Luarea de mită. Art.289 NCP. Decizia nr. 148/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 148/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 30-01-2015
Dosar nr._
RO M Â N I A
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA I PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 148/A
Ședința publică din data de 30 ianuarie 2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: L. S.
JUDECĂTOR: D. G.
GREFIER: E. V.
MINISTERUL PUBLIC – P. de pe lângă Curtea de Apel București a fost reprezentat de procuror P. L..
Pe rol se află pronunțarea asupra cauzei penale având ca obiect apelurile declarate de P. de pe lângă Tribunalul Călărași și de către inculpatul L. G. împotriva sentinței penale nr.197 din 25.11.2014, pronunțată de Tribunalul Călărași Secția Penală, în dosarul nr._ .
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 21.01.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la data respectivă, care face parte integrantă din prezenta decizie penală, Curtea stabilind pronunțarea la data de 30.01.2015 când, în aceeași compunere, a decis următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra apelurilor penale de față, reține următoarele:
Prin sentința penală nr.197 din 25.11.2014 pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul Călărași - Secția Penală a respins cererile inculpatului L. G. de achitare și de schimbare a încadrării juridice dată faptelor comise, formulate prin apărător și, în baza art.289 al.1 Cod penal rap. la art.6 și art.7 lit.c din Legea nr.78/2000, cu aplic. art.75 al.2 lit.b teza ultimă Cod penal, a fost condamnat inculpatul L. G. (fiul lui I. și E., născut la 7.08.1967 în mun. Oltenița, jud. Călărași, cu același domiciliu în ., jud. Călărași, agent de poliție la Poliția municipiului Oltenița, secția 2 Poliție Rurală, fără antecedente penale, C.N.P._) la 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art.66 al.1 lit.a, b și g Cod penal. S-a făcut aplicarea art.65 Cod penal și a art.66 al.1 lit.a, b și g Cod penal, de la rămânerea definitivă a sentinței și până la terminarea executării pedepselor.
În baza art.91-92 Cod penal, executarea pedepsei a fost suspendată sub supraveghere pe un termen de 6 ani, calculat de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare. În baza art.92 al.3 și a art.93 al.1 Cod penal, inculpatul L. G. a fost obligat să respecte, pe durata termenului de supraveghere, următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Călărași, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență. În baza art.93 al.2 lit.b Cod penal, instanța a impus condamnatului să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Călărași sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate – mun. Oltenița, în condițiile art.53 din Legea nr.253/2013. În baza art.93 al.3 Cod penal, s-a dispus ca inculpatul să presteze, pe parcursul termenului de supraveghere, 60 de zile de muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primăriei Oltenița, în condițiile art.51 din Legea nr.253/2013 și în baza art.93 al.4 Cod penal. I s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.96 și art.97 Cod penal, referitoare la revocarea și anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
În baza art. 404 lit.a Cod pr.penală a fost computată reținerea inculpatului de la 24.02.2014 la 25.02.2014.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, în esență, că inculpatul L. G. - agent de poliție în cadrul Poliției municipiului Oltenița, Secția 2 Poliție Rurală a instrumentat cauza penală privind pe inculpatul C. I. (martor denunțător în prezenta cauză), cercetat pentru comiterea mai multor infracțiuni, respectivul dosar fiind înaintat, la 14.02.2014, Parchetului de pe lângă Judecătoria Oltenița, pentru pronunțarea unei soluții. Agentul de poliție L. G. (inculpat în cauză) i-a pretins martorului denunțător C. I., în data de 14.02.2014, inițial suma de 200 de euro, redusă ulterior la suma de 500 de lei, în schimbul unei soluții favorabile în dosarul instrumentat de către acesta din urmă.
În data de 13.02.2014, martorul denunțător a fost contactat telefonic de către agentul de poliție L. G., care l-a invitat pentru data de 14.02.2014, la sediul Poliției municipiului Oltenița în vederea audierii în dosarul în care era cercetat. Cu acea ocazie, inculpatul i-a pretins martorului denunțător suma de 200 de euro, pentru a-i da o soluție favorabilă în menționatul dosar, aspect cu care acesta din urmă nu a fost de acord, motivând că nu are banii respectivi, după negocieri inculpatul solicitându-i suma de 500 lei cu care martorul denunțător a fost de acord. Martorul denunțător a oferit agentului de poliție L. G. (inculpat în prezenta cauză) în data de 16.02.2014 suma de 200 lei, după care, în urma contactării telefonice de către martorul denunțător, inculpatul a primit și restul de 300 lei, ca și în precedent, în zona parcului din Oltenița, în autoturismul inculpatului, operațiune surprinsă în flagrant de către organele de urmărire penală în data de 24.02.2014.
Poziția inculpatului a fost de negare totală a comiterii infracțiunii deduse judecății, acesta explicând întâlnirile cu martorul denunțător din perspectiva unei eventuale colaborări în munca specifică a inculpatului și nu pentru a discuta despre dosar care, la data de 13.02.2014, a fost înaintat la P. de pe lângă Judecătoria Oltenița, în vederea pronunțării de către procuror a unei soluții, aspect despre care nu a comunicat nimic martorului denunțător, așa după cum nu a comunicat nimic în legătură cu propunerea de înaintare la P.. De altfel, nici la data de 24.02.2014, inculpatul nu i-a comunicat martorului denunțător că dosarul a fost înaintat la P. de pe lângă Judecătoria Oltenița, așa după cum nu i-a explicat, la cele două întâlniri în autoturismul său, consecințele dezincriminării și ale împăcării dintre părți.
Prima instanță a reținut că aceste apărări ale inculpatului nu sunt susținute prin probatoriul administrat în cursul urmăririi penale și al judecății. Dimpotrivă, judecătorul cauzei a reținut că inculpatul nu a combătut, prin probe, afirmația martorului denunțător că nu i-ar fi solicitat acestuia vreo sumă de bani, înregistrarea convorbirilor ambientale relevând faptul că inculpatul a indicat martorului denunțător locul în care să pună banii în habitaclul autoturismului său cu ocazia remiterii sumei de 300 lei, deși a negat că ar fi văzut momentul în care martorul denunțător a introdus banii în torpedou.
În drept, s-a reținut că fapta inculpatului L. G. - agent de poliție în cadrul Poliției municipiului Oltenița, Secția 2 Poliție Rurală care, în data de 14.02.2014 i-a pretins martorului denunțător C. I. suma de 500 de lei pentru a-i rezolva favorabil (fără nici o sancțiune) un dosar penal în care efectua cercetări față de acesta pentru o faptă penală (lovire), primind în data de 16.02.2014 suma de 200 de lei și apoi, în ziua de 24.02.2014, restul de 300 de lei, ocazie cu care a și fost prins în flagrant de către organele de poliție, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită prev. de art.289 alin.1 Cod penal rap. la art.6 și art.7 lit.c din Legea nr.78/2000 modificată.
Instanța de fond a reținut că atitudinea inculpatului de acceptare a sumei de 300 lei, faptul că l-a contactat telefonic pe martorul denunțător la data de 13.02.2014 și l-a invitat la biroul său de la Poliția Oltenița pentru data de 14.02.2014, împrejurarea că s-a întâlnit cu acesta în zona parcului din Oltenița, în două rânduri – aspect necombătut prin probe, că a indicat locul în care să fie introdusă suma de bani, reprezintă acte și fapte ce configurează elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită.
Apărarea inculpatului a solicitat achitarea, motivat de faptul că la data de 14.02.2014 - dată la care s-a întâlnit, la sediul Poliției Oltenița, cu martorul denunțător - înaintase deja dosarul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oltenița pentru pronunțarea unei soluții de către procuror și nu mai avea calitatea de organ de cercetare penală în raport de cauza pe care o avusese în lucru.
Cu privire la această apărare instanța de fond a apreciat nu este susținută de ansamblul probator de la dosar, dovezile cauzei atestând faptul că inculpatul l-a contactat telefonic pe martorul denunțător la data de 13.02.2014, dosarul fiind înaintat, conform probei cu acte, la 14.02.2014 (în cursul zilei, ulterior orei 9,00), dată la care părțile s-au întâlnit, de dimineață, la sediul Poliției Oltenița și unde inculpatul a promis martorului denunțător o soluție favorabilă în dosarul din 2013. Prin urmare, a reținut judecătorul cauzei pe fond, la momentul pretinderii celor 200 de euro, în dimineața de 14.02.2014, fapt juridic neînlăturat din ansamblul probator, inculpatul nu pierduse calitatea de organ de cercetare penală în raport de dosarul martorului denunțător ale cărui fapte s-au comis la 25/26.09.2013 și nici atribuțiile sale de serviciu din această perspectivă, așa după cum nu pierduse nici calitatea de funcționar public, cerută de dispozițiile Codului penal pentru dobândirea calității de subiect activ al infracțiunii de luare de mită.
Judecătorul cauzei a mai reținut că deși pretinderea survine după îndeplinirea/neîndeplinirea unor atribuții de serviciu, latura obiectivă a infracțiunii menționate anterior se consideră a fi configurată, sumele de bani sau alte foloase reprezentând bunuri care nu i se cuveneau funcționarului public fiind rezultatul menționatelor îndepliniri/neîndepliniri ale unor atribuții de serviciu. S-a apreciat că atitudinea inculpatului, încadrabilă în sintagma „în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu” trebuie apreciată din perspectiva întârzierii îndeplinirii unui act de serviciu, faptele fiind comise, de către martorul denunțător, în dosarul menționat anterior, la data de 25/26.09.2013, propunerea de clasare formulată de către inculpat fiind înaintată la P. de pe lângă Judecătoria Oltenița la 14.02.2014, după aproximativ 5 luni, deși părțile se împăcaseră.
A mai apreciat prima instanță că inculpatul, prin această atitudine, în raport de obligațiile sale de serviciu, a lăsat martorului denunțător impresia că „lucrează” efectiv în acea cauză, faptul împăcării fiind un aspect independent de voința sa. În ce privește dezincriminarea, tribunalul a reținut efectiva tergiversare a soluționării cauzei, atât timp cât noul Cod penal fusese adoptat din 2009 și erau publice dispozițiile dezincriminatoare al infracțiunilor cercetate în dosarul instrumentat de inculpatul în cauză. D. data de 01.02.2014 a fost cea care a dat eficiența legală menționatelor dispoziții și era necesară . Legii nr.286/2009 pentru ca propunerea de clasare să aibă suport legal.
Cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei deduse judecății în infracțiunea de înșelăciune, a fost respinsă de către prima instanță motivat de faptul că, pe de o parte, pretinderea și, ulterior, primirea de bani de către inculpat s-a făcut în considerarea calității sale de polițist, de organ de cercetare penală în virtutea căreia a promis o soluție care să nu reprezinte nici măsar o amendă administrativă și, pe de altă parte, inculpatul nu a prezentat nimic martorului denunțător din perspectiva modalității de soluționare a cauzei sale, a încadrării juridice și a consecințelor împăcării și dezincriminării, ci l-a menținut într-o eroare reprezentată de modalitatea de intervenție în soluție a inculpatului, în schimbul banilor și de creare a unei situații favorabile martorului denunțător, ca și consecință a atribuțiilor de serviciu ale inculpatului.
În ceea ce privește invocarea încălcării unor norme procedurale de către organele de urmărire penală în faza de cercetare penală, tribunalul a constatat că aceste pretinse încălcări au mai fost analizate și în faza camerei preliminare, unde s-a motivat respingerea lor și faptul că susținerile nu constituie temeiuri de anulare a unor probe sau chiar a întregii faze procesuale menționate. Astfel, s-a arătata că faptul pretinsei provocări a comiterii infracțiunii nu este real, atât timp cât constatarea infracțiunii flagrante a fost rezultatul întâlnirii dintre părți pentru remiterea celor 300 lei, oferirea și acceptarea lor fiind consecința înțelegerii anterioare dintre părți, martorul denunțător fiind clar în ceea ce privește remiterea menționatei sume la momentul în care intra în posesia acesteia.
La individualizarea pedepsei aplicate tribunalul a reținut, pe lângă gravitatea faptei comise, împrejurarea că inculpatul este lipsit de antecedente penale, că a fost un accident în viața lui, că a făcut dovada unor calități profesionale deosebite, a unor premii și recompense primite de-a lungul anilor de la superiorii săi, astfel încât s-a apreciat că scopul pedepsei și reeducarea inculpatului se pot realiza și fără privarea acestuia de libertate. S-a reținut și faptul că suma pretinsă cu titlu de mită nu este una însemnată, iar modalitatea de executare a pedepsei este proporțională cu pericolul social concret al faptei deduse judecății.
Împotriva acestei sentințe au formulat apeluri Ministerul Public - P. de pe lângă Tribunalul Călărași și inculpatul L. G., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de apel depuse în scris la dosar Ministerul Public a criticat, în primul rând, nelegala aplicare a dispozițiilor art.75 alin.2 lit.b teza finală Cod penal care, în opinia Parchetului, nu se circumscriu normelor imperative ale textului de lege care impune calificarea drept circumstanță atenuantă doar a împrejurărilor legate de fapta comisă care diminuează gravitatea infracțiuni sau periculozitatea infractorului.
Cel de-al doilea motiv de apel a vizat greșita individualizare a pedepsei aplicate inculpatului pentru fapta comisă, arătându-se că prima instanță a ignorat cu desăvârșire circumstanțele reale în care inculpatul a comis fapta, pretinderea repetată de la martor a sumei de bani, precum și atitudinea reticentă aflării adevărului - nerecunoașterea infracțiunii comise și încercarea de a acredita ideea că martorul i-a strecurat suma de bani în torpedoul autoturismului fără a sesiza acest gest, deși din convorbirea ambientală rezultă fără dubii că a văzut bancnotele care i-au fost numărate în față de către denunțător și i-a indicat acestuia să pună banii în torpedoul pe care i l-a arătat, cerându-i să facă acest lucru „fără comentarii”.
S-a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței atacate și în fond înlăturarea circumstanțelor atenuante, majorarea cuantumului pedepsei aplicate iar ca modalitate de executare a pedepsei - regimul de detenție.
Apelantul inculpat L. G. a solicitat, în principal, achitarea sa în temeiul art.17 alin.2 rap la art.16 lit.a Cod pr.penală întrucât discuția purtată cu martorul denunțător a avut loc ulterior întocmirii referatului cu propunere de clasare ce a fost înaintat la P. în data de 13.02.2014 și nu a pretins ori primit nicio sumă de bani. În subsidiar, reiterează cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei reținute în sarcina sa în infracțiunea de înșelăciune, prevăzută și pedepsită de art.244 alin.1 Cod penal, pentru care solicită să-i fie aplicată o pedeapsă sub minimul special prevăzut de lege a cărei executare să fie suspendată sub supraveghere în condițiile art.91 și urm. Cod penal.
Examinând hotărârea atacată, prin prisma criticilor formulate dar și sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art.417 alin.2 Cod pr.penală, Curtea constată și reține următoarele:
În baza propriei analize coroborate a întregului material probator administrat în cauză Curtea reține ca fiind dovedit dincolo de orice îndoială rezonabilă faptul că inculpatul L. G. - agent de poliție în cadrul Poliției municipiului Oltenița, Secția 2 Poliție Rurală a primit de la martorului denunțător C. I. suma de 500 de lei în legătură cu modul în care soluționase dosarul penal pe care îl instrumentase și care fusese înaintat, cu propunere de clasare, la P. de pe lângă Judecătoria Oltenița la data de 13.02.2014. Inculpatul a primit în data de 16.02.2014 suma de 200 de lei și ulterior, în ziua de 24.02.2014, restul de 300 de lei, ocazie cu care a fost prins în flagrant de către organele de poliție.
Fapta dedusă judecății a primit în drept o justă încadrare juridică, aceasta întrunind atât obiectiv cât și subiectiv elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită în reglementarea prevăzută de noul Cod penal.
Cu privire la apelul formulat de către inculpat, Curtea constată, în primul rând, că solicitarea acestuia de achitare reiterată cu ocazia susținerilor în fața instanței de control judiciar, pe motiv că la momentul întâlnirii cu martorul denunțător dosarul era deja înaintat la P. pentru pronunțarea unei soluții de către procuror și inculpatul nu mai avea calitatea de organ de cercetare penală în raport de cauza pe care o instrumentase, ceea ce ar impune soluția de achitare în temeiul art. 16 litera a) cod proc. pen. - nu poate fi primită pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare, instanța de apel neînsușindu-și decât în parte motivele avute în vedere de către prima instanță.
Curtea reține, în primul rând, că noul Cod penal nu mai reglementează distinct infracțiunea de primire de foloase necuvenite, prevăzută de art.256 din vechiul Cod penal, în prezent fiind absorbită în conținutul constitutiv al infracțiunii de luare de mită, întrucât art.289 din noul Cod Penal prevede doar cerința ca pretinderea, primirea, etc. să fie „în legătură” cu îndeplinirea, neîndeplinirea actului privitor la îndatoririle de serviciu ale funcționarului.
Probatoriul administrat în cauză relevă că inculpatul L. G. a primit suma de bani ulterior soluționării dosarului și înaintării lui la P. cu propunere de clasare (data fiind aceea de 13.03.2014, în total dezacord cu prima instanță care a reținut data de 14.02.2014), activitate ce se circumscrie cerinței legale ca primirea sumei de bani să fie în legătură cu îndeplinirea unui act ce intra în îndatoririle de serviciu ale inculpatului.
Altfel spus, în speță, inculpatul este autor al infracțiunii de luare de mită, în modalitatea primirii banilor, chiar dacă acțiunea alternativă ce constituie verbum regens al infracțiunii a survenit ulterior îndeplinirii actului la care era obligat în virtutea funcției sale, iar nu în scopul îndeplinirii acestuia, latura obiectivă a fostei infracțiuni de primire de foloase necuvenite regăsindu-se în legea nouă sub o altă formă, extinsă, și reprezentând în fapt infracțiunea de luare de mită reglementată deosebit în noul Cod penal raportat la vechea reglementare.
Probele administrate în cauză (declarațiile martorului denunțător și ale inculpatului) atestă faptul că inculpatul l-a contactat telefonic pe martorul denunțător la data de 13.02.2014, pentru a se întâlni în data de 14.02.2014, întâlnire care a și avut loc la sediul Poliției Oltenița. Ulterior acestei întâlniri, respectiv la datele de 16.02.2014 și 24.02.2014 martorul denunțător i-a remis inculpatului suma de 200 de lei și ulterior, restul de 300 de lei, ocazie cu care a fost prins în flagrant de către organele de poliție.
Astfel, primirea de bani de către inculpat s-a făcut în considerarea calității sale de organ de cercetare penală și în raport de soluția pe care o adoptase, respectiv propunere de clasare, pe care o înaintase unității de parchet încă din data de 13.02.2014, pe acest aspect susținerile apelantului inculpat fiind dovedite.
Este adevărat că inculpatul a negat constant comiterea faptei atât în cursul urmăririi penale cât și al judecății în primă instanță, însă nu a oferit explicații plauzibile de natură să creeze cel puțin un dubiu în sens contrar pentru faptul întâlnirii dintre acesta și martorul denunțător (în datele de 14.02, 16.02 și 24.02.2014), pentru faptul de a-l fi contactat telefonic pe denunțător în data de 13.02.2014, aspecte necontestate și, în plus, pentru primirea sumei de 300 lei în 24.02.2014, ocazie cu care a fost prins în flagrant.
Inculpatul a încercat să acrediteze ideea că martorul denunțător i-ar fi „strecurat” suma de bani în torpedoul autoturismului, fără să sesizeze acest gest, însă convorbirea ambientală a relevat, fără dubii, că nu doar că inculpatul a văzut bancnotele ci acestea i-au și fost numărate în față de către denunțător, căruia inculpatul i-a indicat să pună banii în torpedoul autoturismului (n.n. aparținând inculpatului) în care cei doi se aflau, pe care doar i l-a arătat, cerându-i să facă acest lucru „fără comentarii”.
Explicațiile oferite de către inculpat pe aceste aspecte nu sunt nici pe departe de natură să dovedească lipsa de temeinicie a probatoriului administrat ce răstoarnă, dincolo de orice îndoială rezonabilă, prezumția de nevinovăție de care inculpatul s-a bucurat.
Coroborând probele administrate în cauză, instanța de fond a reținut în mod corect că activitatea inculpatului se circumscrie conținutului constitutiv al infracțiunii de luare de mită - atât latura obiectivă cât și vinovăția inculpatului în comiterea infracțiunii fiind realizate - înlăturând motivat concluziile apărării pe aspectul schimbării de încadrare juridică a faptei din infracțiunea de luare de mită în infracțiunea de înșelăciune, tezele susținute de inculpat fiind vădit nefondate, instanța de control judiciar însușindu-și, pe baza propriului examen, considerentele pentru care nu au fost adoptate aceste apărări ale inculpatului.
Privitor la solicitarea de schimbare a încadrării juridice, teză de asemenea susținută în apărare în fața primei instanțe și reiterată în apel, Curtea reține că soluția pe care inculpatul urma să o propună procurorului a reprezentat un act ce făcea parte din sfera atribuțiilor de serviciu, fiind astfel un act privitor la îndatoririle sale de serviciu iar nu în afara sferei atribuțiilor acestuia pentru a putea constitui infracțiunea de înșelăciune în raport cu atitudinea inculpatului, fiind fără relevanță împrejurarea că soluția urma a fi adoptată efectiv de către procuror, în speță neputându-se admite că inculpatul nu ar fi avut competența îndeplinirii referatului cu propunere de clasare. În cazul infracțiunii de înșelăciune folosul material este obținut ca urmare a inducerii în eroare, în timp ce în speță, inculpatul a primit folosul material necuvenit (banii) în legătură cu actul de serviciu îndeplinit.
Privitor la apelul formulat de P., Curtea reține ca nefiind fondate criticile formulate, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Urmare a unei corecte încadrări juridice dată faptei reținute în sarcina inculpatului, tribunalul a făcut o judicioasă individualizare a pedepsei atât din perspectiva cuantumului cât și a modalității de executare, fiind avute în vedere gravitatea faptei și periculozitatea infractorului, evaluate după criteriile stabilite în art.74 alin.1 Cod penal.
Astfel, instanța de apel constată că în mod echitabil a fost reținută în favoarea inculpatului circumstanța atenuantă prev.de art.75 alin.2 lit.b Cod pr.penală (împrejurări legate de fapta comisă ce diminuează gravitatea acesteia și periculozitatea infractorului), cu referire în concret atât la modalitatea de comitere a infracțiunii de către inculpat care, așa cum s-a arătat în cele ce preced, nu a condiționat îndeplinirea actului de remiterea vreunei sume de bani și nici nu a fost influențat în soluția adoptată de suma de bani primită, câtă vreme acest fapt s-a petrecut ulterior, cât și cu privire la cuantumul sumei de bani primite cu titlu de mită care se apreciază ca nefiind una însemnată (500 lei).
Din analiza jurisprudenței Înaltei Curți de Casație și Justiție și a jurisprudenței instanțelor judecătorești, rezultă că printre criteriile de individualizare a pedepsei avute în vedere în cazul comiterii infracțiunii de luare de mită se regăsesc și: calitatea sau funcția făptuitorului; modalitatea de săvârșire a infracțiunii și cuantumul sumei de bani sau valoarea foloaselor pretinse, primite, etc.
Ținând seama de natura și gravitatea faptei comise, de circumstanțele reale în care s-a săvârșit – expuse pe larg în cele ce preced, de calitatea pe care o avea inculpatul (agent de poliție), de cuantumul sumei de bani primite de la denunțător și nu în ultimul rând de periculozitatea infractorului, Curtea apreciază că este pe deplin justificată reținerea circumstanței atenuante căreia instanța de fond i-a dat relevanță în condițiile art.76 alin.1 Cod penal, pedeapsa efectiv aplicată inculpatului situându-se către mediu. Instanța de control judiciar apreciază că în cauză nu se impune o redozare a acestui cuantum, prima instanță ținând seama într-o măsură suficientă, prioritar de gravitatea faptei, dar și de atitudinea inculpatului în comiterea acesteia. De asemenea, modalitatea de executare stabilită este una corectă, la dosarul de urmărire penală existând suficiente probe (caracterizări, diplome, alte înscrisuri) care să formeze convingerea judecătorilor că aplicarea pedepsei este suficientă și, chiar fără executare, inculpatul nu va mai comite alte infracțiuni, supravegherea conduitei acestuia constituind o garanție în plus în acest sens.
În raport de toate aceste rațiuni de fapt și de drept, în temeiul art.421 pct.1 lit.b Cod pr.penală, vor fi respinse, ca nefondate, apelurile declarate de P. de pe lângă Tribunalul Călărași și de către inculpatul L. G. împotriva sentinței penale nr.197 din 25.11.2014, pronunțată de Tribunalul Călărași Secția Penală, în dosarul nr._ .
În temeiul art. 275 alin.2 Cod pr.penală va fi obligat apelantul L. G. la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat, urmând ca onorariu avocat oficiu parțial să se avanseze din fondurile Ministerului Justiției, potrivit Protocolului nr._/2008, încheiat între Ministerul Justiției și U.N.B.R.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de P. de pe lângă Tribunalul Călărași și de către inculpatul L. G. împotriva sentinței penale nr.197 din 25.11.2014, pronunțată de Tribunalul Călărași Secția Penală, în dosarul nr._ .
Obligă pe apelantul L. G. la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Acordă onorariu avocat oficiu parțial în cuantum de 100 lei care se avansează din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 30 ianuarie 2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
L. S. D. G.
GREFIER,
E. V.
Red.L.S./Th.red.C.V.M.-ex.4/10.02.2015
Tribunalul Călărași – judecător G. T.
| ← Ucidere din culpă. Art.192 NCP. Decizia nr. 266/2015. Curtea de... | Furt calificat. Art.229 NCP. Decizia nr. 279/2015. Curtea de... → |
|---|
