Verificare măsuri preventive (art.206 NCPP). Decizia nr. 150/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 150/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 19-03-2015 în dosarul nr. 30252/3/2014/a10
Dosar nr._
RO M Â N I A
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA I PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 150/C
Ședința publică din data de 19 martie 2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: L. S.
Grefier: E. V.
Ministerul Public - P. de pe lângă Curtea de Apel București este reprezentat prin procuror N. A.-M..
Pe rol se află pronunțarea asupra cauzei penale având ca obiect contestațiile formulate de către inculpații S. C., I. M. VINCENȚIU și M. V. F., împotriva încheierii de ședință din data de 09.03.2015 pronunțată de Tribunalul București Secția I Penală, în dosarul penal nr._ 4.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 18.03.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la data respectivă, care face parte integrantă din prezenta decizie penală, Curtea stabilind data pronunțării la 19.03.2015 când, în aceeași compunere, a decis următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra contestației penale de față, reține următoarele:
Prin încheierea de ședință din data de 09 martie 2015 pronunțată în dosarul penal nr._ 4, Tribunalul București - Secția I Penală, printre altele, a menținut în baza art.362 Cod pr.penală raportat la art.208 Cod pr.penală măsura arestării preventive a inculpaților A. M., I. M. Vincențiu, M. V. F., M. C. I. și S. C..
Totodată, au fost respinse, ca neîntemeiate cererea formulată de către inculpatul S. C. de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu și cererea formulată de către inculpatul I. M. Vincențiu de constatare a încetării de drept a măsurii arestării preventive.
Pentru a dispune astfel, judecătorul cauzei a reținut că există probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpații au comis infracțiunile pentru care sunt cercetați – tentativă la omor calificat prev.de art.188 alin.1, 189 lit.f Cod penal – apreciind că sunt întrunite și celelalte condiții prevăzute de art.223 alin.2 Cod pr.penală, inculpaților imputându-li-se comiterea unor infracțiuni intenționate împotriva vieții, pedepsite cu închisoarea de 5 ani ori mai mare. Pe baza evaluării gravității faptelor, a modului și circumstanțelor concrete de comitere, judecătorul de drepturi și libertăți a considerat că privarea de libertate a inculpaților este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.
S-a reținut că măsura arestării preventive a fost prelungită prin încheierea din 06.08.2014 a Tribunalului București. Prin încheierea din 08.09.2014 a Tribunalului București – Secția I Penală s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive față de inculpați și s-a dispus menținerea acesteia în continuare.
În ceea ce îi privește pe inculpații A. M., I. M. Vincențiu, M. V. F., M. C. I. și S. C., Tribunalul a considerat că situația acestora nu s-a modificat de la ultima verificare a stării de arest.
Astfel, instanța a avut în vedere natura și gravitatea faptelor, contribuția concretă a fiecăruia dintre inculpații A. M., I. M. Vincențiu, M. V. F., M. C. I. și S. C., circumstanțele reale (mai multe persoane împreună, aplicarea unor lovituri vizând zone corporale vitale, folosind bâte și muchia unui topor, asupra a trei persoane vătămate) și personale ale inculpaților (inculpatul M. C. I. – cunoscut cu antecedente penale, inculpații I. M. V. și S. C. – sancționați cu amendă administrativă pentru săvârșirea de fapte penale).
Ținând seama de împrejurarea că fapte de genul celor ce li se impută inculpaților au un puternic impact negativ în societate, determinând indignarea cetățenilor care nu se mai simt în siguranță nici măcar în locurile publice, în raport și de reacția negativă a opiniei publice în situația în care persoane asupra cărora planează suspiciunea comiterii de infracțiuni deosebit de grave ar fi puse în libertate, Tribunalul a reținut că la acest moment procesual, din elementele dosarului există date suficiente din care rezultă că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă pericol pentru ordinea publică.
De asemenea, raportat la gravitatea infracțiunii, pedeapsa pe care inculpații o riscă în eventualitatea unor condamnări, situația acestora – agenți de pază în cadrul unei firme de securitate, dezvoltând abilitățile necesare obținerii unor poziții de superioritate, cel puțin fizică în raport de alte persoane, Tribunalul a apreciat că menținerea acestora în stare de arest este utilă pentru a evita riscul influențării bunei desfășurări a procesului penal, mai precis din rațiuni legate de protecția anchetei.
Așadar, instanța a considerat că măsura arestării preventive este necesară și proporțională cu scopul urmărit și gravitatea acuzației, alte măsuri preventive mai puțin restrictive nefiind suficiente în privința inculpaților A. M., I. M. Vincențiu, M. V. F., M. C. I. și S. C..
Referitor la cererea de constatare a încetării de drept a măsurii arestării preventive a inculpatului I. M. Vincențiu, instanța a constatat că simplele nelămuriri ale angajaților penitenciarului nu dau loc la încetarea de drept a măsurilor preventive. Totodată, contrar susținerilor apărătorului inculpatului, menținerea acestuia în arest s-a dispus în baza încheierii Tribunalului București din data de 21.01.2015.
Împotriva acestei încheieri au formulat contestații inculpații I. M. V., S. C. și M. V. F., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Contestatorul inculpat I. M. V. solicită instanței de control judiciar să dispună înlocuirea arestului preventiv cu o măsură mai puțin restrictivă, respectiv arestul la domiciliu sau controlul judiciar, arătând că la acest moment procesual nu mai subzistă temeiurile care au stat la baza menținerii arestului preventiv și nici suspiciunea săvârșirii de noi infracțiuni prin raportare la conduita sa procesuală, lipsa antecedentelor penale și faptul că anterior reținerii avea un loc de muncă.
Contestatorul inculpat M. V. F. prezent personal în fața instanței a solicitat să se ia act de retragerea contestației formulate.
Apărătorul ales al contestatorului inculpat S. C. a solicitat Curții, printr-o cerere scrisă, să se constate că prezenta cauză a rămas fără obiect întrucât contestația inculpatului formulată împotriva aceleiași încheieri a primit o soluție definitivă la data de 16.03.2014.
Examinând încheierea contestată prin prisma criticilor formulate, dar și din oficiu, sub toate aspectele, conform art.4251 rap. la art.421 alin.2 Cod pr. procedură penală, Curtea constată și reține următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul București, emis în dosarul nr.580/P/2014, s-a dispus trimiterea în judecată, printre alții, a inculpaților I. M. V., S. C. și M. V. F., pentru tentativă la infracțiunea de omor calificat prev.de art.188 alin.1, 189 lit.f Cod penal cu aplic.art.77 lit.a Cod penbal și pentru infracțiunea de tulburare a ordinii și liniștii publice, prev.de art. 371 Cod penal cu aplic.art.77 lit.a Cod penal, constând, în esență, în aceea că în noaptea de 01/02.02.2014, în jurul orei 02.30, în apropierea Restaurantului Hanul Drumețului din București, . aplicat multiple lovituri, cu o bâtă, în zona corporale vitale sau vizând zone corporale vitale, persoanelor vătămate S. V., S. C. și N. M..
Prin încheierea din data de 11.07.2014 pronunțată de Tribunalul București - Secția I penală în dosarul nr._/3/2014, în cursul urmăririi penale s-a dispus arestarea inculpaților, măsura fiind ulterior prelungită și menținută succesiv, în condițiile legii, drept pentru care prima instanță, în mod corect, a respins cererea prin care inculpatul I. M. Vincențiu a solicitat constatarea încetării de drept a măsurii arestării preventive (solicitare care însă nu a mai fost reiterată în fața instanței de control judiciar).
Sub aspectul cererii de înlocuire a arestului preventiv, formulată de același inculpat, Curtea are în vedere dispozițiile art.242 alin.2 Cod procedură penală, conform cărora măsura preventivă se înlocuiește, din oficiu sau la cerere, cu o măsură preventivă mai ușoară, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru luarea acesteia și, în urma evaluării împrejurărilor concrete ale cauzei și a conduitei procesuale a inculpatului, se apreciază că măsura preventivă mai ușoară este suficientă pentru realizarea scopului prevăzut la art.202 alin.(1) din același cod.
Conform art.202 alin.1 Cod procedură penală, măsurile preventive pot fi dispuse dacă există probe sau indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că o persoană a săvârșit o infracțiune și dacă sunt necesare în scopul asigurării bunei desfășurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii suspectului ori a inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori al prevenirii săvârșirii unei alte infracțiuni.
Din coroborarea acestor dispoziții legale rezultă că înlocuirea unei măsuri preventive cu o altă măsură preventivă mai ușoară se dispune atunci când sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru luarea acesteia, respectiv:
a) - să nu existe o cauză care împiedică punerea în mișcare sau exercitarea acțiunii penale,
b)- există probe sau indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că o persoană a săvârșit o infracțiune,
c) - este necesară pentru asigurarea bunei desfășurări a procesului penal, împiedicarea sustragerii suspectului ori a inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori prevenirea săvârșirii unei alte infracțiuni,
și, totodată, se apreciază că măsura preventivă mai ușoară este proporțională cu gravitatea acuzației aduse și suficientă pentru asigurarea scopului pentru care a fost instituită.
În jurisprudența sa, CEDO a dezvoltat patru motive fundamentale pentru a justifica arestarea preventivă a unui acuzat suspectat că ar fi comis o infracțiune: pericolul ca acuzatul să fugă (Stogmuller împotriva Austriei, Hotărârea din 10 noiembrie 1969); riscul ca acuzatul, odată repus în libertate, să împiedice administrarea justiției (Wemhoff împotriva Germaniei, Hotărârea din 27 iunie 1968); să comită noi infracțiuni (Matzenetter împotriva Austriei, Hotărârea din 10 noiembrie 1969) sau să tulbure ordinea publică (Letellier împotriva Franței, Hotărârea din 26 iunie 1991 și Hendriks împotriva Olandei, dec.nr.43.701/04, 5 iulie 2007)
În speță, instanța de control judiciar constată că există probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul I. M. Vincențiu a comis infracțiunile pentru care este în prezent judecat, însă în egală măsură aceste probe relevă o contribuție și un grad de implicare mai redus al acestui inculpat în activitatea infracțională.
Scopul măsurilor preventive poate fi realizat și prin plasarea inculpatului în arest la domiciliu, restricțiile impuse respectiv conținutul concret al obligațiilor ce compun această măsură fiind nu doar necesare ci și suficiente, constituind în același timp o alternativă legală la însăși măsura arestării preventive.
În acest sens, Curtea are în vedere, alături de gradul de implicare a inculpatului la comiterea faptelor și durata măsurii arestării preventive, de aproximativ 8 luni, și circumstanțele personale ce caracterizează persoana inculpatului care în opinia Curții trebuie să primească o anume pondere în aprecierea temeiniciei cererii de înlocuire.
Astfel s-a pronunțat și Curtea Europeană a Drepturilor Omului care a statuat că la menținerea unei persoane în detenție instanțele de judecată nu trebuie să se raporteze numai la gravitatea faptelor ci și la alte circumstanțe, în special cu privire la caracterul persoanei în cauză, la moralitatea sa, domiciliul său, profesia, resursele materiale, legăturile cu familia, autoritățile fiind obligate să ia în considerare posibilitatea luării unor măsuri alternative pentru a asigura prezentarea persoanei respective la proces (cauza J. contra României).
În speță, cu privire la persoana inculpatului, Curtea reține lipsa antecedentelor penale, implicarea inculpatului în activități lucrative, la momentul comiterii faptelor pentru care este în prezent judecat acesta având un loc de muncă stabil, precum și conduita adoptată de către inculpat în colaborarea cu organele judiciare penale (inculpatul dând declarații în legătură cu acuzațiile aduse, manifestându-și astfel disponibilitatea pentru lămurirea deplină a stării de fapt).
Altfel spus, dincolo de perioada de timp în care inculpatul s-a aflat în arest preventiv (timp în care, pe de o parte, dimensiunea pericolului pentru ordinea publică a pierdut din intensitate iar, pe de altă parte, a permis inculpatului un timp de reflecție și de conștientizare a culpabilității sale), trebuie avută în vedere practica constantă a C.E.D.O., în sensul necesității identificării unor măsuri alternative la arestul preventiv, care ar putea asigura în egală măsură buna desfășurare a procesului penal, printr-o restrângere minimală a libertății persoanei bănuite a fi comis anumite infracțiuni, în condițiile lipsei unor date certe că persoana respectivă a încercat sau încearcă să zădărnicească aflarea adevărului, că ar încerca să se sustragă de la judecată sau că ar pregăti comiterea altor infracțiuni.
Raportând, din această perspectivă, gravitatea infracțiunilor (a cărei evaluare nu poate fi omisă în analiza subzistenței temeiului arestării preventive), circumstanțele concrete în care acestea au fost comise, dar și circumstanțele de ordin personal ale inculpatului I. M. Vincențiu cu prioritate asupra intervalului de timp scurs de la luarea măsurii, Curtea constată necesitatea asigurării bunei desfășurări a procesului penal, apreciind că pentru realizarea scopului procesului penal este oportună și suficientă măsura preventivă a arestului la domiciliu, aceasta constituind tot o măsură preventivă cu conținut privativ de libertate, distincția dintre cele două fiind dată de severitatea coerciției.
Având în vedere considerentele anterior expuse instanța de control judiciar conchide că, la acest moment procesual, apare ca fiind oportună înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatului I. M. Vincențiu cu măsura arestului la domiciliu, această din urmă măsură fiind în opinia Curții, așa cum s-a precizat, suficientă pentru realizarea scopului la care se referă art.202 al.1 Cod pr.penală, respectiv acela al bunei desfășurări a procesului penal, măsura arestului la domiciliu constituind, în același timp, una dintre măsurile apte să conducă inhibarea unor posibile conduite viitoare reprobabile (pentru care însă nu au fost identificate probe care să contureze previzibilitatea unei astfel de conduite), neexistând date în sensul că luarea acestei măsuri alternative ar putea genera riscul acceptat de instanța europeană pentru menținerea în detenție a unei persoane, acela al producerii unei stări de puternică tulburare socială din perspectiva impactului social deosebit pe care faptele prezente l-au suscitat la un moment dat ori că lăsarea inculpatului în această formă de prevenție ar fi de natură a produce o vătămare gravă ordinii publice care să justifice pe mai departe, exclusiv pe considerente ce țin de natura și gravitatea faptelor, arestul preventiv.
Pentru toate aceste rațiuni de drept și de fapt, Curtea, în temeiul art.4251 alin.7 pct.2 lit.a rap. la art.208 din Codul de procedură penală, va admite contestația formulată de către inculpatul I. M. Vincențiu, va desființa, în parte, încheierea atacată și rejudecând, va dispune înlocuirea măsurii arestării preventive a acestuia cu măsura arestului la domiciliu.
În baza art.221 alin.(1) Cod pr.penală, se va impune inculpatului obligația de a nu părăsi imobilul din București unde locuiește (respectiv: Mun. București, ..19, ., .) fără permisiunea organului judiciar care a dispus măsura sau în fața căruia se află cauza.
În baza art.221 alin.(2) Cod pr.penală, pe durata arestului la domiciliu, inculpatul va avea următoarele obligații: a) să se prezinte în fața organului de urmărire penală sau a instanței de judecată ori de câte este chemat; b) să nu comunice, direct sau indirect, cu ceilalți inculpați, persoanele vătămate, părțile civile, martorii, sau membrii de familie ai acestora, menționați în rechizitoriu.
În baza art.221 alin.(4) Cod pr.penală, se va atrage atenția inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credință a măsurii sau a obligațiilor care îi revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive.
Se va dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză.
În baza art. 275 alin.3 Cod pr.penală, cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului în cazul inculpatului I. M. Vincențiu.
Constatând că din datele existente în sistemul Ecris rezultă că prin decizia nr.164/18.03.2015 a Curții de Apel București – Secția a II-a penală pronunțată în dosarul nr._ 4/a11 au fost soluționate în mod definitiv contestațiile formulate de inculpații S. C. și M. V. F. împotriva aceleiași încheieri, Curtea va constata că prezentele contestații formulate de aceeași inculpați au rămas fără obiect, soluție în raport de care, conform art.275 alin.2 Cod pr.penală, vor fi obligați inculpații S. C. și M. V. F. la câte 50 lei cheltuieli judiciare către stat, urmând ca onorariul pentru avocat din oficiu, în cuantum de 100 lei, în cazul inculpatului S. C. să fie avansat din fondurile Ministerului Justiției, potrivit Protocolului nr._/2008, încheiat între Ministerul Justiției și U.N.B.R.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite contestația formulată de către inculpatul I. M. Vincențiu împotriva încheierii din data de 09 martie 2015 a Tribunalului București - Secția I penală dată în dosarul nr._ 4.
Desființează, în parte, încheierea atacată și rejudecând:
Înlocuiește măsura arestării preventive a inculpatului I. M. Vincențiu cu măsura arestului la domiciliu.
În baza art.221 alin.(1) Cod pr.penală impune inculpatului obligația de a nu părăsi imobilul din București unde locuiește (respectiv: Mun. București, ..19, ., ., sector 6) fără permisiunea organului judiciar care a dispus măsura sau în fața căruia se află cauza.
În baza art.221 alin.(2) Cod pr.penală, pe durata arestului la domiciliu, inculpatul are următoarele obligații:
a) să se prezinte în fața organului de urmărire penală sau a instanței de judecată ori de câte este chemat;
b) să nu comunice, direct sau indirect, cu ceilalți inculpați, persoanele vătămate, părțile civile, martorii, sau membrii de familie ai acestora, menționați în rechizitoriu.
În baza art.221 alin.(4) Cod pr.penală atrage atenția inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credință a măsurii sau a obligațiilor care îi revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive.
Dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză.
Respinge, ca rămase fără obiect, contestațiile formulate de inculpații S. C. și M. V. F. împotriva aceleiași încheieri.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului în cazul inculpatului I. M. Vincențiu.
Obligă pe inculpații S. C. și M. V. F. la câte 50 lei cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul pentru avocat din oficiu, în cuantum de 100 lei, în cazul inculpatului S. C. se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 19 martie 2015.
PREȘEDINTE,
L. S.
GREFIER,
E. V.
Red.L.S./Th.red.C.V.M.-ex.6/01.04.2015
T.B.S I pen – judecător G. R.
| ← Trafic de droguri (Legea 143/2000 art. 2). Decizia nr. 437/2015.... | Contestaţie împotriva hotărârii judecătorului delegat.... → |
|---|
