Intervenirea unei legi penale noi (art.595 NCPP). Decizia nr. 141/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 141/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 05-03-2015 în dosarul nr. 2679/93/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A II-A PENALĂ
DOSAR NR._
(467/2015)
DECIZIA PENALĂ NR. 141 / CO
Ședința publică din data de 05.03.2015
Curtea constituită din:
Președinte: Camelia Bogdan
Grefier: R. S.
Ministerul Public este reprezentat prin procuror E. I. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.
Pe rol se află soluționarea cauzei penale având ca obiect contestația formulată de condamnatul P. A. împotriva sentinței penale nr. 691 din data de 28.10.2014, pronunțată de Tribunalul Ilfov - Secția Penală în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns contestatorul-condamnat, personal, aflat în stare de arest și asistat de apărătorul ales, avocat N. T., cu împuternicirea avocațială nr._/4.03.2015 emisă de Baroul București, aflată la fila 7 din dosar, și apărătorul desemnat din oficiu, avocat Caizer C., cu delegația pentru asistență judiciară obligatorie nr._/26.02.2015 emisă de Baroul București - Serviciul de Asistență Judiciară, aflată la fila 6 din dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea constată încetate efectele delegației apărătorului desemnat din oficiu, avocat Caizer C., pentru contestatorul-condamnat, prin depunerea delegației de către apărătorul ales al acestuia, și acordă onorariul parțial în cuantum de 50 de lei.
Apărătorul ales al contestatorului-condamnat solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, în circumstanțiere și pe situația de fapt.
Curtea pune în discuție proba cu înscrisuri, în circumstanțiere și pe situația de fapt, solicitată de către apărătorul contestatorului-condamnat.
Reprezentantul Ministerului Public arată că este de acord cu administrarea acestui mijloc de probă.
Curtea încuviințează pentru contestatorul-condamnat proba cu înscrisuri, în circumstanțiere și pe situația de fapt.
Curtea, nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, constată cauza în stare de judecată și, în baza art. 23 alin. 10 din Legea nr. 255/2013, acordă cuvântul în dezbaterea contestației.
Apărătorul contestatorului-condamnat, având cuvântul, solicit admiterea contestației, desființarea sentinței penale nr. 691 din data de 28.10.2014, pronunțată de Tribunalul Ilfov - Secția Penală în dosarul nr._, și, rejudecând, să se constate greșita reținere a situației de fapt și a situației juridice, precum și stadiul procesual parcurs.
Judecătorul fondului se referă la o pedeapsă de 12 ani închisoare, fără a lua în calcul că în realitate aceasta a fost redusă la 5 ani închisoare.
De asemenea, apreciază că, în cauză, în mod greșit au fost interpretate prevederile art. 4 C.pen., întrucât dispozițiile art. 215 alin. 2, 3 și 5 din Codul penal din 1969 au fost dezincriminate.
Totodată, solicită să se constate că în cauză banca nu a suferit vreo pagubă, întrucât terenul cu care inculpatul a garantat avea o valoare mult mai mare decât valoarea creditului.
De asemenea, apreciază că instanța de fond în mod greșit a ignorat prevederile art. 22 C.pen.
Pentru aceste motive, solicită admiterea contestației, desființarea sentinței contestate, urmând a se dispune încetarea executării pedepsei și punerea condamnatului de îndată în libertate.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea contestației, ca nefondată, apreciind că în cauză nu sunt aplicabile prevederile art. 4 C.pen., infracțiunea pentru care inculpatul a fost condamnat regăsindu-se în prevederile art. 239 alin. 2 C.pen. și art. 244 alin. 1 și 2 C.pen.
Totodată, apreciază că în cauză nu se poate reține acordul părții vătămate, întrucât acesta nu rezultă din vânzarea terenului.
Apărătorul contestatorului-condamnat, având cuvântul în replică, arată că în cauză nu există prejudiciu.
Contestatorul-condamnat,având ultimul cuvânt, arată că el a avut calitatea de garant ipotecar și nu a făcut altceva decât să asigure garantarea unui împrumut cu terenul său.
Curtea declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra contestației penale de față, constată următoarele:
Sentința penală contestată
Prin sentința penală nr. 691/28.10.2014 pronunțată de Tribunalul Ilfov - Secția Penală în dosarul nr._, s-au dispus următoarele:
În temeiul art. 595 C.pr.pen. cu ref. la art. 3 alin. 2 din Legea nr. 187/2012, s-a respins contestația la executare formulată de condamnatul P. A., privind sentința penală nr. 477 din 01.06.2012, pronunțată de Tribunalul București - Secția I Penală, pentru care s-a emis M.E.P.Î. nr. 823 din 28.06.2013
În baza art. 275 alin. 2 C.pr.pen., a fost obligat contestatorul la plata sumei de 200 de lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
În motivarea în fapt și în drept a sentinței penale, Tribunalul a reținut următoarele:
Prin sentința penală nr. 477/01.06.2012 pronunțată de Tribunalul București, Secția I Penală, definitivă prin decizia penală nr. 2283/ 27.06.2013 a Înaltei Curți de Justiție, petentul P. A. a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare și 4 ani pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și b C.pen., compusă din: 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la înșelăciune cu consecințe deosebit de grave în formă continuată prevăzută de art. 26 C.pen. rap. la art. 215 alin. 1, 2, 3 și 5 C.pen. cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen., art. 74 alin. 2 si art. 76 alin. 1 lit. a C.pen. și 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și b C.pen. și 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 23 lit. c din Legea nr. 656/2002 cu aplic. art. 74 alin. 2 si art. 76 alin. 1 lit. a C.pen.
În fapt, în ceea ce privește obținerea prin inducere în eroare a creditului de 2.138.000 de lei de la banca Exim Bank prin S.C. Interagro Construct S.R.L., activitate în care au fost implicați inculpații B. D., V. B. A., Ș. F., P. A. și P. Victorița, prin sentința penală nr. 477/01.06.2012, Tribunalul București a reținut următoarele:
De obținerea acestui credit era direct interesat inculpatul P. A., la acel moment, ca și în prezent, funcționar public în cadrul primăriei Ștefăneștii de Jos, care a și garantat acest credit cu un teren proprietate personală.
Contractul de credit a fost semnat în data de 22.10.2010, de inculpatul V. B., ca și asociat și administrator unic al S.C. Interagro Construct S.R.L., și a fost deschis pentru o sumă de 2.138.000 lei.
Inculpatul P. A. a sprijinit personal obținerea acestui credit, apelând la martorul Akkaya Mehmet, care i-a și făcut cunoștință acestuia cu președintele Exim Bank.
Acest credit a fost obținut prin folosirea de acte contabile - situații financiare, contracte comerciale, etc - ce erau întocmite anterior în fals de inculpatul Ș. F..
Faptul că inculpatul P. A. s-a interesat personal și constant de derularea creditului este confirmat și de declarațiile martorilor Akkaia care, în cursul urmăririi penale, a arătat chiar că a avut impresia că S.C. Interagro Construct S.R.L. aparține inculpatului P. A. și B. A. L., angajat al Exim Bank, care a arătat că inculpatul se interesa permanent de acest credit și a intenționat să schimbe și condițiile garanției.
Interesul inculpatului nu s-a limitat la interesul firesc al unui garant, întrucât și P. R. și P. F., implicați deja în calitate de "finanțatori" în obținerea unui credit anterior, au declarat în cursul urmăririi penale că toate sumele de bani din acest credit au fost remise inculpatului P. A..
În data de 27.10.2010, inculpatul V. B. a transferat suma de 2.136.000 lei, provenind din creditul acordat de Exim Bank, în contul aparținând S.C. A. Express S.R.L., cu titlu de plată facturi, în baza unui contract de vânzare-cumpărare cereale ce nu a fost executat niciodată, împrejurare recunoscută și de inculpatul P. A., facturile folosite în acest scop, nr. 133/27.09.2010, 134/30.09.2010 și 142/04.10.2010, fiind întocmite tot de inculpatul Ș. F., fapt confirmat de declarațiile acestuia, mai mult, înscrisurile fiind găsite la locuința acestuia în cadrul percheziției domiciliare efectuate.
În aceeași zi inculpatul P. A. a transferat aceste sume cu titlu de rambursare credit în contul personal de la Credit Europe Bank și în aceeași zi și următoarea a retras aceste sume în numerar. Sumele au ajuns, prin inculpatul B. D., în posesia inculpatului P. A., principalul beneficiar al acestei activități infracționale.
Prin sentința penală de condamnare, în ceea ce privește inducerea în eroare a Primăriei Ștefăneștii de Jos, activitate în care au fost implicați inculpații B. D., P. A., Ș. F. și Pârvoi E., Tribunalul a reținut, în fapt, că prin intermediul inculpatului P. A., la acea dată administrator public în cadrul acestei primării, inculpata Pârvoi E., ca administrator al S.C. A. Express S.R.L., a încheiat în mod fictiv cu această primărie un contract de toaletare arbori, în baza căruia primăria a achitat acestei societăți suma de 79.416 lei, prin factură fiscală. În contextul de fapt dat, Tribunalul a constatat că acel contract de prestări servicii în baza căruia s-a remis suma de bani menționată este fictiv și a fost încheiat cu această instituție prin manopere frauduloase, din inițiativa inculpatului P. A. care, de altfel, era și singura persoană din primărie prin care inculpații B. și P. E. puteau intra în relații contractuale cu primăria, întrucât nu s-a efectuat o licitație sau altă formă publică de selectare a prestatorului.
Inculpatul P. A. a avut în mod cert reprezentarea faptului, și prin prisma relațiilor infracționale anterioare cu inculpatul B. D., că serviciul contractat prin S.C. A. Express S.R.L. nu putea fi adus la îndeplinire decât de persoane cu o minimă experiență în activitatea contractată. Oricât de minor, acest serviciu, contractat de un organ al unei administrații publice, trebuie realizat de o societate calificată, condițiile prezentate de inculpatul B. D. neîndeplinind minime exigențe de calitate.
În baza sentinței penale nr. 477 din 01.06.2012, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 2283/27.06.2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Tribunalul București - Secția I Penală a emis în sarcina condamnatului P. A. M.E.P.Î. nr. 823 din 28.06.2013. Executarea pedepsei a început la data de 28.06.2013 și urmează să expire la data de 07.05.2018, ca urmare a deducerii duratei măsurilor preventive.
În ceea ce privește infracțiunea de înșelăciune în varianta prevăzută de art. 215 alin. 1 și 2 C.pen. din 1969, s-a constatat că această infracțiune continuă să subziste și după . noului Cod penal, păstrându-și în totalitate forma anterioară și elementele constitutive, fiind preluată de art. 244 C.pen.
Raportat la art. 244 alin. 2 C.pen., s-a constatat că în cauză nu este aplicabil art. 6 C.pen.; condamnatului i-a fost aplicată pedeapsa de 5 ani închisoare, iar în contextul în care noua reglementare sancționează aceeași infracțiune cu pedeapsa închisorii de la 1 la 5 ani, pedeapsa aplicată nu trebuie redusă, nedepășind maximul special prevăzut de legea nouă.
Referitor la infracțiunea prevăzută de art. 23 lit. c din Legea nr. 656/2002, s-a constatat că această infracțiune continuă să subziste și după . noului Cod penal, având aceleași elemente constitutive, fiind preluată de art. 29 lit. c din Legea nr. 656/2002.
Raportat la art. 29 lit. c din Legea nr. 656/2002, s-a constatat că în cauză nu este aplicabil art. 6 C.pen.; condamnatului i-a fost aplicată pedeapsa de 2 ani închisoare, iar în contextul în care noua reglementare sancționează aceeași infracțiune cu pedeapsa închisorii de la 3 la 10 ani, pedeapsa aplicată nu trebuie redusă, nedepășind maximul special prevăzut de legea nouă.
În ceea ce privește infracțiunea de înșelăciune în varianta calificată referitoare la comiterea infracțiunii cu prilejul încheierii sau executării unui contract prevăzută de art. 215 alin. 3 C.pen. din 1969 reținută prin sentința penală nr. 477/01.06.2012 a Tribunalului București, s-a constatat că nu este dezincriminată, în condițiile în care în noul Cod penal aceasta îmbracă forma infracțiunii de abuz de încredere prin fraudarea creditorilor prevăzută de art. 239 alin. 2 C.pen. Or, dezincriminarea operează numai atunci când fapta comisă de inculpat, potrivit legii noi, nu mai atrage răspunderea penală, respectiv persoana nu mai poate fi constrânsă să răspundă în fața organelor de urmărire penală sau instanțelor de judecată, ceea ce nu este cazul în speță.
În atari împrejurări, în aplicarea legii penale mai favorabile s-ar putea pune, eventual, problema schimbării încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. 1, 2, 3 și 5 C.pen. din 1969 în concurs real eterogen între infracțiunile prevăzute de art. 239 alin. 2 C.pen. și art. 244 alin. 1 și 2 C.pen., cu aplic. art. 38 C.pen. Însă, văzând pedeapsa de 5 ani aplicată condamnatului pentru infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. 1 și 2 C pen. din 1969 care, pentru argumentele expuse în cele ce preced, nu poate fi redusă prin aplicarea art. 6 C.pen., s-a apreciat că schimbarea încadrării juridice în forma anterior menționată nu este favorabilă condamnatului în raport de dispozițiile noii legi penale care sancționează concursul de infracțiuni cu aplicarea sporului obligatoriu de 1/3 din cuantumul pedepselor care intră componența concursului, excluzând-o pe cea mai grea.
Împotriva acestei sentințe, în data de 30.10.2014, în termenul legal de 3 zile de la comunicarea minutei sentinței, condamnatul P. A. a formulat contestație pe care a motivat-o în scris (motivele de contestație aflate la filele 8-16 din prezentul dosar).
Contestația a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București – Secția a II-a Penală în data de 05.02.2015 sub nr. unic de dosar_ (nr. în format vechi 467/2015).
Motivele de contestație
Condamnatul a solicitat admiterea contestației, desființarea sentinței penale contestate și, pe fond, rejudecând, admiterea contestației la executare, în sensul constatării dezincriminării faptei prevăzute de art. 215 alin. 3 din vechiul Cod penal, dispunându-se încetarea executării pedepsei de 5 ani închisoare și punerea în libertate a condamnatului, urmare a constatării faptului că pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată pentru infracțiunea de spălare a banilor a fost executată.
În motivarea în fapt a contestației s-a precizat că infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. 3 din vechiul Cod penal nu mai are corespondent în art. 244 alin. 1 și 2 din noul Cod penal, întrucât a operat nu doar a modificare a elementelor conținutului constitutiv, ci dezincriminarea faptei de înșelăciune în convenții. S-a mai arătat că persoana condamnată a garantat linia de credit având o valoare de 2.639.503 euro care depășea cu mult valoarea creditului acordat în sumă de 2.136.000 lei.
De altfel, în legătură cu acest credit s-a declanșat deja procedura executării silite a terenului cu care s-a garantat. Cum condamnatul nu a semnat contractul de credit, el nu a prejudiciat creditorul S.C. Exim Bank S.A. în faza de executare, infracțiunea nu a fost comisă cu forma de vinovăție cerută de legea penală și nu este prevăzută de legea penală.
S-a mai precizat că judecătorul fondului nu a observat incidența în cauză a art. 22 C.pen., având în vedere că S.C. Exim Bank S.A. și-a dat consimțământul în acordarea creditului cu garanția imobiliară ipotecară acordată de condamnat, situație în care dacă fapta ar fi fost incriminată în noul Cod penal ar fi fost justificată, ceea ce impune achitarea inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. 1, 2 și 3 din vechiul Cod penal. Și în legătură cu valoarea contractului de prestări servicii cu S.C. A. Expres S.R.L. pentru servicii de toaletizare arbori, contestatorul nu putea fi condamnat, întreaga sa activitate ca administrator public al Primăriei Ștefăneștii de Jos nefiind desfășurată cu forma de vinovăție cerută de lege, iar partea vătămată nu a fost prejudiciată.
S-a concluzionat în sensul că nu se poate face o încadrare juridică cu titlu de infracțiune a faptei concrete săvârșite de contestator, respectiv art. 215 alin. 3 din vechiul Cod penal în noua reglementare penală, astfel că fapta prevăzută de acest text de lege, pentru care contestatorul a fost condamnat, nu mai este incriminată de legea nouă sau de o altă lege în vigoare, chiar și sub o altă denumire, art. 239 sau art. 244 C.pen.
În drept, au fost invocate prevederile art. 3, art. 4, art. 6 și art. 22 C.pen. și art. 16 alin. 1 lit. b C.pr.pen.
În dovedirea temeiniciei contestației formulate, au fost depuse un set de înscrisuri (filele 17-34).
Curtea, examinând legalitatea și temeinicia sentinței penale contestate, atât prin prisma motivelor invocate de către contestatorul-condamnat, cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, apreciază contestația ca fiind nefondată, pentru următoarele considerente:
Situația de fapt
În prezenta cauză, contestatorul-condamnat execută pedeapsa principală rezultantă de 5 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 477/01.06.2012 pronunțată de Tribunalul București - Secția I Penală în dosarul nr._/3/2011, definitivă prin decizia penală nr. 2283/27.06.2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția Penală, pentru care s-a emis M.E.P.Î. nr. 823/28.06.2013.
Prin această sentință penală, contestatorul a fost condamnat pentru săvârșirea următoarelor infracțiuni:
-complicitate la înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată, prevăzută de art. 26 rap. la art. 215 alin. 1, 2, 3 și 5 cu aplic. art. 41 alin. 2, art. 74 alin. 2 și art. 76 alin. 1 lit. a din Legea nr. 15/1968 privind Codul penal,și
-spălare de bani, prevăzută de art. 23 lit. c din Legea nr. 656/2002 cu aplic. art. 74 alin. 2 și art. 76 alin. 1 lit. c din Legea nr. 15/1968 privind Codul penal.
Dispoziții legale incidente
În temeiul art. 244 alin. 1 și 2 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, maximul special al pedepsei prevăzute pentru această infracțiune este de 5 ani închisoare.
În baza art. 29 lit. c din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, maximul special al pedepsei prevăzute pentru această infracțiune este de 10 ani închisoare.
Conform art. 187 C.pen., prin pedeapsă prevăzută de lege se înțelege pedeapsa prevăzută în textul de lege care incriminează fapta săvârșită în forma consumată, fără luarea în considerare a cauzelor de reducere sau de majorare a pedepsei.
În baza art. 4 din Legea nr. 187/2012, pedeapsa aplicată pentru o infracțiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul Codului penal din 1969, care nu depășește maximul special prevăzut de Codul penal, nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi.
Analiza motivelor de contestație
Curtea apreciază ca fiind necesare următoarele precizări referitoare la încadrarea juridică a faptei de înșelăciune.
Contestatorul a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în convenții, prin folosirea de mijloace frauduloase, cauzând consecințe deosebit de grave din perspectiva contravalorii contractului de credit obținut cu ajutorul său, infracțiune prevăzută de art. 215 alin. 1, 2, 3 și 5 din Legea nr. 15/1968 privind Codul penal.
Potrivit noilor prevederi legale, în art. 244 alin. 1 și 2 C.pen. este incriminată fapta de înșelăciune săvârșită prin folosirea de nume sau calități mincinoase ori de alte mijloace frauduloase.
Prin sentința penală nr. 477/01.06.2012, prin care a fost condamnat contestatorul, s-a reținut că, în fapt, în luna octombrie 2010, acesta i-a ajutat pe inculpații B. D. și V. B. A. să inducă în eroare Exim Bank cu prilejul încheierii contractului de credit din data de 22.10.2010, având ca obiect suma de 2.138.000 de lei, acordată de S.C. Interagro Construct S.R.L., și a participat la împărțirea folosului obținut, iar în luna noiembrie 2011 i-a ajutat pe inculpații B. D. și Pârvoi E. D., asociat unic și administrator al S.C. A. Express S.R.L., să încheie cu Primăria Ștefăneștii de Jos un contract de prestări servicii cu prețul de 79.416,70 de lei, cunoscând că această societate nu desfășoară niciun fel de activitate comercială și că respectivul contract nu poate fi executat. S-a mai reținut, totodată, că P. A. a dobândit suma de 447.750 de euro cunoscând că aceasta provine din săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, a cărei parte vătămată a fost Exim Bank.
Referitor la mijloacele frauduloase folosite în săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, Curtea reține că - în considerentele sentinței penale nr. 477/01.06.2012 s-a precizat că - acestea au constat în aceea că P. A. l-a sprijinit pe inculpatul V. B. în obținerea unui credit, prin folosirea de acte contabile - situații financiare, contracte comerciale, etc. - care erau întocmite anterior în fals de către inculpatul Ș. F..
În considerentele aceleiași sentințe penale s-a mai menționat că atât P. A., cât și ceilalți inculpați nu au contestat caracterul nereal al acestor înscrisuri.
În acest context, este de remarcat faptul că persoana condamnată nu a contestat reținerea în încadrarea juridică a formei agravante prevăzute de fostul alin. 2 al art. 215, având corespondent în actualul alin. 2 al art. 244 C.pen. Din acest punct de vedere, Curtea observă că pentru această formă agravantă a infracțiunii, pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată condamnatului nu depășește maximul special de 5 ani închisoare prevăzut de art. 244 alin. 2 C.pen.
Totodată, Curtea constată că fapta de înșelăciune în convenții, care era reglementată în fostul art. 215 alin. 3, are corespondent în actualul art. 239 alin. 2 C.pen., respectiv infracțiunea de abuz de încredere prin fraudarea creditorilor, constând în fapta persoanei care, știind că nu va putea plăti, achiziționează bunuri ori servicii producând o pagubă creditorului. Desigur că limita maximă de 3 ani închisoare prevăzută de art. 239 C.pen. nu poate determina reducerea cuantumului pedepsei de 5 ani închisoare aplicată condamnatului pentru infracțiunea de înșelăciune, din moment ce, oricum, pedeapsa aplicată nu depășește maximul de 5 ani închisoare prevăzut de art. 244 alin. 2 C.pen.
În consecință, Curtea apreciază că fapta de înșelăciune în convenții nu a fost dezincriminată, astfel că în cauză nu sunt incidente prevederile art. 4 C.pen. și art. 3 alin. 1 din Legea nr. 187/2012.
De altfel, art. 3 alin. 2 din Legea nr. 187/2012 prevede că art. 4 C.pen. nu se aplică în situația în care fapta este incriminată de legea nouă sau de o altă lege în vigoare, chiar sub o altă denumire.
Așadar, în această situație, abrogarea incriminării – art. 215 din Legea nr. 15/1968 privind Codul penal – nu echivalează cu dezincriminarea faptei, deoarece, în speță, aceasta se regăsește în art. 239 alin. 2 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal.
Apărările invocate de către contestator - constând în aceea că în legătură cu acel contract de credit s-a declanșat deja procedura executării silite a terenului cu care s-a garantat, iar el nu a semnat contractul de credit, creditorul nefiind prejudiciat, astfel că infracțiunea nu a fost comisă cu forma de vinovăție cerută de legea penală și nu este prevăzută de legea penală - nu pot fi acceptate, întrucât exced analizei specifice cauzelor având ca obiect contestație la executare; de altfel, aceste apărări puteau fi susținute numai pe fondul cauzei, iar nu după rămânerea definitivă a sentinței de condamnare.
Curtea apreciază faptul că în cauză nu este incident art. 22 C.pen. – potrivit apărărilor invocate de către condamnat în sensul că S.C. Exim Bank S.A. și-a dat consimțământulîn acordarea creditului cu garanția imobiliară ipotecară acordată de acesta, situație în care dacă fapta ar fi fost incriminată în noul Cod penal ar fi fost justificată – întrucât nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru reținerea cauzei justificative referitoare la consimțământul persoanei vătămate, având în vedere următoarele motive.
Pentru a produce efectele juridice prevăzute de lege, acelea de înlăturare a caracterului ilicit al faptei, consimțământul persoanei vătămate trebuie să fie valabil exprimat și obținut în mod onest, licit, iar nu viciat prin eroare sau dol, și anume prin folosirea unor manopere frauduloase, dolosive, respectiv prin ascunderea unor aspecte ale realității de a căror cunoaștere depinde chiar exprimarea valabilă, în deplină cunoștință de cauză, a consimțământului persoanei vătămate.
În speță, obținerea contractului de credit s-a realizat prin prezentarea de către inculpați a unor înscrisuri false, al căror caracter nereal, așa cum s-a mai precizat pe parcursul prezentelor considerente, nu a fost contestat de niciunul dintre inculpați, inclusiv, deci, de către contestator.
Or, în aceste condiții, având în vedere modalitatea frauduloasă, dolosivă de obținere a consimțământului băncii în obținerea creditului, este indubitabil faptul că în cauză nu este aplicabilă cauza justificativă prevăzută de art. 22 C.pen.
Pentru aceste motive, Curtea apreciază apărările expuse de către condamnat în cuprinsul motivelor de contestație ca fiind nefondate.
Totodată, în raport de ansamblul textelor de lege anterior enunțate, Curtea constată că în cauză nu sunt incidente prevederile art. 6 alin. 1 C.pen., pentru următoarele motive.
Contestatorul a fost condamnat la două pedepse cu închisoarea al căror cuantum nu depășește maximul special prevăzut de noile dispozițiile legale pentru cele două infracțiuni.
În acest context, Curtea constată că nu se poate proceda la reducerea cuantumului pedepselor aplicate, ca urmare a reținerii circumstanțelor atenuante avute în vedere în sentința penală de condamnare, deoarece prin decizia nr. 8/26.05.2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 473/27.06.2014, s-a stabilit că, în aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei potrivit art. 6 alin. 1 C.pen., la maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită nu se vor lua în considerare circumstanțele atenuante sau agravante reținute condamnatului și care apar valorificate în pedeapsa concretă, atunci când se compară pedeapsa aplicată cu maximul special prevăzut de legea nouă.
Totodată, Curtea constată că prin decizia nr. 1/14.04.2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 349/13.05.2014, s-au stabilit următoarele: în aplicarea legii penale mai favorabile, după judecarea definitivă a cauzei înainte de . noului Cod penal, pentru ipoteza unui concurs de infracțiuni, într-o primă etapă se verifică incidența dispozițiilor art. 6 C.pen., cu privire la pedepsele individuale; în a doua etapă, se verifică dacă pedeapsa rezultantă aplicată potrivit legii vechi depășește maximul la care se poate ajunge în baza legii noi, conform art. 39 C.pen.; în cazul în care pedeapsa rezultantă aplicată potrivit legii vechi depășește maximul la care se poate ajunge în baza art. 39 C.pen., pedeapsa rezultantă va fi redusă la acest maxim; în caz contrar, pedeapsa rezultantă va rămâne astfel cum a fost stabilită potrivit legii vechi.
Așadar, având în vedere modalitatea de aplicare a art. 6 alin. 1 C.pen., stabilită de către Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Curtea constată că în cauză este incidentă prima variantă expusă de către instanța supremă în decizia nr. 1/14.04.2014, referitoare la ipoteza în care pedepsele aplicate potrivit legii vechi nu depășesc maximele de pedeapsă prevăzute de noile dispoziții legale.
Prin urmare, Curtea constată că cele două pedepse de 5 ani închisoare și 2 ani închisoare aplicate condamnatului pentru comiterea infracțiunilor sus-menționate nu depășesc maximul special (de 5 ani închisoare și, respectiv, 10 ani închisoare) prevăzut de dispozițiile Legii nr. 286/2009 privind Codul penal și ale Legii nr. 656/2002 modificată, pentru cele două infracțiuni.
În consecință, Curtea reține că în cauză sunt incidente prevederile art. 4 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal.
Având în vedere aceste considerente, Curtea constată că solicitarea condamnatului de constatare a dezincriminării faptei este neîntemeiată.
Pentru aceste motive, Curtea apreciază că sentința penală contestată este legală și temeinică.
Soluția ce va fi pronunțată în cauză
În consecință, în raport de ansamblul motivelor de fapt și al temeiurilor de drept expuse pe parcursul prezentelor considerente, Curtea, în baza art. 4251 alin. 7 pct. 1 lit. b C.pr.pen. rap. la art. 23 alin. 10 din Legea nr. 255/2013, va respinge, ca nefondată, contestația formulată de contestatorul-condamnat P. A. împotriva sentinței penale nr. 691/28.10.2014, pronunțată de Tribunalul Ilfov - Secția Penală în dosarul nr._ .
În temeiul art. 275 alin. 2 C.pr.pen., va obliga pe contestatorul-condamnat la plata sumei de 250 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 de lei, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
În baza art. 4251 alin. 7 pct. 1 lit. b C.pr.pen. rap. la art. 23 alin. 10 din Legea nr. 255/2013, respinge, ca nefondată, contestația formulată de contestatorul-condamnat P. A. împotriva sentinței penale nr. 691/28.10.2014, pronunțată de Tribunalul Ilfov - Secția Penală în dosarul nr._ .
În temeiul art. 275 alin. 2 C.pr.pen., obligă pe contestatorul-condamnat la plata sumei de 250 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 de lei, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 05.03.2015.
Președinte, Grefier,
C. B. R. S.
Red. Jud. C.B.
Tehnored. Jud. C.B. / Gref. R.S.
09.03.2015 / 2 ex.
Tribunalul Ilfov - Secția Penală
Dosar nr._
Judecător Fond: N. A.
| ← Infracţiuni rutiere (O.U.G nr. 195/2002). Decizia nr. 368/2015.... | Vătămarea corporală din culpă (art. 184 C.p.). Decizia nr.... → |
|---|
