Tâlhărie (art.211 C.p.). Decizia nr. 11/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 11/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 07-01-2015 în dosarul nr. 7435/2/2014

Dosar nr._

4986/2014

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA I PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR.11/A

Ședința din camera de consiliu din data de 07.01.2015

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: N. M.

JUDECĂTOR: C. C. C.

GREFIER: V. E.

Ministerul Public - P. de pe lângă Curtea de Apel București a fost reprezentat de procuror N. A. M..

Pe rol se află judecarea cauzei penale având ca obiect contestația în anulare - apel formulată de condamnatul P. C. D., în dosarul nr._ .

Fără citarea apelantului contestator-condamnat conform art. 431 alin. 1 Cod procedură penală.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, invocă excepția necompetenței materiale a Curții de Apel București, sens în care solicită declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Fetești.

Curtea rămâne în pronunțare asupra excepției invocată de către reprezentantul Ministerului Public.

CURTEA

Prin cererea adresată Judecătoriei Fetești la 10.12.2014, petentul condamnat P. C. D. a formulat „contestație în anularea” dosarului_ arătând că a fost condamnat în lipsă.

Prin adresa nr._ din data de 11.12.2014 Judecătoria Fetești a înaintat cererea contestatorului condamnat Curții de Apel București în vederea soluționării contestației în anulare, cererea fiind înregistrată sub același număr la data de 11.12.2014 pe rolului Secției I Penală.

Curtea de Apel București nu este, potrivit art. 429 Cod procedură penală instanța competentă să judece întrucât nu a pronunțat hotărârea a cărei anulare se cere.

Contestatorul a fost condamnat prin sentința penală nr. 33 din 01.02.2011, pronunțată de Judecătoria Fetești, definitivă prin nerecurare 29.03.2011.

D. pentru care, conform art. 50 Cod procedură penală va proceda la declinarea competenței în favoarea Judecătoriei Fetești.

Văzând și prevederile art. 275 alin.3 Cod procedură penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite excepția necompetentei materiale a Curții de Apel București, invocată de reprezentantul Ministerului Public.

În baza art.50 C.p.p. și art. 429 alin.1 C.p.p. declina competenta de soluționare a contestației în anulare formulată de condamnatul P. C. D. în favoarea Judecătoriei Fetești.

În baza art.275 alin. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 07.01.2015.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR

N. M. C. C. C.

GREFIER

V. E.

Red. C.C.C.

Dact. G.P.

2 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Tâlhărie (art.211 C.p.). Decizia nr. 11/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI