Tâlhărie (art.233 NCP). Decizia nr. 356/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Decizia nr. 356/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 04-03-2015 în dosarul nr. 151/2/2015
Dosar nr._
(Număr în format vechi 106/2015)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA I PENALĂ
DECIZIA PENALĂ 356/A
Ședința din cameră de consiliu din data de 04 martie 2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: M. N.
JUDECĂTOR: C.-C. C.
GREFIER: R. E. V.
Ministerul Public - P. de pe lângă Curtea de Apel București este reprezentat prin procuror N. A. M..
Pe rol se află judecarea cauzei penale având ca obiect contestația în anulare - apel formulată de apelantul-condamnat-contestator B. A. C. împotriva deciziei penale nr. 1290/23.10.2014, pronunțată de Curtea de Apel București, Secția I Penală în dosarul nr._/299/2014.
Fără citarea apelantului-contestator-condamnat conform art. 431 alin. 1 Cod procedură penală.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a contestației în anulare, ca inadmisibilă, întrucât din înscrisurile existente la dosar, respectiv delegația emisă de Baroul București, Serviciul de Asistență Juridică, rezultă că apelantul-condamnat-contestator B. A. C. a fost asistat de un avocat.
CURTEA
Deliberând asupra contestației în anulare formulată,constată următoarele:
La data de 09.01.2015 ,pe rolul Curții de Apel București,Secția I Penală,a fost înregistrată sub numărul_ contestația în anulare formulată de condamnatul B. A. C. împotriva deciziei penale nr.1290/23.10.2014,pronunțată de Curtea de Apel București,Secția I Penală în dosarul nr._/299/2014.
Condamnatul B. A. C. a invocat dispozițiile art.281 alin.1 lit.f C.p.p.,arătând că instanța de apel nu i-a respectat dreptul la apărare,întrucât apărătorul ce i-a fost desemnat din oficiu face parte dintr-un barou care nu este înființat potrivit legii,doar Baroul Constituțional fiind înființat conform legii,nefiind apărat corect de acest apărător,fiind condamnat la o pedeapsă mai aspră decât trebuia.
Potrivit art.426 C.p.p.împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri:
a) când judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părți sau când, deși legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a înștiința instanța despre această imposibilitate;
b) când inculpatul a fost condamnat, deși existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal;
c) când hotărârea a fost pronunțată de alt complet decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului;
d) când instanța nu a fost compusă potrivit legii ori a existat un caz de incompatibilitate;
e) când judecata a avut loc fără participarea procurorului sau a inculpatului, când aceasta era obligatorie, potrivit legii;
f) când judecata a avut loc în lipsa avocatului, când asistența juridică a inculpatului era obligatorie, potrivit legii;
g) când ședința de judecată nu a fost publică, în afară de cazurile când legea prevede altfel;
h) când instanța nu a procedat la audierea inculpatului prezent, dacă audierea era legal posibilă;
i) când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă.
În contextul celor arătate,este evident că ,în prezenta cauză,contestatorul condamnat B. A. C. nu invocă nici unul dintre cazurile expres și limitativ prevăzute de art.426 C.p.p., în care se poate exercita calea extraordinară de atac a contestației în anulare.
De altfel,examinând dosarul nr._/299/2014 al Curții de Apel București,Secția I Penală,Curtea constată că la termenul de judecată din data de 23.10.2014 când a fost pronunțată decizia penală contestată,condamnatul B. A. C. a fost asistat de apărătorul desemnat din oficiu ,avocat N. A.,în baza împuternicirii avocațiale nr._ emisă de Baroul București-Serviciul de Asistență Juridică ,care este în mod cert constituit potrivit dispozițiilor legale în materie,neregăsindu-ne prin urmare în situația prevăzută de art.281 alin.1 lit.f C.p.p., conform cu care determină întotdeauna aplicarea nulității încălcarea dispozițiilor privind:asistarea de către avocat a suspectului sau a inculpatului, precum și a celorlalte părți, atunci când asistența este obligatorie.
Din motivarea contestației în anulare formulate rezultă că,în fapt contestatorul condamnat este nemulțumit de pedeapsa ce i-a fost aplicată,redozarea pedepsei fiind și solicitarea sa în calea ordinară de atac a apelului,ce a fost respins ca nefondat prin decizia penală contestată.
Prin urmare,având în vedere că motivul pe care se sprijină contestația în anulare nu este unul dintre cele prevăzute de art.426 C.p.p.,iar susținerile contestatorului condamnat nu sunt fondate,fiind infirmate de actele dosarului,Curtea ,în baza art.431 C.p.p.,va respinge,ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de condamnatul B. A. C. împotriva deciziei penale nr.1290/23.10.2014,pronunțată de Curtea de Apel București,Secția I Penală în dosarul nr._/299/2014.
În baza art.275 alin.2 C.p.p.va obliga contestatorul condamnat la plata sumei de 50 lei,reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.431 C.p.p.respinge ,ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de condamnatul B. A. C. împotriva deciziei penale nr.1290/23.10.2014,pronunțată de Curtea de Apel București,Secția I Penală în dosarul nr._/299/2014.
În baza art.275 alin.2 C.p.p. obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 50 lei,reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 04.03.2015.
PREȘEDINTE, JUDECATOR,
M. N. C.-C. C.
GREFIER
R. E. V.
← Infracţiuni rutiere (O.U.G nr. 195/2002). Decizia nr. 354/2015.... | Lovirea sau alte violenţe (art. 180 C.p.). Decizia nr.... → |
---|