Punere în circulaţie / conducere autovehicul neînmatriculat. Art.334 NCP. Decizia nr. 881/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 881/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 10-06-2015 în dosarul nr. 23553/302/2014

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A II-A PENALĂ

Dosar nr._

(1701/2015)

DECIZIA PENALĂ NR. 881/A

Ședința publică din data de 10.06.2015

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: C. V.

JUDECĂTOR: C. C.-L.

GREFIER: S. V.-V.

********

Ministerul Public - P. de pe lângă Curtea de Apel București, a fost reprezentat de procuror B. E. Eliana.

Pe rol soluționarea apelului declarat de inculpatul G. M., împotriva sentinței penale nr. 408/25.02.2015, pronunțate de Judecătoria Sectorului 5 București, în dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apelantul-inculpat G. M., personal și asistat de avocat dale Z. M. D., în baza împuternicirii avocațiale nr._/2015, aflată la dosarul cauzei la fila nr. 7.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează faptul că, la data de 10.06.2015, prin Serviciul Registratură, apelantul-inculpat a depus la dosarul cauzei motivele de apel formulate în scris.

La interpelarea, Curțiiapelantul-inculpat G. M. învederează faptul că își menține declarațiile anterioare, neavând precizări suplimentare de făcut.

Apărătorul ales al apelantului-inculpat G. M. solicită proba cu înscrisuri în circumstanțiere, constând în diplome, caracterizări și dovada că a urmat cursurile școlii de șoferi.

Curtea pune în discuție proba cu înscrisuri în circumstanțiere solicitată de apelantul-inculpat prin apărător.

Reprezentantul Ministerului Public învederează faptul că nu se opune încuviințării probei cu înscrisuri în circumstanțiere, solicitată de apelantul-inculpat G. M..

Curtea încuviințează proba cu înscrisuri în circumstanțiere solicitată de apelantul-inculpat și constată că acesta a fost administrată prin depunerea înscrisurilor la dosarul cauzei.

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea apelului declarat.

Apărătorul ales al apelantului-inculpat G. M. învederează faptul că motivele de apel vizează individualizarea pedepsei, aplicarea sporului de către instanța de fond și modalitatea de executare.

Solicită admiterea apelului și rejudecând, instanța să-i aplice inculpatului o pedeapsă orientată spre minimul special prevăzut de lege iar ca modalitate de executare suspendarea sub supraveghere. La individualizarea pedepsei urmează să se aibă în vedere circumstanțele reale în care au fost săvârșite faptele, gradul de pericol social și persoana inculpatului. Instanța trebuie să dea o mai mare eficiență criteriilor de individualizare a pedepsei prev. de art. 72 Cod penal.

Apreciază că gradul de pericol social nu este unul ridicat. Inculpatul a fost depistat pentru cele trei fapte pentru care a fost judecat de către instanța de fond în urma unor controale de rutină. Nu a pus în pericol nici un participant la trafic, având cunoștințe să conducă autoturismul. Faptele pentru care este cercetat sunt săvârșite în luna ianuarie 2009. Au fost săvârșite la diferență de câteva zile. A fost o perioadă scurtă de timp când a condus fără permis de conducere. În momentul în care a avut prima condamnare și a fost cercetat penal a conștientizat gravitatea faptelor. Din acel moment inculpatul nu a mai condus fără permis. A fost condamnat de către instanța de judecată, care i-a mai acordat o șansă, fiindu-i aplicată o pedeapsă cu suspendare sub supraveghere cu anumite obligații. Inculpatul le-a respectat în totalitate, dând dovadă de îndreptare și conștientizare. Prin această modalitate de suspendare sub supraveghere scopul educativ și preventiv al pedepsei poate fi atins.

Solicită să i se dea inculpatului șansa să rămână în continuare sub supraveghere, pentru a fi alături de familie și copii. O pedeapsă în regim de detenție l-ar afecta, dar cel mai mult ar fi afectată familia sa. Familia inculpatului are nevoie de acesta, fiind singurul întreținător al familiei. Lucrează în construcții, rezultând acest lucru din caracterizarea întocmită de Serviciul de Probațiune.

Inculpatul a urmat școala de șoferi, urmând să susțină examenul pentru obținerea permisului de conducere. A conștientizat gravitatea faptelor sale, pe care le-a recunoscut și pe care le regretă. Arată faptul că merită o șansă pentru a se îndrepta.

Reprezentantul Ministerului Public învederează faptul că această critică privind reindividualizarea modalității de executare raportat la activitatea infracțională și având în vedere și genul de infracțiuni care este reținut în sarcina acestuia, respectiv 4 infracțiuni de conducere fără permis și una prevăzută de art. 85, privind conducerea unui autovehicul neînmatriculat, în condițiile aplicării disp. art. 396 alin. 10 Noul Cod de procedură penală, chiar dacă aceste fapte sunt concurente cu celelalte infracțiuni menționate în dispozitiv, este întemeiată. Arată că nu se opune desființării în parte a sentinței apelate, în sensul reindividualizării pedepsei, înlăturării sporului de 6 luni și schimbării modalității de executare potrivit disp. art. 91. Solicită ca instanța să stabilească un termen de încercare îndreptat spre limita superioară de 4 ani, urmând a fi stabilite măsurile și obligațiile prevăzute de art. 93 Noul Cod penal.

Apelantul-inculpat G. M., având ultimul cuvânt, în temeiul art. 420 alin. 7 Noul Cod de procedură penală, învederează faptul că recunoaște și regretă faptele, solicitând să i se dea posibilitatea să fie alături de familia sa.

CURTEA,

Asupra apelului penal de față:

Prin sentința penală nr.408 din 25.02.2015, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București, în baza art.386 C.pr.pen a fost schimbată încadrarea juridică din patru infracțiuni de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule prev. de art.335 NC.pen și o infracțiune de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat prev și ped de art.334 Nc.pen, toate cu aplicarea art.38 NC.pen în patru infracțiuni de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule prev. de art.86 alin.1 din OUG nr.195/2002 și o infracțiune de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat prev și ped de art.85 alin.1 din OUG nr.195/2002, toate cu aplicarea art.33 lit.a NC.pen și art.5 NC.pen.

În baza art. 86 alin.1 din OUG nr.195/2002 raportat la art. 396 alin.10 C.pr.pen și art.5 NC.pen a fost condamnat inculpatul Gilceavă M. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule prevăzută și pedepsită de art. 86 alin.1 din OUG nr.195/2002 republicată și modificată (fapta din 13.01.2009).

În temeiul art. 71V C.pen s-au interzis drepturile prevăzute de art. 64 lit.a teza a II-a, b VC.pen.

În baza art. 86 alin. 1 din OUG nr.195/2002 raportat la art. 396 alin.10 C.pr.pen și art. 5 Cod penal a fost condamnat inculpatul G. M. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule prevăzută și pedepsită de art. 86 alin.1 din OUG nr.195/2002 republicată și modificată ( fapta din 24.01.2009).

În temeiul art. 71V C.pen s-au interzis drepturile prevăzute de art. 64 lit.a teza a II-a, b VC.pen.

În baza art. 86 alin. 1 din OUG nr.195/2002 raportat la art. 396 alin.10 C.pr.pen și art. 5 Cod penal a fost condamnat inculpatul G. M. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule prevăzută și pedepsită de art. 86 alin.1 din OUG 195/2002 republicată și modificată (fapta din 25.01.2009).

În temeiul art. 71V C.pen s-au interzis drepturile prevăzute de art. 64 lit.a teza a II-a, b VC.pen.

4.În baza art. 86 alin. 1 din OUG nr.195/2002 raportat la art. 396 alin.10 C.pr.pen și art. 5 Cod penal a fost condamnat inculpatul G. M. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule prevăzută și pedepsită de art. 86 alin.1 din OUG nr.195/2002 republicată și modificată (fapta din 22.02.2009).

În temeiul art. 71V C.pen s-au interzis drepturile prevăzute de art. 64 lit.a teza a II-a, b VC.pen.

În baza art. 85 alin. 1 din OUG nr.195/2002 raportat la art. 396 alin.10 C.pr.pen și cu aplicarea art. 5 Cod penal a fost condamnat inculpatul G. M. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat conform legii, faptă prevăzută și pedepsită de art. 85 alin.1 din OUG nr.195/2002 republicată și modificată (fapta din 22.02.2009).

S-a constatat că infracțiunile care fac obiectul prezentei cauze sunt concurente cu infracțiunea prevăzută de art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, pentru care a fost condamnat prin sentința penală nr. 256/01.04.2010 pronunțată de Judecătoria Sector 6 București în dosarul nr._/303/2009, rămasă definitivă la data de 08.06.2010 prin nerecurarea decizia penală nr. 346/18.05.2010 a Tribunalului București, cu infracțiunile prevăzută de art. 85 alin. 1 și art.86 alin.1din OUG nr. 195/2002, pentru care a fost condamnat prin sentința penală nr. 276/01.03.2010 pronunțată de Judecătoria Sector 5 București, definitivă prin neapelare, cu infracțiunea prevăzută de art. 85 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 și art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 pentru care a fost condamnat prin sentința penală nr. 1175/30.11.2011 pronunțată de Judecătoria Sector 1 București, definitivă nerecurare la data de 12.12.2011

A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 2 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1175/30.11.2011 pronunțată de Judecătoria Sector 1 București, definitivă prin nerecurare la data de 12.12.2011 în pedepsele componente:

- pedeapsa cu închisoarea de 1 an închisoare, aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzut de art. 85 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 cu aplicarea art.320 ind.1 C.pr.pen

- pedeapsa cu închisoarea de 1 an și 2 luni închisoare, aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzut de art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 cu aplicarea art.320 ind.1 C.pr.pen

- pedeapsa de 6 luni închisoare, aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzut de art. 85 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, aplicată prin Sentința penală nr. 276/01.03.2010 a Judecătoriei sector 5 București

- - pedeapsa de 6 luni închisoare, aplicată pentru săvârșirea infrac?iunii prevăzut de art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, aplicată prin Sentința penală nr. 276/01.03.2010 a Judecătoriei sector 5 București

- pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 86 alin.1 din OUG nr. 195/2002 aplicată prin sentința penală nr. 256/01.04.2010 a Judecătoriei Sector 6 București rămasă definitivă prin rămasă definitivă la data de 08.06.2010 prin nerecurarea deciziei penală nr. 346/18.05.2010 a Tribunalului B.?ti

- sporul de 1 an închisoare aplicat prin sentința penală nr. 1175/30.11.2011 pronunțată de Judecătoria Sector 1 București, definitivă prin nerecurare la data de 12.12.2011.

A fost menținută anularea beneficului suspendării condiționate a pedepsei rezultante de 6 luni închisoare aplicata prin sentința penală nr.276/01.03.2010 a Judecătoriei Sector 5 București si a pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 256/01.04.2010 a Judecătoriei Sector 6 București, anulare dispusă prin sentința penală nr.1175/30.11.2011 a judecătoriei Sector 1 București.

În baza art. 86 ind.5 C.pen rap. la art.85 alin.1 Cod penal de la 1969 a fost anulat beneficiul suspendării sub supraveghere a pedepsei de 2 ani și 6 luni, aplicată prin sentința penală nr. 1175/30.11.2011, pronunțată de Judecătoria Sector 1 București definitivă prin nerecurare la data de 12.12.2011

În temeiul art.33 lit.a C.pen raportat la art. 36 și art.34 alin.1 lit.b C.pen au fost contopite pedepsele aplicate cu pedepsele astfel cum au fost repuse in individualitatea lor urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an și 6 luni.

A fost menținut sporul de 1 an închisoare pe care l-a majorat cu încă 6 luni închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 3 ani închisoare

În temeiul art. 71V C.pen au fost interzise drepturile prevăzute de art. 64 lit.a teza a II-a, b VC.pen.

În temeiul art. 274 alin. 1NC.pr.pen a fost obligat inculpatul la plata sumei de 600 lei cu titlul de cheltuieli de judecată .

Judecătoria a reținut următoarea situație de fapt:

1. La data de 13.01.2009, inculpatul G. M. a condus pe . Dacia cu nr. de înmatriculare_, proprietate personală. Fiind oprit pentru control de către polițiștii din cadrul B.P.R. s-a constatat că nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

2. La data de 24.01.2009 inculpatul G. M. a condus același autoturism pe . nou oprit pentru control de către polițiștii din cadrul B.P.R., care au constatat că inculpatul nu posedă permis de conducere.

3. A doua zi, 25.01.2009, după depistarea sa în trafic, inculpatul G. M. a fost din nou depistat conducând fără permis același autoturism, de această dată fiind depistat pe .> 4. La data de 22.02.2009 inculpatul a fost depistat, din nou, conducând autoturismul cu nr. de înmatriculare L4707F proprietate personală, pe Splaiul Independenței. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că autoturismul este neînmatriculat.

Au fost avute în vedere probele administrate în faza de urmărire penală coroborate cu mărturisirea inculpatului, judecata având loc în procedura simplificată instituită de dispozițiile art. 375 – 377 din Codul de procedură penală.

Instanța de fond a apreciat că inculpatului îi sunt mai favorabile dispozițiile vechii reglementări, făcând aplicarea dispozițiilor Codului Penal de la 1969.

La individualizarea pedepsei aplicată inculpatului, s-au avut în vedere criteriile prev. de art. 72 din Codul penal de la 1969, limitele de pedeapsă fixate în partea specială, gradul de pericol social al faptelor săvârșite, persoana infractorului și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Referitor la împrejurările comiterii faptelor, instanța a apreciat că pericolul social concret al faptelor nu este unul foarte ridicat, inculpatul a fost cooperant cu organele judiciare pe durata procesului penal.

Prin urmare, instanța a aplicat inculpatului pedepse cu închisoarea, apreciind că aceste sancțiuni sunt corespunzătoare pentru faptele deduse judecății și suficiente pentru a se atinge scopul preventiv, educativ și coercitiv al acestora iar înlăturarea inculpatului din societate o perioada de timp duce la înlăturarea pericolului pe care acesta îl prezintă pentru ceilalți participanți la trafic.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel inculpatul G. M. criticând-o pentru netemeinicie, sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei, solicitând reducerea cuantumului acesteia și aplicarea dispozițiilor art.91 din Codul penal.

Curtea, verificând sentința atacată, pe baza materialului probator aflat la dosar, în conformitate cu dispozițiile art. 417 alin. (2) C. proc. pen., constată următoarele:

Prima instanță a reținut corect că acuzarea a făcut pe deplin dovada situației de fapt expuse în actul de sesizare, mijloacele de probă administrate conducând indubitabil la concluzia că inculpatul a săvârșit infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată.

Având în vedere recunoașterea faptelor, vârsta, nivelul de educație, situația familială, perioada de timp scursă de la data comiterii infracțiunilor, împrejurarea că inculpatul nu a mai intrat în conflict cu legea penală, instanța de apel consideră că este preferabilă exercitarea supravegherii inculpatului pe un timp mai îndelungat, în stare de libertate, suspendarea executării pedepsei rezultante de 3 ani închisoare, în condițiile art. 861 - 864 C.pen.1969, fiind suficientă pentru atenționarea și responsabilizarea acestuia, în scopul de a nu mai repeta pe viitor o conduită ilicită similară.

Astfel, din caracterizarea întocmită de Serviciul de Probațiune București rezultă că inculpatul a intrat efectiv sub supravegherea serviciului la data de 26. 03.2012, până în prezent acesta dând dovadă de implicare în respectarea măsurilor care i-au revenit conform sentinței penale nr. 1175/2011 a Judecătoriei Sectorului 1 București. În toată această perioadă inculpatul a desfășurat activități lucrative în domeniul construcțiilor, depunând la dosarul de supraveghere acte prin care să justifice veniturile realizate. Are o relație de uniune consensuală care durează de aproximativ 10 ani cu numita D. L., având doi copii, inculpatul implicându-se în creșterea și educarea acestora.

Așadar, în temeiul art.421 pct.1 lit.b C. pr. pen., Curtea va admite apelul, va desființa în parte sentința apelată și rejudecând, în baza art. 861 C.pen.1969 și art. 71 alin. 5 C.pen.1969 va dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale și a pedepselor accesorii aplicate inculpatului G. M. pe durata unui termen de încercare de 5 ani.

În baza art. 863 alin. 1 C.pen.1969, va pune în vedere inculpatului să se supună următoarelor măsuri și obligații de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune București, conform programului de supraveghere care va fi întocmit de această instituție;

b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

Va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 864 C.pen.1969 cu referire la art. 83 C.pen.1969, privind situațiile care determină revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, respectiv săvârșirea unei noi infracțiuni în cursul termenului de încercare și neîndeplinirea cu rea - credință a măsurilor și obligațiilor de supraveghere stabilite prin prezenta decizie.

Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței.

Cheltuielile judiciare, în apel, avansate de stat, vor rămâne în sarcina acestuia, conform art. 275 alin.3 din Codul de procedură penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelul declarat de inculpatul G. M., împotriva sentinței penale nr. 408 din 25.02.2015 a Judecătoriei Sectorului 5 București – Secția I Penală.

Desființează în parte sentința apelată și în fond, rejudecând:

În baza art. 861 C.pen.1969 și art. 71 alin. 5 C.pen.1969 dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale și a pedepselor accesorii aplicate inculpatului G. M. pe durata unui termen de încercare de 5 ani.

În baza art. 863 alin. 1 C.pen.1969, pune în vedere inculpatului să se supună următoarelor măsuri și obligații de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune București, conform programului de supraveghere care va fi întocmit de această instituție;

b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

Atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 864C.pen.1969 cu referire la art. 83 C.pen.1969, privind situațiile care atrag revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, respectiv săvârșirea unei noi infracțiuni în cursul termenului de încercare și neîndeplinirea cu rea - credință a măsurilor și obligațiilor de supraveghere stabilite prin prezenta decizie.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței.

Cheltuielile judiciare, în apel, avansate de stat, rămân în sarcina acestuia.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 10.06.2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

V. C. L. C. C.

GREFIER,

S. V. V.

Red. L.C.C.

Dact. A.L. 2 ex.

Jud. Sect. 5 București – jud.: G. D.I.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Punere în circulaţie / conducere autovehicul neînmatriculat. Art.334 NCP. Decizia nr. 881/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI