Vătămarea corporală din culpă (art. 184 C.p.). Decizia nr. 598/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Comentarii

0

Decizia nr. 598/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 23-04-2015 în dosarul nr. 17468/303/2014

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA I PENALĂ

DOSAR NR._

(1265/2015)

DECIZIA PENALĂ NR. 598/A

Ședința publică de la 23 aprilie 2015

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE - M. C.

JUDECĂTOR - C. C.

GREFIER - G. A. I.

* * * * * * * * *

Ministerul Public - P. de pe lângă Curtea de Apel București este reprezentat de procuror M. C. .

Pe rol, soluționarea apelurilor declarate de inculpatul P. F. N., părțile civile A. (fostă M.) A. C., A. C. și A. P. V. și partea responsabilă civilmente F. DE PROTECTIE A VICTIMELOR STRĂZII împotriva sentinței penale nr. 112/13.03.2015 pronunțată de Judecătoria Sector 6 București în dosarul penal nr._ .

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit apelantul inculpat, pentru care a răspuns apărător ales, avocat R. I. în baza împuternicirii avocațiale nr._ emisă de Baroul București - Cabinet Individual, apelantele părțile civile A. (fostă M.) A. C., A. C. și A. P. V. – pentru toți răspunzând apărător ales, avocat O. V. A. în baza împuternicirii avocațiale nr._ emisă de Baroul București - Cabinet Individual și apelanta parte responsabilă civilmente F. DE PROTECTIE A VICTIMELOR STRĂZII – pentru care a răspuns apărător ales, avocat C. C. în baza împuternicirii avocațiale nr._ emisă de Baroul București - Cabinet Individual.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care ;

Apărătorul apelantului inculpat depune la dosar motivele de apel.

La interpelarea Curții, apărătorul apelantelor părți civile arată că apelul vizează numai latura civilă a cauzei.

Nefiind cereri prealabile de formulat sau probe de solicitat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Apărătorul apelantelor părți civile, având cuvântul, arată că primul motiv de apel se referă la faptul că instanța de fond nu a acordat nici măcar cheltuielile deja efectuate și dovedite cu înscrisuri depuse la dosar. Susține faptul că cererea de constituire de parte civilă este împărțită pe capete de cerere, distincte și la fiecare capăt de cerere a indicat chitanța și factura, cuantumul cheltuielilor.

Al doilea motiv vizează faptul că instanța de fond a considerat că in speță nu este vorba despre un prejudiciu cert și solicită a se reține nuanța dintre prejudiciu cert si cheltuieli neefectuate. In cauza de față se pornește de la situația de fapt în care victima directă are o pensie de 500 lei. In condițiile in care instanța de fond a reținut întreaga vătămare produsă victimei, constată existența prejudiciului și faptul că, cu toate eforturile depuse de familie, cu împrumuturile contractate, victima a reușit să facă doar câteva ședințe de fizioterapie si chinetoterapie, aspect dovedit cu factura depusă la dosar. Prima instanță nu a acordat nici măcar cheltuielile efectuate și nici pentru viitor cheltuielile necesare acoperirii prejudiciului, cheltuieli ce rezultă din recomandări medicale, din expertiza medico-legală de la dosar, ce constată gradul I de invaliditate, cu însoțitor permanent, având capacitatea de muncă și cea de autoîngrijire pierdute in totalitate și faptul că victima are grave probleme neurologice, de natură psihiatrică, de vedere, de mers. Din declarațiile martorilor rezultă că în prezent partea civilă A. (fostă M.) A. C. are 30 de ani și urmare accidentului suferit, este imobilizată la pat de la vârsta de 26 de ani, poartă pampers, nu poate fi hrănită, nu se poate deplasa la toaletă, astfel că nu înțelege cum instanța a reținut că nu este vorba despre un prejudiciu cert. De asemenea, starea părții civile necesită montarea în locuință a unei bare si a unei toalete speciale.

Al treilea motiv de apel vizează aspectul daunelor morale, sens in care susține că motivarea instanței de fond face referire doar la suferința fizică și la fila 8 a sentinței se precizează că față de cele 180 de zile de îngrijiri medicale, suma de 200.000 euro acordată victimei este suficientă. Solicită a se dispune majorarea daunelor morale acordate, avându-se în vedere nu numai suferința fizică, ci si cele menționate in constituirea de parte civilă, respectiv faptul că este vorba despre o suferință psihică, de un prejudiciu al unei persoane in vârstă de 26 de ani, de invaliditate de gradul I, de 50 de ani de zile - raportat la speranța de viață – în care victima se va chinui. Împărțind suma acordată la speranța de viață, va rezulta o sumă ce nu este proporțională cu lezarea drepturilor, respectiv a dreptului la viață, integritate fizică și psihică, pierderea dreptului la muncă, pierderea dreptului de a avea o familie – raportat la împrejurarea că din cauza problemelor neurologice, a fost abandonată de soț -.

In ceea ce privește daunele morale acordate mamei și fratelui, instanța de fond a reținut că aceștia asistă zilnic la starea de degradare fizică a fiicei, respectiv sorei, dar despăgubirea acordată părții civile A. P. V. (ce are aceeași vârstă cu sora sa) este in sumă de 3000 euro, iar după moartea mamei, care are o vârstă înaintată, el va fi singurul ce se va ocupa de îngrijirea surorii sale. Consideră că suma acordată nu este proporțională cu modificarea profundă și definitivă a vieții de familie a părților civile, cu suferința permanentă de a-și vedea fiica si respectiv sora in stare de permanentă dependență de ei, cu alterarea in mod ireparabil a posibilității acestora de a avea o viața de familie și socială normală. Față de cele expuse, solicită majorarea cuantumului daunelor morale pentru toate părțile civile.

Ultimul motiv de apel vizează penalitățile de întârziere și arată că instanța de fond, in mod nelegal a respins acest capăt de cerere și constatat faptul că F. DE PROTECTIE A VICTIMELOR STRĂZII nu are nici o vină in gestionarea acestui dosar pentru ca ar fi respectat prevederile art. 35 și art. 36 din Ordinul nr. 14/2011 al CSA. Făcând referire la aceste texte, susține că cererea de despăgubire nu a fost formulată la momentul accidentului – anul 2011 – ci după doi ani, când a fost in posesia tuturor probelor necesare – expertiză tehnică, documente medicale, decizie de încadrare in grad de invaliditate, prescripții medicale -. De la acel moment si până in prezent nu a primit nici o ofertă de despăgubire din partea F. de Protectie a Victimelor Străzii și raportat la culpa evidentă, la lipsa unui răspuns, solicită acordarea penalităților de la momentul avizării.

Un ultim aspect vizează faptul că victimele accidentelor rutiere au un tratament mai prejos decât autoturismele, pentru care se primesc despăgubiri in maxim 3 luni.

Apărătorul apelantei părți responsabile solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat in scris, cu precizarea că privește doar latura civilă a cauzei.

Cu privire la daunele materiale, arată că legea nr. 136/1995 este foarte clară și stipulează că acestea se acordă conform dovedirii lor, așa cum reușește partea civilă să le dovedească. In această situație, consideră că instanța de fond a acordat despăgubirile materiale așa cum prevede legea, a avut in calcul dovedirea acestor cheltuieli materiale și le-a acordat in consecință.

Referitor la cheltuielile viitoare, apărătorul părților civile a solicitat acordarea sumei de 5000 de euro pentru montarea in locuința părții civile a unei bare si a unei toalete speciale. Apreciază că nu se pot acorda această sumă de bani numai dacă ele vor fi montate efectiv, la modul că trebuia prezentată o ofertă valabilă. De asemenea, și pentru operațiile pe care partea civilă urmează să le efectueze, nu s-au făcut demersuri în acest sens. Cu privire la renta lunară, solicită a se observa că instanța de fond a avut in vedere acordarea acesteia in sumă de 993 lei/lunar, reprezentând diferența până la salariul pe care îl primea partea civilă anterior accidentului. Cu privire la daunele morale, le consideră exagerate, dar nu in raport de ceea ce i s-a întâmplat victimei. In acest sens, face trimitere la Legea nr. 136/1995, care prevede că aceste daune se acordă conform jurisprudenței din România și legislației din România, suma fiind lăsată la aprecierea instanței. In actualul context social, consideră că suma de 200.000 euro este foarte mare și nici această sumă și nici una mai mare nu îi va oferi părții civile un confort. In ceea ce privește daunele morale acordate mamei și fratelui părții civile, arată că in Uniunea Europeană aceste daune nu se acordă familiei victimei dat fiind faptul că suferința pe care o au față de părțile vătămate nu poate fi recompensată prin sumele de bani. Cu privire la motivul de apel prin care s-a solicitat acordarea penalităților de asigurare, consideră că instanța de fond a procedat corect și a remarcat faptul că F. de Protectie a Victimelor Străzii are doar calitatea de garant și nu poate acorda aceste daune întotdeauna in urma dosarelor de daune, dat fiind faptul că este vorba despre sume foarte mari.

Concluzionând, solicită admiterea apelului propriu și respingerea apelurilor declarate de părțile civile, ca fiind nefondate.

Apărătorul apelantului inculpat, având cuvântul, arată că apelul vizează latura penală a cauzei, dar nu aplicarea sancțiunii principale, ci aplicarea sancțiunii complementare, raportat la durata executării pedepsei. La dosar au fost depuse înscrisuri din care rezultă că inculpatul are in întreținere 3 copii minori, este singurul întreținător al familiei, iar interzicerea dreptului de a conduce pe o durată de aproximativ doi ani ar insemna punerea in imposibilitate a familiei sale de a se întreține. In subsidiar, dacă se va aprecia că raportat la circumstanțele reale ale comiterii faptei si circumstanțele personale ale apelantului se va impune si aplicarea acestei sancțiuni complementare, solicită reducerea acesteia la o durată de maxim 6 luni.

Cu privire la latura civilă a cauzei, nu s-a raportat la neacordarea despăgubirilor materiale, iar aspectele pe care le-a avut in vedere vizează – exclusiv – daunele morale, cuantumul acestora, raportat nu la suferința fizică și psihică a victimei, ci raportat la jurisprudență, la practica judiciară in materie. Solicită a se observa că in cazul deceselor unor persoane se acordă sume mult mai mici in cazul accidentelor de circulație decât cea acordată în prezenta cauză. De asemenea, face referire la faptul că, raportat la modalitatea in care poate fi soluționată latura civilă de către instanța penală, potrivit art. 19 Cod procedură penală se aplică dispozițiile legii civile și – de vreme ce persoana vătămată trăiește, aceasta are calitatea de parte civilă in cauză, iar alte rude nu pot avea calitatea de parte civilă decât dacă ar fi fost in calitate de succesori in speță, in cazul decesului victimei.

Față de cele expuse mai sus, consideră că mama și fratele părții civile A. (fostă M.) A. C. nu au calitatea de a exercita actiunea civilă, astfel că solicită a fi respinsă ca atare. Cu privire la daunele morale, solicită a se reaprecia raportat la practica judiciară.

Cu privire la apelul inculpatului, solicită a fi admis astfel cum a fost susținut si formulat in scris.

In ceea ce privește apelurile declarate de părțile civile, solicită a fi respinse, având in vedere lipsa dovezilor cu privire la prejudiciul cert.

In ceea ce privește apelul declarat de partea responsabilă civilmente, solicită admiterea acestuia.

Apărătorul apelantelor părți civile, având cuvântul cu privire la apelul inculpatului, arată că atât Noul Cod Civil, cât și practica judiciară și jurisprudența din România constată și consacră dreptul părților civile prin ricoșeu la obținerea daunelor morale și solicită a se observa că nici mama și nici fratele părții civile A. (fostă M.) A. C. nu s-au prezentat pentru a solicita despăgubiri morale. In ceea ce privește jurisprudența la care s-a făcut referire, nu Legea nr. 136/1995 face referire la jurisprudență, ci normele de aplicare. Raportat la jurisprudență, a depus la dosar hotărâri pronunțate atât de judecătorii, cât și de Înalta Curte de Casație și Justiție și acestea consacră existența unei proporționalități intre prejudiciul – nu numai fizic, ci si moral, vârstă, intensitate, durata in timp și sumele acordate.

Pe cale de consecință, solicită respingerea apelurilor declarate de inculpat și de partea responsabilă civilmente, ca fiind nefondate.

Apărătorul apelantului inculpat, având cuvântul, solicită admiterea apelului inculpatului.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul cu privire la apelurile părților civile, arată că s-au solicitat daune materiale pentru partea civilă, respectiv tratamente și bunuri necesare îmbunătățirii traiului. Consideră că acest prejudiciu este cert, dovedit prin răspunsurile unităților medicale și prin pliantele ce dovedesc sumele necesare pentru achiziționarea elementelor strict necesare îngrijirii unui bolnav cu astfel de afecțiuni. Așa fiind, consideră că se impune acordarea sumei solicitate de apărare. Faptul că nu au fost efectuate respectivele tratamente, nu poate duce la concluzia că sumele nu trebuie acordate, fiind greu de crezut că raportat la situația materială a victimei și a familiei acesteia, aceste cheltuieli puteau fi suportate până in momentul de față. Opinează că doar lipsa mijloacelor materiale au împiedicat partea civilă A. (fostă M.) A. C. să efectueze tratamentele necesare.

In ceea ce privește daunele morale, consideră că in raport de practica instanțelor din România, acestea sunt corect stabilite in ceea ce privește victima accidentului. In ceea ce-i priveste pe mama si fratele acesteia, practica este împărțită dar, in opinia sa, viața acestora este efectiv afectată atât material, dar mai ales moral.

Cu privire la penalitățile de întârziere, consideră că acestea nu puteau fi acordate având în vedere normele in vigoare și practica instanțelor.

In ceea ce privește apelul declarat de F. de Protectie a Victimelor Străzii, solicită a fi respins, ca fiind nefondat.

In ceea ce privește apelul inculpatului, opinează că pedeapsa aplicată este ireal de blândă și ar fi trebuit să se dispună executarea in regim de detenție, raportat la împrejurarea că fapta comisă este deosebit de gravă, este comisă la limita intenției indirecte. Cum nici un apel nu a vizat latura penală in defavoarea inculpatului, nu i se poate agrava situația. In ceea ce privește pedeapsa accesorie, a fost suspendată, iar in situația condamnării, permisul inculpatului va fi anulat, iar obținerea unui nou permis implică mai multe elemente. In nici un caz această pedeapsă accesorie nu împietează asupra dreptului eventual de a conduce in condițiile in care întrunește elementele necesare obligatorii pentru a da din nou examen pentru obținerea permisului de conducere. In ceea ce privește latura civilă, criticile sunt neîntemeiate. Așa fiind, formulează concluzii de respingere a apelului inculpatului ca fiind nefondat și de admitere a apelurilor părților civile pentru motivele expuse mai sus.

Dezbaterile declarându-se închise, Curtea reține cauza în pronunțare.

CURTEA,

Prin sentința penală nr. 112/13.03.2015 pronunțată de Judecătoria Sector 6 București în dosarul penal nr._ s-a dispus:

„În baza art. 386 C.proc.pen. schimbă încadrarea juridică dată faptei prin rechizitoriu cu privire la care inculpatul P. F. N., din infracțiunea de vătămare corporală din culpă, prev. de art. 196 alin. 2, alin. 3 C.pen. în infracțiunea de vătămare corporală din culpă, prev. de art. 184 alin. 2, alin. 4 C.pen. 1969 cu aplicarea art. 5 alin. 1 C.pen.

În baza art. 184 alin. 2, alin. 4 C.pen. 1969, cu aplic. art. 5 C.pen., cu aplic. art. 396 alin. 10 C.proc.pen., condamnă pe inculpatul P. F. N., la pedeapsa închisorii de 1 an și 10 luni, pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

În baza art. 71 C.pen. interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) ( dreptul de a conduce un autovehicul pe drumurile publice ) C.pen. pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 86¹ C.pen. 1969, dispune suspendarea executării pedepsei închisorii de 1 an și 10 luni sub supraveghere, pe un termen de încercare de 5 ani, compus din durata pedepsei închisorii aplicate, la care se adaugă un interval de timp de 3 ani și 2 luni, conform disp. art. 86² C.pen. 1969, care se va socoti de la dat când prezenta sentință va rămâne definitivă.

În baza art. 86³ alin. 1 C.pen. 1969, obligă inculpatul ca pe durata termenului de încercare să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte, la datele fixate, la judecătorul desemnat cu supravegherea lui sau la Serviciul de Probațiune; să anunțe în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

În baza art. 404 alin. 2 C.proc.pen., rap la art. 86³ C.pen.1969, supune atenției inculpatului dispozițiile art. 86⁴ C.pen. 1969, cu privire la faptul că nerespectarea cu rea-credință a măsurilor de supraveghere stabilite, precum și săvârșirea unei alte infracțiuni, pe parcursul termenului de încercare, vor atrage revocarea suspendării și executarea pedepsei în întregime.

În baza art.71 alin.(5) C.pen. suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare.

În temeiul art. 397 alin. 1 C.pr.pen. coroborat cu art. 25 alin. 1 C.pr.pen. rap. la art. 998 – 999 C.civ. 1864 și coroborat cu art. 3 din Ordinul CSA nr. 1/2008, admite în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă A. (fostă M.) A. C. și obligă F. de protecție a victimelor străzii să-i plătească următoarele sume de bani:

- 993 lei/lună cu titlu de despăgubiri materiale reprezentând diferența dintre veniturile nete ale părții civile și suma primită cu titlu de pensie, de la data de 12.01.2012 și până la încetarea stării de nevoie;

- 200.000 Euro cu titlu de daune morale.

În baza art.397 alin.1 C.pr.pen. coroborat cu art.25 alin.1 C.pr.pen. rap. la art.998-999 C.civ.1864, coroborat cu art.3 din Ordinul CSA nr.1/2008, admite în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă A. C. și obligă F. de protecție a victimelor străzii să-i plătească suma de 10.000 euro, cu titlu de daune morale.

În baza art.397 alin.1 C.pr.pen. coroborat cu art.25 alin.1 C.pr.pen. rap. la art.998-999 C.civ.1864, coroborat cu art.3 din Ordinul CSA nr.1/2008, admite în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă A. P. V. și obligă F. de protecție a victimelor străzii să-i plătească suma de 3.000 euro, cu titlu de daune morale.

Respinge cererea părților civile de obligare a Fondului de protecție a victimelor străzii la plata penalităților de întârziere, ca neîntemeiată.

În baza art. 274 alin. 1 C.proc.pen. obligă pe inculpatul P. F. N. la plata către stat a sumei de 4.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.”

Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut:

În data de 30.08.2011, în jurul orei 16⁰⁰, în timp ce conducea autoturismul marca Mercedes C 180, cu numărul de înmatriculare_, proprietate personală, pe . . C.E.T. Vest, inculpatul P. F. N. a surprins și accidentat grav persoana vătămată A. (fostă M.) A. C., în timp ce aceasta se angajase să traverseze bld. Timișoara, prin dreptul trecerii de pietoni marcate cu indicator și marcaj “Trecere pentru pietoni”, amplasate în dreptul imobilului nr. 92, de la dreapta către stânga raportat la direcția de deplasare a vehiculului inculpatului, aflându-se pe trecerea de pietoni.

Astfel cum rezultă din declarațiile martorilor T. O. M. și N. L. G. (filele nr. 103-112 d.u.p.), colegi de serviciu cu persoana vătămată A. (fostă M.) A. C., în data de 30.08.2011, în jurul orei 16⁰⁰, aceștia au plecat de la locul de muncă din cadru S.C. Regenersis Bucharest S.R.L., cu sediul pe bld. Timișoara, nr. 92, au traversat bld. Timișoara prin dreptul trecerii de pietoni, de la dreapta către stânga privind sensul de mers dinspre . C.E.T. Vest, oprindu-se în stația R.A.T.B. situată în zonă.

La scurt timp, cei doi au observat-o pe persoana vătămată îndreptându-se pe același traseu, cu intenția de a traversa bld. Timișoara. Aceasta a făcut câțiva pași pe trecerea de pietoni, însă nu a reușit să traverseze ., fiind surprinsă și accidentată grav de către autoturismul inculpatului P. F. N., marca Mercedes C 180, de culoare neagră, având numărul de înmatriculare_, care circula pe bld. Timișoara, din direcția . C.E.T. Vest.

În momentele premergătoare producerii impactului, inculpatul P. F. N., anticipând pericolul ce urma să se producă, înainte de a ajunge în dreptul marcajului pietonal, a acționat mecanismul de frânare al autoturismului, însă producerea accidentului a fost inevitabilă. Aceste aspecte reies din coroborarea declarațiilor martorilor T. O. M. și N. L. G. cu raportul de expertiză tehnică judiciară (filele nr. 67-79 d.u.p.), declarații de martor care se coroborează cu declarațiile inculpatului P. F. N. (filele nr. 93-96, 131 d.u.p și cu declarațiile martorului R. D. C. (filele nr. 98-100 d.u.p.), care se afla în autoturismul inculpatului la momentul producerii accidentului.

La locul accidentului s-a deplasat un echipaj de poliție rutieră, care a efectuat cercetarea locului producerii accidentului. Potrivit procesului-verbal de cercetare la fața locului, schiței locului producerii accidentului și planșei fotografice judiciare aferente (filele nr. 4-30 d.u.p.),pe . se desfășura la data producerii accidentului în ambele sensuri, pe carosabil din asfalt în stare uscată, cu o lățime de 7 metri, corespunzător circulației pe câte o bandă de mers de 3,5 metri, având aplicat marcaj longitudinal cu linie simplă discontinuă pentru delimitarea sensurilor de circulație. În zona producerii accidentului se afla o trecere de pietoni prevăzută cu marcaj vizibil și indicator de presemnalizare trecere pentru pietoni. S-a constatat existența pe asfalt a două urme de frânare în lungime de 51 metri, paralele cu liniile de tramvai pe sensul de deplasare către C.E.T. Vest, provenind de la roțile autoturismului inculpatului blocate în vederea frânării.

Echipajul de poliție sosit la fața locului l-a testat pe inculpatul P. F. N. cu aparatul alcooltest marca Drager, ocazie cu care acesta a indicat o valoare de 0.00 mg/L alcool pur în aerul expirat, ulterior fiindu-i prelevată și o probă de sânge, aspecte ce reies din înscrisul Drager Alcoltest, din cererea de analiză și din buletinul de analiză toxicologică alcoolemie (filele nr. 32-34 d.u.p.).

Totodată, la fața locului au sosit și echipaje de medici SMURD și SAMBIF, care, după ce au acordat primul ajutor victimei și au încercat resuscitarea acesteia, au deplasat-o de urgență la Spitalul Universitar de Urgență București, unde a fost diagnosticată cu “politraumatism prin accident rutier cu traumatism cranio-cerebral având ca marcă traumatică hematom parietal bilateral, palpebral frontal stâng și fractură ambe oase gambă stângă, stare generală gravă și stare de comă G.C.S. 4 puncte”, aspecte ce reies din fișa de prezentare din data de 30.08.2011, ora 17¹² întocmită de spital (fila nr. 49 d.u.p.).

Conform raportului de expertiză medico-legală nr. A_ întocmit de Institutul Național de Medicină Legală “M. Minovici” (filele nr. 49-55 d.u.p.), persoana vătămată A. (fostă M.) A. C. a prezentat „leziuni traumatice care se puteau produce la data de 30.08.2011, prin lovire cu și de corp dur, în circumstanțele unui accident rutier. Pentru vindecarea leziunilor suferite, victima a avut nevoie de 150-180 zile de îngrijiri medicale, leziunile traumatice i-au pus viața în pericol, determinându-i victimei o infirmitate posttraumatică, cu pierderea totală a capacității de muncă și încadrare în gradul II de invaliditate, incapacitate adaptivă de 75%, semnificând deficiență globală accentuată, prin tulburări în metabolismul cerebral, locomotorii și de manipulația, tulburări vizuale și de relaționare permanente”.

Totodată, examenul psihologic cu persoana vătămată A. (fostă M.) A. C. (fila nr. 116 d.u.p.) demonstrează consecințele grave ale producerii accidentului asupra psihicului victimei, ulterior producerii accidentului.

Împrejurarea că partea civilă se afla pe trecerea de pietoni rezultă și din raportul de expertiză tehnică judiciară (filele nr. 67-79 d.u.p.), care susține declarațiile martorilor T. O. M. și N. L. G. (filele nr. 103-112 d.u.p.)se arată faptul că impactul s-a produs pe marcajul trecerii de pietoni.

Tot din raportul de expertiză tehnică judiciară reiese că în momentele premergătoare producerii accidentului, autoturismul marca Mercedes, înmatriculat cu nr._, condus de inculpatul P. F. N., circula pe bld. Timișoara, pe sensul de mers dinspre . C.E.T. Vest, în apropierea locului faptei cu o viteză de circa 94 km/h. Se mai arată că pentru conducătorul autovehiculului a existat posibilitatea tehnică a evitării producerii accidentului în ipoteza în care ar fi circulat cu viteza maximă legală impusă de condițiile concrete de circulație. Viteza limită maximă teoretică de deplasare a autoturismului de la care impactul cu victima putea fi evitat era de 79 km/h.

Procesul-verbal de verificare a stării tehnice a autoturismului marca Mercedes C 180, având numărul de înmatriculare_, proprietatea inculpatului (filele nr. 118-121 d.u.p.) atestă starea tehnică corespunzătoare a autoturismului la momentul producerii impactului, acesta neavând vicii ascunse care ar fi putut determina fortuit funcționarea necorespunzătoare a autoturismului înainte și în momentul producerii accidentului.

Din adresa emisă de Autoritatea de Supraveghere Financiară (filele nr. 23, 24 dosarul instanței) reiese că autoturismul marca Mercedes C 180, cu numărul de înmatriculare_, proprietatea inculpatului, nu era asigurat RCA în data de 30.08.2011.

Instanța a analizat legea aplicabilă prezentei cauze, având în vedere succesiunea mai multor legi penale de la data comiterii infracțiunii, respectiv a Codului penal 1969 și a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal (Codul penal în continuare), precum și dispozițiile art. 5 C.pen. potrivit cărora instanța are obligația de aplicare a legii penale mai favorabile.

De asemenea, a avut în vedere și decizia Curții Constituționale nr. 265/2014, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 372 din 20 mai 2014, prin care s-a stabilit că dispozițiile art. 5 C.pen. sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile.

În același sens, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin hotărârea nr. 5/2014 pronunțată de completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 470 din 26 iunie 2014, a stabilit că legea penală mai favorabilă trebuie aplicată global și nu pe instituții.

Pentru a determina legea penală mai favorabilă aplicabilă în cauza inculpatului P. F. N., instanța a analizat comparativ dispozițiile art. 184 alin. 2, alin. 4 C.pen. 1969 și pe cele ale art. 196 alin. 2, alin. 3 C.pen., având drept criterii apreciate în concret, conținutul infracțiunii și pedeapsa, natura și limitele acesteia, modalitățile de executare a pedepselor, din perspectiva Codului penal 1969 și a Codului penal actual.

Aplicând criteriile enumerate în prezenta cauză, sub aspectul conținutului infracțiunii ce face obiectul judecății, instanța a constatat că fapta inculpatului, astfel cum a fost reținută, întrunește atât elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prev. de art. 184 alin. 2, alin. 4 C.pen. 1969, cât și elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prev. de art. 196 alin. 2, alin. 3 C.pen.

Pedeapsa prevăzută de art. 184 alin. 2, alin. 4 C.pen. 1969 este închisoarea de la 6 luni la 3 ani, iar potrivit art. 196 alin. 2, alin. 3 C.pen. pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amendă.

Cu toate că din punctul de vedere al pedepsei prevăzute de cele două legislații în vigoare este mai favorabilă noua lege, aceasta prevăzând pedeapsa închisorii, în același cuantum cu cel stabilit de vechea legislație, alternativ cu pedeapsa amenzii, instanța a constatat că, în prezenta cauză, date fiind împrejurările concrete de producere a faptei și consecințele grave produse asupra persoanei vătămate, se impune aplicarea unei pedepse cu închisoarea.

Pentru acest motiv, instanța a efectuat în continuare examenul legii penale mai favorabile prin analiza comparativă a tratamentului sancționator ce trebuie aplicat în prezenta cauză, având în vedere că s-a dispus ca pedeapsa închisorii să nu se execute în regim de detenție, ci prin suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

Potrivit dispozițiilor art. 16 alin. 2 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul Penal, pentru determinarea legii penale mai favorabile cu privire la suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei conform art. 5 C.pen., instanța a avut în vedere sfera obligațiilor impuse condamnatului și efectele suspendării potrivit legilor succesive, cu prioritate față de durata termenului de încercare sau supraveghere.

Astfel, analizând prin comparație condițiile de aplicare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere prevăzute de art. 86¹ alin. 1 C.pen. 1969 și art. 91 alin. 1 C.pen., instanța a constatat că există două diferențe semnificative care atrag incidența Codului penal 1969 ca fiind lege penală mai favorabilă: pedeapsa aplicată trebuie să fie de cel mult 4 ani potrivit vechii legislații, iar potrivit noii legislații de cel mult 3 ani, aspect ce favorizează inculpatul în privința căruia s-ar aplica o pedeapsă mai mare de 3 ani dar mai mică sau egală cu 4 ani, care ar putea beneficia de efectele acestei instituții doar potrivit vechii legislații.

În plus, noua legislație prevede că infractorul trebuie să-și fi manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității, fără acest acord nefiind îndeplinite condițiile pentru a se dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, potrivit noii legislații, aspect ce îngreunează situația inculpatului de după condamnare. Această exigență nu este impusă de C.pen. 1969.

În continuare, instanța a constatat că art. 93 C.pen. a introdus o nouă măsură de supraveghere ce este obligatoriu a fi impusă infractorului, respectiv obligația de a primi vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa. Aceste vizite pot fi efectuate în mod inopinat de către consilier, aspect ce reprezintă o ingerință necesară într-o societate democratică, având în vedere situația inculpatului de condamnat sub supraveghere, dar care creează pentru inculpat o situație de restrângere a vieții private. Această restrângere nu este reglementată de C.pen. 1969, potrivit căruia infractorul trebuia să respecte obligația de a se prezenta la judecătorul desemnat cu supravegherea lui sau la Serviciul de probațiune, aceste două instituții neputând efectua prin agenții lor vizite inopinate la locuința infractorului. Și din acest punct de vedere, vechiul Cod penal reprezintă lege penală mai favorabilă.

Una dintre obligațiile prevăzute de noua legislație ce pot fi aplicate facultativ de instanță pe perioada termenului de supraveghere constă în obligația celui condamnat de a nu părăsi teritoriul României, fără acordul instanței. Această obligație reprezintă o ingerință în dreptul persoanei la liberă circulație, care deși este necesară și legală, împovărează, de asemenea, viața celui condamnat sub supraveghere. Având în vedere că această obligație facultativă nu era reglementată în dispozițiile art. 86³ alin. 3 C.pen. 1969, instanța constată că și din acest punct de vedere, legea penală mai favorabilă este vechea legislație.

Un alt aspect apreciat de instanță în sensul considerării ca legea penală mai favorabilă C.pen. din 1969 este faptul că, potrivit art. 84 C.pen. 1969 rap. la art. 86⁴ alin. 1 C.pen. 1969, revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere s-ar putea dispune dacă cel condamnat nu a îndeplinit obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare până la expirarea termenului de încercare, afară de cazul când dovedește că nu a avut putința de a îndeplini acele obligații. Potrivit art. art. 93 alin. 5 rap. la art. 96 alin. 2 C.pen., condamnatul trebuie să îndeplinească integral obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare cel mai târziu cu 3 luni înainte de expirarea termenului de supraveghere.

Potrivit art. 86 C.pen.1969, dacă condamnatul nu a săvârșit din nou o infracțiune înăuntrul termenului de încercare și nu s-a pronunțat revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, el este reabilitat de drept. Reabilitarea atrage după sine încetarea pentru viitor a oricăror consecințe juridice ale unei condamnări (decăderi, interdicții, incapacități). Și din acest punct de vedere, legea penală mai favorabilă este C.pen. 1969.

În concluzie, instanța a apreciat că, raportat la circumstanțele concrete ale cauzei, legea penală mai favorabilă aplicabilă inculpatului este C.pen. 1969.

Față de aceste considerente, instanța a dispune, în baza art. 386 alin. 1 C.pr.pen., schimbarea încadrării juridice dată faptei prin rechizitoriu cu privire la care inculpatul P. F. N. a fost trimis în judecată, din infracțiunea de vătămare corporală din culpă, prev. de art. 196 alin. 2, alin. 3 C.pen. în infracțiunea de vătămare corporală din culpă, prev. de art. 184 alin. 2, alin. 4 C.pen. 1969 cu aplicarea art. 5 alin. 1 C.pen.

A reținut astfel că fapta inculpatului P. F. N. care, în data de 30.08.2011, în jurul orei 16⁰⁰, în timp ce conducea autoturismul marca Mercedes C 180, cu numărul de înmatriculare_, proprietate personală, pe bld. Timișoara, din direcția . C.E.T. Vest, a surprins și accidentat grav persoana vătămată A. (fostă M.) A. C., în timp ce aceasta se angajase să traverseze bld. Timișoara, prin dreptul trecerii de pietoni marcate cu indicator și marcaj “Trecere pentru pietoni”, amplasate în dreptul imobilului nr. 92, de la dreapta către stânga raportat la direcția de deplasare a vehiculului inculpatului, aflându-se pe trecerea de pietoni, provocându-i infirmitate posttraumatică fizică și psihică permanentă, cu pierderea totală a capacității de muncă și încadrare în gradul II de invaliditate și incapacitate adaptivă de 75%, precum și leziuni traumatice ce au necesitat pentru vindecare îngrijiri medicale cuprinse între 150-180 zile, de natură a-i fi pus viața în pericol, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 184 alin. 2, alin. 4 C.pen. 1969 cu aplicarea art. 5 alin. 1 C.pen.

Sub aspectul laturii obiective, instanța a constatat că elementul material al infracțiunii de vătămare corporală din culpă se realizează printr-o acțiune directă de lovire sau alte violențe cauzatoare de suferințe fizice, asupra corpului unei persoanei vătămate, realizată prin energia autoturismului pe care inculpatul o pune în mișcare prin forța proprie – impactul dintre autoturismul condus de inculpatul P. F. N. și corpul persoanei vătămate A. (fostă M.) A. C., angajată în traversarea bld. Timișoara prin dreptul trecerii de pietoni marcate cu indicator și marcaj, amplasate în dreptul imobilului nr. 92 situat pe bld. Timișoara.

Urmarea imediată din structura laturii obiective constă în producerea mai multor consecințe dintre cele prevăzute de art. 182 alin. 1, alin. 2 C.pen. 1969.

În primul rând, victima accidentului a suferit o vătămare a integrității corporale și a sănătății pentru care i-au fost prescrise mai mult de 60 de zile de îngrijiri medicale - 150-180 zile de îngrijiri medicale conform raportului de expertiză medico-legală nr. A_ întocmit de Institutul Național de Medicină Legală “M. Minovici” (filele nr. 49-55 d.u.p.).

În al doilea rând, leziunile traumatice produse ca urmare a producerii accidentului i-au cauzat victimei o infirmitate posttraumatică fizică și psihică permanentă, cu pierderea totală a capacității de muncă și încadrare în gradul II de invaliditate și incapacitate adaptivă de 75% semnificând deficiență globală accentuată, prin tulburări în metabolismul cerebral, locomotorii și de manipulația, tulburări vizuale și de relaționare permanente, astfel cum reiese din concluziile raportului de expertiză medico-legală nr. A_ întocmit de Institutul Național de Medicină Legală “M. Minovici” (filele nr. 49-55 d.u.p.).

Nu în ultimul rând, tot din raportul de expertiză medico-legală nr. A_ întocmit de Institutul Național de Medicină Legală “M. Minovici” (filele nr. 49-55 d.u.p.) rezultă faptul că leziunile traumatice suferite de victima accidentului i-au pus viața în primejdie.

Sub aspectul legăturii de cauzalitate, instanța a constatat că aceasta a fost stabilită de raportul de expertiză medico-legală întocmit în cauză, rezultând totodată din materialitatea faptei, întrucât fapta a constat într-o lovire a victimei, ca urmare a producerii accidentului de circulație, în urma căruia victima a suferit multiple vătămări fizice și psihice.

Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acționat din culpă cu prevedere, astfel cum este reglementată de art. 19 alin. 2 lit. a C.pen. 1969, întrucât a prevăzut rezultatul faptei, nu l-a acceptat, considerând fără un temei suficient că acesta nu se putea produce în concret.

Astfel, conducând autoturismul marca Mercedes C 180, în localitate, pe o stradă constant circulată atât de alte autoturisme, cât și de pietoni ce se angajează în traversarea acesteia – bld. Timișoara, București - cu o viteză ce depășea cu mult limita legală admisă de lege -94 km/h, astfel cum a fost stabilit de raportul de expertiză tehnică judiciară – , aflându-se în apropierea unei treceri de pietoni marcată cu indicator și marcaj “Trecere pentru pietoni”, inculpatul P. F. N. a prevăzut posibilitatea ca la un moment dat, brusc, să îi apară în față un pieton ce s-ar fi angajat în traversarea regulamentară a străzii, pe care nu ar mai fi putut să îl evite, singura consecință fiind accidentarea acestuia, lucru ce s-a și întâmplat în concret. Inculpatul însă, fiind șofer de profesie și bazându-se pe capacitățile sale profesioniste de a conduce și pe reflexele dobândite de-a lungul carierei sale (temeiuri obiective rezonabile, evaluate în mod eronat de inculpat), a analizat cu ușurință situația și nu a acceptat posibilitatea producerii accidentului în dreptul trecerii de pietoni amplasate pe bld. Timișoara în dreptul imobilului cu nr. 92, considerând fără un temei suficient că acesta ar fi putut fi evitat prin manevrele de manipulare a autoturismului cunoscute inculpatului.

Infracțiunea s-a consumat în momentul producerii leziunilor traumatice.

Pe cale de consecință, apreciind că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 396 alin. 2 C.proc.pen., în sensul că fapta săvârșită de inculpat există, constituie infracțiune și a fost săvârșită cu forma de vinovăție prevăzută de lege, instanța va dispune condamnarea acestuia.

La stabilirea pedepsei, instanța a avut în vedere scopul pe care îl îndeplinesc pedepsele conform art. 52 C.pen. 1969 și criteriile generale de individualizare enumerate de art. 72 alin. 1 C.pen. 1969, respectiv dispozițiile părții generale a acestui cod, limitele de pedeapsă fixate în partea specială, gradul de pericol social al faptei săvârșite, persoana infractorului și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Astfel, s-au avut în vedere dispozițiile părții generale a Codului penal 1969, precum și limitele de pedeapsă fixate de art. 184 alin. 2, alin. 4 C.pen. 1969, reduse cu o treime conform art. 396 alin. 10 C.proc.pen (închisoarea de la 4 luni la 2 ani).

Față de disp. art. 18¹ alin. 2 C.pen., instanța a reținut că inculpatul a produs accidentul de circulație pe o arteră de circulație principală, circulată constant de alte autoturisme, dar și de pietoni ce se angajează în traversarea acesteia, în plină zi, pe o trecere de pietoni marcată cu indicator și marcaj “Trecere pentru pietoni”, conducând autoturismul marca Mercedes C180, cu numărul de înmatriculare_ cu viteză excesivă, neacordând suficientă atenție traficului și marcajelor rutiere. Atitudinea inculpatului denotă ușurință în evaluarea consecințelor faptelor sale, acesta socotind în mod eronat că, bazându-se pe temeiuri obiective rezonabile, respectiv experiența profesională acumulată în domeniul conducerii de autoturisme pe drumurile publice, va reuși să evite accidentul cu un pieton ce s-ar angaja în traversarea regulamentară a străzii prin dreptul trecerii de pietoni.

Urmările produse asupra persoanei vătămate cu ocazia producerii accidentului de circulație sunt, fără echivoc, extrem de grave, sănătatea fizică și psihică a acesteia fiind alterată pentru tot restul vieții. Toate acestea sunt cu atât mai grave, cu cât victima accidentului era o persoană normală anterior producerii accidentului, sănătoasă, fericită, fără griji, laturi ale vieții sale ce i-au fost pentru totdeauna distruse de inconștiența inculpatului.

Instanța a reținut că inculpatul P. F. N. are un grad de dezvoltare psihică și intelectuală normale, determinat de vârsta matură, ce i-au permis să înțeleagă de la început caracterul antisocial al faptei.

Pe de altă parte, s-a reținut faptul că inculpatul are trei copii rezultați dintr-o căsătorie, fiind în prezent divorțat.

Cu privire la circumstanțele atenuante, instanța a constatat că anterior producerii accidentului, inculpatul nu a mai fost cercetat pentru săvârșirea de fapte antisociale, având un comportament adecvat în societate și la locul de muncă, aspecte susținute de caracterizările realizate de vecinii de .. Instanța apreciază că acest comportament anterior al inculpatului este unul normal, în concordanță cu prevederile legale și nu este de natură a conduce la reținerea de circumstanțe atenuante pe acest considerent.

Totodată, instanța a reținut că inculpatul a avut o atitudine cooperantă cu organele judiciare pe tot parcursul desfășurării fazei de urmărire penală, dar și în faza de judecată.

Față de cele reținute, în baza art. 184 alin. 2, alin. 4 C.pen. 1969, cu aplic. art. 5 C.pen., cu aplic. art. 396 alin. 10 C.proc.pen., a condamnat pe inculpatul P. F. N., la pedeapsa închisorii de 1 an și 10 luni, pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

În ceea ce privește pedeapsa accesorie, în baza art. 12 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, instanța a aplicat pedepse accesorii potrivit Codului penal 1969, care a fost stabilit ca fiind lege penală mai favorabilă.

În consecință, în baza art. 71 C.pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) ( dreptul de a conduce un autovehicul pe drumurile publice ) C.pen. pe durata executării pedepsei principale.

Având în vedere persoana inculpatului P. F. N., comportamentul său după comiterea faptei, apreciind că pronunțarea condamnării constituie un avertisment pentru acesta, dar și faptul că inculpatul nu va mai săvârși infracțiuni chiar fără executarea prezentei pedepse, în baza art. 86¹ C.pen. 1969, instanța a dispus suspendarea executării pedepsei închisorii de 1 an și 10 luni sub supraveghere, pe un termen de încercare de 5 ani, compus din durata pedepsei închisorii aplicate, la care se adaugă un interval de timp de 3 ani și 2 luni, conform disp. art. 86² C.pen. 1969, socotit de la data când prezenta sentință va rămâne definitivă.

În baza art. 86³ alin. 1 C.pen. 1969, instanța a obligat inculpatul ca pe durata rermenului de încercare să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte, la datele fixate, la judecătorul desemnat cu supravegherea lui sau la Serviciul de Probațiune; să anunțe în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

În baza art. 404 alin. 2 C.proc.pen., rap la art. 86³, a atras atenția inculpatului 86⁴ C.pen. 1969, cu privire la faptul că nerespectarea cu rea-credință a măsurilor de supraveghere stabilite, precum și săvârșirea unei alte infracțiuni, pe parcursul termenului de încercare, va atrage revocarea suspendării și executarea pedepsei în întregime.

În baza art. 71 alin. 5 C.pen. 1969, instanța a dispus suspendarea pedepsei accesorii a interzierii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza II, lit. b și lit.c C.pen. 1969, respectiv exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții publice, respectiv de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii de 1 an și 10 luni.

În cauza de față, instanța a constatat că persoana vătămată A. (fostă M.) A. C. s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 584.063 Euro daune materiale, respectiv cu suma de 1.000.000 Euro daune morale. S-a solicitat, totodată, obligarea Fondului de protecție a victimelor străzii, la plata penalității de întârziere de 0,2%, calculată pentru fiecare zi de întârziere.

Cuantumul sumei de 584.063 Euro, reprezentând cuantumul daunelor materiale, a fost apreciată de partea civilă A. A. C. ca fiind alcătuită din:

- suma de 163.310 Euro, pentru pierderea capacității de muncă, calculată astfel: 37 ani (diferența dintre vârsta de pensionare și vârsta victimei) x 12 luni x 1600 lei salariul lunar net = 710.400 lei. Considerând cursul valutar de 1 euro = 4,35 lei - 710.400 / 4,35 = 163.310 Euro;

- suma de 82.826 Euro, contravaloare servicii însoțitor, calculată astfel: reprezentând 50 ani (diferența dintre speranța medie de viață și vârsta victimei) x 12 luni x 601 lei salariul lunar net = 360.600 lei. Considerând cursul valutar de 1 Euro = 4,35 lei – 360.600 / 4,35 = 82.896 Euro;

- suma de 34.500 Euro, reprezentând contravaloarea tratamentului medical, calculată astfel: 50 ani (diferența dintre speranța medie de viață și vârsta victimei) x 12 luni x 57,5 Euro = 34.500 Euro (pentru coaxil, anxiar și dormicum);

- suma de 69.000 Euro, cheltuieli destinate reînvățării mersului, respectiv fizioterapie, kinetoterapie, masaj medical, calculată astfel: 50 ani (diferența dintre speranța medie de viață și vârsta victimei) x 12 luni 115 Euro = 69.000 Euro;

- suma 34.517 Euro, reprezentând cheltuieli necesare susținerii tratamentului de recuperare prin cure balneare, calculată astfel: 1.501,5 lei/cură x 2 cure pe an x 50 ani (diferența dintre speranța medie de viață și vârsta victimei) = 150.150 lei = 34.517 Euro;

- suma de 44.160 Euro, reprezentând contravaloarea ședințelor de psihoterapie calculată astfel: 50 ani (diferența dintre speranța medie de viață și vârsta victimei) x 12 luni x 73,6 euro/lună = 44.160 Euro;

- suma de 22.080 Euro, reprezentând contravaloarea ședințelor de logopedie calculată astfel: 50 ani (diferența dintre speranța medie de viață și vârsta victimei) x 12 luni x 36,8 Euro/lună = 22.080 Euro;

- suma de 3.000 euro, reprezentând contravaloare operații chirurgicale ortopedice ce urmează a fi efectuate (eliminare material osteosinteză, diminuarea cicatricilor);

- suma de 2.000 euro, contravaloare operații de corectare a vederii ce urmează a fi efectuate;

- suma de 7.000 Euro, reprezentând contravaloare proteze auditive și consumabilele aferente acestora, calculată astfel: 10 proteze (pentru întreaga perioadă a vieții estimată la 76 ani) x 700 euro/ proteza =7.000 Euro;

- suma de 96.600 Euro, reprezentând contravaloarea cheltuielilor cu alimentația specială, calculată astfel: 50 ani (diferența dintre speranța medie de viață și vârsta victimei) x12 luni x 161 Euro/lună =96.600 Euro;

- suma de 10.000 Euro, reprezentând costul adaptării casei la nevoile persoanei vătămate determinate de handicapul neuromotor (construire rampe, balustrade, schimbare cadru pat, colțare de protecție);

- suma de 5.000 euro, necesară achiziționării unui scaun cu rotile;

- suma de 10.000 euro, necesară achiziționării unor dispozitive medicale și de recuperare absolut necesare redobândirii parțiale a capacității de autoconducție (scaun special de toaletă, cadru metalic fix, săculeți medicinali de întărire a musculaturii, cadru de mers mobil – cu roți, saltea de pat medicală, bandă de mers cu bară de sprijin etc.)

Mama victimei, A. C., s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 100.000 Euro, cu titlu de daune morale.

Fratele victimei, A. P. V., s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 70.000 Euro, cu titlu de daune morale.

Potrivit art. 3 alin. 1 din Ordinul CSA nr. 1/2008 F. de Protecție a Victimelor Străzii acordă despăgubiri persoanelor păgubite prin accidente de vehicule, dacă vehiculul care a provocat accidentul a rămas neidentificat ori nu era asigurat pentru răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, cu toate că legea prevede obligativitatea asigurării.

Având în vedere faptul că potrivit adresei Autorității de Supraveghere Financiară (f. 23 d.i.),în urma verificării valabilității polițelor de asigurare obligatorie de răspundere civilă în baza de date CEDAM, a rezultat că autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ nu figurează în baza de date ca fiind asigurat la data de 30.08.2011, F. de Protecție a Victimelor Străzii urmează a fost obligat la plata despăgubirilor materiale și morale în favoarea părților civile.

Pentru soluționarea cererilor părților civile, în temeiul art. 19 alin. 5 C.pr.pen., instanța a avut în vedere dispozițiile legii civile care reglementează răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie. Instanța a reținut că în materia răspunderii pentru fapte ilicite cauzatoare de prejudicii legea aplicabilă este legea în vigoare la momentul săvârșirii faptei ilicite astfel cum rezultă din dispozițiile art. 103 din Legea 71/2011, motiv pentru care în cauză, prin raportare la data producerii accidentului, respectiv data de 30.08.2011 devin incidente în cauză dispozițiile art. 998-999 din C.civ. de la 1864.

Din analiza acestor condiții legale, s-a ajuns la constatarea că răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie, ca de altfel răspunderea delictuală în general, presupune existența sau întrunirea cumulativă a următoarelor condiții: prejudiciul, fapta ilicită, raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și vinovăția autorului faptei ilicite și prejudiciabile.

Astfel cum s-a demonstrat anterior, există o faptă ilicită a inculpatului P. F. N., respectiv conducerea unui vehicul pe drumurile publice, în localitate, cu viteza peste limita legală de 50 km/h, respectiv de 94 km/h și accidentarea persoanei vătămate A. (fostă M.) A. C. pe trecerea de pietoni, vinovăția îmbracă forma culpei cu prevedere, există un prejudiciu cert, ce nu a fost încă reparat, iar între fapta ilicită și prejudiciu există legătură de cauzalitate. În consecință, în cauză sunt îndeplinite toate condițiile necesare pentru a fi antrenată răspunderea civilă delictuală a inculpatului P. F. N..

Instanța a reținut principiul general al reparării integrale a prejudiciului cauzat de fapta ilicită, iar în ceea ce privește condițiile pentru a se putea obține repararea prejudiciului, instanța a reținut că acesta trebuie să fie cert și să nu fi fost reparat încă.

Important de reținut sub aspectul leziunilor suferite de partea civilă A. A. C. este că, potrivit raportului de expertiză medico-legală nr. A_, acesteia i s-au creat leziuni traumatice pentru a căror vindecare a avut nevoie de 150-180 de zile de îngrijiri medicale, leziunile suferite i-au pus viața în pericol, determinându-i o infirmitate post-traumatică, cu pierderea în totalitate a capacității de muncă și încadrare în gradul II de invaliditate (incapacitate adaptivă de 75% însemnând deficiență globală accentuată, prin tulburări în metabolismul cerebral, locomotorii și de manipulație, tulburări vizuale și de relaționare permanente). Ulterior prin decizia medicală asupra capacității de muncă nr. 381/18.02.2013 (f. 160 d.u.p.) persoana vătămată A. (fostă M.) A. C. a fost încadrată în gradul I de invaliditate având capacitatea de muncă și de autoîngrijire pierdută în totalitate.

Cu privire la daunele materiale solicitate de partea civilă A. (fostă M.) A. C., instanța a reținut următoarele:

Cu privire la capătul de cerere ce privește acordarea unei prestații lunare reprezentând venitul de care partea civilă A. (fostă M.) A. C. a fost lipsită, instanța a constatat că, după cum rezultă din adeverința eliberată de angajatorul persoanei vătămate, S.C. Regenrsis Bucharest S.R.L. (fila nr. 164 dosarul instanței), în ultima lună anterioară producerii accidentului, aceasta era remunerată cu un salariu lunar net de aproximativ 1347 lei, la care se adaugă suma de 153 lei reprezentând valoare tichete de masă. În total, venitul de la locul de muncă se ridică la suma de 1.500 lei.

Potrivit Deciziei medicale asupra capacității de muncă nr.381/18.02.2013, emisă de Casa Națională de Pensii Publice, Casa Teritorială de Pensii Ilfov (fila 160 d.i.), partea civilă A. (fostă M.) A. C. a pierdut în totalitate capacitatea de muncă. În plus, potrivit aceleiași decizii, partea civilă și-a pierdut în totalitate și capacitatea de autoîngrijire.

De asemenea, prin raportul de expertiză medico-legală nr. A_ întocmit de Institutul Național de Medicină Legală “M. Minovici” (filele nr. 49-55 d.u.p.) s-a constatat pierderea totală a capacității de muncă și încadrare în gradul II de invaliditate pentru partea civilă.

Potrivit Deciziei privind acordarea pensiei de invaliditate (fila 161 d.i.), părții civile A. (fostă M.) A. C. i s-au stabilit următoarele drepturi: 507 lei/lună cu titlu de pensie asigurări sociale și indemnizație însoțitor în cuantum de 587 lei/lună. Drepturile au fost stabilite începând cu data de 12.01.2012.

În consecință, persoana vătămată a pierdut definitiv posibilitatea de a-și câștiga mijloace de existență prin putere proprie, fiind îndrituită a primi, cu titlu de prestație lunară, - 993 lei/lună cu titlu de despăgubiri materiale reprezentând diferența dintre veniturile nete ale părții civile și suma primită cu titlu de pensie, de la data de 12.01.2012 și până la încetarea stării de nevoie.

Cu privire la solicitarea părții civile A. (fostă M.) A. C. de a beneficia de serviciile unui însoțitor, instanța a constatat că prin aceeași decizie privind acordarea pensiei de invaliditate s-a acordat și indemnizație de însoțitor, în cuantum de 587 lei/lunar, începând cu data de 12.01.2012, astfel că nu a mai acordat părții civile o altă sumă pentru aceeași destinație.

În ceea ce privește celelalte daune materiale solicitate, respectiv cele privind acordarea contravalorii tratamentului medical viitor, al cheltuielilor destinate reînvățării mersului, respectiv fizioterapie, kinetoterapie, masaj medical, al cheltuielilor necesare susținerii tratamentului de recuperare prin cure balneare, al ședințelor de psihoterapie și logopedie, al operațiilor chirurgicale ortopedice ce urmează a fi efectuate, al operațiilor de corectare a vederii ce urmează a fi efectuate, al protezelor auditive și al consumabilelor aferente acestora, al cheltuielilor cu alimentația specială, al costului adaptării casei la nevoile persoanei vătămate determinate de handicapul neuromotor, al achiziționării unui scaun cu rotile, al achiziționării unor dispozitive medicale și de recuperare absolut necesare redobândirii parțiale a capacității de autoconducție, instanța a reținut pe de o parte, că partea civilă nu a solicitat nicio sumă de bani reprezentând cheltuielile efectuate deja de aceasta cu privire la tratamentul și intervențiile medicale suportate, chiar dacă, la dosarul cauzei s-au depus chitanțe pentru medicamente, combustibil, transport precum și pentru alte intervenții medicale efectuate deja.

Pe de altă parte, în ceea ce privește contravaloarea tratamentelor, intervențiilor chirurgicale și ședințelor de terapie viitoare, instanța a apreciat că aceasta nu este dovedită. Simpla prezentare a unor facturi proforme sau a unor evaluări emise de instituții medicale private (ex: factura proformă ..193 d.i., factura proformă ., f.205 d.i., evaluare . f.81-87 d.i.) nu sunt de natură a face dovada costurilor acestor gen de servicii. Este de notorietate și faptul că, în România, oamenii fără posibilități materiale peste medie, se tratează cu preponderență în sistemul medical de stat ale cărei servicii sunt, în cea mai mare parte a lor, gratuite, pentru persoanele asigurate (inclusiv pensionari). De altfel, tot sistemul medical de stat este de foarte multe ori, mult mai bine dotat, din punct de vedere al aparaturii medicale, decât cel privat. În altă ordine de idei, simpla prezentare a unor oferte comerciale din partea unor unități medicale private nu face dovada costurilor reale necesare tratamentului viitor al părții civile.

Aceleași concluzii sunt valabile și în ceea ce privește costurile necesare adaptării locuinței și mobilierului acesteia, la nevoile părții civile A. A. C., pentru care este depus devizul de lucrări emis de . (f.191 d.i.) dar și în ceea ce privește celelalte obiecte necesare asigurării confortului părții civile, pentru care sunt depuse o . oferte de pe internet. Aceste înscrisuri nu pot face dovada certă a sumelor necesare acestor obiective.

Cu privire la capătul de cerere ce vizează contravaloarea cheltuielilor cu alimentația specială, instanța a constatat că și acest capăt de cerere este neîntemeiat. Recomandările medicilor care au supus examinării medicale cazul părții civile A. (fostă M.) A. C. sunt în sensul în care regimul de alimentație al victimei trebuie să fie bogat în vitamine și minerale.

Acest tip de regim alimentar reprezintă un regim de viață sănătos, pe care orice persoană ar trebui să îl urmeze, indiferent de recomandările medicilor sau de starea de sănătate.

În ceea ce privește contravaloarea tratamentului medical cu coaxil, anxiar și dormicum, instanța a constatat că nu s-au depus la dosar înscrisuri din care să rezulte dacă aceste medicamente sunt sau nu compensate (partea civilă fiind la acest moment pensionară) și, în situația în care sunt compensate, care este diferența neacoperită de casa de asigurări de sănătate. Astfel, instanța, în lipsa dovedirii de către partea civilă a sumelor necesare acestui tratament medical, nu a putut calcula și acorda sumele necesare.

Cu privire la daunele morale solicitate de partea civilă A. (fostă M.) A. C., instanța a reținut că orice suferință fizică, în mod inevitabil, are consecințe și în planul afectivității și psihicului persoanei, care suportă pe cale de consecință o suferință psihică, așa cum este și cazul părții civile. În ceea ce privește operațiunea de estimare a intensității acestei suferințe, instanța nu a statuat în mod arbitrar, ci prin raportare la o . criterii orientative, respectiv gravitatea suferinței de ordin fizic suportate de către partea civilă, apreciată considerabilă, având în vedere diagnosticul stabilit prin raportul de expertiză medico-legală, ce a necesitat un număr mare de zile de îngrijiri medicale, faptul că sumele de bani cu titlu de daune morale trebuie să aibă efecte compensatorii pentru victimă și nu să constituie o sancțiune suplimentară sub forma plății unei sume de bani excesive pentru inculpat pentru fapta ilicită care a stat la originea lor și pentru care acesta primește deja o condamnare.

De asemenea, instanța a reținut și principiul potrivit căruia daunele morale, având drept finalitate compensarea suferințelor fizice și psihice ale victimei, suferințe care în sine nu pot fi înlăturate sau vindecate prin prestații bănești, nu se pot constitui în sursă de îmbogățire fără just temei a părții civile.

Față de acestea instanța a apreciat că . i-a provocat părții civile suferințe fizice și psihice importante, fiindu-i de asemenea afectată acesteia posibilitatea de a desfășura activități cotidiene (are nevoie de însoțitor permanent, nu se poate deplasa neasistată, nu se poate hrăni autonom – aspecte demonstrate anterior).

Prin urmare, instanța a considerat că suma de 200.000 Euro reprezintă o satisfacție echitabilă pentru aceste suferințe.

Cu privire la daunele morale solicitate de mama persoanei vătămate, A. C., și fratele acesteia, A. P. V., instanța a constatat că integritatea psihică reprezintă un drept conferit de Constituția României oricărei persoane de a avea o viață liniștită, nesupusă unor factori de stres suplimentar față de cei inerenți desfășurării unor activități zilnice. Orice ingerință exterioară asupra psihicului unei persoane trebuie eliminată sau ameliorată.

În cauza de față, instanța a constatat că mama și fratele victimei, în calitate de membri de familie apropiați, au suferit un stres emoțional puternic, cauzat de vătămarea gravă a integrității fizice și psihice a persoanei vătămate A. (fostă M.) A. C..

Aceștia sunt supuși zilnic conștientizării degradării vieții rudei lor, prin faptul că au grijă de aceasta și văd constant starea deplorabilă în care a ajuns ca urmare a producerii accidentului. Practic, accidentul produs a creat o degradare psihică a mamei și fratelui victimei, aceștia fiind supuși unui șoc emoțional puternic, pe care îl îndură zilnic, potrivit martorilor propuși de părțile civile, audiați în cauză.

În calitate de părinte, este foarte greu să suporți zilnic durerea fizică și psihică a copilului propriu, durere iremediabilă din cauza leziunilor puternice suferite.

În calitate de frate, care a fost alături de sora sa și înainte și după accident, este foarte dificil să treci peste situația produsă de accident, fiind supus zilnic unui supliciu psihic puternic, respectiv acela de a-ți vedea sora traumatizată pentru totdeauna.

Această durere nu poate fi eliminată din viața niciuneia dintre părțile civile, însă poate fi ameliorată.

Instanța a avut în vedere și faptul că sumele de bani cu titlu de daune morale trebuie să aibă efecte compensatorii pentru victime și nu să constituie o sancțiune suplimentară sub forma plății unei sume de bani excesive pentru inculpat pentru fapta ilicită care a stat la originea lor și pentru care acesta primește deja o condamnare. De asemenea, instanța a reținut și principiul potrivit căruia daunele morale, având drept finalitate compensarea suferințelor psihice ale victimei, suferințe care în sine nu pot fi înlăturate sau vindecate prin prestații bănești, nu se pot constitui în sursă de îmbogățire fără just temei a părții civile.

Prin urmare, instanța a considerat că suma de 10.000 Euro reprezintă o satisfacție echitabilă pentru aceste suferințe pentru partea civilă A. C., iar suma de 3.000 Euro reprezintă o satisfacție echitabilă pentru aceste suferințe pentru partea civilă A. P. V..

Conform art. 86 C.proc.pen., persoana responsabilă civilmente este persoana care, potrivit legii civile, are obligația legală sau convențională de a repara în întregime sau în parte, singură sau în solidar, prejudiciul cauzat prin infracțiune și care este chemată să răspundă în proces.

În cauza de față, autoturismul condus de inculpatul P. F. N., din momentul producerii accidentului, nu era asigurat, conform adresei înaintate de Autoritatea de Supraveghere Financiară (fila nr. 23 dosarul instanței).

Potrivit art. 25 alin. 10 din Legea nr. 32/2000, F. de protecție a victimelor străzii se constituie în scopul de a despăgubi persoanele păgubite prin accidentele de vehicule dacă vehiculul, respectiv tramvaiul care a provocat accidentul a rămas neidentificat sau nu era asigurat pentru răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de vehicule, cu toate că, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, proprietarul acestuia avea obligația să încheie o astfel de asigurare.

Normele privind F. de protecție a victimelor străzii, adoptate în temeiul Legii 32/2000, cu modificările și completările ulterioare, puse în aplicare prin Ordinul președintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 1/2008, cu modificările ulterioare, prevăd în art. 3 alin. 1 că fondul acordă despăgubiri persoanelor păgubite prin accidente de vehicule, dacă vehiculul care a provocat accidentul a rămas neidentificat ori nu era asigurat pentru răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, cu toate că legea prevedea obligativitatea asigurării; în art. 3 alin. 3 se prevede că în cazul în care pentru vehiculul care a provocat accidentul nu a fost îndeplinită obligația de a încheia asigurarea R.C.A., F. acordă persoanelor prejudiciate despăgubiri atât pentru daune materiale, cât și pentru vătămări corporale sau decese.

Conform deciziei nr. 3/2010, publicată în Monitorul Oficial nr. 866 din 23.112.2010, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că în procesul penal, F. de protecție a victimelor străzii are calitatea de parte responsabilă civilmente și poate fi obligat singur, iar nu în solidar cu inculpatul, la plata despăgubirilor civile către persoanele păgubite prin accidente de vehicule neasigurate.

În cauza de față, F. de protecție a victimelor străzii are calitatea procesuală de persoană responsabilă civilmente.

Având în vedere aceste aspecte, precum și faptul că, ulterior achitării sumelor cauzate de inculpat, F. se poate subroga în drepturile persoanelor prejudiciate, și astfel să recupereze de la inculpat tot ceea ce a achitat, instanța a obligat F. de protecție a victimelor străzii să achite, singur, următoarele sume de bani:

- 993 lei/lună, către partea civilă A. (fostă M.) A. C., cu titlu de despăgubiri materiale reprezentând diferența dintre veniturile nete ale părții civile și suma primită cu titlu de pensie, de la data de 12.01.2012 și până la încetarea stării de nevoie;

- 200.000 Euro (plătibili în lei, la cursul BNR din ziua plății) cu titlu de daune morale, către aceeași parte civilă, A. (fostă M.) A. C.;

- 10.000 Euro (plătibili în lei, la cursul BNR din ziua plății), cu titlu de daune morale către partea civilă A. C.;

- 3.000 Euro (plătibili în lei, la cursul BNR din ziua plății), cu titlu de daune morale către partea civilă A. P. V..

Referitor la solicitarea părții civile de obligare a Fondului de protecție a victimelor străzii, la plata penalității de 0,2%, calculată pentru fiecare zi de întârziere, instanța a reținut că potrivit art.36 alin.1 din Normele privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, aprobate prin Ordinul nr. 14/2011, emis de Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, în vigoare la data comiterii accidentului, în termen de cel mult 3 luni de la avizarea producerii evenimentului asigurat de către partea prejudiciată ori de către asigurat, asigurătorul RCA este obligat: a) fie să răspundă cererii părții solicitante, formulând o ofertă de despăgubire justificată, în cazul în care se dovedește răspunderea asiguratului în producerea riscurilor acoperite prin asigurarea obligatorie RCA, iar prejudiciul a fost cuantificat; b) fie să notifice părții prejudiciate motivele pentru care nu a aprobat, în totalitate sau parțial, pretențiile de despăgubire.

În cauză, cu privire la persoana responsabilă de producerea accidentului, respectiv inculpatul P. F. N. exista un proces penal în curs, în urma căruia urma să se stabilească vinovăția și implicit răspunderea penală și răspunderea civilă delictuală. Cuantificarea eventualului prejudiciu urma să fie realizată în urma soluționării acestui proces penal.

Potrivit alin.5 al aceluiași act normativ, despăgubirea se plătește de către asigurătorul RCA (în speță F. de protecție a victimelor străzii) în maximum 10 zile de la data depunerii ultimului document necesar stabilirii răspunderii și cuantificării daunei, solicitat în scris de către asigurător, sau de la data la care asigurătorul a primit o hotărâre judecătorească definitivă cu privire la suma de despăgubire pe care este obligat să o plătească.

Conform art. 37 din același Ordin 14/2011 al CSA, dacă asigurătorul RCA (sau în speța de față F.) nu își îndeplinește obligațiile în termenele prevăzute la art. 36 sau și le îndeplinește defectuos, inclusiv dacă diminuează nejustificat despăgubirea, la suma de despăgubire cuvenită, care se plătește de asigurător, se aplică o penalizare de 0,2%, calculată pentru fiecare zi de întârziere.

Din textele normative arătate mai sus, reiese că, fata de dispozițiile art. 36 și art. 37 din Ordinul nr. 14/2011 al C.S.A., astfel de penalități puteau fi acordate numai in ipoteza in care plata despăgubirii ar fi fost solicitata asiguratorului de către persoana prejudiciata, printr-o cerere scrisa însoțită de documente justificative, iar plata nu a fost efectuata in termen de maximum 10 zile de la data depunerii ultimului document necesar stabilirii răspunderii si cuantificării daunei, sau, în termen de cel mult 10 zile de la data la care asiguratorul a primit o hotărâre judecătoreasca definitiva cu privire la suma de despăgubire pe care este obligat sa o plătească.

Cum în cazul de față, așa cum s-a arătat mai sus, exista un proces penal în curs, respectivul accident, făcând obiectul unor cercetări efectuate de autoritățile publice, mai exact de organele de urmărire penale, respectiv instanța de judecată, plata unei eventuale penalizări de întârziere ar fi putut pusă în discuție dacă F. de protecție a victimelor străzii nu plătește părții civile sumele datorate, în termen de 10 zile de la data la care asigurătorul a primit o hotărâre judecătorească definitivă cu privire la suma de despăgubire pe care este obligat să o plătească.

Având în vedere aceste aspecte, instanța a respins cererea părților civile de obligare a Fondului de protecție a victimelor străzii la plata penalităților de întârziere, ca neîntemeiată.

În baza art. 274 alin 1 C.proc.pen., instanța a obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 500 lei.

Împotriva sentinței penale au formulat apel inculpatul, părțile civile, asigurătorul parte responsabilă civilmente.

Inculpatul a declarat apel atât în ceea ce privește latura penală, solicitând înlăturarea sancțiunii complementare, raportat la durata executării pedepsei, arătând că este singurul întreținător al familiei, iar interzicerea dreptului de a conduce pe o durată de aproximativ doi ani ar însemna punerea în imposibilitate a familiei sale de a se întreține. În subsidiar, dacă se apreciază că raportat la circumstanțele reale ale comiterii faptei și circumstanțele personale ale apelantului se impune și aplicarea acestei sancțiuni complementare, a solicitat reducerea acesteia la o durată de maxim 6 luni.

Cu privire la latura civilă a cauzei, nu s-a raportat la neacordarea despăgubirilor materiale, iar aspectele pe care le-a avut în vedere au vizat – exclusiv – daunele morale, cuantumul acestora, raportat nu la suferința fizică și psihică a victimei, ci raportat la jurisprudență, la practica judiciară in materie. S-a mai invocat înlăturarea obligării la despăgubiri către rudele părții civile de vreme ce persoana vătămată trăiește, aceasta are calitatea de parte civilă in cauză, iar alte rude nu pot avea calitatea de parte civilă decât dacă ar fi fost in calitate de succesori in speță, in cazul decesului victimei.

Părțile civile au criticat sentința doar sub aspectul laturii civile și au solicitat desființarea sentinței instanței de fond și rejudecând, partea civilă A. A. C. solicitând acordarea daunelor materiale deja efectuate, ca fiind dovedite, respectiv a daunelor materiale viitoare, acestea reprezentând un prejudiciu cert, și majorarea cuantumului daunelor morale, iar A. C. și A. P. V. au solicitat majorarea cuantumului daunelor morale, motivele pe larg ale apelurilor regăsindu-se în practicaua prezentei.

Apelantul asigurător parte responsabilă civilmente a solicitat în esență reducerea daunelor morale acordate victimei parte civilă A. A. C. și înlăturarea daunelor acordate părților civile A. C. și A. P. V.

Analizând actele dosarului prin prisma motivelor invocate și din oficiu sub toate aspectele de drept și de fapt, în conformitate cu disp. art. 417 alin. 1 și 2 Cod procedură penală, Curtea constată:

În mod corect instanța de fond a analizat și a reținut situația de fapt, coroborând probele administrate în cauză, respectiv declarația persoanei vătămate A. (fostă M.) A. C. (fila nr. 41 d.u.p.), declarația de constituire parte civilă (filele nr. 39, 42 d.u.p.), declarațiile inculpatului P. F. N. (filele nr. 93-96, 131 d.u.p.), declarațiile martorilor R. D. C. (filele nr. 98-100 d.u.p.), T. O. M. și N. L. G. (filele nr. 103-112 d.u.p.), Dragger Alcotest, buletinul de analiză toxicologică alcoolemie (filele nr. 32-34 d.u.p.), raportul de expertiză medico-legală nr. A_ (filele nr. 49-55 d.u.p.), raportul de expertiză tehnică judiciară și suplimentul de expertiză (filele nr. 66-79, 82-90 d.u.p.), procesul-verbal de cercetare la fața locului, schița locului accidentului și planșa fotografică aferentă (filele nr. 4-30 d.u.p.), raportul de evaluare psihologică a persoanei vătămate A. (fostă M.) A. C. (fila nr. 116 d.u.p.), procesul-verbal de verificare a stării tehnice a autoturismului marca Mercedes, având numărul de înmatriculare_, proprietatea inculpatului (filele nr. 118-121 d.u.p.

Pe baza acestora s-a reținut că la data de 30.08.2011, în jurul orei 16⁰⁰, în timp ce conducea autoturismul marca Mercedes C 180, cu numărul de înmatriculare_, proprietate personală, pe bld. Timișoara, din direcția . C.E.T. Vest, inculpatul Pânzatu F. N. a surprins și accidentat grav persoana vătămată A. (fostă M.) A. C., în timp ce aceasta se angajase să traverseze bld. Timișoara, prin dreptul trecerii de pietoni marcate cu indicator și marcaj “Trecere pentru pietoni”, amplasate în dreptul imobilului nr. 92, de la dreapta către stânga raportat la direcția de deplasare a vehiculului inculpatului, aflându-se pe trecerea de pietoni, provocându-i infirmitate posttraumatică fizică și psihică permanentă, cu pierderea totală a capacității de muncă și încadrare în gradul II de invaliditate și incapacitate adaptivă de 75%, precum și leziuni traumatice ce au necesitat pentru vindecare îngrijiri medicale cuprinse între 150-180 zile, de natură a-i fi pus viața în pericol, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de

În mod corect a reținut instanța de fond că fapta astfel menționată întrunește atât sub aspectul laturii obiective cât și sub aspectul laturii subiective elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 184 alin. 2, alin. 4 C.pen. 1969 în cauză fiind aplicate dispozițiile art.5 C.pen., Curtea apreciind în acord cu instanța de fond că în raport de circumstanțele speței legea penală mai favorabilă inculpatului este legea penală anterioară față de criteriile enumerate în cuprinsul hotărârii.

În ceea ce privește motivul de apel formulate de inculpat sub aspectul laturii penale a cauzei, referitor la înlăturarea pedepsei accesorii, Curtea apreciază că față de gravitatea faptei săvârșite de inculpat, viteza mult superioară celei legale, surprinderea pe trecerea de pietoni a victimei, consecințele deosebit de grave produse acesteia, numărul mare de zile de îngrijiri medicale, se impune pedeapsa accesorie a interzicerii de a mai conduce vehicule. Pe de altă parte, reamintește inculpatului că executarea acestei pedepse a fost suspendată pe durata termenului de încercare, însă, reținând legea anterioară ca lege penală mai favorabilă aplicabilă, Curtea reamintește de asemenea că, potrivit O.U.G. 195/2002, în cazul unei condamnări la o pedeapsă cu închisoarea, permisul de conducere se anulează, inculpatul având dreptul ulterior la obținerea unui nou permis pe baza unui nou examen, or, în raport de aceste motive Curtea arată că apelul inculpatului este nefondat.

Curtea constată că, exceptând acest aspect, toate apelurile exercitate au în vedere exclusiv latura civilă a cauzei, părțile civile solicitând acordarea daunelor materiale și majorarea daunelor morale, inculpatul și partea responsabilă civilmente reducerea sumelor, respectiv înlăturarea daunelor morale acordate părților civile A. P. și A. C., astfel încât Curtea le va analiza concomitent.

Referitor la motivele de apel ale părții civile A. A. C. vizând acordarea daunelor materiale deja efectuate, respectiv cele pentru cheltuielile viitoare, Curtea constată că deși cheltuielile efectuate de aceasta cu tratamente, medicamente, suplimentarea necesităților alimentare au fost dovedite, pentru perioada de după producerea accidentului, nu au fost acordate de instanța de fond pe considerentul că nu au fost solicitate ca atare. Curtea apreciază însă, așa cum de altfel a reținut și instanța de fond, că aceste cheltuieli efectuate au fost dovedite cu declarațiile martorilor și înscrisurile depuse la dosar și, deși nu au fost solicitate în mod explicit, s-a invocat în motivele de apel omisiunea instanței de a le acorda, astfel încât Curtea va admite sub acest aspect apelul părții civile A. A. C. și va obliga partea responsabilă civilmente F. de Protecție a Victimelor Străzii să plătească acesteia suma de 5000 euro în echivalent lei la data plății cu titlu de despăgubiri materiale.

În ceea ce privește motivele vizând neacordarea despăgubirilor materiale reprezentând cheltuielile necesare acoperirii prejudiciului viitor, cheltuieli ce rezultă din recomandări medicale, Curtea reține că într-adevăr, din expertiza medico-legală de la dosar rezultă gradul de invaliditate și necesitatea însoțitorului permanent pentru partea civilă, rezultă de asemenea din depozițiile martorilor că în prezent partea civilă A. A. C. este imobilizată la pat, însă nu poate aprecia că despăgubirile solicitate pentru viitor reprezintă un prejudiciu cert, de vreme ce din probele administrate nu rezultă decât necesitatea unor tratamente, ceea ce nu poate substitui unei dovezi certe a efectuării concrete a cheltuielilor solicitate, nefiind certă nici evoluția stării părții civile, care se poate ameliora. Pe de altă parte, Curtea reamintește că în măsura efectuării oricăror cheltuieli ce derivă din accidentul suferit, partea civilă poate solicita separat, pe calea unui proces civil ulterior, obligarea la plata sumelor ce vor fi cheltuite, în cadrul acelui proces putând fi invocată hotărârea prezentă.

Referitor la cuantumul daunelor morale acordate părții civile A. A. C., Curtea apreciază că suma acordată de 200.000 de euro este suficientă, instanța de fond ținând seama atât de suferințele fizică și psihică pe care le-au implicat accidentarea unei persoane în vârstă de 26 de ani, de consecințele produse, Curtea neputând reține susținerile apărării părții civile în sensul de a fi acordate sume prin raportare la speranța de viață prezumată a acesteia, care este una estimată fără analiza vreunui criteriu obiectiv, ci doar prin aproximare pe baze pur subiective.

În ceea ce privește daunele morale acordate mamei și fratelui victimei, Curtea apreciază de asemenea că în mod just instanța de fond a acordat daune morale acestora, susținerile părții responsabile civilmente în sensul că nu pot fi acordate astfel de daune altor persoane decât victimei neputând fi reținute doar prin invocarea practicii judiciare, care este oricum în schimbare sub aceste aspecte. Curtea apreciază că se impune analiza fiecărei situații particulare, de la caz la caz, iar în speța de față, în mod concret, apreciază că instanța de fond a reținut că viața privată a fratelui și mamei părții civile a fost afectată suficient, aceștia schimbându-și modul de a trăi față de perioada anterioară producerii accidentului, fiind nevoiți să afecteze cea mai mare parte a vieții ajutorului acordat părții civile, astfel încât se impune acordarea unor sume reprezentând daune morale, iar cuantumul de 3000 de euro, acordat de instanța de fond este apreciat de Curte ca fiind suficient, proporțional cu gradul de degradare a vieții acestora.

Concluzionând, Curtea apreciază cuantumul daunelor morale acordate fiecăreia dintre părțile civile ca fiind suficient în raport de circumstanțele cauzei, reținând că sumele acordate sunt în măsură să răspundă eficient nevoilor acestor părți civile, reținând că acestea se acordă ca o recompensă pentru suferințele inerente accidentului și urmările suferite, justificându-se acordarea lor față de traumele psihice efectiv suferite, și reținând situația particulară a fiecăreia dintre părțile civile, raportat la relațiile de familie în care se aflau cu victima, gradul lor de recuperare psihică.

Curtea reamintește că există și un ghid, orientativ într-adevăr, după care se stabilește cuantumul daunelor, care a fost respectat în cauză și că Legea nr. 136/1995 și Directiva U.E. nr. 2009/103/C.E. prevăd că statul este obligat să garanteze o despăgubire justă, iar suma minimă asigurată în cazul vătămărilor corporale trebuie să fie calculată pentru a despăgubi integral și echitabil toate victimele care au suferit, reținând că dispozițiile legale sunt respectate în cauză, Normele C.A.S. stabilind plafoane maxime pe fiecare an, care să fie avute în vedere la stabilirea despăgubirilor, plafoane care să nu fie depășite în raport de un eventual număr mare de victime.

Referitor la motivul de apel vizând neacordarea penalităților de întârziere, Curtea reține că instanța de fond în mod corect a apreciat că nu poate acorda astfel de penalități, în cadrul unui proces penal daunele se acordă doar din momentul stabilirii vinovăției cu caracter definitiv, dar de la data producerii accidentului, fiind așadar nerelevant faptul că F. DE PROTECTIE A VICTIMELOR STRĂZI nu a formulat până in prezent nici o ofertă de despăgubire.

Pentru motivele arătate, apreciind fondat apelul părții civile A. A. C. sub aspectul menționat referitoare la despăgubirile materiale și reținând legalitatea hotărârii sub celelalte aspecte, apelurile celorlalte părți fiind nefondate, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a C.p.p. va admite apelul declarat de partea civilă A. (fostă MÎNDRĂ) A. C. împotriva sentinței penale nr. 112/13.03.2015 pronunțată de Judecătoria Sector 6 București în dosarul penal nr._ .

Va desființa în parte sentința penală apelată și în fond rejudecând:

Va obliga partea responsabilă civilmente F. de Protecție a Victimelor Străzii să-i plătească părții civile A. (fostă MÎNDRĂ) A. C. suma de 5000 euro în echivalent lei la data plății cu titlu de despăgubiri materiale.

Va menține celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

În temeiul art. 421 pct. 1 lit. b C.p.p. va respinge ca nefondate apelurile formulate de inculpatul P. F. N. și părțile civile A. C. și A. P. V. împotriva aceleiași sentințe penale.

În temeiul art. 275 alin. 2 C.p.p. va obliga pe apelantul inculpat și pe apelantele părți civile A. C. și A. P. V. a câte 200 lei fiecare, cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare în apelul părții civile A. A. C. vor rămân în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În temeiul art. 421 pct. 2 lit. a C.p.p. admite apelul declarat de partea civilă A. (fostă MÎNDRĂ) A. C. împotriva sentinței penale nr. 112/13.03.2015 pronunțată de Judecătoria Sector 6 București, în dosarul penal nr._ .

Desființează în parte sentința penală apelată și în fond rejudecând:

Obligă pe partea responsabilă civilmente F. de Protecție a Victimelor Străzii să-i plătească părții civile A. (fostă MÎNDRĂ) A. C. suma de 5000 euro în echivalent lei la data plății cu titlu de despăgubiri materiale.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

În temeiul art. 421 pct. 1 lit. b C.p.p. respinge ca nefondate apelurile formulate de inculpatul P. F. N. și părțile civile A. C. și A. P. V. împotriva aceleiași sentințe penale.

În temeiul art. 275 alin. 2 C.p.p. obligă pe apelantul inculpat și pe apelantele părți civile A. C. și A. P. V. la câte 200 lei fiecare, cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare în apelul părții civile A. A. C. rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi 23.04.2015.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR

M. C. C. C.

GREFIER

G. A. I.

Red. și tehnored. C.M.

10 ex.

Red. O. Gorzav – Judecătoria Sectorului 6 București – Secția Penală

← Alte modificări ale pedepsei (art.585 NCPP). Decizia nr....		Intervenirea unei legi penale noi (art.595 NCPP). Decizia nr.... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 220/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice (art.336 NCP). Decizia nr. 635/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI Contestaţie împotriva hotărârii judecătorului delegat. Decizia nr. 618/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI Alte modificări ale pedepsei (art.585 NCPP). Decizia nr. 177/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI Intervenirea unei legi penale noi (art.595 NCPP). Decizia nr. 199/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI