Întrerupere executare pedeapsă/contestaţie (art.592 NCPP). Decizia nr. 385/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Decizia nr. 385/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 10-07-2015 în dosarul nr. 113/339/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCURESTI SECTIA A II A PENALĂ
DOSAR NR._ /2014
(2261/2015)
DECIZIA PENALĂ NR. 385/CO
Ședința publică din data de 10.07.2015
Curtea constituită din:
P.- C. C. B.
GREFIER- D. P.
* * * * * *
Ministerul Public - P. de pe lângă Curtea de apel București – a fost reprezentat de procuror E. ELIANA B..
Pe rol soluționarea contestațiilor formulate de contestatorii condamnați T. T. F., E. I. C. împotriva sentinței penale nr.247 din 22.04.2015 pronunțată de Tribunalul G. secția penală în dosarul nr._ /2014.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns: contestatorul condamnat T. T. F., personal în stare de arest și asistat de avocat desemnat din oficiu Stanilă I. cu delegație avocațială la dosar.
contestatorul condamnat E. I. C. personal în stare de arest și asistat de avocat desemnat din oficiu B. V. cu delegație avocațială la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Contestatorul condamnat T. T. F., personal, arata ca isi retrage contestatia formulata.
Contestatorul condamnat E. I. C. personal, arata ca isi retrage contestatia formulata.
Apărătorul desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat T. T. F., solicita sa se ia act de manifestarea de vointa a clientului sau.
Apărătorul desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat E. I. C., solicita sa se ia act de manifestarea de vointa a contestatorului.
Reprezentantul Ministerului Public solicita a se lua act de manifestarea de vointa a contestatorilor condamnați.
CURTEA
Asupra contestației de față, deliberând, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 247 din 22.04.2015 pronunțată de Tribunalul G. secția penală în dosarul nr._ /2014, s-au dispus următoarele:
În baza art. 589 alin. 4 Cod procedură penală;
Ia act de declarațiile condamnaților, M. T. M., fiul lui Natural și Străina, născut la data de 23.08.1990, M. T., fiul lui D. și M. Drăguța, născut la data de 15.06.1986, V. F. A., fiul lui I. și S., născut la data de 26.10.1997, T. T. F., fiul lui I. și G., născut la data de 23.09.1989, E. I. C., fiul lui P. și G. M., născut la data de 10.08.1984, B. M. fiul lui D. și G. M. născut la data de 10.08.1984 și Bânză I. M., fiul lui D. și G. M., născut la data de 12.01.1992 că își retrag cererea de întrerupere executare pedeapsă formulată.
În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penal, obligă pe fiecare petent condamnat la plata sumei de câte 50 lei fiecare cheltuieli judiciare.
Onorariul apărătorului din oficiu,în cuantum de câte 100 lei pentru fiecare condamnat se avansează din fondurile Ministerului de Justiție.
Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 22.04.2015.
În prezenta cauză, la termenul de judecată din data de 10.07.2015, contestatorii – condamnati au învederat instanței că își retrag contestația ce formează obiectul prezentei cauze.
Având în vedere dispozițiile 4251 alin.3 din Codul de procedură penală, Curtea va lua act de manifestarea de voință a contestatorilor - condamnați, în sensul retragerii contestației formulate, iar în temeiul dispozițiilor art. 275 alin.2 Noul cod de procedură penală va obliga pe contestatorii la câte 230 de lei cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Ia act de retragerea contestațiilor formulate de contestatorii-condamnați T. T. F. și E. I. C. împotriva sentinței penale nr. 247/22.04.2015, pronunțată de Tribunalul G. - Secția Penală în dosarul nr._ .
În temeiul art. 275 alin. 2 și 4 C.pr.pen., obligă pe fiecare contestator-condamnat la plata sumei de câte 230 de lei, cu titlu de cheltuielile judiciare către stat, din care suma de 260 de lei, reprezentând onorariile cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu, se avansează din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10.07.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
C. C. B. D. P.
← Verificare măsuri preventive (art.206 NCPP). Decizia nr.... | Proxenetismul (art.213 NCP). Decizia nr. 996/2015. Curtea de... → |
---|