Ucidere din culpă. Art.178 C.p.. Decizia nr. 257/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 257/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 17-02-2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 257
Ședința publică din 17.02.2015
Curtea constituită din:
Președinte: C. E. R.
Judecător: P. V. A.
Grefier: R. D. C.
Din partea Ministerului Public – P. de pe lângă Curtea de Apel București – participă procuror D. F..
Pe rol judecarea apelurilor declarate de apelantul-inculpat D. C., apelanta-parte responsabilă civilmente S.C. R. S.A., apelantele-părți civile D. F. și D. I. R., împotriva sentinței penale nr. 570/17.06.2014 a Jud. Sectorului 3 București, precum și împotriva încheierilor de ședință din datele de 14.04.2014/26.05.2014, prin care s-au respins cererile de probatorii ale părților civile D. F. și D. I. R..
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 10.02.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, în baza art. 391 al. 1 NCPP, a stabilit data pronunțării la data de 17.02.2015, când, în aceeași compunere, a decis următoarele:
CURTEA:
Prin sentința penală nr. 570/17.06.2014 a Jud. Sectorului 3 București, s-au hotărât următoarele:
“În temeiul art. 178 alin. 2 C.pen din 1969 rap. la art. 5 C.pen, cu aplicarea art.74 lit. a C.pen din 1969, art. 76 lit. d C.pen din 1969, condamna pe inculpatul D. C., fiul lui D. si E., nascut la 16.10.1953 in ., domiciliat in Bucuresti, ., ., ., CNP_, cetatean roman, studii – 7 clase, fara antecedente penale, la pedeapsa de 1 an si 4 luni inchisoare pentru savarsirea infractiunii de ucidere din culpa.
In temeiul art. 12 din Legea 187/2012 rap. la art. 71 C.pen din 1969, interzice inculpatului, ca pedeapsa accesorie drepturile prev. de art. 64 lit a teza II si lit. b C.pen din 1969.
In temeiul art. 15 din Legea nr. 187/2012 rap. la art 81 C. pen din 1969 suspenda conditionat executarea pedepsei pe durata termenului de incercare de 3 ani si 4 luni, care incepe sa curga de la ramanerea definitiva a prezentei hotarari.
In temeiul art. 404 alin. 4 C.p.p., pune invedere inculpatului prevederile art. 83 C.pen din 1969 a caror nerespectare atrage revocarea suspendarii conditionate.
In temeiul art. 71 alin. 5 C.pen din 1969 suspenda executarea pedepsei accesorii pe durata suspendarii executarii pedepsei principale.
Constata culpa concurenta a victimei in proportie de 50% in producerea accidentului.
In temeiul art. 25 C.p.p. admite in parte actiunea civila formulata de partile civile D. F. si D. I. R., domiciliate in Bucuresti, ., ., . si in consecinta:
Obliga inculpatul in solidar cu partea responsabila civilmente . sediul in Bucuresti, .. 66, Sector 3, la plata catre partile civile D. F. si D. I. R. a sumei de 50.000 lei pentru fiecare, cu titlu de despagubiri morale.
Respinge in rest pretentiile ca neintemeiate.
In temeiul art. 274 C.p.p., obliga inculpatul in solidar cu partea responsabila civilmente . 430 lei, cheltuieli judiciare catre stat.”
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a constatat ca prin rechizitoriul nr._/P/2011 din 16.10.2013, al Parchetului de pe langa Judecatoria Sector 3 Bucuresti, a fost trimis in judecata inculpatul D. C., pentru savarsirea infractiunii prev. de art. 178 alin. 2 C.pen.
In expunerea de motive, se arata ca la data de 10.08.2011, in timp ce conducea un motostivuitor, in calitate de angajat la „. lovit persoana vatamata D. N., aflata in pozitia ghemuit, victima decedand la circa 2 ore de la producerea accidentului.
Cauza a fost inregistrata pe rol sub nr._ /2014 la data de 17.10.2013.
D. F., sotia victimei si D. I., fiica acesteia, s-au constituit parti civile, solicitand 223.967, euro, despagubiri civile, depunand o . inscrisuri.
. fost introdusa in cauza in calitate de parte responsabila civilmente.
Inculpatul a recunoscut savarsirea faptei, solicitand administrarea de probe (fila 160).
Instanta a procedat la audierea martorilor Guillaume Grandviennot, B. I., B. V., R. D. T., N. G. si S. E., ultimii doi, fiind propusi pe latura civila.
Din probele administrate in cauza, respectiv declaratiile inculpatului, ale martorilor B. V., B. I., Guillaume Grandviennot, R. D. T., N. G. si S. E., proces verbal de cercetare la fata locului, proces verbal de cercetare intocmit de ITM Bucuresti, raport medico-legal de necropsie, fisa individuala instructaj apartinand . de cazier judiciar, inscrisuri pe latura civila, instanta de fond a retinut urmatoarele:
La data de 10.08.2011, victima D. N. se afla pe calea de acces din interiorul halei de productie a . o lucrare la sistemul de patina transport tambur aflandu-se in pozitia ghemuit.
Inculpatul D. C. se deplasa cu un motostivuitor incarcat cu un tambur de hartie de 135-140 cm, greutate 2500 kg, avand ca sarcina de munca, alimentarea cu role de hartie a masinii de ondulat carton.
In urma efectuarii unei manevre de intoarcere, inculpatul a pierdut vizibilitatea si fata de lipsa de spatiu, a schimbat pe orizontala pozitia bobinei.
In situatia in care victima nu a marcat locul unde se efectua lucrarea cu banda alb-rosie, iar inculpatul nu a luat masurile necesare pentru ca transportul bobinei sa se desfasoare fara a pune in pericol viata sau sanatatea altor persoane, la ora 12:26, inculpatul a accidentat victima D. N., care a decedat in aceeasi zi.
Culpa . a inculpatului in producerea accidentului rezulta din coroborarea probelor administrate in cauza.
Inculpatul a recunoscut savarsirea faptei, aratand insa, ca nu este singurul vinovat de producerea accidentului.
Martorul B. I. a aratat ca de obicei se delimiteaza zona de lucru cu banda rosie de cel care lucreaza, iar victima nu imprejmuise locul. A mai aratat ca victima avea trusa de mecanic.
Martorul B. V. a declarat ca inculpatul avea viteza foarte mica si nu era dirijat, iar girofarul de pe motostivuitor nu era in functiune. A mai aratat ca in zona erau marcate caile pietonale, iar accidentul s-a produs pe calea de acces.
Martorul R. D. T. a declarant (fila 207) ca victima avea obligatia sa incercuiasca zona de lucru ca masura de protectie.
Instructiunile de securitate in munca, din cadrul „. obligatia lucratorilor care executa lucrari de reparatii- intretinere de a delimita zona de lucru, care va fi izolata material si marcata cu benzi/panouri de avertizare.
Fapta din 10.08.2011 a inculpatului D. C. de a accidenta mortal victima D. N. care efectua o lucrare pe calea de acces in pozitia ghemuit in cadrul . neluarii masurilor necesare de siguranta pentru conducerea stivuitorului model GP50K2, intruneste elementele constitutive ale infractiunii de ucidere din culpa, prev. de art. 178 alin 2 C.pen din 1969, cu aplicarea art. 5 C.pen, legea veche fiind mai favorabila fata de posibilitatea suspendarii conditionate a executarii pedepsei.
La individualizarea pedepsei, instanta de fond a avut in vedere criteriile prev. de art. 72 C.pen. din 1969, limitele de pedeapsa prevazuta de lege, pericolul social al faptei, avand in vedere urmarile produse, varsta victimei, imprejurarile comiterii faptei, culpa . proportie de 50%, persoana inculpatului, care este la prima abatere penala, este incadrat in munca, si a recunoscut culpa in producerea accidentului.
Avand in vedere ca nu este cunoscut cu antecedente penale, in temeiul art. 74 lit. a C.pen. din 1969, prima instanta i-a retinut circumstante atenuante si i-a aplicat pedeapsa de 1 an si 4 luni inchisoare.
F. de criteriile prev. de art. 71 alin. 3 C.pen. din 1969, prima instanta i-a interzis inculpatului, ca pedeapsa accesorie drepturile prevazute de art. 64 lit. a teza a –II- a si lit. b C.pen din 1969.
Apreciind ca scopul pedepsei poate fi atins si fara executarea efectiva a acesteia, in temeiul art. 81 C.pen. din 1969, instanta de fond a suspendat conditionat executarea pedepsei pe durata termenului de incercare de 3 ani si 4 luni.
In temeiul art. 404 C.p.p., i-a pus in vedere inculpatului prevederile art. 83 C.pen. din 1969.
In temeiul art. 71 alin. 5 C.pen. din 1969, s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendarii executarii pedepsei principale.
Pe latura civila, instanta de fond a retinut ca sotia si fiica victimei au fost profund afectate de decesul victimei D. N., cei trei impacandu-se anterior foarte bine.
Dupa accident, sotia D. F. a fost internata in spital, pentru atacuri de panica. Acest aspect rezulta si din raportul de evaluare psihologica.
Avand in vedere prevederile art. 25 C.p.p., art. 1381 Cod Civil, prima instanta a admis in parte actiunea civila si a obligat inculpatul in solidar cu partea responsabila civilmente . plata catre fiecare din partile civile, a sumei de 50.000 lei, cu titlu de despagubiri morale.
Cu privire la despagubirile solicitate pentru cheltuielile ulterioare inmormantarii, instanta de fond a retinut ca declaratiile martorilor N. G. si S. E. sunt subiective, nefiind acoperite de inscrisuri. . achitat suma pentru o parte din parastase (filele 152-177 d.u.p.), precum si pentru inmormantare.
Pe de alta parte, s-a apreciat că suma reprezentand salariul pentru perioada pe care ar mai fi trait-o victima, reprezinta un prejudiciu incert si eventual, nu poate fi acoperit de instanta de judecată.
Prin urmare, instanta de fond a respins in rest pretentiile civile ca neintemeiate.
In temeiul art. 274 C.p.p., a obligat inculpatul in solidar cu partea responsabila civilmente la plata cheltuielilor judiciare catre stat.
Împotriva acestei sentințe au declarat apeluri, apelantul-inculpat D. C., apelanta-parte responsabilă civilmente S.C. R. S.A., apelantele-părți civile D. F. și D. I. R., împotriva sentinței penale nr. 570/17.06.2014 a Jud. Sectorului 3 București, precum și împotriva încheierii de ședință din data de 14.04.2014/26.05.2014, prin care s-au respins cererile de probatorii ale părților civile D. F. și D. I. R..
Apelantul-inculpat D. C. și apelanta-parte responsabilă civilmente S.C. R. S.A., au criticat sentința apelată atât pe latură penală, sub aspectul reținerii greșite a gradului de culpă de 50% al inculpatului în producerea accidentului, cât și pe latură civilă, cu referire la daunele acordate de prima instanță, considerate prea mari, raportat la procentul de culpă al victimei în producerea accidentului, care în opinia celor doi apelanți este fie total, așa cum a solicitat a se constata inculpatul, fie majoritar, de 90%, așa cum a solicitat a se constata partea responsabilă civilmente.
Apelantele-părți civile D. F. și D. I. R., au solicitat admiterea apelurilor, desființarea în parte a sentinței atacate și rejudecând pe fond, să se constate că victima nu a avut nici o culpă în producerea accidentului, iar pe latură civilă, acordarea cheltuielilor de pomenire a salariilor cuvenite victimei, dacaă ar fi trăit, a contravalorii tratamentului psihiatric urmat de soția victimei, precum și majorarea cuantumului daunelor morale acordate de instanța de fond.
Examinand sentința atacata, pe baza actelor si lucrărilor dosarului, a criticilor formulate, precum si conform art. 417 și urm. NCPP, Curtea constata urmatoarele:
Întrucât în esență cele patru apeluri declarate în cauză vizează aceleași chestiuni, atât în ceea ce privește latura penală a cauzei, cât și în ceea ce privește latura civilă, Curtea le va analiza împreună.
Astfel, referitor la latura penală a cauzei, Curtea își însușește opinia judecătorului fondului raportat la culpa comună a inculpatului și a victimei în producerea accidentului de muncă soldat cu moartea numitului D. N., accident ce a avut loc la data de 10.08.2011.
În susținerea acestei concluzii, Curtea reține că la data de 10.08.2011, victima D. N. se afla pe calea de acces din interiorul halei de productie a . o lucrare la sistemul de patina transport tambur aflandu-se in pozitia ghemuit, iar inculpatul D. C. se deplasa cu un motostivuitor incarcat cu un tambur de hartie de 135-140 cm, greutate 2500 kg, avand ca sarcina de munca, alimentarea cu role de hartie a masinii de ondulat carton.
In urma efectuarii unei manevre de intoarcere, inculpatul a pierdut vizibilitatea si fata de lipsa de spatiu, a schimbat pe orizontala pozitia bobinei, neluând masurile necesare pentru ca transportul bobinei sa se desfasoare fara a pune in pericol viata sau sanatatea altor persoane, astfel încât la ora 12:26, l-a accidentat pe numitul D. N., care la rândul său nu marcase locul unde efectua lucrarea, cu banda alb-rosie, acesta decedând ulterior, în aceeași zi.
Situația de fapt descrisă anterior a fost stabilită în mod corect de instanța de fond, în urma coroborării tuturor probelor administrate în cauză, respectiv, declarațiile inculpatului care inițial a recunoscut savarsirea faptei, aratand insa, ca nu este singurul vinovat de producerea accidentului, declarațiile martorului B. I. care a aratat ca de obicei se delimiteaza zona de lucru cu banda rosie de cel care lucreaza, iar victima nu imprejmuise locul, precizând că victima avea trusa de mecanic, ale martorului ocular B. V. care a declarat ca inculpatul avea viteza foarte mica si nu era dirijat, iar girofarul de pe motostivuitor nu era in functiune, precum și faptul că în zona erau marcate caile pietonale, iar accidentul s-a produs pe calea de acces, ale martorului R. D. T. care a declarat ca victima avea obligatia sa incercuiasca zona de lucru ca masura de protectie.
Nu în ultimul rand, Curtea reține concluziile procesului verbal de cercetare de la filele 59-70 d.u.p. încheiat de ITM București la data de 06.09.2011, prin care se arată că instructiunile de securitate in munca, din cadrul „. obligatia lucratorilor care executa lucrari de reparatii- intretinere de a delimita zona de lucru, care va fi izolata material si marcata cu benzi/panouri de avertizare, victima neprocedând în acest sens.
Din probele menționate anterior, rezultă indubitabil că la momentul producerii accidentului, victima D. N. efectua lucrări de reparații la o patină aflată pe calea de acces a motostivuitoarelor, fără ca locul de intervenție să fie delimitat și semnalizat corespunzător, deși avea această obligație de a-și asigura locul de muncă și deși pe acea cale de acces, circulația motostivuitoarelor între depozit și grupurile de lucru era frecventă, aspect cunoscut de victimă.
În procesul verbal de cercetare de la filele 59-70 d.u.p. încheiat de ITM București la data de 06.09.2011, se reține că victima avea obligația de a delimita locul de muncă, iar inculpatul, în calitate de conducător al utilajului, să se asigure că nu sunt persoane în apropiere, respectiv pe calea de acces a utilajului, în condițiile în care acesta a procedat la conducerea stivuitorului ce transporta rola de hârtie pentru alimentarea mașinii de carton ondulat fără a ține seama de prevederile instrucțiunilor proprii din data de 04.11.2010 și fără a se asigura ca pe calea de rulare a acestuia nu sunt prezenți și alți lucrători, neefectuând manevrele în zona de lucru cu atenție sporită și numai după ce s-a asigurat ca nu sunt persoane în apropiere.
De altfel, toate aceste constatări sunt confirmate de concluziile raportului de expertiză tehnică auto, efectuată în apel, prin care se arată că desi conducătorul motostivuitorului a declarat ca a avut vizibilitate pe tot traseul de deplasare, măsurătorile efectuate de experți infirma afirmația acestuia, concluzia fiind ca victima ar fi putut fi observata in câmpul vizual al conducătorului stivuitorului la o anumită distanta, astfel încât faptul ca nu a fost observata, având in vedere dimensiunile mici ale distantelor respective (de ordinul metrilor), ridica semne de intrebare asupra atenției conducătorului stivuitorului in momentele premergătoare accidentului de munca soldat cu decesul victimei.
Din materialul intocmit de ITM, însușit în expertiza menționată, reiese clar ca daca locul intervenției ar fi fost marcat, ar fi fost șanse mari ca accidentul sa fie evitat, deși nimic nu poate explica neatenția conducătorului stivuitorului care nu a observat victima aflata in fata sa la o distanta de 11,5 m, in condițiile in care vizibilitatea era buna, iar el urma sa transporte rola de hârtie exact in locul in care victima isi desfășura activitatea de reparație.
În consecință, este evident pentru instanța de control judiciar că dacă locul intervenției ar fi fost marcat corespunzător, victima ar fi putut fi observata si accidentul ar fi putut fi evitat asa cum reiese si din Procesul Verbal de Cercetare al Inspectoratului Teritorial de Munca București, nr._/06.09.2011, dar asa cum s-a arătat și în expertiza tehincă din apel, este greu de inteles distragerea atenției conducătorului stivuitorului care inainte cu 7,80 m de locul impactului avea inca vizibilitate asupra victimei.
Curtea mai reține din caeleași probe că accidental s-a produs în contextual în care în dreptul Grupului I al mașinii de carton ondulat, apreciind ca are spațiu suficient pentru manevra, inculpatul a schimbat pe orizontala poziția bobinei, continuând apoi deplasarea către Grupul III. pana la care mai erau aprox. 100 m, iar în aceelasi interval de timp, la Grupul III al mașinii de carton ondulat, victima D. N. primise sarcina pe linie ierarhica sa intervină pentru remedierea unei defecțiuni survenita la sistemul de amortizare al unuia dintre dispozitivele de manipulat hârtie, dispozitiv numit de către lucratori „patina", activitate pe care incepuse sa o desfășoare, și pentru executarea căreia s-a așezat in poziție ghemuit langa căminul in care se afla sistemul de amortizare al mașinii de carton ondulat, cu spatele spre depozitul de materie prima.
Toți martorii audiați în cauză au declarat că spatiile pietonale erau clar delimitate, astfel încât victima nu avea cum să nu știe că se afla pe calea de acces a motostivuitoarelor, despre care martorul B. I. a precizat că "treceau non-stop", iar martorul Boșcan V. a indicat că treceau cu o frecvență de 5 minute, în timp ce martorul R. D., a arătat că "motostivuitoarele treceau des prin zonă".
Verificările ITM București au fost făcute în baza Legii nr. 319/2006 privind securitatea și sănătatea în muncă și a metodologiei de aplicare a acesteia, precum și a Instrucțiunilor proprii de securitate și sănătate în muncă, iar concluziile și sancțiunile au fost aplicate conform acestor prevederi.
În ceea ce-l privește pe inculpat, Curtea reține că acesta a efectuat manevrele în zona de lucru cu viteză redusă, dar fără atenție sporită și fără ca în prealabil, să se asigure că nu sunt persoane în apropiere, fără a-și respecta obligația de a solicita ca motostivuitorul să fie dirijat, întrucât încărcătura împiedica vizibilitatea sa ca și conducător, de către o altă persoană.
Susținerile apelantelor-părți civile D. F. și D. I. R. referitoare la lipsa de pregătire a victimei în efectuarea lucrării cu care fusese însărcinată la acel moment, raportat la calificarea acesteia, cele referitoare la lipsa instructajului obligatoriu vizând potecția muncii, a eventualei falsificări a semnăturii victimei pe ultima fișă de instructaj, cele referitoare la lipsa din dotarea angajatorului a materialelor necesare delimitării zonei de lucru, precum și cele referitoare la culpa exclusivă sau majoritară a angajatorului, prin neonorarea propriilor obligații, în producerea accidentului de muncă, au fost clarificate în opinia Curții prin probele administrate în cauză, analizate antzerior, dar în mod deosebit prin constatările din procesul verbal din data de 06.09.2011 al ITM București, consfințit de raportul de expertiză tehnică efectuată în apel.
Mai mult, prin sentința civilă nr. 9044/22.05.2012 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București în dosarul nr._/301/2011, irevocabilă prin decizia civilă nr. 232/31.01.2013 a Tribunalului Bucuresti Sectia a IX – a de contencios administrativ și fiscal, având ca obiect plângerea formulată de petenta R. SA in contradictoriu cu intimatul Inspectoratul Teritorial de Muncă al Municipiului București-Inspecția Muncii, împotriva procesului verbal de contravenție din data de 06.09.2011, prin care s-a anulat acest proces verbal de contravenție sub aspectul savarsirii faptelor prev. de art. 39 alin. 9 lit k si art. 20 alin. 1 si 2 din Legea 319/2006 fiind exonerată petenta de plata amenzilor aplicate pentru acestea, fiind menținut in rest procesul verbal ca legal si temeinic, s-a stabilit cu putere de lucru judecat că societatea a asigurat cadrul organizatoric și instrucțiunile de lucru specifice activității desfășurate, punând la dispoziția lucrătorului care a fost accidentat materialele necesare pentru a marca și izola zona de intervenție.
Astfel, este indubitabil că măsurile ce au fost nesocotite de victimă aveau menirea tocmai de a preveni accidentările de către motostivuitoare, la fel după cum este evidentă existența culpei inculpatului care se afla pe calea de acces special amenajată si deși conducea cu o viteză mică, nu s-a asigurat că pe acea cale de rulare nu se află nici o altă persoană, având în vedere că încărcătura motostivuitorului îi obstrucționa vizibilitatea.
Susținerile apelantei-părți responsabile civilmente și ale apelantului- inculpat, în sensul că acesta nu a avut în fapt posibilitatea să prevadă prezența victimei pe calea de rulare și să evite producerea accidentului, sunt contrazise de probele administrate, concluziile specialiștilor din cadrul ITM București și ale expertului care a efectuat expertiza tehnică din apel, fiind clare și convergente pe aceste aspecte.
Așadar, Curtea apreciază ca fiind corect raționamentul judecătorului fondului, care a considerat că atât inculpatul, cât și victima au contribuit prin conduita lor, în proporție egală la producerea accidentului din data de 10.08.2011.
În consecință, acest prim motiv de apel este apreciat de către Curte ca fiind neîntemeiat, cu consecința verificării corectei aprecieri a daunelor morale acordate de către prima instanță celor două părți civile cărora le-au fost acordate astfel de daune, proporțional cu gradul de culpă al inculpatului și al victimei reținute anterior.
Se cuvine precizat, referitor la aceste daune materiale, solicitate de către părțile civile, incluzând cheltuielile cu parastasele, că în mod corect s-a stabilit, de către judecătorul fondului, pe baza probelor administrate, analizate pe larg în considerentele sentinței recurate, raportat la suma totală solicitată de către fiecare parte civilă, că astfel de daune sunt neîntemeiate.
Așa cum s-a arătat, în condițiile în care părțile civile au primit de la partea responsabilă civilmente suma totală de 53.000 lei, conform înscrisurilor de la filele 152-177 d.u.p., pentru inmormantare, este evident că despagubirile solicitate pentru cheltuielile ulterioare inmormantarii, menționate de martorii N. G. si S. E. și neacoperite de inscrisuri, deși de notorietate, au fost de asemenea achitate de către partea responsabilă civilmente . la fel de notoriu că suma de bani pe care o presupune o înmormântare este inferioară celei primite de către părțile civile, dacă ne raportăm la un nivel de cheltuieli mediu și nu exorbitant, al unor astfel de evenimente.
În acest context, contravaloarea celor cinci parastase de până la un an inclusive, menționate de martorul N. G., ca fiind de aproximativ 3000-4000 lei/parastas, a fost acoperită în opinia Curții de suma de 53.000 lei achitată de către partea responsabilă civilmente.
Pe de alta parte, în mod întemeiat s-a apreciat de către judecătorul fondului că suma reprezentand salariul pentru perioada pe care ar mai fi trait-o victima, până la pensionare, reprezinta un prejudiciu incert si eventual, nu poate fi acoperit de instanta de judecată.
Curtea apreciază că în mod corect această sumă nu a fost acordată având în vedere că prejudiciul pentru a fi susceptibil de reparare trebuie să fie cert și să nu fi fost reparat încă.
Caracterul cert al prejudiciului presupune că acesta este sigur, atât în privința existenței, cât și în privința posibilității de evaluare. Este întotdeauna cert prejudiciul actual, deci prejudiciul deja produs la data când se pretinde repararea lui.
Este, de asemenea, cert prejudiciul viitor, care, deși nu s-a produs încă, este sigur că se va produce în viitor, el fiind, astfel, susceptibil de evaluare.
Așa cum a arătat și judecătorul fondului, la acest moment nu există certitudinea întinderii perioadei pentru care vicitma ar fi fost îndreptățită la salariul lunar și nu se cunosc nici sumele cuvenite cu acest titlu.
De asemenea nu se poate cunoaște cu exactitate că sumele vor fi aceleași cu cele care au fost acordate victimei pe timpul vieții (acestea putând fi mai mari sau mai mici), cum de asemenea nu se poate ști cu certitudine dacă respectivele drepturi salariale ar fi fost onorate de către angajator, motiv pentru care în mod just, prima instanță a considerat că inculpatul și partea responsabilă civilmente nu pot fi obligați în acest moment la plata unor astfel de sume reprezentând prejudiciul viitor.
În aceste condiții, este evident că aceste daune materiale au fost corect apreciate ca neîntemeiate de către judecătorul fondului, astfel încât criticile vizând neacordarea lor, sunt apreciate ca nefondate.
Nu în ultimul rând, susținerea părților civile vizând existența unei tranzacții încheiată cu partea responsabilă civilemnte, având ca obiect plata de către angajator a contravalorii salariilor ce s-ar fi cuvenit victimei până la momentul pensionării acesteia, sunt nereale, în condițiile în care așa zisul contract de tranzacție, aflat la filele 26-28 dosar fond nu reprezintă un act autentic și nu este semnat de către nici una din părți, constituind mai mult un proiect al unui astfel de contract, nerealizat însă.
În ceea ce privește sumele solicitate de către părțile civile, cu titlu de daunele morale, Curtea observă ca și prima instanță că aceste sume sunt exagerate și tind să schimbe negativ motivația acordării lor.
Astfel, este de necontestat că părțile civile D. F. și D. I. R., soția și fiica victimei, au efectuat anumite cheltuieli cu înmormântarea victimei, precum și cu pomenile creștinești aferente și că au suferit un prejudiciu moral ca urmare a decesului soțului, respectiv tatălui, precum și că pierderea respectivă le-a produs o traumă psihică greu de depășit, astfel încât cererea de acordare a daunelor morale, în mod corect a fost apreciată de judecătorul fondului ca fiind întemeiată, însă în parte.
Sub aspectul cuantumului daunelor morale solicitate și acordate, Curtea reține că scopul pentru care legiuitorul a permis repararea prejudiciului moral este acela de a atenua și de a compensa, în măsura în care este posibil acest lucru, suferința persoanei prejudiciate și nu acela de a repune victima în situația anterioară săvârșirii infracțiunii, ceea ce este imposibil în asemenea cauze.
Totodată, la determinarea cuantumului prejudiciului moral se are în vedere scopul răspunderii civile delictuale, pornind de la ideea că aceasta este guvernată de principiul acoperirii integrale a prejudiciului cauzat, ținând seama de urmările produse, fiind de evitat deturnarea acestui scop prin stabilirea unei pedepse private în sarcina inculpatului ori prin îmbogățirea nejustificată a părții civile.
În acest sens, Curtea apreciază că suma de 50.000 de lei, daune morale, acordată de prima instanță, fiecăreia dintre părțile civile, este rezonabilă pentru acoperirea prejudiciului moral încercat de aceste părți civile, astfel încât criticile apelantelor D. F. și D. I. R. sub acest aspect, sunt apreciate ca neîntemeiate.
În împrejurările speței, prin acordarea acestor sume, nu numai că s-a reușit să se evite o îmbogățire a părților civile pe temeiuri străine de natura pricinii și de argumentele care ar trebui să justifice acordarea unor daune morale, dar s-a și atins în egală măsură scopul instituit de legiuitor, însă în special de practica judecătorească, privind acordarea acestor daune, sumele stabilite de instanța de fond, fiind îndestulătoare sub aspectul satisfacției de natură psihică, care trebuie acordată acestor părți civile, prin hotărârea pronunțată.
Daunele morale solicitate și acordate părților civile, reprezintă un prejudiciu nepatrimonial, ce este definit ca fiind acele consecințe dăunătoare, fără valoare economică, reprezentând suferințele psihice determinate de cauzarea morții unei persoane iubite sau a unei rude apropiate .
Acoperirea acestor prejudicii se asigură prin compensarea lor cu plata unor sume de bani pentru trauma suferită, iar nu prin reparare, acestea neavând o valoare materială și fiind imposibil de acoperit în totalitate printr-o sumă de bani. Este justificată acordarea unor compensații materiale acelor persoane ale căror posibilități de viață familială și socială au fost alterate ca urmare a faptelor ilicite săvârșite de alte persoane. Aceste compensații sunt destinate sa creeze condiții de viață care să aline într-o oarecare măsură suferințele psihice ale persoanelor afectate de moartea rudei apropiate.
În aceste condiții, Curtea apreciază că părțile civile au dreptul la obținerea despăgubirilor, existența traumelor psihice legate de moartea soțului, respectiv tatălui, fiind subînțeleasă.
Cu privire la cuantumul despăgubirilor ce pot fi acordate, instanța evaluează prejudiciul nepatrimonial în funcție și de datele subiective și obiective care certifică acest fapt, îndeosebi: gravitatea vătămărilor care au dus la moartea persoanei accidentate, durata și caracterul ireversibil al acestora, urmările pe care le au sau le pot avea asupra posibilităților de realizare familială a urmașilor. Astfel, trebuie să se țină cont de importanța valorii lezate prin săvârșirea faptei ilicite (dreptul la viață), gravitatea si intensitatea durerilor fizice si psihice care au precedat moartea victimei, existența unor strânse legături afective între victima și soție, respectiv fiică.
Ținând cont de criteriile arătate mai sus, Curtea consideră că suma de 50.000 lei pentru fiecare dintre părțile civile, este adecvată acoperirii prejudiciilor morale suferite de aceste părți.
La aprecierea justeții sumei acordate cu titlu de daune morale, Curtea are în vedere tocmai elementele reținute de prima instanță, care au fost apreciate corect, în sensul că s-a observat în principal gradul de culpă al inculpatului și al victimei în producerea tragicului accident, în proporție egală de 50%, fiecare.
Curtea reține că partea civilă D. F., în urma accidentului, a fost internata in spital, pentru atacuri de panica, așa cum rezulta si din raportul de evaluare psihologica, fiind nevoită să efectueze anumite investigații medicale și să urmeze tratamente adecvate pentru verificarea existenței în continuare a unor asemenea consecințe, ceea ce i-a creat o stare de temere și de neliniște, care nu a fost încă depășită și nici eliminată.
Toate acestea, în contextul în care ne raportăm la un cuantum total al daunelor morale de 100.000 lei, îndreptățesc acordarea acestor daune în cuantumul arătat, de 50.000 lei, având în vedere culpa de 50% a victimei în producerea accidentului.
În ceea ce privește suma de 50.000 lei acordată de prima instanță cu titlu de daune morale, fiicei victimei, respectiv părții civile D. I. R., Curtea opinează că această sumă a fost corect stabilită și nu se impune majorarea ei, fiind evident că raporturile dintre victimă și fiica sa, ca și criteriile de apreciere a prejudiciului moral suferit de fiica victimei, sunt diferite față de cele privind relația dintre soție și victima D. F..
Se cuvine menționat, cu referire la cuantumul daunelor morale acordate celor două părți civile de către judecătorul fondului, cu care Curtea este de acord, că într-o speță asemănătoare având ca obiect săvârșirea aceleiași infracțiuni de ucidere din culpă, în care totodată s-a reținut culpa comună, în proporție de 50 % fiecare, a inculpatului și a victimei, ÎCCJ- Secția Penală, prin decizia nr. 99/16.04.2014, pronunțată în dosarul nr._ a apreciat ca fiind corect acordate de către instanța de fond, Curtea de Apel Ploiești, daunele morale în cuantum de 20.000 lei, pentru fiecare din părțile civile, părinții victimei, precum și suma totală de 7000 lei, daune materiale, reprezentând cheltuieli de înmormântare și pomenire, astfel încât au fost response ca nefondate apelurile declarate de părțile civile împotriva sentinței penale nr.118/2013.
Referitor la motivul de apel vizând neacordarea sumei reprezentând contravaloarea tratamentului psihiatric al părții civile D. F., solicitată de aceasta, constând în cheltuielile care efectuate cu ocazia investigațiilor medicale pe care le-a necesitat, Curtea apreciază că în mod corect această sumă nu a fost acordată în mod distinct, cu titlu de daune materiale, așa cum a solicitat partea civilă D. F., având în vedere că este o consecință a traumelor psihice suferite, fiind inclusă în daunele morale acordate.
În aceste condiții, este evident că natura acestor daune a fost corect stabilită de către judecătorul fondului, astfel încât criticile vizând neacordarea sumei reprezentând contravaloarea tratamentului psihiatric al părții civile D. F., sunt apreciate ca nefondate.
Referitor la motivele de apel învederate de inculpat și de partea responsabilă civilmente, vizând cuantumul prea mare al daunelor morale acordate, Curtea consideră că prin cele de mai sus, s-a răspuns și acestor critici, astfel încât nu se mai impune reluarea acelorași considerente precizate cu prilejul analizării motivelor anterioare de apel.
Referitor la criticile învederate de apelantele-părți civile D. F. și D. I. R. cu privire la încheierile de ședință din datele de 14.04.2014/26.05.2014, prin care s-au respins cererile de probatorii ale acestora, în condițiile în care probele au fost suplimentate în apel, prin efectuarea raportului de expertiză tehnică auto, Curtea le va cenzura ca nefondate, în calea de atac apelului, cererea de suplimentare a probatoriilor formulată de aceste părți civile, fiind admisă în parte.
Pentru toate aceste considerente, Curtea, în baza art. 421 pct. 1 lit. b NCPP va respinge ca nefondate apelurile declarate de apelantul-inculpat D. C., apelanta-parte responsabilă civilmente S.C. R. S.A., apelantele-părți civile D. F. și D. I. R., împotriva sentinței penale nr. 570/17.06.2014 a Jud. Sectorului 3 București, precum și împotriva încheierilor de ședință din datele de 14.04.2014/26.05.2014, prin care s-au respins cererile de probatorii ale părților civile D. F. și D. I. R..
Văzând și disp. art. 275 al. 2 și 4 NCPP.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.421 pct. 1 lit. b NCPP respinge ca nefondate apelurile declarate de apelantul-inculpat D. C., apelanta-parte responsabilă civilmente S.C. R. S.A., apelantele-părți civile D. F. și D. I. R., împotriva sentinței penale nr. 570/17.06.2014 a Jud. Sectorului 3 București, precum și împotriva încheierilor de ședință din datele de 14.04.2014/26.05.2014, prin care s-au respins cererile de probatorii ale părților civile D. F. și D. I. R..
În baza art. 275 al. 2 și 4 NCPP obligă fiecare apelant la câte 150 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 17.02.2015.
Președinte, Judecător,
C. E. R. P. V. A.
Grefier,
R. D. C.
Red. CER
2 ex. /17.02.2015
Dosar fond nr._ – Jud. Sector 3 București
Jud. fond – M. G. G.
| ← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 375/2015.... | Ucidere din culpă. Art.192 NCP. Decizia nr. 266/2015. Curtea de... → |
|---|
