Verificare măsuri preventive (art.206 NCPP). Decizia nr. 428/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 428/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 03-08-2015 în dosarul nr. 30252/3/2014/a18
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A II A PENALĂ
DOSAR NR._ (2795/2015)
DECIZIA PENALĂ NR. 428/CO
Ședința publică din data de 03.08.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: L. C. - N.
GREFIER: I. D.
Ministerul Public – P. de pe lângă Curtea de Apel București a fost reprezentat de domnul procuror N. N..
Pe rol se află soluționarea contestației declarate de inculpatul S. C. împotriva încheierii din 17.07.2015 pronunțată de Tribunalul București – Secția I Penală în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă contestatorul – inculpat personal și asistat de apărător ales, avocat Lorette L., care depune împuternicire avocațială nr. 36/03.08.2015.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocatul contestatorului – inculpat solicită în baza art. 206 alin. 1 Cpr.pen rap la art. 4251 alin. 7 pct. 2 lit. a Cpr.pen. în coroborare ideatică cu art. 86 alin. ultim Cpr.pen., admiterea contestației, desființarea încheierii prin care s-a menținut măsura arestului la domiciliu, apreciind că față de momentul procesual actual este oportună modificarea acestei măsuri de prevenție și suficientă, echilibrată măsura controlului judiciar. Circumstanțele personale ale inculpatului, în coroborare cu circumstanțele reale ce reies din analizarea întregului material probator nu justifică o perpetuare a măsurii arestului la domiciliu, în contextul în care anterior a fost supus măsurii arestului preventiv o perioadă de aproximativ 1 an de zile. Solicită a se avea în vedere și faptul că o parte dintre coinculpații din prezenta cauză se află de o perioadă lungă de timp sub măsura controlului judiciar, ceea ce nu a impietat asupra bunei desfășurări a procesului penal, astfel că, pentru egalitate de tratament, solicită modificarea măsurii arestului la domiciliu cu aceea a controlului judiciar și în cazul inculpatului S. C. pentru a se da posibilitatea acestuia să-și reia activitățile lucrative, în sensul susținerii traiului zilnic. Învederează că nu există indicii sau probe la dosar care să evidențieze o tendință negativă în comportamentul juridic al inculpatului, astfel încât să fie necesară restricționarea libertății de mișcare a acestuia la limitele imobilului în care domiciliază.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea ca nefondată a contestației, apreciind că în continuare se impune menținerea măsurii arestului la domiciliu pentru buna desfășurare a procesului penal și asigurarea prezenței inculpatului la judecată, raportat și la pericolul concret pentru ordine publică, care este în continuare la fel de ridicat, față de modul de comitere a faptei de tentativă de omor, împreună cu mai mulți inculpați, noaptea, în plină stradă, vizând trei persoane vătămate, tulburând grav liniștea publică. Prin urmare, periculozitatea inculpatului este deosebit de ridicată, astfel încât apreciază că în mod corect instanța a dispus menținerea măsurii arestului la domiciliu.
Contestatorul – inculpat, având ultimul cuvânt, precizează că este de acord cu susținerile avocatului acestuia.
CURTEA,
Asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin încheierea de ședință din 17.07.2015, Tribunalul București – Secția I Penală, în baza art. 362 alin. 2 Cod procedură penală raportat la art. 208 alin. 2 Cod procedură penală a constatat legalitatea și temeinicia măsurii preventive a arestului la domiciliu a inculpaților A. M., M. C. I. și S. C..
În baza art.208 alin.4 (astfel cum a fost modificat prin OUG nr. 24/2015), raportat la art.207 alin.4 Cod procedură penală a menținut măsura arestului la domiciliu luată față de inculpații A. M., M. C. I. Și S. C..
În baza art. 221 alin. 1 și 2 Cod procedură penală a menținut obligațiile instituite anterior în sarcina inculpaților A. M., M. C. I. Și S. C. și instituția desemnată cu supravegherea lor.
In baza art. 242 alin. Cod procedură penală, a respins cererea formulată de inculpatul M. C. I., prin avocat ales, de înlocuire a măsurii preventive a arestului la domiciliu cu măsura sau controlului judiciar, ca neîntemeiată.
In baza art. 221 alin Cod procedură penală a respins ca neîntemeiată cererea formulată de același inculpat, de părăsire a imobilului unde execută măsura arestului la domiciliu.
În baza art. 362 alin. 2 Cod procedură penală raportat la art. 208 alin. 2 Cod procedură penală constată legalitatea și temeinicia măsurii preventive a controlului judiciar instituit în sarcina inculpaților D. A., T. D., I. M. Vincențiu și M. V. F..
În baza art. 208 alin. 5 Cod procedură penală (introdus prin art. I punctul 2 din OUG nr. 82/2014) rap. la art. 207 alin. 4 Cod procedură penală a menținut măsura preventivă a controlului judiciar dispusă în sarcina inculpaților D. A., T. D., I. M. Vincențiu și M. V. F..
În baza art. 215 alin. 1 și 2 Cod procedură penală a menținut obligațiile instituite anterior în sarcina inculpaților D. A., T. D., I. M. Vincențiu și M. V. F..
În baza art. 215 alin. 9 Cod procedură penală coroborat cu alin. 8 Cod procedură penală, a respins ca neîntemeiată cererea inculpatului D. A. de încetare a obligației dispuse inițial, în conformitate cu prevederile art. 215 alin. 2 lit. d Cod procedură penală, de a nu participa la manifestări sportive sau culturale, ori la alte adunări publice.
În temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, în ceea ce-l privește pe inculpatul S. C., că la data de 05.08.2014 a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Cornetu sub nr._ 4, rechizitoriul nr.580/P/2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul București, prin care s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, printre alții, a inculpatului S. C. - pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă la infracțiunea de omor calificat prev. de art. 32 C.pen., rap. la art. 188 alin. 1 – art. 189 alin. 1 lit. f) C.pen., cu aplic. art. 77 lit. a) C.pen. și a infracțiunii de tulburare a ordinii și liniștii publice prev. de art. 371 C.pen., cu aplic. art. 77 lit. a) C.pen., ambele cu aplic. art. 38 alin. 2 C.pen. privind concursul ideal de infracțiuni.
S-a reținut, în esență, în sarcina inculpaților faptul că în noaptea de 01/02.02.2014, în jurul orei 0230, în apropierea Restaurantului Hanul Drumețului din București, . intenția de a ucide au aplicat multiple lovituri, cu o bâtă, în zone corporale vitale sau vizând zone corporale vitale, persoanelor vătămate S. V., S. C. și N. M..
În cursul urmăririi penale, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului București, prin încheierea penală din data de 11.07.2014 pronunțată în dosarul nr. _/3/2014 a admis propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul București și a dispus arestarea preventivă a inculpatului S. C., și a celorlalți inculpați, pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 11.07.2014 și până la data de 09.08.2014, inclusiv.
Judecătorul de drepturi și libertăți a apreciat că în cauză sunt întrunite condițiile art.223 Cod procedură penală, existând indicii care justifică presupunerea rezonabilă că inculpații ar fi comis infracțiunile pentru care sunt cercetați, raportat la materialul probator administrat.
Judecătorul de drepturi și libertăți a mai avut în vedere periculozitatea faptelor pentru care inculpații sunt cercetați, dată de împrejurările și modalitățile concrete de săvârșire a faptelor (mai multe persoane împreună, prin violență deosebită, având asupra lor arme) și de natura și gravitatea infracțiunilor imputate, fiind necesară o reacție fermă împotriva celor bănuiți de comiterea unor asemenea fapte.
În consecință, în baza evaluării gravității faptelor, a modului și a circumstanțelor de comitere a acesteia, Judecătorul de drepturi și libertăți a apreciat că lăsarea inculpaților în libertate ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de insecuritate în rândul persoanelor care respectă valorile sociale ocrotite de lege.
Măsura arestării preventive a fost prelungită prin încheierea din 06.08.2014 a Tribunalului București.
Prin încheierea din 08.09.2014 a Tribunalului București – Secția I Penală s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive față de inculpați și s-a dispus menținerea acesteia în continuare.
Prin încheierea din 09.03.2015, Tribunalul București a menținut măsura arestării preventive a inculpatului S. C. și a altor coinculpați.
De asemenea, prin încheierea din data de 15.06.2015, Tribunalul a menținut măsura arestării preventive a inculpatului S. C. și a altor coinculpați.
Prin încheierea nr.349/25.06.2015 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a II-a Penală a fost respinsă contestația formulată de P. de pe lângă Tribunalul București și au fost admite contestațiile formulate de inculpatul S. C. și alți coinculpați.
În temeiul art. 242 alin. 2 C.p.p. s-a înlocuit arestarea preventivă a inculpatului S. C. și a altor coinculpați, cu măsura arestului la domiciliu prevăzută de art. 218-221 C.p.p., indicându-se adresele unde aceștia vor executa măsura.
Verificând legalitatea și temeinicia măsurii arestului la domiciliu a inculpatului S. C. și a altor coinculpați, instanța a apreciat că măsurile sunt legale și temeinice și că motivele care au determinat luarea măsurii arestului la domiciliu/controlului judiciar a inculpaților nu au încetat, subzistând și la acest moment procesual probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă cu privire la comiterea infracțiunilor reținute în sarcina lor, iar privarea de libertate/arestul la domiciliu/controlul judiciar sunt necesare pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică și buna desfășurare a procesului penal.
S-a apreciat că în cauză există probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpații au săvârșit infracțiunile pentru care au fost trimiși în judecată și că, în noaptea de 01/02.02.2014, în jurul orei 0230, în apropierea Restaurantului Hanul Drumețului din București, . intenția de a ucide ar fi aplicat multiple lovituri, în zone corporale vitale sau vizând zone corporale vitale, persoanelor vătămate S. V., S. C. și N. M..
Totodată, s-a constatat că infracțiunea de tentativă la infracțiunea de omor calificat prev. de art. 32 C.pen., rap. la art. 188 alin. 1 – art. 189 alin. 1 lit. f) C.pen. pentru care au fost trimiși în judecată inculpații nu sunt incluse în categoria infracțiunilor pentru care este necesar un anumit cuantum al pedepsei.
De asemenea, s-a constatat că măsurile preventive (arestul la domiciliu și controlul judiciar) au fost luate cu respectarea drepturilor și garanțiilor procesuale prevăzute de dispozițiile interne și de art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului: inculpaților le-a fost asigurată asistența juridică, le-a fost adusă la cunoștință învinuirea și motivele arestării/controlului judiciar și au avut acces la lucrările din dosar în baza principiului egalității armelor, fiind, de asemenea, prezenți la soluționarea propunerii de arestare preventivă și asistați de avocați.
Analizând caracterul rezonabil al duratei detenției provizorii și al duratei măsurii controlului judiciar, raportat la circumstanțele speciale ale cauzei și la cele personale ale inculpaților, așa cum au fost redate mai sus, raportat la pericolul de repetare a faptelor de natura celor în cauză, la gravitatea acuzației, la persoana inculpaților și la starea incipientă a procesului penal, Tribunalul a reținut în continuarea caracterul rezonabil al acesteia (cauza Pantano c. Italiei), constatându-se un echilibru între protejarea interesul general privind buna desfășurare a procesului penal și cel individual al inculpaților privind protejarea libertății (cauza Letellier c. Franței).
Analizând posibilitatea luării față de inculpatul S. C., împreună cu alți coinculpați, a altor măsuri preventive mai puțin intruzive în libertatea sa, față de circumstanțele cauzei în acest stadiu procesual, față de faza în care se află procesul penal, față de caracterul rezonabil al duratei măsurii, față de caracterul necesar al măsurii arestului la domiciliu pentru protejarea publicului împotrivapericolului de repetare a faptelor de natura celor față de care se efectuează cercetări și pentru asigurarea bunei desfășurări a procesului penal, precum și față de caracterul proporțional al măsurii cu gravitatea acuzației penale formulate împotriva inculpaților și cu scopul urmărit, instanța a constatat caracterul insuficient al unor astfel de măsuri.
În ceea ce privește cererea de înlocuire a măsurii arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar formulată de inculpatul S. C. și alt coinculpat, Tribunalul a constatat că, potrivit art. 242 alin. 2 Cod procedură penală măsura preventivă se înlocuiește, din oficiu sau la cerere, în cazul în care se apreciază că o măsură preventivă mai ușoară este suficientă pentru realizarea scopului prevăzut a art. 202 alin. 1 C.p.p.
De asemenea, în raport de prevederile art 5 par 1 lit c din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, privarea de libertate a unei persoane se poate dispune daca acuzatul a fost arestat sau reținut în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia. Ulterior, în decizii de speță CEDO a statuat ca privarea de libertate a unei persoane poate fi justificată în scopul apărării ordinii publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor, respectiv pentru a asigura desfășurarea în bune condiții a procesului penal.
Instanța a constatat că măsura arestului la domiciliu a inculpatului S. C. și altor coinculpați a fost luată cu respectarea dispozițiilor legale, fiind îndeplinite condițiile prev. de art. 223 Cod procedură penală, existând indicii care justifică presupunerea rezonabilă că acesta ar fi comis infracțiunile pentru care sunt cercetați, așa cum au apreciat judecătorii de cameră preliminară și instanțele de judecată, iar lăsarea lor în libertate ar crea o stare de pericol pentru ordinea publică, concluzii rezultate în urma evaluării gravității faptelor, a modului și a circumstanțelor de comitere a acesteia, a antecedenței infracționale.
În ceea ce privește anumite împrejurări noi de natură a cataloga ca nelegală arestarea preventivă a inculpaților, Tribunalul a constatat că acestea nu există.
Tribunalul a reținut că nu au apărut elemente care nu existau la momentul privării de libertate a inculpaților, neputându-se astfel vorbi despre o schimbare a temeiurilor inițiale, care să conducă la concluzia că măsura preventivă este nelegală.
Reținând astfel că temeiurile care au determinat luarea măsurii arestului la domiciliu a inculpatului S. C. și a altor coinculpați subzistă la acest moment procesual, instanța a constatat legalitatea și temeinicia acestor măsuri și le-a menținut.
A constatat că datele concrete ale cauzei, privitoare la inculpatul M. C. I., prin raportare la stadiul procedurii nu justifică la acest moment înlocuirea măsurii de prevenție luată împotriva lui, arestul la domiciliu, fiind apreciată ca o măsură necesară pentru asigurarea bunei desfășurări a procesului penal și proporțională cu gravitata acuzațiilor ce-l vizează pe inculpat.
Tribunalul a opinat că măsura arestului la domiciliu poate fi prelungită chiar dacă, prin decizia nr. 361 din 7 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial nr. 419 din 12.06.2015, dispozițiile art. 222 Cod procedură penală au fost declarate neconstituționale.
În opinia instanței, așa cum rezultă de altfel și din considerentele deciziei Curții Constituționale, motivul pentru care dispozițiile art. 222 Cod procedură penală au fost declarate ca neconforme legii fundamentale vizează exclusiv două aspecte: lipsa termenului și a duratei maxime pentru care această măsură poate fi dispusă în procedura de cameră preliminară și în cursul judecății.
Așa fiind, s-a apreciat că măsura arestului la domiciliu nu poate fi considerată ca încetată de drept sau imposibil de a fi prelungită, cu atât mai mult cu cât aceste aspecte au primit o rezolvare legislativă, prin OUG nr. 24/2015.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal a formulat contestație inculpatul S. C., solicitând desființarea încheierii atacate și înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura controlului judiciar.
A arătat că circumstanțele personale ale inculpatului și circumstanțele reale care se desprind din examinarea probatoriului, nu justifică o perpetuare a măsurii arestului la domiciliu, în contextul în care inculpatul a fost supus anterior măsurii arestării preventive o perioadă de aproximativ 1 an.
A mai arătat și faptul că o parte din inculpații din această cauză se află deja sub control judiciar de o lungă perioadă de timp, fapt care nu a împietat asupra bunei desfășurări a procesului penal și pentru egalitate de tratament se impune modificarea măsurii arestului la domiciliu cu aceea a controlului judiciar, pentru a-i da acestuia posibilitatea de a-și relua activitățile lucrative, în vederea susținerii existenței sale.
La dosarul cauzei nu există indicii și probe care să evidențieze o tendință negativă în comportamentul inculpatului, astfel încât să fie necesară restricționarea libertății de mișcare a inculpatului.
În susținerea contestației nu s-au solicitat și nu s-au administrat probe noi.
Examinând contestația formulată, sub aspectul criticilor invocate, Curtea apreciază că este nefondată.
Inculpatul S. C. este cercetat, la acest moment, în stare de arest la domiciliu, pentru infracțiunea de tulburare a ordinii și liniștii publice, prevăzută de art. 371 Cod penal și tentativă la infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 32 rap. la art. 188 alin. 1-189 alin. 1 litera f Cod penal, cu aplicarea art. 77 litera a Cod penal, alături de coinculpații D. A., I. M. Vincențiu, M. V. F., M. C. I., T. D. și A. M., cercetați pentru fapte similare.
Așa cum a reținut instanța de fond, inculpatul din prezenta cauză împreună cu ceilalți inculpați, sunt cercetați pentru aceea că, în noaptea de 01/02.02.2014, în jurul orelor 2,30, pe Bulevardul 1 Mai, au aplicat multiple lovituri cu bâta, în zone corporale vitale, persoanelor vătămate S. V., S. C. și N. M., cu intenția de a le ucide.
Inculpații s-au aflat inițial în stare de arest preventiv iar în cursul urmăririi penale și al procedurii de cameră preliminară, pentru unii dintre aceștia măsura arestării s-a înlocuit succesiv cu măsura arestului la domiciliu și apoi cu aceea a controlului judiciar, la acest moment procesual aflându-se în stare de arest la domiciliu inculpații A. M., M. C. I. și S. C..
Curtea apreciază că în mod corect prima instanță a reținut că în ceea ce îl privește pe inculpatul S. C., această măsură se justifică în continuare, având în vedere natura și gravitatea acuzației aduse, modalitatea concretă în care se presupune că a acționat, pericolul pentru ordinea publică pe care îl presupune în continuare lăsarea inculpatului în libertate.
Curtea reține că în cauză există probe, în sensul art. 97 C.p.p., pe care se fundamentează suspiciunea rezonabilă că inculpatul ar fi putut comite infracțiunile pentru care este cercetat, în acest sens fiind toate probele administrate până în prezent în cauză.
Dispoziția art. 97 alin. 1 Cod pr.penală, trebuie interpretată prin prisma art. 5 paragraf 1 litera c din CEDO, care condiționează legalitatea privării de libertate a unei persoane de existența unor motive verosimile de a bănui că persoana care urmează să fie lipsită de libertate a comis o infracțiune.
În accepțiunea Curții Europene, prin motive verosimile se înțeleg date, informații, de natură a convinge un observator obiectiv că este posibil ca persoana respectivă să fi săvârșit infracțiunea ( cauza Fox, Campbell și Hartley c Regatului Unit ), fără a fi necesar ca la momentul luării măsurii arestării preventive /arestului la domiciliu ,să existe probe suficiente pentru a se formula o acuzare completă( cauza Murray c Regatului Unit).
Judecătorul fondului a apreciat în mod corect că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 223 alin. 2 C.p.p., legea prevăzând pentru infracțiunile pentru care este cercetat, pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani și pe baza evaluării gravității faptelor, a modului și circumstanțelor de comitere, a mijloacelor folosite, a relațiilor sociale periclitate, s-a constatat că privarea de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică și pentru restabilirea sentimentului de securitate al societății.
Cu privire la pericolul concret pentru ordinea publică pe care îl prezintă inculpatul,lăsat în libertate, acesta nu rezultă automat din limitele mari de pedeapsă, ci și din natura și gravitatea deosebită a faptelor concrete imputate inculpatului, împrejurările și modalitatea concretă în care se prefigurează că a acționat, prejudiciile importante aduse vieții, integrității și sănătății persoanelor dar și bunelor moravuri, înmulțirea alarmantă a fenomenului violenței. Aceste aspecte impun intensificarea eforturilor de reprimare a acestui tip de infracțiuni atât pentru conservarea ordinii publice, cât și pentru întărirea sentimentului de securitate și a celui de încredere în organele abilitate cu cercetarea și combaterea acestor fapte dar și pentru descurajarea persoanelor tentate să comită astfel de fapte, care generează un pericol deosebit de ridicat prin prejudicierea gravă a societății.
În aceste condiții, s-a apreciat în mod corect că se impune menținerea inculpatului în detenție la domiciliu. Perioada scursă de la momentul arestării preventive și până în prezent este insuficientă pentru atenuarea pericolului pentru ordinea publică, față de natura și gravitatea faptelor imputate.
În cauză nu au apărut elemente noi care să conducă la reținerea unei alte situații de fapt, contrară celei avute în vedere la luarea măsurii arestării la domiciliu față de inculpat.
Ordinea publică înseamnă climatul social firesc, care presupune funcționarea normală a instituțiilor statului, menținerea liniștii cetățenilor și respectarea drepturilor acestora.
În consecință, se poate considera că există o stare de pericol pentru ordinea publică, atunci când este posibil să se producă o încălcare a regulilor de conviețuire socială la care și art. 1 din Codul de procedură penală se referă.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în mod constant că, din cauza gravității deosebite și a reacției publicului față de acestea, anumite infracțiuni pot să provoace o tulburare socială de natură a justifica o detenție provizorie, ce puțin pentru o anumită perioadă de timp.
Faptele pentru care inculpatul este cercetat au un pericol social ridicat, întrucât aduc atingere în modul cel mai profund relațiilor sociale care ocrotesc viața,integritatea și sănătatea persoanelor.
De aceea, autoritățile judiciare trebuie să reacționeze ferm și prompt în fața unui astfel de fenomen.
Judecătorul apreciază că luarea unei măsuri preventive mai ușoare, este de natură să determine un risc de tulburare a ordinii publice în special având în vedere natura infracțiunilor presupus comise.
În cauza J. contra României Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că numai odată cu trecerea timpului, scade rezonanța negativă a faptelor în rândul opiniei publice . Altfel, sentimentul de justiție al cetățenilor ar putea fi înfrânt, deoarece s-ar crea impresia unei profunde inechități sociale, dacă măsuri preventive similare ar fi luate față de infractori care au comis infracțiuni mai ușoare dar nu și față de cei care comit fapte cu violență extremă.
În cauza Letellier c. Franței, CEDO a recunoscut posibilitatea ca, atunci când anumite infracțiuni, prin gravitatea lor sau prin efectul pe care îl au asupra opiniei publice, pot crea în cadrul societății o reacție de nesiguranță, de revoltă, să se poată dispune privarea de libertate a autorului, cel puțin pentru o perioadă de timp.
Este adevărat faptul că starea de libertate este starea normală a unei persoane, aspect reiterat și de CEDO în cauza Wemhoff c. Germaniei. Însă, în momentul analizei necesității luării unei măsuri preventive împotriva inculpaților, instanța trebuie să țină seama de eventualele consecințe ale acestei măsuri, astfel încât să existe un echilibru just între interesul particular al inculpatului de a fi cercetat în stare de libertate și interesul general al societății de a fi descoperite faptele antisociale și sancționate persoanele responsabile de comiterea acestora.
Într-o societate democratică dreptul oricărei persoane la respectarea unor minime condiții de existență reprezintă valori fundamentale care trebuie protejate. În acest context, neluarea unor măsuri preventive față de anumite persoane, în condițiile în care există indicii cu privire la implicarea lor în desfășurarea unor activități ce pot avea consecințe deosebit de grave în ceea ce privește ocrotirea drepturilor fundamentale ale persoanei, ar justifica o sporire a neîncrederii opiniei publice în realizarea actului de justiție, consecință incompatibilă cu principiile unei societăți democratice.
Potrivit practicii CEDO (cauza Labita c. Italiei sau Neumeister c. Austria) detenția preventivă poate fi justificată atâta timp cât există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a cercetării în stare de libertate. Or, în prezenta cauză, un asemenea interes este evident.
Așadar, existența motivelor verosimile de a bănui că acuzatul a săvârșit o infracțiune și, respectiv, necesitatea protejării ordinii publice, admițându-se că, în măsura în care și dreptul național o recunoaște, prin gravitatea deosebită și prin reacția particulară a opiniei publice, anumite infracțiuni pot suscita o tulburare a societății de natură să justifice o detenție preventivă.
Astfel, ținând cont de faptul că pericolul pentru ordinea publică are în vedere o categorie de riscuri care ar tulbura ordinea socială, fie prin trezirea unui sentiment de indignare în rândul publicului fie prin crearea sau menținerea unei stări de tensiune în rândul publicului în speță la acest moment procesual un astfel de risc există.
Ca urmare, în mod corect a apreciat judecătorul din cadrul primei instanțe faptul că sunt întrunite condițiile prevăzute de lege pentru a dispune menținerea măsurii arestului la domiciliu a inculpatului.
Tratamentul diferențiat sub aspectul măsurilor preventive în raport de ceilalți inculpați, aflați sub control judiciar se justifică prin proporționalitatea măsurii în raport cu actele materiale concrete imputate acestora.
Pentru considerentele expuse, conform art. 425/1 alin. 7 pct. 1 litera b C.p.p., Curtea va respinge contestația formulată ca neîntemeiată și, potrivit art.275 alin.2 C.p.p., va obliga inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondată, contestația formulată de inculpatul S. C. împotriva încheierii din 17.07.2015 pronunțată de Tribunalul București – Secția I Penală în dosarul nr._ .
Obligă inculpatul la plata sumei de 100 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 3 august 2015.
Președinte,
L. N.-C. Grefier,
I. D.
Red.C.N.L.
Tehnored.V.D./5 ex.
T.B.S1 – jud.G.B.E.
| ← Intervenirea unei legi penale noi (art.595 NCPP). Sentința nr.... | Întrerupere executare pedeapsă/contestaţie (art.592 NCPP).... → |
|---|
