Lovire sau alte violenţe. Art.193 NCP. Decizia nr. 1/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 29-09-2015
Dosar nr._
1680/2014
ROMÂNIA
Curtea de Apel București
Secția I-a penală
Decizia penală nr.1.239/A
Ședința publică din data de 29.IX.2015
Curtea constituită din:
Președinte: D. P.
Judecător: V. B.
Grefier: R.-E. V.
Ministerul Public – P. de pe lângă Curtea de Apel București a fost reprezentat prin procuror M. M..
Pe rol, se află pronunțarea asupra apelurilor declarate de apelantul-inculpat S. E. și de apelantul-parte civilă V. G.-M. împotriva Sentinței penale nr.65/27.III.2015 a Judecătoriei Z. – Secția mixtă fond, din Dosarul nr._ .
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 14.IX.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la data respectivă, care face parte integrantă din această decizie penală, când Curtea, în temeiul art.391, alin.1, Cod procedură penală, a stabilit pronunțarea la datele de 21.IX.2015, 28.IX.2015 și, apoi, pentru data de astăzi, când, în aceeași compunere,
CURTEA
Deliberând asupra apelurilor, constată următoarele:
Prin Sentința penală nr.65/27.III.2015, din Dosarul nr._, Judecătoria Z. – Secția mixtă fond:
în temeiul art.396, alin.2, Cod de procedură penală, l-a condamnat pe inculpatul S. E., pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, prevăzută de art.193, alin.2, Cod penal, cu aplicarea art.75, alin.2, lit.b, Cod penal, raportat la art.76, alin.1, Cod penal, la plata amenzii penale în cuantum de 1.300 lei, calculată conform art.61, alin.2, alin.3 și alin.4, Cod penal, stabilind 130 zile-amendă, respectiv suma de 10 lei corespunzătoare unei zile-amendă,
în temeiul art.67, alin.1, Cod penal, raportat la art.66, alin.1, lit.a și lit.b, Cod penal, i-a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 1 an, după rămânerea definitivă a sentințe penale,
i-a atras atenția asupra dispozițiilor art.63, alin.1, Cod penal, privind înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii, în cazul neexecutării, cu rea-credință, a pedepsei amenzii,
în temeiul art.397, alin.1, Cod procedură penală, raportat la art.25 alin.1, Cod de procedură penală, cu aplicarea art.1.357, alin.1, Cod civil, a admis, în parte, acțiunea civilă formulată de partea civilă V. G.-M., obligându-l pe inculpat să-i plătească suma de 7.000 lei, din care suma de 5.000 lei, cu titlu de daune materiale, iar suma de 2.000 lei, cu titl de daune morale,
în temeiul art.397, alin.1, Cod procedură penală, raportat la art.25 alin.1, Cod de procedură penală, cu aplicarea art.1.357, alin.1, cod civil și art.313, alin.1 din Legea nr.35/2006, a admis acțiunea civilă, formulată de partea civilă S. Municipal Z., obligându-l pe inculpat să-i plătească suma de 78,41 lei, reprezentând daune materiale,
în temeiul art.276, alin.1, Cod de procedură penală, a admis cererea de obligare a inculpatului la plata sumei de 1.200 lei, cheltuieli de judecată, constând în onorariul avocatului, formulată de partea civilă,
în temeiul art.274, alin.1, Cod de procedură penală, l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 1.350 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Prin Încheierea de ședință din Camera de Consiliu din data de 17.X.2014, Judecătorul de Cameră preliminară, în temeiul art.346, alin.2, Cod de procedură penală, a constatat legalitatea sesizării, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală, dispunând începerea judecății.
Instanța de fond a reținut, pe situația de fapt, și a motivat, în același timp, că, pe data de 1.VII.2014, părțile s-au întâlnit, pentru ca inculpatul să-i restituie persoanei vătămate o datorie mai veche, moment în care între acestea a intervenit un conflict legat de suma de bani datorată.
A constatat că, deși toți martorii au relatat existența conflictului, nici unul dintre aceștia nu a furnizat date concludente privind modalitatea în care inculpatul a lovit-o pe persoana vătămată. Astfel, martorul S. A., audiat la fond, a arătat că părțile s-au apropiat, însă nu a văzut cine a lovit primul, apoi persoana vătămată era căzută pe șosea, în timp ce inculpatul se îndrepta spre casă. Martorul B. V.-V. a declarat, în cursul judecății, că a observat-o pe persoana vătămată discutând în contradictoriu cu inculpatul, însă nu știe și nu a văzut ce s-a întâmplat între părți, apoi a văzut-o pe persoana vătămată jos și a auzit-o spunând că o doare piciorul, atunci când era în șanț, iar martorul B. M. a declarat că părțile s-au împins, s-au lovit, însă nu știe exact ce s-a întâmplat, văzând-o pe persoana vătămată căzută în șanț.
A constatat că susținerile persoanei vătămate sunt confirmate de probe indirecte. Martorul T. D.-M. a declarat, la urmărirea penală și la fond, că, la ieșirea din bar, a văzut-o pe persoana vătămată căzută, a întrebat-o ce s-a întâmplat, iar aceasta i-a spus că s-a bătut cu inculpatul și că, probabil, are piciorul rupt, pentru că o durea în zona gleznei și nu putea să calce cu piciorul lovit. În același sens, martorul C. F.-A. a precizat, la urmărirea penală și în fața instanței de fond, că, deplasându-se cu autoturismul, a văzut-o pe persoana vătămată și a întrebat-o ce s-a întâmplat, iar aceasta i-a spus că inculpatul a bătut-o și i-a rupt piciorul, observând că piciorul acesteia era umflat și că avea dureri foarte mari, pentru că îi tremura bărbia, plângea și se ținea cu mâna de picior.
A înlăturat declarația de la cercetarea judecătorească a martorului B. F.-M., întrucât conține informații contradictorii, în sensul că, inițial, a declarat că persoana vătămată a trecut prin șanț, îndreptându-se spre inculpat, l-a apucat de mână, inculpatul s-a întors, iar persoana vătămată a căzut instantaneu, fără să fi fost lovită de inculpat, iar, ulterior, a arătat că părțile poate s-au ciocnit cu capul, pentru că nu a văzut exact, nu a văzut dacă persoana vătămată a fost lovită în zona piciorului și nu știe dacă aceasta a alunecat sau a căzutîn urma ciocnirii cu inculpatul, constatând că, deși în prima parte a declarației a afirmat, cu certitudine, că persoana vătămată nu a fost lovită de inculpat, ulterior a prezentat faptele folosind expresii care denotă lipsa de siguranță, precum „poate”, „nu știu”, „nu am văzut”.
A constatat că toate probele indirecte se coroborează cu declarațiile inculpatului, care, în cursul urmăririi penale, a arătat că persoana vătămată l-a prins de mâna dreaptă și a vrut să-l lovească cu pumnul, motiv pentru care a ripostat și a lovit-o cu capul în barbă, după care a lovit-o cu palma stângă peste obraz, apoi a plecat la locuința sa, iar, în cursul judecății, a declarat că s-au ciocnit cap în cap și a lovit-o pe persoana vătămată în partea dreaptă a feței, însă lovitura pe care i-a aplicat-o nu a fost suficient de puternică pentru a o doborî.
Deși inculpatul a afirmat, în mod constant, că nu a lovit-o pe persoana vătămată cu piciorul în gleznă, a constatat că susținerile părții civile sunt confirmate de concluziile certificatului medico-legal nr.514/C/1092 din data de 23.VII.2014, întocmit de Serviciul Județean de Medicină Legală Teleorman, conform căruia aceasta prezenta o fractură închisă cominutivă peroneu drept epifiză distală, produsă prin lovire de sau cu corp dur, iar, în același timp, nu s-a probat existența unui alt eveniment care ar fi putut provoca această leziune.
Având în vedere actele medicale și declarațiile martorilor care au arătat că persoana vătămată, în urma conflictului cu inculpatul, se afla la pământ și acuza dureri serioase la picior, a apreciat ca fiind adevărate susținerile părții civile, în sensul că a fost lovită de inculpat inclusiv la picior, și nu doar în zona feței, după cum a relatat inculpatul.
În raport cu situația de fapt reținută, a constatat că solicitarea de aplicare a art.75, alin.1, lit.a, Cod penal nu este întemeiată, întrucât nu a existat o activitate de provocare din partea persoanei vătămate, printr-una dintre modalitățile alternative enumerate, constând în violență, atingere gravă adusă demnității sau altă acțiune ilicită gravă, de natură să determine o tulburare puternică sau o emoție inculpatului. A reținut, potrivit declarațiilor martorilor audiați, că, după ce, inițial, părțile s-au despărțit, inculpatul s-a îndreptat spre casă, iar partea civilă l-a urmat, apropiindu-se de acesta, însă activitatea părții civile nu reprezintă o atingere gravăadusă demnității, care să justifice reacția violentă a inculpatului. A mai arătat că nu a existat oputernică tulburare a inculpatului, întrucât acesta nu a făcut dovada unei agresivități sau a unei alte comportări care să îl facă să nu fie în stare să se abțină de la o ripostă, prin săvârșirea de infracțiuni. A arătat că, pentru reținerea dispozițiilor art.75, alin.1, lit.a din Codul penal, nu este suficient ca persoana vătămată să aibă o comportare injurioasă sau amenințătoare.
Cu privire la legitima apărare, a arătat că, deși persoana vătămată s-a îndreptat către inculpat după ce acesta se îndepărtase, susținerea inculpatului, conform căreia partea civilă a încercat să-l prindă de mână, nu este confirmată decât de declarația martorului B. F.-M., pe care a înlăturat-o, din motivul prezentat. Prin urmare, a constată că nu este îndeplinită condiția existenței atacului, astfel că a considerat inutilă analizarea celorlalte condiții pentru reținerea acestei cauze justificative.
La alegerea sancțiunii, având în vedere faptul că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, a apreciat suficientă pedeapsa amenzii.
La individualizarea judiciară, respectiv la stabilirea numărului zilelor-amendă, a avut în vedere dispozițiile art.61, alin.4, lit.c din Codul penal, precum și criteriile generale prevăzute de art.74 din Codul penal, mai precis infracțiunea a fost săvârșită pe fondul unui conflict spontan între păți, în condițiile în care, potrivit declarațiilor persoanei vătămate și ale martorilor, partea civilă se afla sub influența băuturilor alcoolice, astfel că posibilitățile sale de reacție, de apărare, de menținere a echilibrului au fost diminuate substanțial, apreciind că, în condițiile lipsei intoxicației voluntare cu alcool, rezultatul produs ar fi putut fi mai puțin vătămător, motiv pentru care a reținut circumstanța atenuantă judiciară prevăzute de art.75, alin.2, lit.b, Cod penal, iar, ca efect al dispozițiilor art.76, alin.1, Cod penal, a stabilit un număr de 130 zile-amendă.
În ceea ce privește cuantumul unei zile-amendă, ținând seama de criteriul general prevăzut de art.61, alin.3, teza a II-a, Cod penal, a stabilit suma de 10 lei corespunzătoare unei zile-amendă.
În ceea ce privește pedeapsa complementară, având în vedere natura și gravitatea faptei penale, a apreciat că inculpatul este nedemn să exercite drepturile de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, prevăzute de art.66, alin.1, lit.a și lit.b, Cod penal.
Pe latură civilă, a constatat că persoana vătămată V. G.-M. s-a constituit parte civilă cu suma de 30.000 lei, din care suma de 5.000 lei reprezintă daune materiale, iar suma de 25.000 lei reprezintă daune morale. Având în vedere probele administrate, și anume declarația de la cercetarea judecătorească a martorului C. I. și înscrisurile depuse la dosar, a admis, în parte, acțiunea civilă exercitată de partea civilă, obligându-l pe inculpat să-i plătească suma de 7.000 lei, din care suma de 5.000 lei reprezintă daune materiale, iar suma de 2.000 lei reprezintă daune morale, ca o compensație adecvată prejudiciului moral încercat de partea civilă în urma suferințelor pricinuite.
A reținut că partea civilă S. Municipal Z. s-a constituit parte civilă cu suma de 78,41 lei, daune materiale, constând în contravaloarea cheltuielilor de spitalizare pentru persoana vătămată. Având în vedere înscrisurile depuse la dosar, a apreciat întemeiată acțiunea civilă, obligându-l pe inculpat să-i plătească suma respectivă.
L-a mai obligat pe inculpat la plata către partea civilă V. G.-M. a cheltuielilor de judecată, în sumă de 1.200 lei reprezentând onorariul de avocat.
În termen legal, au formulat apel inculpatul, pentru nelegalitate și netemeinicie, și partea civilă V. G.-M., pentru netemeinicia laturilor penală și civilă.
În motivarea în scris și orală a apelului, apelantul-inculpat a susținut că, din probele administrate, a rezultat că fapta a fost comisă în stare de legitimă apărare, potrivit art.19, alin.1 și alin.2 din Codul penal, și anume din declarațiile celor 4 martori rezultă că atacul persoanei vătămate a fost material, direct, imediat, durând aproximativ 4-5 secunde, injust și i-a pus în pericol viața, sănătatea și integritatea corporală, astfel că a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței penale și, rejudecând în fond, achitarea sa, în temeiul art.396, alin.5, Cod de procedură penală, raportat la art.16, alin.1, lit.d, Cod procedură penală, cu respingerea pretențiilor civile.
A mai arătat că a comis fapta penală în stare de provocare, conform art.75, alin.1, lit.a, Cod penal, întrucât persoana vătămată i-a înjurat și i-a blestemat pe acesta și pe copilul său, recunoscând faptul că are partea sa de vină, însă partea civilă a avut un rol negativ în acest incident, astfel că a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței penale și, rejudecând în fond, reducerea, în mod corespunzător, a daunelor materiale, cu respingerea, ca neîntemeiate, a daunelor morale.
În motivarea orală a apelului, apelantul-parte civilă a susținut că, pe latură penală, instanța de fond a individualizat în mod greșit pedeapsa de 130 de zile-amendă, cuantumul unei zile-amendă fiind în sumă de numai 10 lei, însă urmarea faptei penale a constat în fractură de peroneu, care a necesitat un număr de 35-40 de zile de îngrijiri medicale, iar, pe latură civilă, suma de 2.000 lei, cu titlu de daune morale, este mică, avându-se în vedere suferința deosebită care i-a fost cauzată.
A solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței penale și, rejudecând în fond, pe latură penală, în principal, aplicarea pedepsei cu închisoarea, urmând ca instanța de apel să stabilească modalitatea de executare, iar, în subsidiar, reindividualizarea cuantumului zilei-amendă, și, pe latură civilă, majorarea cuantumului daunelor morale.
Apelantul-parte civilă a depus al dosar chitanța ., nr._ din data de 12.IX.2015, eliberată de C.I.Av. Ș. M., pentru suma de 1.000 lei, în original.
Analizând actele și lucrările dosarelor, precum și sentința penală apelată, atât din punct de vedere al motivelor de nelegalitate și de netemeinicie invocate, cât și din oficiu, potrivit art.417, alin.2, Cod de procedură penală, Curtea apreciază că ambele apeluri sunt fondate.
Cât privește apelul declarat de apelantul-inculpat, Curtea apreciază că nu fapta penală nu a fost comisă nici în stare de legitimă apărare, ca o cauză justificativă, și nici în stare de provocare, ca o circumstanță atenuantă legală.
Persoana vătămată V. G.-M. a arătat, în plângerea sa prealabilă și în declarațiile ulterioare, că inculpatul i-a restituit, din suma de 200 lei, doar suma de 150 lei, astfel că a stabilit cu acesta, prin telefon, să se întâlnească în fața barului din ., pentru a-i restitui diferența în sumă de 500 lei, iar, ajunsă la fața locului, a fost, mai întâi, înjurată și, apoi, lovită, în zonele feței și picioarelor, de către inculpat, în prezența martorilor B. M., B. V.-V. și T. D.-M. (filele 10, 11 și 12, dosar de urmărire penală, filele 60 și 61, dosar de fond). Certificatul medico-legal nr.514/C/1092, eliberat la data de 30.VII.2014, de Serviciul Județean de Medicină Legală Teleorman, atestă faptul că persoana vătămată prezenta fractură închisă cominutivă peroneu drept, astfel încât s-a procedat la imobilizarea în cizmă gipsată a membrului inferior drept (fila 14, dosar de urmărire penală).
Proba științifică se coroborează cu proba testimonială. Martorul B. M., nedorind, inițial, să se implice, a arătat, la urmărirea penală, că nu a văzut nimic (fila 33, dosar de urmărire penală), însă în fața instanței de fond s-a hotărât să declare, susținând că s-a întâlnit cu persoana vătămată, care i-a spus că are un meci cu inculpatul, apoi l-a văzut pe inculpat încercând să-i dea niște bani persoanei vătămate, fără să-i audă ce vorbeau, după care l-a văzut pe inculpat trecând de partea cealaltă a șoselei, urmat de persoana vătămată, cei doi s-au împins și s-au lovit, pe urmă a văzut-o pe persoana vătămată căzută în șanț (fila 113, dosar de fond). Martorul B. V.-V. a susținut, la urmărirea penală, că, atunci când a intrat în bar, le-a văzut pe părți discutând, iar, la un moment dat, în bar a intrat martorul T. D.-M., care a spus că părțile s-au certat și că persoana vătămată era în șanț, împrejurare pe care a constatat-o când a ieșit afară, auzind-o pe persoana vătămată că o doare piciorul și văzând că este ajutată de martorul T. D.-M. să urce în autoturismul martorului C. F.-A. (fila 34, dosar de urmărire penală), după care, în fața instanței de fond, a precizat că se află în relații de dușmănie cu persoana vătămată de aproximativ doi ani, întrucât l-a acuzat că i-a furat o oaie, și a mai adăugat că aceasta se afla în stare de ebrietate (filele 71 și 72, dosar de fond), astfel că declarația acestuia de la cercetarea judecătorească nu poate fi avută în vedere, ca fiind afectată de subiectivism. A fost audiat martorul de la urmărirea penală C. F.-A., care a confirmat că, trecând cu autoturismul, i-a văzut de martorul T. D.-M. și pe persoana vătămată, care i-a spus că a fost lovită de inculpat, inclusiv cu piciorul în gleznă (fila 36, dosar de urmărire penală, filele 111 și 112, dosar de fond). Martorul de la urmărire penală T. D.-M. a arătat, în mod constant, că, la ieșirea din bar, a văzut-o pe persoana vătămată căzută în șanț, aceasta spunându-i că a fost lovită de inculpat, apoi a ajutat-o să se ridice (fila 37, dosar de urmărire penală, filele 73 și 74, dosar de fond).
Judecătorul de fond a procedat la audierea, pe situația de fapt, a martorului B. F.-M., încuviințat inculpatului, care, după ce a precizat că se află în relație de prietenie cu inculpatul și că este rudă îndepărtată cu martorul de la urmărire penală B. V.-V., a declarat că, inițial, a stat la o masă cu martorul S. A. și cu persoana vătămată, aflată în stare de ebrietate, auzind-o cum îl înjura, prin telefon, pe inculpat, iar, după ce părțile s-au întâlnit, persoana vătămată a luat banii de la inculpat, l-a înjurat și a aruncat banii, astfel că inculpatul a luat banii și i-a spus să vină a doua zi să-i ia, când este trează, a ocolit șanțul, însă persoana vătămată, trecând prin șanț, l-a apucat de mână pe inculpat, după care a căzut instantaneu, fără să fi fost lovită de către acesta (filele 76 și 77, dosar de fond). Tot inculpatului i-a fost încuviințată, tot pe situația de fapt, audierea martorului S. A., care a declarat asemănător martorului B. F.-M., ascultat la același termen de judecată din data de 23.I.2015 (filele 78 și 79, dosar de fond).
Ca atare, afirmațiile persoanei vătămate se coroborează atât cu proba științifică, cât și cu declarațiile martorilor B. M., C. F.-A. și T. D.-M., care nu au confirmat că inculpatul a fost atacat sau provocat de persoana vătămată.
Potrivit art.19, alin.2 din Codul penal, pentru existența legitimei apărări, ca o cauză justificativă, inculpatul trebuia să fi comis fapta pentru a înlătura un atac material, direct, imediat și injust din partea persoanei vătămate, care îi pune în pericol, printre altele, persoana inculpatului și sub condiția ca apărarea acestuia să fie proporțională cu gravitatea atacului. Ori, în aceasta cauză, pe lângă puținătatea și lipsa de concludență a probelor strict pe modul de derulare a conflictului fizic dintre părți, Curtea observă că nu sunt îndeplinite condițiile de la art.19, alin.2 din Codul penal, privind atacul și, de asemenea, privind necesitatea unei asemenea apărări și proporționalitatea cu gravitatea atacului, în sensul că inculpatul nu a avut la îndemână o altă cale de a înlătura atacul persoanei vătămate decât prin comiterea acestei fapte penale. Chiar ținând seama de declarațiile părtinitoare inculpatului ale martorilor B. F.-M. și S. A., audiați doar la cercetarea judecătorească a fondului, Curtea constată că nici acestea nu sunt în măsură să dovedească, fără echivoc, modul în care s-a desfășurat conflictul dintre părți. Acești doi martori au susținut că persoana vătămată a trecut de partea cealaltă a șoselei, urmărindu-l pe inculpat, împrejurare confirmată de martorul de urmărire penală B. M., însă ceea ce a urmat nu poate fi stabilit cu obiectivitate. Martorul de la urmărirea penală B. M. a arătat că părțile s-au împins și s-au lovit, pe urmă a văzut-o pe persoana vătămată căzută în șanț, în timp ce martorii B. F.-M. și S. A. au declarat că persoana vătămată l-a apucat de mână pe inculpat, după care a căzut instantaneu, fără să fi fost lovită de către acesta. Prin urmare, nu au existat nici atac și nici apărare.
Referitor la apărarea inculpatului privind provocarea, Curtea, în egală măsură, constată, evident în baza aceluiași probatoriu care a fost administrat și analizat, că nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art.75, alin.1, litera a din Codul penal, respectiv nu a existat un act de violență din partea persoanei vătămate, printr-o atingere gravă a demnității inculpatului sau printr-o altă acțiune ilicită gravă.
În ceea ce privește apelul formulat de apelantul-parte civilă, apreciază că sancțiunea zilelor-amendă a fost corect aleasă, avându-se în vedere dispozițiile art.74, alin.2 din Codul penal, raportat la art.74, alin.1 din Codul penal, respectiv fapta penală a fost comisă pe fondul unei datorii a inculpatului către persoana vătămată, care, fiind polițist de profesie, a înțeles să-și impună autoritatea profesională inclusiv în afara programului de serviciu, în relațiile personale, cu atât mai mult cu cât se afla în stare de ebrietate, persoana inculpatului, în vârstă de 46 de ani la data comiterii faptei penale, este agricultor, bine integrat în societate și nu este cunoscut cu antecedente penale.
În același timp, constată că acțiunea inculpatului a fost violentă, cu efectul cauzării unei leziuni grave, constând în fracturarea membrului inferior drept, care a necesitat imobilizarea în cizmă gipsată și un număr de 35-40 zile de îngrijiri medicale, pentru vindecare, cu atât mai mult cu cât cunoștea profesia de polițist a inculpatului, care presupune, printre altele, o condiție fizică bună. Nu lipsită de relevanță este atitudinea inculpatului după comiterea faptei penale, care a abandonat-o pe persoana vătămată în șanț, deși aceasta striga de durere, plecând, imperturbabil, către casă. De aceea, Curtea va dispune majorarea sumei de la 10 lei la 20 lei pentru o zi-amendă.
Pe latură civilă, constată, din oficiu, că daunele materiale sunt, conform probei cu înscrisuri administrată, în sumă de 1.040,64 lei, și nu de 5.000 lei, după cum a stabilit, în mod generic și nemotivat, instanța de fond. Ca atare, constată că au fost depuse dovezi pentru cheltuielile de medicație și de transport ale persoanei vătămate, precum și cu privire la situația sumelor de care aceasta nu a putut beneficia pe perioada concediului medical, respectiv 1.VII.2017-14.IX.2014 (fila 68, dosar de fond), într-un total în sumă de 1.040,64 lei. Întrucât va micșora cuantumul despăgubirilor materiale către partea civilă, va admite apelul declarat de apelantul-inculpat doar din acest punct de vedere.
Cât privește daunele morale, apreciază că apelul formulat de apelantul-parte civilă este întemeiat inclusiv din acest motiv. Curtea apreciază că suma de 2.000 lei, cu titlu de daune morale, este insuficientă, pentru compensarea tramei fizice și psihice prin care a trecut persoana vătămată. Curtea are în vedere declarația de la cercetarea judecătorească a martorului de la urmărirea penală C. F.-A., al cărui subordonat a fost persoana vătămată până pe data de 31.XII.2014, conform căreia, vizitând-o pe persoana vătămată la spital, a putut constata că aceasta avea dureri mari și se deplasa în cârje, apoi, după revenirea la serviciu, nu putea să-și desfășoare activitatea în mod normal, întrucât i se umfla mereu piciorul și purta papuci sau bocanci (filele 111 și 112, dosar de fond). Prin urmare, Curtea constată că suferințele fizice și, implicit, psihice au continuat după ameliorarea stării de sănătate, iar reintegrarea persoanei vătămate la locul de muncă, până la nivelul anterior alterării stării sale de sănătate, are loc cu dificultate. Pentru aceste motive, va dispune majorarea cuantumului daunelor morale de la suma de 2.000 lei la suma de 4.000 lei.
Mai constată Curtea că, în mod greșit, instanța de fond a inclus suma de 38 de lei, reprezentând taxa pentru efectuarea expertizei medico-legale, conform chitanței nr.38.678/2014, eliberată de S. Județean de Urgență A. (fila 33, dosar de fond), în categoria despăgubirilor materiale, însă natura juridică a plății taxei de expertizare medico-legală este de cheltuieli de judecată.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată în apel, având în vedere că va admite inclusiv apelul declarat de apelantul-inculpat, pentru a reforma latura civilă inclusiv în favoarea acestuia, va respinge, ca neîntemeiată, cererea apelantului-parte civilă de obligare a apelantului-inculpat la plata sumei de 1.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.
În consecință, în temeiul art.421, punctul 2, litera a, Cod procedură penală, va admite apelurile formulate de apelantul-inculpat S. E. și de apelantul-parte civilă V. G.-M. împotriva Sentinței penale nr.65/27.III.2015 a Judecătoriei Z. – Secție mixtă fond, din Dosarul nr._, pe care o va desființa, în parte, și, rejudecând pe fond:
va stabili suma de 20 lei pentru o zi-amendă, astfel că amenda penală va fi în cuantum de 2.600 lei,
în temeiul art.397, alin.1, Cod de procedură penală, cu aplicarea art.1.357, alin.1 din Codul civil, va admite, în parte, acțiunea civilă formulată de partea civilă V. G.-M., obligându-l pe inculpatul S. E. să-i plătească sumele de 1.040,64 lei, cu titlu de daune materiale, și de 4.000 lei, cu titlu de daune morale,
în temeiul art.276, alin.2, Cod de procedură penală, va obliga pe inculpat să-i plătească părții civile V. G.-M. suma de 1.238 lei, cheltuieli de judecată,
va menține celelalte dispoziții ale sentinței penale,
va respinge, ca neîntemeiată, cererea apelantului-parte civilă de obligare a apelantului-inculpat la plata sumei de 1.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, iar,
în temeiul art.275, alin.3, Cod de procedură penală, va constata că rămân în sarcina statului cheltuielile judiciare avansate de acesta.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
În temeiul art.421, punctul 2, litera a, Cod procedură penală, admite apelurile formulate de apelantul-inculpat S. E. și de apelantul-parte civilă V. G.-M. împotriva Sentinței penale nr.65/27.III.2015 a Judecătoriei Z. – Secție mixtă fond, din Dosarul nr._ .
Desființează, în parte, sentința penală și, rejudecând pe fond:
Stabilește suma de 20 lei pentru o zi-amendă, astfel că amenda penală este în cuantum de 2.600 lei.
În temeiul art.397, alin.1, Cod de procedură penală, cu aplicarea art.1.357, alin.1 din Codul civil, admite, în parte, acțiunea civilă formulată de partea civilă V. G.-M., obligându-l pe inculpatul S. E. să-i plătească sumele de 1.040,64 lei, cu titlu de daune materiale, și de 4.000 lei, cu titlu de daune morale.
În temeiul art.276, alin.2, Cod de procedură penală, obligă pe inculpat să-i plătească părții civile V. G.-M. suma de 1.238 lei, cheltuieli de judecată.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale.
Respinge, ca neîntemeiată, cererea apelantului-parte civilă de obligare a apelantului-inculpat la plata sumei de 1.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.
În temeiul art.275, alin.3, Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 29.IX.2015.
Președinte, Judecător,
D. P. V. B.
Grefier,
R.-E. V.
Red. și dact.: jud D.P.
Judecătoria Z., județul Teleorman: T. L.-E..
5 ex.
| ← Abuz în serviciu contra intereselor persoanelor. Art.246 C.p..... | Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 1221/2015.... → |
|---|
