Lovirea sau alte violenţe (art. 180 C.p.). Decizia nr. 515/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 515/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 31-03-2015 în dosarul nr. 1359/292/2014
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A II A PENALĂ
DOSAR NR._ (3771/2014)
DECIZIA PENALĂ NR. 515/A
Ședința publică din 31.03.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – L. C. - N.
JUDECĂTOR – D. L.
GREFIER – T. S.
Ministerul Public – P. de pe lângă Curtea de Apel București - reprezentat de procuror E. D..
Pe rol se află soluționarea apelului declarat de inculpatul O. A. împotriva sentinței penale nr.125/07.10.2014 pronunțate de Judecătoria Roșiorii de Vede, în dosarul nr._ .
Dezbaterile pe fond și susținerile părților au avut loc în ședință publică de la 17.03.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta când, instanța a stabilit termen de pronunțare a soluției la data de 31.03.2015, în temeiul art. 391 alin. 1 Cod procedură penală.
CURTEA,
Prin sentința penală nr. 125/7 octombrie 2014, Judecătoria Roșiori de Vede, a hotărât următoarele:
“În baza art. 180 alin. 1 Cod penal de la 1969, cu aplic. art. 5 Cod penal, condamnă pe inculpatul O. A., zis ,, A. ,, fiul lui V. și F., născut la 23.09.1979 în municipiul Roșiorii de Vede, județul Teleorman, domiciliat în ., ., jud.O., cnp-_, cetățean român, studii 11 clase, divorțat, doi copii minori în intreținere, stagiul militar satisfăcut, fără ocupație, fără antecedente penale, la pedeapsa de 2 luni închisoare.
În baza art. 32 rap. la art. 23 alin.1, lit. f din Legea nr. 217/2003, republicată, cu aplic. art. 5 Cod penal, condamnă pe inculpat la pedeapsa de 3 luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a rap. la art. 34 lit. b Cod penal de la 1969 cu aplic. art. 5 Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa rezultantă ( cea mai grea), de 3 luni închisoare.
În baza art. 81 rap. la art. 82 Cod penal de la 1969 cu aplic. art. 5 Cod penal, suspendă condiționat executarea pedepsei rezultante de 3 luni închisoare aplicată inculpatului, pentru un termen de încercare de 2 ani și 3 luni.
Pune în vedere inculpatului disp.art.83 și art. 84 Cod penal de la 1969.
Interzice inculpatului drepturile prev. de art.64 alin.1, lit. a, teza a doua și lit.b în condițiile art. 71 alin. 5 Cod penal de la 1969 cu aplic. art. 5 Cod penal.
Obligă pe inculpat să plătească părții civile O. D. suma de 1000 lei despăgubiri materiale și suma de 2000 lei daune morale.
Obligă pe inculpat să plătească părții civile O. D., suma de 600 lei, cheltuieli de judecată.
Obligă pe inculpat să plătească suma de 400 lei, cheltuieli judiciare, statului.”
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Roșiorii de Vede nr. 1203/P/2013 din 04.10.2014, înregistrat la această instanță la nr. 1359 /292 din 11 aprilie 2014, a fost trimis în judecată, în stare de libertate, inculpatul O. A. zis ,, A. ,, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe prev. de art. 180 alin.1 Cod penal de la 1969 și art. 32 rap. la art. 23 alin.1 lit. f din Legea nr. 217 / 2003, republicată, cu aplic.art. 33 lit. a Cod penal de la 1969 și a art. 5 Cod penal.
În fapt, s-a reținut prin rechizitoriu că în data de 12 mai 2013, în jurul orei 22.30, inculpatul a lovit-o pe partea civilă O. D., fosta lui soție, cu pumnul in zona capului, în timp ce aceasta se deplasa pe . Roșiorii de Vede împreună cu martorul ocular T. I.. De asemenea, s-a mai reținut că la data de 22.10.2013, în interiorul perioadei pentru care s-a emis ordinul de protecție, prin sentința civilă nr. 394 din 27 mai 2013 pronunțată de Judecătoria Roșiorii de Vede, inculpatul a contactat-o telefonic pe partea civilă, ocazie cu care, prin intermediul unor mesaje telefonice, i-a adresat expresii jignitoare și vulgare, amenințând-o cu acte denigratoare.
Pe parcursul urmăririi penale, inculpatul a avut o atitudine parțial sinceră, nerecunoscând faptul că a lovit-o pe partea civilă și recunoscând fapta de încălcare a ordinului de protecție emis împotriva sa, susținând însă că scopul pentru care a contactat-o pe partea civilă a fost acela de a o felicita pe una dintre fiicele sale, cu ocazia zilei de naștere. Inculpatul nu se află la primul conflict cu legea penală, pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Roșiorii de Vede fiind înregistrate mai multe plângeri ale părții civile O. D., privind acte de violență sau amenințare din partea acestuia, sesizări care au fost soluționate fie prin aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ, fie prin împăcarea părților.
Prin același rechizitoriu, s-a dispus clasarea cauzei privind pe inculpații P. A. și T. N. F., ambii pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă prev. de art.273 alin. 1 Cod penal, fiind aplicată fiecăruia dintre aceștia, sancțiunea cu caracter administrativ, respectiv amendă în cuantum de 500 lei .
Analizând probele administrate în cauză ( plângeri și declarații parte civilă,declarații inculpat, declarații martori T. I. G., T. F., V. I. dar și declarații martorii P. A. și T. N. F., consemnate de organul de cercetare penală, prin care confirmă învinuirea adusă inculpatului, proces-verbal de punere în executare a ordinului de protecție, certificat de cazier judiciar, proces-verbal de sesizare din oficiu privind săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, fișă intervenție la evenimentul din 12 mai 2013, sentința civilă nr. 2081 din 16 iulie 2013, pronunțată de Judecătoria Roșiorii de Vede, copie de pe dispozitivul sentinței civile nr. 394 din 27 mai 2013, planșe foto privind mesajele telefonice ordonanță de scoatere de sub urmărire penală față de O. A. și celelalte înscrisuri de la dosar) ,instanța reține că în data de 20 mai 2013, partea civilă O. D. se deplasa pe . de Vede, însoțită de prietenul ei, martorul T. I. G., prin fața vechiului spital, fiind ajunși din urmă de inculpat, care în momentul în care a intrat pe stradă, a stins farurile autoturismului pe care-l conducea și în care se aflau și martorii T. N. F. și P. A.. Inculpatul a coborât din mașină, intrând în discuții cu partea civilă și prietenul acesteia, înaintând către T. I. G., cu intenția de a-l lovi, spunându-i acestuia ,, ce faci prietene, credeai că nu ne mai întâlnim ? ,, . Martorul s-a dat în spate câțiva pași iar inculpatul s-a îndreptat către partea civilă, lovind-o cu pumnul în zona capului, aceasta acuzând amețeli întrucât nu-și putea ține echilibrul, ținând-o de mână și cerându-i martorului T. N. F., care coborâse și el din mașină, să o țină pe partea civilă, până-l va bate el pe celălalt, T. I. G.. Partea civilă, profitând de neatenția lui T. N. F., acesta ca și inculpatul și martorul P. A., fiind în stare de ebrietate, a reușit să fugă, intrând în scara unui . la numărul de urgență 112, pentru a anunța poliția despre ceea ce i s-a întâmplat. Observând că partea civilă a reușit să scape, martorul T. I. G., a fugit de la fața locului, inculpatul și ceilalți doi martori, plecând înspre blocul unde se refugiase partea civilă. Instanța mai reține că în data de 22 octombrie 2013, în interiorul perioadei pentru care s-a emis ordinul de protecție, prin sentința civilă nr. 394 din 27 mai 2013 pronunțată de Judecătoria Roșiorii de Vede, inculpatul a contactat-o telefonic pe partea civilă, deși prin sentința sus menționată, i se interzisese implicit orice contact telefonic cu aceasta, ocazie cu care i-a cerut, prin intermediul unui mesaj telefonic, să le dea pe fiicele lor, care fuseseră încredințate prin sentința de divorț, mamei lor, la telefon, să vorbească cu ele și să-I spună fiicei A. ,, la mulți ani ,, de ziua ei. Partea civilă i-a răspuns, tot prin mesaj, că este prea târziu și că au avut alții grijă să-i zică de la prima oră a zilei. Inculpatul a revenit cu un alt mesaj, prin care i-a adresat părții civile cuvinte jignitoare și denigratoare, precum și cuvinte jignitoare la adresa prietenului acesteia. În urma incidentului din data de 12 mai 2013, inculpatul a fost sancționat contravențional pentru faptul că a lovit-o și i-a adresat cuvinte jignitoare părții civile, provocând scandal, cu 400 lei amendă contravențională, conform procesului verbal – fila 96. Prin sentința civilă nr. 2081 din 16 iulie 2013 pronunțată de Judecătoria Roșiorii de Vede, a fost admisă plângerea formulată de inculpat, anulat procesul-verbal sus menționat și exonerat petentul de plata amenzii contravenționale, în cuantum de 400 lei, pe baza declarațiilor martorilor T. N. F. și P. A..
Instanța nu a avut în vedere declarațiile date inițial în cauză, pe parcursul urmăririi penale, de către martorii T. N. F. și P. A., prin care au susținut varianta inculpatului, în sensul că în ziua de 12.05.2013 nu ar fi fost în Roșiorii de Vede, ci la o petrecere în ., împreună cu martorul V. I., apreciind că sunt nesincere, necoroborându-se cu celelalte probe administrate în cauză.
Astfel, chiar martorul V. I., la care inculpatul și cei doi martori susțin că au mers în seara zilei de 12 mai 2013, a arătat în fața instanței că în mod sigur, cei trei au fost cu el la petrecere, în ., în data de 11 mai 2013, într-o zi de sâmbătă, după ce tocmai turnase o placă la un . cu mai mulți prieteni și colegi de serviciu. Martorul a mai arătat că inculpatul și T. N. F. și P. A., au ajuns la locul unde a avut loc petrecerea, după ora 22.00 și au stat în acea locație până la doua zi când au plecat toți trei cu mașina cu care veniseră și nu a auzit pe niciunul dintre cei trei că mai vrea să rămână în București sau în altă localitate din apropierea Bucureștiului. Contrar celor declarate de martorul V. I. și martorul P. A., martorul T. N. F. a declarat că el a rămas la un prieten, B. C. M., din București, astfel că nu s-a întors cu ceilalți doi, în Mihăești, județul O., la domiciliu. Martorul T. N. F. a recunoscut în fața martorului T. F., tatăl lui T. I. G., că atunci când a văzut că este vorba despre acesta din urmă, nu a mai intervenit în conflict, de unde rezultă că inculpatul și martorii T. N. F. și P. A. au fost prezenți la incidentul din data de 12 mai 2013, în jurul orei 22.30, în Roșiorii de Vede, când inculpatul a lovit-o pe partea civilă.
Rezultă din probele administrate în cauză, fără nicio urmă de îndoială, că inculpatul a săvârșit infracțiunile de lovire și alte violențe prev. de art. 180 alin.1 Cod penal de la 1969 cu aplic. art. 5 Cod penal și nerespectarea hotărârilor judecătorești, prev. de art. 32 rap. la art. 23 alin. 1, lit. f din Legea nr. 217/2003, republicată cu aplic. art. 5 Cod penal, cu intenție, urmând a fi angajată în sarcina lui, răspunderea penală .
La individualizarea pedepselor ce vor fi aplicate inculpatului, instanța a avut în vedere, potrivit criteriilor generale prev. de art. 72 Cod penal, gradul de pericol social al infracțiunilor, urmările produse și persoana acestuia, care nu este cunoscut cu antecedente penale, este tânăr, divorțat ,are doi copii în întreținere, nerecunoscând faptul că a lovit-o pe partea civilă și recunoscând fapta de încălcare a ordinului de protecție emis împotriva sa, susținând însă că scopul pentru care a contactat-o pe partea civilă a fost acela de a o felicita pe una dintre fiicele sale, cu ocazia zilei de naștere. Chiar dacă din mesajul telefonic rezultă că inculpatul a dorit să o felicite pe fiica sa cu ocazia zilei de naștere, aceasta nu înseamnă însă că el nu a prevăzut rezultatul faptei sale și, deși nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui, cunoscând foarte bine faptul că prin sentința civilă de emitere a ordinului de protecție, i se interzisese orice contact, inclusiv telefonic, cu partea civilă, putând avea reprezentarea deplină a consecințelor faptelor sale, cu atât mai mult cu cât, din probele administrate în cauză, rezultă că în permanență a avut o atitudine șicanatorie față de fosta soție, pe care a și lovit-o anterior și i-a adresat cuvinte jignitoare, fiind nemulțumit de faptul că deși sunt divorțați, aceasta este în relații cu alți bărbați. Inculpatul avea posibilitatea să păstreze legăturile personale cu cele două minore, eventual prin intermediul altor persoane, astfel încât să nu încalce condițiile ordinului de protecție.
Instanța apreciază că inculpatul poate fi reeducat și poate fi prevenită săvârșirea de noi infracțiuni de către acesta, prin aplicarea unor pedepse închisoarea orientate peste minimul special prevăzut de lege .
În baza art. 33 lit. a rap. la art. 34 lit. b Cod penal de la 1969 cu aplic. art. 5 Cod penal,instanța a aplicat inculpatului pedeapsa rezultantă ( cea mai grea), de 3 luni închisoare, având în vedere că cele două infracțiuni au fost săvârșite în concurs real.
În baza art. 81 rap. la art. 82 Cod penal de la 1969 cu aplic. art. 5 Cod penal, instanța a suspendat condiționat executarea pedepsei rezultante de 3 luni închisoare aplicată inculpatului, pentru un termen de încercare de 2 ani și 3 luni, apreciind că scopul pedepsei poate fi atins și fără privare de libertate, dat fiind că acesta a recunoscut parțial faptele săvârșite, nu este cunoscut cu antecedente penale, este tânăr, divorțat și are doi copii minori în întreținere.
Instanța a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prev. de art. 64 alin.1, lit. a, teza a doua și lit.b în condițiile art. 71 alin. 5 Cod penal de la 1969 cu aplic. art. 5 Cod penal, față de infracțiunile săvârșite, reieșind că acesta nu este demn să ocupe o funcție ce implică exercițiul autorității de stat sau să fie ales în funcții elective publice.
Instanța constată că pe parcursul procesului, persoana vătămată O. D. s-a constituit parte civilă cu suma de 1000 lei, despăgubiri materiale, reprezentând contravaloarea taxei tomograf, drumul la București pentru efectuarea tomografului, cu microbuzul și contravaloarea medicamentelor pe care a trebuit să le cumpere, ca urmare a loviturii aplicate de inculpat și cu suma de 10.000 lei, daune morale, pentru suferința fizică pricinuită, temerile provocate și imaginea proastă în rândul colegilor de la serviciu.
Pentru considerentele expuse în continuare și în temeiul art. 397 Cod procedură penală și a art. 1357 din Noul Cod Civil, instanța a admis, în parte, acțiunea civilă exercitată de persoana vătămată în procesul penal și obligat pe inculpat să plătească acesteia suma de 1000 lei despăgubiri materiale și suma de 2000 lei daune morale, fiind întrunite în cauză condițiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie a acestuia.
Din probele administrate în cauză, și mai ales declarațiile martorilor T. I. G. și M. F., coroborate cu înscrisurile medicale de la dosar, instanța reține că în urma loviturii aplicate de inculpat, partea civilă a avut stări de amețeală, de vomă și de panică ,fața galben vineție, acuzând amețeli timp de 2-3 săptămâni și chiar și în prezent, și întrucât se simțea rău, a mers la București pentru a fi examinată cu un aparat tomograf, cheltuind pentru această analiză, transport și tratamentul ce i-a fost prescris, suma de aproximativ 1000 lei.
Instanța apreciază că sumele acordate părții civile acoperă prejudiciul moral cauzat acesteia, raportat la numărul și intensitatea loviturilor aplicate, a leziunilor produse, intensitatea durerilor resimțite și efortul mai mare depus pentru a-și putea exercita în mod normal activitatea la fel ca și înainte de săvârșirea infracțiunii de lovire.
La aprecierea cuantumului daunelor morale, instanța nu a avut în vedere faptele care nu sunt în legătură directă de cauzalitate cu prejudiciul produs prin săvârșirea infracțiunii de lovire, infracțiunea de nerespectare a hotărârilor judecătorești, fiind o infracțiune de pericol.
În baza art. 276 Cod procedură penală, instanța l-a obligat pe inculpat să plătească părții civile O. D., suma de 600 lei, cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat ales.
În temeiul art. 274 Cod procedură penală, instanța l-a obligat pe inculpat să plătească suma de 400 lei cheltuieli judiciare, statului, din care 200 lei, reprezintă cheltuielile judiciare efectuate pe parcursul urmăririi penale.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat apel inculpatul O. A., criticând sentința pentru aceea că, în mod greșit a fost condamnat de către instanța de fond pentru infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată,întrucât nu există probe că ar fi comis aceste infracțiuni.
Din declarațiile martorilor P. A., T. N. F. și V. I., audiați în fața instanței, a rezultat în mod clar că, la data de 12 mai 2013, a fost împreună cu aceștia în ., la V. I., unde a rămas până a doua zi de dimineață.
Nici din declarația martorului T. I. G. care este concubinul părții vătămate ,nu rezultă că a lovit-o pe partea vătămată O. D., în seara zilei de 12 mai 2013 . Acest martor a relatat că s-a aflat împreună cu O. D., în seara zilei de 12 mai 2013 și că au fost acostați de trei persoane care se aflau în stare avansată de ebrietate, printre care l-a recunoscut și pe inculpatul O. A. și că aceștia, deși„abia se mai puteau ține pe picioare ” i-au alergat, însă au reușit să scape deoarece au intrat în scara unui . T. F., care este tatăl martorului T. I. G. a arătat că fiul său i-a povestit că inculpatul și alte două persoane au vrut să-i bată ,pe el și pe prietena lui, însă nu s-a întâmplat nimic, pentru că au intrat în scara unui . privire la infracțiunea de mărturie mincinoasă pentru care au fost găsiți vinovați și sancționați contravențional martorii P. A. și T. N. F., a arătat că soluția procurorului a fost contestată în termen legal de către ambii martori, astfel încât, atâta vreme cât soluția nu este definitivă, declarațiile martorilor nu pot fi înlăturate ca nesincere.
Față de considerentele expuse, se impune achitarea inculpatului în temeiul art. 16 litera c ) deoarece nu există probe că inculpatul a săvârșit această infracțiune.
În ceea ce privește infracțiunea de nerespectare a hotărârii judecătorești, prevăzută de art. 32 rap. la art. 23 alin. 1 litera f) din Legea 217/2003, inculpatul a arătat că a fost condamnat greșit de către instanța de fond, deoarece fapta nu a fost comisă cu vinovăția prevăzută de lege, lipsind intenția inculpatului .
Inculpatul a recunoscut de la începutul cercetărilor în această cauză că a trimis fostei sale soții un mesaj pe telefonul mobil al acesteia, cu scopul de a transmite felicitări uneia dintre fiicele părților, cu ocazia zilei de naștere. Scopul pentru care a procedat astfel nu a fost acela de încălca hotărârea judecătorească prin care i se interzisese orice contact cu fosta soție.
Prin urmare, a solicitat achitarea pentru această infracțiune, în temeiul art. 16 alin. 1 litera b teza a II-a C.p.p.
Cu ocazia judecării apelului declarat în prezenta cauză, Curtea a încuviințat, la solicitarea apelantului, în temeiul art. 420 alin. 5) C.p.p. audierea martorilor T. N. F., P. A., V. I., T. F., T. I. G..
Verificând hotărârea atacată, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, a probelor administrate în fața instanței de apel și în limitele devoluțiunii stabilite de art. 417 C.p.p.m Curtea apreciază că apelul declarat este nefondat și că hotărârea pronunțată de prima instanță este legală și temeinică.
În plângerea formulată, persoana vătămată O. D. a relatat despre faptul că, în seara zilei de 12 mai 2013, în jurul orelor 22,30, în timp ce mergea spre casă împreună cu prietenul său T. I., în dreptul Spitalului vechi din orașul Roșiori de Vede, au coborât dintr-o mașină fostul său soț, O. A. și numiții P. A. și T. N. . Fostul său soț, O. A., a lovit-o cu pumnul în cap, după care, s-a îndreptat către prietenul său, T. I., cu intenția de a-l bate, cerând în același timp martorului T. N. F. să țină persoana vătămată, până când inculpatul și martorul P. A. aveau să-l bată pe T. I..
A mai arătat că, profitând de neatenția celui care o ținea, a reușit să fugă în scara unui . solicitat ajutor organelor de poliție prin serviciul de urgență 112 . Văzând că persoana vătămată a scăpat, inculpatul nu a mai ajuns la prietenul acesteia ci s-a îndreptat către ea, însă, observând că sună la poliție, inculpatul și cei care se aflau cu el, au plecat.
Inculpatul, în declarația dată la urmărirea penală, a arătat că în seara zilei de 12 mai 2013, nu s-a aflat în Roșiori de Vede, ci în municipiul București, la un prieten al său, V. I., care domciliază în . participat la o petrecere, în această vizită fiind însoțit de P. A. și T. N. F.. A recunoscut că a avut un conflict cu fosta sa soție și prietenul acesteia, dar nu la data indicată ci cu mult înainte.
În ceea ce privește imaginile captate de persoana vătămată de pe rețeaua de socializate Facebook și cu care aceasta a arătat că înțelege să facă dovada faptului că inculpatul s-a aflat la un bar din oraș în seara respectivă și nu a fost plecat din localitate, așa cum acesta s-a apărat, inculpatul a arătat că, într-adevăr, a fost în localul respectiv dar nu la data de 12 mai 2013.
În declarația dată la urmărirea penală,la data de 6 martie 2014, martorul P. A. a arătat că,împreună cu inculpatul și cu T. N. F. s-au aflat în seara zilei de 12 mai 2005 în barul Keos din Roșiori, unde au rămas până când afară s-a întunecat. La plecare, inculpatul O. A. le-a propus celor doi să meargă în zona Intim, pentru a căuta o fată, deplasarea făcându-se cu autoturismul Ford Mondeo, de culoare verde închis. Pe . a văzut-o pe fosta sa soție O. D., însoțită de actualul prieten, T. I. G., moment în care a oprit brusc mașina. Cei doi au coborât imediat după el, s-a iscat o altercație iar inculpatul a lovit-o pe O. D. peste ceafă . Persoana vătămată a alergat în scara unui . sunat la serviciul de urgență, moment în care inculpatul și cei doi martori au plecat .
Martorul a mai arătat este adevărat faptul că, la instanța de judecată, atunci când s-a soluționat plângerea formulată de inculpat, împotriva procesului verbal de contravenție, încheiat în aceleași împrejurări, a relatat, într-adevăr, că împreună cu inculpatul și T. N. F. s-au aflat în seara respectivă în . procedat așa de teamă să nu fie tras la răspundere ,el personal și pentru că așa conveniseră toți trei înainte de proces. În realitate, în Chiajna, au fost cu o zi înainte.
Același martor, în declarația dată tot la urmărirea penală, la 26.06.2013, a arătat că, de fapt, în data de 12 mai 2013, se afla cu O. A., în . petrecere.
Martorul T. N. F., în declarația dată la urmărirea penală, la 6 martie 2014, a relatat că, în data de 12 mai 2013, a mers cu P. A. și O. A., într-un bar din orașul Roșiori, unde martorul a consumat bere și whisky, până când a ajuns sub influența băuturilor alcoolice . Atunci când afară s-a întunecat, cei trei au hotărât să plece, inculpatul spunându-le că vor merge în zona Intim unde are o prietenă. Au plecat toți trei cu autoturismul inculpatului Ford Mondeo iar în zona . se deplasau fosta soție a inculpatului O. D. și prietenul acesteia, văr cu martorul T. I. G.. Au coborât toți trei din mașină, a auzit când între inculpat și persoana vătămată a avut loc un schimb de replici dure dar, nu a văzut dacă inculpatul a lovit-o pe aceasta. Martorul a precizat că era în stare avansată de ebrietate.
Martorul a mai relatat că, în fața Judecătoriei Roșiori, în procesul având ca obiect contestația formulată de inculpat împotriva procesului verbal de contravenție, a dat declarații neconforme cu adevărul tocmai pentru că fusese în stare de ebrietate, neavând intenția de a face declarații mincinoase, arătând că deplasarea la București, la V. I., a avut loc la data de 11 mai 2013 și nu 12 mai 2013.
Și acest martor, în declarația dată la 25 iunie 2013 a arătat că, nimic din ceea ce a relatat persoana vătămată în plângere nu este real și că, în seara zilei de 12 mai 2013, s-a aflat împreună cu P. A. și O. A., la onomastica unui prieten, V. I., în .> Martorul T. I. G., în declarația dată la urmărirea penală a declarat că, partea vătămată O. D. este prietena sa și în seara zilei de 12 mai 2013, în jurul orelor 22,30 se afla împreună cu aceasta pe . la un moment dat, în dreptul lor a oprit o mașină din care au coborât trei persoane de sex masculin și anume, O. A. ,fostul soț al persoanei vătămate, T. N. F. și P. A.. O. A. a lovit-o pe O. D., P. A. i-a dat martorului doi pumni în spate, apoi, O. A. a îmbrâncit-o pe O. D. către T. N., cerându-i să o țină, însă, persoana vătămată a reușit să se smulgă de la acesta din urmă și a fugit în scara unui . de urgență. În momentul imediat următor, cei trei au plecat cu autoturismul.
În cursul cercetării judecătorești, inculpatul și-a menținut atitudinea procesuală adoptată la urmărirea penală,susținând în continuare faptul că, la data de 12 mai 2013, s-a aflat în București, la numitul V. I., împreună cu martorii P. A. și T. N. F..
În ceea ce privește infracțiunea de nerespectare a hotărârii judecătorești, cu ocazia audierii sale de către instanța de judecată, inculpatul a recunoscut că, i-a trimis un mesaj fostei sale soții, la data de 22 octombrie 2013, în condițiile în care printr-un ordin de restricție i s-au interzis orice fel de comunicări cu aceasta, dar a procedat în acest mod, deoarece era ziua de naștere a fetei celei mari și i-a cerut fostei soții să i-o dea la telefon pentru a o felicita, însă aceasta a refuzat și i-a spus că altcineva înaintea lui a avut grijă să o felicite, cu aluzie la actualul prieten al părții vătămate, fapt ce a fost de natură a stârni indignarea inculpatului.
Martorul T. N. F., în cursul cercetării judecătorești a declarat că în data de 12 mai, la o săptămână după sărbătoarea Paștelui, într-una din zilele de vineri, sâmbătă sau duminică, fără să poată preciza cu exactitate, s-a aflat în . inculpatul și cu P. A., la un prieten, V. I., care a organizat o petrecere.
A mai arătat că declarația consemnată de organul de poliție, la urmărirea penală, prin care a confirmat faptele reclamate de partea vătămată,nu corespunde adevărului, semnând această declarație fără să o semneze și că, în realitate nu a avut și nu a asistat la niciun conflict cu partea vătămată.
Martorul P. A. a relatat și acesta, în fața instanței de judecată, faptul că, declarația de la urmărirea penală, filele 52-55, 57-64, nu corespunde adevărului, mai mult, semnătura de la fila 65 nu îi aparține. A mai arătat că, în data de 12 mai 2013, a fost împreună cu inculpatul și T. F., la un prieten, V. I., în . urmă invitându-i la o petrecere.
Martorul V. I., audiat fiind de către instanță, a relatat că, cei trei au fost într-adevăr la el, în . data de 11 mai și nu 12 mai 2013, într-o zi de sâmbătă.
Martorul T. F., tatăl martorului T. I. G., a relatat despre faptul că, știe de la fiul său, că, în cursul lunii mai 2013, inculpatul a încercat să îl lovească, în împrejurarea respectivă, inculpatul fiind împreună cu alți doi băieți, unul dintre ei, T. N., fiind rudă cu martorul. După circa o lună de la data când a avut discuția cu fiul său, a mers în . de a discuta cu T. N., a găsit-o acasă pe mama acestuia, care, i-a spus că știe de la fiul său, că, atunci când a observat că inculpatul avea un conflict chiar cu T. I., a regretat că s-a amestecat în acest conflict .
În fața Curții, în apel, martorii audiați au avut, în esență, aceeași atitudine procesuală ca și pe parcursul cercetării judecătorești, martorul P. A. arătând că, declarația scrisă de organul de poliție, pe formular tipizat, nu corespunde adevărului și că, în ziua de 12 mai 2013 a plecat în . inculpatul și martorul T. N. F., la V. I., unde au rămas până a doua zi; martorul T. N. F. a arătat că, nu a asistat la niciun conflict între părțile din această cauză, că, în data de 12 mai a fost în București, la un prieten V. I., împreună cu inculpatul și P. A., unde toți trei au rămas până a doua zi, că, deși în declarația dată la instanța de fond a arătat că a rămas în București încă două zile, la un prieten B., nu este întru totul exact, deoarece nu și-a amintit cu exactitate, fiind la București de mai multe ori; martorul V. I. a arătat că, a fost vizitat de cei trei în preajma Paștelui, dar nu poate preciza dacă în prima sau în a doua săptămână, fiind o zi de duminică când aceștia au venit la domiciliul lui și au rămas până a doua zi; martorul T. F. a arătat că, a aflat de la fiul său, T. I. că, inculpatul a vrut să-l lovească și că de față ar fi fost și un nepot al său, T. N. F. și că, la câtva timp a fost acasă la nepotul său, pentru a-l întreba despre cele întâmplate iar acesta i-ar fi spus că, dacă știa că inculpatul vrea să îl lovească chiar pe T. I., nu l-ar mai fi însoțit în seara respectivă; martorul T. I. G. a relatat și în fața Curții ceea ce a relatat în mod constant, la urmărirea penală și la instanța de judecată.
Față de probatoriul expus, având în vedere și înscrisurile aflate la dosar, Curtea apreciază că în cauză, comiterea faptelor de către inculpat și vinovăția acestuia au fost dovedite, fiind mai presus de orice îndoială faptul că, acesta, în seara zilei de 12 mai 2013, a agresat-o fizic pe O. D., în timp ce aceasta se îndrepta către casă și era însoțită de martorul T. I. G., prietenul ei.
Potrivit dispozițiilor art. 396 alin. 2) C.p.p., condamnarea se pronunță dacă instanța constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracțiune și a fost comisă de inculpat.
Potrivit art.4) C.p.p., orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale printr-o hotărâre penală definitivă. Potrivit art. 4 alin. 2), după administrarea întregului probatoriu, orice îndoială în formarea convingerii organelor judiciare se interpretează în favoarea suspectului sau inculpatului.
Potrivit acestei prezumții, nicio persoană nu poate fi trasă la răspundere penală decât pe bază de probe, găsindu-și funcționalitatea în toate momentele urmăririi penale, dar și în cursul judecății până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare. În virtutea acestui principiu, autoritățile judiciare au obligația de a porni de la prezumția de nevinovăție, sarcina probațiunii trecând de la organul de urmărire penală la instanța de judecată. Rațiunea acestei prezumții se bazează pe faptul că nu toate acuzațiile sunt adevărate, deoarece o acuzație poate fi eronată, bazată pe coincidențe de împrejurări care stârnesc bănuieli serioase, dar după o examinare atentă a acestora, construcția acuzării este înlăturată. Prin adoptarea prezumției de nevinovăție, ca principiu distinct al procesului penal, organele judiciare trebuie să aibă în vedere următoarele coordonate: vinovăția se stabilește în cadrul unui proces, cu respectarea garanțiilor procesuale, deoarece simpla învinuire nu înseamnă si stabilirea vinovăției; sarcina probei revine organelor judiciare, motiv pentru care interpretarea probelor se face în fiecare etapă a procesului penal, concluziile unui organ judiciar nefiind obligatorii și definitive pentru următoarea fază a procesului penal; până la adoptarea unei hotărâri de condamnare, definitivă, inculpatul are statutul de persoană nevinovată; hotărârea de condamnare trebuie să se bazeze pe probe certe de vinovăție, iar în caz de îndoială, instanța este obligată să pronunțe achitarea. Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cuprinde numeroase dispoziții de principiu relativ la prezumția de nevinovăție, in dispozițiile art.6 alin.2 statuându-se ca „orice persoană acuzată de o infracțiune este prezumată nevinovată până ce vinovăția sa va fi legal stabilită”. Principiul european al prezumției de nevinovăție stabilește că sarcina probei incumbă acuzării, iar îndoiala profită întotdeauna acuzatului” .
Curtea apreciază că probele administrate în cauza de față au gradul de certitudine necesar pentru răsturnarea prezumției de nevinovăție.
În cauză au fost administrate atât probe directe(declarațiile martorilor T. N. F., P. A., declarațiile celor două părți), cât și probe indirecte( declarațiile martorilor V. I. și T. F., precum și o . înscrisuri depuse la dosar), din coroborarea acestora rezultând comiterea faptelor de către inculpat.
Deși martorii oculari T. N. F. și P. A. au revenit asupra declarațiilor date la urmărirea penală, această schimbare esențială a poziției procesuale nu a fost justificată cu argumente, elemente și date verosimile, concrete, care să fi determinat această schimbare. Deși ei nu-și mai recunosc declarațiile date și nici semnăturile, instanța de apel reține faptul că, pentru declarații similare, date în dosarul civil nr._, având ca obiect plângerea formulată de inculpat împotriva procesului verbal de contravenție, martorii au fost cercetați penal, pentru infracțiunea de mărturie mincinoasă, în dosarul nr. 1203/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Roșiori de Vede, fiind sancționați cu amendă administrativă. Așa cum rezultă din adresa nr. 179/II/2/2014, plângerea formulată de martori împotriva soluției procurorului a fost respinsă .
În plus, Curtea constată că amănuntele furnizate de martori în declarațiile pe care aceștia nu și le însușesc, corespund cu situația de fapt relatată de partea civilă și martorul T. I. .
Imaginile captate de partea civilă O. D. de pe rețeaua de socializare Facebook contrazic susținerile inculpatului, în sensul că acesta nu s-ar fi aflat în Roșiori în seara respectivă, existând fotografii postate în rețea, dintr-un local, de o persoană de sex feminin, de pe telefonul mobil al acesteia, din imaginile aflate la dosar rezultând prezența inculpatului și a celor doi martori în local, în ziua de 12 mai 2013.
Declarațiile martorului V. I. sunt contradictorii, acesta inițial declarând că inculpatul și cei doi martori au fost în Chiajna la data de 11 mai, într-o zi de sâmbătă, ulterior, arătând că de fapt, aceștia au fost la el pe data de 12 mai 2013, într-o zi de duminică. Prin urmare, instanța apreciază că există indicii ale neseriozității declarațiilor acestui martor, care nu și-a justificat schimbarea depozițiilor într-un mod credibil .
În fine, instanța de apel reține faptul că, martorul T. F. a avut o discuție cu martorul T. N. (sau cu mama acestuia, din acest punct de vedere neexistând certitudine) iar martorul a recunoscut implicarea sa în conflictul dintre părți din seara respectivă.
Din declarațiile părții civile, ale martorului T. I. și din declarațiile inițiale ale martorilor T. N. și P. A., a rezultat faptul că, în seara zilei de 12 mai 2013, inculpatul a agresat-o fizic pe partea civilă.
Prin urmare, în mod corect instanța de fond a reținut comiterea faptei de lovire de către inculpat și l-a condamnat pentru această faptă.
În ceea ce privește infracțiunea de încălcare a ordinului de protecție, Curtea apreciază că această infracțiune a fost pe deplin dovedită în cauză.
Prin sentința civilă 394/27.05.2013 a Judecătoriei Roșiori de Vede a fost emis un ordin de protecție, pe o perioadă de 6 luni, inculpatul din cauza de față fiind obligat, între altele, să nu intre în legătură cu fosta sa soție, nici telefonic, nici prin alte mijloace de comunicare.
La data de 22.10.2013 ,în interiorul perioadei pentru care s-a emis ordinul de protecție, inculpatul i-a transmis părții civile mesaje telefonice, prin care i-a adresat cuvinte și expresii jignitoare și amenințătoare. Motivele invocate de către inculpat ca justificare pentru încălcarea ordinului nu constituie cauze justificative și nu sunt de natură să înlăture răspunderea sa penală, urmând a fi reținute de către instanță la aprecierea circumstanțelor cauzei, în ansamblul său.
Curtea apreciază astfel că, în mod corect instanța de fond l-a condamnat pe inculpat și pentru această faptă.
Apreciază, de asemenea, că, prima instanță a individualizat just pedepsele aplicate inculpatului, acestea fiind pedepse cu închisoarea orientate la minimul special al acestora.
Deși instanța de fond nu a justificat alegerea legii mai favorabile, Curtea apreciază că instanța de fond a ales în mod corect legea mai favorabilă ca fiind Codul penal de la 1968.
Pentru determinarea legii penale mai favorabile trebuie comparate legile penale succesive, cea din momentul comiterii faptei, din momentul judecării dar și cele intermediare, dacă există.
Prin compararea legilor și determinarea celei mai favorabile nu trebuie să se ajungă la combinarea dispozițiilor mai favorabile din legile penale succesive, respectiv așa numita lex terția.
În doctrina și practica dezvoltate sub imperiul codului penal anterior, era unanim acceptată ideea că, legea penală mai favorabilă, în întregul ei, trebuie aleasă pentru a fi aplicată inculpatului, dintre legile penale succesive, apreciindu-se că o combinare a dispozițiilor favorabile din ambele legi este hibridă și conduce la crearea pe cale judecătorească a unei a treia legi, ceea ce este inadmisibil, deoarece ar însemna ca organele judiciare să exercite un atribut care nu revine acestor organe.
De altfel, în același sens, Curtea Constituțională a statuat că determinarea concretă a legii penale mai favorabile vizează aplicarea legii și nu a dispozițiilor mai blânde, neputându-se combina prevederi din vechea și noua lege, deoarece s-ar ajunge la o lex terția, care, în pofida dispozițiilor art. 61 din Constituție, ar permite judecătorului să legifereze.
Aceeași interpretare este consacrată și de decizia Curții Constituționale nr. 265/6 mai 2014, publicată în MO din data de 20 mai 2014.
Analizând cele două incriminări, Curtea constată că nu există diferențe sub aspectul condițiilor de incriminare, de tragere la răspundere penală, însă, există diferențe semnificative în ceea ce privește tratamentul sancționator.
Cât privește infracțiunea de lovire și alte violențe, prevăzută de art. 180 alin. 1 Cod penal de la 1968, aceasta are corespondent în actualul Cod penal în dispozițiile art. 193 alin. 1 C.p. Pedeapsa prevăzută de art. 180 alin. 1 C.p. de la 1968 este închisoarea de la o lună la 3 luni sau amenda iar pedeapsa prevăzută de art. 193 alin. 1 Cod penal nou este închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau amenda. Prin urmare, în ceea ce privește această infracțiune, legea penală veche este în mod evident, mai favorabilă.
Cât privește infracțiunea prevăzută de art. 32 rap. la art. 23 litera f) din Legea 217/2003, pedeapsa este aceeași, atât înainte de modificarea legii prin Legea 187/2012 cât și după această modificare, respectiv, închisoarea de la o lună la un an.
Având în vedere și tratamentul sancționator mai aspru al concursului de infracțiuni, prevăzut de art. 39 Cod penal nou față de dispozițiile art. 34 Cod penal vechi, în mod evident, legea veche este legea mai favorabilă pentru inculpat.
Așa cum deja s-a arătat mai sus, instanța de fond a individualizat just pedepsele aplicate inculpatului, acestea fiind orientate către minim și fiind de natură să îl determine pe inculpat să reflecteze asupra comportamentului său viitor, să își revizuiască atitudinea față de valorile sociale încălcate.
Și daunele acordate părții civile au fost cuantificate corect, cele materiale, în baza probelor administrate iar daunele morale printr-o apreciere obiectivă a judecătorului fondului, având în vedere circumstanțele cauzei. Conflictul vechi existent între părți, disconfortul fizic dar și psihic cauzat de faptele inculpatului, îndreptățesc partea civilă la obținerea unei reparații morale.
Față de toate considerentele expuse, Curtea, având în vedere dispozițiile art. 421 pct. 1 litera b ) C.p.p., va respinge apelul inculpatului ca nefondat.
Față de dispozițiile art. 275 alin. 2) C.p.p. va obliga inculpatul la plata sumei de 1000 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat, pentru judecarea apelului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul O. A..
Obligă apelantul la plata sumei de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 31.03.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
L. C.-N. D. L.
GREFIER
T. S.
Red/thrd. Jud. LCN
5 ex/30 .04.2015
Jud. fond-L. F.
| ← Tâlhărie (art.233 NCP). Decizia nr. 356/2015. Curtea de Apel... | Vătămarea corporală gravă (art. 182). Decizia nr. 474/2015.... → |
|---|
