Lovire sau alte violenţe (art.193 NCP). Decizia nr. 211/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 211/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 11-02-2015 în dosarul nr. 102/329/2014
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A II A PENALĂ
DOSAR NR._ (4158/2014)
DECIZIA PENALĂ NR. 211/A
Ședința publică din 11.02.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – V. I. V.
JUDECĂTOR – B. F. V.
GREFIER – T. S.
Ministerul Public – P. de pe lângă Curtea de Apel București - reprezentat de procuror N. N..
Pe rol se află soluționarea apelurilor formulate de inculpatul U. N. și partea vătămată B. M. împotriva sentinței penale nr. 130/17.10.2014 pronunțată de Judecătoria T. M., în dosarul nr._ .
Dezbaterile pe fond și susținerile părților au avut loc în ședință publică de la 10.02.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta când, instanța a rămas în pronunțare asupra soluției, în temeiul art. 391 alin. 1 Cod procedură penală.
CURTEA,
Deliberând asupra apelurilor penale de față.
Prin sentința penală nr.130 pronunțată de Judecătoria T. M. în dosarul nr._ în baza art.193 alin.2 Cp cu aplic.art.5 Cp și art.396 alin.1 și 2 Cp, prin schimbarea încadrării juridice din art.182 alin.1 Vechiul Cod Penal, a condamnat pe inculpatul U. N. la pedeapsa de 1800 lei amendă (180 zile amendă x 10 lei/zi amendă), pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe în dauna părții vătămate B. M., domiciliat în .. Teleorman.
S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.63 și 64 N Cod penal, privind înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoarea, respectiv cu prestarea unei munci neremunerate, în folosul comunității.
În baza art.397 alin.1 NCPP rap.la art.1357 Cod Civil, a fost obligat inculpatul să plătească părții vătămate 3836 lei despăgubiri civile și 5.000 lei daune morale.
S-a luat act că S. de Ambulanță Teleorman nu se constituie parte civilă.
S-a luat act că S. T. M. nu se constituie parte civilă.
În baza art.274 alin.1 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în sumă de 400 lei (200 lei în cursul urmăririi penale și 200 lei în faza de judecată).
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul nr.1313/P/2013 din data de 16 ianuarie 2014 P. de pe lângă Judecătoria T. M. a trimis în judecată, în stare de libertate pe inculpatul U. N., pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă, faptă prev.și ped. de art.182 alin.1 Cp, în dauna părții vătămate B. M. și în contradictoriu cu părțile civile S. de Ambulanță Teleorman și S. Municipal T. M..
În fapt, prin rechizitoriu s-au reținut următoarele:
La data de 18.07.2013, P. de pe lângă Judecătoria T. M., a înregistrat plângerea părții vătămate B. M., prin în care a sesizat faptul că în data de 10.06.2013, a fost lovit de către vecinul său numitul U. N..
La dosar a fost depus certificatul medico – legal nr.470/C/1107 din 26.06.2013, al S.M.L. Teleorman, din care a rezultat că partea vătămată B. M. prezenta leziuni de violență produse prin lovire cu sau de corpuri dure ce pot data din 10.06.2012 și necesită circa 80 - 90 zile îngrijiri medicale.
Prin rezoluția nr.1313/P/2013 din 31.10.2013, P. de pe lângă Judecătoria T. M., Jud. Teleorman, a confirmat începerea urmării penale împotriva învinuitului U. N., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ,, vătămare corporală gravă,, faptă prev. și ped. de art. 182 alin 1 din C pen.
Din cercetările efectuate în cauză s-a stabilit faptul că inculpatul U. N. și partea vătămată B. M., locuiau în .. Teleorman, erau vecini și de mai mulți ani erau în stare conflictuală pentru aspecte de vecinătate, așa cum a rezultat din nota de constatare a Primăriei Plopii Slăvitești, Jud. Teleorman, depusă la dosarul cauzei de către învinuit.
Astfel în data de 10.06.2013, partea vătămată B. M., observând că inculpatul U. N. se afla în fața curții sale stângând cu o mătură și o lopată rumegușul rezultat în urma tăierii unor lemne, s-a dus către acesta să-l întrebe ,,de ce a astupat șanțul din fața curții sale, făcut pentru a se scurge apa?,,.
În momentul în care partea vătămată B. M. s-a apropriat de inculpatul U. N., acesta din urmă cu lopata pe care o avea în mână l-a împins și lovit pe partea vătămată B. M., astfel încât acesta a căzut la pământ, așa cum a rezultat din declarația martorei M. A., coroborată cu declarația părții vătămate și concluziile certificatului medico legal din care a reieșit că partea vătămată a prezentat leziuni de violență produse prin lovire cu sau de corpuri dure ce pot data din 10.06.2012 și necesită 80-90 zile îngrijiri medicale.
În ajutorul părții vătămate au intervenit martora M. A. și soția acestuia B. O., care cu ajutorul martorului C. M., l-au ridicat și transport pe acesta până la locuința sa, de unde a fost preluat de un echipaj de la ambulanță, fiind internat în perioada 10-11.06.2013, la S. Tr. M., cu diagnosticul: Agresiune, fractură col femural drept, traumatism umăr stâng.
Fiind audiat inculpatul U. N., acesta nu a recunoscut că l-a lovit pe vecinul său B. M. cu lopata, ci doar l-a împins, acesta dezechilibrându-se și căzând peste grămada de lemne ce se afla la poarta sa.
S-a menționat faptul că mijlocele și modalitățile concrete de săvârșirea faptei pot fi foarte variate, legea nefăcând distincție în acest sens, lovirea cu pumnul, cu palma, cu un corp dur sau doar împingerea - îmbrâncirea persoanei vătămate. (decizia penală nr.2584/1995- Trib Suprem; decizia 596/1997 – CSJ –secția penală).
Probele administrate în cauză au fost: declarații parte vătămată, declarații inculpat, certificatul medico-legal nr. 470/C/1107 din 26.06.2013, al SML, Jud. Teleorman, proces verbal de consemnare a efectuării actelor premergătoare, declarație martor M. A. M., declarație martor B. O., declarație martor T. I. C., declarație martor C. M., declarație martor N. S., fișă cazier judiciar.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut că prin încheierea de ședință din camera de consiliu din data de 19 martie 2014, definitivă la aceeași dată, judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății.
Aceeași situație de fapt descrisă în rechizitoriu a fost reținută și de către instanță, în baza probelor administrate în cursul urmării penale, a declarațiilor martorilor și inculpatului, audiați în fața instanței, respectiv că:
Inculpatul U. N. și partea vătămată B. M., locuiesc în .. Teleorman, sunt vecini și de mai mulți ani erau în stare conflictuală pentru aspecte de vecinătate, așa cum a rezultat din nota de constatare a Primăriei Plopii Slăvitești, Jud. Teleorman, depusă la dosarul cauzei de către învinuit.
Astfel în data de 10.06.2013, partea vătămată B. M., observând că inculpatul U. N. se afla în fața curții sale stângând cu o mătură și o lopată rumegușul rezultat în urma tăierii unor lemne, s-a dus către acesta să-l întrebe ,,de ce a astupat șanțul din fața curții sale, făcut pentru a se scurge apa?,,.
În momentul în care partea vătămată B. M. s-a apropriat de inculpatul U. N., acesta din urmă cu lopata pe care o avea în mână l-a împins și lovit pe partea vătămată B. M., astfel încât acesta a căzut la pământ, așa cum a rezultat din declarația martorei M. A., coroborată cu declarația părții vătămate și concluziile certificatului medico legal.
În ajutorul părții vătămate au intervenit martora M. A. și soția acestuia B. O., care cu ajutorul martorului C. M., l-au ridicat și transport pe acesta până la locuința sa, de unde a fost preluat de un echipaj de la ambulanță, fiind internat în perioada 10-11.06.2013, la S. Tr. M., cu diagnosticul: Agresiune, fractură col femural drept, traumatism umăr stâng.
Fiind audiat inculpatul U. N., acesta nu a recunoscut că l-a lovit pe vecinul său B. M. cu lopata, ci doar l-a împins, acesta dezechilibrându-se și căzând peste grămada de lemne ce se afla la poarta sa.
La 27.10.2014 fiind audiat, inculpatul nu a recunoscut fapta, la același termen instanța constatând că potrivit disp.art.374 alin.8 C.pr.pen., probele prevăzute la art.374 alin.7 C.pr.pen., pot fi administrate din oficiu de către instanță dacă apreciază că este necesar pentru aflarea adevărului și justa soluționare a cauzei și față de dispozițiile mai sus menționate și față de declarația inculpatului care nu a recunoscut faptele, a constatat că se impune audierea martorilor din lucrări pentru aflarea adevărului și justa soluționare a cauzei, ulterior fiind audiați martorii.
La termenul din 3 octombrie 2014, inculpatul prin apărător a arătat că în cauză se impunea înlăturarea răspunderii penale fiind aplicabile prev.art.26 alin.1 NCP, sau cum era prevăzut în vechiul Cod Penal la art.44 alin.3 – excesul de apărare sau excesul justificat.
Susținerile avocatului inculpatului nu au fost reținute de instanță chiar inculpatul în declarațiile sale date în cursul urmăririi penale a arătat că are cu partea vătămată o situație conflictuală veche, inculpatul tăia arbori în fața porții, strângea rumegușul, partea vătămată i-a adresat vorbe murdare și a băgat mâna în buzunar iar inculpatul crezând că partea vătămată are cuțit în buzunar l-a lovit cu lopata.
În declarațiile sale, inculpatul a susținut că a luat lopata în momentul în care partea vătămată B. M. a băgat mâna în buzunar, inculpatul crezând că partea vătămată are un cuțit asupra sa s-a apărat cu lopata, susținere pe care a repetat-o în fața instanței, arătând că nu a lovit pe partea vătămată cu lopata, susținere contrazisă de certificatul medico-legal mai sus menționat din care a reieșit că partea vătămată a suferit leziuni traumatice produse prin lovire cu corpuri dure.
Această apărare a inculpatului (că doar s-a apărat doar cu lopata), nu a putut fi reținută de instanță, așa zisă ”apărare” a inculpatului nu a fost determinate de vreo stare de temere sau tulburare în care s-ar fi găsit inculpatul chiar dacă acesta ar fi crezut în mod nejustificat că partea vătămată ar avea un cuțit asupra sa.
Astfel, martorul N. S., a susținut că a auzit înjurături de la circa 20 metri, ori de la acea distanță instanța a apreciat că martorul nu a auzit care dintre cele două părți a adresat primul injurii, martorul C. M. arătând că a auzit voci, martorul T. I. C. arătând că părțile se certau, martora B. O., soția părții vătămate, arătând că părțile au avut o discuție în fața porții, din toate aceste depoziții instanța a reținut că părțile s-au certat pe fondul unor mai vechi conflicte, nefăcându-se dovada că inculpatul a săvârșit fapta din cauza tulburării sau temerii.
În drept, fapta inculpatului de a lovi cu lopata pe partea vătămată cauzându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare 80-90 zile de îngrijiri medicale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de lovire, faptă prev.de art.182 alin.2 Cp., faptă pentru care inculpatul a fost trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului.
Avându-se în vedere că în timpul procesului a intervenit o lege penală nouă, respectiv un nou Cod penal în vigoare de la data de 1 februarie 2014, instanța a constatat ca și P. de altfel că, sub aspect sancționator, legea nouă este mai favorabilă sub aspectul regimului sancționator cât și al cuantumului pedepselor și a făcut și aplicarea art. 5 NCP și în consecință în baza art.193 alin.2 Cp, cu aplic.art.5 Cp și art.396 alin.1 și 2 C.proc.pen., prin schimbarea încadrării juridice din art.182 alin.1 Vechiul Cod Penal, a condamnat pe inculpatul U. N. la pedeapsa de 1800 lei amendă (180 zile amendă x 10 lei/zi amendă), pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe în dauna părții vătămate B. M..
La individualizarea pedepsei s-a avut în vedere, potrivit art.74 Cod penal, atât gravitatea faptei cât și circumstanțele reale ale săvârșirii faptei, mai sus descrise cât și persoana inculpatului care deși nu a recunoscut fapta, a săvârșit-o pe fondul unor tensiuni mai vechi cu partea vătămată, tensiuni care l-au făcut să se teamă, deși temerea sa nu avea justificare în realitate, că ar putea fi lovit de partea vătămată și această temere l-a determinat să săvârșească fapta, așa încât instanța a apreciat că aplicarea unei pedepse cu amendă de 1800 lei amendă (180 zile amendă x10 lei/zi amendă), pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe în dauna părții vătămate B. M. este de natură să asigure scopul preventiv-educativ al pedepsei, dar și reinserția socială a inculpatului și îndreptarea sa.
S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.63 și 64 N Cod penal, privind înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoarea, respectiv cu prestarea unei munci neremunerate, în folosul comunității.
În privința despăgubirilor civile instanța a constatat că:
La termenul din 27 iunie 2014 avocat părții vătămate, a arătat că partea vătămată se constituie parte civilă cu suma de 15.000 lei reprezentând cheltuieli de spitalizare, plata contravalorii îngrijirilor medicale, medicamente, hrană, transport, pe perioada cât a fost inactiv și imobilizat la pat, constând în tratament post traumatic și drumuri la spital pentru îngrijirea de care a avut nevoie și 15.000 lei daune morale.
Partea vătămată s-a constituit parte civilă încă din timpul urmăririi penale, instanța constatând că în cursul urmăririi penale, partea vătămată a declarat că se constituie parte civilă menționând expres că se constituie parte civilă, solicitând plata contravalorii îngrijirilor medicale, medicamente, hrană, transport, pe perioada cât a fost inactiv și imobilizat la pat, în sumă de 15.000 lei reprezentând cheltuieli de spitalizare, constând în tratament post traumatic și drumuri la spital pentru îngrijirea de care a avut nevoie și 15.000 lei daune morale dar și daune morale pentru suferința pricinuită în urma loviturilor primite, sume pe care le-a menționat la termenul din 27 iunie 2014 în fața instanței, prin apărătorul său, potrivit disp.art.20 C.pr.pen, instanța a constatat că cererea de constituire parte civilă este formulată în termenul prevăzut de art.20 C.pr.pen., respectiv partea vătămată s-a constituit parte civilă în cursul urmăririi penale, la termenul din 27 iunie 2014, precizând doar cuantumul sumelor.
La același termen instanța a respins cererea formulată de apărătorul inculpatului de a se lua act că partea vătămată nu se mai poate constitui parte civilă.
Potrivit disp.art.1357 C.civ., cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită săvârșită cu vinovăție este obligat să îl repare iar potrivit disp.art.1349 C.civ., orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere prin acțiunile ori inacțiunile sale drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane.
Față de aceste dispoziții legale, instanța a constatat că partea vătămată a făcut dovada despăgubirilor materiale pretinse în sumă de 3836 lei cu martorii O. G., O. V., B. O. și M. E..
Martorul O. G. a susținut că s-au efectuat mai multe drumuri A.-T. M. pentru a-l transporta pe partea vătămată la S. din T. M. și la S. din A. dar cu probele administrate în cauză s-a făcut dovada că s-a efectuat un singur drum T. M.-A. la medicul legist și un singur drum la S. T. M., din certificatul medico legal reieșind că inculpatul a fost internat la S. T. M. în perioada 10-11.06.2013, a se vedea și biletul de ieșire din spital, deci a fost internat o zi 9la S. din T. M.) fiind necesare deci două drumuri dus-întors Plopii Slăvitești-T. M., (pentru a-l duce și a-l aduce de la spital pe partea vătămată) și un singur drum la medicul legist la A.. Așa fiind, s-a calculat un drum dus-întors T. M.-A. în sumă de 51 lei (calculându-se la 100 km un consum de 7,5 l benzină la 100 km efectuați, litrul de benzină fiind în sumă de 6,8 lei) și două drumuri dus-întors T. M.-Plopii Slăvitești (s-au calculat două drumuri dus-întors a câte 100 km după formula de calcul de mai sus, 51x2=102 lei).
Același martor a arătat că i se dădea pentru drumurile efectuate un pachet de țigări care costa 15 lei, un suc de 5 lei și mâncare de 15 lei în total 35 lei/zi pentru fiecare transport (35x3=105 lei).
În total s-a cheltuit cu drumurile efectuate cu partea vătămată la S. din T. M. și la medicul legist 258 lei (35x3=105 lei; 51x3=153 lei; 153+105=258 lei).
Deși martora M. E. a arătat că partea vătămată a plătit pentru însoțitorul din S. din T. M. al părții vătămate 50 lei/zi și că a plătit acest însoțitor timp de 7 zile, cu probele administrate, certificatul medico legal și biletul de ieșire din spital s-a făcut dovada că în spital partea vătămată a avut ca însoțitoare o fată căruia i se plăteau cam 40 lei/zi, așa cum a arătat martorul O. G., luându-se în calcul plata a o zi a însoțitorului de la S. din T. M. 38 lei, martora O. V. arătând că pe timpul cât a stat partea vătămată în spital deci o zi a fost plătită cu 40 lei pentru a avea grijă de gospodăria părții vătămate (38+40=78 lei).
Martora M. E. a arătat că partea vătămată a plătit o femeie ca să fie îngrijită partea vătămată acasă, angajând-o pentru 60 zile și plătindu-i-se 50 lei/zi, valoarea cheltuielilor făcute de partea vătămată cu îngrijirea mai sus descrisă fiind de 3000 lei (60x50=3000 lei).
A mai arătat martora M. E. că partea vătămată a angajat un om să-i muncească la vie pentru două săptămâni, calculându-se 10 zile de muncă x 50 lei/zi rezultând 500 lei.
Față de considerentele mai sus expuse, a fost obligat inculpatul să plătească părții vătămate 3836 lei despăgubiri civile (258 lei+78 lei+3000 lei+500 lei=3836 lei).
În privința daunelor morale, instanța a constatat că suma de 5000 lei acordată părții vătămate cu titlu de daune morale este de natură să satisfacă prejudiciul cauzat părții vătămate prin fapta inculpatului fiind evidentă suferința părții vătămate, o persoană în vârstă de 81 și deși suferința nu poate fi cuantificată în bani, instanța a apreciat că suma de 5000 lei este de natură a oferi o satisfacție a părții vătămate pe plan pecuniar și o reparare a prejudiciului moral suferit de aceasta.
Așa fiind, în baza art.397 alin.1 NCPP rap.la art.1357 Cod Civil, a fost obligat inculpatul să plătească părții vătămate 3836 lei despăgubiri civile și 5.000 lei daune morale.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal, inculpatul U. N. și partea vătămată B. M., cauza fiind înregistrată la Curtea de Apel București – Secția a II-a Penală la data de 04.12.2014 sub nr._ (4158/2014).
Apelantul inculpat U. N. arată că în privința săvârșirii infracțiunii de „loviri sau alte violențe prevăzută și sancționată de art.193 C.pen, consideră că instanța de fond s-a pronunțat în mod greșit și neîntemeiat dispunând condamnarea sa .
Având in vedere desfășurarea evenimentelor consideră că nu este vinovat de săvârșirea infracțiunii pentru care a fost condamnat in prima instanța ci in cauza sunt incidente clauzele de neimputabilitate mai precis excesul neimputabil asa cum este consacrat de art. 26 alin (1) NCP "Nu este imputabilă fapta prevăzută de legea penală săvârșita de persoana aflată în stare de legitimă apărare, care a depășit din cauza tulburării sau temerii limitele unei apărări proporționale cu gravitatea atacului" Având in vedere situația de fapt prezentata, solicită achitarea sa in conformitate cu art. 16 alin(10) Ht d)NCPP.
2. Referitor la conținutul constitutiv al infracțiunii de "loviri si alte violente", elementul material al laturii obiective nu este întrunit și in consecința raportul cauza-efect între elementul material al infracțiunii si urmarea imediata nu exista, raport obligatoriu in cazul infracțiunilor de rezultat(materiale). Având in vedere ca fapta s-a produs la data de 10.06.2013, a fost cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de "vătămarea corporala grava" prevăzuta si sancționată de art. 182 alin.(l) VCP in mod greșit, organul de urmărire penala trebuia sa înceapă cercetarea si ulterior urmărirea penala sub aspectul săvârșirii infracțiunii de "vătămare corporala din culpa" prevăzuta de art. 184 VCP. Organul de urmărire penala, in rechizitoriul prin care a fost trimis in judecata si ulterior instanța de fond a interpretat greșit elementul material al infracțiunii, prevalându-se de Decizia nr, 596/1997 a CSJ - secția penala, care arata "faptul ca mijloacele si modalitățile concrete de săvârșire a faptei pot fi foarte variate, legea nefăcând distincție in acest sens, lovirea cu pumnul cu palma, cu un corp dur sau doar împingerea - îmbrâncirea persoanei vătămate", deoarece CSJ a pronunțat decizia sus rubricata judecând aspectele săvârșirii unei infracțiuni de vătămare corporala din culpa. Datorita intrării in vigoare a noului cod penal infracțiunea de vătămare corporala din culpa prevăzuta în vechiul cod la art 184 nu mai este prevăzuta, in noul cod penal sau de o lege speciala, ca infracțiune. Solicită instanței să fie aplicate dispozițiile art.4 N C.pen și să se dispună încetarea procesului penal conform art. 17 alin.(2)NCPP coroborat cu art. 16 alin(l) NCPP.
In privința laturii civile:
Pe cale de excepție, solicită respingerea acțiunea civila ca tardiv introdusa deoarece partea vătămata nu s-a constituit parte civila nici în cursul urmăririi penale si nici pana la începerea cercetării judecătorești. In aceasta privința instanța a reținut, greșit faptul ca partea vătămata s-a constituit parte civila in cursul urmăririi penale, fapt contrazis chiar de rechizitoriul parchetului prin care a fost trimis in judecata. Precizează ca primul termen de judecata a fost in data de 18,04.2014 iar pana la data la care s-a constituirii ca parte civila, 27.06.2014, au mai fost 2 termene. A solicitat respingerea acțiunii civile ca urmare a achitării, incident fiind in latura penala excesul neimputabil, iar in cazul încetării procesului penal sa fie acțiunea civila nesolutionata.
In privința cuantumului daunelor materiale (3836 lei) la care a fost obligat, a solicitat instanței ca faptul ca nu au fost probate de către partea civila, acesta pretinde ca a efectuat cheltuieli plătind către persoane fizice diferite sume de bani pentru diferite servicii oferite, sume ce nu pot fi demonstrate prin înscrisuri. In privința daunelor morale consider ca B. M. nu a avut de suferit prejudicii constând in suferințe de ordin psihic.
Partea vătămată B. M. consideră că sentința atacată este nelegală și netemeinică pentru următoarele motive.
1. In ceea ce privește latura penala consideră ca raportat la circumstanțele reale in care s-a săvârșit infracțiunea, la starea de pericol creata de inculpat prin săvârșirea infracțiunii, la numărul mare de îngrijiri medicale de care a avut nevoie pentru restabilirea stării de sănătate, la atitudinea inculpatului pe parcursul derulării procesului si nu in ultimul rând la gravitatea faptei săvârșite, aplicarea unei amenzi nu este suficienta pentru a asigura scopul preventiv-educativ al pedepsei si nici reinsertia sociala a inculpatului si îndreptarea sa, asa cum în mod greșit a apreciat instanța de fond.
2.În ceea ce privește latura civilă, solicită admiterea apelului și să se dispună desființarea sentinței apelate și să fie pronunțată o nouă hotărâre prin care să se dispună majorarea cuantumului despăgubirilor la suma totală de 30.000 lei pentru a se asigura o reparație echitabilă suferințelor produse prin săvârșirea infracțiunii.
Având in vedere considerentele de mai sus, solicită admiterea apelului, iar, in temeiul art. 421 pct.2 lit. a. C.pr.pen. să se dispună desființarea Sentinței apelate si sa fie pronunțată o noua hotărâre prin care să se dispună condamnarea inculpatului la pedeapsa cu închisoarea si obligarea acestuia la plata unor sume majorate cu titlu de despăgubiri materiale si morale, respectiv suma totala de_ lei cu titlu de despăgubiri materiale si suma de 15.000 lei cu titlu de daune morale.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței apelate, atât prin prisma motivelor invocate de apelantul – inculpat U. N. și de apelantul-parte civilă B. M., sub toate aspectele, conform art. 417 alin. 2 C.p.p., Curtea va respinge ca nefondate apelurile declarate pentru următoarele considerente:
Curtea observă, cu titlu prealabil, că sentința atacată este temeinică și legală sub toate aspectele, nefiind fondate criticile formulate de partea civilă și inculpat.
În examenul propriu, în fapt, în esență, Curtea reține că inculpatul U. N. și partea civilă B. M., locuiesc în .. Teleorman, sunt vecini și sunt de mai mulți ani în stare de conflict.
În data de 10.06.2013, partea civilă B. M., observând că inculpatul U. N. se afla în fața curții sale strângând cu o mătură și o lopată rumegușul rezultat în urma tăierii unor lemne, s-a dus către acesta să-l întrebe ,,de ce a astupat șanțul din fața curții sale, făcut pentru a se scurge apa?,,.
În momentul în care partea vătămată B. M. s-a apropriat de inculpatul U. N., acesta din urmă cu lopata pe care o avea în mână a lovit pe partea vătămată B. M. cu lopata în zona umărului, astfel încât acesta a căzut la pământ și a suferit o fractură col femural drept, așa cum a rezultat din declarația martorei M. A., coroborată cu declarația părții vătămate și concluziile certificatului medico legal din care a reieșit că partea vătămată a prezentat leziuni de violență produse prin lovire cu sau de corpuri dure ce pot data din 10.06.2012 și necesită 80-90 zile îngrijiri medicale.
Inculpatul U. N. nu a recunoscut comiterea faptei în modalitatea descrisă anterior, arătând că la data respectivă partea civilă a început să-l înjure și s-a îndreptat în mod amenințător către inculpat, având mâna în buzunar, inculpatul arătând că a crezut că are un cuțit în buzunar, astfel încât s-a speriat și l-a împins cu coada lopeții pe B. M., acesta căzând peste o stivă de lemne de la poarta părții civile. Inculpatul a mai arătat că s-a aflat în legitimă apărare și a depășit din cauza tulburării sau temerii limitele unei apărări proporționale cu gravitatea atacatului, invocând în concluziile scrise și în cererea de apel că ar fi incidente dispozițiile art.26 al.1 Cod penal.
Curtea reține însă că inculpatul a comis fapta de lovire în varianta arătată mai sus ținând seama de mijloacele de probă administrate în cauză. Astfel, declarațiile părții civile B. M. se coroborează cu declarațiile martorei M. A. M., dar și cu concluziile certificatului medico-legal depus la dosarul cauzei. Din înscrisul medical rezultă cu claritate că inculpatul prezenta un traumatism la umărul drept, în condițiile în care partea civilă a arătat că a fost lovită în zona umărului, cu lopata, de către inculpat, iar martora M. A. M. a arătat că inculpatul a aplicat o lovitură cu lopata în zona superioară a spatelui victimei, după care aceasta a căzut. Partea civilă a mai arătat că a fost lovită a doua oară cu lopata în zona șoldului, însă martora M. A. M. a arătat că a doua lovitură, aplicată când victima era la sol, a vizat tot zona spatelui; ca atare, ținând seama și de concluziile certificatului medico-legal în care se arată că leziunile părții civile putea fi produse la 10.06.2013 prin lovire cu sau de corpuri dure, Curtea reține că . col femural drept (leziunea care de fapt a necesitat numărul mare de îngrijiri medicale) s-a produs în urma faptului că victima a căzut după aplicarea loviturii cu lopata în zona umărului de către inculpat, lovindu-se de sol.
Curtea mai observă că și în varianta prezentată de inculpat, susținut de martorul N. S., respectiv aceea că doar a îmbrâncit victima, aceasta căzând peste o stivă de lemne, se reține comiterea infracțiunii de lovire. Astfel, în conținutul elementului material al laturii obiective al infracțiunii pot intra o mare varietate de acțiuni apte să producă suferințe fizice ori leziuni, inclusiv îmbrâncirea victimei; în această ultimă variantă, un eventual rezultat mai grav produs (căderea victimei și producerea unor leziuni grave) este imputabil autorului faptei, reținându-se vinovăția sub forma praeterintenției.
În cauza de față, reținând situația de fapt descrisă anterior, inculpatul U. N. a comis fapta cu forma de vinovăție a intenției indirecte, întrucât a lovit victima cu intensitate, folosind o lopată, prevăzând că acționând în acest mod putea provoca leziuni medicale serioase victimei, acceptând posibilitatea producerii acestui rezultat.
Desigur că între fapta inculpatului și rezultatul produs există o legătură de cauzalitate directă și neîntreruptă, leziunile suferite de victimă fiind consecința directă a lovirii acesteia cu lopata de către inculpat, nefiind întemeiate criticile inculpatului sub acest aspect.
În privința aplicării art.26 al.1 Cod penal, Curtea constată că nu sunt fondate susținerile inculpatului. Conform acestui articol, nu este imputabilă fapta prevăzută de legea penală săvârșită de o persoană aflată în legitimă apărare, care a depășit, din cauza tulburării sau temerii, limitele unei apărări proporționale cu gravitatea atacului. După cum se poate lesne observa, condiția premisă pentru a se reține excesul scuzabil este ca autorul unei fapte prevăzute de legea penală să se afle inițial în stare de legitimă apărare. Potrivit art.19 al.2 Cod penal, este în stare de legitimă apărare persoana care săvârșește fapta pentru a înlătura un atac material, direct, imediat și injust care pune în pericol persoana sa, a altuia, drepturile acestora sau un interes general, dacă apărarea este proporțională cu gravitatea atacului. Din cuprinsul dispozițiilor citate, rezultă cu claritate că prima condiție ce se cere îndeplinită în privința atacului căruia îi răspunde persoana ce a comis fapta prevăzută de legea penală este ca acesta să fie material. Nu îndeplinește această condiție un atac ce nu se materializează în nici un mod, cum ar fi un atac verbal (injurii, amenințări) ori gesturi amenințătoare, neurmate de declanșarea unui veritabil atac. În speță, se constată că pe fondul unui conflict vechi existent între părți, partea civilă B. M. a adresat injurii inculpatului și s-a îndreptat către acesta (nici martorul N. S. nu a arătat că partea civilă ar fi făcut vreun gest amenințător față de inculpat, ci doar că s-a apropiat de acesta, adresându-i injurii), astfel încât acesta nu a întreprins nicio acțiune care ar putea fi considerată un atac material în sensul legii penale. Prin urmare, inculpatul nu s-a aflat în vreun moment în stare de legitimă apărare, neexistând nici un atac material, pe cale de consecință neputându-se reține dispozițiile art.26 al.1 Cod penal.
În privința aplicării art.5 Cod penal intrat în vigoare la data de 01.02.2014, în mod corect a reținut prima instanță că mai favorabile pentru inculpat sunt noile dispoziții penale, ținând seama că art.193 al.2 Cod penal (încadrarea juridică nouă) prevede limite de pedeapsă mai reduse față de art.182 al.1 Cod penal din 1969, precum și posibilitate aplicării pedepsei alternative a amenzii.
Nu sunt fondate criticile formulate de partea civilă în legătură cu individualizarea judiciară a pedepsei aplicate, de prima instanță, respectiv amendă penală în cuantum de 1800 lei.
Astfel, prima instanță a aplicat corect dispozițiile art.74 Cod penal. Curtea constată pe de o parte că inculpatul a comis o infracțiune cu un grad relativ ridicat de pericol social, partea civilă suferind leziuni ce au necesitat un număr mare de zile de îngrijiri medicale (instanța de apel apreciază că . de col femural suferită de parte s-a produs și din cauza vârstei înaintate a acesteia), precum și că inculpatul nu recunoaște comiterea faptei. Totuși, pe de altă parte, Curtea observă că inculpatul are și el o vârstă ridicată, mai mult de 80 de ani, nu are antecedente penale și a comis fapta pe fondul unui conflict vechi cu vecinul său, persoana vătămată B. M. (aceasta adresând injurii repetate inculpatului și la momentul comiterii faptei). Punând în balanță toate aceste împrejurări, Curtea apreciază că este necesară și suficientă în cauză aplicarea pedepsei amenzii penale, nefiind necesară pedeapsa închisorii, cuantumul stabilit de prima instanță fiind de asemenea suficient pentru atingerea scopului pedepsei, prevenirea comiterii altor infracțiuni.
Nu sunt fondate nici criticile inculpatului și părții civile referitoare la modalitatea de soluționare a acțiunii civile, prima instanță acordând daunele materiale și morale într-un cuantum suficient pentru acoperirea prejudiciului suferit de parte.
Astfel, în privința daunelor materiale, cuantumul acestora rezultă din declarațiile martorilor audiați în cauză (O. G., O. V., M. E.), pretențiile părții civile, care solicită suma de_ lei cu titlu de daune materiale, nefiind probate în cauză; sub acest aspect, Curtea observă că nu este fondată nici critica inculpatului, care a arătat că nu se pot acorda daune materiale victimei, deoarece acesta nu a prezentat înscrisuri, întrucât partea civilă s-a aflat într-o situație în care preconstituirea de înscrisuri cu privire la cheltuielile efectuate (constând în cheltuieli de transport la și de la spital, cheltuieli pentru însoțitori ori pentru persoane care să aibă grijă de gospodărie) nu era posibilă, fiind admisibilă proba cu martori sub acest aspect.
Sub aspectul daunele morale, suma de 5000 de lei acordată de prima instanță apare ca fiind suficientă pentru acoperirea prejudiciului nepatrimonial suferit de partea civilă (suferințele inerente procesului de vindecare a leziunilor suferite, afectarea vieții cotidiene a părții ), fiind excesiv cuantumul pretins de aceasta, în condițiile în care fapta a fost comisă pe fondul unui vechi conflict existent între B. M. și U. N.; după cum s-a arătat, chiar la data respectivă partea civilă a adresat repetate injurii inculpatului, pentru simplul motiv că inculpatul trecea prin fața porții părții civile pentru a transporta lemne în curtea locuinței sale.
Față de aceste considerente, Curtea în baza art.421 pct.1 lit.b C.pr.pen., va respinge ca nefondate apelurile declarate de inculpatul U. N. și de partea civilă B. M. împotriva sentinței penale nr.130 din data de 17.10.2014 a Judecătoriei T. M..
În baza art.275 alin.2 C.pr.pen. va obliga pe fiecare dintre apelanți la plata sumei de 200 lei, cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
În baza art.421 pct.1 lit.b C.pr.pen., respinge ca nefondate apelurile declarate de inculpatul U. N. și de partea civilă B. M. împotriva sentinței penale nr.130 din data de 17.10.2014 a Judecătoriei T. M..
În baza art.275 alin.2 C.pr.pen. obligă pe fiecare dintre apelanți la plata sumei de 200 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 11.02.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
V. I. V. B. F. V.
GREFIER,
T. S.
Red.jud.B.F.V
Dact.BFV/EA-12.03.2015/2 ex
J. T. M. – judV.I.
| ← Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice (art.336 NCP).... | Contestaţie la executare (art.598 NCPP). Decizia nr. 72/2015.... → |
|---|
