Contestaţie împotriva hotărârii judecătorului delegat. Decizia nr. 1228/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Decizia nr. 1228/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 28-09-2015
Dosar nr._
_
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA I PENALĂ
Decizia penală nr.1228/A
Ședința din camera de consiliu din data de 28 septembrie 2015
Curtea constituită din:
Președinte: V. B.
Judecător: F. P.
Grefier: R.-E. V.
Ministerul Public - P. de pe lângă Curtea de Apel București a fost reprezentat de procuror M. M..
Pe rol se află judecarea cauzei penale având ca obiect contestația în anulare - apel formulată de apelantul-condamnat B. M. S., în dosarul nr._
La apelul nominal a răspuns apelantul-condamnat B. M. S. personal, aflat în stare de detenție și asistat juridic prin apărător ales Balțeș B.-I., în baza împuternicirii avocațiale . nr._, emisă de Baroul București la data de 18.09.2015, atașată la dosar și prin apărător desemnat din oficiu Lascoshi I., cu delegație pentru asistență judiciară obligatorie nr._, emisă de Baroul București la data de 16.09.2015, atașată la dosar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Curtea, în temeiul art. 91 alin.4 NCpp, constată încetată delegația apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul-condamnat având în vedere prezența apărătorului ales al acestuia, urmând ca în baza art. 272 alin. 1, 2 Cod de procedură penală onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu să se avanseze din fondul Ministerului de Justiție.
Apărătorul ales al apelantului-condamnat solicită încuviințarea depunerii la dosar a unui memoriu.
Reprezentantul Ministerului Public arată că este de acord cu depunerea memoriului prezentat de apelantul-condamnat prin apărătorul ales. De asemenea, solicită să se precizeze dacă este vorba de o contestației în anulare împotriva Sentinței penale nr.2396/2014 a Judecătoriei Sectorului 5.
Apărătorul ales al apelantului-condamnat arată că a formulat apel împotriva Sentinței penale nr.1572/2015, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București în Dosarul nr._, prin care s-a respins ca inadmisibilă în principiu contestația în anulare formulată împotriva Sentinței penale nr.2396/2014 a Judecătoriei Sectorului 5 București.
Reprezentantul Ministerului Public arată că din concluziile scrise depuse la acest termen reiese că este declarat apel împotriva sentinței penale nr.1572/2015, însă la dosar se regăsește o contestație în anulare formulată în iunie 2015 (anterior pronunțării sentinței penale a Judecătoriei Sectorului 5) împotriva sentinței penale nr. 2396/2014. Apreciază că ar fi competentă Judecătoria Sectorului 5 în soluționarea contestației în anulare.
Curtea învederează că există la dosar, pe dovada de primire a Sentinței penale nr.1572/2015, o ștampilă din data de 26.08.2015, prin care se arată că inculpatul a luat la cunoștință și că formulează apel.
Reprezentantul Ministerului Public, față de precizarea învederată de Curte, invocă excepția inadmisibilității apelului, întrucât contestația în anulare privește o hotărâre care era definitivă în primă instanță.
Apărătorul ales al apelantului-condamnat solicită respingerea excepției invocate de P., apreciind că apelul este admisibil, întrucât sentința atacată avea cale de atac apelul.
Apelantul-condamnat B. M. S., personal, consideră că are declarat apel, așa cum prevede legea.
Curtea rămâne în pronunțare pe excepția invocată de reprezentantul Ministerului Public.
CURTEA
Deliberând asupra contestației în anulare de față, din actele și lucrările dosarului, constată și reține următoarele:
Prin sentința penală nr.1572/06.08.2015 a Judecătoriei Sectorului 5 București, a fost respinsă - ca inadmisibilă - contestația în anulare formulată de petentul B. M. S. împotriva sentinței penale nr.2396/09.10.2014 a Judecătoriei Sectorului 5, cu obligarea sa la 150 lei cheltuieli judiciare statului.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, prin cererea sa, petentul B. M. S. a formulat contestație în anulare, în motivare, arătând că a solicitat în mod repetat recoltarea de probe biologice pentru a se stabili alcoolemia pe care o avea la momentul incidentului pentru a-și dovedi nevinovăția. De asemenea, petentul a solicitat și reaudierea martorului C. M. B., persoană ce era încarcerată la acel moment.
În drept, au fost invocate disp. art.426 lit.b C.pr.pen., iar la dosarul cauzei a fost atașat dosarul nr._/302/2014 al Judecătoriei Sectorului 5 București.
Din actele dosarului, prima instanță a reținut că prin sentința penală nr.2396/09.10.2014 a Judecătoriei Sectorului 5 București, în baza art.104 Legea nr.254/2013 s-a respins ca neîntemeiată contestația formulată de petent împotriva încheierii nr.500/14.05.2014 a Judecătorului de supraveghere a privării de libertate de la Penitenciarul Rahova.
Analizând motivele invocate de petent și sentința penală contestată, prima instanță a apreciat că acestea nu se încadrează în cazurile limitativ și expres prevăzute de dispozițiile legale enunțate.
În ceea ce privește hotărârile pronunțate în temeiul art. 39 Legea nr.254/2013, legiuitorul nu a înțeles să reglementeze o cale de atac împotriva soluției dispuse de judecătoria în raza căreia se află locul de deținere, contestația la încheierea judecătorului de supraveghere a privării de libertate fiind ea însăși o cale de atac.
În consecință, prima instanță a respins - ca inadmisibilă - contestația în anulare formulată de petentul B. M. S. împotriva sentinței penale nr. 2396/09.10.2014 a Judecătoriei Sector 5.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel contestatorul B. M. S., depunând în scris motivele apelului.
La termenul de judecată din data de 28 septembrie 2015, a fost ridicată excepția inadmisibilității apelului.
Sentința penală nr.2396/2014, definitivă, a fost atacată cu contestație în anulare, care a fost respinsă prin sentința penală nr.1572/2015, ca inadmisibilă, sentință definitivă, care a fost atacată cu prezentul apel, neprevăzut de lege.
Prin urmare, se va respinge, ca inadmisibil, apelul declarat, cu obligarea apelantului la cheltuieli judiciare statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de apelantul B. M. S. împotriva sentinței penale nr.1572/06.08.2015 a Judecătoriei Sectorului 5 București.
În baza art.275 alin.2 C.pr.pen. obligă pe apelant la plata sumei de 250 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 65 lei, reprezentând onorariul parțial cuvenit avocatului din oficiu, se suportă din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 28.09.2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
V. B. F. P.
GREFIER,
R.-E. V.
red.V.B.
dact.L.G.
ex.4/20.X.2015
red.O.R.-Jud.Sect.5
← Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 1221/2015.... | Infracţiuni la regimul vamal. Legea 141/1997, Legea 86/2006.... → |
---|