Înşelăciunea. Art.244 NCP. Decizia nr. 1536/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Curtea de Apel BUCUREŞTI - Sentințe și decizii penale / 2015

Decizia nr. 1536/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 12-11-2015

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A II A PENALĂ

DOSAR NR._ (_ )

DECIZIA PENALĂ NR. 1536/A

Ședința publică din 12.11.2015

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE – A. P. M.

JUDECĂTOR – B. F. V.

GREFIER – T. S.

Ministerul Public – P. de pe lângă Curtea de Apel București - reprezentat de procuror N. N..

Pe rol se află soluționarea apelurilor declarate de P. DE PE L. JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI și inculpații M. A. și N. D. împotriva sentinței penale nr. 150/26.03.2015 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București, în dosarul nr._ .

Dezbaterile pe fond și susținerile părților au avut loc în ședință publică de la 27.10.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când instanța a stabilit termen de pronunțare la data de 02.11.2015, în temeiul art. 391 alin. 1 Cod procedură penală, după care, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru 12.11.2015, iar astăzi:

CURTEA,

Deliberând asupra apelurilor penale de față, constată că:

Prin sentința penală nr.150 din 26.03.2015 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București în baza art. 396 alin. 5 C. proc. pen., rap. la art. 16 alin. 1 lit. b teza a II-a C. proc. pen., a fost achitată inculpata M. A. pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, prev. de art. 244 alin. 1 C. pen. și transmitere fictivă a părților sociale, prev. de art. 2801 din Legea nr. 31/1990.

În baza art. 396 alin. 5 C. proc. pen., rap. la art. 16 alin. 1 lit. b teza a II-a C. proc. pen., a fost achitat inculpatul N. D. pentru săvârșirea infracțiunilor de instigare la înșelăciune, prev. de art. 47 rap. la art. 244 alin. 1 C. pen. și instigare la transmitere fictivă a părților sociale, prev. de art. 47 C. pen. rap. la art. 2801 din Legea nr. 31/1990.

În baza art. 397 rap. la art. 19 C. proc. pen., cu aplicarea art. 1349 și 1357 C. civ., au fost obligați inculpații, în solidar, la plata sumei de_ lei către partea civilă U. L. Corporation IFN SA, cu titlu de despăgubiri civile pentru prejudicii materiale.

În baza art. 275 alin. 1 lit. c C. proc. pen., au fost obligați inculpații la plata sumei de câte 620 de lei fiecare, cheltuieli judiciare avansate de către stat.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că prin rechizitoriul nr.1586/P/2012 din 30.04.2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul București, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatei M. A. pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, prev. de art. 244 alin. 1 C. pen. și transmitere fictivă a părților sociale, prev. de art. 280¹ din Legea nr. 31/1990 cu aplicarea art. 5 C. pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. 1 C. pen., și a inculpatului N. D. pentru săvârșirea infracțiunilor de instigare la înșelăciune, prev. de art. 47 C. pen. raportat la art. 244 alin. 1 C. pen. și instigare la transmitere fictivă a părților sociale, prev. de art. 47 C. pen. raportat la art. 2801 din Legea nr. 31/1990 cu aplicarea art. 5 C. pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. 1 C. pen.

În fapt, s-a reținut, în esență, că inculpata M. A., la instigarea inculpatului N. D., în cursul lunii martie 2010, cu ocazia încheierii contractului având ca obiect achiziționarea în sistem leasing a autoturismului marca Ford Tranzit cu . identificare WFOXXXTTFX9E48008, a indus în eroare partea vătămată . IFN SA căreia i-a cauzat un prejudiciu în valoare de 185.061 de lei nerecuperat.

Astfel, în data de 10.03.2010, inculpata M. A., în calitate de asociat unic și administrator la ., a achiziționat în sistem leasing de la . IFN SA, un autoturism marca Ford Tranzit pentru care s-a obligat să achite lunar ratele corespunzătoare, urmând a utiliza autoturismul potrivit destinației sale firești.

Inculpata M. A. a achitat cu ocazia semnării contractului avansul, sumă necesară pentru a intra în posesia bunului.

Ulterior intrării în posesia autoturismului, inculpata M. A. nu a mai achitat nicio rată de leasing și, după ce autoturismul a fost înmatriculat în România, inculpatul N. D. l-a înstrăinat unor persoane necunoscute, ulterior autoturismul fiind înmatriculat în Germania.

Inculpatul N. D. a fost cel care i-a cerut inculpatei M. A. să achiziționeze în sistem leasing în numele . un autoturism marca Ford Tranzit, autoturism pe care urma să-l folosească inculpatul în derularea unor afaceri. Tot inculpatul N. D. a fost cel care s-a ocupat și de întocmirea documentației necesare încheierii contractului de leasing.

Pentru a nu fi trași la răspundere penală și a îngreuna activitatea organelor de urmărire penală de identificare și recuperare a autoturismului, la data de 07.05.2010 inculpata M. A. a cesionat în mod fictiv . lui R. V..

Autoturismul marca Ford Tranzit cu . identificare WFOXXXTTFX9E48008 a fost identificat pe teritoriul Germaniei ulterior dării acestuia în urmărire ca urmare a plângerii formulată de către partea vătămată . IFN SA.

Având în vedere faptul că a fost încheiat un contract de leasing prin care s-a urmărit exclusiv . autoturism, folosindu-se totodată de existența unei societăți comerciale care prezenta garanția că vor fi achitate ratele, precum și activitățile comerciale întreprinse de către inculpații M. A. și N. D. în momentele imediat următoare intrării în posesia autoturismului (respectiv înstrăinarea acestuia către alte persoane, urmată de cesionarea în mod fictiv a părților sociale ale societății), s-a reținut că, în mod cert, cei doi inculpați, încă de la momentul încheierii contractului, au urmărit doar . în scopul valorificării acestuia în mod injust, fără a avea vreun moment intenția de a achita ratele de leasing.

S-a mai arătat că cesionarea fictivă a părților sociale deținute în societatea . de către inculpata M. A. la instigarea inculpatului N. D., a rezultat din analiza documentelor puse la dispoziția organelor de urmărire penală de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București coroborate cu celelalte mijloace de probă administrate în cauză.

Astfel, societatea a fost cesionată la scurt timp după ce inculpații au intrat în posesia autoturismului, fără a achita nicio rată de leasing, autoturismul fiind înstrăinat imediat după înmatricularea acestuia în România.

Pe latură civilă, partea vătămată U. L. Corporation IFN SA, a declarat că se constituie parte civilă în procesul penal cu suma de 185.061 de lei, reprezentând echivalentul prejudiciului suferit prin comiterea faptei de către inculpați.

Această situație de fapt a fost stabilită de către organele de urmărire penală pe baza următoarelor mijloace de probă: plângere parte civilă, procese-verbale de prezentare spre recunoaștere după planșa foto, înscrisuri, declarații suspecți/inculpați, adrese Centrul de Cooperare Polițienească Internațională, rezultat verificări autoritățile judiciare din Germania.

Pe rolul acestei instanțe s-a format dosarul nr._ din data de 30.04.2014.

Procedura de cameră preliminară a fost finalizată prin încheierea din 03.06.2014, când instanța a constatat legalitatea sesizării sale, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală, dispunând începerea judecății.

Legal citați, inculpați s-au prezentat în fața instanței, și asistați fiind de către avocat ales, au precizat că nu înțeleg să se prevaleze de dispozițiile art. 396 alin. 10 C. proc. pen., întrucât nu au recunoscut săvârșirea infracțiunilor de care au fost acuzați. Totodată, inculpații au fost de acord să dea declarații în fața instanței, declarațiile acestora fiind consemnate și atașate la filele 33-34 din dosar.

De asemenea, instanța a procedat la administrarea probei testimoniale, sens în care au fost luate declarații martorilor C. R. C., N. N. C. și S. V. R., propuși de către inculpați, declarațiile fiind consemnate și atașate la filele 52-53 și 67 din dosar. Instanța a încuviințat și proba cu martorul R. V., propus prin rechizitoriu, administrarea acesteia fiind însă imposibilă, întrucât martorul, deși citat inclusiv cu mandat de aducere, nu s-a prezentat în fața instanței, din procesul-verbal de îndeplinire a mandatului de aducere, rezultând imposibilitatea îndeplinirii acestuia, întrucât martorul nu locuia la adresa indicată în rechizitoriu, iar adresa actuală nu era cunoscută .

Analizând actele și lucrările dosarului, atât pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, cât și a celor administrate în cursul judecății, instanța a apreciat că inculpații M. A. și N. D. nu s-au făcut vinovați de săvârșirea infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată. Astfel, s-a precizat că situația de fapt reținută în actul de sesizare a instanței a fost confirmată de materialul probator administrat, în ceea ce privește datele obiective reținute de către Ministerul Public, acțiunile celor doi inculpați neavând însă relevanță penală, așa cum s-a susținut în rechizitoriu, întrucât lipsește, în opinia instanței, elementul subiectiv al vinovăției prevăzută de lege pentru caracterizarea acțiunilor celor doi inculpați ca fiind infracțiunile de înșelăciune, respectiv de transmitere fictivă a părților sociale deținute într-o societate comercială.

Sub acest aspect, s-a observat că acuzațiile aduse celor doi inculpați s-au bazat doar pe presupuneri și pe o anumită apropiere în timp a acțiunilor celor doi, neexistând la dosarul cauzei nicio probă care să conducă, dincolo de orice dubiu, la concluzia că inculpații ar fi acționat cu intenția de a obține pentru ei sau pentru o altă persoană un folos material injust și de a pricinui o pagubă persoanei vătămate. În acest sens, instanța a apreciat că momentul esențial care a trebuit avut în vedere pentru a aprecia dacă inculpații au acționat cu intenția de a induce în eroare persoana vătămată, este momentul perfectării contractului de leasing, iar nu momentul derulării acestui contract, atât timp cât, din punct de vedere al legii penale aplicabilă în timp inculpaților, dispozițiile art. 244 alin. 1 C. pen. în vigoare în prezent sunt mai favorabile decât cele ale art. 215 alin. 3 C. pen. din 1969, care reglementau expres ipoteza inducerii sau menținerii în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executării unui contract, săvârșită în așa fel încât, fără această eroare, cel înșelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condițiile stipulate.

În aceste condiții, în care legiuitorul nu a mai reglementat distinct ipoteza înșelăciunii în convenții, analiza elementelor constitutive ale infracțiunii de înșelăciune trebuie făcută prin raportate strictă la dispozițiile art. 244 alin. 1, 2 C. pen. Pornind de la această premisă, s-a observat că unul dintre elementele constitutive ale acestei infracțiuni a constat în prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, sau, în ipoteza variantei calificate a infracțiunii, de folosirea de nume sau calități mincinoase ori de alte mijloace frauduloase, niciuna dintre aceste activități neputând fi pusă în sarcina inculpaților, cât timp nu au rezultat din probele administrate în cauză.

Astfel, din înscrisurile administrate în cursul urmăririi penale, a rezultat că inculpații nu au prezentat părții vătămate/parte civilă, la momentul încheierii contractului de leasing, date nereale privind situația societății ai căror administratori erau, în scopul de a determina partea vătămată să încheie contractul. Dimpotrivă, din datele furnizate de către Oficiul Național al Registrului Comerțului, coroborate cu declarațiile inculpaților și cu declarațiile martorilor audiați în cauză a rezultat că . avea ca obiect de activitate efectuarea de transporturi rutiere de persoane sau de mărfuri, cu mult înainte de încheierea contractului de leasing cu societatea parte vătămată, încheind și în trecut astfel de contracte, ce s-au derulat în bune condiții.

În această situație, nu a existat niciun temei, mai ales în lipsa unei probe directe în acest sens, pentru a considera că inculpații au încheiat contractul de leasing cu intenția de a înstrăina ulterior autovehiculele achiziționate, și a obține astfel un folos patrimonial, provocând totodată o pagubă patrimoniului părții civile. În aceeași ordine de idei, s-a observat că din nicio probă administrată în cursul urmăririi penale sau al judecății nu a rezultat că între inculpați și numitul R. V., cel căruia i-au fost înstrăinate autovehiculele și i-au fost cesionate părțile sociale, ar fi existat o înțelegere prealabilă sau că aceștia s-ar fi cunoscut de mai mult timp sau ar fi avut vreodată relații de afaceri. În acest sens, s-a observat că în cursul urmăririi penale nu i-a fost luată nicio declarație numitului R. V., acesta neputând fi audiat nici de către instanță, întrucât nu a putut fi localizat și identificat.

Prin urmare, atât timp cât este cert că inculpații nu au obținut niciun avantaj material ca urmare a înstrăinării autovehiculelor și nu aveau o relație anterioară apropiată cu numitul R. V., pentru a încerca să obțină un folos patrimonial în beneficiul acestuia, pe cale de consecință, instanța a apreciat că inculpații nu au indus în eroare societatea de leasing, la momentul încheierii contractului, neavând niciun motiv în acest sens.

Mai mult decât atât, din înscrisurile administrate în cauză a rezultat că inculpații au achitat avansul necesar încheierii contractului de leasing, fiind lipsit de sens ca inculpații să fi făcut acest lucru, dacă ar fi știut la momentul încheierii contractului că urmează să înstrăineze autovehiculele, atât timp cât, ca urmare a acestei operațiuni, nu au obținut niciun beneficiu patrimonial.

Faptul că în contractul de leasing se stipula că autovehiculele rămâneau proprietatea . IFN SA, neputând fi înstrăinate de către utilizator, și că inculpata M. A. nu a achitat ratele de leasing, nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, cât timp nu sunt întrunite celelalte condiții, analizate anterior, și au relevanță doar sub aspectul răspunderii civile a inculpaților.

Întrucât, pentru motivele anterior enunțate, instanța a apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive, din punct de vedere al laturii subiective, ale infracțiunii de înșelăciune, respectiv de instigare la înșelăciune, în cazul inculpatului N. D., nu a putut fi reținută în sarcina inculpaților nici infracțiunea de prevăzută de art. 280¹ din Legea nr. 31/1990, de transmitere fictivă a părților sociale, caracterul fictiv al operațiunii de înstrăinare a părților sociale ale . nerezultând din nicio probă administrată în cursul urmăririi penale, această infracțiune subzistând doar în măsura în care din probatoriul administrat ar fi rezultat vinovăția inculpaților sub aspectul infracțiunii de înșelăciune. De asemenea, s-a observat că mobilul invocat în actul de sesizare a instanței, și anume acela că transmiterea părților sociale ar fi avut loc pentru a îngreuna activitatea organelor de urmărire penală de a recupera autovehiculele, nu putea fi reținut, cât timp transmiterea părților sociale a avut loc pe data de 07.05.2010, fiind înregistrată la data de 21.05.2010, în timp ce plângerea penală a fost formulată la data de 08.08.2011, până la acel moment neputându-se vorbi despre o „activitate a organelor de urmărire penală”, care să fie îngreunată prin pretinsa transmitere fictivă a părților sociale de către inculpați.

Pe latură civilă, în cauză partea vătămată . IFN SA s-a constituit parte civilă cu suma de 185.061 de lei, reprezentând contravaloarea autovehiculelor ce au făcut obiectul contractului de leasing. Sub acest aspect, instanța a apreciat că pretențiile părții civile au fost întemeiate, existența și întinderea prejudiciului rezultând din înscrisurile administrate în cursul urmăririi penale. De asemenea, faptul că acest prejudiciu a fost cauzat de acțiunile inculpaților a rezultat din probatoriul administrat, deși acțiunea inculpaților de înstrăinare a autovehiculelor ce au făcut obiectul contractului de leasing nu a întrunit elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, se circumscrie condițiilor angajării răspunderii civile a acestora, în sarcina inculpaților putând fi reținută o culpă în executarea contractului de leasing, cât timp aceștia au încălcat obligația de a nu înstrăina autovehiculele, provocând în acest fel un prejudiciu părții civile.

Având în vedere aceste considerente, instanța, în baza art. 396 alin. 5 C. proc. pen., rap. la art. 16 alin. 1 lit. b teza a II-a C. proc. pen., a achitat pe inculpata M. A., pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, prev. de art. 244 alin. 1 C. pen. și transmitere fictivă a părților sociale, prev. de art. 2801 din Legea nr. 31/1990.

Împotriva sentinței penale nr.150 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București la data de 26._ în dosarul nr._ au declarat apel, în termen legal, P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București și inculpații M. A. și N. D., cauza fiind înregistrată la Curtea de Apel București la data de 15.06.2015 sub nr._ (_ ).

În dezvoltarea motivelor de apel, P. de pe lângă Judecătoria sectorului 2 București a criticat hotărârea apelată pentru netemeinicie sub aspectul achitării inculpaților M. A. și N. D. pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, prev. de art. 244 alin. 1 C. pen. și transmitere fictivă a părților sociale, prev. de art. 2801 din Legea nr. 31/1990 cu aplicarea art. 5 C. pen., respectiv, pentru săvârșirea infracțiunilor de instigare la înșelăciune, prev. de art. 47 C. pen. raportat la art. 244 alin. 1 C. pen. și instigare la transmitere fictivă a părților sociale, prev. de art. 47 C. pen. raportat la art. 280¹ din Legea nr. 31/1990 cu aplicarea art. 5 C. pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. 1 C. pen.

În esență, s-a arătat că inculpata M. A., la instigarea inculpatului N. D., în cursul lunii martie 2010, cu ocazia încheierii contractului având ca obiect achiziționarea în sistem leasing a autoturismului marca Ford Tranzit cu . identificare WFOXXXTTFX9E48008, a indus în eroare cu bună știință, partea vătămată . IFN SA căreia i-a cauzat un prejudiciu în valoare de 185.061 de lei nerecuperat. Mai precis, în data de 10.03.2010, inculpata M. A., în calitate de asociat unic și administrator la ., a achiziționat în sistem leasing de la . IFN SA, un autoturism marca Ford Tranzit pentru care s-a obligat să achite lunar ratele corespunzătoare, urmând a utiliza autoturismul potrivit destinației sale firești. De asemenea, inculpata M. A. a achitat cu ocazia semnării contractului avansul, sumă necesară pentru a intra în posesia bunului însă, ulterior intrării în posesia autoturismului, inculpata M. A. nu a mai achitat nicio rată de leasing și, după ce autoturismul a fost înmatriculat în România, inculpatul N. D. 1-a înstrăinat unor persoane necunoscute, ulterior autoturismul fiind înmatriculat în Germania.

În ceea ce îl privește pe inculpatul N. D., s-a arătat că acesta a fost cel care i-a cerut în cunoștință de cauză inculpatei M. A. să achiziționeze în sistem leasing în numele . un autoturism marca Ford Tranzit, autoturism pe care urma să-1 folosească inculpatul în derularea unor afaceri, astfel cum a reieșit din probele de la dosarul cauzei, inclusiv declarațiile celor doi inculpați audiați. S-a mai menționat că tot inculpatul N. D. a fost cel care s-a ocupat și de întocmirea documentației necesare încheierii contractului de leasing.

S-a menționat că, pentru a nu fi trași la răspundere penală și a îngreuna activitatea organelor de urmărire penală de identificare și recuperare a autoturismului, la data de 07.05.2010 inculpata M. A. a cesionat în mod fictiv . lui R. V.. Autoturismul marca Ford Tranzit cu . identificare WFOXXXTTFX9E48008 a fost identificat pe teritoriul Germaniei ulterior dării acestuia în urmărire ca urmare a plângerii formulată de către partea vătămată . IFN SA.

S-a mai menționat că cesionarea fictivă a părților sociale deținute în societatea . de către inculpata M. A. la instigarea inculpatului N. D., a rezultat din analiza documentelor puse la dispoziția organelor de urmărire penală de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București coroborate cu celelalte mijloace de probă administrate în cauză: societatea a fost cesionată la scurt timp după ce inculpații au intrat în posesia autoturismului, fără a achita nicio rată de leasing, autoturismul fiind înstrăinat imediat după înmatricularea acestuia în România.

În concluzie, s-a solicitat pronunțarea unei soluții de condamnare a inculpaților M. A. si N. D. pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, prev. de art. 244 alin. 1 C. pen. si transmitere fictivă a părților sociale, prev. de art. 280¹ din Legea nr. 31/1990 cu aplicarea art. 5 C. pen., respectiv pentru săvârșirea infracțiunilor de instigare la înșelăciune, prev. de art. 47 C. pen. raportat la art. 244 alin. 1 C. pen. și instigare la transmitere fictivă a părților sociale, prev. de art. 47 C. pen. raportat la art. 280¹ din Legea nr. 31/1990 cu aplicarea art. 5 C. pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. 1 C. pen., cu aplicarea disp. art.91 Cp. referitoare la suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

Un al doilea motiv de apel a vizat nelegalitatea hotărârii judecătorești cu privire la omisiunea obligării inculpaților în solidar cu partea responsabilă civilmente . la plata cu titlu de despăgubiri civile pentru prejudicii materiale cauzate părții civile, prin raportare la art. 86 C.p.p. și art. 19 C.p.p.

Apelanții inculpați M. A. și N. D., prin apărător ales, au criticat hotărârea sub aspectul laturii civile a cauzei, întrucât nu există temei pentru a se angaja răspunderea civilă a fostelor organe de conducere a S.C. X. I., mai ales că inculpatul N. este străin de această societate, dar și prin raportare la faptul că există o poliță CASCO încheiată în beneficiul părții civile.

În fața instanței de apel, inculpații au arătat că nu doresc să fie audiați, precizând că își mențin declarațiile date anterior în cauză.

Sub aspectul probatoriului, instanța de apel a dispus readministrarea probei testimoniale cu martorii audiați de către instanța de fond, respectiv C. R. C., N. N. C., S. V. R., și a încuviințat Ministerului Public cererea de administrare a probei testimoniale cu martorii R. V. și C. V., iar apelanților inculpați li s-a încuviințat proba cu înscrisuri constând în emiterea unei adrese către . a preciza dacă pentru autoturismul Ford Tranzit în cauză a fost încheiată poliță CASCO și dacă au fost încasate despăgubiri în virtutea acestei polițe, precum și cuantumul acestora.

În cauză au fost administrate proba testimonială cu martorii C. R. C., N. N. C., S. V. R. și C. V., respectiv prin adresa nr. 2772/17.09.2015 emisă de .-au comunicat relațiile solicitate, motiv pentru care s-a respins solicitarea inculpaților de a se emite o nouă adresă pentru a se preciza numele societății de asigurare care a încheiat polița Casco.

Întrucât din procesele verbale întocmite ca urmare a imposibilității de executare a mandatelor de aducere emise pe numele martorului R. V. la toate adresele cunoscute a rezultat că nu mai locuiește la niciuna dintre adresele cunoscute și nu au fost identificate informații legate de adresa actuală, respectiv că martorul figurează ca urmărit general într-un alt dosar (filele 23, 49 dosar apel), Curtea, în temeiul art. 420 alin. 11 rap. la art. 383 alin. 3 C.p.p., a constatat imposibilitatea administrării probei testimoniale cu martorul menționat.

Examinând legalitatea și temeinicia hotărârii apelate, în raport de criticile formulate, cât și sub toate aspectele de fapt și de drept, Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 417 alin. 2 C.p.p., apreciază apelul Parchetului ca fiind fondat, iar apelurile inculpaților M. A. și N. D. vor fi respinse ca nefondate pentru considerentele următoare:

În urma analizei probatoriului administrat în cauză, atât în cursul urmăririi penale, cât și în cursul judecății (în fața instanței de fond și în faza procesuală a apelului), Curtea constată, în dezacord cu instanța de fond, că inculpații M. A. și N. D. au săvârșit infracțiunea de înșelăciune, respectiv instigare la înșelăciune pentru care s-a dispus trimiterea în judecată.

Astfel, la data de 10.03.2010, inculpata M. A., în calitate de asociat unic și administrator la ., a achiziționat în sistem leasing de la . IFN SA, un autoturism marca Ford Tranzit cu . identificare WFOXXXTTFX9E48008, pentru care s-a obligat să achite lunar ratele corespunzătoare, urmând a utiliza autoturismul potrivit destinației sale firești, conform contractului de leasing financiar nr._/X.-1-001 (filele 91-122 DUP).

Inculpata M. A. a achitat cu ocazia semnării contractului avansul și taxa de management, conform facturii nr._/09.03.2010 în valoare de 1.975,40 lei reprezentând costuri înregistrare în sumă de 400 Euro (fila 99 vol. II DUP) și ordinului de plată din 19.03.2010 (fila 121 vol. II DUP), facturii nr._/09.03.2010 în valoare de 14.551,79 lei reprezentând avans de 2455,5 Euro și comision analiză de 491,1 euro ( fila 100 vol. II DUP) și ordinului de plată din 19.03.2010 (fila 120 vol. II DUP), respectiv facturii nr._/24.03.2010 în valoare de 2.445,45 lei reprezentând avans de 496,65 Euro și comision de analiză de 93 euro (fila 101 vol. II DUP) și ordinului de plată din data de 31.03.2010 (fila 119 vol. II DUP).

În urma plății acestor sume, inculpata M. A. a intrat în posesia bunului, stabilindu-se obligația inculpatei de a achita ratele aferente contractului de leasing, prima rată urmând a fi achitată la data de 20.04.2010, conform Anexei B la contract (fila 128 DUP).

După ce a intrat în posesia autoturismului, s-a realizat înmatricularea autoturismului în România, la data de 30.04.2010, conform mențiunilor din evidențele Eucaris (fila 75 vol. IV), proprietar fiind . utilizator fiind societatea la care inculpata M. A. avea calitatea de asociat unic și administrator, respectiv ..

La nicio săptămână de la acest moment, inculpata M. A. – care nu achitase nicio rată de leasing – a cesionat . numitului R. V., conform deciziei Asociatului Unic nr. 1/07.05.2010 și contractului de cesiune nr. 1/07.05.2010 (filele 48-49 vol. I DUP, respectiv 46-47 vol. I DUP). În cuprinsul contractului de cesiune se face mențiunea că s-au predat la data încheierii contractului actele de deținere și cheile mai multor autoturisme, printre care și autoturismul marca Ford Tranzit cu . identificare WFOXXXTTFX9E48008 (fila 12 verso).

Înregistrarea mențiunii referitoare la modificarea actului constitutiv al . a avut loc la data de 21.05.2010, conform rezoluției nr._/21.05.2010 a ONRC-TB (fila 5 vol. I DUP), pe baza cererii formulate în acest sens de către numitul R. V. la data de 19.05.2010 (fila 8 vol. I DUP).

Potrivit informațiilor primite prin Biroul Sirene din cadrul Centrului de Cooperare Polițienească Internațională, ca urmare a plângerii formulată de către partea vătămată . IFN SA, autoturismul marca Ford Tranzit cu . identificare WFOXXXTTFX9E48008 a fost identificat pe teritoriul Germaniei, figurând ca înmatriculat în Germania încă din data de 19.05.2010 (fila 22 vol. I DUP). Aceste informații se coroborează cu cele primite, pe calea cererii de asistență judiciară internațională, de la autoritățile germane (filele 4-44 vol. IV DUP).

Astfel, Curtea constată că societatea . a fost cesionată de la scurt timp după ce inculpații au intrat în posesia autoturismului, fără a achita nicio rată de leasing, autoturismul fiind înstrăinat imediat după înmatricularea acestuia în România (la distanță de 7 zile), iar în aceeași zi în care numitul R. V. depunea cererea de înregistrare mențiuni cu privire la . (19.05.2010) autoturismul era vândut pentru prima dată pe teritoriul Germaniei.

Apărările inculpaților în sensul că nu au avut intenția de a înșela societatea de leasing și că au acționat cu bună credință sunt lipsite de credibilitate. Astfel, ambii inculpați au arătat că la scurt timp după încheierea contractului de leasing (aproximativ o lună), au început să aibă probleme financiare foarte mari și nu mai puteau plăti ratele, așa încât inculpatul N. D. i-a propus mamei sale, inculpata M. A., să cesioneze societatea ., către o persoană pe care a găsit-o pe internet, un anume R. V., precizând că a consultat un avocat (al cărui nume nu îl poate preciza) care l-a asigurat că totul este legal (filele 42-45 vol. I DUP, respectiv filele 33-34 dosar fond).

Deși inculpata M. A. a afirmat că lucrează în comerț de peste 30 de ani, totuși aceeași inculpată afirmă că nu a avut un plan de rezervă în cazul în care afacerea rent-a-car către vilele din Predeal nu ar fi funcționat, așa încât în acest mod au ajuns ca într-o lună de zile să aibă probleme financiare și să nu mai poată achita ratele.

Curtea constată că ultima plată făcută de inculpați în temeiul contractului, pentru a intra în posesia autoturismului, a avut loc la data de 30.03.2010, iar scadența primei rate aferente contractului de leasing a fost la data de 20.04.2010, inculpații neplătind nici măcar una dintre rate, așa încât intervalul de timp în care ar fi apărut așa-zisele probleme financiare ar fi fost de numai 20 de zile de la . care făcea obiectul contractului de leasing, apărare lipsită în mod evident de credibilitate. De altfel, relatările celor doi martori, C. R. C. și S. V. R. legate de motivul ivirii problemelor financiare, vizează informații primite de la inculpatul N. D.: el mi-a spus că vrea să scape de niște mașini, pentru că nu mai putea plăti ratele de leasing; mi-a spus că a dat mașinile cu tot cu firmă pentru că nu mai putea plăti leasingul (fila 51 dosar apel, martorul C.); de la inculpat știu că au fost ceva discuții cu leasingul și nici nu a mai demarat acea facere de transport. Tot inculpatul mi-a spus că nu mai putea plăti leasing-ul pentru că nu a demarat afacerea de transport și nu avea bani (fila 52 dosar apel, martor S.).

Totodată, conform prevederilor contractuale, transmiterea dreptului de folosință asupra bunurilor care făceau obiectul contractului de leasing nu se putea face decât cu acordul prealabil al societății de leasing (pct. 2.3.3 din condițiile generale ,,CG,, parte din contract – fila 110 vol. I DUP), deci cu atât mai puțin se putea realiza o schimbare a debitorului contractual, care ar fi preluat obligația de plată a ratelor de leasing în temeiului contractului de leasing, fără acordul prealabil al societății de leasing.

Susținerea necunoașterii acestei prevederi sau împrejurarea că o altă persoană ar fi trebuit să notifice societatea de leasing cu privire la acest aspect sunt lipsite de credibilitate, cu atât mai mult cu cât societatea . era cesionată către o persoană străină, pe care inculpații nu o cunoșteau anterior, găsind-o pe internet (!), deci care nu putea prezenta garanția că va notifica societatea de leasing, iar simpla consemnare a unei mențiuni între cele două părți referitoare la preluarea obligațiilor contractuale nu putea fi opozabilă societății de leasing decât din momentul notificării acesteia.

Martorul N. N. C., propus de către inculpați, având calitatea de broker de asigurări, a arătat că le-a spus inculpaților că orice modificare constând în cesiunea contractului de leasing sau cesiunea părților sociale ale societății care încheiase contractul de leasing trebuia notificată societății de leasing (fila 45 dosar fond, respectiv fila 53 dosar apel). Faptul că martorul a arătat că în opinia sa această obligație de notificare a societății de leasing ar fi putut reveni și celui care prelua contractul de leasing nu îi poate exonera de răspundere pe inculpați, având în vedere că aceștia au semnat contractul de leasing, inclusiv anexele privind obligațiile contractuale, că martorul a arătat că le-a adus la cunoștință necesitatea notificării societății de leasing, că inculpații, cesionând către o persoană străină, nu puteau avea garanția că această persoană va notifica societatea de leasing. Totodată, martorul audiat a admis, în fața instanței de apel, că procedura de notificare este necesară în cazul cesiunii firmei, întrucât în cazul cesionării contractului de leasing se face o nouă analiză a dosarului cu privire la persoana căreia i se cesionează contractul ( fila 53 dosar apel).

Este și logic să se procedeze în acest mod, întrucât societatea de leasing (finanțatorul) trebuie să verifice garanțiile, solvabilitatea/posibilitatea noii persoane juridice către care se cesionează societatea (utilizatorul) de a îndeplini obligațiile contractuale, deci dacă o analiză a dosarului este necesară în cazul cesiunii contractului de leasing, cu atât mai mult se impunea notificarea societății de leasing în cazul cesiunii societății comerciale utilizator către o altă societate, care ar urma să îi preia toate obligațiile, inclusiv cele din contractul de leasing.

Mai mult decât atât, societatea de leasing a continuat să notifice pe inculpați în sensul că nu au fost plătite ratele aferente contractului de leasing, facturile emise (filele 102-118 vol. II DUP) și notificarea de reziliere a contractului din data de 23.09.2010 (fila 80 vol. I DUP) fiind trimise pe adresa la care avea sediul social ., în . nr. 53, ., . București, adică exact aceeași adresă la care au fost citați inculpații în prezenta cauză atât de către instanța de fond, cât și de instanța de apel, și la care locuiesc și în prezent (filele 12-13 și 20 (copii C.I.) dosar apel, respectiv filele 21- 23 dosar fond, serii acte de identitate unde figurează același domiciliu – filele 30 și 35 dosar fond), iar sediul social al firmei a rămas neschimbat din 2010 până în prezent (conform relațiilor de la Oficiul Registrului Comerțului – fila 2 vol. I DUP, fila 130 dosar fond).

Prin urmare, de la încheierea contractului de leasing și până la notificarea de reziliere a acestuia pe motivul neplății ratelor de leasing, actele (facturi și notificare) au fost trimise la adresa la care locuiau inculpații, iar aceștia nu au efectuat niciun demers cu privire la lămurirea situației, dacă ar fi fost de bună credință, astfel cum susțin, respectiv să comunice societății de leasing că au cesionat firma și să dea informații cu privire la persoana juridică ce ar fi ,,preluat,, obligațiile contractuale.

De altfel, astfel cum s-a dovedit ulterior, inculpații nu au putut oferi nici un fel de informații legate de persoana către care au cesionat societatea, martorul R. V., acesta neputând fi audiat nici de instanța de fond, nici de instanța de apel, în ciuda demersurilor efectuate în vederea identificării acestuia, în prezent acesta figurând ca urmărit general pe teritoriul României (fila 23 verso dosar apel).

Afirmațiile instanței de fond în sensul că nu s-ar putea reține infracțiunea de înșelăciune, având în vedere că inculpații nu au prezentat date nereale societății de leasing la încheierea contractului, sunt nefondate, întrucât infracțiunea de înșelăciune s-a reținut nu datorită faptului că inculpații ar fi depus înscrisuri care să ateste informații nereale legate de activitatea ., ci pentru că inculpații au încheiat contractul de leasing și au intrat în posesia bunului ce făcea obiectului contractului, fără a avea intenția de a plăti vreodată ratele aferente contractului de leasing, urmată de înstrăinarea imediată a bunului (prin cesiunea părților sociale ale societății utilizator).

Totodată, în mod eronat instanța de fond reține în favoarea inculpaților faptul că persoana căreia i-au fost cesionate părțile sociale ale . era una necunoscută și că, astfel, nu ar fi avut o înțelegere prealabilă să înșele societatea de leasing, în condițiile în care, așa cum s-a arătat mai sus, cesiunea firmei către o persoană găsită pe internet, urmată de apărarea potrivit căreia inculpații au fost ,,convinși,, că o astfel de persoană ar notifica societatea de leasing cu privire la cesiune, dovedesc reaua-credință a inculpaților și punerea în executare a rezoluției infracționale.

Având în vedere toate aceste împrejurări, respectiv faptul că a fost încheiat un contract de leasing prin care s-a urmărit exclusiv . autoturism, folosindu-se totodată de existența unei societăți comerciale care prezenta garanția că vor fi achitate ratele, precum și activitățile comerciale întreprinse de către inculpații M. A. și N. D. în momentele imediat următoare intrării în posesia autoturismului (respectiv înstrăinarea acestuia către alte persoane, urmată de cesionarea părților sociale ale societății către o persoană găsită pe internet), Curtea reține că este dovedit, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că cei doi inculpați încă de la momentul încheierii contractului au urmărit doar . în scopul valorificării acestuia în mod injust, fără a avea vreun moment intenția de a achita ratele de leasing.

Din declarațiile inculpaților (filele 33-34 dosar fond) rezultă că inculpatul N. D. a fost cel care i-a cerut inculpatei M. A. să achiziționeze în sistem leasing în numele . un autoturism marca Ford Tranzit, autoturism pe care urma să-l folosească inculpatul în derularea unor afaceri, respectiv tot inculpatul N. D. a fost cel care s-a ocupat și de întocmirea documentației necesare încheierii contractului de leasing, inculpata M. A. fiind cea care a semnat toate actele, în calitate de asociat unic și administrator al ..

Pe cale de consecință, Curtea constată că inculpatul N. D. se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de instigare la înșelăciune, iar inculpata M. de săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.

În ceea ce privește infracțiunea de transmitere fictivă a părților sociale prevăzută de art. 2801 din Legea nr. 31/1990, aceasta constă, potrivit atât legislației anterioare, cât și celei în vigoare, în transmiterea fictivă a părților sociale ori a acțiunilor deținute într-o societate comercială, în scopul săvârșirii unei infracțiuni sau al sustragerii de la urmărirea penală ori în scopul îngreunării acesteia, deosebirile apărând doar la nivelul tratamentului sancționator, limitele de pedeapsă fiind mai reduse potrivit legii noi.

Prin actul de sesizare a instanței s-a reținut că inculpata M. A., la instigarea inculpatului N. D., a cesionat în mod fictiv părțile sociale ale . către numitul R. V. cu scopul de a îngreuna activitatea organelor de urmărire penală de a recupera autoturismul în cauză.

Curtea constată, însă, pe baza probatoriului administrat în cauză și deja analizat, că scopul inculpaților nu a fost acela de a îngreuna urmărirea penală (care, de altfel, a început la data de 04.04.2012 – fila 36 vol. I DUP), ci de a nu plăti ratele aferente contractului de leasing, cesiunea părților sociale fiind modalitatea în care au continuat actele de punere în executare a rezoluției infracționale specifice infracțiunii de înșelăciune.

Pe cale de consecință, soluția care se impune în cauză este cea de achitare a inculpaților sub aspectul săvârșirii infracțiunii de transmitere fictivă a părților sociale prevăzută de art. 280¹ din Legea nr. 31/1990 (forma de participație a instigării, în cazul inculpatului N. D.).

Sub aspectul legii penale mai favorabile, Curtea constată că legea nouă se impune a fi aplicată în temeiul art. 5 C.pen., având în vedere că nu sunt deosebiri în ceea ce privește condițiile de incriminare și de tragere la răspundere penală, care să prezinte relevanță în speță (în cazul ambelor infracțiuni de care sunt acuzați inculpații), ci doar sub aspectul tratamentului sancționator, care interesează doar în ceea ce privește infracțiunea de înșelăciune, întrucât sub aspectul săvârșirii celeilalte infracțiuni se va pronunța o soluție de achitare, astfel cum s-a arătat.

Așadar, limitele de pedeapsă sunt reduse foarte mult potrivit noii reglementări, infracțiunea de înșelăciune fiind pedepsită cu închisoarea de la 3 la 15 ani conform art. 215 alin. 1,3 Cod penal din 1968, respectiv cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani potrivit art. 244 alin. 1 C.pen.

Pe cale de consecință, Curtea se va raporta la limitele de pedeapsă prevăzute de art. 244 alin. 1 C.pen. atunci când va aplica o pedeapsă inculpaților, prin raportare și la criteriile prevăzute de art. 74 C.pen., respectiv: împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite (prin inducerea în eroare a societății de leasing la încheierea contractului de leasing pentru a intra în posesia bunului și a-l înstrăina ulterior, fără a plăti ratele aferente contractului), starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii (în raport de valoarea mare a prejudiciului produs – 185.061 lei), motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit (în vederea obținerii unui autoturism doar prin plata unui avans infim raportat la valoarea totală a vehiculului, pentru a-l înstrăina ulterior cu titlu oneros și a de obține, deci, venituri ilicite), natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului (ambii inculpați la primul conflict cu legea penală), conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal (niciunul dintre inculpați nu a recunoscut săvârșirea faptei), nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială (inculpata M. A. este în vârstă de 58 de ani în prezent, iar inculpatul N. D. are 38 de ani, ambii inculpați au desfășurat activități licite o lungă perioadă de timp, sunt persoane integrate social, inculpata M. A. fiind mama inculpatului N. la instigarea căruia a acționat în adoptarea comportamentului ilicit).

Față de aceste considerente, Curtea va aplica pedepse orientate spre limita minimă de 6 luni închisoare, dar ținând cont de natura și gradul de participare a fiecărui inculpat, respectiv de faptul că inculpatul N. D. este cel care a instigat-o pe mama sa, inculpata M. A., să comită infracțiunea de înșelăciune, acesta fiind cel care s-a ocupat de realizarea formalităților legate de încheierea contractului de leasing (documentație, consultarea unui broker de asigurare), dar și de cesiunea părților sociale ale firmei, identificând persoana care să preia firma și ocupându-se de formalitățile de predare a actelor firmei și a autoturismului ce făcea obiectul contractului de leasing.

Așadar, Curtea va aplica inculpatei M. A. o pedeapsă de 8 luni închisoare, iar inculpatului N. D. o pedeapsă de 1 an închisoare, însă în cazul ambilor inculpați instanța de apel va dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, având în vedere persoana inculpaților, faptul că sunt la prima încălcare a legii penale, că sunt persoane integrate social, cu un nivel de educație destul de ridicat, având posibilități reale de îndreptare, așa încât aplicarea pedepsei este suficientă și, chiar fără executarea acesteia, inculpații nu vor mai comite alte infracțiuni, însă este necesară supravegherea conduitei lor pentru o perioadă determinată: de 2 ani în cazul inculpatei M. (termenul minim prevăzut de art. 92 C.pen.), respectiv de 2 ani și 6 luni în cazul inculpatului N. D. (prin raportare la pedeapsa aplicată), cu impunerea obligațiilor prevăzute de art. 93 C.pen.

Sub aspectul laturii civile a cauzei, inculpații au formulat critici referitor la inexistența temeiului juridic al răspunderii civile delictuale, iar Ministerul Public cu privire la omisiunea instanței de fond de a obliga inculpații, în solidar cu partea responsabilă civilmente, la plata despăgubirilor civile către societatea de leasing.

Curtea constată că în cauză, astfel cum s-a arătat, este dovedită conduita ilicită a inculpaților, care a produs un prejudiciu părții civile constând în valoarea bunului ce a făcut obiectul contractului de leasing și care nu a putut fi recuperat, respectiv 185.061 de lei (fila 123 vol. II DUP). Totodată, la solicitarea inculpaților s-a emis adresă către societatea de leasing pentru a se preciza dacă a fost încheiată o poliță CASCO aferentă contractului de leasing, respectiv dacă societatea de leasing a încheiat această poliță, iar prin adresa nr. 2772/17.09.2015 emisă de .-a arătat că a fost încheiată o astfel de poliță, însă în baza acesteia nu au fost avizate daune, deci nu s-au încasat despăgubiri, de altfel polița fiind reziliată la data de 31.03.2011 (fila 43 dosar apel).

Pe cale de consecință, existând fapta ilicită a inculpaților și vinovăția acestora, astfel cum s-a reținut mai sus, dar și prejudiciul creat și neacoperit până în prezent, precum și legătura de cauzalitate dintre fapta inculpaților și prejudiciul creat, Curtea - în baza art. 1349 și 1357 C. civ. - va obliga inculpații în solidar la plata sumei de 185.061 lei către partea civilă U. L. Corporation IFN SA, cu titlu de despăgubiri civile, respectând principiul disponibilității ce guvernează acțiunea civilă.

În ceea ce privește obligarea părții responsabile civilmente la plata despăgubirilor civile, Curtea constată că aceasta a fost introdusă în cauză de către instanța de fond cu încălcarea dispozițiilor art. 21 rap. la art. 20 alin. 1 C.proc.pen., respectiv după începerea cercetării judecătorești. Astfel, la termenul de judecată din data de 06.01.2015, instanța de fond a reținut cauza în pronunțare, după care a amânat pronunțarea succesiv la datele de 13.01.2015, 15.01.2015, 16.01.2015, 19.01.2015, 22.01.2015, 23.01.2015, 26.01.2015 (filele 91-99 dosar fond), iar ulterior, prin încheierea din data de 26.01.2015, a repus cauza pe rol în vederea introducerii în cauză în calitate de parte responsabilă civilmente a .. La termenul de judecată din data de 17.02.2015, atât reprezentantul Ministerului Public, cât și inculpații, prin apărător, au arătat că se opun introducerii în cauză a acestei părți, întrucât se încalcă dispozițiile legale referitoare la momentul până la care se poate dispune o astfel de măsură ( fila 122 dosar fond), însă instanța a dispus introducerea acesteia în cauză.

Prin urmare, având în vedere că în mod nelegal . a fost introdusă în cauză în calitate de parte responsabilă civilmente, Curtea nu va dispune și obligarea acesteia la plata despăgubirilor civile către societatea de leasing, singurii care vor fi obligați în solidar pentru plata prejudiciului produs părții civile fiind inculpații.

Față de aceste considerente, Curtea - în baza art. 421 pct. 1 lit. b C.p.p. - va respinge ca nefondate apelurile declarate de către inculpații M. A. și N. D..

În baza art. 421 pct. 2 lit. a C.p.p. va admite apelul declarat de P. de pe lângă Judecătoria sectorului 2 București împotriva sentinței penale nr. 150/26.03.2010 pronunțată de Judecătoria sectorului 2 București în dosarul nr._ .

Va desființa în totalitate sentința penală nr. 150/26.03.2010 pronunțată de Judecătoria sectorului 2 București în dosarul nr._ și rejudecând:

În baza art. 396 alin. 2 C.p.p. rap. la art. 244 alin. 1 C.pen. cu aplicarea art. 5 C.pen. va condamna pe inculpata M. A. (fiica lui A. și P., ns. la data de 22.06.1957 în București, domiciliată în Mun. București, ., nr. 53, ., ., CNP_), la pedeapsa închisorii de 8 luni pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.

În baza art. 396 alin. 5 C.p.p. rap. la art. 16 alin. 1 lit. b teza I C.p.p. achită inculpata M. A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de transmitere fictivă a părților sociale prevăzută de art. 280¹ din Legea nr. 31/1990.

În baza art. 91 C.p., va dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, conform dispozițiilor art. 92 C. pen.

Pe perioada termenului de supraveghere inculpata M. A. va trebui să respecte măsurile de supraveghere, prev. de art. 93 alin. 1 lit. a-e C.p., iar în baza art. 93 alin. 2 lit. b va impune inculpatei obligația de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul București.

În baza art. 93 alin. 3 C.p., va impune inculpatei obligația de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității în cursul termenului de supraveghere pe o durată de 60 de zile la una din următoarele două entități: Administrația Domeniului Public - Sector 2 sau Fundația pentru Promovarea Sancțiunilor Comunitare, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă.

În baza art. 396 alin. 2 C.p.p. și art. 47 C.pen. rap. la art. 244 alin. 1 C.pen. cu aplicarea art. 5 C.pen. va condamna pe inculpatul N. D. (fiul lui C. și A., ns. la data de 03.03.1977 în București, domiciliat în Mun. București, ., nr. 53, ., ., sector 2, CNP_), la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la înșelăciune.

În baza art. 396 alin. 5 C.p.p. rap. la art. 16 alin. 1 lit. b teza I C.p.p. va achita pe inculpatul N. D. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de instigare la transmitere fictivă a părților sociale prev. de art. 47 C.pen. rap. la art. 280¹ din Legea nr. 31/1990.

În baza art. 91 C.p., va dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani și 6 luni, conform dispozițiilor art. 92 C. pen.

Pe perioada termenului de supraveghere inculpatul N. D. trebuie să respecte măsurile de supraveghere prev. de art. 93 alin. 1 lit. a-e C.p., iar în baza art. 93 alin. 2 lit. b va impune inculpatului obligația de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul București.

În baza art. 93 alin. 3 C.p.,va impune inculpatului obligația de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității în cursul termenului de supraveghere pe o durată de 90 de zile la una din următoarele două entități: Administrația Domeniului Public - Sector 2 sau Fundația pentru Promovarea Sancțiunilor Comunitare, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă.

Se va face aplicarea art. 404 al. 2 C.p.p. în cazul ambilor inculpați.

Sub aspectul laturii civile, în baza art. 397 rap. la art. 25 C.proc.pen., cu aplicarea art. 1349 și 1357 C. civ., va obliga inculpații în solidar la plata sumei de 185.061 lei către partea civilă U. L. Corporation IFN SA, cu titlu de despăgubiri civile.

În baza art. 274 alin. 1, 2 C.p.p. va obliga inculpații la plata a câte 800 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat aferente urmăririi penale și judecății în primă instanță, iar în baza art. 275 alin. 2 C.p.p. va obliga apelanții inculpați la plata a câte 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat aferente fazei procesuale a apelului.

În baza art. 275 alin. 3 C.p.p. celelalte cheltuieli judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art. 421 pct. 1 lit. b C.p.p. respinge ca nefondate apelurile declarate de către inculpații M. A. și N. D..

În baza art. 421 pct. 2 lit. a C.p.p. admite apelul declarat de P. de pe lângă Judecătoria sectorului 2 București împotriva sentinței penale nr. 150/26.03.2010 pronunțată de Judecătoria sectorului 2 București în dosarul nr._ .

Desființează în totalitate sentința penală nr. 150/26.03.2010 pronunțată de Judecătoria sectorului 2 București în dosarul nr._ și rejudecând:

În baza art. 396 alin. 2 C.p.p. rap. la art. 244 alin. 1 C.pen. cu aplicarea art. 5 C.pen. condamnă pe inculpata M. A. (fiica lui A. și P., ns. la data de 22.06.1957 în București, domiciliată în Mun. București, ., nr. 53, ., ., CNP_), la pedeapsa închisorii de 8 luni pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.

În baza art. 91 C.p., dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, conform dispozițiilor art. 92 C.pen.

Pe perioada termenului de supraveghere inculpata M. A. trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere, prev. de art. 93 alin. 1 lit. a-e C.p.:

- să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul B.?ti, la datele fixate de acesta;

- să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

- să anunțe în prealabil schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește cinci zile;

- să comunice orice schimbare a locului de muncă

- să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. 2 lit. b impune inculpatei obliga?ia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul București.

În baza art. 93 alin. 3 C.p., impune inculpatei obligația de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității în cursul termenului de supraveghere pe o durată de 60 de zile la una din următoarele două entități: Administrația Domeniului Public - Sector 2 sau Fundația pentru Promovarea Sancțiunilor Comunitare, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă.

În baza art. 404 al. 2 C.p.p., va atrage atenția inculpatei că, în cazul în care, pe parcursul termenului de supraveghere, nu respectă, cu rea-credință, măsurile de prevedere și obligația impusă de instanță, precum și în cazul săvârșirii de noi infracțiuni, se va dispune revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere și executarea pedepsei.

În baza art. 396 alin. 2 C.p.p. și art. 47 C.pen. rap. la art. 244 alin. 1 C.pen. cu aplicarea art. 5 C.pen. condamnă pe inculpatul N. D. (fiul lui C. și A., ns. la data de 03.03.1977 în București, domiciliat în Mun. București, ., nr. 53, ., ., sector 2, CNP_), la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la înșelăciune.

În baza art. 396 alin. 5 C.p.p. rap. la art. 16 alin. 1 lit. b teza I C.p.p. achită pe inculpatul N. D. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de instigare la transmitere fictivă a părților sociale prev. de art. 47 C.pen. rap. la art. 280¹ din Legea nr. 31/1990.

În baza art. 91 C.p., dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani și 6 luni, conform dispozițiilor art. 92 C. pen.

Pe perioada termenului de supraveghere inculpatul N. D. trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere, prev. de art. 93 alin. 1 lit. a-e C.p.:

- să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul B.?ti, la datele fixate de acesta;

- să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

- să anunțe în prealabil schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește cinci zile;

- să comunice orice schimbare a locului de muncă

- să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. 2 lit. b impune inculpatei obligația de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul București.

În baza art. 93 alin. 3 C.p., impune inculpatului obligația de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității în cursul termenului de supraveghere pe o durată de 90 de zile la una din următoarele două entități: Administrația Domeniului Public - Sector 2 sau Fundația pentru Promovarea Sancțiunilor Comunitare, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă.

În baza art. 404 al. 2 C.p.p., va atrage atenția inculpatului că, în cazul în care, pe parcursul termenului de supraveghere, nu respectă, cu rea-credință, măsurile de prevedere și obligația impusă de instanță, precum și în cazul săvârșirii de noi infracțiuni, se va dispune revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere și executarea pedepsei.

În baza art. 397 rap. la art. 25 C.proc.pen., cu aplicarea art. 1349 și 1357 C. civ., obligă inculpații în solidar la plata sumei de 185.061 lei către partea civilă U. L. Corporation IFN SA, cu titlu de despăgubiri civile.

În baza art. 274 alin. 1, 2 C.p.p. obligă inculpații la plata a câte 800 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat aferente urmăririi penale și judecății în primă instanță.

În baza art. 275 alin. 2 C.p.p. obligă apelanții inculpați la plata a câte 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat aferente fazei procesuale a apelului.

În baza art. 275 alin. 3 C.p.p. celelalte cheltuieli judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 12.11.2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

A. P. M. B. F. V.

GREFIER,

T. S.

Red.jud. A.P.M.

Dact.EA.03.12.2015

J.S.2 B.-jud.C.B

← Abuz în serviciu contra intereselor publice. Art.248 C.p.....		Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP.... →

Înşelăciunea. Art.244 NCP. Decizia nr. 1536/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Înşelăciunea. Art.244 NCP. Decizia nr. 1536/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI