fața organelor judiciare, la chemarea acestora, imobilul unde locuiește, situat în municipiul București, .. 1, ., ., sector 4, sector 1.
În temeiul art.221 alin.2 lit. a și b Cod procedură penală a impus inculpatului ca, pe perioada măsurii preventive a arestului la domiciliu, să respecte și următoarele obligații:
- să se prezinte în fața instanței de judecată, ori de câte ori este chemat;
- să nu comunice, pe nicio cale, în mod direct sau indirect, cu ceilalți inculpați din aceeași cauză, precum și cu următoarele persoane: I. D. R., Ș. V. O., C. F., D. M., Leolea N., I. I., H. M., B. R. V., B. N. V., C. R., B. C. – N., M. S., N. C., C. M. T., B. S., Vanghelici M., R. R. G., V. M. și N. G. C..
În temeiul art.221 alin.4 din Cod procedură penală a atras atenția inculpatului Z. A. L. că, în caz de încălcare cu rea-credință a măsurii preventive a arestului la domiciliu sau a obligațiilor care îi revin pe durata acesteia, măsura respectivă poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive.
În temeiul art.221 alin.9 Cod procedură penală a încredințat supravegherea respectării de către inculpatul Z. A. L. a măsurii preventive a arestului la domiciliu și a obligațiilor care îi revin pe durata acesteia organului de poliție în a cărui rază teritorială locuiește acesta, respectiv Secția 15 Poliție București.
În temeiul art.221 alin.1 Cod procedură penală a impus inculpatului M. F. ca, pe perioada măsurii preventive a arestului la domiciliu, să nu părăsească, fără permisiunea organului judiciar în fața căruia se află cauza, cu excepția prezentării în fața organelor judiciare, la chemarea acestora, imobilul unde locuiește, situat în municipiul C., ., jud. C..
În temeiul art.221 alin.2 lit. a și b Cod procedură penală a impus inculpatului ca, pe perioada măsurii preventive a arestului la domiciliu, să respecte și următoarele obligații:
- să se prezinte în fața instanței de judecată, ori de câte ori este chemat;
- să nu comunice, pe nicio cale, în mod direct sau indirect, cu ceilalți inculpați din aceeași cauză, precum și cu următoarele persoane: I. D. R., Ș. V. O., C. F., D. M., Leolea N., I. I., H. M., B. R. V., B. N. V., C. R., B. C. – N., M. S., N. C., C. M. T., B. S., Vanghelici M., R. R. G., V. M. și N. G. C..
În temeiul art.221 alin.4 din Cod procedură penală a atras atenția inculpatului M. F. că, în caz de încălcare cu rea-credință a măsurii preventive a arestului la domiciliu sau a obligațiilor care îi revin pe durata acesteia, măsura respectivă poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive.
În temeiul art.221 alin.9 Cod procedură penală a încredințat supravegherea respectării de către inculpatul M. F. a măsurii preventive a arestului la domiciliu și a obligațiilor care îi revin pe durata acesteia organului de poliție în a cărui rază teritorială locuiește acesta.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul nr.301/D/P/2013 din data de 19.12.2013 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – DIICOT – Structura Centrală s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpaților Z. A. L. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic ilicit de droguri de mare risc, în formă continuată (două acte materiale), faptă prev. de art. 2 alin. 1 și 2 din Legea 143/2000 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, trafic ilicit de droguri de risc, faptă prev. de art. 2 alin.1 din Legea nr. 143/2000, deținere de droguri de risc și de mare risc, fără drept, pentru consum propriu, faptă prev. de art. 4 alin. 1 și 2 din Legea 143/2000 cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal și M. F., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic ilicit de droguri de mare risc, faptă prev. de art. 2 alin. 2 din Legea 143/2000 cu aplicarea art.37 alin.1 lit.a Cod penal și două infracțiuni de ultraj, fapte prev. de art. 239 alin.1,2 și 5 Cod penal cu aplicarea art.37 alin.1 lit.a Cod penal, toate cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal.
În motivarea actului de sesizare a instanței s-a reținut, în ceea ce îl privește pe inculpatul Z. A. L., că la data de 25.07.2013 i-a vândut coinculpatului M. C. C. cantitatea de 10 grame cocaină cu suma de 3000 lei, iar la data de 26.07.2013 i-a vândut coinculpatului M. F. cantitatea de 49,47 grame cocaină, acesta din urmă fiind prins în flagrant. S-a mai arătat cu privire la același inculpat că la data de 25.09.2013 a fost prins în flagrant în timp ce deținea în vederea vânzării cantitatea de 1967,7 grame cannabis, iar la aceeași dată a fost prins în flagrant în timp ce deținea în vederea consumului propriu cantitatea de 1,94 grame cannabis și 0,06 grame heroină.
Prin rechizitoriu s-a mai reținut în ceea ce îl privește pe inculpatul M. F. că la data de 26.07.2013 a fost prins în flagrant în timp ce deținea în vederea vânzării cantitatea de 49,47 grame cocaină, iar la aceeași dată a proferat amenințări la adresa organelor de poliție judiciară și a comis acte de violență față de agentul principal N. M. și agent șef adjunct B. F., în timp ce aceștia se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu.
Prin rezoluția nr. 276 din 24.09.2013, ora 11:45 emisă de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Structura Centrală, s-a început urmărirea penală față de învinuitul Z. A. L., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc prev. de art. 2 al. 1 și 2 din Legea nr.143/2000, constând în aceea că în perioada 21.09.2013 – 22.09.2013 a procurat cocaină, pe care o deținea în vederea vânzării, pentru care pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de la 15 la 25 ani.
Prin rezoluția din data de 26.07.2013, ora 14:50 emisă de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Structura Centrală, s-a început urmărirea penală față de învinuitul M. F., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc prev. de art. 2 al. 2 din Legea nr.143/2000 constând în aceea că la data de 26.07.2013 a fost depistat pe autostrada A2, la Kilometru 20 deținând fără drept o punguță cu 49,47 grame de cocaină, pentru care pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de la 15 la 25 ani.
Prin ordonanța nr. 128 din data de 25.09.2013, a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală, s-a luat față de învinuitul Z. A. L. măsura reținerii pe o durată de 24 ore, respectiv din data de 25.09.2013, ora 23:45și până la data de 26.09.2013, ora 23:45, iar prin ordonanța nr. 129 din data de 25.09.2013, a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală, s-a luat față de învinuitul M. F. măsura reținerii pe o durată de 24 ore, respectiv din data de 26.09.2013, ora 00:45și până la data de 27.09.2013, ora 00:45.
Prin ordonanța nr. 301D/P/2013 din data de 25.09.2013 a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală, a fost pusă în mișcare acțiunea penală față de inculpatul Z. A. L. pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic ilicit de droguri de mare risc, faptă prev. și ped. de art. 2 alin. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. 2 C. penal, trafic ilicit de droguri de risc, faptă prev. și ped. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, deținere de droguri de risc și de mare risc în vederea consumului propriu prev. de art. 4 alin. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000, toate cu aplicarea art. 33 lit. a C. penal, iar în ceea ce-l privește pe inculpatul M. F., prin ordonanța nr.301/D/P/2013 din data de 26.09.2013 a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală, a fost pusă în mișcare acțiunea penală față de acesta pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, faptă prev. și ped. de art. 2 alin. 2 din Legea nr. 143/2000.
După acest moment, s-a formulat propunere de arestare preventivă pentru cei doi inculpați iar prin încheierea pronunțată de Tribunalul București – Secția a II a Penală la data de 26.09.2013 în dosarul nr._/3/2013 s-a dispus arestarea preventivă a inculpaților Z. A. L. și M. F. pe o perioadă de 29 de zile, de la 26.09.2013 până la 24.10.2013, inclusiv, reținându-se că inculpații se află în situația prevăzută de art.148 lit. f Cod procedură penală, în baza acestei încheieri fiind emise mandatele de arestare preventivă.
Ulterior, prin încheierea Tribunalului București – Secția a II a Penală pronunțată la data de 22.10.2013 în dosarul nr._/3/2013 s-a dispus prelungirea stării de arest preventiv a inculpaților Z. A. L. și M. F. pe o perioadă de 30 de zile, de la data de 25.10.2013 la data de 23.11.2013 inclusiv.
Prin încheierea Tribunalului București – Secția a II a Penală pronunțată la data de 20.11.2013 în dosarul nr._/3/2013 s-a dispus prelungirea stării de arest preventiv a inculpaților pe o perioadă de 30 de zile, de la data de 24.11.2013 la data de 23.12.2013 inclusiv.
După sesizarea instanței cu soluționarea cauzei de față, prin încheierea instanței din data de 20.12.2013 s-a constatat legalitatea și temeinicia stării de arest preventiv a inculpaților, fiind menținută această stare de arest potrivit dispozițiilor art. 300 ind.1 Cod procedură penală în vigoare la momentul respectiv.
La termenul din 03.02.2014, având în vedere stadiul judecății în cauza de față în care nu se începuse cercetarea judecătorească, dosarul a fost trecut în procedura de cameră preliminară, procedându-se potrivit dispozițiilor art. 342 -348 Cod procedură penală, fiind menținută prin încheierea judecătorului din data de 04.02.2014 și ulterior prin încheierea judecătorului din data de 04.03.2014 starea de arest preventiv a celor doi inculpați potrivit dispozițiilor art. 348 Cod procedură penală rap. la art. 207 Cod procedură penală.
Prin încheierea din data de 18.03.2014 potrivit dispozițiilor art. 345 alin.1 și art. 346 alin.1 Cod procedură penală s-au respins ca neîntemeiate cererile și excepțiile invocate de inculpatul M. F. prin apărător cu privire la legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală.
S-a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul nr.301/D/P/2013 din data de 19.12.2013 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – DIICOT – Structura Centrală – prin care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților Z. A. L., M. F. și M. C. C., a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și s-a dispus începerea judecății în cauza privindu-i pe inculpații Z. A. L., M. F. și M. C. C..
În dosarul nr._ */a3, înregistrat pe rolul Curții de Apel București – Secția a II a Penală, având ca obiect soluționarea contestației declarate de inculpatul M. F. împotriva încheierii din data de 18.03.2014 dată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului București – Secția I a Penală, judecătorul de cameră preliminară de la Curtea de Apel București a menținut starea de arest a inculpatului M. F. prin încheierea din data de 31.03.2014.
Prin încheierea instanței din data de 01.04.2014 s-a verificat legalitatea și temeinicia stării de arest preventiv a inculpaților Z. A. L. și M. F., fiind menținută starea de arest a acestora.
În dosarul nr._ */a4, înregistrat pe rolul Curții de Apel București – Secția I a Penală, prin decizia nr. 134/C din data de 14.04.2014 s-a admis contestația declarată de inculpatul M. F. împotriva încheierii de ședință din data de 01.04.2014 a Tribunalului București - Secția I a Penală și s-a desființat această încheiere în ceea ce privește menținerea stării de arest preventiv a inculpatului M. F., reținându-se de către instanța de control că în contextul dispozițiilor art. 207 alin.6 Noul Cod de procedură penală, măsura a fost dispusă cu încălcarea normelor de competență.
Ulterior, legalitatea și temeinicia stării de arest preventiv a inculpaților a fost verificată succesiv, fiind menținută starea de arest preventiv a inculpaților Z. A. L. și M. F., ultima dată prin decizia penală nr.908/C din 23.12.2014 emisă de Curtea de Apel București – Secția I a Penală în dosarul nr._ */a11.
Asupra cererilor de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu măsura arestului la domiciliu formulate de inculpații Z. A. L. și M. F., instanța a reținut următoarele:
Art. 242 alin. 2 Cod pr.penală prevede că măsura preventivă se înlocuiește, din oficiu sau la cerere, cu o măsură preventivă mai ușoară, dacă sunt întrunite condițiile prevăzute de lege pentru luarea acesteia și, în urma evaluării împrejurărilor concrete ale cauzei și a conduitei procesuale a inculpatului, se apreciază că măsura preventivă mai ușoară este suficientă pentru realizarea scopului prevăzut la art. 202 alin. 1.
Potrivit art. 202 alin. 1 Cod pr.penală, măsurile preventive pot fi dispuse dacă există probe sau indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că o persoană a săvârșit o infracțiune și dacă sunt necesare în scopul asigurării bunei desfășurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii suspectului ori inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori al prevenirii săvârșirii unei alte infracțiuni.
Instanța a reținut că în cauza de față măsura arestării preventive luată față de cei doi inculpați a fost dispusă potrivit dispozițiilor legale în vigoare la momentul luării acestei măsuri, respectiv art. 143 Vechiul C.pr.pen., art. 1491 Vechiul C.pr.pen. și art. 148 lit. f Vechiul C.pr.pen., reținându-se că există indicii că inculpații au săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, existând probe certe ca lăsarea acestora în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Având în vedere probele administrate în cauză până la acest moment, respectiv procesele verbale de investigații întocmite de lucrătorii de poliție judiciară din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate - Serviciul Antidrog, procesele verbale de redare a convorbirilor și comunicărilor telefonice, procesul verbal de redare a discuțiilor purtate de inculpatul Z. A. L. cu martorul M. S., nota privind supravegherea operativă a inculpaților Z. A. L. și M. C. C. și planșele fotografice cu aspecte privind presupusa tranzacție cu droguri dintre inculpatul Z. A. L. și M. C. C., proces-verbal de supraveghere a inculpatului Z. A. L. la datele de 23.09.2013 și 24.09.2013 și planșe foto, nota de supraveghere operativă întocmită de Departamentul de Informații și Protecție Internă din perioada 24.09.2013 – 25.09.2013, proces-verbal de investigație întocmit la data de 24.09.2013, procesul verbal de prindere în flagrant a inculpatului M. F. și planșele fotografice aferente, proces-verbal de supraveghere operativă a inculpatului M. F., Raportul de Constatare Tehnico - Științifică nr._/01.08.2013, declarații martori, declarații învinuit/inculpat M. F., procesele – verbale de percheziții domiciliare, planșele fotografice cu aspecte de la perchezițiile domiciliare și rapoartele de constatare tehnico-științifică, instanța a constatat că din probele administrate în cauză astfel cum au fost menționate mai înainte rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpații au săvârșit faptele pentru care sunt cercetați în cauza de față și care au fost avute în vedere de judecător în momentul la care s-a dispus arestarea lor preventivă.
De asemenea, instanța a apreciat, așa cum s-a arătat mai înainte, că au fost respectate prev. de art. 223 C.pr.pen. privind condițiile în care se poate dispune arestarea preventivă, reținând că inculpații au fost arestați și trimiși în judecată pentru infracțiuni de trafic de stupefiante și ultraj - Z. A. L. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic ilicit de droguri de mare risc, în formă continuată (două acte materiale), faptă prev. de art. 2 alin. 1 și 2 din Legea nr.143/2000 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, trafic ilicit de droguri de risc, faptă prev. de art. 2 alin.1 din Legea nr. 143/2000, fapte sancționate în prezent cu pedeapsa cu închisoarea de la 5 la 12 ani și respectiv cu închisoarea de la 2 la 7 ani, iar M. F., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic ilicit de droguri de mare risc, faptă prev. de art. 2 alin. 2 din Legea 143/2000 cu aplicarea art.37 alin.1 lit.a Cod penal și două infracțiuni de ultraj, fapte prev. de art. 239 alin.1,2 și 5 Cod penal cu aplicarea art.37 alin.1 lit.a Cod penal, toate cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal.
Instanța a apreciat, însă, că la acest moment procesual nu există date în sensul că menținerea inculpaților în stare de arest preventiv ar fi necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică în sensul prev. de art.223 alin.2 teza finală Cod procedură penală, evaluarea făcându-se pe baza gravității faptelor, a modului și circumstanțelor de comitere a acestora, a anturajului și a mediului din care provin inculpații, a antecedentelor penale și a altor împrejurări privitoare la persoana acestora, fiind îndeplinite condițiile prev. de art. 242 alin.2 Cod procedură penală pentru a se putea dispune înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura arestului la domiciliu solicitată de inculpați.
Instanța a reținut, așa cum a arătat în încheierea anterioară prin care a dispus înlocuirea măsurii arestului preventiv cu arestul la domiciliu, că inculpații sunt cercetați pentru comiterea unor fapte grave care au creat o rezonanta negativă în rândul comunității, însă având în vedere perioada de timp care s-a scurs de la momentul săvârșirii pretinselor infracțiuni și până în prezent, instanța a apreciat că o astfel de reacție negativă s-a estompat, nemaisubzistând starea de pericol pe care lăsarea inculpaților în libertate ar prezenta-o pentru ordinea publică.
S-a apreciat că este de remarcat si faptul ca in jurisprudenta sa, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat că daca anumite infractiuni, prin gravitatea deosebita si prin reactia particulara a opiniei publice, ar putea suscita o „tulburare a societatii” de natura sa justifice o detentie preventiva, aceasta trebuie sa aiba o durata limitata si, in orice caz, trebuie demonstrat ca punerea in libertate a inculpatilor ar tulbura in mod real ordinea publica, mentinerea masurii preventive fiind legitima numai atât timp cât ordinea publica este efectiv amenintata.
Astfel, dincolo de natura și gravitatea infracțiunilor pentru care inculpații au fost trimiși în judecată, instanța a apreciat că perioada petrecută în stare de arest (de aproximativ un an și 4 luni) este de natură să diminueze pericolul concret pentru ordinea publică și să atenueze sentimentul de insecuritate indus în rândul cetățenilor, menținerea inculpaților în stare de arest creând aparența unei executări de pedeapsă iar nu a unei detenții provizorii.
În legătură cu menținerea unei peroane o perioadă îndelungată în arest preventiv, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în aplicarea dispozițiilor art.5 par.3 din Convenție, a statuat că persistența motivelor plauzibile că persoana privată de libertate ar fi comis o infracțiune, este o condiție sine qua non a regularității menținerii în detenție, însă, după un timp, aceasta nu mai este suficientă.
S-a apreciat că menținerea unei persoane în arest preventiv trebuie să fie justificată de existența unor motive suficient de puternice indicate de către instanțe, printre acestea fiind și necesitatea împiedicării tulburării ordinii publice de către inculpat. Sub acest aspect, Curtea a stabilit că, anumite infracțiuni, prin gravitatea lor particulară și prin reacția publicului la săvârșirea lor pot să provoace o tulburare socială de natură a justifica o detenție provizorie, cel puțin un anumit timp.
S-a mai apreciat că, după trecerea unei perioade de timp, instanțele sunt obligate să ia în considerare, chiar și din oficiu, posibilitatea luării față de persoana privată de libertate a unor măsuri alternative (arestul la domiciliu ori control judiciar).
În egală măsură, instanța a avut în vedere stadiul procedurii în cauza de față – în care inculpații au fost audiați, fiind administrate probele, amânarea la acest termen de judecată fiind determinată de obținerea unor precizări de la DIICOT privind suma indicată în rechizitoriu cu titlul de cheltuieli judiciare și de necesitatea pregătirii apărării privind schimbarea de încadrare juridică pusă în discuție de instanță, de timpul scurs de la momentul arestării cu impact asupra rezonabilității acesteia prin raportare la art.5 alin.3 din CEDO, de necesitatea menținerii acestei stări preventive față de natura și specificul actelor de procedură ce au mai rămas de efectuat.
S-a reținut că, potrivit art.218 alin.1 Cod pr.penală, arestul la domiciliu se dispune de către instanța de judecată, dacă sunt îndeplinite condițiile prev.de art.223 și luarea măsurii este necesară și suficientă pentru realizarea unuia dintre scopurile prevăzute la art.202 alin.1 Cod procedură penală.
S-a mai apreciat că măsura arestării preventive este și trebuie să rămână una excepțională, inclusiv prin prisma prevederilor art.5 par.3 din Convenția Europeană a Drepturilor și Libertăților Fundamentale ale Omului, datele concrete ale cauzei nemaijustificând aceasta măsură, instanța apreciind că scopurile prevăzute de art.202 Cod pr.penală, inclusiv sub aspectul normalei desfășurări în continuare a procesului, putând fi asigurate de o măsura mai puțin restrictivă – arestul la domiciliu față de cei doi inculpați.
Instanța a avut în vedere și datele privind persoana celor doi inculpați care au rezultat inclusiv din actele de cercetare efectuate în cursul judecății, reținând în acest sens și mențiunile din rapoartele de evaluare și caracterizările depuse la dosar, apreciind că inculpații dispun de resursele necesare care să le permită conștientizarea gravității faptelor pentru care sunt cercetați și că perioada petrecută în stare de arest a fost suficientă pentru ca aceștia sa realizeze consecințele faptelor cu privire la care există o suspiciune rezonabilă că ar fi fost comise.
Instanța a avut în vedere lipsa antecedentelor penale în cazul inculpatului Z. A. L., comportamentul inculpatului M. F. pe durata termenului de supraveghere anterior, vârsta inculpaților, faptul că aceștia provin din familii organizate și par a fi bine integrați în societate și în mediul familial, astfel încât a apreciat, reținând și durata arestului preventiv până la acest moment, că față de inculpați se poate dispune la acest moment o măsură preventivă mai ușoară, cum este cea a arestului la domiciliu.
De asemenea, la acest moment procesual, având în vedere obligațiile pe care le-a fixat în sarcina celor doi inculpați, instanța a considerat că nu există un risc real de împiedicare de către cei doi inculpați a cursului procesului penal, după cum nu există dovezi că inculpații ar încerca să se sustragă de la judecată și nici nu există date în sensul că aceștia ar încerca în orice fel să împiedice aflarea adevărului prin alterarea probelor.
Față de cele arătate, instanța a apreciat că pentru asigurarea bunei desfășurări a procesului penal, prin raportare la criteriul prev. de art.202 alin.3 Cod procedură penală care vizează proporționalitatea măsurii preventive cu gravitatea acuzației aduse inculpatului, în cauză se poate dispune înlocuirea arestului preventiv cu arestul la domiciliu pentru inculpații Z. A. L. și M. F., această din urmă măsură preventivă fiind suficientă pentru realizarea scopului prevăzut la art.202 alin.1 Cod procedură penală.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal a formulat contestație P. de pe lângă Tribunalul București, criticând încheierea pentru netemeinicie și anume în ceea ce privește greșita înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu față de inculpații Z. A. L. și M. F..
În motivarea contestației, P. a arătat că, inculpatul Z. A. este trimis în judecată pentru infracțiunile de trafic ilicit de droguri de mare risc, în formă continuată, prev. de art. 2 alin. 1 și 2 din Legea 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, trafic ilicit de droguri de risc, prevăzută de art. 2 alin. 1 din Legea 143/2000, deținere de droguri de risc și mare risc, fără drept, pentru consum propriu, faptă prev. de art. 4 alin. 1 și 2 din Legea 143/2000, cu aplicarea art. 33 litera a C.penal de la 1968 iar inculpatul M. F. este trimis în judecată pentru infracțiunile de trafic ilicit de droguri de mare risc, faptă prev. de art. 2 alin. 1 și 2 din Legea 143/2000, cu aplicarea art. 37 alin. 1 litera a Cod penal și două infracțiuni de ultraj, fapte prevăzute de art. 239 alin. 1,2 și 5 Cod penal, cu aplicarea art. 37 alin. 1 litera a Cod penal, toate cu aplicarea art. 33 litera a Cod penal.
Prin încheierea din 10 februarie 2015, Tribunalul București a dispus, în baza art. 242 alin. 2 C.p.p. și art. 202 alin. 1 și 4 litera d C.p.p., art. 218 alin. 1 și 3 C.p.p., art. 220 C.p.p., înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data rămânerii definitive a încheierii.
Potrivit jurisprudenței CEDO, anumite infracțiuni, prin gravitatea lor și prin reacția publică la comiterea lor pot da naștere unui pericol pentru ordinea publică, ce ar putea să justifice arestarea preventivă, cel puțin pentru o perioadă de timp.Ministerul Public trebuie să justifice, în termeni concreți, prin ce se manifestă atingerea ordinii publice, în prezent .
A apreciat că măsura arestării preventive a inculpaților trebuie menținută deoarece temeiurile avute în vedere la luarea măsurii subzistă și impun în continuare privarea inculpaților de libertate .Față de probele administrate până în prezent în cauză, sunt îndeplinite în continuare cerințele prevăzute de art. 223 alin. 2 C.p.p., în sensul că, din probele administrate în cauză, rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpații au comis faptele pentru care sunt cercetați și care au fost avute în vedere de către judecător la momentul la care măsura arestării a fost luată.
În ceea ce privește pericolul pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea inculpaților în libertate, acesta nu rezultă automat din limitele mari de pedeapsă pentru infracțiunile de care sunt acuzați, ci din natura și gravitatea deosebită a faptelor concrete imputate, din împrejurările și modalitatea în care se prefigurează că au acționat, din consecințele pe care astfel de fapte le produc asupra sănătății publice, din înmulțirea alarmantă și rezonanța socială deosebit de negativă a infracțiunilor de acest gen, care generează o stare de neîncredere și insecuritate în rândul societății.
Astfel, în sarcina inculpatului Z. A. s-a reținut că, la data de 25 iulie 2013 i-ar fi vândut coinculpatului M. C. C. 10 grame cocaină; la 26 iulie 2013 i-ar fi vândut coinculpatului M. F. cantitatea de 49,47 grame cocaină; la data de 25.09.2013 a fost prins în flagrant în timp ce deținea în vederea vânzării, cantitatea de 1967,7 grame de cannabis.
În sarcina inculpatului M. F., s-a reținut că, la 26 iulie 2013 a fost prin în flagrant în timp ce deținea în vederea vânzării 49,47 grame cocaină și la aceeași dată, a proferat amenințări la adresa organelor de poliție judiciară și a comis acte de violență față de aceștia, în momentul în care a fost surprins deținând cantitatea de droguri asupra sa.
Faptele pentru care inculpații au fost trimiși în judecată, nu sunt singulare, pentru aceștia reprezentând un adevărat modus vivendi, fiind vorba despre procurarea de mari cantități de cocaină, lucru care nu este la îndemâna oricui și pentru comercializarea căreia este nevoie de o oarecare experiență.
Faptul că inculpatul Z. A. nu este cunoscut cu antecedente penale nu trebuie să se constituie în circumstanțe favorabile pentru inculpat, deoarece acest aspect nu reprezintă decât starea de normalitate și nu justifică lăsarea inculpatului în libertate la acest moment procesual în raport cu gravitatea faptelor în privința cărora există indicii că le-ar fi comis.
Referitor la inculpatul M. F., acesta nu este la primul conflict cu legea penală, fiind condamnat anterior la o pedeapsă cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 25 din Legea 365/2002, respectiv, deținerea de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronice, faptele în cauză fiind comise în interiorul termenului de încercare . Și în luna septembrie a anului 2012, inculpatului i-a fost aplicată o sancțiune administrativă pentru o altă faptă penală.
Cât privește durata stării de arest preventiv a celor doi inculpați, parchetul a apreciat că o durată de 1 an și 4 luni, prin raportare la complexitatea cauzei și actele de cercetare pe care aceasta le-a presupus până la acest moment, nu depășește limitele unei durate rezonabile, în condițiile în care cercetarea judecătorească s-a realizat cu celeritate .
Conduita procesuală a inculpaților și datele privind persoana inculpaților, starea de sănătate a acestora, nu justifică înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura arestului la domiciliu solicitată de apărare și nici cu măsura controlului judiciar, Ministerul Public apreciind că niciuna dintre măsurile menționate nu poate conduce la realizarea scopurilor prev. de art. 202 C.p.p.
De asemenea, de la momentul la care Curtea de Apel București-23.12.2014, a constatat temeinicia și legalitatea măsurii arestului preventiv față de inculpați, nu au intervenit împrejurări noi care să justifice înlocuirea măsurii arestului preventiv cu arestul la domiciliu.
Prin urmare, s-a solicitat admiterea contestației, desființarea încheierii atacate și menținerea măsurii arestării preventive față de cei doi inculpați.
Cu ocazia soluționării contestației nu au formulate cereri noi și nu s-au administrat probe.
Examinând contestația formulată sub aspectul criticilor invocate, Curtea apreciază că este neîntemeiată.
Așa cum în mod corect a apreciat prima instanță, există în continuare suspiciunea rezonabilă că inculpații au comis faptele pentru care sunt cercetați, în acest sens fiind toate probele administrate în cauză până la acest moment procesual, respectiv, procesele verbale de investigații, notele privind supravegherea operativă, procesul verbal privind prinderea în flagrant a inculpatului M. F., declarațiile martorilor, procesele verbale de percheziție domiciliară, rapoartele de constatare tehnico-științifică.
Potrivit art. 208 alin. 2 C.p.p., instanța de judecată verifică din oficiu dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea, prelungirea sau menținerea măsurii arestării preventive iar potrivit art. 208 alin. 4 C.p.p. în tot cursul judecății, instanța verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, dacă subzistă temeiurile care au determinat menținerea măsurii arestării preventive.Potrivit art. 208 alin. 3 C.p.p., dispozițiile art. 207 alin. 3)-5) se aplică în mod corespunzător. Potrivit art. 207 alin. 4 ) C.p.p., când constată că temeiurile care au determinat luarea măsurii se mențin sau există temeiuri noi care justifică o măsură preventivă, judecătorul dispune menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului .
Din probele administrate în cauză până în prezent, nu rezultă că ar fi apărut temeiuri noi care să justifice această măsură, de altfel nici în încheierea contestată nu se arată despre apariția unor temeiuri noi iar temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, în acord cu judecătorul fondului nu se mai mențin.
Curtea apreciază că plasarea inculpaților într-o altă formă de detenție, aceea a arestului la domiciliu, nu prezintă pericol pentru ordinea publică și nu periclitează buna desfășurare a procesului penal.
Starea de detenție trebuie să aibă caracter excepțional, întrucât starea de libertate este starea normală și nu trebuie să se prelungească dincolo de limite rezonabile, indiferent dacă se va computa ori nu din pedeapsă.
În jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, aprecierea limitelor rezonabile ale unei detenții provizorii se face luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz, pentru a vedea în ce măsură există indicii precise cu privire la un interes public real, care, fără a aduce atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare decît cea a regulii generale a judecării în stare de libertate . Prin urmare, judecătorul trebuie să vegheze la un just echilibru între măsura privării de libertate și interesul public, acela de protecție a cetățenilor împotriva comiterii de infracțiuni grave.
Convenția europeană a drepturilor omului și a libertăților fundamentale prevede în art. 5 par. 3 că „orice persoană arestată sau deținută, în condițiile prevăzute de par. 1 lit. c) din prezentul articol trebuie adusă de îndată înaintea unui judecător sau a unui magistrat împuternicit prin lege cu exercitarea atribuțiilor judiciare și are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanții care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere”.
Termenul rezonabil are ca moment de început „formularea unei acuzații în materie penală” - a cărei semnificație a fost stabilită pe calea jurisprudenței CEDO, în cauza Eckle c. R.F.G., hotărârea din 15 iulie 1982, și anume „notificarea oficială provenită de la o autoritate competentă a învinuirii de a fi săvârșit o faptă penală, ceea ce corespunde ideii de consecințe importante cu privire la situația persoanei suspectate", iar ca moment final tot pe cale jurisprudențială s-a stabilit că termenul se raportează la pronunțarea hotărârii definitive de condamnare sau de achitare, respectiv încetare a procesului penal.
CEDO în cauza Allenet de Ribemont c. Franței, hotărârea din 10 februarie 1995, a stabilit că durata rezonabilă a procedurii se apreciază în fiecare cauză în parte, în funcție de circumstanțele sale, după următoarele criterii: complexitatea cauzei în fapt și în drept, comportamentul părților, comportamentul autorităților și importanța pentru cel interesat a obiectului procedurii.
După trecerea unui interval de timp destul de mare, menținerea măsurii arestării preventive nu mai poate fi justificată pe argumente potrivit cărora temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării se mențin.
La acest moment, numai riscul de fugă sau riscul comiterii de noi infracțiuni, argumentate cu date și elemente concrete ar fi putut justifica prelungirea detenției provizorii peste anumite limite rezonabile sau un risc major de tulburare a ordinii publice. Niciunul dintre aceste argumente nu se regăsesc în cauză.
Nu s-a arătat în concret, care este pericolul pentru ordinea publică pe care inculpații l-ar prezenta, plasați într-o altă formă de detenție, mai blândă.
Libertatea persoanei este unul dintre drepturile fundamentale iar restrângerea acesteia pe o perioadă atât de mare trebuie să aibă argumente extrem de solide, argumente care nu se regăsesc în cauză.
Perioada mare de timp de la comiterea faptei a făcut ca rezonanța negativă a faptei în rândul colectivității să scadă iar pericolul pentru ordinea publică să fie mult atenuat.
Jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului a subliniat obligatia instantelor nationale confruntate cu solutionarea unei propuneri de luare /menținere a masurii arestarii preventive de a lua in considerare masurile alternative prevazute de legislatia nationala. Astfel, in cauza J. c Romaniei, statul roman a fost sanctionat pentru faptul ca instantele interne au refuzat sa analizeze argumentele prezentate de partea interesata cu privire la profilul sau personal si la situatia sa familiala, precum si posibilitatea dispunerii unei masuri alternative arestarii preventive, desi art.5 parag.3 prevede ca autoritatile sa ia in considerare astfel de masuri preventive in cazul in care situatia se preteaza la acestea, iar acuzatul prezinta garantii referitoare la prezentarea sa la proces.
Totodata, jurisprudenta CEDO a subliniat faptul ca riscul de eschivare al unui acuzat trebuie sa fie evaluat in contextul factorilor care au legatura cu caracterul persoanei, valorile sale morale, locuinta sa, ocupatia sa, bunurile acestuia, legaturile familiale si cu toate tipurile de legaturi cu statul in care el este urmarit. Riscul aplicarii unei sanctiuni severe si temeinicia probelor pot fi relevante, dar nu sunt, prin sine, decisive, iar posibilitatea obtinerii garantiilor ar putea fi folosita pentru a compensa orice risc (Neumeister v. Austria, hotararea din 27.06.1968, . nr.8 § 10).
Curtea apreciază că scopul măsurilor preventive, anume prevenirea comiterii de noi infracțiuni și buna desfășurare a procesului penal, poate fi atins și prin plasarea inculpaților în arest la domiciliu, în acest fel, garantându-se și eliminarea riscurilor ca inculpații să încerce să influențeze aflarea adevărului.
Prin urmare, în baza art. 425/1 alin. 7 pct. 1 litera b rap. la art. 208 și art. 242 alin. 2 C.p.p., va respinge contestația formulată.
Potrivit art. 275 alin. 3 C.p.p., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
respinge, ca nefondată, contestația formulată de P. de pe lângă Tribunalul București împotriva încheierii din 10 februarie 2015 a Tribunalului București – Secția I Penală.
Potrivit art.275 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 16 februarie 2015.
Președinte, Grefier,
L. N.-C. E. - A. N.
Red.C.N.L.
Thred.V.D./6 ex./09.03.2015
T.B.S.1 – jud.N.L.
| ← Contestaţie la executare (art.598 NCPP). Decizia nr. 79/2015.... | Conducere fără permis (art.335 NCP). Decizia nr. 218/2015.... → |
|---|
