Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 1245/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1245/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 30-09-2015
Dosar nr._
RO M Â N I A
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA I PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 1245/A
Ședința publică din data de 30 septembrie 2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: L. S.
JUDECĂTOR: D. G.
GREFIER: E. V.
M. Public - P. de pe lângă Curtea de Apel București este reprezentat de procuror E. I..
Pe rol se află pronunțarea asupra cauzei penale având ca obiect apelurile declarate de P. de pe lângă Tribunalul Teleorman, de inculpatul M. C. și de către partea civilă M. Finanțelor Publice – Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva sentinței penale nr.50 din data de 05.05.2015 pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Penală, în dosarul nr._ .
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 16.09.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la data respectivă, care face parte integrantă din prezenta decizie penală, Curtea stabilind data pronunțării la 30.09.2015 când, în aceeași compunere, a decis următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra apelurilor penale de față, reține următoarele:
Prin sentința penală nr.50 din data de 05.05.2015 pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul Teleorman - Secția Penală l-a condamnat pe inculpatul M. C. zis „E.” [fiul lui C. și I. (fostă R.), născut la data de 21.05.1981 în mun. A., jud.Teleorman, domiciliat în ., CNP_], în baza art.9 al.1 lit.c din Legea nr.241/2005 rap.la art.5 Cod penal și art.396 al.10 Cod procedură penală, cu aplicarea art.41 al.2 Cod penal (2 fapte) și art.33 lit.a Cod penal, la pedeapsa de 2 ani închisoare.
În baza art.9 al.1 lit.b din Legea nr.241/2005 rap.la art.5 Cod penal și art.396 Cod procedură penală, cu aplic. art.41 al.2 Cod penal (19 fapte) și art.33 lit.a Cod penal a fost condamnat același inculpat M. C. la pedeapsa de 2 ani închisoare.
În baza art.85 Cod penal s-a dispus anularea pedepsei de 2 ani cu suspendare aplicată prin sentința penală nr.150 din 11.07.2011 a Judecătoriei Roșiori de Vede, rămasă definitivă prin decizia penală nr.261 din 29.11.2011 a Tribunalului Teleorman.
În baza art.33 lit.a rap. la art.34 lit.b Cod penal au fost contopite pedepsele din prezenta hotărâre, de 2 ani închisoare, și din sentința penală nr.150/11.07.2011 a Judecătoriei Roșiori de Vede, de 2 ani închisoare, inculpatului dându-i-se spre executare pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare.
În temeiul art.65 al.2 rap. la art.53 al.1 pct.2 lit.a Cod penal i s-a interzis inculpatului M. C. exercițiul drepturilor prev. de art.64 al.1 lit.a teza a II-a, b și c Cod penal cu titlu de pedeapsă complementară, pe o perioadă de 1 an.
În temeiul art.71 al.1 și 2 Cod penal i s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev.de art.64 al.1 lit.a teza a II-a, b și c Cod penal, cu titlu de pedeapsă accesorie.
În baza art.14 rap.la art.346 al.1 Cod procedură penală cu referire la art.998, art.1003 cod civil a fost obligat inculpatul M. C. în solidar cu partea responsabilă S.C. „Metal Inox” S.R.L. Scrioaștea la plata sumei de 218.421 lei, din care 72.424 lei reprezentând impozit pe profit și T.V.A. de plată 85.895 lei plus majorările de întârziere și penalitățile calculate de la data săvârșirii faptei până la achitare.
În baza art.13 din Legea nr.241/2005 s-a dispus înaintarea, la rămânerea definitivă a hotărârii, copiei dispozitivului acesteia către O.R.C. Teleorman.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, în esență, că în perioada 24.10.2003 – 19.01.2009, inculpatul M. C. în calitate de administrator la S.C. Metal Inox S.R.L. a avut mai multe puncte de lucru în municipiul Câmpulung, comunele O. și Albota, județul Argeș, efectuând livrări și aprovizionări de mărfuri ce nu au fost înregistrate în actele contabile ale societății menționate.
Din materialul de urmărire penală a rezultat faptul că inculpatul nu a înregistrat în actele contabile ale societății mai multe facturi fiscale, astfel că obligațiile fiscale stabilite cu ocazia inspecției fiscale la S.C. Metal Inox S.R.L. sunt de 72.424 lei impozit pe profit și 85.895 lei T.V.A. de plată.
În drept, s-a apreciat că fapta săvârșită de inculpatul M. C. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art.9 al.1 lit.b din Legea nr.241/2005.
La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, instanța a avut în vedere persona acestuia, împrejurările concrete ale săvârșirii faptei, pericolul social, atitudinea inculpatului în fața organelor de cercetare penală, cuantumul prejudiciului cauzat.
Totodată, prima instanță a cumulat pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.150/11.07.2011 a Judecătoriei Roșiori de Vede, a cărei executare a fost suspendată cu pedepsele aplicate în cauză.
Pe latură civilă inculpatul a fost obligat să plătească părții civile împreună cu partea responsabilă civilmente suma de 218.421 lei cu titlu de despăgubiri civile.
Împotriva acestei sentințe au formulat apeluri partea civilă M. Finanțelor Publice – Agenția Națională de Administrare Fiscală prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești – A.J.F.P. Teleorman, P. de pe lângă Tribunalul Teleorman și inculpatul M. C. (astfel cum cererea acestuia aflată la fila 24 dosar apel a fost calificată de către Curte, cu ocazia dezbaterilor, drept cale de atac exercitată în termen), criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin motivele scrise de apel, M. Public arată că hotărârea primei instanțe este netemeinică sub aspectul neaplicării în cauză a dispozițiilor art.386 Cod pr.penală, în sensul de a se dispune schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului, respectiv de înlăturare a stării de recidivă prev.de art.37 lit.a din vechiul Cod penal, greșit reținută prin rechizitoriu, cu atât mai mult cu cât acest aspect a fost pus în discuția părților, astfel cum rezultă din practicaua sentinței penale apelate.
Cu ocazia dezbaterilor în fața instanței de control judiciar, procurorul a extins motivele de apel, arătând că hotărârea primei instanțe este nemotivată cu privire la infracțiunea prev.de art.9 alin.1 lit.c din Legea nr.241/2005 pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului. Față de împrejurarea că prima instanță nu a motivat în considerente una dintre infracțiunile reținute în sarcina inculpatului se apreciază că nu există o judecată cu privire la una dintre faptele pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, invocându-se art.2 din Protocolul nr.7 la C.E.D.O. potrivit căruia fiecare inculpat are dreptul la dublul grad de jurisdicție.
Mai arată reprezentantul Ministerului Public că instanța de fond l-a obligat pe inculpat la despăgubiri în solidar cu partea responsabilă civilmente ori societatea care avea această calitate a fost radiată (așa cum rezultă din înscrisurile de la dosar) astfel că judecătorul cauzei pe fond trebuia să oblige doar inculpatul la plata despăgubirilor.
Se solicită desființarea hotărârii atacate și în fond schimbarea încadrării juridice în sensul înlăturării art.37 lit.a din vechiul Cod penal.
Apelanta A.N.A.F. prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești – A.J.F.P. Teleorman critică sentința apelată din perspectiva încălcării dispozițiilor art.11 din Legea nr.241/2005 precizând că, în mod greșit, instanța de fond nu s-a pronunțat asupra cererii Statului Român prin A.N.A.F. de instituire a măsurilor asigurătorii, deși luarea acestora era, potrivit legii, obligatorie, cu atât mai mult cu cât această solicitare a fost formulată în scris în fața primei instanțe, cu ocazia constituirii de parte civilă, fără ca instanța să se pronunțe pe respectivul capăt de cerere.
Prin motivele de apel depuse în scris la dosar se solicită modificarea sentinței atacate în sensul admiterii cererii de instituire a măsurilor asigurătorii asupra averii mobile și imobile a inculpatului în vederea recuperării prejudiciului cauzat.
Apelantul inculpat M. C., cu ocazia dezbaterilor în apel, reiterează primul motiv de apel susținut de P. și solicită înlăturarea stării de recidivă întrucât în cauză nu sunt întrunite condițiile prev.de art.37 lit.a din vechiul Cod penal, precum și reindividualizarea pedepsei în sensul de a se acorda o mai mare eficiență circumstanțelor personale ale inculpatului (doi copii minori, soție grav bolnavă) și, pe cale de consecință, redozarea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege. Totodată, apelantul inculpat M. C. solicită instanței de apel, prin cererea depusă la dosar (fila 24 d.apel), contopirea pedepsei aplicate în cauză cu pedeapsa de 3 ani și 6 luni aplicată în dosarul nr._/2013 fără aplicarea vreunui spor.
Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, dar și din oficiu, conform art.417 alin.2 Cod pr.penală, sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, Curtea constată și reține următoarele:
Inculpatul M. C. a fost judecat și condamnat în primă instanță pentru comiterea în concurs a două infracțiuni de evaziune fiscală, prev.de art.9 al.1 lit.c din Legea nr.241/2005 rap.la art.5 Cod penal și art.396 al.10 Cod procedură penală, cu aplicarea art.41 al.2 Cod penal (2 fapte) și respectiv art.9 al.1 lit.b din Legea nr.241/2005 rap.la art.5 Cod penal și art.396 Cod procedură penală, cu aplic.art.41 al.2 Cod penal (19 fapte), ambele cu aplic.art.33 lit.a din vechiul Cod penal, constând în aceea că în semestrul II al anului 2008 S.C. Metal Inox S.R.L., administrată de inculpatul M. C., a înregistrat operațiuni fictive de achiziții bunuri de la S.C. Tekado G. S.R.L. Peștera, jud.B. și S.C. VER Comerț S.R.L. București, în valoare totală de 409.660 lei (din care 344.252 lei valoare de achiziție și 65.408 TVA dedus), fără ca între aceste societăți să fi existat în realitate relații comerciale, așa încât cheltuiala nefiind reală nu era nici deductibilă fiscal, producându-se un prejudiciu bugetului de stat în sumă totală de 120.488 lei (din care 55.080 lei impozit pe profit și 65.408 TVA) și totodată, în aceeași calitate de administrator al S.C. Metal Inox S.R.L., a efectuat livrări și aprovizionări de mărfuri, derulând operațiuni comerciale cu o . agenți economici, fără a înregistra în actele contabile ale societății un număr de 19 facturi fiscale, în valoare totală de 181.179,72 lei, sustrăgându-se de la plata obligațiilor fiscale către stat cu suma de 37.831 lei (din care 17.344 lei impozit pe profit și 20.487 lei TVA de plată), rezultând o valoare totală a obligațiilor fiscale - stabilite cu ocazia inspecției fiscale la societatea (în prezent radiată) administrată de inculpat - de 218.421 lei din care 72.424 lei impozit pe profit și T.V.A. de plată 85.895 lei plus majorările de întârziere și penalitățile calculate de la data săvârșirii faptei.
Judecătorul cauzei pe fond, respectând dispozițiile legale ce garantează aflarea adevărului, precum și pe cele ce asigură respectarea drepturilor procesuale ale părților, a reținut, în mod corect, existența faptelor și vinovăția inculpatului, adoptând – sub aceste aspecte – o soluție legală.
Situația de fapt nu comportă critici, fiind stabilită pe baza unui amplu material probator administrat în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, care a condus la depistarea infractorului, probe care se coroborează cu declarațiile inculpatului.
Curtea apreciază că procedând la individualizarea pedepselor aplicate inculpatului M. C., instanța de fond a valorificat în mod plural criteriile cumulativ stabilite de legiuitor în art.72 din vechiul Cod penal, făcând o justă dimensionare a pericolului social concret pe care îl prezintă faptele și persoana inculpatului, pedepsele aplicate pentru fiecare dintre faptele deduse judecății fiind corect individualizate, instanța dând eficiență atitudinii inculpatului în condițiile art.396 alin.10 Cod pr.penală.
Privitor la motivul de apel al Parchetului, susținut și de către inculpatul M. C., vizând omisiunea primei instanțe de a dispune schimbarea încadrării juridice în sensul înlăturării dispozițiilor art.37 lit.a din vechiul Cod penal (ce reglementa condițiile de existență ale recidivei postcondamnatorii), Curtea constată că acesta este real însă, apreciază că o eventuală desființare a hotărârii atacate ar avea doar o finalitate formală, câtă vreme instanța de fond, pe de o parte a pus în discuția părților acest aspect iar, pe de altă parte, a reținut corect aplicabilitatea dispozițiilor art.85 din vechiul Cod penal și a anulat suspendarea condiționată a pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.150 din 11.07.2011 a Judecătoriei Roșiorii de Vede, rămasă definitivă prin decizia penală nr.261 din 29.11.2011 a Tribunalului Teleorman, în condițiile în care faptele pentru care inculpatul a fost condamnat în prezenta cauză (comise în perioada 2008-2009) se află în concurs cu cea pentru care a fost condamnat la pedeapsa închisorii cu suspendare condiționată (înlăturând astfel, în mod corect, din încadrarea juridică dată celor două fapte de evaziune fiscală prevederile art.37 lit.a din Codul penal de la 1969).
Solicitarea inculpatului, formulată pentru prima dată în fața instanței de apel (fila 24 dosar), de a se dispune contopirea tuturor pedepselor ce i-au fost aplicate pentru fapte care în opinia sa sunt concurente, Curtea nu o va primi întrucât pe de o parte, inculpatul ar fi privat de un grad de jurisdicție iar pe de altă parte i-ar fi agravată situația în propria cale de atac, în condițiile în care o astfel de cerere nu a fost făcută în fața instanței de fond ci, pentru prima dată, în fața instanței de control judiciar.
În plus, instanța de apel reține că inculpatului îi rămâne deschisă calea instituită de art.585 Cod pr.penală.
Din perspectiva motivului de apel invocat oral, cu ocazia dezbaterilor, de către reprezentantul Parchetului în sensul că prima instanță nu a motivat infracțiunea de evaziune fiscală prev.de art.9 alin.1 lit.c din Legea nr._ rap.la art.5 Cod penal și art.396 al.10 Cod procedură penală, cu aplicarea art.41 al.2 Cod penal (2 fapte) și art.33 lit.a Cod penal, Curtea constată că prima instanță a analizat în considerentele hotărârii activitatea infracțională a inculpatului în ansamblu iar împrejurarea că nu a nominalizat expres fapta nu este de natură să atragă aprecierea că nu ar fi existat o judecată cu privire la această faptă, câtă vreme în urma cercetării judecătorești și a administrării probatoriului a rezultat că inculpatul se face vinovat de comiterea ei.
Apelul promovat de către partea civilă A.N.A.F. este privit ca nefondat și va fi respins ca atare, pentru următoarele considerente:
Potrivit alin.5 al art.249 Cod pr.penală, măsurile asigurătorii pot fi luate în vederea reparării pagubei asupra bunurilor inculpatului ori părții responsabile civilmente până la concurența valorii probabile a pagubei produse. Luarea măsurilor asigurătorii, în principiu facultativă, se dispune (în cursul urmăririi penale - de către procuror prin ordonanță, în cameră preliminară de către judecătorul de cameră preliminară - prin încheiere și tot prin încheiere de către instanță, în cursul judecății), fie din oficiu, fie la cererea părții civile (când măsura se solicită în vederea reparării pagubei produse prin infracțiune) ori a procurorului iar, prin excepție, luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie în cazul în care persoana vătămată prin infracțiune este lipsită de capacitate de exercițiu sau cu capacitate de exercițiu restrânsă ori când legea prevede expres aceasta.
Art.11 din Legea nr.241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale stipulează că „în cazul în care s-a săvârșit o infracțiune prevăzută de prezenta lege, luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie”.
Cu toate acestea, instanța de control judiciar apreciază că nu ar putea dispune, direct în apel, odată cu soluționarea definitivă a cauzei, instituirea de măsuri asigurătorii deoarece astfel de măsuri - așa cum rezultă din interpretarea dispozițiilor cuprinse în alin.1 al art.249 Cod pr.penală - sunt luate în scopul evitării ascunderii, distrugerii, înstrăinării ori sustragerii de la urmărire a bunurilor ce pot servi, printre altele, la garantarea reparării pagubei produse prin infracțiune (cum este și cazul în speță).
Sechestrul asigurător reglementat de art.249 Cod pr.penală nu are natura juridică a unei garanții reale, ci a unui act procesual penal de indisponibilizare a bunului, pentru ca acesta să nu poată face obiectul niciunei înstrăinări până la pronunțarea unei hotărâri penale definitive, de condamnare sau de achitare, după caz.
Sub un alt aspect, trebuie precizat că sechestrul asigurător penal poate fi contestat exclusiv pe calea procedurală prevăzută de art. 250 Cod pr.penală de orice persoană interesată, legiuitorul având astfel în vedere protejarea intereselor tuturor persoanelor care pot pretinde un drept asupra bunului.
Ori, în cauza dedusă judecății, odată cu pronunțarea în apel, hotărârea atacată devine nu doar definitivă ci și executorie – procesul depășind astfel faza judecății și intrând într-un alt stadiu, cel al executării silite – în care organele abilitate urmează să procedeze la executarea bunurilor aparținând inculpatului.
Așa fiind, instanța de control judiciar apreciază că luarea unor astfel de măsuri la acest moment procesual apare ca fiind lipsită de finalitate din moment ce hotărârea definitivă va fi pusă în executare.
Altfel spus, Curtea apreciază că atâta vreme cât măsurile asigurătorii nu au fost instituite nici în cursul urmăririi penale și nici al judecății în primă instanță, luarea unor astfel de măsuri la acest moment final al judecății (pronunțarea unei soluții definitive în apel) ar fi lipsită de finalitate practică în condițiile în care legiuitorul a prevăzut această posibilitate a scoaterii bunurilor din circuitul civil, printre altele, în vederea reparării pagubei, până la pronunțarea definitivă a hotărârii penale de condamnare ori achitare, după caz.
Pentru aceste rațiuni de fapt și de drept Curtea, în temeiul art.421 alin.1 lit.b Cod pr.penală, va respinge, ca nefondate, apelurile declarate de P. de pe lângă Tribunalul Teleorman, de inculpatul M. C. și de către partea civilă M. Finanțelor Publice – Agenția Națională de Administrare Fiscală prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești – A.J.F.P. Teleorman, soluție în raport de care conform art.275 alin.2 Cod pr.penală va obliga pe fiecare dintre apelanții M. Finanțelor Publice prin A.N.A.F. și inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, urmând ca în temeiul art.275 alin.3 Cod pr.penală cheltuielile judiciare în privința apelului declarat de M. Public să rămână în sarcina statului. Onorariul avocatului din oficiu pentru inculpat va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției, potrivit Protocolului nr._/2008, încheiat între M. Justiției și U.N.B.R.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de P. de pe lângă Tribunalul Teleorman, de inculpatul M. C. și de către partea civilă M. Finanțelor Publice – Agenția Națională de Administrare Fiscală prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești – A.J.F.P. Teleorman împotriva sentinței penale nr.50 din data de 05.05.2015 pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Penală, în dosarul nr._ .
Obligă pe fiecare dintre apelanții M. Finanțelor Publice prin A.N.A.F. și pe inculpat la plata a câte 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Cheltuielile judiciare în privința apelului declarat de M. Public rămân în sarcina statului.
Onorariu avocat oficiu în cuantum de 260 lei pentru inculpat se avansează din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 30 septembrie 2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
L. S. D. G.
GREFIER,
E. V.
Red.L.S./Th.red.C.V.M.-ex.5/15.10.2015
Tribunalul Teleorman – judecător M. I.
| ← Infracţiuni la regimul vamal. Legea 141/1997, Legea 86/2006.... | Tâlhărie. Art.233 NCP. Decizia nr. 1300/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
