Alte modificări ale pedepsei (art.585 NCPP). Decizia nr. 440/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 440/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 12-08-2015 în dosarul nr. 2029/3/2014**

ROMANIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A II A PENALĂ

DOSAR NR._ (2660/2015)

DECIZIA PENALĂ NR. 440/Co

Ședința publică din 12.08.2015

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE – V. I. V.

GREFIER – T. S.

Ministerul Public – P. de pe lângă Curtea de Apel București - reprezentat de procuror M. S..

Pe rol se află soluționarea contestației formulate de condamnatul C. O. V. împotriva sentinței penale nr. 653/23.04.2015 pronunțată de Tribunalul București – Secția I Penală, în dosarul nr._ .

Dezbaterile pe fond și susținerile părților au avut loc în ședință publică de la 11.08.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când instanța a rămas în pronunțare asupra soluției, în temeiul art. 391 alin. 1 Cod procedură penală.

CURTEA,

Deliberând asupra contestației penale de față.

Prin sentința penală nr.653 pronunțată de Tribunalul București - Secția I Penală în dosarul nr._ a fost admisă cererea de contopire formulată de petentul condamnat C. O. V., fiul lui I. si S., născut la data de 03.10.1969, în prezent deținut în Penitenciarul Rahova.

S-a constatat că infracțiunile pentru a căror săvârșire a fost condamnat petentul prin sentința penală nr.2889/22.12.2014 a Tribunalului București Sectia l-a Penala, definitivă prin necontestare sunt concurente cu cele pentru a căror săvârșire petentul a fost condamnat prin sentința penală nr.387/13.05.2010 a Tribunalului București, Secția a I-a Penală definitivă prin decizia penală nr.647/06.03.2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția Penală si cu cele pentru a căror săvârșire petentul a fost condamnat prin sentința penală nr.343/10.12.2007 a Judecătoriei Urziceni.

A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 5 ani si 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.2889/22.12.2014 a Tribunalului București Secția l-a Penala, definitivă prin necontestare și s-au repus în individualitatea lor pedepsele componente de:

- 5 ani si 6 luni închisoare aplicata pentru săvârșirea infr. prev. de art.26 rap. la art.215 al.1, 2, 3 cu aplic. art.41 al.2 C.p.din 1969, prin sentința penală nr.853/2010 a Tribunalului București Sectia ll-a Penala,modificata prin sent. penală nr.2889/22.12.2014 a Tribunalului București Sectia l-a Penala,

-17 luni închisoare aplicata pentru săvârșirea infr. prev. de art.290 cu aplic. art.41 al.2 C.p.din 1969, prin sentința penală nr.853/2010 a Tribunalului București Sectia ll-a Penala,

-6 luni închisoare aplicata pentru săvârșirea infr. prev. de art.25 rap. la art.290 C.p.din 1969, prin sentința penală nr.343/10.12.2007 a Judecatoriei Urziceni,

-6 luni închisoare aplicata pentru săvârșirea infr. prev. de art. art.291 C.p.din 1969, prin sentința penală nr.343/10.12.2007 a Judecatoriei Urziceni.

Inlatura sporul de 9 luni si 20 zile aplicat petentului prin sentința penală nr.2889/22.12.2014 a Tribunalului București Sectia l-a Penala, definitivă prin necontestare.

A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 5 ani si 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.387/13.05.2010 a Tribunalului București Sectia l-a Penala, definitivă prin decizia penală nr.647/06.03.2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția Penală și a repus în individualitatea lor pedepsele componente de:

- 5 ani închisoare aplicata pentru săvârșirea infr. prev. de art.26 rap. la art.215 al.1, 2, 3 cu aplic. art.41 al.2 C.p.din 1969,

- 2 luni închisoare aplicata pentru săvârșirea infr. prev. de art.290 cu aplic. art.41 al.2 C.p.din 1969 .

In baza art.7 din Legea 543/2002 s-a revocat grațierea condiționată a pedepsei de 6 luni închisoare aplicată prin sent.pen.1275/31.05.2005 a Judecătoriei Sector 6 București si s-a dispus ca petentul C. O. sa execute in întregime această pedeapsa alături de cea de 5 ani aplicata prin sentința penală nr.387/13.05.2010 a Tribunalului București Sectia l-a Penala, definitivă prin decizia penală nr.647/06.03.2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția Penală, urmând ca acesta sa execute pedeapsa de 5 ani si 6 luni închisoare.

In baza art.7 din Legea 543/2002 s-a revocat grațierea condiționată a pedepsei de 6 luni închisoare aplicată prin sent.pen.1275/31.05.2005 a Judecătoriei Sector 6 București si s-a dispus ca petentul C. O. să execute in întregime această pedeapsă alături de cea de 2 luni aplicata prin sentința penală nr.387/13.05.2010 a Tribunalului București Sectia l-a Penala, definitivă prin decizia penală nr.647/06.03.2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția Penală, acesta executând pedeapsa de 8 luni închisoare.

În baza art.38 alin.1 Cp si 39 alin.1 lit.b Cp din 2009 s-a dispus contopirea acestor pedepse petentul executând pedeapsa cea mai grea aplicata, de 5 ani si 6 luni închisoare aplicată prin sent.pen.2889/2014, la care s-a adăugat un spor de 1/3 din totalul celorlalte pedepse aplicate (17 luni aplicata prin sent.pen.853/2010+ 6 luni aplicata prin sent.pen.343/2007+ 6 luni aplicata prin sent.pen.343/2007+5 ani si 6 luni aplicata prin sent.pen.387/2010+ 8 luni aplicata prin sent.pen.387/2010 (si anume 2 ani 10 luni si 10 zile, pedeapsa finala fiind de 8 ani 4 luni si 10 zile.

S-au menținut celelalte dispoziții aplicate prin sentința penală nr.2889/22.12.2014 a Tribunalului București Secția l-a Penala, definitivă prin necontestare si prin sentința penală nr.387/13.05.2010 a Tribunalului București, Secția a I-a Penală definitivă prin decizia penală nr.647/06.03.2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția Penală.

S-a dedus din pedeapsa rezultantă aplicata perioada executată de la 20.09.2013 la zi.

S-a anulat M.E.P.Î. nr.921/07.03.2012 emis în baza sentinței penale nr. 387/13.05.2010 a Tribunalului București, Secția a I-a Penală definitivă prin decizia penală nr.647/06.03.2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția Penală și M.E.P.Î. nr.6415/13.01.2015 emis în baza sentinței penale nr.2889/22.12.2014 a Tribunalului București Sectia l-a Penala, definitivă prin necontestare și s-a dispus emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii ca urmare a contopirii pedepselor.

În baza art. 275 alin. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina statului.

In baza art.272 alin.2Cpp, onorariul cuvenit avocatului din oficiu, în cuantum de 100 lei, s-a avansat din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București-Secția I-a Penală la data de 05.12.2014, petentul condamnat C. O. V. a solicitat contopirea pedepselor aplicate prin sentința nr.387/2010 si respectiv prin sentința penala nr.853/2010, ambele pronunțate de Tribunalul Bucuresti.

A solicitat de asemenea ca in prealabil sa se facă aplicarea legii penale mai favorabile conform dispozițiilor art.6 Cp in ceea ce privește pedeapsa de 8 ani si 6 luni închisoare ce i-a fost aplicata prin sp.853/2010 a Tribunalului Bucuresti.

In același timp pe rolul Tribunalului București a fost înregistrată si sesizarea Comisiei prevăzuta de HG 836/2013 pentru aplicarea legii mai favorabile privind pedepsele aplicate petentului.

Prin sentința penala nr.2044/23.07.2014 a Tribunalului București Sectia l-a Penala s-a dispus respingerea ca inadmisibila a cererii formulate de petent, sentința ce a fost desființată prin decizia penala nr.851/26.11.2014 a Curtii de Apel Bucuresti, prin care s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, cauza fiind înregistrată pe rolul acestei instanțe la 05.12.2014.

S-a dispus atașarea MEPI cu nr.6415/13.01.2015, MEPI cu nr. 1506/04.11.2011, MEPI cu nr.921/07.03.2012 ,a sentinței penale nr.2889 din 22.12.2014 pronunțata de Tribunalul București Secția l-a Penala, rămasa definitiva prin necontestare.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a constatat că sesizarea formulată este întemeiată și a fost admisă pentru considerentele ce se succed.

Instanța a reținut astfel ca petentul condamnat C. O. V. a fost condamnat la o pedeapsa de 8 ani si 6 luni închisoare, prin sentința penală nr. 853 din 07.12.2010 a Tribunalului București - secția a II-a penală pronunțată în dos. nr. 38._, modificată prin Decizia penală nr. 175/A din 13.05.2011 a Curții de Apel București – secția a II-a penală, definitivă prin Decizia penală nr. 3911 din 03.11.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția penală, pentru fapte săvârșite in perioada 12.07._05.

Prin sentința penala nr.2889 din 22.12.2014 pronunțata de Tribunalul Bucuresti Sectia l-a Penala, rămasă definitiva prin necontestare, s-a dispus reducerea pedepsei de 8 ani închisoare aplicata petentului prin sentința sus mentionata, la 5 ani închisoare,in temeiul art.6 alin.1 Cp din 1969 coroborat cu art.244 alin.1 si 2 Cp. De asemenea prin aceeași sentință s-a dispus in baza art. 7 din Legea nr. 543/2002, revocarea grațierii condiționată a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1.275 din 31.05.2005 a Judecătoriei Sectorului 6 București și s-a dispus ca persoana condamnată C. O. V. să execute în întregime această pedeapsă alături de pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin prezenta, acesta executând pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare.

În baza art. 40 Cod penal din 2009 raportat la art. 38 alin. (1) Cod penal din 2009 și la art. 39 alin. (1) lit. b) Cod penal din 2009, instanța a contopit pedepsele de 6 luni închisoare, respectiv, 6 luni închisoare, aplicate prin sentința penală nr. 343 din 10.12.2007 a Judecătoriei Urziceni, definitivă prin neapelare, cu pedeapsa de 17 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 853 din 07.12.2010 a Tribunalului București - Secția a II-a penală, modificată prin Decizia penală nr. 175/A din 13.05.2011 a Curții de Apel București – secția a II-a penală, și respectiv, cu pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare aplicată prin prezenta hotărâre, persoana condamnată executând pedeapsa cea mai grea de 5 ani și 6 luni închisoare la care s-a adăugat un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite (29 luni închisoare), și anume, 9 luni și 20 de zile de închisoare, pedeapsa finală fiind de 6 ani 3 luni și 20 de zile închisoare.

În altă ordine de idei, instanța a menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale nr. 853 din 07.12.2010 a Tribunalului București - secția a II-a penală, modificată prin Decizia penală nr. 175/A din 13.05.2011 a Curții de Apel București – secția a II-a penală.

În fine, în temeiul prevederilor art. 40 alin. (3) Cod procedură penală, instanța a scăzut din durata pedepsei finale aplicate perioada deja executată de la data de 20.09.2013 la zi, context în care a dispus anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii cu nr. 1.506 din 04.11.2011 emis de Tribunalul București –secția a II-a penală în baza sentinței penale nr. 853 din 07.12.2010 a Tribunalului București - secția a II-a penală, modificată prin Decizia penală nr. 175/A din 13.05.2011 a Curții de Apel București – secția a II-a penală, și a dispus emiterea unui nou mandat de executare, respectiv MEPI nr.6415 din 13.01.2015.

Instanța a reținut de asemenea ca prin sentința penala nr.387/13.05.2010 a Tribunalului Bucuresti Sectia l-a Penala, definitiva prin decizia penala nr.647/06.03.2012 a ICCJ s-a dispus condamnarea petentului la pedeapsa rezultanta de 5 ani si 6 luni închisoare in baza art.26 rap.la art.215 alin.1,2,3 si 5 C.pen cu aplic.art.41 alin.2 Cp si art.290 Cp cu aplic art.41 alin.2 Cp, pentru fapte săvârșite in perioada 08.08._05.

S-a emis mandat de executare, respectiv MEPI nr.921 din 07.03.2012 in baza acestei sentințe.

Tribunalul a reținut că potrivit prevederilor art. 38 Cod penal ( art. 33 Cod penal din 1969) există concurs real de infracțiuni când două sau mai multe infracțiuni au fost săvârșite de aceeași persoană, prin acțiuni sau inacțiuni distincte, înainte de a fi condamnată definitiv pentru vreuna din ele.

Având în vedere datele comiterii infracțiunilor pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului in hotărârile anterior menționate ( intervalul 08.08._05, 12.07._05), data condamnării inculpatului și data rămânerii definitive a hotărârilor de condamnare tribunalul a constatat incidența în cauză a prevederilor legale referitoare la concursul de infracțiuni argumente în raport de care privește ca întemeiată cererea condamnatului, in baza art.585 alin.1 lit.a C.proc.pen.

Împotriva acestei încheieri au formulat contestație inculpatul C. O. Virgi, cauza fiind înregistrată la data de 16.07.2015 la Curtea de Apel București – Secția a II-a Penală sub nr._ (2660/2015).

În fața instanței de control judiciar, petentul a solicitat reducerea sporului de pedeapsă aplicat de prima instanță, fără însă a motiva în concret această solicitare.

Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea apreciază ca fiind nefondată contestația formulată de inculpatul C. O. V. pentru următoarele considerente:

Astfel, cu privire la petentul C. O. V. au fost emise două mandate de executare a pedepsei închisorii, anume:

- MEPI nr. 6415/13.01.2015 în baza sent.pen. nr. 2889/22.12.2014 a Tribunalului București – Secția I Penală, definitivă la 13.01.2015;

- MEPI nr. 921/7.03.2012 în baza sent.pen. nr. 387/13.05.2010 a Tribunalului București – Secția I Penală, definitivă prin dec.pen. nr. 647/6.03.2012 a Î.C.C.J.;

Sentința penală nr. 2889/22.12.2014 a Tribunalului București – Secția I Penală a fost pronunțată în urma admiterii unei sesizări privind aplicarea legii penale mai favorabile cu referire la sentința penală nr. 853/7.12.2010 a Tribunalului București – Secția a II-a Penală, definitivă prin dec.pen. nr. 3911/3.11.2011 a Î.C.C.J.

Curtea constată că prima instanță a efectuat în esență corect operațiunea de contopire a pedepselor în a căror executare se afla petentul. Faptele săvârșite de acesta sunt concurente, sporul de pedeapsă a fost calculat corect și, de asemenea, deducerea perioadei executate a fost realizată în mod legal.

Practic, singura problemă ce ar putea fi ridicată vizează legea în baza căreia s-a efectuat contopirea pedepselor. Astfel, prima instanță a efectuat această operațiune conform art. 38 și următoarele din noul Cod penal, deși toate faptele pentru care a fost condamnat petentul fuseseră comise sub imperiul vechiului Cod penal.

Deși prima instanță nu și-a motivat această opțiune, după toate probabilitățile, a avut în vedere decizia nr. 265/2014 a Curții Constituționale, care a stabilit că nu este permisă combinarea prevederilor din legi penale succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile.

Cu toate acestea, Curtea apreciază că în situația particulară din speță, petentul avea dreptul ca în cadrul soluționării cererii de contopire pedepse, să beneficieze de aplicarea legii penale mai favorabile, iar prima instanță ar fi trebuit să analizeze în motivarea hotărârii dacă dispozițiile vechiului Cod penal referitoare la contopirea pedepselor nu ar fi fost mai favorabile inculpatului.

Deși prima instanță nu a făcut acest lucru, considerând probabil că în mod obligatoriu trebuie să dea eficiență dispozițiilor noului Cod penal, Curtea constată că, raportat la situația juridică a petentului, prevederile noului Cod penal reprezintă în același timp și legea penală mai favorabilă.

În acest sens, Curtea constată că, dacă operațiunea de contopire ar fi fost efectuată conform dispozițiilor art. 33-34 din vechiul Cod penal, pedeapsa cea mai grea ar fi fost tot cea 5 ani și 6 luni închisoare, la care s-ar fi putut adăuga în mod facultativ un spor de pedeapsă care nu putea depăși totalul pedepselor supuse contopirii.

Raportat însă la multitudinea faptelor penale comise de petent (6 infracțiuni), la antecedentele sale penale (condamnare de 6 luni închisoare grațiată condiționat aplicată prin sent.pen. nr. 1275/31.05.2005 a Judecătoriei Sectorului 6 București) și la deosebita perseverență infracțională dovedită de acesta (autor a 47 de acte materiale de complicitate la înșelăciune conform sent.pen. nr. 387/13.05.2010 a Tribunalului București, respectiv a alte 19 astfel de acte materiale conform sent.pen. nr. 853/7.12.2010 a Tribunalului București), Curtea apreciază că, în aplicarea dispozițiilor vechiului Cod penal, petentului i s-ar cuveni un spor de pedeapsă vădit superior celui de 2 ani 10 luni și 10 zile închisoare, stabilit de prima instanță în urma aplicării dispozițiilor noului Cod penal, care impun aplicarea unui spor de pedeapsă dar în același timp îl și limitează la maximum 1/3 din totalul pedepselor neexecutate.

D. urmare, soluția primei instanțe este legală și temeinică.

Față de aceste considerente, Curtea va respinge ca nefondată contestația declarată de petentul C. O. V. împotriva sentinței penale nr.653/23.04.2015 a Tribunalului București – Secția I Penală.

În baza art.275 alin.2 C.pr.pen. va obliga petentul la plata sumei de 250 lei cheltuieli judiciare față de stat. Onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 130 lei se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

Respinge ca nefondată contestația declarată de petentul C. O. V. împotriva sentinței penale nr.653/23.04.2015 a Tribunalului București – Secția I Penală.

În baza art.275 alin.2 C.pr.pen. obligă petentul la plata sumei de 250 lei cheltuieli judiciare față de stat. Onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 130 lei se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 12.08.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

V. I. V. T. S.

Red.jud.V.I.V.

Dact.EA-21.08.2015/5 ex

T.B.S.I.P.-jud.B.P.E.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Alte modificări ale pedepsei (art.585 NCPP). Decizia nr. 440/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI