Verificare măsuri preventive (art.206 NCPP). Decizia nr. 367/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 367/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 02-07-2015 în dosarul nr. 2606/87/2014/a8
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A II-A PENALĂ
DOSAR NR._
(2392/2015)
Decizia penală nr.367/CO
Ședința publică din data de 02 iulie 2015
Curtea constituită din:
Președinte: G. C. A.
Grefier: S. Victorița
Ministerul Public - P. de pe lângă Curtea de Apel București a fost reprezentant de procuror S. M..
Pe rol se află soluționarea cauzei penale având ca obiect contestația formulată de inculpatul P. G., împotriva încheierii de ședință din 23 iunie 2015, pronunțate de Tribunalul T. – Secția Penală, în dosarul nr._ 14.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns contestatorul-inculpat P. G. personal, aflat în stare de arest, asistat de apărător ales S. Anișoara fără delegație la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea contestației.
Apărătorul ales al contestatorului-inculpat P. G. critică soluția instanței de fond apreciind că este netemeinică și nefondată, apreciind că în mod greșit s-a dispus prelungirea măsurii arestării preventive a inculpatului P. G., arătând că acesta se află în stare de arest preventiv de 28 de luni, respectiv din aprilie 2012.
Mai arată că atât la analiza făcută în încheierea atacată, cât și cu ocazia precedentelor analize efectuate de instanța de fond, nu s-au adus elemente de noutate care să justifice necesitatea menținerii și prelungirii stării de arest preventiv, iar motivele invocate, care se referă la suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârșit inculpatul pentru care a fost trimis în judecată, sunt nefondate.
Chiar și practica judiciară în materie statuează că existența suspiciunii rezonabile ca motiv de menținere a stării de arest preventiv este suficientă pentru o anumită perioadă de timp și nu poate constitui prin ea însăși un motiv pentru prelungirea măsurii.
În opinia apărării, nici motivarea instanței cu privire la necesitatea înlăturării stării de pericol pentru ordinea publică nu poate reprezenta un motiv pentru menținerea stării de arest preventiv, în raport de perioada scursă de la momentul arestării inculpatului, apreciind că impactul asupra opiniei publice s-a diminuat.
Menționează că inculpatul P. G. este singurul arestat preventiv în dosar, au fost audiate aproximativ 12 părți vătămate, majoritatea au arătat că nu s-au exercitat acte de amenințare și violență asupra lor, iar din depozițiile părților vătămate rezultă o altă situație decât cea reținută în actul de inculpare, singura probă incriminatorie fiind declarația părții vătămate C. D..
Mai arată că la dosar este depusă cerere prin care L. solicită să nu mai fie citat.
Solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu o măsură mai ușoară, considerând că instanța are posibilitatea de impune inculpatului anumite obligații care pot asigura scopul prevăzut de art.202 C.p.p., respectiv buna desfășurare a procesului penal, este asigurată audierea părților vătămate în condiții de obiectivitate și imparțialitate.
În circumstanțiere, arată că inculpatul se află la primul conflict cu legea penală, este absolvent de studii superioare, căsătorit, are o familie organizată, unic întreținător al familiei, are un copil minor cu anumite afecțiuni medicale care impun prezența tatălui.
Mai arată că infracțiunile deduse judecății sunt din anii 2005, 2006 până în 2008, 2009, apreciind că doar cercetarea judecătorească va stabili dacă această activitate s-a prelungit până în anul 2011.
În consecință, considerând că perioada de 28 luni de arest preventiv este suficientă, solicită admiterea contestația, desființarea încheierii atacate și înlocuirea măsurii arestului preventiv cu o măsură mai ușoară.
Precizează că inculpatul va locui în București, ., sector 5 iar nu în . vătămate, la domiciliul concubinei sale.
Reprezentanta Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea contestației ca nefondată, menținerea încheierii atacate ca fiind legală și temeinică, apreciind că instanța de fond în mod corect a considerat că se mențin temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestului preventiv.
Mai arată că privarea de libertate a inculpatului P. G. este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică și asigurării bunei desfășurări a procesului penal.
Consideră că prin punerea inculpatului sub o altă măsură preventivă există riscul ca cercetarea judecătorească să fie afectată, având în vedere că mai sunt de audiat părți vătămate și un număr mare de martori, iar eventualele obligațiile ce ar putea fi impuse inculpatului nu pot garanta buna desfășurare a procesului penal.
Pentru toate aceste motive solicită respingerea contestației inculpatului ca nefondat.
Contestatorul-inculpat P. G., având ultimul cuvânt, lasă la aprecierea instanței soluția ce o va pronunța
CURTEA,
Asupra contestatiei de fata,
Prin incheierea din 23.06.2015 pronuntata de Tribunalul T., Secția Penală în dosarul nr._ 14, in baza baza art. 362 alin. 2 Cpp. rap. la art. 208 alin. 2 Cpp. s-a constatat legală și temeinică măsura arestării preventive a inculpatului P. G. și s-a mentinut starea de arest a acestuia.
A fost respinsa ca nefondată cererea privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura controlului judiciar formulată de inculpatului P. G. prin apărătorul ales.
Pentru a pronunta aceasta incheiere prima instanta a retinut că măsura arestării preventive a fost dispusă cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data impunerii ei, respectiv art. 149/1 Cod Procedură Penală - 1968 rap. la art. 143 și art.148 lit. f Cod Procedură Penală - 1968, iar temeiurile care au determinat arestarea inițială a inculpatului P. G. se mențin și impun în continuare privarea lui de libertate pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică și asigurarea bunei desfășurări a procesului penal, avându-se în vedere prevederile art. 202 și art. 223 Cod Procedură Penală.
În ceea ce privește condiția prevăzută de art. 223 Cod Procedură Penală, referitoare la existența unor probe din care să rezulte suspiciunea rezonabilă a săvârșirii unor infracțiuni, prima instanta a apreciat că aceasta este în continuare îndeplinită, întrucât în cauză există probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul ar fi comis infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată, fără a se aduce atingere prezumției de nevinovăție de care beneficiază conform art. 4 Cod Procedură Penală.
În cauză, s-a retinut că inculpatul P. G. este judecat pentru infracțiuni expres prevăzute la art. 223 al. 2 Cod Procedură Penală, iar privarea de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică, care rezultă din natura și gravitatea faptelor presupus a fi fost comise de inculpat, modalitatea și împrejurările concrete de săvârșire a acestora, astfel cum au fost reținute și descrise în rechizitoriu, în declarațiile martorilor, victimelor și parțial, în declarațiile inculpaților, perioada de timp îndelungată, participarea unui număr mare de persoane, caracterul organizat, angrenarea în activitatea infracțională a unor lucrători de poliție, urmările produse, incendierea unor locuințe, pătrunderea în grup, noaptea în locuințele victimelor lovindu-le și amenințându-le, sentimentul puternic de teamă și insecuritate pe care acest gen de fapte îl generează în rândul comunității locale, starea de teroare produsă locuitorilor și imposibilitatea acestora de a sesiza autoritățile, la rândul lor implicate în activitatea grupului.
Toate acestea elemente justifica in viziunea primei instante o reacție fermă din partea autorităților statului, respectiv privarea de libertate a inculpatului, în scopul protejării siguranței publice și pentru a asigura și buna desfășurare a procesului penal, nefiind suficientă o altă măsură preventivă mai puțin restrictivă.
S-a mai retinut ca există riscul ca cercetarea judecătorească să fie afectată, existând posibilitatea reală a influențării persoanelor vătămate, a părților civile sau a martorilor audiați în cauză.
Prima instanta a considerat că nu se impune înlocuirea arestării preventive cu măsura controlului judiciar prev. de art. 202 al.4 lit.b Cod Procedură Penală față de periculozitatea și modul coordonat în care au acționat și pot acționa membrii grupului, cu referire la declarațiile unor persoane vătămate, care în cursul anului 2012 au fost supuse la numeroase presiuni, amenințări și agresiuni, exercitate de inculpatul P. G. și alți membri ai grupării infracționale coordonate de acesta, în scopul intimidării lor, ceea ce conturează periculozitatea inculpaților membrii ai grupului infracțional organizat, coeziunea și modul organizat în care pot acționa, iar lăsarea în libertate a inculpatului P. – coordonatorul grupului - ar crea o stare justificată de teamă în rândul comunității locale, în privința securității personale, dar și a inviolabilității bunurilor, credința că autoritățile îi protejează pe cei ce săvârșesc infracțiuni grave.
S-a mai retinut ca, deși inculpatul P. G. a fost trimis în judecată ca o persoană fără antecedente penale, după cum reieșea din cazierul său cunoscut de autoritățile române, ulterior au apărut informații cu privire la alte infracțiuni săvârșite de inculpat pe teritoriul altor state.
In privinta solutionarii cu celeritate a cauzei s-a aratat ca au acționat negativ și inculpații, exercitându-și cu rea-credință drepturile procesuale, fie înțelegând să formuleze căi de atac asupra oricărei încheieri pronunțate în cursul urmăririi penale, în procedura camerei preliminare sau în faza judecății, fie recunoscând pe rând faptele, timp de trei termene, stabilind cadrul de judecată în procedură simplificată – drept ce nu le poate fi îngrădit și contribuind la neînceperea cercetării judecătorești.
A apreciat prima instanța că persistența cerințelor impuse de art. 223 Cod Procedură Penală nu justifică o măsură preventivă mai ușoară față de inculpatul P. G., conform art. 202 alin. 4 lit. b și d Cod Procedură Penală.
Impotriva acestei incheierei a formulat contestatie inculpatul P. G., motivele fiind expuse oral in fata instantei de control judiciar, de catre aparatorul acestuia, astfel cum au fost consemnate in practicaua prezentei decizii.
Examinând contestatia în conformitate cu dispozițiile art. 206 c.p.p., instanta constată că aceasta este nefondata pentru considerentele ce urmează.
Potrivit art. 362 alin. 2 c.p.p. raportat la art. 208 alin. 4 c.p.p., in tot cursul judecății, instanța, din oficiu, prin încheiere, verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, dacă subzistă temeiurile care au determinat menținerea măsurii arestării preventive și a măsurii arestului la domiciliu dispuse față de inculpat, dispozitiile art. 207 alin. 3 - 5 aplicandu-se în mod corespunzător.
Potrivit disp. art. 207 alin. 4 c.p.p., când constată că temeiurile care au determinat luarea măsurii preventive se mențin sau există temeiuri noi care justifică o măsură preventivă, judecătorul de cameră preliminară dispune prin încheiere menținerea măsurii preventive față de inculpat.
Alineatul 5 al aceluiasi articol prevede că, dacă au încetat temeiurile care au determinat luarea sau prelungirea măsurii arestării preventive și nu există temeiuri noi care să o justifice ori în cazul în care au apărut împrejurări noi din care rezultă nelegalitatea măsurii preventive, judecătorul de cameră preliminară dispune prin încheiere revocarea acesteia și punerea în libertate a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză.
Curtea constata faptul că, în cauză, sunt îndeplinite cerințele alin. 4 al art. 207 c.p.p., in sensul că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive față de inculpat subzistă și în prezent, așa cum în mod corect s-a retinut si in cuprinsul incheierii contestate, motiv pentru care se impune menținerea acestei măsuri.
Astfel, probele administrate in cauza, mentionate si descrise de instanta de fond in incheierea recurata, creeaza suspiciunea rezonabilă că inculpatul P. G. a săvârșit infracțiunile de inițiere și constituire a unui grup infracțional organizat, în scopul săvârșirii de infracțiuni grave, prev. de art. 7 alin. 1 rap. Ia art. 2 Iit. b pct. 4 și 5, din Legea nr. 39/2003; - infracțiunea de înșelăciune în convenții, având consecințe deosebit de grave, prev. de art. 215 alin. 1, 3 și 5 C.pen. (patru fapte); - infracțiunea de șantaj, în formă continuată, prev. de art.194 alin. 1 C.pen., cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen. (22 fapte); - infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 alin. 1 C.pen., cu aplic. art. 41 alin. 1 C.pen, (cinci fapte); - infracțiunea de Iipsire de Iibertate în mod ilegal, prev. de art. 189 alin. 1, 2 și 5 C.pen.; - infracțiunea de dare de bani cu dobândă, de către o persoană neautorizată, prev. de art. 3 din Legea nr.216/2011, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen. (două fapte); - infracțiunea de distrugere, prev. de art. 217 alin.1 și 4 C.pen.; - infracțiunea de violare de domiciliu, în formă continuată, prev.de art. 192 aIin. 2 C. pen.‚ cu aplic. art 41 alin 2 C. pen; - infracțiunea de uz, fără drept, de armă neletală prev. de art.135 alin. 1 din Legea nr. 295/2004, cu aplic. art. 41 alin 2 C. pen
Aprecierea subzistentei temeiului reglementat de art. 223 alin 2 c.p.p. se justifică nu doar față de pedeapsa prevăzuta de lege pentru infracțiunile pentru savarsirea carora a fost trimis in judecata inculpatul în prezenta cauză, ci și față de faptul că lăsarea sa în libertate prezintă în continuare pericol concret pentru ordinea publică.
Starea de pericol pentru ordinea publica rezulta din caracterul organizat și amploarea deosebită a activității infracționale la care se presupune că inculpatul a participat alături de ceilalți, modul de acțiune folosit, care denotă caracterul premeditat și elaborat al acțiunilor ilicite, intervalul de timp îndelungat (august 2005 – aprilie 2013), pe parcursul căruia s-a derulat activitatea infracțională.
Sub același aspect, nu pot fi ignorate nici amploarea deosebită pe care acest gen de infracțiuni a cunoscut-o în ultima perioadă, recrudescența fenomenului infracțional de aceeași natură în societatea românească actuală și nici împrejurarea că asemenea fapte constituie importante surse de venituri ilicite pentru autorii lor, aspecte de natură a justifica în mod rezonabil temerea că, dacă ar fi pus în libertate (indiferent de formă), inculpatul ar putea relua activitatea infracțională aducătoare de beneficii considerabile în mod facil, mai ales că prin modul în care a acționat și prin repetabilitatea faptelor comise, acesta a dat, practic, dovadă de o veritabilă specializare.
În ce privește respectarea dreptului la libertate al inculpatului este adevărat că detenția preventivă trebuie să aibă un caracter excepțional, starea de libertate fiind starea normală - nefiind admis să se prelungească dincolo de limitele rezonabile - independent de faptul că ea se va computa sau nu din pedeapsă, însă în jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, aprecierea limitelor rezonabile ale unei detenții provizorii se face luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz, pentru a vedea în ce măsură „există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate".
Prin prisma dispozițiilor art. 6 și art. 5 paragraf 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale termenul rezonabil de soluționare a unei cauze trebuie apreciat nu doar prin prisma perioadei petrecute de inculpat în arest preventiv și prin prisma principiului conform căruia, până la pronunțarea unei hotărâri de condamnare cu caracter definitiv, o persoană este prezumată nevinovată, dar și prin prisma criteriilor cum sunt natura cauzei deduse judecății, complexitatea acesteia, numărul părților implicate în cauză, natura probelor ce se impun a fi administrate ș.a.
Or, in cauză există un număr mare de părți vătămate, un număr mare de inculpați, activitatea infracțională s-a desfășurat atât pe teritoriul țării ( recrutare, transport), dar și în afara acestuia, motiv pentru care, cercetarea judecatoreasca presupune un volum mare de lucrări necesare a fi desfășurate în scopul aflării adevărului.
Prin urmare, arestarea preventivă a inculpatului nu a depășit o durată rezonabilă, având în vedere stadiul procedurii, complexitatea cauzei, dar și circumstanțele faptice referitoare la amploarea activității inculpaților, conlucrarea și specializarea lor.
În ceea ce privește circumstanțele de ordin personal ale inculpatului, Curtea constată că acele date ce ar putea eventual să caracterizeze pozitiv persoana acestuia nu sunt suficiente pentru a determina reconsiderarea necesității privării de libertate a acestora, ci în raport cu semnificația profund antisocială a conduitei reprobabile a contestatorului din speță, perpetuată pe parcursul unei perioade îndelungate de timp, măsura arestării preventive apare ca fiind, în momentul examinat, singura măsură care poate asigura un just echilibru între protejarea interesului public și respectarea drepturilor individuale ale acuzatului.
În sfârșit, raportându-se și la scopul măsurii arestării preventive, astfel cum este definit în art.202 alin.1 din Codul de procedură penală, Curtea având în vedere natura faptelor săvârșite, specificul regimului probatoriu al acestor infracțiuni și particularitățile speciale ale victimelor acestora, care prezintă un grad ridicat de vulnerabilitate, consideră că - în mod rezonabil - poate fi anticipat riscul ca, aflat în stare de libertate, inculpatul P. G. să întreprindă acțiuni de intimidare sau influențare a persoanelor care pot furniza informații importante pentru lămurirea corectă și completă a cauzei și aflarea adevărului judiciar, astfel încât, apreciază că menținerea acestei măsuri este necesară și pentru a se asigura buna desfășurare a cercetării judecătorești.
Față de toate aceste date, Curtea nu poate primi susținerile apărării în sensul că pericolul concret este mult diminuat, față de trecerea unei perioade de timp, pe de o parte întrucât, în cauză nu s-a depășit un termen rezonabil raportat la complexitatea acestei cauze și raportat la modul în care inculpații au înțeles să-și exercite drepturile procesuale, iar pe de altă parte, prelungirea în timp a procedurilor a fost din cauza modului în care inculpații au înțeles să solicite judecarea în procedura simplificată, pe rând, astfel încât au existat disjungeri succesive ale cauzei, dar și din cauza modului în care inculpații și-au exercitat drepturile de a formula diverse cereri în materia măsurilor preventive.
Prin urmare, luarea față de contestatorul inculpat a unei măsuri alternative arestării preventive nu ar fi suficienta la acest moment, măsura privării de libertate neprezentând caracter nerezonabil prin raportare la interesul public ocrotit.
In consecință, incheierea prin care s-a dispus mentinererea arestarii preventive a inculpatului este legală și temeinică, iar contestatia formulata de inculpat este nefondata, urmand a fi respinsa ca atare, în temeiul art. 206 C.pr.pen.
Vazand si disp. art. 275 alin 2 C.pr.pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondată, contestația formulată de inculpatul P. G. împotriva incheierii din 23.06.2015 pronuntata de Tribunalul T., Secția Penală în dosarul nr._ 14.
Obligă contestatorul la 200 lei cheltuieli judiciare statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 02.07.2015.
Judecator
G. C. A.
Grefier S. Victorița
Red./tehnored. G.C.A.
Jud. Prima instanta I.M.
| ← Alte cereri privind judecata în fond. Decizia nr. 1005/2015.... | Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 376/2015.... → |
|---|
