Intervenirea unei legi penale noi (art.595 NCPP). Decizia nr. 75/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Decizia nr. 75/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 03-02-2015 în dosarul nr. 5643/3/2014
DOSAR NR._
(131/2015)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCURESTI SECTIA A II -A PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.75/CO
Ședința publică de la 03.02.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – D. DONȚETE
Grefier - S. N.
* * * * * *
Ministerul Public – P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial București – a fost reprezentat de procuror G. C..
Pe rol se află soluționarea contestației declarate de condamnatul C. M. împotriva sentinței penale nr.663/23.05.2014 pronunțate de Tribunalul G. – Secția Penală, în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă contestatorul C. M., aflat în stare de arest și asistat de apărător din oficiu R. G., cu delegație la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Contestatorul C. M. arată că retrage contestația declarată în cauză.
Reprezentantul Ministerului Public și apărătorul din oficiu al contestatorului solicită să se ia act de manifestarea de voință a acestuia de a retrage contestația declarată în cauză.
CURTEA,
Asupra contestației declarate de condamnatul C. M. constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 663/23.05.2014 pronunțate de Tribunalul G. – Secția Penală, în dosarul nr._, s-au dispus următoarele:
În baza art. 595 Cod de Procedură Penală, respinge ca nefondată contestația la executare formulată de condamnatul C. M., privind aplicarea legii penale mai favorabile, cu privire la condamnarea dispusă prin sentința penală nr. 960 din 18.11.2009 a Tribunalului București secția a II-a penală, definitivă prin decizia penală nr. 1416 din 14.04.2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
În baza art. 275 alin. 2 Noul Cod de Procedură penală, obligă contestatorul la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat contestație condamnatul C. M., înregistrat pe rolul Curții de Apel București – Secția a II-a Penale la data de 13.01.2015.
La termenul de judecată din data de 03.02.2015, contestatorul C. M., personal și asistat de apărător din oficiu, a arătat că retrage contestația declarată în cauză.
Văzând dispozițiile art. 4251 Cod de procedură penală cu referire la art.415 Cod procedură penală, conform cărora „până la închiderea dezbaterilor, la instanța de apel oricare dintre părți își poate retrage apelul declarat”, Curtea urmează a lua act de manifestarea de voință a contestatorului C. M., în acest sens.
Urmează a obliga contestatorul inculpat la 200 de lei, cheltuieli judiciare către stat, iar onorariu avocatului din oficiu va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DISPUNE:
Ia act de retragerea contestației declarate de condamnatul C. M. împotriva sentinței penale nr.663/23.05.2014 pronunțate de Tribunalul G. – Secția Penală, în dosarul nr._ .
În baza art.275 alin.2 Cod de procedură penală obligă contestatorul la plata a 200 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul avocatului din oficiu care a asigurat asistența juridică pentru contestator va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 03.02.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
D. Donțete S. N.
Red./NS
Dact./Tehn. N.S.
2 ex/09.02.2015
Tribunalul G.: jud.G. O.
← Furt calificat (art.229 NCP). Decizia nr. 296/2015. Curtea de... | Falsul intelectual (art. 289 C.p.). Decizia nr. 169/2015. Curtea... → |
---|