Înlocuire măsură preventivă. Art.242 NCPP. Decizia nr. 586/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Decizia nr. 586/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 12-11-2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCURESTI- SECTIA A II A PENALĂ
DOSAR NR._ (_ )
DECIZIA PENALĂ NR.586/Co
Ședința publică din data de 12 noiembrie 2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: D. M.
GREFIER: C. B.
MINISTERUL PUBLIC- P. de pe lângă Curtea de Apel București fost reprezentat prin procuror M. S..
Pe rol soluționarea contestației formulată de P. de pe lângă Tribunalul București-Secția I penală împotriva încheierii de ședință din data de 04.11.2015 pronunțată de Tribunalul București Secția I-a penală în dosar nr. _ 14.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimatul inculpat D. T. personal, în stare de arest, asistat de avocat ales L. F. cu împuternicire avocațială depusă la dosarul instanței de fond.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Referatul cauzei a fost făcut de grefierul de ședință, după care;
Întrebat fiind, contestatorul inculpat D. T. arată că nu dorește să dea declarații noi în cauză și își menține declarația anterioară.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul cu privire la contestația formulată.
Reprezentanta Ministerului Public consideră că, în mod greșit instanța de fond a admis cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu, având în vedere gravitatea deosebită a faptelor pentru care inculpatul este cercetat, arătând că trebuie avute în vedere și consecințele de natură psihică ale infracțiunilor comise, iar în ce-l privește pe D. T. acesta desfășura o activitate constantă prin care beneficia de venituri prin supunerea la sclavie reală a persoanelor care, din nevoie, au dat curs și crezare anunțurilor respective.
Face o scurtă prezentare a situației de fapt, dezvoltând oral motivele contestației formulate în scris, arătând că instanța nu a precizat vreun motiv care să conducă la ideea că o măsură preventivă mai blândă ar fi suficientă la acest moment și ar îndeplini scopul măsurilor preventive.
Urmează a se avea în vedere și atitudinea de negare a infracțiunilor, exprimată de inculpat, iar prejudiciile create părților vătămate nu au fost contrabalansate în vreun mod.
Pentru toate aceste motive, având în vedere că a fost necesar a se administra probatorii ample care să releve situația de fapt, fiind vorba de mai multe persoane, de o activitate complexă desfășurată pe o perioadă îndelungată de timp, considerente față de care apreciază că nu a fost depășit termenul rezonabil al măsurii preventive, iar o măsură mai blândă nu este suficientă și aptă să realizeze scopul măsurilor preventive.
Pe cale de consecință, solicită admiterea contestației, desființarea încheierii atacate și menținerea măsurii arestării preventive.
Curtea formulează cerere de abținere față de împrejurarea că provine din satul în care își are inculpatul domiciliul, motiv pentru care va relua dosarul după soluționarea declarației de abținere.
La apelul nominal făcut în ședință publică după soluționarea cererii de abținere, răspunde contestatorul inculpat D. T. personal, în stare de arest, asistat de avocat ales.
Curtea aduce la cunoștință soluția pronunțată cu privire la declarația de abținere formulată, după care acordă cuvântul pe fondul contestației.
Reprezentanta Ministerului Public arată că menține integral concluziile formulate anterior declarației de abținere.
Apărătorul ales al contestatorului inculpat D. T. solicită respingerea contestației Parchetului și menținerea încheierii atacate ca fiind legală și temeinică sub toate aspectele.
Consideră că perioada de timp de arest preventiv executată de inculpat a depășit termenul rezonabil în raport de situația juridică a inculpatului, la infracțiunile deduse judecății, complexitatea cauzei și perioada scursă de la momentul luării măsurii arestării preventive. Apreciază că instanța de fond nu poate invoca alte aspecte de analizat la momentul înlocuirii măsurii arestului preventiv, deoarece s-ar antepronunța cu privire la fondul cauzei, deoarece nu este posibil a se efectua apărarea inculpatului fără a se antama fondul cauzei.
Mai arată că inculpatul este singura persoană judecată în stare de arest preventiv în condițiile în care activitatea inculpatului a fost aceea de șofer de transport a unor persoane care doreau un loc de muncă în Spania și facilitarea obținerii de locuințe unde să-și poată locuințe pentru a solicita obținerea formelor legale de lucru, nicidecum de a forța pe cineva să lucreze cu forța în condiții inumane, în condițiile în care că toate persoanele care au derulat întreaga activitate sunt cercetați în stare de libertate.
De asemenea, consideră că instanța de fond și-a format o opinie cu privire la măsura preventivă necesară, fiind vorba de a doua cerere de înlocuire a măsurii arestării preventive încuviințată, iar termenul rezonabil a fost depășit neputând imputa inculpatului D. T. motivele de amânare și faptul că s-a impus administrarea de probe pentru lămurirea cauzei.
Contestatorul inculpat D. T., având ultimul cuvânt, arată că se raliază la concluziile apărătorilor săi, dorește să aibă posibilitatea de a-și îngriji cei patru copii care au vârste între 1 an și 9 ani. Mai arată că pe cel mai mic dintre copii nu-l cunoaște. Precizează că a fost doar un șofer care a fost plătit să ducă oamenii de la autogară.
CURTEA
Asupra contestației penale de față:
Prin încheierea de ședință din 4.11.2015, pronunțată de Tribunalul București – Secția I-a penală, în baza art.362 al.1 rap. la art. 208 alin. 3 cu referire la art.207 C.p.p. și art. 220 C.p.p. s-a dispus înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura arestului la domiciliu față de inculpatul D. T., pe o durată de 60 de zile de la data rămânerii definitive soluției.
În baza art. 221 al.1 C.p.p. s-a impus ca inculpatul D. T. să nu părăsească imobilul din com. Piatra, . fără permisiunea instanței de judecată.
În baza art. 221 al.2 C.p.p. s-a impus ca inculpatul D. T. să respecte următoarelor obligații, pe durata măsurii: a) să se prezinte la instanța de judecată ori de câte ori este chemat; b) să nu comunice cu martorii din prezenta cauză.
În baza art.221 al.4 C.p.p. s-a atras atenția inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive.
A fost modificată măsura controlului judiciar dispusă față de inculpatul F. F., admițând schimbarea domiciliului acestuia din .. 1, ., ., .. 1, ., ..
Instanța a constatat că prin rechizitoriul nr. 804/D/P/2011 din 28.01.2015 s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv și a inculpaților:
- F. F., pentru săvârșirea a 14 de infracțiuni de trafic de persoane, fapte prev. și ped. de art. 210 alin.(1) lit.a) C.pen. cu aplic. art. 38 alin. (1) C.pen. și art. 367 alin. (1) C.pen., toate cu aplic. art. 38 alin.(1) C.pen.;
- D. T. fost ”R.”, pentru săvârșirea a 5 de infracțiuni de trafic de persoane, fapte prev. și ped. de art. 210 alin.(1) lit.a) C.pen. cu aplic. art. 38 alin. (1) C.pen. și art. 367 alin. (1) C.pen., toate cu aplic. art. 38 alin.(1) C.pen.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București-Secția I Penală în data de 30.01.2015 sub nr._ .
În fapt, au fost reținute următoarele:
- în privința inculpatului F. F., s-a reținut că în calitate de director general al S.C. FLORES AND MAMA G. SRL cu sediul în București ..22, sector 4, împreună cu inculpații B. A. D. și D. T., fost R., au constituit la începutul anului 2011, un grup infracțional organizat în scopul săvârșirii infracțiunii de trafic de persoane prin exploatarea în muncă, iar prin inducerea în eroare cu ocazia încheierii unor contracte de mediere, le-a recrutat în luna ianuarie 2011 pe persoanele vătămate Z. C. M., S. V. și V. Mihaită în scopul exploatării acestora pe teritoriul Italiei, - în luna februarie 2011 pe persoanele vătămate P. N., N. C. C., N. A., F. F., F. M. G., în scopul exploatării acestora pe teritoriul Spaniei, în luna august 2011 pe persoanele vătămate C. M. M. și V. M., în scopul exploatării acestora pe teritoriul Italiei, în luna ianuarie 2012, pe persoanele vătămate N. M. A., B. I., T. M. C., T. M. în scopul exploatării acestora pe teritoriul Italiei, prin executarea unei munci cu încălcarea normelor legale privind condițiile de munca, salarizare, sănătate și securitate;
- în privința inculpatului D. T. fost R., s-a reținut că la începutul anului 2011, împreună cu inculpatul F. F., în calitate de director general al S.C. FLORES AND MAMA G. S.R.L. și cu inculpatul B. A., au constituit un grup infracțional organizat în scopul săvârșirii infracțiunii de trafic de persoane prin exploatarea în muncă, iar prin inducerea în eroare cu ocazia încheierii unor contracte de mediere, le-a recrutat, în luna februarie 2011, pe persoanele vătămate P. N., N. C. C., N. A., F. F., F. M. G., în scopul exploatării acestora pe teritoriul Spaniei, prin executarea unei munci cu încălcarea normelor legale privind condițiile de munca, salarizare, sănătate și securitate.
Prin încheierea de ședință din data de 05.11.2014 pronunțată în dosarul nr._/3/2014, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului București – Secția I Penală a admis propunerea Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial București și a dispus luarea măsurii arestării preventive față de inculpații F. F. și D. T., fost Raducan pe o perioada de 30 de zile începând cu data de 05.11.2014 până la data de 04.12.2014.
Prin încheierea de ședință din data de 28.11.2014 pronunțată în dosarul nr._/3/2014, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului București – Secția I Penală a admis propunerea Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial București și a dispus prelungirea măsurii arestării preventive a inculpaților F. F. și D. T., fost R. pe o perioada de 30 de zile, începând cu data de 05.12.2014 până la data de 03.01.2015.
O ultimă prelungire a măsurii arestării preventive a fost dispusă prin încheierea de ședință din data de 23.12.2014, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului București – Secția I Penală admițând propunerea Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial București și dispunând prelungirea măsurii arestării preventive a inculpaților F. F. și D. T., fost Raducan pe o perioada de 30 de zile începând cu data de 04.01.2015 până la data de 02.02.2015.
La termenele din 30.01.2015 și 25.02.2015, judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive și a menținut această măsură, prin ultima încheiere, doar în privința inculpatului D. T., în privința inculpatului F. F., față de situația medicală gravă a acestuia, dispunând înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura controlului judiciar, încheierea rămânând definitivă în privința acestuia în data de 27.02.2015, ca urmare a respingerii contestației formulate de către Ministerul Public.
Măsura arestării preventive a mai fost menținută față de inculpatul D. T. prin încheierea de cameră de consiliu din data de 16.03.2015, și după dispunerea cu caracter definitiv a începerii judecății, prin încheierile de ședință publică din datele de 10.04.2015 și 15.05.2015.
Măsura controlului judiciar luată față de inculpatul F. F. a mai fost menținută după dispunerea cu caracter definitiv a începerii judecății, prin încheierile de ședință publică din datele de 17.04.2015 și 15.05.2015.
Prin încheierea din data de 02.07.2015 pronunțată în dosarul nr._ 14, s-a dispus reunirea dosarului_ cu dosarul nr._ 14 privind inculpații R. Sița, D. T., trimiși în judecată în stare de libertate și B. A., trimis în judecată în stare de arest în lipsă, pentru săvârșirea a 29 de infracțiuni de trafic de persoane, fapte prev. și ped. de art. 210 alin.(1) lit.a) C.pen. cu aplic. art. 38 alin. (1) C.pen. și art. 367 alin. (1) C.pen., toate cu aplic. art. 38 alin.(1) C.pen., cauzele fiind reunite sub nr._ 14.
La același termen, instanța a verificat și legalitatea și temeinicia măsurilor preventive luate față de inculpații D. T. și F. F., menținându-le.
La data de 07.10.2015, judecătorul cauzei, apreciind ca se impune înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura arestului la domiciliu pentru inculpatul D. T., i-a înlocuit acestuia măsura, aceasta încheiere fiind desființată în parte de către Curtea de Apel București. Astfel, la data de 16.10.2015, prin încheierea nr. 510/C, s-a admis contestația Parchetului și s-a menținut măsura arestului preventiv fata de inculpatul D. T..
Tribunalul a apreciat că în continuare se poate reține gravitatea acestor fapte, care au implicat specularea situației financiare delicate a victimelor și a lipsei acestora de informare cu privire la drepturile de care beneficiau legat de angajarea lor în străinătate și obligațiile ce reveneau în acest domeniu agenților de ocupare a forței de muncă în sensul prevederilor Legii nr.156/2000, cu acceptarea aducerii victimelor ajunse pe teritoriul unui stat străin a cărui limbă nu o cunoșteau, în situații degradante, de aservire în raport cu persoanele de legătură, fără nicio preocupare pentru consecințele, în privința situației materiale, stării de sănătate, inclusiv psihică, pe care aceste experiențe le-ar putea produce asupra victimelor. Gravitatea activității pretins infracționale desfășurate de către către inculpat este dată și de presupunerea rezonabilă a unei perseverențe infracționale. La acest moment procesual, și în contextul unei societăți românești în care nivelul scăzut de informare și dificultățile financiare cu care se confruntă o parte însemnată a populației ar putea aduce multe alte persoane în situații similare celei a victimelor din cauză, o altă soluție decât aceea de menținere a măsurilor preventive luate ar fi de natură să genereze o profundă indignare în rândul opiniei publice, un sentiment de nesiguranță și să încurajeze conduite similare.
Pe de altă parte, s-a reținut că probatoriul administrat justifică în continuare concluzia existenței unei presupuneri rezonabile că inculpatul D. T. a desfășurat activitatea infracțională pentru care s-a dispus trimiterea acestuia în judecată, Tribunalul a apreciat că printr-o nouă menținere a măsurii arestării preventive s-ar depăși o durată rezonabilă a arestului preventiv, astfel că a dispus înlocuirea măsurii arestului preventiv cu arestul la domiciliu pe o durată de 60 de zile, în baza art.207 și art.220 C. pr. pen.
Judecătorul fondului a avut în vedere că inculpatul este arestat preventiv de la data de 5.11.2014, deci de peste un an de zile.
Împotriva acestei încheieri a formulat contestație P. de pe lângă Tribunalul București care criticat încheierea pentru greșita înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu luată față de inculpatul D. T., având în vedere gravitatea faptelor de care este acuzat inculpatul, iar durata procesului trebuie analizată și în raport de complexitatea cauzei.
Analizând contestația Parchetului în raport de motivele invocate cât și din oficiu, Curtea constată că nu este întemeiată și o va respinge în baza art.208 raportat la art.220 C. pr. pen.
Este adevat că faptele de care este acuzat inculpatul sunt grave, cauza este complexă, dar trebuie ținut cont de faptul că inculpatul este arestat preventiv de peste un an de zile, o perioadă destul de lungă, astpect care justifică aplicarea dispozițiilor art.242 C. pr. pen. privind înlocuirea măsurilor preventive.
Chiar dacă inculpatul nu se mai află în stare de arest preventiv, măsura preventivă a arestului la domiciliu asigură la acest moment procesual garanții pentru buna desfășurare a procesului și de asemenea pentru protecția societății în raport cu inculpatul.
Dacă inculpatul nu va respecta obligațiile impuse și va avea o atitudine necorespunzătoare, există posibilitatea rearestării acestuia.
Față de toate aceste aspecte, Curtea apreciază că la acest moment procesual este oportună măsura dispusă de instnața de fond, măsură care corespunde dispozițiilor prev. de art.202 C. pr. pen.
În concluzie, încvheierea instanței de fond este legală și temeinică și nu sunt motive pentru desființarea acesteia.
Cheltuielile judiciare pentru faza contestației rămân în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondată, contestația Parchetului de pe lângă Tribunalul București-Secția I penală împotriva încheierii de ședință din data de 04.11.2015 pronunțată de Tribunalul București Secția I-a penală în dosar nr. _ 14.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 12 noiembrie 2015.
PREȘEDINTE,
D. M.
GREFIER,
C. B.
red. D.M.
dact. A.L. 2 ex./25.11.2015
← Verificare măsuri preventive. Art.206 NCPP. Decizia nr.... | Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Sentința nr.... → |
---|